IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
29 decembrie 2025
Nr. 944/VIII/3
COMUNICAT
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 516/VIII/3 din 10 septembrie 2025, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:
CREȚU-SÂRBU CLAUDIU-IONUȚ, la data faptei director general al Societății Comerciale Electrocentrale București S.A. (ELCEN București) pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită;
ZAMFIROI CRISTIAN-ANDREI-CORNEL, la data faptelor director comercial al Societății Comerciale Electrocentrale București S.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și complicitate la luare de mită;
Totodată, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților S.V. și B.C., persoane fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe care conturează, în esență, următoarea stare de fapt:
În data de 01 iulie 2025 inculpatul Crețu-Sârbu Claudiu-Ionuț ar fi primit prin intermediul complicelui său, inculpatul Zamfiroi Cristian-Andrei-Cornel, în biroul unei societăți comerciale din București, suma de 40.000 de lei de la reprezentantul acesteia, inculpatul S.V., în legătură cu urgentarea aprobării operațiunilor de plăți aferente facturilor emise de societatea respectivă către Electrocentrale București S.A.
În aceeași zi, inculpatul Zamfiroi Cristian-Andrei-Cornel ar fi predat suma de 40.000 de lei inculpatului Crețu-Sârbu Claudiu-Ionuț.
În data de 30 iulie 2025, în mun. București, inculpatul Zamfiroi Cristian-Andrei-Cornel ar fi pretins inculpatului B.C., administratorul unei societăți comerciale aflate în raporturi contractuale cu S.C. Electrocentrale București S.A., suma de 50.000 lei, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, iar cu această ocazie inculpatul B.C. ar fi promis că va da acea sumă.
În cauză, pentru a se garanta confiscarea specială, s-a instituit măsura asiguratorie pe suma de 40.000 lei transferată de inculpatul Crețu-Sârbu Claudiu-Ionuț într-un cont bancar deschis de ANABI.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE