IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
Cod ECLI ECLI:RO:CACTA:2026:059.000344
Operator de date cu caracter personal 3170
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr. 7359/118/2024
DECIZIA PENALĂ NR. 344/P
Ședința publică din data de 12 martie 2026
Complet specializat pentru cauze penale constituit din:
Președinte – (...)
Judecător – (...)
Grefier – (...)
Ministerul Public – D.N.A. - ST Constanța a fost reprezentat
de procuror - (...)
S-a luat în examinare apelul declarat de inculpatul CD, (...), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- trafic de influență, faptă prev. și ped. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art 291 alin. 1 din Codul penal,
- trafic de influență, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art 291 alin. 1 din Codul penal,
- trafic de influență în formă continuată, faptă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. 1 din C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 din C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din C.pen. împotriva sentinței penale nr. 210/31.03.2025, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 7359/118/2024.
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 27 noiembrie 2025, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată – care face corp comun cu prezenta, iar completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen, a stabilit termen pentru deliberare, redactare și pronunțarea deciziei, data de 15 ianuarie 2026, dată la care, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 391 alin. 2 C.pr.pen, amână pronunțarea succesiv la datele de 16 februarie 2026 și 12 martie 2026, dată la care,
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată:
Prin sentința penală nr. 210 din data de 31 martie 2025, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 7359/118/2024, s-a hotărât:
„În baza art.6 din Legea nr.78/2000 rap. la art.291 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, constând în aceea că la sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul GCA, a pretins în mod indirect suma de 10.000 de euro, pentru sine sau pentru altul, prin intermediul inculpatului GCA, care a pretins suplimentar pentru sine și fără știrea inculpatul CD suma de 5.000 euro, de la BMD, în calitate de asociat unic și administrator în cadrul S.C. AD S.R.L., CUI (...), cu sediul social și punct de lucru în (...), ce are ca obiect de activitate vânzarea produselor alimentare și nealimentare, cod CAEN 4711, având și lăsând să se creadă ca are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei mun. Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis că îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. AD S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale și astfel să nu fie sancționată contravențional. Din suma pretinsă a primit la data de 09.07.2024, de la inculpatul GCA, suma de 60.000 lei, dintre care doar 50.000 lei erau destinați acestuia, sumă ce provenea de la BMD care i-a remis-o inculpatului GCA în două tranșe egale de 37.500, una în data de 04.07.2024 și una în data de 08.07.2024, condamnă pe inculpatul CD, (...) în cadrul S.C. G Mangalia S.A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art.67 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului CD pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, pe o perioadă de 4 ani.
În baza art.65 alin.1 Cod penal interzice inculpatului CD exercițiul drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, ca pedepse accesorii.
2. În baza art.6 din Legea nr.78/2000 rap. la art.291 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, constând în aceea că în cursul lunii mai 2024 a pretins în mod indirect, pentru sine sau pentru altul, prin intermediul lui GCA, suma de 50.000 lei de la MD, în calitate de director general la S.C. I&P S.R.L. cu punct de lucru în mun. (...), unde funcționează un magazin de bricolaj, având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și pe care a promis că îi va determina să elibereze autorizația ”Aviz program de funcționare” pentru S.C. I&P S.R.L. fără ca societatea să plătească suma de 80.000 lei ce reprezenta o taxă anuală potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Hotărârea Consiliului Local nr. 330 din 21.12.2023, stabilită pentru magazinele ce depășesc o suprafață de vânzare de peste 250 mp, sumă pe care a primit-o prin intermediul lui GCA în două tranșe, una de 20.000 de lei în data de 14 iunie 2024 și una de 30.000 lei în a doua parte a lunii iunie 2024, autorizația fiind primită la data de 01.07.2024 pentru o taxă anuală de 239 lei stabilită pentru magazinele cu o suprafață de vânzare mai mică de 250 mp., condamnă pe inculpatul CD, CNP (...), fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art.67 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului CD pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, pe o perioadă de 4 ani.
În baza art.65 alin.1 Cod penal interzice inculpatului CD exercițiul drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, ca pedepse accesorii.
3. În baza art.6 din Legea nr.78/2000 rap. la art.291 alin.1 Cod penal, cu aplicareaart.35 alin.1 Cp., a art.396 alin.10 Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență in formă continuată constând în aceea că în baza aceleași rezoluții infracționale, în vara anului 2023, a pretins în mod direct, pentru sine sau pentru altul, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la MF, în calitate de asociat și administrator în cadrul S.C. D S.R.L., CUI (...), cu punct de lucru în (...), cu obiect de activitate desfășurarea de acte de comerț pe plajă, la bar și închiriere de șezlonguri, având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. D S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2023 în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” emisă de Primăria mun. Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sancționată contravențional, din suma pretinsă primind de la MF suma de 7.000 euro la sfârșitul lunii august 2023, suma de 2.000 euro în două tranșe de câte 1.000 euro în cursul lunii septembrie 2023, suma de 1.000 euro în data de 25.06.2024, suma de 4.000 euro în data de 01.07.2024 și suma de 1.000 euro în data de 08.07.2024, în cursul lunii iunie 2024 – începutul lunii iulie 2024, a pretins în mod direct, pentru sine sau pentru altul, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la MF, în calitate de asociat și administrator în cadrul S.C. D S.R.L., CUI (...), cu punct de lucru (...), cu obiect de activitate desfășurarea de acte de comerț pe plajă, la bar și închiriere de șezlonguri, având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. D S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2024 în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” emisă de Primăria mun. Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sancționată contravențional, condamnă pe inculpatul CD, CNP (...), fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art.67 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului CD pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, pe o perioadă de 4 ani.
În baza art.65 alin.1 Cod penal interzice inculpatului CD exercițiul drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, ca pedepse accesorii.
În baza art.39 alin.1 lit.b Cod penal, a art.45 alin.3, lit.a Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatului, astfel că acesta va executa pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (de 4 ani) respectiv 1 an și 4 luni, în final condamnă pe inculpatul CD, (...), la data faptelor director în cadrul S.C. GM S.A., fără antecedente penale la pedeapsa de 4(patru) ani și 4(patru) luni închisoare.
În baza art.67 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului CD pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, pe o perioadă de 4 ani.
În baza art.65 alin.1 Cod penal interzice inculpatului CD exercițiul drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, ca pedepse accesorii.
Pedeapsa principala se va executa in regim de detenție conform art.60 Cod penal.
În baza art.404 alin.4, lit.a Cod penal, cu aplicarea art.72 Cod penal:
Deduce din pedeapsa de 4(patru) ani și 4(patru) luni închisoare aplicată inculpatului CD perioada reținerii de la 09.07.2024 la 10.07.2024, a arestării preventive de la 16.07.2024 la 09.10.2024 și cea a arestului la domiciliu de la 09.10.2024 la zi.
În baza art.399 Cod penal,
Menține măsura arestului la domiciliu față de inculpatul CD.
În baza art.291 alin.2 Cod penal, raportat la art.112 alin.1, lit.e Cod penal, dispune confiscarea specială în folosul statului a sumelor de:
- 20.000 lei în vederea confiscării speciale ( în contul sumei provenite din fondurile speciale ale Direcției Naționale Anticorupție pe care martorul denunțător MF a remis-o cu titlu de mită inculpatului CD și care nu s-a găsit);
- 50.000 lei în vederea confiscării speciale ( în contul sumei primite cu titlu de mită, prin intermediul inculpatului GCA, de la de la MD, director general la S.C. I&P S.R.L și care nu s-a găsit);
-13.000 euro în vederea confiscării speciale prin echivalent (în contul sumei primite cu titlu de mită de la MF anterior formulării denunțului și care nu s-a găsit);
- 2.000 euro în vederea restituirii către MF (în contul sumei primite cu titlu de mită de la MF după formularea denunțului și care nu s-a găsit);
aceste sumele de bani au fost depuse în conturile deschise la Unicredit Bank, titular cont A.N.A.B.I., conform recipiselor nr. 1096A0017 din 01.10.2024 pentru sumele în dolari, nr. 1096A0016 din 01.10.2024 pentru sumele în euro și nr. 1096A0015 din 01.10.2024 pentru sumele în lei.
In baza art. 404 alin.4, lit.i Cod penal, cu aplicarea art.112 ind.1 Cod penal,
Dispune confiscarea extinsă a sumelor de 170.740 lei, 17.800 euro (89.000 lei), 1.000 dolari (5.000 lei) și 1.200 euro (6.000 lei), totalizând 270.740 lei (cu excepția sumelor ce vor face obiectul confiscării speciale sau restituirii).
Dispune restituirea sumei de 2.000 euro către MF (în contul sumei primite cu titlu de mită de la MF după formularea denunțului și care nu s-a găsit);
In baza art. 404 alin.4, lit.c Cod penal,
Menține măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța nr. 172/2/P/2024 din data de 30.09.2024 prin care s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii constând în instituirea sechestrului asigurător asupra următoarelor sume de bani ridicate de la inculpatul CD:
e) 170.740 lei, găsită cu ocazia percheziției domiciliare, în vederea confiscării speciale și confiscării extinse, după cum urmează:
- 20.000 lei în vederea confiscării speciale ( în contul sumei provenite din fondurile speciale ale Direcției Naționale Anticorupție pe care martorul denunțător MF a remis-o cu titlu de mită inculpatului CD și care nu s-a găsit);
- 50.000 lei în vederea confiscării speciale ( în contul sumei primite cu titlu de mită, prin intermediul inculpatului GCA, de la de la MD, director general la S.C. I&P S.R.L și care nu s-a găsit);
- 100.740 lei în vederea confiscării extinse.
f) 17.800 euro, găsită cu ocazia percheziției domiciliare, în vederea confiscării speciale, restituirii și confiscării extinse, după cum urmează:
- 13.000 euro în vederea confiscării speciale prin echivalent (în contul sumei primite cu titlu de mită de la MF anterior formulării denunțului și care nu s-a găsit);
- 2.000 euro în vederea restituirii către MF (în contul sumei primite cu titlu de mită de la MF după formularea denunțului și care nu s-a găsit);
- 2.800 euro în vederea confiscării extinse.
g) 1.000 de dolari, găsită cu ocazia percheziției domiciliare, în vederea confiscării extinse;
h) 1.200 euro, găsită în autoturismul inculpatului, în vederea confiscării extinse.
-sumele de bani care au fost depuse în conturile deschise la Unicredit Bank, titular cont A.N.A.B.I., conform recipiselor nr. 1096A0017 din 01.10.2024 pentru sumele în dolari, nr. 1096A0016 din 01.10.2024 pentru sumele în euro și nr. 1096A0015 din 01.10.2024 pentru sumele în lei.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul CD la plata sumei de 50.546,08 lei ( urmărire penală-48746,08 și cameră preliminară și instanta-1800 lei ) reprezentând cheltuieli judiciare către stat.”
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ICCJ-DNA ST Constanța nr.172/2/P/2024 din data de 02.10.2024, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr.7359/118/2024 din 04.10.2024 a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul CD (...), la data faptelor director în cadrul S.C. G M S.A., fără antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- trafic de influență, faptă prev. și ped. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art 291 alin. 1 din Codul penal, constând în aceea că la sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul GCA, a pretins în mod indirect suma de 10.000 de euro, pentru sine sau pentru altul, prin intermediul inculpatului GCA, care a pretins suplimentar pentru sine și fără știrea inculpatul CD suma de 5.000 euro, de la BMD, în calitate de asociat unic și administrator în cadrul S.C. AD S.R.L., CUI (...), cu sediul social și punct de lucru în (...), ce are ca obiect de activitate vânzarea produselor alimentare și nealimentare, cod CAEN 4711, având și lăsând să se creadă ca are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei mun. Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis că îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. AD S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale și astfel să nu fie sancționată contravențional. Din suma pretinsă a primit la data de 09.07.2024, de la inculpatul GCA, suma de 60.000 lei, dintre care doar 50.000 lei erau destinați acestuia, sumă ce provenea de la BMD care i-a remis-o inculpatului GCA în două tranșe egale de 37.500, una în data de 04.07.2024 și una în data de 08.07.2024.
- trafic de influență, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art 291 alin. 1 din Codul penal, constând în aceea că în cursul lunii mai 2024 a pretins în mod indirect, pentru sine sau pentru altul, prin intermediul lui GCA, suma de 50.000 lei de la MD, în calitate de director general la S.C. I&P S.R.L. cu punct de lucru în mun. Mangalia, str. Maior Iorgu Dobriceanu, nr. 83, jud. Constanța, unde funcționează un magazin de bricolaj, având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și pe care a promis că îi va determina să elibereze autorizația ”Aviz program de funcționare” pentru S.C. I&P S.R.L. fără ca societatea să plătească suma de 80.000 lei ce reprezenta o taxă anuală potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Hotărârea Consiliului Local nr. 330 din 21.12.2023, stabilită pentru magazinele ce depășesc o suprafață de vânzare de peste 250 mp, sumă pe care a primit-o prin intermediul lui GCA în două tranșe, una de 20.000 de lei în data de 14 iunie 2024 și una de 30.000 lei în a doua parte a lunii iunie 2024, autorizația fiind primită la data de 01.07.2024 pentru o taxă anuală de 239 lei stabilită pentru magazinele cu o suprafață de vânzare mai mică de 250 mp.
- trafic de influență în formă continuată, faptă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. 1 din Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 din Cod penal, constând în aceea că, în baza aceleași rezoluții infracționale,
• în vara anului 2023, a pretins în mod direct, pentru sine sau pentru altul, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la MF, în calitate de asociat și administrator în cadrul S.C. D S.R.L., CUI (...), cu punct de lucru (...), cu obiect de activitate desfășurarea de acte de comerț pe plajă, la bar și închiriere de șezlonguri, având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. D S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2023 în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” emisă de Primăria mun. Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sancționată contravențional, din suma pretinsă primind de la MF suma de 7.000 euro la sfârșitul lunii august 2023, suma de 2.000 euro în două tranșe de câte 1.000 euro în cursul lunii septembrie 2023, suma de 1.000 euro în data de 25.06.2024, suma de 4.000 euro în data de 01.07.2024 și suma de 1.000 euro în data de 08.07.2024.
• în cursul lunii iunie 2024 – începutul lunii iulie 2024, a pretins în mod direct, pentru sine sau pentru altul, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la MF, în calitate de asociat și administrator în cadrul S.C. D S.R.L., CUI (...), cu punct de lucru în (...), cu obiect de activitate desfășurarea de acte de comerț pe plajă, la bar și închiriere de șezlonguri, având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. D S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2024 în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” emisă de Primăria mun. Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sancționată contravențional.
toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din Cod penal
Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarații martori; procese-verbale de investigații; procese-verbale percheziție domiciliară și informatică;, procese-verbale redare activități supraveghere tehnică; procese-verbale de constatare a infracțiunilor flagrante; înscrisuri ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare; înscrisuri predate de instituțiile publice și depuse de martorii denunțători; proces-verbal de efectuare a investigațiilor financiare; planșe fotografice; declarații suspecți și inculpați.
Cauza a parcurs etapa camerei preliminare, conform dispozițiilor art.342-348 Cod penalp. ocazie cu care nu au fost contestate probele administrate în faza urmăririi penale și nu s-a formulat nicio altă cerere, judecătorul de cameră preliminară, prin încheierea nr.746/ 08.11.2024, necontestă, a constatat legalitatea și temeinicia sesizării instanței prin rechizitoriu, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei de față.
Pe parcursul judecății inculpatului CD i-au fost aduse la cunoștință prevederile art.374 alin.4 cu referire la art.396 alin.10 Cod penalp. în sensul că are dreptul de a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul în care va fi găsit vinovat, dacă recunoaște în totalitate săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să aibă loc doar în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere. Inculpații nu au contestat probele administrate în faza urmăririi penale.
Inculpatul CD în declarația dată pe parcursul judecății a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunilor reținute în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă doar în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, pe care a declarat că le cunoaște, și le însușește și nu a solicitat administrarea altor probe. A arătat că este de acord și cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.
Având în vedere declarația inculpatului CD de recunoaștere în totalitate a învinuirii aduse a fost admisă cererea formulată de acesta, privind judecarea cauzei conform procedurii speciale reglementată de art.374 alin.4 cu referire la art.396 alin.10 Cod procedură penală, astfel că, în temeiul nu au mai fost administrate celelalte probe din faza urmăririi penale.
Din analiza fișei cu antecedentele penale ale inculpatului a rezultat că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
S-a formulat o cerere de schimbare a incadrării juridice la termenul de judecată din data de 05.02.2025 care a fost respinsă pentru motivele acolo expuse, care face corp comun cu prezenta hotărâre.
Pentru inculpat s-au depus concluzii scrise.
S-a solicitat suspendarea sub supraveghere e pedepsei rezultante pentru circumstanțele personale favorabile inculpatului și s-a făcut referire și la perioada in care acesta a fost arestat preventiv respectiv in arest la domiciliu.
Inculpatul a depus inscrisuri in circumstanțeiere constând in caracterizări, acte de studii, ofertă de colaborare, fotografii.
Nu s-au mai formulat alte cereri.
Analizând probele administrate pe parcursul urmăririi penale și pe parcursul judecății, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Astfel, la sfârșitul lunii iunie-începutul lunii iulie 2024, inculpatul CD, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul GCA, a pretins în mod indirect suma de 10.000 de euro, pentru sine sau pentru altul, prin intermediul inculpatului GCA, care a pretins suplimentar pentru sine și fără știrea inculpatul CD suma de 5.000 euro, de la BMD, în calitate de asociat unic și administrator în cadrul S.C. AD S.R.L., CUI (...), cu sediul social și punct de lucru în (...), ce are ca obiect de activitate vânzarea produselor alimentare și nealimentare, cod CAEN 4711, având și lăsând să se creadă ca are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei mun. Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis că îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. AD S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale și astfel să nu fie sancționată contravențional.
Din suma pretinsă, inculpatul CD a primit la data de 09.07.2024, de la inculpatul GCA, suma de 60.000 lei, dintre care doar 50.000 lei erau destinați acestuia. Suma provenea de la BMD care i-a remis-o inculpatului GCA în două tranșe egale de 37.500, una în data de 04.07.2024 și una în data de 08.07.2024.
I.2. În cursul lunii mai 2024, inculpatul CD a pretins în mod indirect, pentru sine, prin intermediul lui GCA, de la RVP, administrator al S.C. TS S.R.L., un procent de 10% din valoarea totală a 19 facturi în cuantum de 63.831 lei (reprezentând suma de 6.383,1 lei) emise de S.C. TS SRL. către S.C. G M S.A. în perioada 15.01.2024 - 20.05.2024, pentru închirierea unui utilaj auto care permite lucrul la înălțime pentru 2 persoane în vederea efectuării de lucrări la instalațiile electrice stradale, pentru ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în calitate de director la S.C. G M S.A., să dispună efectuarea plăților restante în sumă de 33.129,60 lei, aferente a nouă facturi neachitate emise de către S.C. TS S.R.L. în perioada 27.03.2024-20.05.2024.
I.3. În cursul lunii mai 2024, inculpatul CD a pretins în mod indirect, pentru sine sau pentru altul, prin intermediul lui GCA, suma de 50.000 lei de la MD, în calitate de director general la S.C. I&P S.R.L. cu punct de lucru în (...), unde funcționează un magazin de bricolaj, având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și pe care a promis că îi va determina să elibereze autorizația ”Aviz program de funcționare” pentru S.C. I&P S.R.L. fără ca societatea să plătească suma de 80.000 lei ce reprezenta o taxă anuală potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Hotărârea Consiliului Local nr. 330 din 21.12.2023, stabilită pentru magazinele ce depășesc o suprafață de vânzare de peste 250 mp, sumă pe care a primit-o prin intermediul lui GCA în două tranșe, una de 20.000 de lei în data de 14 iunie 2024 și una de 30.000 lei în a doua parte a lunii iunie 2024, autorizația fiind primită la data de 01.07.2024 pentru o taxă anuală de 239 lei stabilită pentru magazinele cu o suprafață de vânzare mai mică de 250 mp.
I.4. Inculpatul CD, în baza aceleași rezoluții infracționale,
- în vara anului 2023, a pretins în mod direct, pentru sine sau pentru altul, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la MF, în calitate de asociat și administrator în cadrul S.C. D S.R.L., CUI (...), cu punct de lucru (...), cu obiect de activitate desfășurarea de acte de comerț pe plajă, la bar și închiriere de șezlonguri, având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. D S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2023 în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” emisă de Primăria mun. Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sancționată contravențional, din suma pretinsă primind de la MF suma de 7.000 euro la sfârșitul lunii august 2023, suma de 2.000 euro în două tranșe de câte 1.000 euro în cursul lunii septembrie 2023, suma de 1.000 euro în data de 25.06.2024, suma de 4.000 euro în data de 01.07.2024 și suma de 1.000 euro în data de 08.07.2024.
- în cursul lunii iunie 2024 – începutul lunii iulie 2024, a pretins în mod direct, pentru sine sau pentru altul, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la MF, în calitate de asociat și administrator în cadrul S.C. D S.R.L., CUI (...), cu punct de lucru în (...), cu obiect de activitate desfășurarea de acte de comerț pe plajă, la bar și închiriere de șezlonguri, având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. D S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2024 în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” emisă de Primăria mun. Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sancționată contravențional.
In concret, la data de 02.07.2024, la nivelul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a fost înregistrat sub numărul 172/2/P/2024 denunțul formulat de către numitul BMD.
În fapt, BMD a adus la cunoștința organelor de urmărire penală faptul că deține calitățile de asociat unic și administrator al S.C. AD S.R.L., CUI (...).
Motivat de împrejurarea că începând cu data de 16.09.2021, societatea nu mai deținea autorizație de funcționare, începând cu anul 2022 a fost contactat anual de către GC care i-a solicitat sume de bani în schimbul cărora S.C. AD S.R.L., CUI (...) să își desfășoare activitatea comercială în lipsa autorizației de funcționare și fără a fi supusă unor controale din partea instituțiilor administrației publice locale.
Astfel,
-în cursul lunilor ianuarie - februarie 2022, GC a pretins și primit de la BMD suma de 2.000 de euro;
-în cursul lunii iunie 2023, GC a pretins și primit de la BMD suma de 4.000 de euro;
-la sfârșitul lunii iunie 2024, GC a pretins de la BMD suma de 15.000 de euro, urmând ca în zilele de 8 sau 9 iulie 2024 cel din urmă să i-o remită.
Cauza a fost înaintată la data de 02.07.2024 la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța sub nr. 172/2/P/2024.
La data de 11.07.2024, MD și GC –A au formulat un denunț la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța prin care au sesizat faptul că în cursul lunii iunie 2024, i-a fost remisă suma de 55.000 de lei, în două tranșe, lui CD pentru ca acesta să intervină pe lângă funcționari din cadrul Primăriei mun. Mangalia să elibereze un aviz al programului de funcționare pentru S.C. I & P S.R.L.
Cauza a fost înregistrată la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța cu nr. 63/9/P/2024.
La data de 31.07.2024, NG a formulat un denunț la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța prin care a sesizat faptul că în cursul lunii mai 2024, CD i-a solicitat suma de 3.000 de euro pentru ca acesta să efectueze acte de comerț la două puncte de lucru ale S.C. BA S.R.L. C.U.I. (...) în (...), fără autorizația ,,Aviz program de funcționare” emisă de Primăria mun. Mangalia și implicit fără să fie controlat de către Poliția Locală Mangalia. Pentru această sumă CD urma să intervină la șeful Poliției Locale Mangalia, ZL pentru ca societatea S.C. BA S.R.L. C.U.I. (...) să nu fie controlată și sancționată de către poliția locală.
Cauza a fost înregistrată la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța cu numărul 66/9/P/2024.
Prin ordonanța din data de 01.08.2024 s-a dispus reunirea cauzelor nr. 172/2/P/2024, nr. 63/9/P/2024 și nr. 66/9/P/2024, cercetările urmând a fi continuate în cauza nr. 172/2/P/2024.
La data de 11.06.2024, MF a formulat un denunț la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța prin care a sesizat faptul că DC, director la S.C. G M S.A. îi solicită în numele lui RC, primar al Primăriei Mun. Mangalia sume de bani cu titlu de mită pentru ca acesta să poată desfășura activități comerciale pe plajă în sezonul estival fără a fi controlat de către angajații primăriei. În situația în care nu va remite sumele de bani solicitate, angajații primăriei vor demola barul de pe plajă și îl vor amenda pentru nereguli.
Activitatea comercială și-o desfășoară prin intermediul societăților comerciale VBB S.R.L. și D S.R.L. efectuând acte de comerț pe plajă la bar și închiriere de șezlonguri.
Denunțătorul a intrat în legătură cu DC în anul 2021, perioadă în care i-a comunicat că are influență asupra primarului RC și că trebuie să dea pe sezon suma de 15.000 de euro ca să poată desfășura activități comerciale pe plajă.
În aceste împrejurări în anii 2021, 2022 martorul denunțător a dat cu titlu de mită suma de 30.000 de euro, respectiv câte 15.000 de euro, în fiecare an, în luna august.
Întrucât în anul 2023, în luna august, martorul denunțător nu a dispus de suma de 15.000 de euro, i-a dat lui DC suma de 7.000 de euro, iar în luna septembrie i-a mai dat suma de 2.000 de euro, urmând ca diferența de 6.000 de euro să i-o dea în anul 2024 în luna iulie sau august.
La începutul lunii mai 2024, martorul denunțător a fost contactat de către CD care i-a solicitat să dea suma minimă de 2.000 de euro pentru campania electorală a primarului RC. Întrucât la acel moment martorul nu a avut suma necesară, CD a început să facă presiune asupra acestuia sa-i dea banii.
Martorul denunțător mai precizează faptul trebuia să mai dea suma de 6.000 de euro restantă din sezonul 2023 și suma de 15.000 de euro aferentă sezonului 2024.
Cauza a fost înregistrată la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța cu numărul 50/9/P/2024.
Prin ordonanța nr. 172/2/P/2024 din data de 09.08.2024 s-a dispus reunirea cauzelor nr. 172/2/P/2024 și nr. 50/9/P/2024, cercetările urmând a fi continuate în cauza nr. 172/2/P/2024.
Situația premisă,
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 155/2010 privind Legea poliției locale și în conformitate cu dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare al Poliției Locale Mangalia, primarul îndrumă, supraveghează, controlează și analizează activitatea poliției locale ca serviciu public de interes local. La nivelul municipiului Mangalia, Poliția Locală este organizată ca un compartiment funcțional în cadrul Primăriei, fără personalitate juridică, la nivel de Direcție.
Șeful Poliției Locale Mangalia își îndeplinește atribuțiile în mod nemijlocit sub autoritatea și controlul primarului, având printre atribuții organizarea, planificarea și conducerea întregii activități a Poliției Locale, în mod direct sau prin intermediul șefilor de compartimente.
În cadrul compartimentului de activitate comercială, polițiștii locali au printre atribuțiile de serviciu verificarea existenței la locul de desfășurare a activității comerciale a autorizațiilor, avizelor și a altor documente stabilite prin legi sau acte administrative ale autorităților administrației publice centrale și locale, printre care și autorizația ”Aviz program de funcționare” eliberată agenților economici de către Primărie, iar în situația în care constată contravenții aplică sancțiuni contravenționale. Pot constata și aplica sancțiuni doar polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală care sunt împuterniciți în acest sens prin dispoziția emisă de Primarul Municipiului Mangalia.
RC deține funcția de primar al municipiului Mangalia din data de 02 iulie 2012.
Inculpatul CD a ocupat succesiv, începând cu luna septembrie 2012, funcțiile de membru în consiliul de administrație, președinte al consiliului de administrație, director adjunct și din decembrie 2017 director general în cadrul S.C. GM S.A. C.U.I. (...), societate ce are ca asociat unic Consiliul Local al Municipiului Mangalia și are ca obiect de activitate ,,Furnizarea de abur și aer condiționat” și gestionarea serviciului de iluminat public al municipiului Mangalia
Din anul 2019 postul de director executiv al Direcției Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia este ocupat de ZL.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul CD este în relații apropiate atât cu primarul mun. Mangalia, RC, cât și cu directorul Poliției Locale Mangalia, ZL, dar și cu alte persoane cu funcții de conducere din cadrul Primăriei Mun. Mangalia, precum GAM, director executiv al Direcției Turism și Mediul de Afaceri sau PSI, șef Birou Urmărire Contracte.
Cadrul legal privind organizarea și funcționarea Poliției Locale Mangalia:
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 155/2010 privind Legea poliției locale:
Art. 4 - (1) Poliția locală se organizează și funcționează, prin hotărâre a autorității deliberative a administrației publice locale, ca un compartiment funcțional în cadrul aparatului de specialitate al primarului/primarului general sau ca instituție publică de interes local, cu personalitate juridică. (...)
(4) Modul de organizare, structura funcțională, statul de funcții, numărul de posturi și categoriile de personal încadrat, normele de înzestrare și consum de materiale ale poliției locale se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare, elaborat pe baza Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale. (...)
(7) Regulamentul de organizare și funcționare a poliției locale se aprobă prin hotărâre a autorității deliberative a administrației publice locale, în conformitate cu prevederile Legii administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu avizul consultativ al comisiei locale de ordine publică, constituită potrivit prevederilor art. 28.
Art. 5 - Poliția locală se organizează pe compartimente funcționale, la nivel de direcții generale, direcții, servicii și/sau birouri, conform prevederilor Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale.
Potrivit art. 31 alin. 1, în privința organizării și funcționării poliției locale, primarul are următoarele atribuții:
a) numește, sancționează și dispune suspendarea, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, ale raporturilor de muncă ale personalului poliției locale, inclusiv ale șefului acesteia, în cazul organizării poliției locale în aparatul propriu de specialitate, și numai pentru șeful poliției locale și adjunctul acestuia, în situația organizării acesteia ca instituție publică de interes local;
b) supune spre aprobare autorității deliberative resursele materiale și financiare necesare desfășurării activității poliției locale;
c) îndrumă, supraveghează, controlează și analizează activitatea poliției locale, ca serviciu public de interes local. (...)
În conformitate cu dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare al Poliției Locale Mangalia:
Art. 2 - (1) La nivelul Municipiului Mangalia, Poliția Locală se organizează ca un compartiment funcțional, fără personalitate juridică la nivel de Direcție, cu funcții de conducere de Director Executiv și Director Executiv Adjunct, în cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art. 19 - (1) Șeful Poliției Locale Mangalia își îndeplinește atribuțiile în mod nemijlocit sub autoritatea și controlul primarului și are următoarele atribuții:
a) organizează, planifică și conduce întreaga activitate a Poliției Locale;
Art. 24. Șeful Compartimentului de activitate comercială se subordonează Șefului Poliției Locale și are următoarele atribuții specifice, în funcție de responsabilitățile încredințate:
a) organizează, planifică, conduce și controlează activitatea personalului Poliției Locale cu atribuții în verificarea activității comerciale;
Potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 155/2010 privind Legea poliției locale, în domeniul activității comerciale, poliția locală are următoarele atribuții:
a) acționează pentru respectarea normelor legale privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale, respectiv a condițiilor și a locurilor stabilite de autoritățile administrației publice locale; (...)
c) verifică existența la locul de desfășurare a activității comerciale a autorizațiilor, a aprobărilor, a documentelor de proveniență a mărfii, a buletinelor de verificare metrologică pentru cântare, a avizelor și a altor documente stabilite prin legi sau acte administrative ale autorităților administrației publice centrale și locale; (...)
h) verifică respectarea regulilor și normelor de comerț și prestări de servicii stabilite prin acte normative în competența autorităților administrației publice locale; (...)
l) constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale specifice realizării atribuțiilor prevăzute la lit. a) - j), stabilite în sarcina autorităților administrației publice locale.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 31 din Regulamentul de organizare și funcționare al Poliției Locale Mangalia Polițiștii locali cu atribuții în domeniul activității comerciale desfășoară următoarele activități:
a) constată contravenții și aplică sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regulilor de comerț stabilite prin lege, prin hotărâre a Guvernului ori prin hotărâre a Consiliului Local Mangalia;
b) urmăresc dezvoltarea ordonată a comerțului și desfășurarea activităților comerciale în locuri autorizate de primar în vederea eliminării oricărei forme privind comerțul ambulant neautorizat; (...)
Potrivit Hotărârii nr. 23/21.03.2024 privind aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în Municipiul Mangalia, avizul program de funcționare este actul administrativ emis de Primăria municipiului Mangalia operatorilor economici ce desfășoară activități comerciale și de prestări servicii care nu se regăsesc în grupele 561 – Restaurante, 563 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor și 932 – Alte activități recreative și distractive, în structuri de vânzare cu sediu fix (art. 2, pct. 7) și se emite doar în situația în care operatorul economic deține documentația completă (cerere de autorizare cu toate datele completate, precum și toate înscrisurile necesare autorizării activității comerciale respective prevăzute în regulament, art. 5 alin. 2). Potrivit art. 22 alin . 3 sunt incluse în categoria activităților supuse autorizării pentru desfășurarea activităților comerciale și de prestări servicii cele ce se circumscriu codurilor CAEN .. 4711 – Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun. Desfășurarea de activități comerciale fără avizele și autorizațiile prevăzute de regulament constituie contravenții și se sancționează cu amendă contravențională de către polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală care sunt împuterniciți în acest sens prin dispoziția emisă de Primarul Municipiului Mangalia (art. 72)
În continuare începând cu fila 10 a hotărârii supusă controlului judiciar prima instanță a redat pe larg situația de fapt și probele administrate pentru aflarea adevărului, așa cum apar acestea expuse ți în rechizitoriu din punctul de vedere al acuzării, luând în considerare că inculpatul CD a recunoscut în integralitate acuzațiile penale și nu a solicitat administrarea de probe suplimentare de către instanța de judecată.
Așadar, față de cele expuse, tribunalul a apreciat că există probe din care rezultă că inculpatul CD a săvârșit infracțiunea de trafic de influență astfel cum i s-a reținut în sarcină.
În ceea ce privește însă faptele de trafic de influență constând în aceea că în vara anului 2021 și în vara anului 2022, CD a primit, în mod direct, pentru sine sau pentru altul, suma totală de 30.000 de euro (câte 15.000 euro în fiecare an) de la MF, în calitate de asociat și administrator în cadrul S.C. D S.R.L., CUI (...), cu punct de lucru în (...), cu obiect de activitate desfășurarea de acte de comerț pe plajă, la bar și închiriere de șezlonguri, având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. D S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2024 în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” emisă de Primăria mun. Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sancționată contravențional, s-a constatat că în cauză nu existe probe de unde să rezulte în mod cert comiterea acestora infracțiuni, sens în care există unul dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. a din Cod penalp., respectiv faptele nu există.
In declarația dată in cadrul judecății inculpatul CD a recunoscut integral acuzațiile și a solicitat , așa cum s-a arătat , judecarea cauzei in procedura simplificată.
În acest context a reținut instanța că situația de fapt expusă și reținută este dovedită nu doar de declarația inculpatului CD de recunoaștere în totalitate a învinuirii ce li se aduce, dar și prin toate mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv: declarații martori; procese-verbale de investigații; procese-verbale percheziție domiciliară și informatică;, procese-verbale redare activități supraveghere tehnică; procese-verbale de constatare a infracțiunilor flagrante; înscrisuri ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare; înscrisuri predate de instituțiile publice și depuse de martorii denunțători; proces-verbal de efectuare a investigațiilor financiare; planșe fotografice; declarații suspecți și inculpați, din coroborarea cărora s-a dovedit vinovăția inculpatului CD sub aspectul săvârșirii infracțiunilor față de care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată.
În drept, având în vedere probele administrate în faza urmăririi penale, ca și declarația de recunoalștere a acuzațiilor aduse, tribunalul a reținut că s-a făcut dovada vinovăției inculpatului CD sub aspectul infracțiunilor comise de acesta, ca atare reținându-se următoarele:
1. Fapta inculpatului CD constând în aceea că la sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul GCA, a pretins în mod indirect suma de 10.000 de euro, pentru sine sau pentru altul, prin intermediul inculpatului GCA, care a pretins suplimentar pentru sine și fără știrea inculpatul CD suma de 5.000 euro, de la BMD, în calitate de asociat unic și administrator în cadrul S.C. AD S.R.L., CUI (...), cu sediul social și punct de lucru în mun. Mangalia, stațiunea Saturn, str. --- nr. --, jud Constanța, ce are ca obiect de activitate vânzarea produselor alimentare și nealimentare, cod CAEN 4711, având și lăsând să se creadă ca are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei mun. Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis că îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. AD S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale și astfel să nu fie sancționată contravențional, precum și fapta aceluiași inculpat care din suma pretinsă a primit la data de 09.07.2024, de la inculpatul GCA, suma de 60.000 lei, dintre care doar 50.000 lei erau destinați acestuia, sumă ce provenea de la BMD care i-a remis-o inculpatului GCA în două tranșe egale de 37.500, una în data de 04.07.2024 și una în data de 08.07.2024, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, faptă prev. și ped. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art 291 alin. 1 din Codul penal.
1. Fapta inculpatului CD constând în aceea că constând în aceea că în cursul lunii mai 2024 a pretins în mod indirect, pentru sine sau pentru altul, prin intermediul lui GCA, suma de 50.000 lei de la MD, în calitate de director general la S.C. I&P S.R.L. cu punct de lucru în (...), unde funcționează un magazin de bricolaj, având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și pe care a promis că îi va determina să elibereze autorizația ”Aviz program de funcționare” pentru S.C. I&P S.R.L. fără ca societatea să plătească suma de 80.000 lei ce reprezenta o taxă anuală potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Hotărârea Consiliului Local nr. 330 din 21.12.2023, stabilită pentru magazinele ce depășesc o suprafață de vânzare de peste 250 mp, sumă pe care a primit-o prin intermediul lui GCA în două tranșe, una de 20.000 de lei în data de 14 iunie 2024 și una de 30.000 lei în a doua parte a lunii iunie 2024, autorizația fiind primită la data de 01.07.2024 pentru o taxă anuală de 239 lei stabilită pentru magazinele cu o suprafață de vânzare mai mică de 250 mp, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art 291 alin. 1 din Codul penal.
2. Fapta inculpatului CD constând în aceea că, în baza aceleași rezoluții infracționale,
• în vara anului 2023, a pretins în mod direct, pentru sine sau pentru altul, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la MF, în calitate de asociat și administrator în cadrul S.C. D S.R.L., CUI (...), cu punct de lucru în (...), cu obiect de activitate desfășurarea de acte de comerț pe plajă, la bar și închiriere de șezlonguri, având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. D S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2023 în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” emisă de Primăria mun. Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sancționată contravențional, din suma pretinsă primind de la MF suma de 7.000 euro la sfârșitul lunii august 2023, suma de 2.000 euro în două tranșe de câte 1.000 euro în cursul lunii septembrie 2023, suma de 1.000 euro în data de 25.06.2024, suma de 4.000 euro în data de 01.07.2024 și suma de 1.000 euro în data de 08.07.2024.
• în cursul lunii iunie 2024 – începutul lunii iulie 2024, a pretins în mod direct, pentru sine sau pentru altul, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la MF, în calitate de asociat și administrator în cadrul S.C. D S.R.L., CUI (...), cu punct de lucru în (...), cu obiect de activitate desfășurarea de acte de comerț pe plajă, la bar și închiriere de șezlonguri, având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. D S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2024 în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” emisă de Primăria mun. Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sancționată contravențional; întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, faptă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. 1 din Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 din Cod penal.
Având în vedere că inculpatul a comis infracțiunile prin acțiuni distincte, înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, tribunalul a reținut că acestea au fost comise în concurs real, potrivit art. 38 alin. 1 din Cod penal
Elementul material al faptelor constă în acțiunile de pretindere sau/și primire de sume de bani, în mod direct de către CD (faptă comisă față de MF) sau în mod indirect, prin intermediul lui GCA (faptă comisă față de BMD și MD), pentru sine sau pentru altul.
Inculpatul CD a declarat (la urm. pen.) că banii erau remiși lui ZL, directorul Poliției Locale Mangalia și lui RC, primarul mun. Mangalia, el păstrând o mică parte din suma încasată în funcție de cum stabileau cei doi. Probele administrate în cauză nu exclud o astfel de ipoteză de împărțire a banilor, însă nu dovedesc în mod cert acest lucru. Astfel, deși a recunoscut comiterea infracțiunilor, inculpatul a încercat să își diminueze implicarea în activitățile infracționale susținând că lui îi rămânea un procent foarte mic din sumele primite în urma traficării influenței, aspect pus la îndoială de împrejurarea că la domiciliul acestuia au fost găsite sume mari de bani pe care nu le-a putut justitica, totalizând aproximativ 54.000 euro.
Tribunalul a precizat că în toate situațiile, banii au fost pretinși și primiți în considerarea influenței pe care inculpatul CD o avea asupra funcționarilor publici cu funcții de conducere din cadrul Primăriei Mun. Mangalia, respectiv primarul RC și din cadrul Poliției Locale Mangalia, și anume directorul ZL. S-a considerat că influența pe care inculpatul o avea asupra acestora era un reală, stabilită în baza probatoriului administrat în cauză și pe care, prin modul de desfășurare a evenimentelor, a lăsat să se creadă că o are în rândul agenților economici.
Tribunalul a constatat că inculpatul CD era deplin constient de aceste aspecte și a acționat astfel spre a obține sume mari de bani, așa cum s-a detaliat/probat anterior.
Din analiza fișei de cazier judiciar, a reținut instanța că rezultă că inculpatul CD nu are antecedente penale. Acesta are familie, are studii, este integrat social, are o pregătire superioară, aspecte favorabile care vor fi avute in vedere la oorientarea pesdeopselor spre minimul special redus cu 1/3, dar care ar fi trebuit să il țină departe pe inculpat de sfera infracțională. Având in vedere caracterul continuat, sumele mari de bani obținute, alimentarea fenomenului corupției, se poate constata că modalitatea adecvată este pedeapsa în regim de executare.
La stabilirea și individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului CD, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de artr.74 Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială, dispozițiile procedurale prevăzute de art.374 alin.4 cu referire la art.396 alin.10 Cod procedură penală, inculpatul urmând a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile față de care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată, gradul pericol social care rezultă din modalitatea concretă de comitere a faptelor grave de către inculpat – așa cum a fost descrisă pe larg anterior– faptul că astfel de infracțiuni sunt foarte grave, ceea ce nu poate fi tolerat, modul obișnuit și nepermis în care inculpatul a înțeles să obțină astfel sume mari de bani, faptele de corupție fiind foarte grave, acest fenomen extins fiind necesar a se diminua pe cât posibil, aspecte de o gravitate sporită, dar și de aspectul că inculpatul este încă tânăr, are familie, este integrat social, are studii superioare, avea o bună reputațuie, a recunoscut în totalitate învinuirea ce i s-a adus, limitele de pedeapsă fiind reduse cu o treime, este o persoană integrată social, nu are antecedente penale, astfel că s-au aplicat acestuia pedepse între limitele de pedeapsă prevăzute de lege-reduse cu o treime, orientate foarte aproape de minimul special astfel redus, după cum urmează:
1. În baza art.6 din Legea nr.78/2000 rap. la art.291 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, a fost condamnat inculpatul CD la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art.67 alin.1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului CD BA pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, pe o perioadă de 4 ani.
În baza art.65 alin.1 Cod penal a fost interzis inculpatului CD exercițiul drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, ca pedepse accesorii.
2. În baza art.6 din Legea nr.78/2000 rap. la art.291 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, a fost condamnat inculpatul CD, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art.67 alin.1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului CD pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, pe o perioadă de 4 ani.
În baza art.65 alin.1 Cod penal a fost interzis inculpatului CD exercițiul drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, ca pedepse accesorii.
3. În baza art.6 din Legea nr.78/2000 rap. la art.291 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, a art.396 alin.10 Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, a fost condamnat inculpatul CD, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art.67 alin.1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului CD pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, pe o perioadă de 4 ani.
În baza art.65 alin.1 Cod penal a fost interzis inculpatului CD exercițiul drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, ca pedepse accesorii.
În baza art.39 alin.1 lit.b Cod penal, a art.45 alin.3, lit.a Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, astfel că acesta va executa pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (de 4 ani) respectiv 1 an și 4 luni, în final inculpatul CD fiind condamnat la pedeapsa de 4(patru) ani și 4(patru) luni închisoare, ce se va executa în regim de detenție.
În baza art.67 alin.1 Cod penal, a fost aplicat inculpatului CD pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, pe o perioadă de 4 ani.
În baza art.65 alin.1 Cod penal a fost interzis inculpatului CD exercițiul drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, ca pedepse accesorii.
În baza art.404 alin.4, lit.a Cod penal., cu aplicarea art.72 Cod penal, a fost dedusă din pedeapsa de 4(patru) ani și 4(patru) luni închisoare aplicată inculpatului CD perioada reținerii de la 09.07.2024 la 10.07.2024, a arestării preventive de la 16.07.2024 la 09.10.2024 și cea a arestului la domiciliu de la 09.10.2024 la zi.
În baza art.291 alin.2 Cod penal, raportat la art.112 alin.1, lit.e Cod penal, s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a sumelor de:
- 20.000 lei în vederea confiscării speciale ( în contul sumei provenite din fondurile speciale ale Direcției Naționale Anticorupție pe care martorul denunțător MF a remis-o cu titlu de mită inculpatului CD și care nu s-a găsit);
- 50.000 lei în vederea confiscării speciale ( în contul sumei primite cu titlu de mită, prin intermediul inculpatului GCA, de la de la MD, director general la S.C. I&P S.R.L și care nu s-a găsit);
-13.000 euro în vederea confiscării speciale prin echivalent (în contul sumei primite cu titlu de mită de la MF anterior formulării denunțului și care nu s-a găsit);
- 2.000 euro în vederea restituirii către MF (în contul sumei primite cu titlu de mită de la MF după formularea denunțului și care nu s-a găsit);
aceste sumele de bani au fost depuse în conturile deschise la Unicredit Bank, titular cont A.N.A.B.I., conform recipiselor nr. 1096A0017 din 01.10.2024 pentru sumele în dolari, nr. 1096A0016 din 01.10.2024 pentru sumele în euro și nr. 1096A0015 din 01.10.2024 pentru sumele în lei.
In baza art. 404 alin.4, lit.i Cod penalp, cu aplicarea art.112 ind.1 Cod penal, s-a dispus confiscarea extinsă a sumelor de 170.740 lei, 17.800 euro (89.000 lei), 1.000 dolari (5.000 lei) și 1.200 euro (6.000 lei), totalizând 270.740 lei (cu excepția sumelor ce vor face obiectul confiscării speciale sau restituirii).
S-a dispus restituirea sumei de 2.000 euro către MF (în contul sumei primite cu titlu de mită de la MF după formularea denunțului și care nu s-a găsit);
In baza art. 404 alin.4, lit.c Cod penal, a fost menținută măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța nr. 172/2/P/2024 din data de 30.09.2024 prin care s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii constând în instituirea sechestrului asigurător asupra următoarelor sume de bani ridicate de la inculpatul CD:
a) 170.740 lei, găsită cu ocazia percheziției domiciliare, în vederea confiscării speciale și confiscării extinse, după cum urmează:
- 20.000 lei în vederea confiscării speciale ( în contul sumei provenite din fondurile speciale ale Direcției Naționale Anticorupție pe care martorul denunțător MF a remis-o cu titlu de mită inculpatului CD și care nu s-a găsit);
- 50.000 lei în vederea confiscării speciale ( în contul sumei primite cu titlu de mită, prin intermediul inculpatului GCA, de la de la MD, director general la S.C. I&P S.R.L și care nu s-a găsit);
- 100.740 lei în vederea confiscării extinse.
b) 17.800 euro, găsită cu ocazia percheziției domiciliare, în vederea confiscării speciale, restituirii și confiscării extinse, după cum urmează:
- 13.000 euro în vederea confiscării speciale prin echivalent (în contul sumei primite cu titlu de mită de la MF anterior formulării denunțului și care nu s-a găsit);
- 2.000 euro în vederea restituirii către MF (în contul sumei primite cu titlu de mită de la MF după formularea denunțului și care nu s-a găsit);
- 2.800 euro în vederea confiscării extinse.
c) 1.000 de dolari, găsită cu ocazia percheziției domiciliare, în vederea confiscării extinse;
d) 1.200 euro, găsită în autoturismul inculpatului, în vederea confiscării extinse.
-sumele de bani care au fost depuse în conturile deschise la Unicredit Bank, titular cont A.N.A.B.I., conform recipiselor nr. 1096A0017 din 01.10.2024 pentru sumele în dolari, nr. 1096A0016 din 01.10.2024 pentru sumele în euro și nr. 1096A0015 din 01.10.2024 pentru sumele în lei.
Împotriva sentinței penale menționate, în termen legal, a formulat apel inculpatul CD, criticând soluția pronunțată de Tribunalul Constanța pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel apărătorul inculpatului a arătat că apelul formulat vizează practic două motive, respectiv unul ce ține de reindividualizarea pedepselor aplicate, arătând că a depus la dosar un referat întocmit de D.N.A. – ST Constanța, care atestă că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, solicitând a se avea în vedere reducerea cu jumătate a limitelor de pedeapsă față de limitele de pedeapsă pe care le-a avut în vedere judecătorul fondului.
În acest sens s-a solicitat aplicarea unor pedepse în limitele reajustate prin valorificarea beneficiului antemenționat și reanalizarea modalității de executare a pedepsei, apreciind apărarea că sunt întrunite exigențele art. 91 din Codul penal pentru suspendarea executării pedepsei rezultante, inculpatul prezentând circumstanțe personale favorabile, iar conduita procesuală a acestuia a fost una conformă și de colaborare activă cu organele judiciare.
Totodată s-a solicitat instanței de control judiciar să aibă în vedere că toată activitatea infracțională nu a fost inițiativa inculpatului, acesta răspunzând la solicitarea unor terți, ceea ce diminuează semnificativ gravitatea faptelor, dar și periculozitatea acestuia.
Cel de-al doilea motiv de apel privește modalitatea de soluționare a confiscării extinse, așa cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 01.04.2025, pe care apărarea o consideră nelegală și netemeinică, respectiv împrejurarea că instanța de fond a dispus confiscarea sumei de 1.468.172,37 de lei deși procurorul a solicitat în concluziile orale confiscarea sumei de 270.740 lei, nefiind pusă în discuție confiscarea sumei mai mari, așa cum a fost dispusă de instanță prin încheierea antemenționată.
În concluzie s-a solicitat desființarea în integralitate a încheierii din data de 01.04.2025 și menținerea soluției așa cum a fost dispusă prin sentință.
Verificând sentința penală apelată, în limitele prevăzute de art. 417-419 Cod procedură penală, instanța de apel, în temeiul art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală, va decide admiterea ca fondată a apelului formulat de inculpat, pentru următoarele considerente expuse în conformitate cu dispozițiile art.424 alin.1 Cod procedură penală:
Din motivele de apel formulate de inculpat, având în vedere susținerile acestuia în cadrul concluziilor din dezbateri, Curtea reține că apelul declarat vizează solicitarea inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea 682/2002 privind protecția martorilor, respectiv reducerea limitelor de pedeapsă cu o jumătate, ca urmare a valorificării unui denunț, apreciind că față de acest aspect se impune reindividualizarea pedepselor pentru a se încadra în limitele legale astfel restabilite.
De asemenea în sensul reindividualizării sancțiunii penale s-a solicitat reconfigurarea modalității de executare a pedepsei rezultante prin aplicarea dispozițiilor art. 91 și următoarele din Codul penal privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Totodată apărarea a solicitat desființarea în integralitate a încheierii din data de 01.04.2025, prin care s-a dispus confiscarea extinsă a sumei de 1.468.172,37 de lei, soluție ce nu a fost solicitată de procuror în fața primei instanțe.
Analizând, în aceste limite, legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, Curtea reține că în mod judicios instanța de fond a expus starea de fapt prin raportare la probele administrate în faza de urmărire penală, din cuprinsul acestora rezultând dincolo de orice îndoială rezonabilă comiterea de către inculpatul CD a faptelor reținute în sarcina sa.
Astfel, prima instanță a soluționat cauza în procedura recunoașterii învinuirii, reglementată de dispozițiile art. 349 alin. 2 art. 374 alin. 4 art. 375 Cod de procedură penală, art. 377 art. 379 alin. 2 și art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, toate din Codul de procedură penală, inculpatul CD fiind trimis în judecată și condamnat prin sentința supusă controlului judiciar sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
1. trafic de influență, faptă prev. și ped. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art 291 alin. 1 din Codul penal, constând în aceea că, la sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul GCA, a pretins în mod indirect suma de 10.000 de euro, pentru sine sau pentru altul, prin intermediul inculpatului GCA, care a pretins suplimentar pentru sine și fără știrea inculpatul CD suma de 5.000 euro, de la BMD, în calitate de asociat unic și administrator în cadrul S.C. AD S.R.L., CUI (...), cu sediul social și punct de lucru în (...), ce are ca obiect de activitate vânzarea produselor alimentare și nealimentare, cod CAEN 4711, având și lăsând să se creadă ca are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei mun. Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis că îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. AD S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale și astfel să nu fie sancționată contravențional, precum și fapta aceluiași inculpat care din suma pretinsă a primit la data de 09.07.2024, de la inculpatul GCA, suma de 60.000 lei, dintre care doar 50.000 lei erau destinați acestuia, sumă ce provenea de la BMD care i-a remis-o inculpatului GCA în două tranșe egale de 37.500, una în data de 04.07.2024 și una în data de 08.07.2024;
2. trafic de influență, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 291 alin. 1 din Codul penal, constând în aceea că, în cursul lunii mai 2024 a pretins în mod indirect, pentru sine sau pentru altul, prin intermediul lui GCA, suma de 50.000 lei de la MD, în calitate de director general la S.C. I&P S.R.L. cu punct de lucru în (...), unde funcționează un magazin de bricolaj, având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și pe care a promis că îi va determina să elibereze autorizația ”Aviz program de funcționare” pentru S.C. I&P S.R.L. fără ca societatea să plătească suma de 80.000 lei ce reprezenta o taxă anuală potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Hotărârea Consiliului Local nr. 330 din 21.12.2023, stabilită pentru magazinele ce depășesc o suprafață de vânzare de peste 250 mp, sumă pe care a primit-o prin intermediul lui GCA în două tranșe, una de 20.000 de lei în data de 14 iunie 2024 și una de 30.000 lei în a doua parte a lunii iunie 2024, autorizația fiind primită la data de 01.07.2024 pentru o taxă anuală de 239 lei stabilită pentru magazinele cu o suprafață de vânzare mai mică de 250 mp;
3. trafic de influență în formă continuată, faptă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. 1 din Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 din Cod penal, constând în aceea că:
• în vara anului 2023, a pretins în mod direct, pentru sine sau pentru altul, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la MF, în calitate de asociat și administrator în cadrul S.C. D S.R.L., CUI (...), cu punct de lucru în (...), cu obiect de activitate desfășurarea de acte de comerț pe plajă, la bar și închiriere de șezlonguri, având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. D S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2023 în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” emisă de Primăria mun. Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sancționată contravențional, din suma pretinsă primind de la MF suma de 7.000 euro la sfârșitul lunii august 2023, suma de 2.000 euro în două tranșe de câte 1.000 euro în cursul lunii septembrie 2023, suma de 1.000 euro în data de 25.06.2024, suma de 4.000 euro în data de 01.07.2024 și suma de 1.000 euro în data de 08.07.2024.
• în cursul lunii iunie 2024 – începutul lunii iulie 2024, a pretins în mod direct, pentru sine sau pentru altul, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la MF, în calitate de asociat și administrator în cadrul S.C. D S.R.L., CUI (...), cu punct de lucru în (...), cu obiect de activitate desfășurarea de acte de comerț pe plajă, la bar și închiriere de șezlonguri, având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. D S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2024 în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” emisă de Primăria mun. Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sancționată contravențional.
Drept urmare, Curtea de apel constată că prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, bazată pe materialul probator administrat și just apreciat, care a confirmat întrunirea conținutului constitutiv al infracțiunilor mai sus precizate, coroborarea probelor din cauză demonstrând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
De altfel apelul formulat în cauză nu vizează critici legate de situația de fapt și încadrarea juridică acordată de instanță ci doar reindividualizarea sancțiunii penale după reținerea incidenței art. 19 din Legea 682/2002 privind protecția martorilor.
Astfel cu privire la aspectele invocate de inculpat se reține că potrivit referatului înaintat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, la data de 17 septembrie 2025, numitul CD a formulat un denunț la Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial Constanța, constituindu-se dosarul penal nr. 82/9/P/2024, în care CD în calitate de martor a dat declarații lămuritoare cu privire la fapte de corupție, ce au condus la extinderea urmăririi penale și efectuarea în continuare a urmăririi penale in personam pentru mai mult infracțiuni de luare de mită și spălarea banilor.
S-a arătat că în acest dosar de urmărire penală a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de numitul RC pentru infracțiunile antemenționate, iar la data de 21.08.2025, s-a dispus reținerea acestei persoanei, care a dobândit calitatea de inculpat, iar prin încheierea penală nr. 591/P/JDL727.08.2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului RC.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a pct. 1, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Aprecierea incidenței dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 implică analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de legea specială, respectiv existența unei persoane care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a pct. 1, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni. Reținerea acestei cauze legale de reducere limitelor de pedeapsă nu este condiționată de angajarea răspunderii penale a persoanei depistate, pe baza unei hotărâri definitive de condamnare, de reținerea vinovăției respectivei persoane, ci doar de facilitarea identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane, în sensul că împotriva acestora se formulează acuzații penale, în calitate de suspecți sau inculpați.
De asemenea, prin Decizia nr. 3/28.02.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au stabilit următoarele: „Efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor se produc exclusiv în cauza penală determinată, având ca obiect una sau mai multe infracțiuni comise de persoana care, înaintea sau pe parcursul urmăririi penale ori al judecății acelei cauze, a denunțat și facilitat tragerea la răspundere penală a participanților la săvârșirea unor infracțiuni grave; autorul denunțului nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în cauze penale distincte, chiar dacă au ca obiect infracțiuni concurente comise de acesta".
În considerentele Deciziei nr. 3/28.02.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se reține că „rațiunea reducerii limitelor de pedeapsă ca efect al denunțării persoanelor care au săvârșit infracțiuni grave și al facilitării tragerii lor la răspundere penală este esențial legată de periculozitatea mai redusă ce caracterizează martorul care, subsecvent comiterii uneia sau mai multor infracțiuni, conștientizează importanța devoalării faptelor grave comise de alte persoane și acționează în concordanță cu această convingere, informând organele judiciare și contribuind activ și decisiv la identificarea și tragerea la răspundere penală a participanților la acele infracțiuni. Conduita autorului denunțului - participant, la rândul său, la săvârșirea unei fapte penale - are semnificația unei circumstanțe atenuante subsecvente comiterii uneia sau mai multor infracțiuni, respectiv a unei atitudini de căință parțial determinată de procesele psihice declanșate ca urmare a săvârșirii unor fapte penale și de convingerea autorului că, prin formularea denunțului și facilitarea identificării participanților la infracțiuni grave, va asigura nu doar tragerea acestora la răspundere penală, ci și atenuarea propriei sale răspunderi, corespunzător unei înjumătățiri a limitelor de pedeapsă."
Totodată, prin Decizia nr. 79/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit, cu referire la cauza de reducere a pedepsei prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002, că aplicarea beneficiului acestor dispoziții legale față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător, condiție necesară, dar nu suficientă, instanța urmând a evalua întrunirea cumulativă a condițiilor de aplicare a textului.
În acest context, trebuie precizat că în cuprinsul deciziei citate, s-a arătat expres că „Începerea urmării penale in personam este momentul procesual ce atestă identificarea făptuitorului și atragerea în procesul penal în scopul stabiliri răspunderii penale. Stabilirea unui unic și cert moment procesual al urmăririi penale (în cercetarea declanșată prin denunț) asigură egalitatea în fața legii și predictibilitatea actului de justiție în situația aplicării normei evaluate, lăsând judecătorului analiza condițiilor de fond.”
În concluzie, Curtea constată că, pentru acordarea beneficiului prevăzut de dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, este necesar ca denunțul și activitățile denunțătorului de colaborare cu organele de urmărire penală să conducă la efectuarea în continuare a urmăririi penale față de persoana sau persoanele denunțate, iar aceasta să intervină până la momentul soluționării definitive a cauzei penale în care denunțătorul are calitatea de inculpat.
Din relațiile oferite de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție rezultă că denunțul formulat de inculpatul CD, în urma căruia s-a format dosarul penal nr.82/9/P/2024, a vizat infracțiuni ce intră în sfera faptelor de corupție, fiind audiat în calitate de martor de mai multe ori în acest dosar penal, conform mențiunilor din acest referat, cercetările, susținute și de informațiile acordate de inculpat în calitate de martor, ducând la punerea în mișcare a acțiunii penale față de numitul RC, care are calitatea de inculpat într-un dosar penal instrumentat de aceeași direcție a D.N.A.
Ca atare, constatând că Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că este suficient ca în cauza în care a fost efectuat denunțul să fie dispusă continuarea urmăririi penale față de o persoană (suspect), iar inculpatul s-a prezentat la chemarea organelor de cercetare și a fost audiat cu privire la infracțiunile denunțate, Curtea apreciază că în cauză sunt pe deplin îndeplinite condițiile aplicării beneficiului art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Drept urmare, Curtea va reindividualiza sancțiunea penală aplicată inculpatului CD, cu consecința aplicării unor pedepse îndreptate spre limita inferioară, apreciind că prima instanță a efectuat o evaluare justă și echilibrată a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, reținând că deși inculpatul a comis mai multe fapte din sfera infracțiunilor de corupție, totuși modalitatea de operare a fost una rudimentară, a fost întreprinsă la insistențele și sub coordonarea unor factori de decizie din administrația locală, prin prisma funcției pe care inculpatul o deținea, ceea ce diminuează într-o oarecare măsură gravitatea infracțiunilor, deși prejudiciul cauzat nu este unul de neglijat.
Totodată trebuie valorificate și circumstanțele personale ale inculpatului care este o persoană bine integrată social, cu studii superioare, care a deținut o funcție importantă la nivelul Municipiului Mangalia, și care se află pentru prima oară în conflict cu legea penală, factori care indică o periculozitate redusă a inculpatului și un risc minim de perseverență infracțională.
Nu în ultimul rând instanța de control judiciar are în vedere conduita manifestată de inculpat pe tot parcursul procesului penal, acesta colaborând în mod activ cu organele de cercetare penală și recunoscând pe deplin acuzațiile penale în fața instanței de judecată, asumându-și pe deplin consecințele faptelor sale.
Astfel, având în vedere că, limitele speciale de pedeapsă minime și maxime, trebuie reduse cu o treime, de la valoarea inițială (de la 2 ani la 7 ani închisoare, conform normei de incriminare prevăzută de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 291 alin. 1 din Codul penal), ca urmare a aplicării dispozițiilor art.396 alin.10 Cod procedură penală (rezultând limitele de la 1 an și 6 luni închisoare la 4 ani și 8 luni închisoare), iar apoi, reduse cu încă o jumătate ca urmare a aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002, devin de la 9 luni închisoare la 2 ani și 4 luni închisoare.
Drept urmare, în limitele ajustate prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei, respectiv de la 9 luni închisoare la 2 ani și 4 luni închisoare, păstrând raționamentul logico juridic aplicat de prima instanță, Curtea se va orienta către pedepse către minim, însă nu chiar în limita minimă redusă, apreciind totuși că prin acțiunile sale inculpatul a produs un prejudiciu destul de însemnat, ceea ce justifică aplicarea unor pedepse ușor mai ridicate, motiv pentru care:
- va reduce pedeapsa aplicată inculpatului CD pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă prev. și ped. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art 291 alin. 1 din Codul penal (comisă în perioada lunii iunie – începutul lunii iulie 2024 ), de la 2 ani închisoare, la 1 an și 6 luni închisoare;
- va reduce pedeapsa aplicată inculpatului CD pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă prev. și ped. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art 291 alin. 1 din Codul penal (comisă în cursul lunii mai 2024), de la 2 ani închisoare, la 1 an și 6 luni închisoare;
- va reduce pedeapsa aplicată inculpatului CD pentru săvârșirea infracțiunii de în formă continuată, faptă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. 1 din Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 din Cod penal (comisă în perioada- în vara anului 2023, în cursul lunii iunie 2024 – începutul lunii iulie 2024), de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.
Constatând concursul de infracțiuni, în baza art.39 alin.1 lit.b Cod penal și a art.45 alin.3, lit.a Cod penal se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului, astfel cum vor fi reduse prin prezenta decizie, astfel că acesta va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (de 3 ani închisoare) respectiv 1 an, în final inculpatul CD fiind urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
Curtea consideră că sancțiunea penală rezultantă corespunde cerințelor de exemplaritate, urmărindu-se totodată îndreptarea conduitei infractorului, urmând a contribui la reeducarea sa, cât și la conștientizarea altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Totodată, în ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei rezultante, constatând că în privința aceluiași inculpat sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute de art.91 alin.1 lit.a-d, alin.2 și alin.3 lit.a-c din Codul penal, inclusiv acelea referitoare la existența garanțiilor pe care le oferă comportamentul social al inculpatului, în sensul că dispune de posibilități reale de îndreptare și de reinserție socială, chiar și în lipsa plasării lui în detenție efectivă (sens în care prezintă relevanță și faptul că inculpatul a petrecut o perioadă destul de lungă sub puterea unor măsuri preventive privative de libertate), respectiv la exprimarea explicită a acordului de prestare a unei munci neremunerate în folosul comunității (care îl poate determina pe inculpat să-și însușească valori importante, apte să contribuie la formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept), Curtea va schimba și modalitatea de executare a pedepsei pentru care a optat judecătorul fondului, dispunând suspendarea executării acesteia sub supraveghere, conform prevederilor art.91 și următoarele Cod penal, ceea ce va presupune în mod implicit supravegherea atentă a conduitei viitoare a inculpatului pentru o perioadă determinată de timp (respectiv de 4 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii), prin impunerea în sarcina acestuia a respectării unor măsuri de supraveghere și obligații, conform art.93 Cod penal.
Raportat la cel de-al doilea motiv de apel, verificând cele susținute de către apărătorul inculpatului, Curtea reține că prin sentința penală suspusă controlului judiciar s-a dispus în baza art. 404 alin.4, lit.i Cod penal, cu aplicarea art.112 ind.1 Cod penal, confiscarea extinsă a sumelor de 170.740 lei, 17.800 euro (89.000 lei), 1.000 dolari (5.000 lei) și 1.200 euro (6.000 lei), totalizând 270.740 lei (cu excepția sumelor ce vor face obiectul confiscării speciale sau restituirii).
Verificând concluziile expuse de reprezentantul Ministerului Public din acest punct de vedere la data de 5.02.2025, se observă că deși inițial se solicită confiscarea sumei de 1.468.172 de lei, pe parcursul ședinței de judecată s-a revenit asupra concluziilor expuse și, întrucât procurorul de caz a solicitat confiscarea extinsă pentru suma de 270.740 de lei, procurorul de ședință învederează instanței să înțelege să-și limiteze concluziile doar cu privire la această sumă.
Așadar, atât timp cât cu ocazia concluziilor pe fond a fost solicitată confiscarea sumei de 270.740 de lei, iar analiza instanței de fond s-a limitat la precizările din rechizitoriu doar cu privire la această sumă, Curtea consideră că nu poate fi dispusă confiscarea sumei de 1.468.172,37 de lei, având în vedere și că nu au fost administrate probe cu privire la această sumă, despre care inculpatul a și precizat în mod neechivoc că nu o recunoaște, sens în care se va dispune desființarea în integralitate a încheierii penale din data de 01.04.2025, prin care a fost îndreptată eroarea materială strecurată în sentința penală nr. 210/31.03.2025 dispusă de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 7359/118/2024 și s-a dispus confiscarea sumei de 1.468.172, 37 de lei.
De altfel se observă că inclusiv potrivit mențiunilor din rechizitoriu, fila 139, procurorul solicită confiscarea extinsă pentru suma de 270,740 de lei.
Pentru toate motivele prezentate, Curtea, în temeiul art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, va admite apelul formulat de inculpatul CD, împotriva sentinței penale nr. 210/31.03.2025 dispusă de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 7359/118/2024, hotărâre pe care o va desființa în parte, și rejudecând, cu reținerea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, va dispune:
- reducerea pedepsei aplicate inculpatului CD pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă prev. și ped. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art 291 alin. 1 din Codul penal (comisă în perioada lunii iunie – începutul lunii iulie 2024 ), de la 2 ani închisoare, la 1 an și 6 luni închisoare;
- reducerea pedepsei aplicate inculpatului CD pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă prev. și ped. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art 291 alin. 1 din Codul penal (comisă în cursul lunii mai 2024), de la 2 ani închisoare, la 1 an și 6 luni închisoare;
- reducerea pedepsei aplicate inculpatului CD pentru săvârșirea infracțiunii de în formă continuată, faptă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. 1 din Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 din Cod penal (comisă în perioada- în vara anului 2023, în cursul lunii iunie 2024 – începutul lunii iulie 2024), de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.
În baza art.39 alin.1 lit.b Cod penal, a art.45 alin.3, lit.a Cod penal se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului, astfel cum vor fi reduse prin prezenta decizie, astfel că acesta va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (de 3 ani închisoare) respectiv 1 an, în final inculpatul CD urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art.91 alin.1 Cod penal, se va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare, pe un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, stabilit potrivit art.92 alin.1 Cod penal și calculat de la data pronunțării prezentei decizii.
În temeiul art.93 alin.1 Cod penal, va fi obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art.93 alin.2 lit.b Cod penal, va fi obligat inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune București sau organizat de acesta în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere va fi obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare sau al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În temeiul art.94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.93 alin.1 lit.c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune București.
În temeiul art.91 alin.4 Cod penal, va fi informat inculpatul asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere, obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Având în vedere această soluție, constatând că inculpatului i-au fost aplicate, în temeiul art.65 alin.1 Cod penal, pedepse accesorii constând în interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, Curtea va dispune suspendarea executării acestora pe durata termenului de supraveghere.
În temeiul art.72 Cod penal, se va deduce din durata pedepsei rezultante aplicată inculpatului CD, durata executată din măsura arestului la domiciliu de la data pronunțării sentinței supuse controlului judiciar (31.03.2025) la data de 28 mai 2025, când în cauza cu indicativul a7 a fost înlocuită măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, măsură ce a fost revocată la data de 24.09.2025, în cauza cu indicativul a10.
Se va desființa în totalitate încheierea penală din data de 01.04.2025, prin care a fost îndreptată eroarea materială strecurată în sentința penală nr. 210/31.03.2025 dispusă de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 7359/118/2024 și s-a dispus confiscarea sumei de 1.468.172, 37 de lei, această dispoziție fiind lipsită de efecte juridice.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei, inclusiv dispozițiile privind confiscarea extinsă pentru suma de 270.740 de lei.
În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul inculpatului CD vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, admite apelul formulat de inculpatul CD (...), împotriva sentinței penale nr. 210/31.03.2025 dispusă de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 7359/118/2024.
Desființează în parte hotărârea supusă controlului judiciar, și rejudecând:
Reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, sens în care dispune:
- reduce pedeapsa aplicată inculpatului CD pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă prev. și ped. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art 291 alin. 1 din Codul penal (comisă în perioada lunii iunie – începutul lunii iulie 2024 ), de la 2 ani închisoare, la 1 an și 6 luni închisoare;
- reduce pedeapsa aplicată inculpatului CD pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă prev. și ped. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art 291 alin. 1 din Codul penal (comisă în cursul lunii mai 2024), de la 2 ani închisoare, la 1 an și 6 luni închisoare;
- reduce pedeapsa aplicată inculpatului CD pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, faptă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. 1 din Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 din Cod penal (comisă în perioada- în vara anului 2023, în cursul lunii iunie 2024 – începutul lunii iulie 2024), de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.
În baza art.39 alin.1 lit.b Cod penal, a art.45 alin.3, lit.a Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatului, reduse prin prezenta decizie, astfel că acesta va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (de 3 ani închisoare), respectiv 1 an, în final inculpatul CD urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
În temeiul art.91 alin.1 Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare, pe un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, stabilit potrivit art.92 alin.1 Cod penal și calculat de la data pronunțării prezentei decizii.
În temeiul art.93 alin.1 Cod penal, obligă pe inculpatul CD ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art.93 alin.2 lit.b Cod penal obligă pe inculpatul CD să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune București sau organizat de acesta în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere Obligă pe inculpatul CD să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare sau al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În temeiul art.94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.93 alin.1 lit.c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune București.
În temeiul art.91 alin.4 Cod penal, atrage atenția inculpatului CD asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere, obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Dispune suspendarea, pe durata termenului de supraveghere de 4 ani, a pedepselor accesorii aplicate în temeiul art. 65 alin 1 Cod penal, constând în interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal.
În temeiul art.72 Cod penal, deduce din durata pedepsei rezultante aplicată inculpatului CD, durata executată din măsura arestului la domiciliu de la data pronunțării sentinței supuse controlului judiciar (31.03.2025) la data de 28 mai 2025, când în cauza cu indicativul a7 a fost înlocuită măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, măsură ce a fost revocată la data de 24.09.2025, în cauza cu indicativul a10.
Desființează în totalitate încheierea penală din data de 01.04.2025, prin care a fost îndreptată eroarea materială strecurată în sentința penală nr. 210/31.03.2025 dispusă de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 7359/118/2024 și s-a dispus confiscarea sumei de 1.468.172,37 de lei, această dispoziție fiind lipsită de efecte juridice.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei, inclusiv dispozițiile privind confiscarea extinsă pentru suma de 270.740 de lei.
În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul inculpatului CD rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată la data de 12.03.2026, după redactare, prin punerea la dispoziție cu mijlocirea grefei, conform art. 405 Cod procedură penală.
| Președinte, |
|
Judecător, |
| (...) |
|
(...) |
| |
| |
Grefier, |
|
| |
(...) |
|
Red. Jud. fond (...) /31.03.2025, 2 ex.
Red.Jud.decizie (...)/12.03.2026, 2 ex.
Tehnored.Asis.jud. I.P.
Tehnored. Gref. (...).
Comunicate 2 ex.