DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Prin decizia penală decizia penală nr. 2459 din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpaţilor OŢELEANU CLAUDIU, preşedintele Federaţiei Judeţene a Organizaţiilor Nonguvernamentale de Tineret (F.J.T.), şi pe inculpatul PEPELEA ANCA, preşedinte al Ligii pentru Apărarea Drepturilor celor Tineri (L.A.D.T), la pedeapsa de câte 6 ani închisoare pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene şi schimbare fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, ambele în formă continuată.
Instanţa a interzis celor doi inculpaţi, atât pe perioada executării pedepsei cât şi pe o durată de 3 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Condamnarea inculpatului LUNGEANU IOAN, preşedinte al Societăţii BrAnt SF Promotion, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene şi infracţiunea de schimbare fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, ambele în formă continuată.

Condamnarea inculpatei STRETEANU MIHAELA VIOLETA, reprezentant al S.C. SANIPLUS S.R.L. şi S.C. SITEX SERV S.R.L şi a inculpatului CIURILĂ GHEORGHE, reprezentant al S.C. SITEX TOUR S.R.L. şi S.C. SPASICI COMSERV S.R.L, la câte pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, ambele în formă continuată.

Instanţa a interzis inculpaţilor Lungeanu Ioan, Streteanu Mihaela Violeta şi Ciurilă Gheorghe, atât pe perioada executării pedepsei cât şi pe o durată de 2 ani după executare, următoarele drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Obligă pe toţi inculpaţii la plata către partea civilă Ministerul Tineretului şi Sportului a sumelor 373.428 euro şi 76.323,19 lei, cu titlul de despăgubiri civile, în solidar cu părţile responsabile civilmente SC Ares Construct SRL, SC Saniplus SRL, Federaţia Judeţeană a Organizaţiilor Nonguvernamentale de Tineret, SC Protos International SRL, Liga pentru Apărarea Drepturilor Celor Tineri, Asociaţia Tinerilor Ziarişti, Asociaţia pentru Dezvoltare, Democraţie şi Integrare Europeană şi Societatea culturală Brant SF Promotion.

Obligă toţi inculpaţii la plata, în solidar cu părţile responsabile civilmente, a sumei de 2500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 16 mai 2007 (vezi comunicatul nr.125/VIII/3 din data de 2 mai 2007).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.