IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin sentința penală nr. 131 din 14.10.2024, definitivă prin neapelare la 30.10.2024, Tribunalul Militar București admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari cu inculpatul SĂVULESCU ALEXANDRU-FLORIN, la data faptelor medic militar chirurg și șef al Secției Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” – București, fiind cadru militar activ cu gradul de colonel și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani și 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, respectiv cea de medic în sistemul public de sănătate de pe teritoriul României, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ilfov – Centrul de Plasament Voluntari, fie în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ilfov – Centrul de primire în regim de urgență „Acasă” Voluntari.
Dispune confiscarea specială a sumelor totale de 34.815 lei și 4.750 euro ce reprezintă obiectul însumat al infracțiunii de corupție reținută în sarcina inculpatului Săvulescu Alexandru-Florin.
Dispune confiscarea extinsă a sumelor de 31.480,64 lei, 113.828,75 euro și 30.000 dolari stabilite a avea caracter nejustificat, ce au fost depuse/transferate în contul unic A.N.A.B.I. pe numele inculpatului Săvulescu Alexandru-Florin.
Obligă inculpatul la plata sumei de 10.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
DEFINITIVĂ
Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari în data de 17 iunie 2024, vezi comunicatul nr. 602/VIII/3 din data de 26 iunie 2024.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
28 iunie 2024