DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 358 din 15.04.2021, Curtea de Apel Bacău a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpații PRUTEANU VASILE, la data faptei președinte al Consiliului județean Neamț, MITITELU CRISTINA, la data faptei director executiv al Direcției juridice din cadrul Consiliului Județean Neamț și IGNATOVICI LAZĂR-MIHAELA, la data faptei secretar al județului Neamț, la câte o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura celei de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave.

Condamnă pe inculpații MONDA ANA, la data faptelor viceprimar al municipiului Piatra Neamț și VIȘAN VASILE, la data faptelor secretar al municipiului Piatra Neamț, la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura celei de care s-a folosit, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.

Obligă pe inculpații Pruteanu Vasile, Mititelu Cristina și Ignatovici Lazăr Mihaela, în solidar, să achite Unității Administrativ Teritoriale Județul Neamț suma de 5.416.097,62 lei și pe inculpații Monda Ana și Vișan Vasile să achite Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Piatra Neamț suma de 5.495.000 lei.
Obligă inculpații Pruteanu Vasile, Ignatovici Lazăr-Mihaela și Mititelu Cristina, Monda Ana și Vișan Vasile, la plata sumei de câte 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Obligă pe fiecare dintre apelanții inculpați Pruteanu Vasile, Ignatovici Lazăr-Mihaela și Mititelu Cristina la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău la data de 21 decembrie 2018, vezi comunicatul nr. 902/VIII/3 din data de 28 decembrie 2018.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 28 decembrie 2018