IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin decizia penală nr. 929 din 05.05.2023, Curtea de Apel Craiova a hotărât condamnarea inculpatului STAN PETRE ALIN la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Bumbești-Pițic sau în cadrul Școlii Generale Bumbești-Pițic.
Obligă inculpatul la plata către partea civilă, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale-Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), a sumei de 177.780 lei, sumă la care se adaugă dobânzi și penalități calculate până la data plății efective.
Dispune desființarea înscrisurilor constatate ca având caracter nereal.
Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVĂ
Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova la data de 21 februarie 2019, vezi comunicatul nr. 214/VIII/3 din data de 06 martie 2019 (comunicatul nr. 5).
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
06 martie 2019