IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
23 aprilie 2026
Nr. 246/I-36
COMUNICAT
În continuarea comunicatului nr. 242/I-36 din data de 22 aprilie 2026, vă informăm că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 22 aprilie 2026, față de următorii inculpați:
IANCU SĂLĂJANU DINU, președinte al Consiliului Județean Sălaj, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
GHILEA IOANA LAVINIA, director executiv al Direcției Investiții și Programe Publice (D.I.P.P.) din cadrul Consiliului Județean Sălaj, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (trei acte materiale) și
MATE JOZSEF, șef al Serviciului Administrativ din cadrul Direcției Patrimoniu a Consiliului Județean Sălaj, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și complicitate la dare de mită în formă continuată (două acte materiale).
Totodată, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de următorii inculpați:
L.I., reprezentant de facto al firmelor S.C. FRASINUL S.R.L. și S.C. TRANSILVANIA GRAND CONSTRUCT S.R.L. (suspecte în cauză), pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită,
S.F.C., reprezentant al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată (două acte materiale).
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În zilele de 20 septembrie 2024 și 2 iulie 2025, inculpatul Iancu Sălăjanu Dinu, în calitatea menționată anterior, ar fi emis două dispoziții prin care ar fi completat comisia de evaluare a ofertelor cu patru experți, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de servicii pentru elaborarea documentației tehnice aferente realizării unor lucrări de drum expres.
Cei patru experți ar fi fost cooptați în comisia de evaluare a ofertelor, deși s-ar fi aflat în conflict de interese, în sensul că ar fi fost interpuși ai uneia dintre societățile ofertante, împrejurare de natură să afecteze corectitudinea procedurii de atribuire.
Anterior, la data de 18 octombrie 2022, același inculpat ar fi emis o dispoziție prin care ar fi completat o altă comisie de evaluare cu doi experți, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de servicii privind elaborarea documentației tehnice și acordarea de asistență tehnică pentru lucrări de investiții la un spital, situație care, de asemenea, ar fi fost de natură să influențeze atribuirea contractului.
Ca urmare a atribuirii celor două contracte către firma favorizată, în condițiile descrise, s-ar fi produs un prejudiciu în dauna Consiliului Județean Sălaj, estimat la 75.000 lei, precum și afectarea intereselor legitime ale celorlalți participanți la procedurile de achiziție publică.
La data de 5 august 2025, inculpata Ghilea Ioana Lavinia, în calitatea menționată anterior, având atribuții privind identificarea nevoilor investiționale ale Consiliului Județean Sălaj, pregătirea încheierii contractelor de lucrări și servicii, precum și verificarea modului de executare a acestora, ar fi primit suma de cel puțin 5.000 de euro de la inculpatul L.I.
Suma ar fi fost oferită în scopul favorizării societăților SC Frasinul SRL și SC Transilvania Grand Construct SRL, care derulau contracte sau participau la proceduri de achiziții publice organizate de Consiliul Județean Sălaj.
De asemenea, la data de 22 noiembrie 2024 și în perioada august–septembrie 2025, aceeași inculpată ar fi acceptat promisiunea și, respectiv, ar fi primit foloase necuvenite în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, constând în lucrări de renovare a biroului și a apartamentului personal, de la inculpatul S.F.C.
În schimbul acestor foloase, inculpata ar fi urmărit favorizarea unei asocieri de firme reprezentate de acesta, prin emiterea cu întârziere a ordinului de începere a unor lucrări, punerea la dispoziție a unor documente din cadrul procedurii de achiziție publică, precum și acordarea de consultanță cu privire la aspectele semnalate de reprezentanții asocierii.
Remiterea acestor foloase ar fi fost facilitată de inculpatul Mate Jozsef.
La data de 26 august 2025, inculpatul Mate Jozsef, în calitatea menționată anterior, având atribuții privind stabilirea lucrărilor de renovare și reparații necesare clădirilor din cadrul Consiliului Județean Sălaj, ar fi pretins, în legătură cu exercitarea acestor atribuții, de la inculpata Ghilea Ioana Lavinia, director executiv al D.I.P.P. din cadrul aceleiași instituții, materiale de construcții destinate amenajării unui spațiu aflat în proprietatea sa.
Materialele ar fi urmat să fie obținute de inculpată de la societăți comerciale aflate în relații contractuale cu Consiliul Județean Sălaj.
Pe durata măsurii controlului judiciar, inculpații Iancu Sălăjanu Dinu, Ghilea Ioana-Lavinia și Mate Jozsef au obligația de a respecta o serie de măsuri, între care: să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanțele de dispunere a măsurilor și să nu exercite funcțiile în cadrul cărora ar fi săvârșit faptele.
Celor trei inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Tuturor inculpaților persoane fizice, respectiv celor două societăți comerciale, persoane juridice, suspecte în cauză, li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 307 și art. 309 din Codul de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE