IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
7 iulie 2025
Nr. 404/VIII/3
COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul SÎRBU FLORIN, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de influență,
- fals în declarații și
- folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații nedestinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
De asemenea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 05 iulie 2025, față de G.F.M., administrator de societate comercială, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În prima jumătate a anului 2023, inculpatul Sîrbu Florin, în calitate de inspector ANAF, ar fi acceptat promisiunea coinculpatului G.F.M., administrator de societate comercială, având ca obiect remiterea sumei de 1.000.000 euro și ar fi primit efectiv, în perioada septembrie-octombrie 2023, de la același coinculpat, peste 1.000.000 lei, susținând că ar avea influență asupra unor funcționari din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, pe care inspectorul ANAF a promis că îi va determina să aprobe, pentru societatea comercială respectivă, rambursări de TVA în cuantum de 2.000.000 euro (din această sumă încasându-se fraudulos peste 2.700.000 lei).
În plus, în anul 2024, inculpatul Sîrbu Florin ar fi completat în declarația sa de avere date necorespunzătoare adevărului, prin aceea că a omis să menționeze deținerea unui autoturism marca BMW.
De asemenea, în luna aprilie 2025, cu încălcarea dispozițiilor legale, inculpatul Sîrbu Florin ar fi obținut informații bancare cu privire la două persoane, pe care le-ar fi pus la dispoziția unui terț, permițându-i acestuia accesul la informațiile bancare în cauză, deși nu era autorizat să aibă acces la astfel de informații, în scopul obținerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi inculpați trebuie să respecte o serie de obligații între care: să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor D.N.A., să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE