IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin decizia penală nr. 25 din 15.01.2016, Curtea de Apel Galați a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpata DIACONESCU MANUELA MIRELA, inspector la disciplina matematică în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Brăila, membru în Comisia județeană de organizare a examenului de bacalaureat Brăila, la data faptei, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită, în formă continuată.
Condamnă pe inculpații HARET DANIELA și DAMIAN VALENTIN FLORIN, profesori corectori la examenul de bacalaureat sesiunea august-septembrie 2014, la disciplina matematică, la data faptei, la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a dreptului de a face parte din componența comisiilor de corectare la examenele de bacalaureat, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata Diaconescu Manuela Mirela va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brăila sau S.C. Administrația Piețelor și Târgurilor S.A. Brăila.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Haret Daniela și Damian Valentin Florin vor presta fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brăila sau S.C. Administrația Piețelor și Târgurilor S.A. Brăila.
Confiscă de la fiecare dintre inculpații Haret Daniela și Damian Valentin Florin câte o sumă de 1.250 lei.
DEFINITIVĂ
Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați la data de 27 octombrie 2014, vezi comunicat 1552/VIII/3 din 03 noiembrie 2014.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
03 noiembrie 2014