IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin sentința penală nr. 274 din 18.12.2025, definitivă prin neapelare la 12.01.2026, Tribunalul Bacău admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău cu inculpatul MARE IOSIF și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă 2 ani și 9 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, precum și interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual, toate în formă continuată.
Prin sentința penală nr. 277 din 18.12.2025, definitivă prin neapelare la 14.01.2026, Tribunalul Bacău admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău cu inculpatul LAZĂR CONSTANTIN LUCIAN și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, precum și interzicerea, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual, toate în formă continuată.
Prin sentințele penale nr. 264, 266, 279, 280 din 10, 11 respectiv 18.12.2025, definitive prin neapelare la data de 08.01.2026, Tribunalul Bacău admite acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău cu inculpații A.N., A.I., C.C.M. și Ț.G.R. și îi condamnă pe aceștia la câte o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Prin decizia penală nr. 56 din 28.01.2026, Curtea de Apel Bacău admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău cu inculpatul D.T.A. și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Mare Iosif va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei comunei Letea Veche sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău – Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane cu dizabilități Condorul, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Lazăr Constantin Lucian va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău – Complexul pentru servicii de asistență socială și suport comunitar sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău – Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane cu dizabilități Condorul, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Pe parcursul termenului de supraveghere, fiecare dintre ceilalți cinci inculpați vor presta câte o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul unor instituții publice din județele în care locuiesc, cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu pot presta această muncă.
Constată că prejudiciul imputat a fost achitat în integralitate de către inculpații Mare Iosif și Lazăr Constantin Lucian în mod voluntar.
Dispune confiscarea specială a sumei totale de 100 lei reprezentând mita primită de inculpatul Mare Iosif cu ocazia comiterii infracțiunii de luare de mită reținută în sarcina sa.
Dispune confiscarea specială a sumei totale de 2.400 lei reprezentând mita primită de inculpatul Lazăr Constantin Lucian cu ocazia comiterii infracțiunii de luare de mită.
Dispune desființarea înscrisurilor falsificate de inculpații Mare Iosif și Lazăr Constantin Lucian.
Obligă pe inculpații Mare Iosif și Lazăr Constantin Lucian la plata sumei de 2.500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Obligă pe fiecare dintre ceilalți 5 inculpați la plata unor sume cuprinse între 1.500 de lei și 238 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
DEFINITIVĂ
Acordurile de recunoaștere a vinovăției și dosarele aferente au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău în data de 21 octombrie 2025, vezi comunicatul nr. 770/VIII/3 din data de 14 noiembrie 2025 (comunicatul nr. 1).
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
14 noiembrie 2025