DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 381 din 19.11.2025, definitivă prin neapelare la 01.01.2026, Tribunalul Argeș admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești cu inculpatul A.I.B. și îl condamnă pe aceasta la o pedeapsă de un an și șase luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și șase luni și interzicerea, pe o perioadă de doi ani și șase luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei în cadrul Primăriei Comunei Rucăr sau în cadrul Primăriei Comunei Dâmbovicioara.
Lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Obligă inculpatul la plata sumei de 1.645,18 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești în data de 26 septembrie 2025, vezi comunicatul nr. 770/VIII/3 din data de 14 noiembrie 2025 (comunicatul nr. 3).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 14 noiembrie 2025