IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin decizia penală nr. 457 din 07.05.2026, Curtea de Apel Ploiești a hotărât condamnarea inculpatului G.N. la o pedeapsă de trei ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de patru ani și interzicerea, pe o perioadă de trei ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile în cadrul Primăriei Dragalina, județul Călărași, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.
Instanța îl obligă pe acesta la plata către partea civilă, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, a sumei de 284.088,62 lei, reprezentând daune materiale, alături de accesorii (dobânzi și penalități), prevăzute de legislația în vigoare, calculate începând cu data efectuării plății și până la achitarea efectivă a debitului.
Obligă inculpatul la plata sumei de 7.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
DEFINITIVĂ
Dosarul a fost înaintat în instanță de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești în data de 25 mai 2023, vezi comunicatul nr. 642/VIII/3 din data de 08 iunie 2023 (comunicatul nr. 6).
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
08 iunie 2023