IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
Prezentul document este supus reglementărilor aflate sub incidența Regulamentului U.E. 2016/679
Cod ECLI ECLI:RO:CACLJ:2025:018.001501
Dosar nr. 4640/117/2023
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1501/A/2025
Ședința publică din 16 octombrie 2025
Instanța constituită din:
| PREȘEDINTE |
: (...), judecător |
| JUDECĂTOR |
: (...) |
| GREFIER |
: (...) |
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj - reprezentant prin procuror
(...)
S-a luat spre examinare soluționarea apelului declarat de către apelantul inculpat P.S.V. împotriva sentinței penale nr. 112 din data de 26 aprilie 2024 a Tribunalului Cluj, dată în dosar nr. 4640/117/2023 al Tribunalului Cluj, privind pe inculpatul P.S.V., trimis în judecată prin rechizitoriul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, dat în dosar nr. 34/P/2022, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că nu se prezintă participanții.
Derularea, finalizarea dezbaterilor și cuvântul pe fond al participanților s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 11 decembrie 2024, când participanții prezenți au pus concluzii în dezbaterea apelului declarat, conform încheierii de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea amânându-se succesiv, în baza art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, în vederea deliberării, redactării și pronunțării hotărârii, la data de 28 ianuarie 2025, la data de 20 februarie 2025, la data de 20 martie 2025, la data de 03 aprilie 2025, la data de 24 aprilie 2025, la data de 15 mai 2025, la data de 29 mai 2025, la data de 12 iunie 2025, la data de 27 iunie 2025, la data de 01 iulie 2025 și la data de 25 august 2025, când, raportat la imposibilitatea obiectivă de a participa la deliberări a dnei judecător (...), aflată în concediu legal de odihnă, s-a amânat în vederea deliberării, redactării și pronunțării hotărârii la data de 11 septembrie 2025, la data de 09 octombrie 2025, la data de 14 octombrie 2025 și, ulterior, la acest termen de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 112, pronunțată de Tribunalul Cluj la data de 26.04.2024, în dosarul nr. 4640/117/2023, instanța de fond în baza art. 396 alin. (2) C.proc.pen., cu reținerea art. 76 alin. (1) C.pen., a condamnat inculpatul P.S.V., fiul lui (...), cu domiciliul procesual ales în (...), la pedeapsa de 1 an, 9 luni și 10 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (fapta din 07.10.2020), prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C.pen.
În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen.
În baza art. 396 alin. (2) C.proc.pen., cu reținerea art. 76 alin. (1) C.pen., a condamnat inculpatul P.S.V. la pedeapsa de 1 an, 9 luni și 10 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (fapta din 10.11.2021), prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C.pen.
În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen. a interzis nculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen.
În temeiul art. 38 alin. (1) – 39 alin. (1) lit. b) C.pen. a contopit potrivit tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, pedepsele stabilite mai sus (1 an 9 luni 10 zile închisoare; 1 an 9 luni 10 zile închisoare), aplicând pedeapsa de bază de 1 an 9 luni și 10 zile închisoare, la care adăugă un spor de o treime din durata celeilalte pedepse (7 luni și 3 zile), rezultând pedeapsa finală de 2 ani, 4 luni și 13 zile închisoare.
În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C.pen. rap. la art. 67 alin. (2) C.pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) rap. la art. 65 alin. (1) C.pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen.
În temeiul art. 91-92 C.pen., a suspendat executarea pedepsei de 2 ani, 4 luni și 13 zile închisoare sub supraveghere pe o durată de 2 ani și 6 luni, care se calculează de la data rămânerii definitive a sentinței.
În baza art. 68 alin. 1 lit. b) C.pen. pedeapsa complementară aplicată mai sus se execută începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 65 alin. 3 C.pen. pedeapsa accesorie aplicată mai sus se execută în caz de revocare sau anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă pedeapsa închisorii devine executabilă.
În temeiul art. 93 alin. (1) C.pen., a impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Cluj, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen., a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C.pen., cu reținerea art. 404 alin. 2 C.proc.pen. a impus inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligația prestării muncii neremunerate în folosul comunității timp de 60 de zile, care se execută la Primăria municipiului Cluj-Napoca sau la Parohia Ortodoxă Română a „Tuturor Sfinților”.
În temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen., a atras atenția inculpatului că nerespectarea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligației de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, precum și săvârșirea altei infracțiuni în cursul termenului de supraveghere conduce la revocarea suspendării și executarea pedepsei în regim de detenție.
În temeiul art. 20 alin. (1) C.proc.pen., a constatat că persoana vătămată GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU – Comisariatul General, cu sediul în mun. București, bdul. Unirii, nr. 78, bl.J2, sector 3, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) C.proc.pen., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1200 de lei. Conform art. 275 alin. (6) C.proc.pen., onorariul parțial al apărătorului din oficiu, în cuantum de 1000 de lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 249 alin. (5) C.proc.pen. a menținut măsura asigurătorie (sechestrul asigurător) instituită prin ordonanța procurorului din data de 02.03.2023 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, asupra sumei de 1200 de lei (consemnată la UniCredit Bank la 03.03.2023 – nr. 2153A0010), ridicată de la inculpatul P.S.V., în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare.
Executorie privind menținerea sechestrului asigurător.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 34/P/2022 din data de 18.08.2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj la data de 04.09.2023, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului P.S.V. sub aspectul a două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cp , cu aplic. art. 38 alin. 1 Cp.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că inculpatul P.S.V., în calitate de comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Cluj, deși, la datele de 07.10.2020 și 10.11.2021, cu ocazia controalelor pe care le-a realizat la SC I.L. SRL (în temeiul art. 75 lit. v din OUG 195/2005 privind protecția mediului, și art. 1 alin. 2, art. 13 alin. 1, lit. b2 și c din HG 1005/2012 pentru organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu), a constatat că această societate comercială nu deținea o autorizație valabilă de mediu (iar art. 14 alin. 2 din OUG 195/2005 prevede că funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă pentru activitățile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției mediului), nu a luat nicio măsură față de societate și a permis continuarea activității (încălcând, astfel, și prevederile art. 75 lit. r din OUG 195/2005 și art. 1 alin. 2 din HG 1005/2012), cu consecința vătămării intereselor legitime ale Gărzii Naționale de Mediu de a asigura respectarea legislației în materie și a producerii unui folos necuvenit în favoarea SC I.L. SRL, care și-a putut continua activitatea de comercializare a unor produse chimice fără a deține o autorizație de mediu, unele dintre ele fiind expirate (așa cum rezultă din analiza declarațiilor 394 depuse de SC I.L. SRL, în perioada octombrie 2020 – aprilie 2023, aceasta a livrat în mod constant produse către alte persoane, cu consecința realizării de venituri. Or, dacă inculpatul P. ar fi procedat la suspendarea activității societății, aceste vânzări de produse nu ar mai fi avut loc, fapt ce transformă veniturile realizate de I.L. SRL, în perioada în care activitatea trebuia să îi fie suspendată, în foloase necuvenite).
Pentru dovedirea situației de fapt de mai sus, au fost indicate următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: Volumul I Declarațiile inculpatului P.S.V. (f. 43 – 50) Declarația suspectei V.S.G. (f. 69, 70) Înscrisuri în probațiune depuse de V.S.G. (f. 75 – 90) Memoriu depus de avocatul ales al suspectei V.S.G. (f. 91 – 97) Declarațiile suspectului N.V. (f. 106 – 108) Memoriu depus de suspectul N.V. și înscrisuri anexate acestuia (f. 109 – 132) Declarația reprezentantului persoanei vătămate Garda Națională de Mediu (f. 151, 152) Declarația martorei U.A.A. (f. 155 – 157) Declarația martorei B.E. (f. 159 – 161) Declarația martorului T.V.C. (f. 162 – 166) Adrese din data de 31.05.2023, prin care P.S.V., N.V. și T.V.C. au fost informați că au fost subiecți ai măsurilor de supraveghere tehnică (f. 167 – 169) Ordonanță de instituire a sechestrului asupra sumei de 1200 lei, ridicată de la P.S.V. (f. 170) Proces – verbal de aplicare a sechestrului (f. 174) Proces – verbal de restituire a telefoanelor mobile către P.S.V. (f. 186) Proces – verbal de restituire a unor înscrisuri către N.V. (f. 190, 191) Proces – verbal de restituire a unor înscrisuri către Garda Naționala de Mediu (f. 192, 193) Volumul al II-lea Adresă din data de 27.02.2023, către G.N.M. – Comisariatul Județean Cluj, prin care se solicita prezența unor reprezentanți la sediul firmelor percheziționate (f. 1) Adresă din data de 01.03.2023, către G.N.M. – Comisariatul Județean Cluj, prin care se solicita înaintarea actelor întocmite cu ocazia participării la percheziția domiciliară (f. 2) Adresă din data de 22.03.2023, către G.N.M. – Comisariatul Județean Cluj, prin care se solicita înaintarea unor proceduri interne (f. 3) Proces – verbal din data de 24.03.2023, întocmit în urma ridicării unor documente de la G.N.M. – Comisariatul Județean Cluj, și documentele anexă (f. 6 - 27) Adresa nr. 854/22.03.2023 a G.N.M. – Comisariatul Județean Cluj prin care se înaintează procedura unitară de aplicare a sancțiunilor contravenționale și înscrisurile anexate acesteia (f. 28 – 52) Adresă din data de 27.02.2023 către A.P.M. Cluj (f. 53) Adresa A.P.M. Cluj nr. 4713/C 135/01.03.2023 și înscrisurile atașate acesteia (f. 56 - 184) Adresă din data de 12.06.2023 către A.P.M. Cluj (f. 192) Adresa A.P.M. Cluj nr. 14189/21.06.2023 – C 415 și înscrisurile atașate acesteia (f. 194 - 304) Volumul al III-lea Ordonanță de delegare din data de 24.05.2022 (f. 1) Procese – verbale de investigații din zilele de 24.05.2022, 25.05.2022 și 26.05.2022 și înscrisuri anexate acestora (f. 2 – 31) Ordonanță de delegare din data de 01.11.2022 (f. 32) Proces – verbal de investigații din data de 01.11.2022 (f. 33) Ordonanță de delegare din data de 05.01.2023 (f. 35) Planșă foto din data de 18.01.2023, în care au fost redate o parte din fotografiile puse la dispoziție de martora U.A.A. (f. 36 - 193) Proces – verbal de investigații din data de 06.01.2023 (f. 194) Proces – verbal din data de 27.01.2023 și înscrisuri atașate acestuia (f. 195 – 240) Adresa Spitalului Clinic Militar de Urgență Dr. Constantin Papilian Cluj – Napoca nr. A7186/28.11.2022 și suport optic atașat acesteia (f. 242, 243) Volumul al IV-lea Referat din data de 30.01.2023, cu solicitare de autorizare a măsurilor de supraveghere tehnică (f. 1 – 9) Încheierea penală nr. 33/C/P/30.01.2023 și mandatele de supraveghere tehnică 32 – 34/30.01.2023 (f. 10 – 19) Ordonanță de punere în executare a măsurilor de supraveghere tehnică de către BOS Cluj (f. 21) Procese – verbale de supraveghere tehnică (f. 23 – 31) Ordonanță de punere în executare a măsurilor de supraveghere tehnică de către D.N.A. – Serviciul Tehnic (f. 33, 34) Proces – verbal de punere în executare a măsurilor de supraveghere tehnică (f. 36) Ordonanță de punere în executare a măsurilor de supraveghere tehnică de către D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj (f. 37) Referat din data de 30.01.2023, cu solicitare de autorizare a obținerii datelor de trafic și localizare (f. 39 – 42) Încheierea penală nr. 34/C/P/30.01.2023 (f. 47 – 50) Ordonanță de delegare în vederea obținerii listingurilor convorbirilor telefonice (f. 51) Ordonanță de dispunere a comunicării datelor de trafic și localizare (f. 53 – 55) Ordonanță de delegare în vederea analizării listingurilor convorbirilor telefonice (f. 56) Proces – verbal de analiză a listingurilor, întocmit la data de 14.02.2023 (f. 57, 58) Proces – verbal de analiză a listingurilor, întocmit la data de 08.02.2023 (f. 59) Referat din data de 14.02.2023, cu solicitare de autorizare a obținerii datelor de trafic și localizare (f. 61 – 63) Încheierea penală nr. 61/C/P/14.02.2023 (f. 64 – 67) Ordonanță de dispunere a comunicării datelor de trafic și localizare (f. 68, 69) Ordonanță de delegare în vederea obținerii listingurilor convorbirilor telefonice (f. 70) Ordonanță de delegare în vederea analizării listingurilor convorbirilor telefonice (f. 73, 74) Proces – verbal de analiză a listingurilor, întocmit la data de 21.02.2023 (f. 75 – 78) Ordonanță de delegare în vederea analizării listingurilor convorbirilor telefonice (f. 79, 80) Proces – verbal de analiză a listingurilor, întocmit la data de 12.04.2023 (f. 81 – 95) Proces – verbal de redare a convorbirilor telefonice (f. 96) Proces – verbal de investigații, din data de 16.02.2023 (f. 97) Referat din data de 22.02.2023, cu solicitare de încuviințare a efectuării perchezițiilor domiciliare (f. 99 – 102) Încheierea penală 71/C/P/22.02.2023 și mandatele de percheziție domiciliară nr. 11, 12/22.02.2023 (f. 103 – 112) Ordonanță de delegare din data de 23.02.2023 (f. 111) Proces – verbal de percheziție domiciliară din data 27.02.2023, întocmit în urma efectuării percheziției domiciliare la locuința inculpatului P.S.V. (f. 113 – 117) Ordonanță din data de 24.02.2023, de dispunere a efectuării percheziției asupra autoturismului (f. 118 - 121) Ordonanță din data de 24.02.2023, de dispunere a efectuării percheziției asupra autoturismului (f. 123, 132, 133) Proces – verbal de percheziție domiciliară din data 27.02.2023, întocmit în urma efectuării percheziției domiciliare la locuința suspectului N.V. și sediul SC I.L. SRL/E.I.F.C.SRL (f. 124 – 131) Cerere de restituire a unor bunuri, formulată de N.V. la data de 02.03.2023 (f. 134) Ordonanță din data de 02.03.2023, de soluționare a cererii formulate de N.V. (f. 135) Referat din data de 28.02.2023, cu solicitare de încuviințare a efectuării perchezițiilor domiciliare (f. 137 – 139) Încheierea penală 81/C/P/28.02.2023 și mandatul de percheziție domiciliară nr. 13/28.02.2023 (f. 140 – 145) Ordonanță de delegare din data de 28.02.2023 (f. 146) Proces – verbal de percheziție domiciliară din data 01.03.2023, întocmit în urma efectuării percheziției domiciliare la sediul SC I.L. SRL/E.I.F.C.SRL (f. 147 – 151) Referat din data de 28.02.2023, cu solicitare de încuviințare a efectuării percheziției informatice (f. 154 – 157) Încheierea penală 82/C/P/28.02.2023 și mandatul de percheziție informatică nr. 14/28.02.2023 (f. 158 – 164) Ordonanță de dispunere a percheziției informatice (f. 165, 166) Ordonanță de delegare din data de 03.03.2023 (f. 170, 171) Procese – verbale de percheziție informatică și informare a persoanelor de la care au fost ridicate sistemele informatice (f. 174 – 194) Ordonanță de delegare din data de 13.03.2023 (f. 195, 196) Proces – verbal de analiză a rezultatelor percheziției informatice, întocmit la data de 22.03.2023 (f. 197 – 213) Proces – verbal de analiză a rezultatelor percheziției informatice, întocmit la data de 16.03.2023 (f. 214 – 286) Ordonanță din data de 03.03.2023, de autorizare a colaboratorului (f. 287, 288) Referat din data de 06.03.2023, cu solicitare de autorizare a măsurilor de supraveghere tehnică (f. 290 – 292) Încheierea penală nr. 90/C/P/06.03.2023 și mandatul de supraveghere tehnică 155/06.03.2023 (f. 293 – 298) Proces – verbal din data de 06.03.2023 (f. 299) Volumul al V-lea Copia dosarului în care se aflau actele care aveau legătură cu protecția mediului, ridicat de la sediul SC I.L. SRL/E.I.F.C.SRL Volumul al VI-lea Ordonanță din data de 23.02.2023, prin care s-a dispus predarea unor înscrisuri de către G.N.M. – Comisariatul Județean Cluj (f. 1) Proces – verbal din data de 03.03.2023, privind predarea unor înscrisuri de G.N.M. și înscrisuri anexate acestuia (f. 3 – 174) Volumul al VII-lea Ordonanță de delegare din data de 02.03.2023 (f. 1) Declarația martorului G.D.C. (f. 2 – 4) Declarația martorului M.N. (f. 5 – 7) Declarația martorului M.A.F. (f. 8 – 10) Declarația martorului T.E. (f. 11 – 13) Declarația martorului M.M.E. (f. 14 – 16) Declarația martorului R.M. (f. 17 – 19) Declarația martorului G.M. (f. 20 – 22) Procese – verbale de citare telefonică și încunoștiințare avocați despre efectuarea actelor de urmărire penală (f. 23 – 27) Proces – verbal din data de 01.03.2023, întocmit în urma înaintării mai multor înscrisuri de către GNM, prin adresa nr. 552/01.03.2023 și înscrisurile menționate în această adresă (f. 30 – 234) Volumul al VIII-lea Copiile înscrisurilor referitoare la controalele efectuate de inculpatul P.S.V., în perioada septembrie 2022 – februarie 2023 Volumul al IX-lea Copiile înscrisurilor referitoare la controalele efectuate de inculpatul P.S.V., în perioada septembrie 2022 – februarie 2023 Volumul al X-lea Copiile înscrisurilor referitoare la controalele efectuate de inculpatul P.S.V., în perioada septembrie 2022 – februarie 2023 Volumul al XI-lea Declarațiile 394 depuse de I.L. SRL, în perioada octombrie 2020 – mai 2023.
În cursul camerei preliminare, prin încheierea penală nr. 112/21.11.2023, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Cluj în dosarul asociat a1, definitivă prin necontestare, s-a constatat legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală și s-a a dispus începerea judecății.
În faza de judecată, la termenul din data de 23.02.2024, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin. 4 C.proc.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.proc.pen. privind judecata în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.
Inculpatul a arătat că nu solicită ca judecata să aibă loc în conformitate cu procedura simplificată, prevăzută de art. 374 alin. 4 C.proc.pen., iar instanța a adus la cunoștința inculpatului că probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate nu se mai administrează.
Inculpatul, prin apărător ales, a arătat că înțelege să conteste declarațiile martorilor V.S. și N.V..
În cursul cercetării judecătorești, instanța a procedat, la termenul din 23.02.2024, la audierea inculpatului (f.43-45di), la termenul din data de 08.03.2024, la încuviințarea probei cu înscrisurile depuse de inculpat (f.55-181di), audierea martorei V.S. (f.182-183di) și martorului N.V. (f.184-185di) și emiterea unei adrese către Garda Națională de Mediu și Agenția de Mediu (răspunsurile fiind depuse la dosar).
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și probele administrate în cursul procesului penal, instanța a reținut următoarele:
I. PRINCIPIILE GENERALE PRIVIND EVALUAREA MIJLOACELOR DE PROBĂ ȘI STANDARDUL PROBATORIU
În conformitate cu art. 4 alin. 1 din Codul de procedură penală, inculpatul este prezumat nevinovat până la stabilirea vinovăției acestuia printr-o hotărâre penală definitivă. Pentru constatarea vinovăției inculpatului privind infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. , cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen., judecătorul trebuie să ajungă la concluzia că actele materiale săvârșite de acesta sunt dovedite, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de către Ministerul Public, faptele constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpat.
În cadrul analizării aspectelor menționate anterior, probele administrate în cauză nu au o valoare dinainte stabilită de lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, potrivit art. 103 alin. 1 C.proc.pen. Pe de altă parte, inculpatul are dreptul de a nu fi supus mijloacelor de constrângere sau unor promisiune ori îndemnuri în scopul obținerii de probe (art. 101 alin. 1 C.proc.pen.), având, totodată, dreptul de a nu face nicio declarație (art. 374 alin. 2 C.proc.pen.) ori de a nu se apăra, revenind Ministerului Public sarcina de a dovedi, în baza probelor administrate în cauză, existența infracțiunii și culpabilității acestuia.
Prin urmare, la luarea deciziei asupra existenței infracțiunilor și vinovăției inculpatului, judecătorul hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele, evaluate conform art. 103 alin. (2) C.proc.pen. În schimb, după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare privind existența infracțiunilor și culpabilității inculpatului se interpretează în favoarea acestuia din urmă, conform art. 4 alin. (2) C.proc.pen.
II. SITUAȚIA DE FAPT
În esență, inculpatul P.S.V., în calitate de comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Cluj, deși la datele de 07.10.2020 și 10.11.2021, cu ocazia controalelor pe care le-a realizat la SC I.L. SRL, a constatat că această societate comercială nu deținea o autorizație valabilă de mediu, nu a luat nicio măsură față de societate și a permis continuarea activității, cu consecința vătămării intereselor legitime ale Gărzii Naționale de Mediu de a asigura respectarea legislației în materie și a producerii unui folos necuvenit în favoarea SC I.L. SRL, care și-a putut continua activitatea de comercializare a unor produse chimice fără a deține o autorizație de mediu, unele dintre ele fiind expirate, în perioada 07.10.2020 – 2022.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor și a fost judecat în procedura obișnuită.
II.1. Activitatea societății I.L. SRL
Conform certificatului de înregistrare (f.165dup,vol.2) și informațiilor comunicate de ONRC (f.6-12dup,vol.3, societatea I.L. SRL, a fost înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. (...), CUI (...), cu sediul social în (...), având ca obiect principal de activitate „Fabricarea altor produse chimice” (cod CAEN 2059), iar ca activități secundare „Comerț cu ridicata al altor mașini și echipamente” (cod CAEN 4669), „Comerț cu ridicata al produselor chimice” (cod CAEN 4675) și „Cercetare – dezvoltare în alte științe naturale și inginerie” (cod CAEN 7219).
Începând cu data de 23.10.2012, sediul social principal s-a mutat la adresa din (...), iar potrivit certificatului constatator (f.282-286dup,vol.2), activitățile care se desfășoară la acest sediu sunt „Fabricarea altor produse chimice n.c.a.” (cod CAEN 2059) și „Comerț cu ridicata al produselor chimice” (cod CAEN 4675). Societatea I.L. SRL are ca asociați pe E. SRL și martorul N.V., acesta din urmă fiind și administrator.
Având în vedere că activitățile declarate și desfășurate de societatea I.L. SRL, acestea trebuiau să fie autorizate. Astfel, conform Ordinului ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1798/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizației de mediu, pentru activitățile desfășurate de SC I.L. SRL (fabricarea altor produse chimice și comerț cu ridicata al produselor chimice) era necesară solicitarea și obținerea autorizației de mediu (poziția 123 cod 2466 – Fabricarea altor produse chimice și poziția 259 cod CAEN 5155 – comerț cu ridicata al produselor chimice din Anexa 1 la Procedură).
În acest sens, o primă autorizație de mediu a fost emisă de Ministerul Mediului și Pădurilor – Agenția Națională pentru Protecția Mediului – Agenția Regională pentru Protecția Mediului Cluj-Napoca, la data de 10.10.2012 (nr. 356/10.10.2012 – f.179-184dup,vol.2), pentru „Depozit intermediar și gestiune substanțe chimice, aparatură, sticlărie, consumabile, materiale laborator” pentru comerțul cu ridicata al produselor chimice și reambalare reactivi chimici solizi și lichizi (cod CAEN 4675) și fabricarea altor produse chimice n.c.a. (cod CAEN 2059), la locația din (...).
Apoi, la data de 30.01.2015 a fost emisă Autorizația de Mediu nr. 8/30.01.2015 (f.166-178dup,vol.2), prin care activitatea societății I.L. SRL a fost autorizată pentru „Comerț cu ridicata al produselor chimice și reambalare reactivi chimici solizi și lichizi”, la punctul de lucru din (...), având valabilitate 5 ani, de la data de 30.01.2015 la data de 30.01.2020.
Conform declarației martorului N.V., administratorul societății I.L. SRL (f.184-184verso,di), societatea pe care o administrează are ca obiect de activitate reactivi de laborator, mai exact cumpără din Italia, Germania, Franța și Cehia asemenea produse și participă la licitații, după care le vinde în România către unitățile medicale și universități în cea mai mare parte, dar și la diferite laboratoare, care face obiectul codului CAEN 4675. Societatea a desfășurat această activitate încă din anul 2010, fără modificări ale obiectului de activitate. Fiindu-i prezentat tabelul cu substanțele și preparatele chimice de la filele 278-279 dup, vol. 2, martorul a confirmat că toate aceste substanțe au făcut obiectul activității desfășurate de I.L. SRL, mai puțin benzidina în ultimii doi ani, de când a fost interzisă. Conform martorului, activitatea pe care o desfășura societatea era de cumpărare, depozitare și livrare / distribuire (f.185di), dar, ocazional, desfășura și activități de producție în baza codului CAEN 2059 privind fabricarea de produse, însă această activitate reprezenta 1% din activitatea societății, de exemplu o dată pe săptămână produceau substanțe (f.184verso,di).
Declarația martorului se coroborează cu descrierea principalelor faze ale procesului tehnologic sau ale activității menționate în cuprinsul Autorizației de mediu nr. 8/30.01.2015 (f.171verso,di), ținând cont și de faptul că martorul a declarat că activitatea societății nu s-a modificat din anul 2010, respectiv: achiziționarea materiilor prime specificate la punctul I.2. (i.e. care se regăsesc și în tabelul prezentat martorului), recepția produselor achiziționate, manipularea / depozitarea mărfii în locuri de depozitare, reambalare reactivi chimici solizi și lichizi din ambalaje de 1.5, 10, 25 kg sau litri în flacoane de 50, 100, 250, 500, 1000 g sau ml (circa 10% din volumul de activități), manipulare, depozitare și livrare reactivi chimici în ambalaje și în forma în care sunt achiziționați (circa 90% din volumul de activități), transport / vânzare de produse comercializate.
II.2. Activitatea Gărzii Naționale de Mediu
2.1. Aspecte general-introductive
Inculpatul P.S.V. a fost angajat în calitate de comisar (funcție publică de execuție specifică) în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județului Cluj începând cu anul 2012, scopul principal al postului fiind îndeplinirea atribuțiilor ce revin Gărzii Naționale de Mediu în domeniul prevenirii, constatării și sancționării încălcării prevederilor legale privind protecția mediului, apelor, solului, aerului și biodiversității (f.88dup,vol.7).
Printre atribuțiile de serviciu stabilite în fișa postului se regăsesc și acelea privind constatare faptelor ce constituie contravenții și aplicarea sancțiunilor în domeniul protecției mediului (pct. 1), controlarea respectării cerințelor legale în emiterea actelor de reglementare (pct. 3), efectuarea controalelor tematice dispuse de conducerea GNM (pct. 18), controlarea activităților cu impact asupra mediului și aplicarea sancțiunilor contravenționale (pct. 20), controlarea modului în care sunt respectate prevederile actelor de reglementare (f.21), monitorizarea producătorilor, importatorilor și distribuitorilor de substanțe și preparate periculoase (pct. 33), efectuarea controlului respectării cerințelor speciale în vederea comercializării substanțelor ca atare, în preparat sau în articol (pct. 35) și constatarea și sancționarea încălcării prevederilor reglementărilor în domeniul substanțelor și al preparatelor periculoase (pct. 36) – f.88verso,dup,vol.7.
Astfel, Garda Națională de Mediu este un corp specializat de inspecție și control, iar comisarii sunt funcționari publici numiți în funcții publice specifice, în condițiile legii, care pot lua măsuri de sancționare, de suspendare/încetare a activității ca urmare a poluării și deteriorării mediului sau pentru nerespectarea condițiilor impuse prin actele de reglementare emise de autoritatea competentă pentru protecția mediului și a măsurilor stabilite în notele de constatare și în rapoartele de inspecție și control [art. 1 alin. (2) din HG nr. 1005/2012 pentru organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu].
În acest sens, Garda Națională de Mediu controlează respectarea măsurilor de protecție a mediului prevăzute în actele de reglementare emise de autoritatea competentă pentru protecția mediului, verifică îndeplinirea măsurilor stabilite prin programele pentru conformare și planurile de acțiuni pentru activități economice și asigură controlul de specialitate [art. 13 alin. (1) lit. b2) din HG nr. 1005/2012], constată faptele ce constituie contravenții și aplică sancțiunile în domeniul protecției mediului, sesizează organele de urmărire penală competente și colaborează cu acestea la constatarea faptelor care, potrivit legislației de mediu, constituie infracțiuni [art. 13 alin. (1) lit. c) din HG nr. 1005/2012].
Inculpatul P.S.V., în calitate de comisar în cadrul Comisariatului Județean Cluj avea atribuții de inspecție și control, precum și de constatare și sancționare a contravențiilor în domeniul de activitate [art. 11 alin. (1) din HG nr. 1005/2012], pe care și le-a exercitat în ceea ce privește societatea I.L. SRL, conform celor de mai jos.
La această societate, s-au desfășurat inspecții planificate, clasa B (1 inspecție / an) și tematice, de către inculpatul P.S.V., împreună cu martora V.S., angajată în calitate de comisar la aceeași unitate (f.84dup,vol.7).
Astfel, conform art. 16 alin. (1) din Ordinul nr. 464/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului, inspecțiile de mediu pot fi: a) planificate, realizate la obiectivele cuprinse în Registrele obiectivelor controlate, pentru verificarea gradului de conformare al acestora la legislația de protecția mediului, la legislația specifică produselor chimice, directivei SEVESO II și III și la actele de reglementare deținute dar și inspecții tematice pentru verificarea gradului de conformare al obiectivelor cu legislația dintr-un anumit sector al protecției mediului sau al produselor chimice, care se desfășoară după o metodologie și pe o perioadă de timp prestabilite, conform planului de inspecții; b) neplanificate.
Conform art. 31 alin. (8) din Ordinul nr. 464/2009, efectuarea inspecțiilor se face numai în echipă de minimum 2 comisari, condusă de un responsabil de echipă, iar nominalizarea responsabilului de echipă și stabilirea responsabilităților se fac de către conducătorul comisariatului, în faza de pregătire a inspecției.
2.2. Activitatea de inspecție și control a societății I.L. la data de 21.10.2019:
În baza ordinelor de serviciu nr. 1486/21.10.2019 și 1487/21.10.2019 (f.62dup,vol.7), prin care s-a dispus efectuarea inspecției planificate, clasa B, la operatorul economic I.L. SRL, de către inculpatul P.S.V. și martora V.S., aceștia s-au prezentat la sediul din (...), al societății, la data de 21.10.2019, unde a avut loc inspecția în intervalul orar 09:30-16:00.
Conform raportului de inspecție nr. RUC 07/21.10.2019 (f.35-42,213-219dup,vol.7), întocmit și semnat de aceștia, inculpatul și martora au procedat la verificarea autorizației de mediu, amplasamentului, spațiilor de depozitare deșeuri, managementului substanțelor periculoase, depozitării de materii prime, produse, intermediari etc., constatând că I.L. SRL are ca activitate comerțul cu ridicata a produselor chimice, conform codului CAEN 4675. Mai exact, activitatea se desfășoară în baza Autorizației de mediu nr. 08/30.01.2015, valabilă până în ianuarie 2020, și presupune comercializarea diverselor produse chimice, unele fiind reambalate în cantități mai mici și distribuite clienților. Produsele chimice comercializate sunt: reactivi chimici solizi și lichizi, materiale de laborator, solvenți, acizi, baze, săruri, parafină, formol etc.
În acest sens, I.L. SRL achiziționează substanțele / amestecurile periculoase, în majoritate, de pe piața internă, le depozitează și comercializează, ca atare sau în amestec, în beneficiul unor terți, achiziționează substanțe / amestecuri în ambalaje originale și le depozitează, după care procedează la livrarea acestora în ambalaje originale sau ambalaje achiziționate de societate și utilizate pentru reambalare pentru cantități mai mici.
S-a mai menționat în cuprinsul raportului că potrivit „Autorizației de mediu deținute, unitatea nu are obligația efectuării monitorizării factorilor de mediu”.
Singura deficiență constatată vizează lipsa prezentării declarațiilor la fondul de mediu, aferente anului 2019, motiv pentru care, inculpatul P.S.V. a încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională seria GNM nr. 16060/21.10.2019, prin care s-a aplicat un avertisment, întrucât „cu ocazia controlului efectuat în data de 21.10.2019 la I.L. SRL din (...), agentul economic nu a putut prezenta dovada depunerii declarațiilor de mediu aferente anului 2019 la Administrația Fondului pentru Mediu, fapt care încalcă prevederile legislative din OUG 196/2005, art. 9 alin. 1 lit. d” (f.220dup,vol.7).
2.3. Activitatea de inspecție și control a societății I.L. la data de 07.10.2020:
Conform ordinelor de serviciu nr. 891/07.10.2020 și 892/07.10.2020 (f.62dup,vol.7), s-a dispus efectuarea de către inculpatul P.S.V. și martora V.S. a inspecției planificate, tematice, la operatorul economic I.L. SRL, la sediul din (...). Cu toate acestea, din declarațiile martorilor B.E. și T.V., inclusiv martora V.S. (f.182verso,di), rezultă că numai inculpatul P.S.V. a participat efectiv la inspecția din data de 07.10.2020.
Astfel, raportului de inspecție nr. RUC 08/07.10.2020 (f.53-60dup,vol.7), întocmit și semnat de inculpatul P.S.V., inculpatul a procedat la verificarea autorizației de mediu, înregistrărilor / rapoartelor, amplasamentului, proceselor tehnologice, operațiilor, managementului deșeurilor, spațiilor de depozitare, managementului substanțelor periculoase, depozitării de materii prime, produse, intermediari etc., constatând că I.L. SRL are ca activitate comerțul cu ridicata a produselor chimice, conform codului CAEN 4675. Mai exact, activitatea se desfășoară în baza Autorizației de mediu nr. 08/30.01.2015, valabilă până în ianuarie 2020, și presupune comercializarea diverselor produse chimice, unele fiind reambalate în cantități mai mici și distribuite clienților. Produsele chimice comercializate sunt: reactivi chimici solizi și lichizi, materiale de laborator, solvenți, acizi, baze, săruri, parafină, formol etc.
În acest sens, I.L. SRL achiziționează substanțele / amestecurile periculoase, în majoritate, de pe piața internă, le depozitează și comercializează, ca atare sau în amestec, în beneficiul unor terți, achiziționează substanțe / amestecuri în ambalaje originale și le depozitează, după care procedează la livrarea acestora în ambalaje originale sau ambalaje achiziționate de societate și utilizate pentru reambalare pentru cantități mai mici. În anul 2019, societatea a achiziționat de la P.S.L. Marea Britanie, 1 kg Standard de densitate pentru benzina ușoară.
S-a mai menționat în cuprinsul raportului că potrivit „Autorizației de mediu deținute, unitatea nu are obligația efectuării monitorizării factorilor de mediu”, societatea a depus electronic declarațiile la fondul de mediu, inclusiv pentru luna august 2020, iar măsura stabilită anterior a fost realizată, motiv pentru care „nu s-au aplicat la data controlului” sancțiuni (principale/complementare).
Deși s-a constatat în cuprinsul raportului de mai sus că societatea deține „Autorizație de mediu nr. 08/30.01.2015, cu valabilitate ianuarie 2020, pentru activitatea de comerț cu ridicata a produselor chimice, conform cod CAEN-4675”, care, astfel, era deja expirată la data inspecției, nu s-a aplicat vreo sancțiune contravențională.
2.4. Activitatea de inspecție și control a societății I.L. la data de 10.11.2021:
Conform ordinelor de serviciu nr. 1368/10.11.2021 și 1369/10.11.2021 (f.62,221-227dup,vol.7), s-a dispus efectuarea de către inculpatul P.S.V. și martora V.S. a inspecției planificate, tematice, la operatorul economic I.L. SRL, la sediul din (...). Cu toate acestea, din declarațiile martorilor B.E. și T.V. rezultă că numai inculpatul P.S.V. a participat efectiv la inspecția din data de 10.11.2021.
De altfel, conform datelor de trafic și localizare (f.81-95dup,vol.4), la data de 10.11.2021, inculpatul P.S.V. a fost localizat în mun. Oradea de la ora 09.09 la 11.39, iar ulterior a fost localizat pe traseul dinspre Oradea spre Cluj – Napoca, unde a fost localizat la ora 14.04. În schimb, martora V.S.G. a fost localizată în intervalul orar 09 – 16 exclusiv în mun. Dej, de unde rezultă că nu s-a deplasat la sediul I.L. SRL, din mun. (...), la data efectuării inspecției.
Astfel, raportului de inspecție nr. RUC 09/10.11.2021 (f.71-78dup,vol.7), întocmit și semnat de inculpatul P.S.V., inculpatul a procedat la verificarea autorizației de mediu, înregistrărilor / rapoartelor, amplasamentului, proceselor tehnologice, operațiilor, managementului deșeurilor, spațiilor de depozitare, managementului substanțelor periculoase, depozitării de materii prime, produse, intermediari etc., constatând că I.L. SRL are ca activitate comerțul cu ridicata a produselor chimice, conform codului CAEN 4675. Mai exact, activitatea se desfășoară în baza Autorizației de mediu nr. 08/30.01.2015, valabilă până în ianuarie 2020, și presupune comercializarea diverselor produse chimice, unele fiind reambalate în cantități mai mici și distribuite clienților. Produsele chimice comercializate sunt: reactivi chimici solizi și lichizi, materiale de laborator, solvenți, acizi, baze, săruri, parafină, formol etc.
În acest sens, I.L. SRL achiziționează substanțele / amestecurile periculoase, în majoritate, de pe piața internă, le depozitează și comercializează, ca atare sau în amestec, în beneficiul unor terți, achiziționează substanțe / amestecuri în ambalaje originale și le depozitează, după care procedează la livrarea acestora în ambalaje originale sau ambalaje achiziționate de societate și utilizate pentru reambalare pentru cantități mai mici.
S-a mai menționat în cuprinsul raportului că potrivit „Autorizației de mediu deținute, unitatea nu are obligația efectuării monitorizării factorilor de mediu”, societatea a depus electronic declarațiile la fondul de mediu, inclusiv pentru luna septembrie 2021, și „nu s-au aplicat la data controlului” sancțiuni (principale/complementare).
Deși s-a constatat în cuprinsul raportului de mai sus că societatea deține „Autorizație de mediu nr. 08/30.01.2015, cu valabilitate ianuarie 2020, pentru activitatea de comerț cu ridicata a produselor chimice, conform cod CAEN-4675”, care, astfel, era deja expirată la data inspecției, nu s-a aplicat vreo sancțiune contravențională.
II.3. Continuarea activității societății I.L. SRL
În urma inspecțiilor de mai sus, din datele de 07.10.2020 și 10.11.2021, societatea I.L. SRL și-a continuat activitatea, astfel cum rezultă din declarațiile informative 394 privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA și bilanțurilor (dup,vol.XI), în perioada 2020-2023, martorul N.V. declarând că a considerat că, după expirarea valabilității autorizației de mediu, societatea poate să își desfășoare în continuare activitatea, pe de o parte, pe considerentul că până în anul 2022 valabilitatea autorizației era prelungită în baza Legii stării de alertă nr. 55/2020, iar pe de altă parte, în baza faptului că a depus în termenul de 45 de zile înainte de expirarea autorizației documentele pentru obținerea unei noi autorizații, astfel că s-ar fi prelungit procedura de obținere a noii autorizații.
La data de 24.02.2023, societatea I.L. SRL a depus documentația în vederea solicitării unei noi autorizații de mediu (f.17dup,vol.2).
Cu toate acestea, la data de 09.03.2023 a fost efectuată o nouă inspecție la societatea I.L. SRL, la sediul din (...), inspecție realizată de către alte persoane în calitate de comisari, în cursul căreia s-a constatat că pe amplasament se realizează activități de amestecare / condiționare produse în funcție de comenzi, activități de reambalare produse chimice din recipienți mai mari în recipienți mai mici, într-o incintă care nu dispune de instalații pentru reținerea / evacuarea / dispersia poluanților în mediu, nu deține autorizație de mediu pentru activitatea desfășurată, ultima autorizației fiind expirată la data de 30.01.2020 (f.16-17dup,vol.2).
Totodată, în urma acțiunii din datele de 27.02.2023 și 01.03.2023, dispuse de organele de urmărire penală, la care au participat și reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Cluj, s-au identificat un număr de 1233 recipiente / ambalaje de diverse tipuri și capacități, care conțin produse chimice cu termen de valabilitate expirat, fără termen de valabilitate, fără etichetă, cu etichete neconforme sau ilizibile. Produsele cu termen de valabilitate expirat și cele aflate în termenul de valabilitate erau depozitate împreună pe rafturi.
Conform Notei de constatare nr. 175/09.03.2023 s-a dispus interzicerea desfășurării activității de fabricare a altor produse chimice n.c.a. și de comerț cu ridicata a produselor chimice fără deținerea autorizației de mediu (f.20dup,vol.2) și, în plus, s-a încheiat la data de 15.03.2023 procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională seria GNM nr. 004780/15.03.2023, prin care s-a aplicat sancțiunea contravențională principală a amenzii în cuantum de 50.000 lei și sancțiunea complementară a suspendării activității agentului economic (f.25-26dup,vol.2).
III. ÎNCADRAREA JURIDICĂ A FAPTELOR
III.1. Fapta inculpatului P.S.V. care, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Cluj, deși la data de 07.10.2020, cu ocazia inspecției efectuate la SC I.L. SRL, a constatat că această societate nu deținea o autorizație valabilă de mediu, nu a luat nicio măsură față de societate și a permis continuarea activității, cu consecința vătămării intereselor legitime ale Gărzii Naționale de Mediu de a asigura respectarea legislației în materie și producerii unui folos necuvenit în favoarea SC I.L. SRL, care și-a putut continua activitatea de comercializare a unor produse chimice fără a deține o autorizație de mediu, în perioada 07.10.2020 – 09.11.2021, cu consecința realizării de venituri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen.
Fapta inculpatului P.S.V. care, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Cluj, deși la data de 10.11.2021, cu ocazia inspecției efectuate la SC I.L. SRL, a constatat că această societate nu deținea o autorizație valabilă de mediu, nu a luat nicio măsură față de societate și a permis continuarea activității, cu consecința vătămării intereselor legitime ale Gărzii Naționale de Mediu de a asigura respectarea legislației în materie și producerii unui folos necuvenit în favoarea SC I.L. SRL, care și-a putut continua activitatea de comercializare a unor produse chimice fără a deține o autorizație de mediu, în perioada 10.11.2021 – 2022, cu consecința realizării de venituri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen.
III.2. Analiza trăsăturilor esențiale ale infracțiunilor
Conform art. 297 alin. (1) C.pen., în vigoare la data săvârșirii faptelor, constituie infracțiunea de abuz în serviciu „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice”.
În prezent, norma de la art. 297 alin. (1) C.pen. a suferit modificări strict sub forma punerii în acord a textului legal cu decizia Curții Constituționale nr. 405/2016 (publicată în M. Of. nr. 517 din 8 iulie 2016), prin precizarea expresă că actul neîndeplinit trebuie să fie prevăzut „de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege”, iar actul îndeplinit în mod defectuos înseamnă îndeplinirea acestuia „cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ”. Astfel, din perspectiva art. 5 alin. (1) C.pen., textul de lege interpretat prin prisma deciziei instanței de contencios constituțional și textul de lege aflat în prezent în vigoare au același conținut, urmând ca instanța să aibă în vedere forma în vigoare care prezintă mai multă claritate.
În plus, conform art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000, „În cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”.
a. Din perspectiva subiectului activ, infracțiunea de abuz în serviciu poate fi săvârșită de persoana care are calitatea de funcționar public în înțelesul stabilit de art. 175 C.pen., conform căruia „funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație: a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești; b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia, precum și persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public”.
Aplicând dispozițiile de mai sus în prezenta cauză, instanța constată că la data săvârșirii faptelor inculpatul avea calitatea de funcționar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C.pen., ca persoană care exercita o funcție publică de orice natură.
Astfel, sintagma „funcție publică de orice natură”, în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal, definește o categorie mai largă decât funcția publică, așa cum este înțeleasă în dreptul administrativ, iar noțiunea de „funcționar public” este mai cuprinzătoare decât cea la care se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Conceptul de „funcție publică” se află în strânsă corelație cu noțiunea de „interes public”, ambele urmărind satisfacerea trebuințelor de interes general, în baza prerogativelor constituționale care fac să prevaleze interesul public față de cel privat. Or, funcționarul public își desfășoară activitatea în scopul realizării interesului public și ca atare, în exercitarea funcției, are îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal. Noțiunea de „serviciu public” desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei instituții din administrația internă împărțită pe secții, servicii etc. Din categoria serviciilor de interes public fac parte acele entități care, prin activitatea pe care o desfășoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societății [ÎCCJ, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, decizia nr. 26/2014, publicată în M. Of. nr. 24 din 13 ianuarie 2015].
Potrivit art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din OUG nr. 17/2005 (publicată în M. Of. nr. 229 din 18 martie 2005), începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență Garda Națională de Mediu trece din subordinea Autorității Naționale de Control în subordinea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, ca instituție publică de inspecție și control, și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, iar Garda Națională de Mediu funcționează la nivel central prin Comisariatul General, instituție publică cu personalitate juridică, și are în subordine 41 de comisariate județene, Comisariatul Municipiului București și Comisariatul Rezervației Biosferei «Delta Dunării», structuri fără personalitate juridică.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 349/2007 (publicată în M. Of. nr. 840 din 7 decembrie 2007), Garda Națională de Mediu a preluat toate atribuțiile și responsabilitățile Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase privind controlul respectării prevederilor legale în domeniul substanțelor și preparatelor periculoase, constatarea și sancționarea încălcării acestor.
În prezent, conform art. 1 alin. (1) din HG nr. 1005/2012, Garda Națională de Mediu este o instituție publică și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, în subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului. În acest sens, personalul Gărzii Naționale de Mediu cu atribuții de control este învestit cu autoritatea publică a statului, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor, precum și a obligațiilor de serviciu [art. 1 alin. (3) din HG nr. 1005/2012].
Calitatea inculpatului de comisar îi conferă acestuia calitatea de funcționar public cu statut specific potrivit art. 5 alin. (1) din HG nr. 1005/2012, având atribuții de inspecție și control, precum și de constatare și sancționare a contravențiilor în domeniul de activitate, pe teritoriul județului în care funcționează [art. 11 alin. (1) din HG nr. 1005/2012], astfel că, în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C.pen., inculpatul a fost învestit cu exercitarea unei funcții publice în cadrul unei instituții publice.
Prin raportare la faptele săvârșite de inculpat, acesta are calitatea de autor, în sensul art. 46 alin. (1) C.pen., ca persoană care săvârșește în mod nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală
b. Sub aspectul laturii obiective, inacțiunea constă în neîndeplinirea unui act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege, acțiunea constă în îndeplinirea unui act cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normative, în timpul exercitarea atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public, iar urmarea constă într-o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Pentru realizarea elementelor constitutive ale infracțiunii este necesar ca din probele administrate în cauză să rezulte următoarele: actul să fie îndeplinit sau neîndeplinit în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu (elementul „timp”), actul să fie îndeplinit („acțiunea tipică”) sau neîndeplinit („inacțiunea tipică”) cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege și să se dovedească producerea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit („urmarea tipică”).
Din perspectiva „timpului” comiterii infracțiunii, prima instanță a constatat că elementul constitutiv este îndeplinit în cauza de față, având în vedere că inculpatul, la datele de 07.10.2020 și 10.11.2021, se afla în exercitarea atribuțiilor de efectuare a inspecției, în baza ordinelor de serviciu nr. 891/07.10.2020 (f.62dup,vol.7) și nr. 1368/10.11.2021 (f.80dup,vol.7) emise de comisarul-șef al Comisariatului Județean Cluj.
La rândul său, elementul material constă în neîndeplinirea unui act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege sau îndeplinirea unui act cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normative, toate acestea în exercitarea atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public. În acest sens, inacțiunile inculpatului constând în aceea că, deși la datele de 07.10.2020 și 10.11.2021, cu ocazia controalelor pe care le-a realizat la SC I.L. SRL, a constatat că societatea comercială nu deținea o autorizație valabilă de mediu și nu a luat nicio măsură față de societate și a permis continuarea activității acesteia, realizează elementul material al acestei infracțiuni.
În esență, trebuie să se constate că activitatea societății I.L. SRL era supusă autorizării, dar nu era autorizată, iar inculpatul avea atribuții de luare a unor măsuri și de sancționare, precum și obligația exercitării acestora.
i) Necesitatea autorizării pe linie de mediu a activității societății I.L. SRL. Contrar apărărilor formulate în cauză de către inculpatul P.S.V. (decl. inculpat – f.43verso,di; memorii – f.52-53di și f.8di,a1), conform cărora activitatea desfășurată în concret de societatea I.L. SRL nu era supusă codurilor CAEN nr. 2059 și 4675 și, prin urmare, nici autorizației de mediu, instanța de fond a constatat activitatea societății trebuia să aibă la bază o autorizație valabilă de mediu.
În sensul art. 2 pct. 9 din OUG nr. 195/2005, prin „autorizație de mediu” se înțelege actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și/sau parametrii de funcționare ai unei activități existente sau ai unei activități noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcțiune. În lipsa deținerii unei asemenea autorizații de mediu, desfășurarea activității sau începerea activităților noi cu posibil impact asupra mediului nu este posibilă [art. 12 alin. (1) din OUG nr. 195/2005].
Procedura de emitere a autorizației de mediu și lista activităților supuse acestei proceduri sunt stabilite prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului [art. 12 alin. (2) din OUG nr. 195/2005], în concret fiind vorba despre Ordinul Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1798/2007 (publicat în M. Of. nr. 808 din 27 noiembrie 2007), care stabilește competența Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM) sau autorității publice teritoriale pentru protecția mediului de derulare a procedurii de emitere a autorizației de mediu, precum și activitățile pentru care sunt aplicabile prevederile procedurii de emitere a autorizației de mediu.
Astfel, conform Anexei nr. 1 la Ordinul nr. 1798/2007, printre activitățile supuse autorizației de mediu se regăsesc „Fabricarea altor produse chimice n.c.a” (cod CAEN vechi – 2466, cod CAEN nou - 2059) și „Comerțul cu ridicata al produselor chimice” (cod CAEN vechi – 5155, cod CAEN nou – 4675 – conform Ordinului nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN, publicat în M. Of. nr. 293 din 3 mai 2007).
Conform noilor coduri CAEN, clasa „Fabricarea altor produse chimice n.c.a.” (cod CAEN 2059) include mai multe activități (fabricarea plăcilor fotografice, a filmelor, a hârtiei fotosensibile și a altor materiale fotosensibile neexpuse fabricarea preparatelor chimice de uz fotografic fabricarea gelatinei și a derivatelor sale fabricarea diferitelor produse chimice: peptone, derivați ai peptonelor, alte substanțe proteice și derivatele lor n.c.a. uleiuri și grăsimi modificate chimic materiale folosite la finisarea materialelor textile și a pielii pulberi și paste utilizate la alămire, cositorire, lipire, sudură decapanți pentru metale aditivi pentru cimenturi carbon activat, aditivi pentru lubrifianți, acceleratori pentru prepararea cauciucului, catalizatori și alte produse chimice de uz industrial preparate antidetonante, antigeluri, lichide pentru transmisia hidraulică reactivi complecși de diagnostic și laborator, fabricarea cernelii de scris și desenat), iar clasa „Comerțul cu ridicata al produselor chimice” (cod CAEN 4675) include: comerțul cu ridicata al produselor chimice industriale (anilină, tuș tipografic, uleiuri esențiale, gaze industriale, adezivi chimici, coloranți, rășini sintetice, metanol, parafină, substanțe aromatizante, sodă, sare industrială, acizi și sulfuri, derivate de amidon etc.) și comerțul cu ridicata al îngrășămintelor și produselor agrochimice (conform Ordinului nr. 601/2002 al președintelui Institutului Național de Statistică, publicat în M. Of. nr. 908 din 13 decembrie 2002).
În concret, instanța a constatat că activitatea desfășurată de I.L. SRL este supusă autorizației de mediu, astfel cum rezultă din următoarele mijloace de probă:
De la bun început, respectiv încă de la momentul emiterii primei autorizații de mediu din 10.10.2012, societatea I.L. SRL a solicitat autorizarea activităților de comerț cu ridicata al produselor chimice și reambalare reactivi chimici și solizi și fabricarea altor produse chimice n.c.a. (f.181dup,vol.2), în cuprinsul căreia au fost menționate toate materiile prime, auxiliare, combustibilii și ambalajele folosite pentru care se emite autorizația (pct. I.2), precum și activitatea concret desfășurată de societate, și anume „achiziționarea materiilor prime specificate la punctul I.2. (cu mașinile proprii sau ale furnizorilor) recepția produselor achiziționate, manipularea / depozitarea mărfii în locuri de depozitare, reambalare reactivi chimici solizi și lichizi din ambalaje de 1.5, 10, 25 kg sau litri în flacoane de 50, 100, 250, 500, 1000 g sau ml (circa 10% din volumul de activități), manipulare, depozitare și livrare reactivi chimici în ambalaje și în forma în care sunt achiziționați (circa 90% din volumul de activități), vânzarea produselor” (f.182verso,dup,vol.2).
Aceeași activitate a fost descrisă și autorizată și prin cea de-a doua autorizație de mediu emisă la data de 30.01.2015 (f.171verso,dup,vol.2), cu singura diferență că, în cele din urmă, pe lângă „vânzarea produselor” s-a adăugat și „transport produse comercializate”.
Chiar și la momentul la care martorul N.V., administrator al I.L. SRL, a depus documentele la data de 17.12.2019 în vederea obținerii unei noi autorizații, activitatea a fost descrisă în același mod, însă doar cu referire la codul CAEN 4675 (Comerț cu ridicata al produselor chimice), respectiv „activitate de import și distribuție de reactivi chimici, sticlărie, materiale, consumabile și aparatură de laborator” (f.265dup,vol.2). În egală măsură, în fișa de prezentare a activității societății, a fost descrisă aceeași activitate desfășurată la sediul societății (depozit intermediar și gestiune substanțe chimice, aparatură, sticlărie, consumabile, materiale laborator, livrare mărfuri către clienți, în principal spitale și laboratoare de analize medicale, manipulare, depozitare și livrare reactivi chimici în ambalajele și în forma în care sunt achiziționați – 90% din volumul de activități), cu menționarea faptului că societatea nu desfășoară procese de producție de nici un fel (f.274dup,vol.2).
Martorul N.V. a confirmat că de la bun început, încă din anul 2010 activitatea societății nu a suferit modificări până în prezent, iar, în concret: cumpără din Italia, Germania, Franța și Cehia asemenea produse și participă la licitații, după care le vinde în România către unitățile medicale și universități în cea mai mare parte, dar și la diferite laboratoare, activitate care face obiectul codului CAEN 4675. Fiindu-i prezentat tabelul cu substanțele și preparatele chimice de la filele 278-279 dup, vol. 2, martorul a confirmat că toate aceste substanțe au făcut obiectul activității desfășurate de I.L. SRL, mai puțin benzidina în ultimii doi ani, de când a fost interzisă. Conform martorului, activitatea pe care o desfășura societatea era de cumpărare, depozitare și livrare / distribuire (f.185di), dar, ocazional, desfășura și activități de producție în baza codului CAEN 2059 privind fabricarea de produse, însă această activitate reprezenta 1% din activitatea societății, de exemplu o dată pe săptămână produceau substanțe (f.184verso,di). De pildă, a confirmat că amestecul unei cantități de apă cu iodură de potasiu echivalează cu un proces de fabricare, iar această activitate era desfășurată de către societate.
În pofida faptului că martorul a declarat că activitatea de reambalare în flacoane mai mici a produselor chimice trebuia să intre pe codul CAEN 7219, care nu necesită autorizație de mediu, iar nu pe codul CAEN 2059, care necesită autorizație de mediu, fapt pentru care ar fi înlocuit acest din urmă cod cu primul (decl. martor N.V. – f.184verso,di), instanța constată că și activitatea specifică respectivului cod CAEN 7219 este supusă autorizației de mediu, astfel cum rezultă din lista anexată ordinului amintit anterior.
În orice caz, societatea I.L. SRL a mai fost supusă inspecției efectuate de inculpatul P.S.V. la data de 23.09.2014, ocazie cu care inculpatul a constatat că societatea mai desfășoară activități de comercializare a produselor chimice, respectiv comercializarea de reactivi de laborator pentru analize, produsele fiind achiziționate de pe piața națională și comunitară, fiind distribuite către terți, respectiv spitale, DSVSA, DSP, Compania de Apă etc., unele sunt reambalate în flacoane din plastic la cantități mai mici, la cererea beneficiarului (conform Raportului de inspecție nr. RUC 3/23.09.2014 – f.209dup,vol.7). Or, aceeași activitate desfășurată în concret de către societate a fost constatată de către inculpat și în urma inspecțiilor din datele de 21.10.2019 (f.215-216dup,vol.7), 07.10.2020 (f.223-224dup,vol.7) și 10.11.2021 (f.230-231dup,vol.7). La rândul ei, martora V.S. a confirmat că societatea desfșura activități de comerț cu ridicata a produselor chimice și reambalare produse din flacoane mai mari în flacoane mai mici (f.182verso,di).
Tot astfel, la data de 09.03.2023 a fost efectuată o nouă inspecție la societatea I.L. SRL, la sediul din (...), inspecție realizată de către alte persoane în calitate de comisari, în cursul căreia s-a constatat că pe amplasament se realizează activități de amestecare / condiționare produse în funcție de comenzi, activități de reambalare produse chimice din recipienți mai mari în recipienți mai mici, într-o incintă care nu dispune de instalații pentru reținerea / evacuarea / dispersia poluanților în mediu, nu deține autorizație de mediu pentru activitatea desfășurată, deși ar fi trebuit să dețină (f.16-17dup,vol.2).
Ținând cont de acestea, instanța a constatat că că activitatea de achiziționare, depozitare, transportare și vânzare a substanțelor chimice, este supusă codului CAEN 4675, iar activitatea de fabricare de substanțe chimice (chiar și aceea de diluare a unei substanțe) este supusă codului CAEN 2059, iar în ambele cazuri este necesară deținerea unei autorizații de mediu. Activitatea desfășurată de societate constituie „comerț cu ridicata” în sensul codului CAEN 4675 și art. 4 lit. c) din OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață (republicată în M. Of. nr. 603 din 31 august 2007), respectiv activitate desfășurată de comercianții care cumpără produse în cantități mari în scopul revânzării acestora în cantități mai mici altor comercianți sau utilizatori profesionali și colectivi, iar nu „comerț cu amănuntul” [activitatea desfășurată de comercianții care vând produse, de regulă, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora (art. 4 lit. d) din OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață].
Contrar apărărilor formulate în cauză, comerțul cu ridicata a unor substanțe și produse chimice destinate laboratoarelor de analiză, instituțiilor, DSP-ului etc., fac obiectul codului CAEN 4675, fiind vorba despre produse chimice industriale. Inculpatul și-a bazat apărarea formulată pe faptul că sfera de aplicare a codului CAEN 4675 cuprinde „comerțul cu ridicata al produselor chimice industriale”, susținând că livrarea și comercializarea către spitale, DSP, universități și laboratoare nu ar avea un scop industrial, deoarece nu sunt destinate industriei, sub forma unor materii prime pentru procesele tehnologice în vederea obținerii de bunuri materiale, ci sunt niște consumabile, care își încheie trasabilitatea într-o operațiune finală (f.43verso-44di).
Cu toate acestea, instanța a constatat că respectivul caracter „industrial” nu ține de scopul desfășurării activității, ci vizează natura produselor și substanțelor chimice. Relevant în acest sens este și Regulamentul 649/04-iul-2012 privind exportul și importul de produse chimice care prezintă risc, adoptat de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Astfel, conform art. 3 pct. 1 „produsele chimice” înseamnă o substanță, prezentă fie ca atare, fie într-un amestec, sau un amestec, fabricate sau naturale, dar care nu include niciun organism viu, și pot fi împărțite în două categorii: pesticide și industriale. Mai departe, potrivit art. 3 pct. 6, „produse chimice industriale” înseamnă produse chimice care fac parte dintr-una dintre următoarele subcategorii: (a) produse chimice destinate folosirii de către specialiști și (b)produse chimice destinate folosirii de către public.
Caracterul „industrial” nu poate fi legat de scopul desfășurării activității sau folosirii substanțelor respective, în caz contrar, aceasta ar însemna că, în funcție de scopul utilizării, o societate ar avea posibilitatea de a cumpăra, deține, manipula, livra, transporta, vinde substanțe chimice fără deținerea unei autorizații de mediu, în condițiile în care substanțele sunt prin natura lor periculoase și presupun riscuri, sens în care activitățile cu asemenea substanțe trebuie să fie supuse unui control sau unor restricții, indiferent de scopul de utilizare.
Este adevărat că nu orice activitate de comerț cu ridicata a unor produse chimice este supusă autorizării pe linie de mediu, așa cum s-a argumentat în apărare. Exemplu: Cod CAEN 4644 - Comerț cu ridicata al produselor din ceramica, sticlarie, si produse de intretinere, Cod CAEN 4673 - Comerț cu ridicata al materialului lemnos si al materialelor de construcții si echipamentelor sanitare (vopsele, lacuri), Cod CAEN 4690 - Comerț cu ridicata nespecializat.
Cu toate acestea, substanțele și produsele chimice care au făcut obiectul activității societății I.L. SRL, astfel cum au fost menționate de martorii N.V. și V.S., cum figurează în rapoartele de inspecție, în tabelul cuprinzând substanțele manipulate de societate și în cele două autorizații de mediu emise în 2012 și 2015, sunt dintre cele care sunt supuse codului CAEN 4675 (anilină, tuș tipografic, uleiuri esențiale, gaze industriale, adezivi chimici, coloranți, rășini sintetice, metanol, parafină, substanțe aromatizante, sodă, sare industrială, acizi și sulfuri, derivate de amidon etc.).
În schimb, contrar apărărilor, substanțele de mai sus nu sunt supuse codului CAEN 4690 privind comerțul cu ridicata nespecializat, care vizează produsele fără nicio specializare.
Tocmai pentru că substanțele chimice ce au făcut obiectul activității societății nu sunt lipsite de o specializare, societatea I.L. SRL trebuia să dețină, pe lângă autorizația de mediu, și o licență eliberată de Agenția Națională Antidrog în condițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri și explozivi (publicată în M. Of. nr. 519 din 25 iunie 2018), iar în acest sens, inculpatul a constatat cu ocazia fiecărei inspecții efectuate că societatea deținea declarațiile locațiilor pentru operațiunile cu substanțe clasificate (f.48-50dup,vol.7: pentru acid clorhidric, acid sulfuric, toluen, acetonă, eter etilic, metilacetonă, permanganat de potasiu, anhidria acetică, peroxid de hidrogen etc.). Or, asemenea produse chimice (precursori de droguri și explozivi) au fost comercializate de societate, astfel cum a constatat și inculpatul în toate rapoartele de inspecție întocmite, substanțele regăsindu-se și în tabelul de substanțe din fișa de prezentare depusă de martorul N.V. pentru obținerea autorizației de mediu (f.278-279dup,vol.2), despre care martorul a confirmat că au fost comercializate. Raportul de evaluare privind achiziția de reactivi și consumabile de laborator, depus la dosar în apărare (f.79di), în care figurează că activitatea societăților ofertante a fost încadrată în codul CAEN 4690 sau 4618 nu face dovada contrară.
Precursorii de droguri și explozivi (acid clorhidric, acid sulfuric, toluen, acetonă, eter etilic, metilacetonă, permanganat de potasiu, anhidria acetică, peroxid de hidrogen etc.) nu fac obiectul niciunei alte activități încadrate în alte coduri CAEN decât codul 4675.
Contrar apărărilor formulate în cauză în sensul că inculpatul ar fi constatat la datele efectuării inspecțiilor că activitatea desfășurată de I.L. SRL nu necesită autorizare din punct de vedere al protecției mediului, în realitate, inculpatul nu a constatat un asemenea element, ci reprezintă o apărare invocată și formulată ulterior. Astfel, în cuprinsul rapoartelor de inspecție nu se menționează la nicio rubrică faptul că societatea nu ar necesita autorizație, așa cum asemenea mențiuni apar în cuprinsul notelor de constatare întocmite de inculpat în urma controalelor efectuate la alte societăți, precum Caesar’s House SRL (f.48dup,vol.9: „Activitatea propusă prin proiect nu necesită autorizare din punct de vedere al protecției mediului”), verificările fiind efectuate în funcție de codul CAEN [ex. nota de constatare în urma controlului efectuat la SC SC S. SRL – f.54dup,vol.9: „La finalizarea lucrărilor, titularul are obligația de a obține autorizația de mediu numai pentru capacitatea de (...) pentru activitatea desfășurată conform CAEN 2512 (...)”].
Prin urmare, instanța a constatat că activitatea societății I.L. SRL trebuia să fie autorizată pe linie de mediu.
ii) Lipsa (valabilității) autorizației de mediu a societății I.L. SRL. Autorizația de Mediu nr. 356/10.10.2012 (f.179dup,vol.2) a fost emisă în perioada în care, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 226/2013 (publicată în M. Of. nr. 438 din 18 iulie 2013), dispozițiile art. 16 alin. (2) din OUG nr. 195/2005 stabileau că autorizațiile de mediu au o valabilitate de 10 ani, astfel că a fost emisă cu valabilitatea începând din data de 10.10.2012 până la data de 10.10.2022, de 10 ani.
Cu toate acestea, autorizația de mediu a fost emisă pentru locația din (...) (f.179dup,vol.2), astfel că nu mai era valabilă la datele de 07.10.2020 și 10.11.2021, când societatea I.L. SRL își desfășura activitatea la altă locație, cea din (...), acesta fiind și motivul pentru care s-a solicitat și obținut ulterior Autorizația de Mediu nr. 8/30.01.2015.
În legătură cu această autorizație de mediu, de altfel, inculpatul a constatat în urma inspecției efectuate la data de 23.09.2014, când sediul societății era deja mutat la noua adresă, că „pentru activitatea desfășurată, unitatea deține autorizația de mediu nr. 356/10.10.2012 pentru punctul de lucru din (...), care a fost desființat în septembrie 2013 și are depusă documentația (...) în vederea autorizării activității noului depozit de pe str. (...), care la data controlului se afla în desfășurare”, sens în care s-a dispus, ca măsură, „continuarea demersurilor în vederea autorizării din punctul de vedere al protecției mediului a depozitului din Cluj-Napoca, str. (...)” (f.210-211dup,vol.2).
Or, conform art. 16 alin. (4) din OUG nr. 195/2005, în cazul în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, sau se modifică condițiile care au stat la baza emiterii lor, autoritatea competentă decide, după caz, pe baza notificării titularului, menținerea actelor de reglementare sau necesitatea revizuirii acestora, informând titularul cu privire la această decizie, însă, conform alin. (5), până la adoptarea unei decizii de către autoritatea competentă este interzisă desfășurarea oricărei activități sau realizarea proiectului, planului ori programului care ar rezultă în urma modificărilor care fac obiectul notificării.
Locația pentru care se emite autorizația de mediu este una dintre condițiile (de fond) care stau la baza emiterii, având în vedere că, pe de o parte, substanțele chimice periculoase nu pot fi deținute în orice locație, iar pe de altă parte, la emiterea autorizației de mediu, una dintre etapele obligatoriu de parcurs este aceea de verificare a amplasamentului de către Autoritatea competentă pentru derularea procedurii de emitere a autorizației de mediu, conform art. 8 alin. (3) din Ordinul nr. 1798/2007. De altfel, conform art. 8 alin. (1) din același ordin, printre documentele care trebuie depuse odată cu solicitarea de eliberare a autorizației se regăsesc planul de situație și planul de încadrare în zonă a obiectivului (a se vedea, spre exemplu, f.271-272dup,vol.2, documente depuse ulterior).
Astfel, după intrarea în vigoare a Legii nr. 226/2013, în urma căreia valabilitatea unei autorizații de mediu a fost redusă de la 10 la 5 ani prin modificarea art. 16 alin. (2) din OUG nr. 195/2005 (modificare legislativă care nu afectează valabilitatea autorizațiilor emise anterior), socitatea I.L. SRL a obținut Autorizația de Mediu nr. 8/30.01.2015 (f.166dup,vol.2), pentru locația din (...) (aceeași locație la care inculpatul a efectuat inspecțiile), însă având o perioadă de valabilitate de 5 ani, până la data de 30.01.2020, și doar pentru codul CAEN 4675.
Or, la datele de 07.10.2020 și 10.11.2021, când inculpatul a efectuat inspecțiile la sediul societății, valabilitatea autorizației de mai sus era deja expirată, aspect pe care l-a constatat în mod expres în cuprinsul rapoartelor de inspecție, astfel că societatea nu mai era autorizată pe linie de mediu.
Contrar apărărilor formulate în cauză, valabilitatea autorizației de mai sus nu s-a prelungit automat pe durata stării de urgență și a stării de alertă. Art. 14 din Decretul prezidențial nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României (publicat în M. Of. nr. 212 din 16 martie 2020) prevedea în mod expres că „se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență”, dispoziție care nu era aplicabilă în cazul de față, având în vedere că autorizația de mediu era deja expirată la momentul la care a fost instituită starea de urgență la data de 16.03.2020, pe o durată de 30 de zile.
În continuare, dispoziția de mai sus a fost reiterată prin art. 18 din Decretul prezidențial nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României (publicat în M. Of. nr. 311 din 14 aprilie 2020) începând cu data de 15.04.2020, pe o durată de 30 de zile, nefiind nici aceasta aplicabilă.
Mai departe, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în M. Of. nr. 396 din 15 mai 2020), starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, și nu poate depăși 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.
Astfel, starea de alertă a fost instituită prin HG 394/2020 pe o durată de 30 de zile și a fost prelungită, succesiv, prin mai multe hotărâri de guvern, ultima dintre ele fiind HG 171/2022, prin care s-a dispus prelungirea stării de alertă, cu o durată de 30 zile, începând cu data de 07.02.2022, care a încetat la data de 08.03.2022.
În acest sens, conform alin. (5) al art. 4 din Legea nr. 55/2020, „valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări”.
Or, astfel cum rezultă din dispozițiile de mai sus, în sensul că se menține valabilitatea, dispoziția era aplicabilă autorizațiilor de mediu care urmau să expire pe durata stării de alertă, nu și autorizațiilor de mediu care erau deja expirate atât înainte de starea de alertă, cât și, mai ales, înainte de starea de urgență, așa cum este cazul Autorizației de Mediu nr. 8/30.01.2015. Rolul acestor prevederi din era acela de a asigura evitarea interacțiunilor umane care ar fi avut loc dacă titularii documentelor care expirau se deplasau la instituții publice în perioada în care transmiterea virusului SARS-COV-2 era susținută, iar nu acela de a acorda valabilitate oricăror documente, expirate anterior apariției situației pandemice.
Pe de altă parte, nu poate fi admisă nici apărarea conform căreia procedura de reautorizare parcursă de societatea I.L. SRL ar fi permis desfășurarea în continuare a activității societății după expirarea valabilității autorizației.
Într-adevăr, conform art. 8 alin. (1) din Ordinul nr. 1798/2007 și, de altfel, așa cum se menționează și în cuprinsul autorizației (f.179verso,dup,vol.2), solicitarea de re/autorizare se adresează ACPM în termen de minim 45 de zile înainte de expirarea autorizației de mediu.
La cerere se atașează: b) fișa de prezentare și declarație, potrivit anexei nr. 2; c) dovada că a făcut publică solicitarea prin cel puțin una dintre metodele de informare prevăzute în anexa nr. 3; d) planul de situație și planul de încadrare în zonă a obiectivului; e) procesul-verbal de constatare a respectării tuturor condițiilor impuse prin acordul de mediu întocmit potrivit Ordinului ministrului apelor și protecției mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului și de emitere a acordului de mediu, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, nota privind stadiul de realizare a programului pentru conformare existent; f) formularul de înregistrare prevăzut în tabelul nr. 1 din anexa nr. 5, însoțit de documentele specificate de acesta, pentru autorizarea activității grădinilor zoologice, acvariilor publice și centrelor de reabilitare și/sau îngrijire.
În aplicarea dispozițiilor de mai sus, martorul N.V., administrator al I.L. SRL, a formulat cererea de eliberare a autorizației la data de 17.12.2019 (f.268dup,vol.2), cu 45 de zile înainte de expirarea autorizației nr. 8/30.01.2015, la care a atașat fișa de prezentare și declarația (f.274-281dup,vol.2), publicația (f.273dup,vol.2), planul de situație (f.272dup,vol.2), planul de încadrare în zonă (f.271dup,vol.2) și certificatul constatator (f.282-286dup,vol.2).
Întrucât nu a depus toate documentele necesare, Agenția pentru Protecția Mediului Cluj a emis adresa din 14.01.2020 prin care a solicitat completarea documentației (f.267dup,vol.2) și a stabilit termenul de 30.03.2020 pentru depunerea actelor solicitate.
Conform adresei nr. 14189/21.06.2023 (f.195dup,vol.2), societatea a depus completările la data de 30.01.2020, însă Agenția pentru Protecția Mediului Cluj a solicitat noi completări, respectiv depunerea Notificării SEVESO care include și calculul SEVESO. În acest sens, s-a stabilit termenul de 15.05.2020 pentru depunerea completărilor. Or, societatea I.L. SRL nu a depus nicio astfel de completare, martorul N.V. declarând că a considerat că, după expirarea valabilității autorizației de mediu, societatea putea să își desfășoare în continuare activitatea, pe de o parte, pe considerentul că până în anul 2022 valabilitatea autorizației era prelungită în baza Legii stării de alertă nr. 55/2020, iar pe de altă parte, în baza faptului că a depus în termenul de 45 de zile înainte de expirarea autorizației documentele pentru obținerea unei noi autorizații, astfel că s-ar fi prelungit procedura de obținere a noii autorizații.
Contrar apărărilor formulate în cauză, „procedura de reautorizare” nu determină prelungirea valabilității autorizației expirate anterior și nici nu acordă dreptul societății să funcționeze în continuare, având în vedere că, potrivit art. 14 din OUG nr. 195/2005, funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă pentru activitățile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției mediului. Pe de altă parte, menținerea valabilității documentelor pe durata stării de urgență sau de alertă nu are nicio legătură cu procedura de reautorizare ori cu termenul acordat pentru completarea documentației.
În apărare s-a invocate faptul că dispozițiile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (4)-(6) și art. 17 alin. (3)-(5) din OUG nr. 195/2005 ar reglementa dreptul de continuare a activității de către societatea I.L. SRL, cel puțin pe perioada procedurii de reautorizare, însă apărarea este neîntemeiată.
Conform art. 15 alin. (1) „autoritatea competentă pentru protecția mediului emite sau revizuiește, după caz, actele de reglementare”.
Potrivit art. 16 alin. (3) „prin excepție de la prevederile alin. (2), autorizațiile de mediu emise cu program pentru conformare sunt valabile pe toată perioada derulării programului, dar nu mai mult de 60 de zile de la data scadentă de realizare a ultimei măsuri din programul respectiv”. Contrar apărărilor formulate în cauză, conform cărora alin. (3) al art. 16 ar fi aplicabil pentru a considera că pe perioada de reautorizare societatea putea desfășura activitatea, instanța constată că „autorizațiile de mediu emise cu program pentru conformare” nu au legătură cu prezenta cauză. Astfel, prin „program pentru conformare” în sensul art. 2 pct. 54 din OUG nr. 195/2005, se înțelege un „plan de măsuri necesare pentru îndeplinirea cerințelor privind protecția mediului, la termenele stabilite de autoritatea competentă pentru protecția mediului; programul pentru conformare face parte integrantă din autorizația de mediu”.
Cu alte cuvinte, autorizația cu program de conformare reprezintă o autorizație emisă în urma asumării unui plan de măsuri, pentru atingerea unui anumit obiectiv, astfel cum rezultă și din următoarele dispoziții din art. 12 al Ordinului nr. 1798/2007:
(1) Titularul activității înaintează la ACPM un proiect de program pentru conformare, în termen de 10 zile de la luarea deciziei de emitere a autorizației de mediu în ședința colectivului de analiză tehnică, cu termene realizabile, cu responsabilități și cu identificarea surselor de finanțare necesare realizării măsurilor programului pentru conformare.
(2) La elaborarea programului pentru conformare se iau în considerare următoarele:
a) concluziile bilanțului de mediu;
b) constatările și sarcinile stabilite de autoritățile de control care răspund de protecția factorilor de mediu, precum și de alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;
c) datele deținute de titularul activității și de autoritățile administrației publice locale privind emisia și imisia poluanților în mediu;
d) studiile, ofertele, diversele materiale de documentare etc.;
e) sugestiile și propunerile primite de la populație și de la asociațiile neguvernamentale cu ocazia dezbaterii publice.
(3) ACPM analizează proiectul programului pentru conformare, îl acceptă sau dispune completarea ori refacerea acestuia, cu eventuale propuneri ale autorităților consultate.
(4) ACPM stabilește cu titularul activității programul pentru conformare, pe baza concluziilor și recomandărilor bilanțului de mediu.
(5) Programul pentru conformare este necesar pentru orice activitate care are impact asupra mediului prin funcționarea curentă sau anterioară. Cuantificarea impactului efectiv al unei activități de pe un amplasament se realizează prin bilanțul de mediu, raportând starea mediului și măsurile necesare de remediere la standardele și reglementările în vigoare.
(6) Programul stabilește măsurile de conformare, etapele, termenele și responsabilitățile necesare realizării acestora și poate avea două secțiuni:
a) măsurile pentru reducerea efectelor prezente și viitoare ale activităților asupra mediului;
b) măsurile de remediere a efectelor activităților anterioare asupra mediului.
(7) ACPM acceptă introducerea în autorizația de mediu a programului pentru conformare, numai dacă, la solicitarea reglementării, titularul activității:
a) dovedește că modificările necesare pentru conformarea imediată nu sunt fezabile tehnic și/sau economic;
b) dovedește că în perioada de conformare nu se produc daune semnificative asupra mediului și sănătății publice;
c) se angajează să asigure fondurile necesare realizării programului pentru conformare la termenele propuse ale acesteia.
(8) La stabilirea termenelor din programul pentru conformare, ACPM ia în considerare angajamentele titularului activității, din care să rezulte că instituirea modificărilor cerute nu depășește posibilitățile financiare ale acestuia.
(9) Durata programului pentru conformare are în vedere perioada minimă necesară realizării măsurilor stabilite în funcție de disponibilitățile financiare și tehnice ale titularului proiectului sau al activității. Un program pentru conformare nu poate depăși perioada de valabilitate a autorizației de mediu, cu excepția măsurilor de remediere a prejudiciilor aduse mediului prin activități anterioare.
(10) Titularul activității prezintă la ACPM, după acceptarea programului pentru conformare, următoarele documente:
a) programul pentru conformare în redactare finală;
b) fișa de prezentare și declarație completată cu instrucțiuni de întreținere și de exploatare a instalațiilor de depoluare.
Or, Autorizația de Mediu nr. 8/30.01.2015 nu a fost emisă cu program de conformare.
La rândul său, planul de acțiune este un plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizației integrate de mediu de către titularul activității sub controlul autorității competente pentru protecția mediului în scopul respectării prevederilor legale referitoare la prevenirea și controlul integrat al poluării, conform art. 2 pct. 49 din ordinul de mai sus, însă planul de acțiune face parte integrantă din autorizația integrantă de mediu. Or, Autorizația de Mediu nr. 8/30.01.2015 nu este o autorizație integrată de mediu, adică un „actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, cu informarea prealabilă a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalație, în anumite condiții, care să garanteze că instalația corespunde prevederilor privind prevenirea și controlul integrat al poluării; autorizația poate fi emisă pentru una sau mai multe instalații ori părți ale acesteia, situate pe același amplasament și exploatate de același operator” [art. 2 pct. 10 din ordin]. Mai mult, autorizația integrată de mediu se emite în conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului nr. 818/2003 (publicat în M. Of. nr. 800 din 13 noiembrie 2003), în timp ce autorizația de mediu nr. 8/30.01.2015 a fost emisă în conformitate cu Ordinul nr. 1798/2007. A se vedea, spre exemplu, inspecția efectuată la G.W.I. SRL, în cazul căreia s-a constatat că a fost emisă o autorizație integrată de mediu „pentru includerea în procesul de tratare a deșeurilor...” (f.230dup,vol.9).
De asemenea, instanța a constatat că nici dispozițiile art. 17 alin. (3)-(5) din OUG nr. 195/2005 nu sunt aplicabile. Conform acestora, acordul de mediu, autorizația de mediu și autorizația integrată de mediu se suspendă de către autoritatea emitentă, pentru nerespectarea prevederilor acestora, după o notificare prealabilă prin care se poate acorda un termen de cel mult 60 de zile pentru îndeplinirea obligațiilor. Suspendarea se menține până la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada suspendării, desfășurarea proiectului sau a activității este interzisă. În cazul în care nu s-au îndeplinit condițiile stabilite prin actul de suspendare, autoritatea competentă pentru protecția mediului dispune, după expirarea termenului de suspendare, anularea acordului de mediu sau autorizației/autorizației integrate de mediu, după caz. Dispozițiile de suspendare și, implicit, de încetare a desfășurării proiectului sau activității sunt executorii de drept.
Astfel cum rezultă din cele de mai sus, dispozițiile art. 17 alin. (3) reglementează procedura de suspendare a autorizației de mediu și de anulare a autorizației. Or, în cazul de față nu s-a pus problema suspendării ori anulării unei autorizații a cărei valabilitate expirase deja, astfel că nu era nici notificarea inculpatului despre o asemenea procedură. Cât timp valabilitatea autorizației a expirat, societatea nu mai putea desfășura activitatea. În acest sens, fiind întrebat dacă în anul 2023 Garda Națională de Mediu a dispus suspendarea autorizației sau a activității societății, martorul N.V. a declarat că este vorba despre suspendarea activității, aspect rezultat și din nota de constatare întocmită de comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu (f.25-26dup,vol.2).
În cele din urmă, instanța a constatat că art. 16 din OUG nr. 195/2005 a suferit modificări prin Legea nr. 219/2019, în scopul reducerii birocrației, prin eliminarea perioadei de valabilitate a autorizațiilor emise, și introducerea unei proceduri de obținere a vizei anuale. La data de 11.06.2020 a intrat în vigoare și Ordinul nr. 1150/2020 emis de Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor (publicat în M. Of. nr. 495 din 11 iunie 2020), privind aprobarea Procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu. În esență, se evită parcurgerea procedurii anterioare de reautorizare, prin menținerea valabilității autorizației pe toată perioada în care titularul obține viza anuală, care demonstrează desfășurarea aceleiași activități pentru care fusese emisă autorizația.
Cu toate acestea, procedura nou introdusă nu este aplicabilă în cazul de față, conform normelor tranzitorii reglementate la art. II din Legea nr. 219/2019:
(1) Obținerea vizei anuale este obligatorie atât pentru autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu care sunt emise la data intrării în vigoare a prezentei legi, cât și pentru cele emise ulterior.
(2) Valabilitatea autorizațiilor de mediu și a autorizațiilor integrate de mediu care sunt emise la data intrării în vigoare a prezentei legi se poate modifica la cererea titularilor, în sensul menținerii valabilității acestor acte de reglementare pe toată perioada în care titularul obține viza anuală.
(3) În cazul în care titularul nu solicită modificarea valabilității autorizației de mediu sau a autorizației integrate de mediu, acesta este obligat ca, înainte cu cel puțin 6 luni de la expirarea valabilității actului de reglementare, să solicite emiterea unei noi autorizații în termenele prevăzute de legislația în vigoare, chiar dacă pe parcursul termenului de valabilitate a obținut viza anuală.
(4) În cazul operatorilor economici care solicită modificarea valabilității autorizațiilor sau a autorizațiilor integrate de mediu, după caz, cu aplicarea alin. (2), aceștia nu vor solicita și nu vor parcurge procedura de obținere a unei noi autorizații sau, respectiv, a autorizației integrate de mediu.
Astfel, pentru autorizațiile emise anterior introducerii procedurii de obținere a vizei anuale, pentru parcurgerea acestei din urmă proceduri trebuia solicitată modificarea valabilității autorizației. Or, o asemenea solicitare nu a fost formulată înainte de expirarea autorizației, ci în cursul anului 2023 societatea I.L. a solicitat obținerea unei noi autorizații.
A se vedea, spre exemplu, inspecțiile efectuate la RDEH SRL (f.1dup,vol.9) și Q.E.S. SRL (f.126dup,vol.9), în cazul cărora autorizațiile de mediu au fost emise după intrarea în vigoare a dispozițiilor de mai sus (autorizația de mediu nr. 175/27.09.2021 „valabilă pe toată perioada în care beneficiarul autorizației obține viza anuală” – f.242dup,vol.9).
Ținând cont de cele de mai sus, instanța a constatat că la datele de 07.10.2020 și 10.11.2021, societatea I.L. SRL nu era autorizată pe linie de mediu.
iii) Atribuțiile inculpatului în cazul constatării lipsei autorizării pe linie de mediu. Întrucât dispozițiile art. 14 alin. (2) din OUG nr. 195/2005 prevăd că funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă pentru activitățile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției mediului, inculpatul P.S.V. avea obligația de a lua măsuri sancționatorii împotriva societății I.L. SRL la datele de 07.10.2020 și 10.11.2021. La examinarea laturii obiective a infracțiunii, urmează a fi avute în vedere doar atribuțiile de serviciu ale inculpatului prevăzute de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege.
În acest sens, dispozițiile art. 75 lit. v) din OUG nr. 195/2005 stabilesc în sarcina inculpatului, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, obligația de a realizează activitatea de inspecție și control în domeniul protecției mediului, iar art. 75 lit. r) din aceeași ordonanță obligația de a aplica sancțiuni pentru nerespectarea legislației de mediu și pentru neconformarea la condițiile impuse prin actele de reglementare, titularilor activităților.
Astfel, fapta societății I.L. SRL de a desfășura activitate în lipsa unei autorizații valabile de mediu, constituie contravenția prevăzută de art. 96 alin. (2) pct. 1 din OUG nr. 195/2005. Potrivit acestor dispoziții constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 30.000 lei (RON) la 60.000 lei (RON) pentru persoanele juridice, încălcarea obligației persoanelor (...) juridice de solicitare și obținere a actelor de reglementare conform prevederilor legale (...).
Or, din moment ce desfășurarea de către societatea I.L. SRL a activității era supusă autorizației pe linie de mediu, avea obligația de a obține autorizația de mediu, astfel că în lipsa obținerii unei asemenea autorizații fapta constituie contravenția de mai sus, astfel cum rezultă și din practica judiciară depusă la dosar, iar, la rândul său, inculpatul P.S.V. avea obligația să constate contravenția respectivă și să aplice o amendă contravențională societății de la 30.000 de lei la 60.000 de lei, așa cum, de altfel, s-a întâmplat la data de 15.03.2023 (f.25dup,vol.2) sau cel puțin să ia o măsură sancționatorie împotriva societății.
Astfel, potrivit art. 7 alin. (3) lit. a) din OUG nr. 195/2005 controlul respectării măsurilor de protecția mediului se realizează de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, iar conform art. 97 alin. (1) lit. a) din aceeași ordonanță, constatarea contravențiilor de la art. 96 și aplicarea sancțiunilor contravenționale se realizează de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, calitate pe care inculpatul o avea la data efectuării inspecțiilor.
Apărarea inculpatului în sensul că nu avea obligația de a verifica autorizația de mediu, întrucât societatea nu desfășura o activitate autorizabilă, este neîntemeiată. În primul rând, așa cum a reținut instanța anterior, activitatea desfășurată presupunea obținerea unei autorizații de mediu. În al doilea rând, ambele inspecții care fac obiectul prezentei cauze au fost planificate și tematice, astfel cum rezultă din rapoartele de inspecție, din ordinele de serviciu și declarațiile martorei V.S. și inculpatului. Conform art. 17 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 464/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului, inspecțiile tematice se efectuează pentru verificarea gradului de conformare al obiectivelor cu legislația dintr-un anumit sector al protecției mediului sau al produselor chimice, care se desfășoară după o metodologie și pe o perioadă de timp prestabilite, conform planului de inspecții. Acestea reprezintă obligațiile de control și raportare anuală ale GNM, impuse conform actelor normative europene și naționale. În acest sens, inspecția în teren presupune verificarea gradului de conformare a obiectivelor cu legislația specifică și actele de reglementare existente [art. 25 alin. (2) lit. b) din același ordin].
Astfel, controlul propriu-zis efectuat pe parcursul inspecției în teren presupune, conform art. 26 lit. b) din Ordinul de mai sus, verificarea amplasamentului și a dotărilor obiectivului controlat, a activităților desfășurate în incinta acestuia, intervievarea persoanelor cu responsabilități, controlul documentelor relevante și constatarea neconformităților cu prevederile legale.
Faptul că s-a solicitat din partea Direcției Controlul Poluării (GNM – Comisariatul General) efectuarea inspecțiilor tematice pentru anul 2020, la care s-a atașat îndrumarul pentru controalele pe chimicale în 2020 care se vor raporta în cadrul Regulamentului CE nr. 765/2008 (f.55-56di) nu îl scutește pe inculpat de obligația verificării existenței și valabilității autorizației de mediu, în îndrumar fiind indicate doar aspectele care sunt supuse raportării. De altfel, inculpatul chiar a procedat la verificarea existenței și valabilității autorizației de mediu astfel cum a indicat în cuprinsul rapoartelor de inspecție la secțiunea C, unde este bifată rubrica „Autorizație/acord/aviz de mediu”. Martora V.S. a arătat că secțiunea C cuprinde rubricile care erau verificate pe parcursul inspecției (f.182verso,di), iar inculpatul a declarat același lucru (f.45di), susținând însă că activitatea nu era autorizabilă. Martora V.S. a arătat că actele de reglementare (i.e. autorizația de mediu) trebuie verificate întotdeauna și indiferent dacă necesită sau nu reglementarea pe linie de mediu. Prin acte de reglementare se înțelege „aviz de mediu, acord de mediu, decizia etapei de încadrare, aviz de gospodărire a apelor, autorizație de mediu, autorizație integrată de mediu, autorizație/notificare de gospodărire a apelor, autorizație privind emisiile de gaze cu efect de seră, autorizație privind activități cu organisme modificate genetic”, conform art. 3 pct. 2) din Ordin, respectiv „decizia etapei de încadrare, aviz de mediu, acord de mediu, autorizație de mediu, autorizație integrată de mediu, autorizație privind emisiile de gaze cu efect de seră, autorizație privind activități cu organisme modificate genetic” conform art. 2 pct. 2 din OUG nr. 195/2005.
Astfel, conform Instrucțiunilor de completare a formularului prevăzute de Ordinul de mai sus, în Secțiunea C se marchează numai aspectele/activitățile/zonele vizitate sau despre care s-au cules informații pe parcursul inspecției. Spre exemplu, în cadrul inspecțiilor efectuate la UAT Dej (f.3dup,vol.8), UAT comuna Mărișel (f.36dup,vol.8), UAT comuna Beliș (f.76dup,vol.8), UAT Căpușu Mare (f.200dup,vol.9), UAT comuna Recea-Cristur (f.276dup,vol.9), UAT Mun. Gherla (f.102dup,vol.6) nu era bifată rubrica privind autorizația / avizul / acordul de mediu, întrucât nu se efectua un control privind o activitate „autorizabilă”, spre deosebire de inspecțiile efectuate la R.D.E.H. SRL (f.2dup,vol.9), Q.E.S. SRL (f.127dup,vol.9), G.W.I. SA (f.229dup,vol.9).
Cu toate acestea, instanța nu a putut să rețină în sarcina inculpatului și omisiunea de a aplica sancțiunea complementară a suspendării activității, având în vedere că aceasta nu avea caracter obligatoriu. Contrar aspectelor invocate în rechizitoriu, în sensul că suspendarea activității ar fi avut un caracter obligatoriu potrivit art. 5 alin. (4) lit. e) din OG nr. 2/2001 și art. 1 alin. (2) din HG nr. 1005/2012, instanța reține contrariul. De altfel, nici apărarea inculpatului în sensul că nu avea vreun temei legal să dispună suspendarea nu este întemeiată.
Potrivit dreptului contravențional, sancțiunile contravenționale complementare prevăzute de art. 5 alin. (3) din OG nr. 2/2001 (printre care și suspendarea activității agentului economic) sunt obligatorii numai în măsura în care sunt prevăzute în mod expres alături de sancțiunea principală în norma contravențională (așa cum se precizează expres și în procedura operațională de aplicare unitară a sancțiunilor contravenționale – f.32verso,dup,vol.2). În toate celelalte cazuri, sancțiunile complementare sunt facultative, putând fi aplicate în temeiul art. 5 alin. (3) din OG nr. 2/2001, la care face trimitere și art. 97 alin. (3) din OUG nr. 195/2005.
Dispozițiile art. 1 alin. (2) din HG nr. 1005/2012, reținute în rechizitoriu, care prevăd că, în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, „comisarii sunt funcționari publici numiți în funcții publice specifice, în condițiile legii, care pot lua măsuri de sancționare, de suspendare/încetare a activității” nu constituie o normă contravențională care să atragă obligativitatea aplicării sancțiunii complementare, cu atât mai mult cu cât nu au putere de lege și, deci, nu ar putea nici „lega” sancțiunea complementară prevăzută într-o ordonanță (OG 2/2001) de amenda contravențională prevăzută într-o ordonanță de urgență (OUG 195/2005), iar pe de altă parte, rolul dispozițiilor este acela de a sublinia atribuțiile generale ale comisarilor, respectiv competența acestora („pot lua”) de a lua măsuri.
Singura normă care prevede aplicarea obligatorie a sancțiunii complementare în cazul contravenției de la art. 96 alin. (2) pct. 1 din OUG nr. 195/2005 este cea prevăzută la art. 7.4 din Procedura operațională de aplicare unitară a sancțiunilor contravenționale, adoptată la nivelul Gărzii Naționale de Mediu (f.33verso,dup,vol.2), însă aceasta nu are putere de lege, fiind un act intern, astfel că instanța nu poate să țină cont de ea.
Faptul că exista posibilitatea aplicării unui avertisment nu prezintă relevanță, având în vedere că inculpatul nu a luat nicio măsură sancționatorie. Or, inculpatul avea obligația să constate contravenția săvârșită și să aplice sancțiunile contravenționale legale, în timp ce, prin rapoartele de inspecție întocmite în cauză inculpatul a menționat, referitor la secțiunea „F: Sancțiuni (principale/complementare) în timpul inspecției” că „nu s-au aplicat la data controlului” (f.58,76dup,vol.2).
Tot astfel, contrar apărărilor formulate în cauză, avizarea raportului de inspecție de către conducătorul ierarhic (comisarul-șef) nu este în măsură să confere legalitate atribuțiilor exercitate de inculpat. Astfel, potrivit art. 28 din Normele tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului, adoptate prin Ordinul nr. 464/2009, avizarea actului de control urmărește încadrarea corectă în prevederile legale a abaterilor și deficiențelor constatate; stabilirea persoanelor răspunzatoare de încălcarea prevederilor legale; legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse pentru înlăturarea deficiențelor/abaterilor constatate, întocmirea sesizării organelor de cercetare penală în legătura cu constatările efectuate, după caz. Or, în cazul de față, inculpatul nu a constatat vreo abatere contravențională. Nici posibilitatea legală a martorei V.S. de a aplica măsurile sancționatorii nu constituie un argument în favoarea inculpatului, în condițiile în care martora nu a participat la data efectuării inspecțiilor.
Ținând cont de cele de mai sus, instanța a constatat că inculpatul, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin două inacțiuni diferite, nu și-a îndeplinit un act prevăzut de o ordonanță de urgență a Guvernului, și anume nu și-a îndeplinit obligația de a lua măsuri împotriva societății I.L. SRL, de sancționare contravențională cu ocazia inspecțiilor efectuate la datele de 07.10.2020 și 10.11.2021.
Urmarea imediată constă într-o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Astfel, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, inculpatul a cauzat o vătămare intereselor legitime ale Gărzii Naționale de Mediu. Instanța reține astfel că mediul, ca ansamblu de condiții și elemente naturale ale Terrei, reprezintă un obiectiv de interes public major, supus reglementării juridice pe baza principiilor și elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă, potrivit art. 1 din OUG nr. 195/2005, în raport de care Garda Națională de Mediu exercită atribuții în vederea protejării acestui interes. În concret, Garda Națională de Mediu este responsabilă de asigurarea controlului implementării profesioniste, uniforme și integrate a politicii Guvernului de aplicare a legislației naționale armonizate cu cea comunitară în domeniul protecției mediului și are atribuții în aplicarea politicii Guvernului în materia prevenirii, constatării și sancționării încălcării prevederilor legale privind protecția mediului, inclusiv a nerespectării reglementărilor prevăzute în legile specifice domeniului controlului poluării industriale și managementului riscului, substanțelor și preparatelor periculoase, biodiversității și ariilor naturale protejate, fondului de mediu și altor domenii prevăzute de legislația specifică în vigoare [art. 2 din HG nr. 1005/2012]. Interesul legitim al Gărzii Naționale de Mediu rămâne acela ca prin comisarii din cadrul comisariatelor județene, al Comisariatului Municipiului București și al Comisariatului Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, cu atribuții de inspecție și control, precum și de constatare și sancționare a contravențiilor în domeniul de activitate, pe teritoriul județului în care funcționează, al municipiului București, respectiv pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, să asigure controlul și protecția în materia circulației substanțelor și produselor chimice. În aceste condiții, delegarea inculpatului în vederea efectuării celor două inspecții, prin emiterea ordinelor de serviciu, a rămas fără efect practic, inspecțiile având un caracter formal, în condițiile în care societatea desfășura activitatea fără autorizație de mediu, iar inculpatul a constatat în mod expres substanțele și produsele chimice care făceau obiectul activității și care ar fi impus autorizarea pe linie de mediu.
Interesul legitim al Gărzii Naționale de Mediu constă în prerogativa pe care o avea GNM de a pretinde o anumită conduită comisarilor care își desfășoară activitatea în cadrul instituției, respectiv de a lua măsurilor contravenționale care se impun în cazul constatării unor abateri de la normele vizând protecția mediului. Asigurarea protecției mediului nu poate fi confundată cu obiectul juridic al infracțiunii de abuz în serviciu (ocrotirea relațiilor de serviciu), ci este strict legată de activitatea desfășurată de societatea I.L. SRL, care desfășura operațiuni privind punerea în circulație de substanțe și produse chimice, pentru care ar fi trebuit să fie autorizată pe linie de mediu, interesul legitimal GNM fiind acela de a lua măsuri sancționatorii împotriva acestei fapte de natură să aducă atingere mediului înconjurător. În cauza de față urmarea imediată (vătămarea intereselor legitime) nu se confundă nici cu inacțiunile imputate inculpatului (neluarea măsurilor sancționatorii), cele două fiind elemente distincte. De pildă, o asemenea confunzie ar putea fi făcută prin reținerea omisiunii de efectuare a inspecției, care poate fi o abatere disciplinară ori o neîndeplinire a obligațiilor contractului de muncă, când interesul legitim se situează în interiorul raportului dintre GNM și comisar, în timp ce, în cazul de față, interesul legitim se situează dincolo de raportul dintre GNM și inculpat, exprimat prin prerogativa pe care o are GNM în raport cu societatea I.L. SRL de respectare a legislației în domeniu, de funcționare cu autorizație de mediu, de asigurare a protecției mediului în raport cu activitatea desfășurată de societate cu substanțe și produse chimice periculoase. Aceasta cu atât mai mult cu cât s-a dispus efectuarea inspecției în mod expres la societatea I.L. SRL, prin emiterea ordinelor de serviciu, nefiind o simplă dispoziție adresată inculpatului, în calitate de comisar, de efectuare a unor controale la sesizarea diferitelor persoane ori a unor controale nedeterminate asupra activităților desfășurate în general de diferite societăți.
Astfel cum s-a reținut în practica judiciară (C.Ap. Cluj, secția penală și de minori, decizia nr. 1084/A/2023, dosar nr. 5956/117/2017) în speța supusă atenției instanței, „vătămarea intereselor în legătură cu circulația materialului lemnos, cu identificarea sursei reale a materialului lemnos, cu supravegherea regimului tăierilor ilegale nu constituie o urmare abstractă și imprecisă, întrucât reprezintă fundamentul și rațiunea juridică de funcționare a părții civile, iar încălcarea atribuțiilor de serviciu care aduce atingere rațiunii juridice de funcționare a unei autorități sau instituții, reprezintă forma cea mai expresivă de săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu”. Or, și în cazul de față, fundamentul și rațiunea juridică de funcționare a Gărzii Naționale de Mediu constă în „aplicarea politicii Guvernului în materia prevenirii, constatării și sancționării încălcării prevederilor legale privind protecția mediului, inclusiv a nerespectării reglementărilor prevăzute în legile specifice domeniului controlului poluării industriale și managementului riscului, substanțelor și preparatelor periculoase, biodiversității și ariilor naturale protejate, fondului de mediu și altor domenii prevăzute de legislația specifică în vigoare”. Cu alte cuvinte, rațiunea de a exista a Gărzii Naționale de Mediu este aceea de a controla activitățile cu impact asupra mediului înconjurător și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de legislația în domeniul protecției mediului. Prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de luare a unor măsuri contravenționale împotriva societății I.L. SRL, inculpatul a cauzat o vătămare a intereselor legitime de funcționare a Gărzii Naționale de Mediu, de a realiza protecția mediului înconjurător prin asigurarea respectării legislației în domeniu.
Din perspectiva art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000, folosul presupune orice avantaje patrimoniale, bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, prestații de servicii în mod gratuit, angajarea, promovarea în serviciu, dar și avantaje nepatrimoniale, cu condiția ca acestea să fie legal nedatorate, iar „pentru sine ori pentru altul” se referă la destinația foloaselor, prin sintagma „pentru altul” legiuitorul înțelegând să incrimineze și o destinație colaterală, deviată a foloaselor obținute din săvârșirea unei infracțiuni de către subiectul activ al acesteia (Curtea Constituțională, decizia nr. 547/2017, par. 23-24, publicată în M. Of. nr. 952 din 29 noiembrie 2017).
Prin neluarea măsurilor de sancționare împotriva societății I.L. SRL, inculpatul a permis acestei societăți să își desfășoare în continuare activitatea în lipsa unei autorizații de mediu, respectiv o activitate periculoasă în legătură cu circulația substanțelor și produselor chimice, inclusive de precursori de droguri și explozivi. Fiind vorba despre o activitate comercială, a permis astfel societății să obțină venituri în urma livrării de produse chimice către diferite persoane juridice, astfel cum rezultă din declarațiile informative 394 privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA și bilanțurilor (dup,vol.XI). Chiar și în lipsa caracterului obligatoriu al sancțiunii complementare a suspendării activității societății, permisiunea acordată, prin neluarea măsurilor sancționatorii, de a desfășura activitatea producătoare de venituri în lipsa autorizației de mediu, a condus la obținerea unor foloase necuvenite (în concret, neautorizate) de către societatea I.L. SRL.
Cu toate acestea, instanța nu a putut să rețină întreaga perioadă indicată în rechizitoriu, octombrie 2020 – aprilie 2023. În lipsa caracterului obligatoriu al sancțiunii complementare a suspendării activității, care în măsura în care ar fi fost luată s-ar fi menținut până la momentul obținerii autorizației de mediu, perioada în care societatea a obținut foloase necuvenite este de la momentul efectuării unei inspecții până la momentul efectuării următoarei inspecții, în considerarea faptului că prin neluarea unor măsuri sancționatorii, inculpatul a permis continuarea desfășurării activității până la momentul următoarei inspecții când a permis din nou, după care până la momentul la care trebuia să aibă loc următoarea inspecție, care, dacă nu a avut loc este imputabilă Gărzii Naționale de Mediu, iar nu inculpatului.
În acest sens, pentru prima infracțiune de abuz în serviciu se va reține perioada 07.10.2020 – 09.11.2021, iar pentru a doua infracțiune de abuz în serviciu se va reține perioada 10.11.2021 – 2022. Astfel, potrivit art. 17 din Ordinul nr. 464/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului, inspecțiile de mediu planificate se derulează cu o anumită frecvență conform clasei de risc a obiectivului, ținându-se cont de recomandările și cerințele din legislația de mediu, legislația specifică produselor chimice și în concordanță cu cerințele de utilizare eficientă a resurselor financiare și umane disponibile. Conform rapoartelor de inspecție (Secțiunea A: Date de identificare a inspecției, pct. 4. Tipul obiectivului inspectat), societatea I.L. SRL se încadrează, ca tip de obiectiv inspectat, în clasa B, ceea ce înseamnă, potrivit art. 18 alin. (2) lit. b) din Ordinul nr. 464/2009 că frecvența inspecțiilor este stabilită la 1 inspecție / an. Lipsa efectuării inspecției în cursul anului 2022 nu poate fi imputată inculpatului.
Raportul de cauzalitate între inacțiunile inculpatului și urmarea imediată, inclusiv folosul necuvenit obținut, rezultă din probele administrate în cauză. În măsura în care inculpatul ar fi luat măsuri sancționatorii împotriva societății, aceasta nu ar fi obținut foloase necuvenite din desfășurarea unei activități fără a fi autorizată pe linie de mediu, măsurile sancționatorii având un caracter disuasiv.
c. Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de abuz în serviciu poate fi săvârșită numai cu intenție în sensul art. 16 alin. (3) C.pen., atunci când autorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte sau, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui.
Potrivit art. 16 alin. (3) C.pen. intenția presupune două elemente: unul intelectiv (prevederea rezultatului faptei) și unul volitiv (poziția subiectivă a inculpatul în raport de rezultatul faptei, urmărind astfel producerea lui ori deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui). Elementul intelectiv presupune ca inculpatul să fi cunoscut toate elementele de factură obiectivă de a căror întrunire depinde existența infracțiunii, iar elementul volitiv exprimă poziția inculpatului de față de urmarea produsă.
Din perspectiva elementului intelectiv, instanța constată că inculpatul a cunoscut faptul că societatea I.L. SRL desfășoară o activitate pentru care este necesară autorizarea pe linie de mediu, precum și faptul că valabilitatea autorizației de mediu emise anterior era expirată la data de 30.01.2020, așa cum a constatat în mod expres în cuprinsul rapoartelor de inspecție și cum a declarat (decl. inculpat – f.44di: Intr.inst: În cadrul controalelor ați observat că autorizația de mediu era expirată? Răspuns: Da, dar am și scris acest lucru în rapoartele de inspecție).
Apărarea formulată de inculpat, prin care, în esență, a invocat eroarea de drept extrapenal în sensul art. 30 alin. (4) C.pen., cu efecte asupra formei de vinovăție, prin interpretarea dispozițiilor legii privind starea de alertă, de menținere a valabilității autorizației anterioare, este neîntemeiată. Eroarea presupune cunoașterea greșită sau necunoașterea unei dispoziții de legale extrapenale, însă aceasta se diferențiază de starea dubitativă, care presupune ca autorul să fi avut un simplu dubiu asupra modalității de interpretare și aplicare a normei de drept extrapenal, dubiul producând efecte numai asupra modalității intenției (intenție directă vs. intenție indirectă), adică asupra elementului volitiv al intenției. Din moment ce în discuție se afla valabilitatea autorizației de mediu și modalitatea de interpretare a dispozițiilor privind menținerea acestei valabilități pe perioada stării de alertă sau pe perioada „procedurii de reautorizare”, cunoașterea greșită a modalității de interpretare a normei de drept extrapenal ar fi trebuit să aibă la bază o decizie asumată la nivelul Gărzii Naționale de Mediu, care este instituția publică responsabilă cu asigurarea protecției mediului din perspectiva constatării și sancționării faptelor contravenționale.
În cauza de față, inculpatul a declarat că a discutat cu colega din echipă, martora V.S., despre faptul că autorizația de mediu era expirată și că societatea se afla în procedura de reautorizare (f.44di) și că a discutat inclusiv cu „cei de la Agenție” și că s-ar fi stabilit să nu se lege pe perioada pandemiei de valabilitatea autorizației de mediu (f.44di). Cu toate acestea, martora V.S. a confirmat faptul că s-a discutat despre valabilitatea autorizației de mediu pe perioada stării de alertă în birou, a discutat și cu inculpatul P.S. despre faptul că autorizația societății I.L. SRL era expirată, dar și în ședințele organizate, însă nu s-a luat vreo decizie în acest sens (f.183di: „... dar nu ni s-a dat ceva clar în mână”). Prin urmare, nu există o decizie asumată la nivelul Gărzii Naționale de Mediu, ci o decizie asumată individual de către inculpat.
În ceea ce privește faptul dacă societatea trebuia sau nu să dețină autorizație de mediu raportat la activitatea desfășurată, instanța constată că inculpatul nu avea vreo atribuție sau competență de a decide în acest sens, ci trebuia să se limiteze la verificarea obiectului de activitate, fiind deja stabilit că autorizația de mediu era necesară, tocmai de aceea a verificat valabilitatea acesteia. În acest sens, martora V.S., fiind întrebată dacă pentru activitatea de transvazare și ambalare se impunea obținerea autorizației, a declarat că depinde ce se înțelege prin fabricare, respectiv dacă include și transvazare sau nu, „dar nu noi hotărâm” (f.183verso,di). Într-adevăr, decizia se ia la nivelul Institului Național de Statistică din perspectiva încadrării activității în anumite coduri CAEN, precum și de Agenția de Mediu din perspectiva necesității autorizării pe linie de mediu.
Mai mult, în speța de față deciziile luate de inculpat de a nu lua măsuri sancționatorii împotriva societății I.L. SRL nu se încadrează în marja de apreciere a inculpatului care i-ar fi permis efectuarea unui examen de oportunitate ori de interpretare și aplicare a legislației în domeniu.
Din perspectiva elementului volitiv, inculpatul a acționat cu intenție indirectă, acceptând producerea urmării tipice și obținerea de către societate a unor foloase necuvenite, manifestând astfel indiferență în raport cu producerea urmării în lipsa exercitării atribuțiilor de serviciu de luare a unor măsuri sancționatorii.
Per ansamblu, conduita inculpatului are un caracter abuziv în sensul art. 297 alin. (1) C.pen., având în vedere că din declarațiile acestuia rezultă că a luat o serie de decizii privind neluarea unor măsuri sancționatorii în funcție de mai multe elemente (că activitatea societății nu era supusă autorizării, că valabilitatea autorizației s-a menținut pe perioada stării de alertă sau pe perioada „procedurii de reautorizare”, că nu trebuia să verifice existența și valabilitatea autorizației de mediu).
Cu toate acestea, activitatea societății era supusă autorizării pe linie de mediu, autorizația de mediu era expirată, iar valabilitatea acesteia nu s-a menținut pe durata stării de alertă, întrucât era expirată înainte de starea de pandemie și cea de alertă, aspect constatat în mod expres de inculpat, și, în plus, valabilitatea nu s-a menținut pe perioada procedurii de reautorizare, întrucât oricum ultimul termen acordat în acest sens de Agenția pentru Protecția Mediului Cluj pentru depunerea documentației era 15.05.2020, astfel că nu mai era „în desfășurare” la momentul efectuării inspecțiilor la data de 07.10.2020 și 10.11.2021. În acest sens, inculpatul nu s-a bazat pe niciun element de factură obiectivă.
d. În speță nu este incidentă nicio cauză justificativă ori de neimputabilitate, fapta penală, săvârșită cu vinovăție, fiind antijuridică și imputabilă inculpatului. De asemenea, nu există nicio cauză de nepedepsire ori de înlăturare a răspunderii penale.
e. Inculpatul a săvârșit infracțiunile în concurs real, conform art. 38 alin. (1) C.pen., prin două inacțiuni diferite, având în vedere perioada foarte îndelungată între inacțiunile săvârșite, care nu ar putea să susțină existența unei rezoluții infracționale unice în sensul formei continuate prevăzute de art. 35 alin. (1) C.pen.
f. Ținând cont de toate cele de mai sus, prin raportare la art. 103 C.proc.pen. și art. 396 C.proc.pen., instanța a constatat că s-a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există în materialitatea lor, constituie două infracțiuni de abuz în serviciu, iar acestea au fost săvârșite de către inculpat.
IV. INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A PEDEPSELOR
IV.1. La stabilirea pedepselor sunt avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 C.pen., respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, stare de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita avută după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
a. Scopul pedepsei. La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere că pentru a acționa ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie să fie în măsură să forțeze procesele psihice profunde ale inculpatului, să influențeze rațiunea, sentimentul, voința acestuia, spre a-l determina să își modifice în mod statornic comportamentul. Pedeapsa este în măsură să realizeze această finalitate numai dacă prin felul și măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăție și periculozitatea inculpatului, dacă este rațională, convingătoare, justă și echitabilă (în același sens, ICCJ, secția penală, decizia nr. 1243/13.12.2017).
De altfel, așa cum s-a arătat în practica judiciară (C.Ap. Cluj, secția penală și de minori, decizia nr. 1359/2018) durata pedepselor și modalitatea de executare trebuie privite din perspectiva art. (3) din Legea nr. 254/2013 referitor la pedeapsă și scopul acesteia. Potrivit textului legal indicat, scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni trebuie să se realizeze nu doar pentru cel căruia i se aplică o pedeapsă care este menită să asigure constrângerea și reeducarea inculpatului (așa numita “prevenție specială”), ci și pentru ceilalți destinatari ai legii penale care, sub amenințarea cu pedeapsa prevăzută în norma penală, își conformează conduita socială la exigențele acesteia (așa numita “prevenție generală”). Scopul imediat al pedepsei se realizează prin funcția de constrângere a pedepsei (care implică o privațiune de drepturi la adresa inculpatului), funcția de reeducare (care implică înlăturarea deprinderilor antisociale ale inculpatului), dar și prin funcția de exemplaritate a pedepsei, care are ca scop determinarea altor posibili subiecți de drept penal să evite săvârșirea de noi infracțiuni, datorită consecințelor la care se expun. Or, pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul definit de legiuitor, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă persoana inculpatului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii. Prin urmare este stabilit cu valoare de principiu că atingerea dublului scop educativ și preventiv al pedepsei este esențial condiționată de caracterul adecvat al acesteia, revenind instanței de judecată datoria asigurării unui echilibru real între gravitatea faptei și periculozitatea infractorului, precum și durata și modalitatea de executare a sancțiunii pe de altă parte.
b. Limitele de pedeapsă. Conform dispozițiilor art. 297 alin. (1) C.pen., infracțiunea de abuz în serviciu se sancționază cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, limite care se majorează cu o treime în considerarea aplicării art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000, rezultând astfel minimul special de 2 ani și 8 luni închisoare și maximul special de 9 ani și 4 luni închisoare.
În cauza de față, însă, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. b) C.pen., privind împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului. Astfel, societatea I.L. SRL a desfășurat aceeași activitate încă din anul 2010, fără modificări din perspectiva obiectului de activitate, sens în care a deținut autorizație de mediu emisă în 2012 pe o perioadă de valabilitate de 10 ani (care ar fi inclus și perioadele de efectuare a inspecțiilor, dacă s-ar fi menținut același punct de lucru pentru care s-a emis autorizația), după care a deținut autorizație de mediu emisă în anul 2015 pe o perioadă de valabilitate de 5 ani, până în 30.01.2020, iar apoi a obținut o nouă autorizație de mediu în cursul anului 2023, astfel încât impactul neexercitării atribuțiilor de serviciu de către inculpate nu a fost unul semnificativ, iar inculpatul a acționat cu intenție indirectă, așa cum s-a argumentat mai sus, aspect care reprezintă o împrejurare de natură să reducă periculozitatea acestuia.
Prin urmare, aplicând dispozițiile art. 76 alin. (1) C.pen. privind reducerea limitelor de pedeapsă cu o tremie, individualizarea judiciară a pedepselor urmează a fi efectuată între minimul special de 1 an 9 luni și 10 zile închisoare și maximul special de 6 ani 2 luni și 20 de zile închisoare.
c. Raportat la gravitatea infracțiunilor, evaluată în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, instanța apreciază că faptele săvârșite de inculpat prezintă o gravitate medie.
Astfel, importanța deținerii autorizației de mediu nu poate fi ignorată, în condițiile în care societatea I.L. SRL desfășura activități privind punerea în circulație de substanțe și produse chimice periculoase, inclusiv precursori de droguri și de explozivi, iar exercitarea unei asemenea activități în lipsa autorizației de mediu prezintă un risc pentru mediul înconjurător în lipsa unor verificări efectuate de organele competente, precum agenția de mediu asupra conformității activității cu dispozițiile legale care trebuie respectate pentru asigurarea protecției mediului. În acest context, faptele săvârșite de inculpat nu prezintă o gravitate redusă, întrucât rolul Gărzii Naționale de Mediu și al comisarilor este tocmai acela de a asigura prevenirea și combaterea oricăror abateri de la normele legale în scopul final al protecției mediului. Prin modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, inculpatul a omis să își îndeplinească atribuțiile de serviciu de luare a unor măsuri sancționatorii împotriva unei societăți care desfășura activități de natură să pună în pericol mediul înconjurător, cu consecința „sustragerii” Gărzii Naționale de Mediu de la exercitarea competențelor de efectuare și realizare a unor controale și inspecții concrete și efective, acestea având în final un caracter formal.
Nu poate fi însă ignorat nici faptul că atât anterior controalelor (perioada 2012-30.01.2020), cât și ulterior acestora (perioada 2023-prezent) societatea a fost autorizată pe linie de mediu fără dificultăți, iar neexercitarea atribuțiilor de serviciu nu a produs un impact semnificativ din perspectiva protecției mediului, însă a asigurat obținerea de către societate a unor foloase necuvenite în perioada 2020-2022, conform celor reținute anterior.
d. Raportat la periculozitatea inculpatului, evaluată în funcție de motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, instanța apreciată că inculpatul prezintă o periculozitate redusă. Inculpatul P.S.V. este (...), având în acest sens diferite calificări și își desfășoară activitatea în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Cluj.
Inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la primul contact cu legea penală. Nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, dar a colaborat cu organele judiciare și s-a prezentat la fiecare termen de judecată.
Ținând cont de toate circumstanțele reale de săvârșire a faptelor și circumstanțele personale, instanța a apreciat că este suficientă stabilirea unor pedepse orientate la minimul special de 1 an 9 luni și 10 zile închisoare pentru ambele infracțiuni săvârșite. Din perspectiva modalității de individualizare judiciară a aplicării pedepsei, amânarea aplicării pedepsei nu este posibilă, având în vedere că nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 83 alin. (2) C.pen. ca pedeapsa prevăzută de lege să se situeze sub limita de 7 ani, în speță pedeapsa maximă fiind de 9 ani și 4 luni închisoare, astfel că aplicarea pedepselor este obligatorie.
Văzând texul de lege referitor la interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C.pen., în mod cumulativ, conform art. 66 alin. (2), natura infracțiunii și modul de operare, ce pot genera nedemnitate în raport cu o funcție de reprezentativitate în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice care implică exercițiul autorității de stat și în condițiile angajării răspunderii penale pentru asemenea infracțiuni, se va dispune interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, cumulativ cu dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, pe o durată determinată, cât și ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale. În schimb, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C.pen.
IV.2. Prin urmare, în baza art. 396 alin. (2) C.proc.pen., cu reținerea art. 76 alin. (1) C.pen., va condamna inculpatul P.S.V., fiul lui (...), cu domiciliul procesual ales în (...), la pedeapsa de 1 an 9 luni și 10 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (fapta din 07.10.2020), prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C.pen.
În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen.
În baza art. 396 alin. (2) C.proc.pen., cu reținerea art. 76 alin. (1) C.pen., a condamnat inculpatul P.S.V. la pedeapsa de 1 an 9 luni și 10 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (fapta din 10.11.2021), prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C.pen.
În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen.
În temeiul art. 38 alin. (1) – 39 alin. (1) lit. b) C.pen. a contopit , potrivit tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, pedepsele stabilite mai sus (1 an 9 luni 10 zile închisoare; 1 an 9 luni 10 zile închisoare), aplicând pedeapsa de bază de 1 an 9 luni și 10 zile închisoare, la care va adăuga un spor de o treime din durata celeilalte pedepse (7 luni și 3 zile), rezultând pedeapsa finală de 2 ani 4 luni și 13 zile închisoare.
În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C.pen. rap. la art. 67 alin. (2) C.pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) rap. la art. 65 alin. (1) C.pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen.
IV.3. Referitor la modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru a se putea dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În primul rând, a constatat ca fiind îndeplinite condițiile obiective prevăzute de dispozițiile art. 91 alin. 1 lit. a), b), c) și alin. 3 C.pen., respectiv pedeapsa aplicată este de cel mult 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii de mai mare de 1 an, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității (conform declarației date în fața instanței) și nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată ori să fi încercat zădărnicirea aflării adevărului.
În al doilea rând, instanța a apreciat ca fiind îndeplinită și condiția subiectivă prevăzută de dispozițiile 91 alin. 1 lit. d) C.pen., constând în aceea că aplicarea unei pedepse este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea acestuia. Într-adevăr, inculpatul nu are antecedente penale, iar anterior săvârșirii infracțiunii a avut un comportament adecvat în societate, conform celor reținute anterior, inculpatul fiind în vârstă de 60 de ani.
Dintre acestea, prezintă relevanță și ultimul criteriu, care are o semnificație mai mare, deoarece permite luarea în considerare a mai multor circumstanțe în funcție de care se apreciază că există sau nu posibilitatea de îndreptare și printr-o pedeapsă neprivativă de libertate, inclusiv scopul pedepsei.
Astfel, scopul pedepsei constă în reeducarea inculpatului și asigurarea prevenției speciale (împiedicarea săvârșirii de noi infracțiuni). Pentru atingerea acestui scop, oportunitatea mijlocului de individualizare ales trebuie analizată în funcție de gravitatea infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările în care a fost comisă, mijloacele folosite, efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere, atât cele imediate, cât și cele definitive, și necesitatea acestor efecte în raport de persoana inculpatului.
Din acestă perspectivă, stabilirea unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, însoțit de măsuri de supraveghere și obligații, inclusiv obligația de a frecventa un program de reintegrare socială în vederea reducerii riscului de a săvârși o nouă infracțiune, precum și aplicarea pedepselor (condamnarea) sunt suficiente pentru atingerea scopului pedepsei, cu toate consecințele pe care aceasta le presupune, inclusiv prestarea muncii neremunerate în folosul comunității, obligarea inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune în colaborare cu instituții din comunitate, în vederea responsabilizării prin informare, instruire și consiliere privind normele juridice și efectele încălcării acestora, din perspectivă nu numai medicală, dar și psihologică, socială, legală etc.
Prin urmare, în temeiul art. 91-92 C.pen. a suspendat executarea pedepsei de 2 ani 4 luni și 13 zile închisoare sub supraveghere pe o durată de 2 ani și 6 luni, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 68 alin. 1 lit. b) C.pen. pedeapsa complementară aplicată mai sus se execută începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 65 alin. 3 C.pen. pedeapsa accesorie aplicată mai sus se execută în caz de revocare sau anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă pedeapsa închisorii devine executabilă.
În temeiul art. 93 alin. (1) C.pen., a impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Cluj, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C.pen., cu reținerea art. 404 alin. 2 C.proc.pen. a impus inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligația prestării muncii neremunerate în folosul comunității timp de 60 de zile, care se execută la Primăria municipiului Cluj-Napoca sau la Parohia Ortodoxă Română a „Tuturor Sfinților”.
În temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen. a atras atenția inculpatului că nerespectarea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligației de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, precum și săvârșirea altei infracțiuni în cursul termenului de supraveghere conduce la revocarea suspendării și executarea pedepsei în regim de detenție.
V. LATURA CIVILĂ
În temeiul art. 20 alin. (1) C.proc.pen. a constatat că persoana vătămată GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU – Comisariatul General, cu sediul în mun. București, bdul. Unirii, nr. 78, bl.J2, sector 3, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
VI. CHELTUIELILE JUDICIARE
Conform dispozițiilor art. 272 alin. (1) C.proc.pen. cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, administrarea și, după caz, valorificarea în cursul procesului penal a bunurilor indisponibilizate, onorariile avocaților, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părți. Potrivit art. 274 alin. (1) C.proc.plen. în caz de renunțare la urmărirea penală, condamnare, amânare a aplicării pedepsei sau renunțare la aplicarea pedepsei, suspectul sau, după caz, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția cheltuielilor privind avocații din oficiu și interpreții desemnați de organele judiciare, care rămân în sarcina statului.
Se constată astfel că propunerea procurorului cu privire la sumele avansate în cursul urmăririi penale este proporțională cu cheltuielile necesare efectuării actelor de urmărire penală, administrării probelor și cu ansamblul activităților desfășurate de aceste organe. În privința cheltuielilor judiciare efectuate în camera preliminară și în cursul judecății, la stabilirea sumei se are în vedere necesarul cheltuielilor avansate cu prilejul comunicării actelor de procedură și a citațiilor, comunicarea către serviciul de cazier, numărul termenelor de judecată, inclusiv cele de verificare a sechestrului asigurător, și efectuarea actelor care constituie dosarele de cameră preliminară și de instanță.
Astfel, raportat la soluțiile de condamnare care vor fi pronunțate în cauză, reținând culpa procesuală a inculpatului, în baza art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) C.proc.pen., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1200 de lei. Conform art. 275 alin. (6) C.proc.pen., onorariul parțial al apărătorului din oficiu, în cuantum de 1000 de lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
VII. MĂSURILE ASIGURĂTORII
În cursul urmăririi penale, prin ordonanța din data de 02.03.2023 emisă în dosarul nr. 34/P/2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, s-a dispus instituirea sechestrului asigurătoriu asupra sumei de 1200 de lei ridicată de la inculpatul P.S.V., în vederea confiscării speciale și a garantării executării cheltuielilor judiciare.
Măsura sechestrului asigurător a fost pusă în aplicare prin consemnarea sumei de 1200 de lei UniCredit Bank la 03.03.2023 – nr. 2153A0010.
Instanța a constatat că temeiurile care au determinat luarea și menținerea acesteia se mențin în continuare, nu au apărut împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii luate, aceasta fiind în continuare necesară și proporțională. Totuși, temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin în continuare doar în parte, având în vedere că măsura asigurătorie a fost luată atât în scopul confiscării speciale (ca sumă presupus provenită din infracțiunea de luare de mită), cât și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, iar în raport cu infracțiunea de luare de mită s-a dispus clasarea, în prezent sechestrul nu ar mai putea fi menținut decât în scopul garantării executării cheltuielilor judiciare.
Conform art. 249 alin. 1 C.proc.pen., procurorul în cursul urmăririi penale [..] poate lua măsuri asigurătorii prin ordonanță [..] pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Alin. 4 al aceluiași articol prevede că măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.
Sub aspectul necesității măsurii, instanța a constatat că măsura asigurătorie este în continuare necesare pentru a garanta executarea cheltuielilor judiciare în cuantum de 1200 de lei. Scopul măsurilor este acela de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot servi la garantarea cheltuielilor judiciare, scop prezumat inclusiv prin raportare la art. 20 din Legea nr. 78/2000. Din niciun mijloc de probă nu rezultă că ar fi încetat temeiurile care au determinat luarea măsurii asigurătorii ori că menținerea acesteia nu ar mai fi necesară. În pofida cuantumului, fiind vorba despre o sumă de bani, aceasta poate fi sustrasă de la executare cu ușurință.
Sub aspectul proporționalității măsurii asigurătorii, a constatat că aceasta este proporțională, având în vedere valoarea cheltuielilor judiciare avansate de stat și generate până în acest moment, inclusiv acumularea unor noi cheltuieli, care sunt suportate de inculpat. Până în prezent, desfășurarea procesului penale s-a realizat cu celeritate, astfel încât sechestrul asigurător să nu devină o sarcină excesivă pentru inculpat, ceea ce, la momentul de față, nu este cazul.
În consecință, în baza art. 249 alin. (5) C.proc.pen. a menținut măsura asigurătorie (sechestrul asigurător) instituită prin ordonanța procurorului din data de 02.03.2023 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, asupra sumei de 1200 de lei (consemnată la UniCredit Bank la 03.03.2023 – nr. 2153A0010), ridicată de la inculpatul P.S.V., în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare.
Executorie privind menținerea sechestrului asigurător.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, apel inculpatul P.S. VALERIU, prin care a solicitat instanței:
1.în principal, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să dispună desființarea sentinței primei instanțe, și rejudecând pe fond cauza:
Să dispună achitarea sa întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi C. proc. pen.;
Să înlăture aplicarea dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, având în vedere că apelantul nu a obținut pentru altul un folos necuvenit;
2.În subsidiar, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să dispună desființarea sentinței primei instanțe, și rejudecând pe fond cauza, să se constate că fapta nu este săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, fiind incidență o eroare vincibilă asupra tipicității care vizează un element de legislație extrapenală.
Având în vedere următoarele considerente:
Aspecte preliminare.
I.Prin rechizitoriul din 18.08.2023 în dosarul penal nr. 34/P/2022 al DNA - ST Cluj, inculpatul apelant a fost trimis în judecată pentru comiterea a două infracțiuni de abuz în serviciu, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
În esență, inculpatului apelant i s-a imputat că, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Cluj, deși la datele de 07.10.2020 și 10.11.2021, cu ocazia controalelor pe care le-ar fi realizat la societatea I.L. SRL (în temeiul art. 75 lit. v) din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului și art. 1 alin. (2) art. 13 alin. (1) lit. b2) și c) din HG nr. 1005/2012 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu), ar fi constatat că această societate nu deținea o autorizație valabilă de mediu (iar art. 14 alin. (2) din OUG nr. 195/2005 prevede că funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă pentru activitățile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției mediului), nu ar fi luat nicio măsură față de societate și ar fi permis continuarea activității (încălcând astfel și prevederile art. 75 lit. r) din OUG nr. 195/2005 și art. 1 alin. (2) din HG nr. 1005/2012), cu consecința vătămării intereselor legitime ale Gărzii Naționale de Mediu de a asigura respectarea legislației în materie și a producerii unui folos necuvenit în favoarea societății I.L. SRL, care și-ar fi putut continua activitatea de comercializare a unor produse chimice fără a deține o autorizație de mediul, unele dintre ele fiind expirate (așa cum ar rezulta din analiza declarațiilor 394 depuse de societatea I.L. SRL în perioada octombrie 2020 - aprilie 2023, aceasta ar fi livrat în mod constant produse către alte persoane, cu consecința realizării de venituri. Or dacă dl S.V.P. ar fi procedat la suspendarea activității societății, aceste vânzări de produse nu ar mai fi avut loc, fapt ce transformă veniturile realizate de societatea I.L. SRL, în perioada în care activitatea trebuia să îi fie suspendată, în foloase necuvenite).
Prin sentința penală nr. 112 din 26.04.2024 în dosarul penal nr. 4640/117/2023 al Tribunalului Cluj s-a dispus condamnarea inculpatului apelant pentru ambele infracțiuni de abuz în serviciu la pedepse de 1 an 9 luni și 10 zile închisoare. Pedepsele au fost contopite în rezultanta de 2 ani 4 luni și 13 zile închisoare, cu privire la care s-a dispus suspendarea sub supraveghere.
II.Fapta nu este prevăzută de legea penală.
În cele ce urmează, voi încerca să sintetizez starea de fapt în raport de care a fost exercitată acțiunea penală, astfel cum rezultă aceasta din rechizitoriul parchetului, din sentința primei instanțe și din probațiunea administrată în cauză, încercând de asemenea să evidențiez elementele relevante în raport de apărarea pe care o vom dezvolta.
Pe scurt, în cursul anului 2014, inculpatul apelant, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Cluj (în continuare GNM-CJ Cluj) a efectuat primul control la societatea I.L. SRL, ulterior efectuând și alte controale la această societate.
Controalele în discuție nu au legătură directă cu acuzația formulată, însă apelantul precizează această chestiune pentru a puncta faptul că în momentul controalelor care au legătură cu prezenta cauză, cunoștea de mulți ani activitatea pe care o desfășura agentul economic.
În toamna anului 2019, inculpatul a controlat din nou societatea I.L. SRL. Cu acea ocazie s-a întocmit Raportul de inspecție nr. reg. 72/21.10.2019 / nr. RUC 07/21.10.2019. În acea împrejurare, S.V.P. a constatat că societatea nu poate prezenta declarațiile depuse la Administrația Fondului de Mediu aferente anului 2019 pentru ambalajele puse pe piață, în condițiile în care societatea avea obligația de a plăti către AFM o contribuție pentru aceste ambalaje. În acest context, societății i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului prin Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria GNM nr. 16060 din 21.10.2019, iar prin raportul de inspecție i s-a impus să ia măsuri de remediere a problemei constatate.
În urma inspecției s-a notat în raportul întocmit (pag. 7 a raportului) impactul cu nota 1, iar performanța cu nota 7 (pe o scară de la 1 la 10). Ceea ce statuează această mențiune este că potențialul de afectare a mediului prin activitatea desfășurată de operatorul economic era minim - 1 pe o scară de la 1 la 10, precum și faptul că operatorul economic avea o performanță destul de bună în legătură cu chestiunile aflate în competența GNM.
În toamna anilor 2020 și 2021, în calitate de comisar în cadrul GNM- CJ Cluj, inculpatul a controlat din nou societatea I.L. SRL. Astfel, s-a întocmit Raportul de inspecție nr. reg. 65/07.10.2020 / nr. RUC 08/07.20.2020 și Raportul de inspecție nr. reg. 73/10.11.2021 / nr. RUC 09/10.11.2021.
În anul 2020, inculpatul apelant a constatat că abaterile pentru care a aplicat sancțiunea din 2019 au fost remediate.
În ambele împrejurări a constatat și a evidențiat că societatea deține Autorizație de mediu nr. 08/30.01.2015, cu valabilitate ianuarie 2020, pentru activitatea de comerț cu ridicata a produselor chimice, conform CAEN-4675 (pag. 4 din raportul din 2020 și din raportul din 2021). Ca observație de detaliu, în rapoartele de inspecție, dl S.V.P. a evidențiat că societatea deține acea autorizație și nu că activitatea societăți s-ar desfășura în baza autorizației, cum greșit s-a reținut în hotărârea instanței de fond (p. 8 din sentința criticată).
În urma inspecției, în ambele împrejurări s-a notat impactul cu nota 1, iar performanța cu nota 9 pe o scară de la 1 la 10 (pag. 7 în ambele rapoarte).
În niciuna dintre situații, inculpatul apelant nu a aplicat vreo sancțiune societății I.L. SRL, aceasta fiind, de altfel, esența acuzației. Potrivit parchetului și primei instanțe, o sancțiune ar fi trebuit aplicată întrucât autorizația de mediu a societății era expirată la data controalelor. Motivul pentru care inculpatul apelant nu a aplicat nicio sancțiune societății I.L. SRL este acela că nu era necesară autorizația de mediu pentru activitatea în concret desfășurată de societate.
13.În același context, trebuie reținut că tematica principală a tuturor celor trei controale era verificarea conformității agentului economic cu:
a.Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea si ambalarea substanțelor si a amestecurilor (cunoscut ca Regulamentul CLP);
b.Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea,autorizarea și restricționarea substanțelor chimice și de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice (cunoscut ca Regulamentul REACH).
Lipsa necesității autorizației de mediu în cazul societății I.L. SRL.
Cu ocazia efectuării controalelor, inculpatul apelant a considerat că pentru activitatea în concret desfășurată de societatea I.L. SRL nu este necesară deținerea autorizației de mediu.
Din această perspectivă, în primul rând trebuie avute în vedere prevederile art. 2 pct. 10 din OUG nr. 195/2005, potrivit cărora:
În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație: autorizație de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și/ sau parametrii de funcționare al unei activități existente sau al unei activități noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcțiune;
16. Activitatea concret desfășurată de societatea I.L. SRL nu era una cu posibil impact semnificativ asupra mediului, în acest sens, de fiecare dată când societatea a fost controlată, impactul a fost notat cu 1 pe o scară de la 1 la 10, chestiune care nu a fost niciodată contestată.
17.Făcând abstracție de obiectul de activitate declarat formal de reprezentanții societății, inculpatul apelant s-a raportat la activitatea efectiv desfășurată în cadrul societății, astfel cum a constatat-o cu ocazia controalelor efectuate. Societatea I.L. SRL se ocupa cu comerțul cu ridicata al reactivilor de laborator și cu reambalarea/transferul unor produse chimice din ambalaje mai mari în ambalaje mai mici. Cel puțin din punctul de vedere al inculpatului apelant, o asemenea activitate nu necesita autorizație de mediu.
Formal, conform datelor înregistrate în Registrul Comerțului, activitățile desfășurate de societatea I.L. SRL constau în Comerț cu ridicata al produselor chimice - cod CAEN 4675 și Fabricarea altor produse chimice n.c.a. - cod CAEN 2059. Anexa nr. 1 la Procedura de emitere a autorizației de mediu adoptată prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1798/2007 face referire la Lista activităților supuse procedurii de emitere a autorizației de mediu. În cuprinsul listei sunt enumerate, printre altele, codurile CAEN 5155 și 2466. În acest punct trebuie precizat că există o necorelare a Ordinului și Procedurii cu ansamblul legislativ actual. Ordinul și implicit Procedura au intrat în vigoare la finalul anului 2007. În acel moment încă se afla în vigoare Clasificarea activităților din economia națională - CAEN Rev. 1. În prezent, dar și în momentul în care dl S.V.P. a desfășurat toate cele 3 controale la societatea I.L. SRL se afla în vigoare Clasificarea activităților din economia națională -CAEN Rev. 2 , prin urmare, în datele prezentate de Registrul Comerțului sunt afișate codurile CAEN actuale, cele cu corespondent în Clasificarea activităților din economia națională - CAEN Rev. 2. Așadar, codurile CAEN 5155 și 2466 la care face referire Ordinul și Procedura au fost preluate odată cu noua în codurile CAEN 4675 și 2059, care descriu aceleași activități: Comerț cu ridicata al produselor chimice și Fabricarea altor produse chimice n.c.a. în privința codului CAEN 4675 - Comerț cu ridicata al produselor chimice, conform descrierii oficiale :
Această clasă include:
• comerțul cu ridicata al produselor chimice industriale: - anilină, tuș tipografic, uleiuri esențiale, gaze industriale, adezivi chimici, coloranți, rășini sintetice, metanol, parafină, substanțe aromatizante, sodă, sare industrială, acizi și sulfuri, derivate de amidon etc.;
•comerțul cu ridicata al îngrășămintelor și produselor agrochimie.
20. în privința codului CAEN 2059 - Fabricarea altor produse chimice n.c.a., conform descrierii oficiale:
Această clasă include:
-fabricarea plăcilor fotografice, a filmelor, a hârtiei fotosensibile și a altor materiale fotosensibile neexpuse;
-fabricarea preparatelor chimice de uz fotografic;
-fabricarea gelatinei și a derivatelor sale;
-fabricarea diferitelor produse chimice:
-o peptone, derivați ai peptonelor, alte substanțe proteice și derivatele lor n.ca.;
-o uleiuri și grăsimi modificate chimic;
-o materiale folosite la finisarea materialelor textile și a pielii;
-o pulberi și paste utilizate la alămire, cositorire, lipire, sudură;
-o decapanți pentru metale;
-o aditivi pentru cimenturi;
-o carbon activat, aditivi pentru lubrifianți, acceleratori pentru prepararea cauciucului, catalizatori și alte produse chimice de uz industrial;
-o preparate antidetonante, antigeluri, lichide pentru transmisia hidraulică;
-o reactivi complecși de diagnostic și laborator.
Această clasă include de asemenea:
• fabricarea cernelii de scris și desenat; Această clasă exclude:
• fabricarea produselor chimice, în vrac, vezi 2013, 2014;
• fabricarea apei distilate, vezi 2013; fabricarea altor substanțe chimice organice de bază, vezi 2014;
fabricarea cernelii de tipar, vezi 2030; fabricarea adezivilor pe bază de bitum, vezi 2399; 21.
O primă mențiune care se impune este că era obligat să se raporteze la activitatea efectiv desfășurată de societate în momentul efectuării controalelor, iar nu la activitatea declarată de reprezentanții societății.
Această concluzie derivă pe de o parte din calitatea de agent constatator a inculpatului P., calitate care impune, printre altele, tocmai obligația de a verifica faptele, adică de a realiza o verificare concretă, iar nu teoretică a activității desfășurate de agenții economici. Pe de altă parte, dacă obligația de verificare ar fi una formală, raportată doar la obiectul de activitate declarat, atunci orice agent economic ar avea posibilitatea de a desfășura fără autorizație orice activitate care potrivit legii necesită autorizare, prin simpla declarare a unui obiect de activitate care nu impune o autorizare.
Pentru a exemplifica, dacă apelantul ar fi controlat o stație de comercializare a carburanților care și-ar fi declarat ca obiect de activitate de activitate Comerțul cu ridicata nespecializat - CAEN 4690, inculpatul apelant ar fi putut să sancționeze agentul economic pentru lipsa autorizației de mediu? Dacă controlul pe care ar trebui să îl realizeze dl S.V.P. ar fi unul formal, raportat la obiectul de activitate declarat, acesta nu ar putea să sancționeze agentul economic pentru că legislația nu impune deținerea autorizației de mediu pentru activitatea de Comerț cu ridicata nespecializat - CAEN 4690. Dacă însă acceptăm că activitatea dlui S.V.P. trebuie să fie una concretă, iar controlul trebuie să se raporteze la activitatea efectiv desfășurată de agentul economic, atunci în mod evident agentul economic poate fi sancționat. Activitatea benzinăriilor trebuie considerată Comerț cu amănuntul al carburanților - CAEN 4730, activitate pentru care este necesară autorizația de mediu potrivit Anexei nr. 1 la Procedura de emitere a autorizației de mediu adoptată prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1798/2007.În cuprinsul hotărârii instanței de fond s-a arătat că:
În ceea ce privește faptul dacă societatea trebuia sau nu să dețină autorizație de mediu raportat la activitatea desfășurată, instanța a constatat că inculpatul nu avea vreo atribuție sau competență de a decide în acest sens, ci trebuia să se limiteze la verificarea obiectului de activitate, fiind deja stabilit că autorizația de mediu era necesară, tocmai de aceea a verificat valabilitatea acesteia.
În acest sens, martora V.S., fiind întrebată dacă pentru activitatea de transvazare și ambalare se impunea obținerea autorizației, a declarat că depinde ce se înțelege prin fabricare, respectiv dacă include și transvazare sau nu, „dar nu noi hotărâm" (f.l83verso,di). Într-adevăr, decizia se ia la nivelul Institutului Național de Statistică din perspectiva încadrării activității în anumite coduri CAEN, precum și de Agenția de Mediu din perspectiva necesității autorizării pe linie de mediu (pag. 26 din sentința instanței de fond).
Concluzia instanței de fond e doar parțial corectă. Într-adevăr, inculpatul apelant nu avea competența de a decide care sunt activitățile pentru care este necesară deținerea autorizației de mediu, acestea fiind stabilite prin acte normative. Și nici nu a făcut asta. Însă inculpatul apelant era un funcționar al statului care trebuia să realizeze un control în cadrul căruia să verifice conformarea activității unui agent economic cu legislația de mediu și să aplice normele juridice incidente. Practic, deși comisarul din cadrul GNM nu stabilește descrierea codurilor CAEN sau pentru care dintre acestea este necesară autorizarea pe linie de mediu, el verifică și constată dacă activitatea unei societăți se încadrează sau nu într-un domeniu autorizabil. Or, nu există nicio normă juridică care să stabilească explicit faptul că vânzarea reactivilor de laborator sau reambalarea/transferul unor produse chimice din ambalaje mai mari în ambalaje mai mici este o activitate pentru care este necesară autorizația de mediu (o asemenea activitate poate fi desfășurată în baza obiectului de activitate: Activități de ambalare - cod CAEN 8292, pentru care nu este necesară autorizația de mediu). Simpla declarare a unui obiect de activitate sau a altuia, cum am arătat deja, nu poate constitui temeiul în baza căruia un agent de economic să poate fi obligat la deținerea autorizației de mediu sau în acest fel să eludeze obligația de a deține autorizație de mediu. Prin urmare, inculpatul apelant trebuia să interpreteze normele juridice prin raportare la starea de fapt pe care o constata în mod nemijlocit.
Raportat la activitatea în concret desfășurată de societatea I.L. SRL, aceea de comerț cu ridicata al reactivilor de laborator și cu reambalare/ transfer al unor produse chimice din ambalaje mai mari în ambalaje mai mici, inculpatul apelant a considerat că o asemenea activitate nu se încadrează în obiectul de activitate al codului CAEN 4675 - Comerț cu ridicata al produselor chimice sau a codului CAEN 2059 - Fabricarea altor produse chimice n.c.a., activități care impun obținerea autorizației de mediu. Inculpatul apelant a considerat că activitatea respectivă ar trebui eventual considerată ca fiind cea specifică codului CAEN 4690 - Comerț cu ridicata nespecializat sau a codului CAEN 4646 - Comerț cu ridicata al produselor farmaceutice - în cazul produselor medicale.
Argumentele sunt destul de tehnice, dar în același timp destul de simple.
Din descrierea oficială a codului CAEN 4675 - Comerț cu ridicata al produselor chimice, rezultă foarte clar că intenția autorilor nu a fost aceea de a include în cadrul acestui obiect de activitate absolut toate produsele chimice, ci doar produsele chimice industriale, îngrășămintele și produsele agrochimice. Dacă intenția autorilor ar fi fost aceea de a include în acest obiect de activitate orice fel de produse chimice, atunci nu ar mai fi existat acea descriere oficială, iar autorizația de mediu ar fi fost necesară pentru comerțul cu ridicata cu unele din cele mai banale produse, de exemplu: acetona sau sare.
Cum autorii au limitat acest obiect de activitate la produsele chimice industriale, îngrășămintele și produsele agrochimice, este necesar să analizăm dacă ne aflam în această ipoteză.
În mod cert, ceea ce comercializa societatea I.L. SRL nu erau îngrășăminte sau produse agrochimice și nu se impun analize mai aprofundate.
În privința noțiunii de produse chimice industriale, deși în legislația europeană există o definiție în cadrul unui regulament la care a făcut referire și instanța de fond , legislația internă nu definește această noțiune. Reținerea definiției din acel regulament european ca fiind o definiție universal valabilă este greșită, scopul regulamentului fiind diferit, acela de a controla importurile și exporturile, nu acela de a defini noțiunea de produse chimice industriale.
De altfel, art. 3 la care a făcut trimitere instanța de fond arată că definițiile sunt oferite doar în sensul prezentului regulament, fără vreo pretenție de generalizare. Mai mult, definiția din regulamentul european nu exclude nimic din conținutul sintagmei de produse chimice industriale, or scopul autorilor clasificării activităților din economia națională a fost tocmai acela de a nu cuprinde orice fel de activitate care implică substanțe chimice.
După cum a arătat, în legislația internă, noțiunea de produse chimice industriale nu este definită, deci în aplicarea legii ar trebui avut în vedere sensul comun.
Din această perspectivă, trebuia avut în vedere că absolut orice produs chimic are o potențială origine industrială sau o potențială utilizare industrială .
În măsura în care ceea ce ar interesa pentru a încadra un produs în categoria produselor chimice industriale este originea sau destinația potențială atunci, din nou, absolut orice produs chimic ar intra în această categorie
Or, a arătat deja că scopul autorilor care au oferit descrierea oficială a codurilor CAEN a fost aceea de a limita activitățile specifice acelui cod CAEN și pentru care este necesară autorizația de mediu, nu de a include orice fel de comerț, în orice cantități, cu orice fel de produs chimic.
În egală măsură, nu trebuie omis faptul că Lista activităților supuse procedurii de emitere a autorizației de mediu face trimitere la activitatea de comerț, prin urmare este justificată interpretarea dlui S.V.P. conform căreia tipul de comerț desfășurat este acela care încadrează activitatea concret desfășurată într-o categorie sau alta a Clasificării activităților din economia națională.
30.Pentru a dezvolta pe baza exemplului oferit la pct. 25 referitor la acetonă sau sare:
a.Dacă societatea A comercializează cu ridicata către Auchan acetonă pentru îndepărtarea lacului de unghii sau sare, ambele produse urmând să fie vândute cu amănuntul către clienți finali în magazinele Auchan, atunci societatea nu se ocupă cu comerțul cu ridicata al produselor chimice industriale, nu operează în baza codului CAEN 4675 - Comerț cu ridicata al produselor chimice, ci al codului CAEN 4619 - Intermedieri în comerțul cu produse diverse și nu trebuie să dețină autorizație de mediu.
b.Dacă societatea B comercializează cu ridicata acetonă către un agent economic care folosește acetona (solvent organic) ca materie primă pentru a obține un alt produs sau sarea către un producător de conserve, atunci produsul chimic va avea o utilizare industrială, motiv pentru care discutăm despre comerț cu ridicata al produselor chimice industriale, societatea trebuie să opereze în baza codului CAEN 4675 - Comerț cu ridicata al produselor chimice, pentru că destinatarul, utilizator profesional, este un fabricant/producător industrial de bunuri materiale sau bunuri de consum, iar autorizația de mediu este necesară.
Atât societatea A, cât și societatea B comercializează cu ridicata exact aceleași produse, acetonă și sare, însă una trebuie să dețină autorizație de mediu, iar alta nu. Distincția se justifică prin tipul de comerț pe care societățile îl practică, sau mai concret de destinația produselor chimice și entitatea care este utilizator profesional. Rațiunea e că atunci când urmează să primească o utilizare industrială intră în discuție cantități și volume impresionante de produse chimice, ceea ce sporește potențialul de afectare a mediului și justifică necesitatea de a obține și de a deține o autorizație de mediu.
În mod justificat a apreciat dl S.V.P. că activitatea societății I.L. SRL nu era una de comerț cu ridicată al substanțelor chimice industriale.
În acest sens, în literatura de specifică domeniului s-a arătat că:
Produsele chimice industriale sunt articole comerciale legitime care sunt comercializate în volume foarte mari și nu sunt supuse acelorași reglementări sau controale la export ca și agenții de război chimic.
Este o certitudine că nici activitatea societății I.L. SRL și nici activitatea clienților săi nu implica volume foarte mari de produse chimice.
E imposibil de stabilit unde s-ar trage linia între volumele foarte mari și ceea ce ar fi mai puțin decât volumele foarte mari. Cert e însă că volumele foarte mari se referă la ceea ce achiziționează sau utilizează o fabrică, ceea ce tranzitează un depozit, nu ceea ce comercializează societate cu răspundere limitată a cărei întreagă activitate se desfășoară în două camere a unei case din Cluj Napoca și se limitează la transferul produselor chimice în ambalaje de volum mai mic pentru a fi mai facil de vândut.
Clienții societății I.L. SRL nu pot fi incluși în categoria clienților industriali.
Clienții societății erau unități medicale, instituții de învățământ și alte instituții publice dotate cu laboratoare de analize, ceea ce în mod cert nu definește industria sau utilizarea industrială a unor produse chimice.
Această concluzie nu aparține exclusiv inculpatului apelant, ci a rezultat și din declarația administratorului societății I.L. SRL din fața instanței de fond, dar și din autorizația emisă de APM Cluj unde descrierea activității societății este în același sens.
33. Într-o altă lucrare s-a arătat că:
Produsele chimice industriale sunt substanțe chimice care sunt dezvoltate pentru a fi utilizate în prelucrarea industrială a substanțelor chimice. U
Unele substanțe chimice industriale sunt folosite doar în procesele de producție industrială, în timp ce multe altele sunt folosite ca ingrediente în produsele comerciale care apar pe piețele de consum.
Prin urmare produsele vândute de societate nu puteau ajunge să fie utilizate într-o prelucrare pe scară largă a unor substanțe chimice.
34. De asemenea, într-o altă lucrare s-a arătat că:
Produsele chimice industriale sunt substanțe chimice care sunt utilizate în prelucrarea sau fabricarea produselor .
În această privință apelantul face trimitere tot la clienții societății I.L. SRL care erau unități medicale, instituții de învățământ și alte instituții publice dotate cu laboratoare de analize, așadar produsele vândute de societate nu puteau ajunge să fie utilizate într-o prelucrare sau fabricare pe scară largă a unor alte produse.
Nefiind vorba despre comerț cu produse chimice industriale, concluzia inculpatului apelant a fost aceea că activitatea de comerț a societății I.L. SRL trebuia încadrată în Comerț cu ridicata nespecializat - cod CAEN 4690 pentru produsele chimice livrate către alte laboratoare decât cele medicale sau în Comerț cu ridicata al produselor farmaceutice - cod CAEN 4646 pentru produsele chimice livrate unităților medicale, activități pentru care nu este necesară obținerea autorizației de mediu, motiv pentru care aplicarea unei sancțiuni contravenționale pentru faptul că autorizația de mediu ar fi fost expirată era complet nejustificată.
Nu putea cotesta faptul că societatea I.L. SRL a făcut demersuri și a obținut anterior autorizație de mediu pentru activitatea desfășurată. Dar acesta nu este un argument decisiv în sprijinul ideii conform căreia autorizația de mediu ar fi fost necesară. Decisivă este activitatea concret desfășurată prin raportare la Clasificarea activităților din economia națională. E la fel de adevărat faptul că dl V.N. era convins de faptul că autorizația de mediu ar fi necesară, dar acesta nu este un argument juridic și tocmai acesta este motivul pentru care atât anterior, cât și ulterior faptelor cercetate, dl V.N. a solicitat și a obținut autorizație de mediu.
Revenind la activitatea societății I.L. SRL, s-a reținut că societatea ar fi desfășurat și activitate de fabricare, activitate pentru care ar fi fost necesară deținerea autorizației de mediu. Chiar reprezentantul societății I.L. SRL, dl V.N., a afirmat că societatea s-ar fi ocupat și cu fabricarea de produse, însă această activitate reprezenta 1% din activitatea societății, de exemplu o dată pe săptămână produceau substanțe.
Mai mult, în accepțiunea dlui V.N., amestecul unei cantități de apă cu iodură de potasiu ar reprezenta un proces de fabricare, chestiune preluată și acceptată și de instanța de fond.
Trebuie specificat că inculpatul apelant nu a constatat desfășurarea unei activități de fabricare.
În imaginile foto aflate la dosarul cauzei, locul unde s-ar fi realizat activitățile de fabricare pare să fie o încăpere sau un pod separat, acestea fiind incinte despre existența cărora inculpatul apelant nu știa și pe care nu le-a verificat în cadrul controalelor. Or, pentru ca un agent constatator să ia vreo măsură legală, în primul rând trebuia să constate prin propriile simțuri că o faptă ar fi fost săvârșită. Cum inculpatul apelant nu a constatat existența vreunei activități de fabricare, aplicarea vreunei sancțiuni întemeiată pe desfășurarea unei asemenea activități în lipsa autorizației de mediu era imposibilă.
Pe de altă parte, activitatea concretă a societății care a fost considerată ca fiind de fabricare presupunea cel mult diluarea unor substanțe chimice sau amestecarea unor substanțe chimice între ele.
În sens comun, termenul fabricare definește producere a unei mărfi în serie sau a produce diferite bunuri în serie și în cantități mari, prelucrând materia primă într-o fabrică, într-o uzină etc.
Amestecarea sau diluarea unei substanțe chimice, mai ales în forma și în volumele în care s-ar fi desfășurat în cadrul societății I.L. SRL nu reprezintă o acțiune de fabricare sau de producție astfel că nu putem discuta despre producerea unor mărfuri în serie, în mari cantități, dar mai ales pentru că nu se poate discuta despre prelucrarea unor materii prime.
În acest sens, este relevantă diferența dintre un amestec și un produs provenit dintr-un proces de fabricație sau mai concret ce se întâmplă din punct de vedere chimic într-un amestec și ce se întâmplă într-un proces de fabricare a unor produse chimice. în cazul amestecului nu se modifică proprietățile chimice ale componentelor amestecului (solvent - apa și solvat - iodură de potasiu, pentru situația diluării iodurii de potasiu care se susține că s-ar fi realizat în cadrul societății I.L. SRL).
Soluția de iodură de potasiu care s-ar fi realizat în cadrul societății I.L. SRL este un amestec, pentru că proprietățile chimice ale componentelor nu se modifică.
Însă într-un proces de fabricație substanțele/produsele chimice/reactanții ca materii prime care intră în procesul de fabricație, suferă transformări, respectiv își modifică proprietățile chimice ale componentelor (materiile prime) se rup legăturile chimice ale reactanților si se formează altele noi pe care le regăsim în produsul finit.
Din această perspectivă, în literatura specifică domeniului s-a arătat că:
Soluția este un amestec macroscopic omogen, format din două sau mai multe substanțe care nu interacționează chimic și alcătuiesc o singură fază 11.
43. Pe de altă parte, în literatura de specialitate s-a arătat că:
În industria chimică, orice fabricație se realizează printr-un proces sau flux tehnologic reprezentând o succesiune logică de etape prin care materiile prime sunt prelucrate și transformate în produse.
Etapele unui proces tehnologic sunt:
Etapa de prelucrare preliminară, în care se urmărește pregătirea materiilor prime (operații de măcinare, sortare, amestecare, dozare, încălzire, răcire, etc);
Etapa, principală, constând în transformarea chimică a. materiei prime pe baza unor procese chimice fundamentale (descompunere, sinteză, izomerizare, sulfonare, nitrare, polimerizare, oxidare etc);
Etapa de finisare, prin care semifabricatele sunt transformate în produse finite (operații de uscare, filtrare, centrifugare, sortare, distilare etc);
Etapa de prelucrare a subproduselor și deșeurilor, pentru a realiza o reintroducere în circuitul industrial a acestor subproduse
rezultate prin reacții secundare, paralele sau succesive cu reacția principală;
• Etapa de execuție a unor operații auxiliare (depozitare, transport, purificarea, apelor și a gazelor reziduale etc.)
Etapele proceselor tehnologice se compun din operații unitare și procese chimice fundamentale.
Operația unitară este o etapă tehnologică în care se produce o transformare fizică. Operațiile unitare sunt operații hidrodinamice, mecanice, termice, de difuzie. Dispozitivul în care se realizează se numește aparat.
Procesul chimic fundamental (sau procesul tip) reprezintă o etapă, tehnologică în care are loc o transformare chimică. Astfel de procese tip sunt procesele de oxidare, reducere, sulfonare, nitrare, condensare, halogenare, descompunere etc. Realizarea lor are loc într-un reactor.
Pentru realizarea unei fabricații sunt necesare:
Materii prime;Instalație tehnologică;Forță de muncă;Utilități (energie termică, electrică, aer comprimat, apă, abur etc.) .
Comparând activitatea pe care ar fi desfășurat-o societatea I.L. SRL într-un (aparent) pod cu cele descrise în literatura de specialitate, se poate conchide că activitatea respectivă nu e una de fabricare/producție.
Produsul finit rezultat în urma diluării nu este rezultat dintr-un proces sau flux tehnologic. Etapele procesului tehnologic nu pot fi identificate în activitatea societății I.L. SRL, iar societatea nu deținea resursele specifice pentru un proces de fabricație.
Prin urmare, nici pentru desfășurarea unei pretinse activități de fabricare fără a deține autorizația de mediu expirată nu se justifica aplicarea vreunei sancțiuni contravenționale.
În concluzie, întreaga activitate pe care o desfășura societatea I.L. SRL era o activitate pentru care nu era necesară autorizația de mediu. Fiind în această situație, abordarea dlui S.V.P. de a nu aplica nicio sancțiune nu poate atrage răspunderea penală, fiind incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. - fapta nu e prevăzută de legea penală.
Trebuie remarcat faptul că în actele de control, dl S.V.P. nu a ascuns situația societății I.L. SRL, din contră, chiar a precizat explicit situația autorizației de mediu. în măsura în care dl S.V.P. ar fi considerat că o aplicarea unei sancțiuni ar fi fost justificată, este extrem de puțin probabil să fi menționat reala stare de fapt.
În egală măsură, s-ar putea pune problema care este motivul pentru care nu a arătat în cuprinsul actelor de control justificarea pentru care nu a aplicat nicio sancțiune.
Răspunsul este destul de simplu. O asemenea explicație ar fi trebuit oferită în actele de control doar dacă ar fi aplicat o sancțiune contravențională, iar nu dacă a considerat că nu s-a săvârșit nicio conduită care să impune aplicarea unei sancțiuni.
La întrebarea de ce inculpatul apelant S.V.P. nu i-a comunicat explicit reprezentantului societății I.L. SRL că pentru activitatea desfășurată în cadrul societății nu este nevoie de autorizație de mediu.
Și în această situație explicația este pe cât de simplă, pe atât de rezonabilă. Misiunea inculpatului apelant nu era aceea de o oferi consultanță agenților economici. El era un agent al statului care a primit alte însărcinări.
În altă ordine de idei, în sprijinul ideii potrivit căreia autorizația de mediu nu era necesară pentru desfășurarea activității societății I.L. SRL trebuie avut în vedere că inclusiv în prezent, majoritatea societăților cu obiect de activitate similar sau identic cu cel al societății I.L. SRL operează în baza unor alte coduri CAEN decât codul CAEN 4675 - Comerț cu ridicata al produselor chimice, cel care ar impune obligația de a deține autorizație de mediu, în cele ce urmează voi oferi doar câteva exemple, cu precizarea că aceasta este o practică generalizată, interpretarea normelor fiind similară.
Societatea R. SRL, având CUI: (...), nr. de înmatriculare: (...) are un obiect de activitate similar, dar funcționează în baza codului CAEN 4646 - Comerț cu ridicata al produselor farmaceutice, pentru care nu este necesară autorizația de mediu;
Societatea A.I.E. SRL, având CUI: (...), nr. de înmatriculare: (...) are un obiect de activitate similar, dar funcționează în baza codului CAEN 4619 - Intermedieri in comerțul cu produse diverse, pentru care nu este necesară autorizația de mediu;
Societatea B.D. SRL, având CUI: (...), nr. de înmatriculare: (...) are un obiect de activitate similar, dar funcționează în baza codului CAEN 4646 - Comerț cu ridicata al produselor farmaceutice, pentru care nu este necesară autorizația de mediu;
Societatea B.G. SRL, având CUI: (...), nr. de înmatriculare: (...) are un obiect de activitate similar, dar funcționează în baza codului CAEN 4646 - Comerț cu ridicata al produselor farmaceutice, pentru care nu este necesară autorizația de mediu;
Societatea B.S. SRL, având CUI: (...), nr. de înmatriculare: (...) are un obiect de activitate similar, dar funcționează în baza codului CAEN 4690 - Comerț cu ridicata nespecializat, pentru care nu este necesară autorizația de mediu;
Societatea D.I. SA, având CUI: (...), nr. de înmatriculare: (...) are un obiect de activitate similar, dar funcționează în baza codului CAEN 4690 - Comerț cu ridicata nespecializat, pentru care nu este necesară autorizația de mediu;
• Societatea C.L. SRL, având CUI: (...), nr. de înmatriculare: (...) are un obiect de activitate similar, dar funcționează în baza codului CAEN 4646 - Comerț cu ridicata al produselor farmaceutice, pentru care nu este necesară autorizația de mediu;
51.Deși nu are relevanță strict din punctul de vedere a obligației de a aplica o sancțiune contravențională și implicit a întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prezintă o oarecare relevanță faptul că pe piață activează nestingherite o sumedenie de societăți cu obiect de activitate similar sau identic, care funcționează în baza unor coduri CAEN care nu necesită autorizație de mediu, iar activitatea lor este considerat legitimă de autoritățile statului din moment ce toate aceste societăți participă la licitații publice și ajung să încheie contracte cu entități publice.
Niciuna din societățile enumerate anterior nu a fost sancționată de funcționari ai Gărzii de Mediu pentru lipsa autorizației de mediu deși activitatea lor este similară sau identică cu cea a societății I.L. SRL.
Lipsa urmării. Principiul minimei intervenții.
Infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, urmarea imediată a săvârșirii acestei fapte fiind cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Așadar, tipicitatea obiectivă a faptei nu presupune o simplă încălcare a atribuțiilor de serviciu, ci este necesar ca fapta funcționarului să și cauzeze o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane.
Legiuitorul nu a reglementat un prag valoric al pagubei și nici o anumită intensitate a vătămării, ceea ce poate conduce la concluzia că, indiferent de valoarea pagubei sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei, aceasta din urmă, dacă sunt îndeplinite și celelalte elemente constitutive, poate fi o infracțiune de abuz în serviciu.
Fapta inculpatului apelant nu a produs urmarea care se menționează în actul de sesizare și anume: vătămarea intereselor legitime ale Gărzii Naționale de Mediu de a asigura respectarea legislației în materie, iar această constatare reprezintă, în egală măsură, o aplicare a caracterului subsidiar al dreptului penal și a principiului minimei intervenții, fapt care trebuie să conducă la o soluție de achitare.
Caracterul subsidiar al dreptului penal presupune că acesta, deși are ca funcție principală protecția valorilor sociale, nu reprezintă singura modalitate de protejare a acestor valori, toate ramurile de drept având propriile sancțiuni care vor interveni în situațiile în care se constată o conduită prohibită de normele acelor ramuri de drept. Intervenția dreptului penal în toate situațiile în care normele acestor ramuri de drept ar fi încălcate ar fi profund inechitabilă și ar avea consecințe dezastroase pentru o societate democratică.
Drept urmare, intervenția normelor penale se legitimează prin prisma importanței deosebite a valorii sociale ocrotite sau atunci când această intervenție reprezintă singurul mijloc pentru realizarea efectivă a sarcinilor de protecție .
Pe de altă parte, reglementarea infracțiunii de abuz în serviciu, prin precizarea ca fapta să cauzeze o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, pune în lumină și principiul minimei intervenții a dreptului penal, aflat în strânsă legătură cu caracterul subsidiar. Acesta decurge din principiul constituțional al proporționalității și presupune ca atunci când protecția valorii sociale se poate realiza prin mijloace mai puțin restrictive din perspectiva drepturilor și libertăților fundamentale, recurgerea la sancțiunile penale, cele mai restrictive prin însăși natura lor, este disproporționată .
În lipsa reglementării noțiunii de vătămare a intereselor unei persoane juridice și a intensității acestei vătămări, orice presupusă faptă a unui funcționar care face parte dintr-o instituție, ar atrage automat răspunderea penală a funcționarului public pentru că acesta ar fi vătămat interesele persoanei juridice.
Or, această concluzie este incompatibilă nu doar cu principiile unui stat de drept, cât și cu însăși rațiunea existenței infracțiunii de abuz în serviciu în modalitatea în care a fost reglementată și interpretată ulterior Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale.
Prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale cu privire la abuzul în serviciu s-au statuat următoarele aspecte relevante în legătură cu aplicarea principiului ultima ratio:
Totodată, Curtea reține că, în exercitarea competenței de legiferare în materie penală, legiuitorul trebuie să țină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracțiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidăndu-se după principiul „ultima ratio". Referitor la principiul ultima ratio în materie penală, Curtea observă că acesta provine din limba latină, sintagma „ultima"provine din latinul „ultimus" însemnând „ultimul", iar „ratio' în limba latină are semnificația de „procedeu", „metodă", „plan". Astfel, ultima ratio are semnificația comună de procedeu sau metodă ultimă sau finală folosită pentru a atinge scopul urmărit. Curtea apreciază că, în materie penală, acest principiu nu trebuie interpretat ca având semnificația că legea penală trebuie privită ca ultimă măsură aplicată din perspectivă cronologică, ci trebuie interpretat ca având semnificația că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ, etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat.
Curtea observă că acest principiu este receptat în jurisprudența curților constituționale, precum și în cuprinsul unor documente ale Comisiei europene pentru democrație prin drept (Comisia de la Veneția) sau ale altor entități. Astfel, Curtea Constituțională a Lituaniei a rețin ut că principiul constituțional al statului de drept ar fi încălcat în cazul în care răspunderea juridică a fost stabilită în lege pentru o astfel de faptă care nu este periculoasă pentru societate, și, prin urmare, nu trebuie sancționată, respectiv o sancțiune strictă (răspunderea juridică) a fost stabilită în lege pentru o faptă care este contrară legii, și a cărei sancțiune sau pedeapsă impusă celui care a săvărșit-o este în mod evident prea mare, disproporționată (inadecvată) cu încălcarea comisă și, prin urmare, injustă (Decizia din 10 noiembrie 2005, pronunțată în Cazul nr. 01/04). Tribunalul Constituțional din Portugalia a reținut, în esență, că într-un stat democratic bazat ve domnia leaii trebuie să se acorde atenție principiului constituțional potrivit căruia leaea venală trebuie să fie utilizată numai pentru a vroteia bunurile si valorile juridice care merită în mod clar o protecție venală (POR-2012-1-008, Codices).
De asemenea, Curtea Constituțională a Ungariei a reținut că rolul sistemului sancționator de drept penal ca o măsură ultima ratio înseamnă, fără îndoială, că acesta trebuie aplicat în cazul în care măsurile reglementate prin intermediul altor ramuri de drept se dovedesc insuficiente. Cu toate acestea, Curtea Constituțională a Ungariei nu ia în considerare starea sistemului juridic în vigoare, ci ia în considerare și potențialul său de dezvoltare. Reglementarea incompletă a sistemului de sancțiuni juridice disponibile nu este un argument acceptabil în sine pentru a declara un anumit comportament ca infracțiune; restrângerea penală a drepturilor fundamentale constituționale nu este nici necesară, nici proporțională dacă este fundamentată pe astfel de motive [Decizia nr. 18/2004. (V.25.)].
De asemenea, Curtea reține că, la solicitarea Comisiei pentru afaceri juridice și drepturile omului din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Comisia de la Veneția a adoptat Raportul asupra relației dintre responsabilitatea ministerială politică și cea penală, adoptat la cea de-a 94-a ședință plenară (8—9 martie 2013). Curtea constată că, în cadrul acestui raport, Comisia de la Veneția a considerat că (prevederile penale care interzic „abuzul în serviciu", „folosirea inadecvată a puterilor" și „ abuz de putere" sau infracțiuni similare se găsesc în numeroase sisteme juridice europene, iar Comisia de la Veneția recunoaște că poate exista necesitatea pentru asemenea clauze generale [...]. în același timp, Comisia subliniază că asemenea prevederi penale generale sunt foarte problematice, atât cu privire la cerințele calitative ale art. 7 al CEDO, cât și la alte cerințe fundamentale conform principiului statului de drept, precum previzibilitatea și securitatea juridică, și relevă, de asemenea, că acestea sunt în mod special vulnerabile la manevre politice abuzive. Comisia de la Veneția consideră că prevederile penale naționale cu privire la „abuzul în serviciu". ..abuz de putere" si expresii similare trebuie interpretate în sens restrâns si aplicate la un nivel înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi, spre exemplu, infracțiuni grave împotriva proceselor democratice naționale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparțialității administrației publice ș.a.m.d. [...). Mai mult, trebuie impuse criterii suplimentare cum ar fi, spre exemplu, cerința existenței intenției sau neglijenței grave. Pentru cazurile de „abuz în serviciu" sau „abuz de putere" care implică interese economice, poate fi considerată adecvată cerința unei intenții de câștig personal, fie pentru persoana în cauză sau, de exemplu, pentru un partid politic. [...] în măsura în care prevederile penale de „abuz în serviciu" și „ abuz de putere" sunt invocate împotriva miniștrilor pentru acțiuni care sunt în principal de natură politică, atunci acest fapt trebuie făcut ca ultimă soluție (ultima ratio). Mai mult, nivelul sancțiunilor trebuie să fie proporțional cu infracțiunea comisă și să nu fie influențat de considerente și dezacorduri politice. Comisia de la Veneția apreciază că responsabilitatea de a nu folosi eronat prevederile privind „ abuzul în serviciu" împotriva foștilor sau actualilor miniștri pentru motive politice ține atât de sistemul politic, cât și de procurorul general și instanțele de judecată, indiferent dacă ministrul este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor proceduri penale ordinare».
Totodată, Curtea observă că, în Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor către o politică a Uniunii Europene în materie penală: asigurarea punerii în aplicare eficace a politicilor Uniunii Europene prin intermediul dreptului penal, COM/2011/0573, la pct. 2.2.1 — Necesitate și proporționalitate — dreptul penal ca măsură de ultimă instanță (ultima ratio) — se precizează că „anchetele și sancțiunile penale pot avea un impact semnificativ asupra drepturilor cetățenilor și au un efect stigmatizant. Prin urmare, dreptul penal trebuie să rămână întotdeauna o măsură la care se recurge în ultimă instanță.
Prin urmare, legiuitorul trebuie să analizeze dacă alte măsuri decât cele de drept penal, de exemplu regimuri de sancțiuni de natură administrativă sau civilă, nu ar putea asigura în mod suficient aplicarea politicii și dacă dreptul penal ar putea aborda problemele mai eficace.
59.De asemenea, cu privire la intensitatea vătămării produse prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, Curtea Constituțională a precizat prin aceeași decizie că nu este suficient să se constate o atingere adusă valorii sociale protejate, ci că această atingere trebuie să întrunească un anumit grad de intensitate, iar în lipsa acestuia fapta să nu fie sancționată penal:
Curtea apreciază că, în sens larg, scopul urmărit de legiuitor prin legislația penală este acela de a apăra ordinea de drept, iar, în sens restrâns, este acela de a apăra valori sociale, identificate de legiuitor în partea speaală a Codului penal, acest scop fiind, în principiu, legitim. Totodată, măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare și să respecte un just echilibru între interesul public și cel individual. Curtea reține că din perspectiva principiului ..ultima ratio" în materie venală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit arad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancțiunea penală.
60.Curtea Constituțională și-a exprimat rezervele cu privire la voința legiuitorului de a incrimina orice acțiune care ar putea intra în sfera infracțiunii de abuz în serviciu, fără a ține cont de o minimă gravitate a urmărilor produse.
Plecând de la cele expuse anterior, Curtea constată că, în prezent, orice acțiune sau inacțiune a persoanei care se circumscrie calităților cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârșite, poate intra în sfera normei de incriminare. Această constatare determină Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voința legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu. Aceasta cu atât mai mult cu cât Curtea constată că legiuitorul a identificat si reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecințelor unor fapte care, desi. potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, nu prezintă aradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale.
61.Astfel, în situații în care fapta nu îndeplinește un grad minim de gravitate, există posibilitatea aplicării altor forme de răspundere extrapenală, cum este cea disciplinară, administrativă sau civilă. Sub acest aspect, Curtea Constituțională menționează următoarele dispoziții extrapenale, care deși nu sunt identice cu prevederile abuzului în serviciu, se aseamănă într-o măsură care determină posibilitatea ca, în cazul săvârșirii unei fapte, să poată fi incidență atât infracțiunea de abuz în serviciu, cât și alte forme de răspundere din afara sferei penale:
Potrivit art. 247 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, „abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici". Totodată, Curtea constată că, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată". De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. 1349 alin. (1) și (2) din Codul civil, care reglementează răspunderea delictuală, „(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Alegerea aplicării răspunderii extrapenale este posibilă, având în vedere că legiuitorul nu a precizat necesitatea existenței unei anumite valori a pagubei sau a unei anumite intensități a vătămării rezultate din comiterea faptei.
62. Ulterior acestei decizii, Curtea Constituțională a analizat în mod explicit problema constituționalității modului în care legiuitorul a ales să reglementeze urmarea infracțiunii de abuz în serviciu, din perspectiva lipsei unui prag valoric al pagubei prin Decizia nr. 392/2017. Prin această nouă decizie, Curtea Constituțională a confirmat raționamentul expus prin Decizia nr. 405/2016, statuând faptul că:
Curtea a considerat că delimitarea dintre diferitele forme de răspundere juridică și răspunderea penală nu poate avea drept unic criteriu tipul actului normativ încălcat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv un act de reglementare primară (lege sau ordonanță a Guvernului) sau un act normativ administrativ, ci, dimpotrivă, reținând posibilitatea ca în cazul săvârșirii unei fapte prin încălcarea unei legi sau ordonanțe a Guvernului să poată ü incidență atât răspunderea penală, cât si alte forme de răspundere extrapenală. cum este cea disciplinară, administrativă sau civilă. Curtea a reținut, drept criteriu suplimentar, gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale, respectiv necesitatea existentei unei anumite valori a pagubei sau a unei anumite gravități a vătămării a drepturilor sau intereselor legitime rezultate din comiterea faptei.
În ceea ce privește dispozițiile penale referitoare la fapta de „ abuz în serviciu", Curtea constată că lipsa unor circumstanțieri cu privire la determinarea unui anumit cuantum al pagubei ori a unei anume gravități a vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice face dificilă și, uneori, imposibilă, delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică, cu consecința deschiderii procedurilor de cercetare penală, trimitere în judecată și condamnare a persoanelor care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, indiferent de valoarea pagubei sau de intensitatea vătămării. Dispozițiile penale în vigoare sunt formulate în sens larg si în termeni vagi ce determină un grad sporit de impredictibilitate. aspect problematic din perspectiva art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, precum si a altor cerințe fundamentale ale principiului statului de drept, această redactare constituind premisa unor interpretări si aplicări arbitrare/aleatorii. O asemenea omisiune are relevantă constituțională în cauza de fată pentru că afectează drepturi si libertăți fundamentale ale persoanei împotriva căreia se formulează o astfel acuzație penală. în aceste condiții, Curtea, fiind ținută de obligația de a interpreta o dispoziție legală în sensul de a produce efecte și pentru a da, astfel, un sens constituțional acesteia, consideră necesară instituirea unui prag al pagubei si circumstantierea vătămării produse prin comiterea faptei, elemente în funcție de care să se aprecieze incidența sau nu a legii penale.
Ca urmare a celor două decizii a Curții Constituționale au existat intervenții legislative și propuneri de modificări ale normei de incriminare, însă fără succes -O.U.G. nr. 13/2017, abrogată prin O.U.G. nr. 14/2017; modificări legislative propuse dar declarate neconstituționale prin Deciziile nr. 650/2018 și nr. 466/2019 ale Curții Constituționale). Așadar, tipicitatea faptei din perspectiva urmării cerute se păstrează în forma sa inițială.
Prin sentința apelată s-a reținut că:
Interesul legitim al Gărzii Naționale de Mediu constă în prerogativa pe care o avea GNM de a pretinde o anumită conduită comisarilor care își desfășoară activitatea în cadrul instituției, respectiv de a lua măsurilor contravenționale care se impun în cazul constatării unor abateri de la normele vizând protecția mediului. (...) rațiunea de a exista a Gărzii Naționale de Mediu este aceea de a controla activitățile cu impact asupra mediului înconjurător și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de legislația în domeniul protecției mediului. Prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de luare a unor măsuri contravenționale împotriva societății I.L. SRL, inculpatul a cauzat o vătămare a intereselor legitime de funcționare a Gărzii Naționale de Mediu, de a realiza protecția mediului înconjurător prin asigurarea respectării legislației în domeniu.
În raport de fapta apelantului intimat nu se poate identifica o vătămare a intereselor legitime ale Gărzii de Mediu prin simpla neaplicare a unei sancțiuni, iar dacă această vătămare ar exista, ea nu prezintă un grad de intensitate suficient care să justifice o soluție de condamnare.
Din starea de fapt reținută prin sentință și în conformitate cu principalele faze ale procesului tehnologic menționat în cuprinsul Autorizației de mediu nr. 8/30.01.2015 reiese natura activității desfășurate de către societatea I.L. SRL, adică: achiziționarea materiilor prime specificate la punctul 1.2., recepția produselor achiziționate, manipularea/depozitarea mărfii în locuri de depozitare, reambalare reactivi chimici solizi și lichizi din ambalaje de 1.5, 10, 25 kg sau litri în flacoane de 50, 100, 250, 500, 1000 g sau ml (circa 10% din volumul de activități), manipulare, depozitare și livrare reactivi chimici în ambalaje și în forma în care sunt achiziționați (circa 90% din volumul de activități), transport/ vânzare de produse comercializate.
Natura activității nu este una de amploare, presupunând în principal operațiuni de reambalare din ambalaje mai mari în ambalaje mai mici, depozitare și livrare.
67.În raportul de inspecție nr. 72/21.10.2019 s-au menționat următoarele aspecte relevante cu privire la activitatea societății:
Dotări: 2 clădiri cu suprafață totală de 234 mp, destinate spațiilor de depozitare, spațiu de reambalare, birou ; căi acces și spații auxiliare 176 mp;
Flux tehnologic: achiziționare, recepție produse chimice, depozitare, reambalare reactivi chimici solizi și lichizi din ambalaje de 1,5, 10, 25 kg sau litri în flacoane de 50, 100, 250, 500, 1000 g sau litri, vânzare produse;
Monitorizarea mediului: Conform Autorizației de mediu deținute, unitatea nu are obligația efectuării monitorizării factorilor de mediu:
Nota acordată obiectivului: Impact (de la 1 la 10): 1: Performantă (de la 1 la 101: 7.
68.Pentru obținerea autorizației de mediu în anul 2023, societatea I.L. SRL a depus fișa de prezentare a societății, în care a precizat că:
La sediul societății se desfășoară următoarele activități: „activități de birou (oferte, comenzi, facturare, contabilitate primară); depozit intermediar substanțe chimice, aparatură, sticlărie, consumabile, alte materiale laborator, cu o capacitate de 80m3; ambalare și livrare mărfuri către clienți, în principal spitale și laboratoare de analize medicale. Activitățile care se vor desfășura pe amplasament, conform codurilor CAEN declarate sunt următoarele: Primire, manipulare, depozitare și livrare reactivi chimici și alte materiale de laborator în ambalajele și informa în care sunt achiziționați (circa 90% din volumul de activități); divizare și reambalare produse mai sus menționate (circa 10% din volumul de activități)"
Dotări: „Societatea este dotată cu spații de desfășurare a activității de birou în suprafață de 40 mp, cu spatii de depozitare în suprafață de 100 mp cu rafturi pentru depozitare, 3 calculatoare si imprimante, 2 grupuri sanitare, dulapuri pentru arhivă si pentru mărfuri. Societatea deține două autoturisme. Dotările disponibile pentru desfășurarea activității de mai sus sunt: autofurgonetă pentru transporturi locale, dispozitive pentru măsurarea volumelor și greutăților (balanță tehnică certificată 1200 g, sticlărie volumetrică certificată, 0-1000 ml). Societatea mai dispune de un analizator de biochimie defect (aflat în custodia societății), de o centrală termică, un frigider pentru depozitarea haturilor, o sursă de căldură în laborator neutilizată, aer condiționat și un convector pe gaz".
Surse de poluanți și protecția factorilor de mediu: ..Activitatea societății are un impact ambiental redus deoarece produsele chimice care fac obiectul distribuției sunt livrate asa cum sosesc. în ambalajele originale ale producătorului, fără să sufere vreo prelucrare sau modificare fizică sau chimică. Ținând seama de specificul activității societății poluarea mediului poate avea loc numai în mod accidental. în urma deteriorării sau spargerii unor ambalaje. Manipularea reactivilor chimici se desfășoară în spații închise, în depozit, și pe o platformă betonată în cursul încărcării/ descărcării mijloacelor de transport. In aceste condiții impactul ambiental al scurgerii accidentale a unor produse chimice este redus, iar produsul chimic poate fi recuperat în ceea mai mare parte sau neutralizat pe loc.
69.Desfășurarea activității fără autorizație nu prezenta un pericol concret pentru mediu, neexistând nicio modificare de la data obținerii vechii autorizații, nici cu privire la sediul societății, nici cu privire la condițiile în care are loc activitatea, aspect care reiese din conținutul autorizațiilor de mediu din 2015 și 2023, astfel că este greu de crezut că ar fi putut fi vătămate interesele Gărzii de Mediu, într-o situație în care mediul, „obiectul" protecției autorității nu era afectat în concret. Lipsa modificărilor în activitatea societății I.L. SRL a fost confirmată și prin declarația dlui V.N.: Societatea a desfășurat această activitate încă din anul 2010, fără modificări ale obiectului de activitate.
Având în vedere aceste aspecte, nu se poate reține existența unei vătămări a intereselor Gărzii de Mediu pentru că dl S.V.P. nu ar fi aplicat o sancțiune în cazul funcționării fără autorizație de mediu, când în situația de față obținerea acesteia reprezenta doar o formalitate, activitatea societății fiind anterior autorizată în aceleași condiții ca cele de la data efectuării controalelor în discuție.
În ceea ce privește gradul de intensitate, dacă admitem că ar exista o vătămare, acesta este evident foarte redusă. Așa cum a arătat anterior, societatea avea o activitate de mici dimensiuni, aspect confirmat de dotările și obiectele deținute la sediu; societatea nu avea obligația să monitorizeze factorii de mediu; impactul societății asupra mediului pe o scală de la 1 la 10 a fost evaluat la 1, valoarea minimă; activitatea societății are un impact ambiental redus deoarece produsele chimice care fac obiectul distribuției sunt livrate așa cum sosesc, în ambalajele originale ale producătorului, fără să sufere vreo prelucrare sau modificare fizică sau chimică; poluarea mediului poate avea loc numai în mod accidental; impactul ambiental al scurgerii accidentale a unor produse chimice este redus, iar produsul chimic poate fi recuperat în ceea mai mare parte sau neutralizat pe loc.
În jurisprudență s-a reținut lipsa tipicității infracțiunii de abuz în serviciu în cazul în care vătămarea intereselor legitime și paguba sunt de o intensitate mult prea redusă sau nu există:
Plecând de la principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracțiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul „ultima ratio", revine instanței de judecată sarcina evaluării incidenței principiului minimei intervenții a legii penale, respectiv că" acest principiu nu trebuie interpretat ca având semnificația că legea penală trebuie privită ca ultimă măsură aplicată din perspectivă cronologică, ci trebuie interpretat ca având semnificația că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ, etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat". (...)
Raportat la considerentele obligatorii ale deciziei Curții Constituționale, instanța de fond a analizat în ce măsură nerespectarea procedurii cercetării prealabile cu privire la abaterea disciplinară săvârșită de către inculpatul C, este o vătămare gravă adusă persoanei juridice în care inculpatul D.I. își desfășura activitatea, respectiv ITPF G.
În raport de aceste împrejurări, instanța de fond a considerat în mod corect că intensitatea vătămării dreptului sau interesului leagitim rezultate din comiterea faptei este una redusă. Întrucât, prin aplicarea față de inculpatul C. a sancțiunii disciplinare constând în avertisment și interdicția planificării timp de o lună , pentru efectuarea controlului trecerii frontierei, pe sensul de intrare, nu se poate susține că s-a cauzat o vătămare a intereselor ITPF G.. întrucât, așa cum s-a menționat și mai sus, în cazuri similare se aplicau astfel de sancțiuni.
Pentru toate aceste motive, instanța de apel în acord cu instanța de fond, a apreciat că în cauză, nu s-a realizat urmarea imediată cerută de textul de lege si anume cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice si întrucât infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, nerealizarea urmării imediate a laturii obiective are ca si consecință neîntrunirea elementelor constitutive ale laturii obiective a infracțiunii.
Trecând la un alt element constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu, Curtea constată că încălcarea dispozițiilor legale trebuie să aibă o anumită consecință: o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. In actul de acuzare s-au reținut ambele consecințe - un prejudiciu constând în drepturile salariale încasate de cei încadrați prin deciziile abuzive și vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unității de învățământ, prin nepermiterea participării altor persoane la concursul pentru ocuparea posturilor. (...)
De altfel, nu orice pagubă duce la încadrarea faptei descrisă la ort. 297. ca abuz în serviciu. Paguba creată printr-o încălcare a legii, trebuie să aibă o anumită importantă, să depășească o anumită valoare, suficientă pentru ca fapta să atingă gravitatea unei fapte ilicite.
Răspunderea penală este cea mai aspră formă de sancționare a unei persoane care a încălcat dispozițiile legale, iar acest lucru impune ca fapta ilicită să aibă o anumită gravitate. Este sarcina legiuitorului să stabilească categoria faptelor ilicite, iar în cazul celei de abuz în serviciu nu a prevăzut un nivel minim al pagubei produse prin încălcarea legii, rămânând ca instanțele să stabilească în raport de principiile care guvernează dreptul penal, de datele concrete si de contextul în care a fost comisă fapte, dacă prezenta pagubă prezintă o importantă deosebită si are un nivel care determină o gravitate deosebită a acestei încălcări a legii în cazul de față salariul acordat numitei S.D. de 4600 lei este departe de avea o asemenea importanță.
Trecând la cealaltă consecință reținută în actul de acuzare, o vătămare a intereselor unității de învățământ Curtea constată că nu a existat o asemenea vătămare, amintind că, la rândul lor, acest interes si această vătămare trebuie să fie importante.
În același timp, nepermiterea participării /accederii altor persoane, în condiții de concurență, la concursurile pentru ocuparea posturilor din cadrul colegiului, nu poate fi un interes legitim al unității de învățământ (așa cum s-a reținut în actul de acuzare).
73. Sarcina aplicării principiului ultima ratio revine atât legiuitorului, cât și organelor judiciare chemate să aplice legea, care trebuie să țină cont de cele statuate prin Deciziile nr. 405/2016 și nr. 392/2017 ale Curții Constituționale în ceea ce privește gradul de intensitate al vătămării produse, iar în situația în care acesta nu este îndeplinit să constate că nu este necesară aplicarea răspunderii penale, dispunând o soluție de achitare.
Înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Prima instanță a reținut în mod eronat incidența art. 132 din Legea nr. 78/2000, susținând faptul că inculpatul apelant ar fi obținut pentru societatea I.L. SRL un folos necuvenit prin faptul că, în lipsa aplicării unei sancțiuni, societatea a putut să își desfășoare în continuare activitatea comercială cu consecința obținerii de venituri.
În acest sens, prima instanță a menționat următoarele:
Prin neluarea măsurilor de sancționare împotriva societății I.L. SRL, inculpatul a permis acestei societăți să își desfășoare în continuare activitatea în lipsa unei autorizații de mediu, respectiv o activitate periculoasă în legătură cu circulația substanțelor și produselor chimice, inclusiv de precursori de droguri și explozivi. Fiind vorba despre o activitate comercială, a permis astfel societății să obțină venituri în urma livrării de produse chimice către diferite persoane juridice, astfel cum rezultă din declarațiile informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA și bilanțurilor (dup,vol.XI). Chiar și în lipsa caracterului obligatoriu al sancțiunii complementare a suspendării activității soăetății. permisiunea acordată, prin neluarea măsurilor sancționatorii de a desfășura activitatea producătoare de venituri în lipsa autorizației de mediu, a condus la obținerea unor foloase necuvenite (în concret, neautorizate) de către societatea I.L. SRL.
76.Anterior acestei aprecieri, aceeași instanță de fond a precizat în mod explicit faptul că dl inculpatul apelant nu avea obligația de a dispune suspendarea activității societății I.L. SRL.
Cu toate acestea, instanța nu a putut să retină în sarcina inculpatului si omisiunea de a aplica sancțiunea complementară a suspendării activității, având în vedere că aceasta nu avea caracter obligatoriu. Contrar aspectelor invocate în rechizitoriu, în sensul că suspendarea activității ar fi avut un caracter obligatoriu potrivit art. 5 alin. (4) Ut. e) din OG nr. 2/2001 și art. 1 alin. (2) din HG nr. 1005/2012, instanța reține contrariul. De altfel, nici apărarea inculpatului în sensul că nu avea vreun temei legal să dispună suspendarea nu este întemeiată.
Potrivit dreptului contravențional, sancțiunile contravenționale complementare prevăzute de art. 5 alin. (3) din OG nr. 2/2001 (printre care și suspendarea activității agentului economic) sunt obligatorii numai în măsura în care sunt prevăzute în mod expres alături de sancțiunea principală în norma contravențională (așa cum se precizează expres și în procedura operațională de aplicare unitară a sancțiunilor contravenționale - f.32verso,dup,vol.2). în toate celelalte cazuri, sancțiunile complementare sunt facultative, putând fi aplicate în temeiul art. 5 alin. (3) din OG nr. 2/2001, la care face trimitere și art. 97 alin. (3) din OUG nr. 195/2005. Dispozițiile art. 1 alin. (2) din HG nr. 1005/2012, reținute în rechizitoriu, care prevăd că, în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, „comisarii sunt funcționari publici numiți în funcții publice specifice, în condițiile legii, care pot lua măsuri de sancționare, de suspendare/încetare a activității" nu constituie o normă contravențională care să atragă obligativitatea aplicării sancțiunii complementare, cu atât mai mult cu cât nu au putere de lege și, deci, nu ar putea nici „ lega" sancțiunea complementară prevăzută într-o ordonanță (OG 2/2001) de amenda contravențională prevăzută într-o ordonanță de urgență (OUG 195/2005), iar pe de altă parte, rolul dispozițiilor este acela de a sublinia atribuțiile generale ale comisarilor, respective competența acestora („pot lua") de a lua măsuri".
77Așadar, nu se poate reține obținerea unui folos necuvenit pentru societatea I.L. SRL pentru că ar fi obținut venituri prin continuarea activității, având în vedere că activitatea societății ar fi continuat si dacă inculpatul apelant ar fi aplicat un avertisment sau chiar o amendă pentru lipsa autorizației de mediu, suspendarea activității fiind o sancțiune complementară, cu privire la care instanța a stabilit că nu era obligatorie, soluția nefiind contestată de acuzare. În lipsa caracterului obligatoriu al suspendării activității, nu se poare reține că inculpatul apelant ar fi permis, prin conduita sa, continuarea activității care ar fi condus la obținerea de venituri.
78. Inculpatul apelant a fost sancționat penal mai drastic, prin majorarea limitelor de pedeapsă cu o treime, reținându-se că ar fi produs un folos necuvenit pentru societate prin conduita sa de a nu suspenda activitatea, suspendare care nu era obligatorie.
Având în vedere aceste aspecte, solicită instanțeri a constata că art. 132 din Legea nr. 78/2000 nu este incident în speță și să dispună înlăturarea acestuia din încadrarea juridică.
III. Fapta nu este săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. Eroare vincibilă asupra normei extrapenale.
Infracțiunea de abuz în serviciu poate fi săvârșită numai cu intenție, atunci când autorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte sau, deși nu-1 urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui.
Inculpatul apelant apreciază că în prezenta cauză, dacă instanța va considera că există o faptă prevăzută de legea penală, trebuie constatat faptul că inculpatul apelant nu a săvârșit fapta cu intenție, fapta neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu.
Potrivit art. 30 C. pen.:
(1) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
(4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător și în cazul necunoașterii unei dispoziții legale extrapenale.
82.Pentru a putea reține eroarea asupra normei extrapenale este necesară îndeplinirea a două condiții principale:
- necunoașterea de către subiect a reglementării extrapenale incidente în cauză;
- necunoașterea de către autor, din orice altă sursă, a situației sau a regulii de conduită reglementate de actul normativ nepenal .
83.Fiind vorba de un fapt negativ, necunoașterea prevederii extrapenale nu este susceptibilă de o probă directă ci va trebui să se aibă în vedere specificul normei respective, domeniul de activitate al persoanei, circumstanțele concrete ale cauzei care ar fi putut determina eroarea, etc.
84. Instanța fondului a analizat incidența erorii extrapenale menționând următoarele:
Apărarea formulată de inculpat, prin care, în esență, a invocat eroarea de drept extrapenal în sensul art. 30 alin. (4) C. pen., cu efecte asupra formei de vinovăție, prin interpretarea dispozițiilor legii privind starea de alertă, de menținere a valabilității autorizației anterioare, este neîntemeiată. Eroarea presupune cunoașterea greșită sau necunoașterea unei dispoziții de legale extrapenale, însă aceasta se diferențiază de starea dubitativă, care presupune ca autorul să fi avut un simplu dubiu asupra modalității de interpretare și aplicare a normei de drept extrapenal, dubiul producând efecte numai asupra modalității intenției (intenție directă vs. intenție indirectă), adică asupra elementului volitiv al intenției. Din moment ce în discuție se afla valabilitatea autorizației de mediu și modalitatea de interpretare a dispozițiilor privind menținerea acestei valabilități pe perioada stării de alertă sau pe perioada „procedurii de reautorizare", cunoașterea greșită a modalității de interpretare a normei de drept extrapenal ar fi trebuit să aibă la bază o decizie asumată la nivelul Gărzii Naționale de Mediu, care este instituția publică responsabilă cu asigurarea protecției mediului din perspectiva constatării și sancționării faptelor contravenționale.
În ceea ce privește faptul dacă societatea trebuia sau nu să dețină autorizație de mediu raportat la activitatea desfășurată, instanța constată că inculpatul nu avea vreo atribuție sau competență de a decide în acest sens, ci trebuia să se limiteze la verificarea obiectului de activitate, fiind deja stabilit că autorizația de mediu era necesară, tocmai de aceea a verificat valabilitatea acesteia.
În acest sens, martora V.S., fiind întrebată dacă pentru activitatea de transvazare și ambalare se impunea obținerea autorizației, a declarat că depinde ce se înțelege prin fabricare, respectiv dacă include și transvazare sau nu, „dar nu noi hotărâm". într-adevăr, decizia se ia la nivelul Institutului Național de Statistică din perspectiva încadrării activității în anumite coduri CAEN, precum și de Agenția de Mediu din perspectiva necesității autorizării pe linie de mediu.
Mai mult, în speța de față deciziile luate de inculpat de a nu lua măsuri sancționatorii împotriva societății I.L. SRL nu se încadrează în marja de apreciere a inculpatului care i-ar fi permis efectuarea unui examen de oportunitate ori de interpretare și aplicare a legislației în domeniu.
Din perspectiva elementului volitiv, inculpatul a acționat cu intenție indirectă, acceptând producerea urmării tipice și obținerea de către societate a unor foloase necuvenite, manifestând astfel indiferență în raport cu producerea urmării în lipsa exercitării atribuțiilor de serviciu de luare a unor măsuri sancționatorii.
În speță nu este incidentă nicio cauză justificativă ori de neimputabilitate, fapta penală, săvârșită cu vinovăție, fiind antijuridică și imputabilă inculpatului. De asemenea, nu există nicio cauză de nepedepsire ori de înlăturare a răspunderii penale.
Argumentele instanței de fond conduc la excluderea erorii invincibile asupra caracterului nejustificat al faptei și nu a erorii vincibile asupra tipicității care este incidență în această situație. Eroarea vincibilă putea fi evitată, aceasta numindu-se în literatura de specialitate și eroare culpabilă, culpa persoanei fiind determinantă pentru apariția erorii. Astfel, nu se pune problema încercării de a demonstra caracterul invincibil sau de neevitat al erorii în care s-a aflat dl S.V.P., fiind suficientă o eroare vincibilă pentru a nu mai putea reține existența intenției și implicit a infracțiunii de abuz în serviciu.
În cauza de față, inculpatul apelant a considerat în mod eronat că dacă societatea I.L. SRL depusese documentația necesară pentru reautorizare, ulterior începând perioada stării de urgență și apoi a stării de alertă, valabilitatea autorizației de mediu a fost prelungită automat în baza legislației specifice perioadei.
Inculpatul apelat a arătat că a discutat cu colega de echipă, dna S.V., despre faptul că autorizația de mediu era expirată și că societatea se afla în procedura de reautorizare și că a discutat inclusiv cu cei de la Garda de Mediu cu privire la valabilitatea autorizațiilor în perioada pandemiei, în general. Dna S.V. în declarația sa din cursul urmăririi penale a confirmat că au existat discuții despre valabilitatea autorizației de mediu în perioada stării de alertă, că a discutat cu dl S.V.P. despre faptul că autorizația societății I.L. SRL era expirată, dar și în ședințele organizate, însă nu s-a luat vreo decizie în acest sens („... dar nu ni s-a dat ceva clar în mână").
Cu privire la aceste aspecte, prima instanță a argumentat că „nu există o decizie asumată la nivelul Gărzii Naționale de Mediu, ci o decizie asumată individual de către inculpat", dar o decizie expresă la nivelul Gărzii de Mediu ar fi fost necesară doar în ceea ce privește eroarea invincibilă, care l-ar fi exonerat pe inculpatul apelant de orice tip de răspundere, nu și în cazul unei erori vincibile care este aplicabilă într-o astfel de situație de confuzie cum a fost perioada pandemica, existând chiar discuții cu dna S.V. și ceilalți inspectori despre valabilitatea autorizațiilor, discuții care au rămas fără un rezultat concret, dar care au fost suficiente pentru a determina o eroare culpabilă. Tocmai conduita evazivă a reprezentanților Gărzii de Mediu și a superiorilor inculpatului apelant a condus la formarea convingerii eronate că societatea era în procedura de reautorizare și își putea desfășura activitatea.
Având în vedere că elementul care a generat confuzia în interpretarea normelor extrapenale privind necesitatea autorizării și a valabilității autorizației în perioada pandemică este chiar conduita omisivă din partea reprezentanților Gărzii de Mediu, care au încercat să evite asumarea responsabilității unei decizii, se poate reține existența unei erori culpabile în sarcina inculpatului apelant acesta considerând că dacă societatea I.L. SRL depusese documentația necesară pentru reautorizare, ulterior începând perioada stării de urgență și apoi a stării de alertă, societatea își putea continua activitatea.
Reținerea erorii vincibile asupra normei extrapenale va conduce la înlăturarea intenției, cu posibilitatea reținerii formei culpei, dacă instanța ajunge la concluzia că există elementele vreunei forme de culpă. În această situație nu se mai poate reține comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, fapta nefiind săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, ci eventual infracțiunea de neglijență în serviciu.
Analizând apelul declarat în cauză de către inculpatul P.S.V. împotriva sentinței penale nr. 112/26.04.2024, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 4640/117/2023, prin prisma normelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, în limitele caracterului devolutiv integral, Curtea reține caracterul nefondat al demersului procesual al apelantului, cu consecința respingerii ca nefondat a apelului promovat, pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză, inculpatul P.S.V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul emis de DNA – Serviciul Teritorial Cluj nr. 34/P/2022, sub aspectul comiterii, în condițiile concursului real de infracțiuni, a două infracțiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 C.pen., fiind reliefată în acuzare următoarea activitate ilicită a inculpatului:
Inculpatul P.S.V., în calitate de comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Cluj, deși, la datele de 07.10.2020 și 10.11.2021, cu ocazia controalelor pe care le-a realizat la SC I.L. SRL (în temeiul art. 75 lit. v din OUG 195/2005 privind protecția mediului, și art. 1 alin. 2, art. 13 alin. 1, lit. b2 și c din HG 1005/2012 pentru organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu), a constatat că această societate comercială nu deținea o autorizație valabilă de mediu (iar art. 14 alin. 2 din OUG 195/2005 prevede că funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă pentru activitățile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției mediului), nu a luat nicio măsură față de societate și a permis continuarea activității (încălcând, astfel, și prevederile art. 75 lit. r din OUG 195/2005 și art. 1 alin. 2 din HG 1005/2012), cu consecința vătămării intereselor legitime ale Gărzii Naționale de Mediu de a asigura respectarea legislației în materie și a producerii unui folos necuvenit în favoarea SC I.L. SRL, care și-a putut continua activitatea de comercializare a unor produse chimice fără a deține o autorizație de mediu, unele dintre ele fiind expirate (așa cum rezultă din analiza declarațiilor 394 depuse de SC I.L. SRL, în perioada octombrie 2020 – aprilie 2023, aceasta a livrat în mod constant produse către alte persoane, cu consecința realizării de venituri. Or, dacă inculpatul P. ar fi procedat la suspendarea activității societății, aceste vânzări de produse nu ar mai fi avut loc, fapt ce transformă veniturile realizate de I.L. SRL, în perioada în care activitatea trebuia să îi fie suspendată, în foloase necuvenite).
În conformitate cu textul de incriminare, art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 (1) C.pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
Evocând fondul cauzei, prima instanță, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și al judecății derulate, a reținut că activitatea ilicită descrisă în actul de sesizare există, are relevanță penală din perspectiva incriminării analizate și că îi este imputabilă inculpatului, hotărând antrenarea răspunderii penale a acestuia, în limitele trasate în cuprinsul sentinței apelate, amintite mai-sus.
Prin demersul procesual demarat în fața instanței de control judiciar și raportat la motivele de apel indicate în scris, inculpatul critică sentința primei instanțe din perspectiva temeiniciei acesteia, argumentând, în esență, că, pe de-o parte, activitatea concret derulată la nivelul operatorului privat I.L. SRL nu are relevanță penală și nu poate constitui suport al condamnării sale în cauză, nefiind prevăzută de legea penală.
Sub acest aspect, s-a arătat că, la momentul efectuării celor două controale vizate de acuzațiile penale aduse în cauză, a constatat că, în concret, raportat la activitatea efectiv derulată de operatorul controlat, acesta nu era ținut de obligația de a deține și exhiba o autorizație de mediu valabilă. Astfel, raportat la activitatea concret desfășurată de societatea I.L. SRL, aceea de comerț cu ridicata al reactivilor de laborator și cu reambalare/ transfer al unor produse chimice din ambalaje mai mari în ambalaje mai mici, inculpatul apelant a considerat că o asemenea activitate nu se încadrează în obiectul de activitate al codului CAEN 4675 - Comerț cu ridicata al produselor chimice sau a codului CAEN 2059 - Fabricarea altor produse chimice n.c.a., activități care impun obținerea autorizației de mediu. Inculpatul apelant a considerat că activitatea respectivă ar trebui eventual considerată ca fiind cea specifică codului CAEN 4690 - Comerț cu ridicata nespecializat sau a codului CAEN 4646 - Comerț cu ridicata al produselor farmaceutice - în cazul produselor medicale, activități pentru care nu este necesară obținerea autorizației de mediu.
De asemenea, s-a arătat sub acest aspect că lipsește urmarea tipică infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât prin modul în care a acționat inculpatul nu s-a cauzat o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane. Fapta inculpatului apelant nu a produs urmarea care se menționează în actul de sesizare și anume: vătămarea intereselor legitime ale Gărzii Naționale de Mediu de a asigura respectarea legislației în materie, iar această constatare reprezintă, în egală măsură, o aplicare a caracterului subsidiar al dreptului penal și a principiului minimei intervenții, fapt care trebuie să conducă la o soluție de achitare. În lipsa reglementării noțiunii de vătămare a intereselor unei persoane juridice și a intensității acestei vătămări, orice presupusă faptă a unui funcționar care face parte dintr-o instituție, ar atrage automat răspunderea penală a funcționarului public pentru că acesta ar fi vătămat interesele persoanei juridice. Or, această concluzie este incompatibilă nu doar cu principiile unui stat de drept, cât și cu însăși rațiunea existenței infracțiunii de abuz în serviciu în modalitatea în care a fost reglementată și interpretată ulterior Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale.
Același inculpat tinde să acrediteze ideea că prima instanță a reținut în mod eronat incidența art. 132 din Legea nr. 78/2000, susținând faptul că inculpatul apelant ar fi obținut pentru societatea I.L. SRL un folos necuvenit prin faptul că, în lipsa aplicării unei sancțiuni, societatea a putut să își desfășoare în continuare activitatea comercială cu consecința obținerii de venituri. Inculpatul apelant nu avea obligația de a dispune suspendarea activității societății I.L. SRL, aspect constatat și confirmat de prima instanță.
Totodată, inculpatul a susținut, în subsidiar, că faptele nu au fost comise cu forma de vinovăție cerută de textul de incriminare. Astfel, inculpatul apelant a apreciat că, în prezenta cauză, dacă instanța va considera că există o faptă prevăzută de legea penală, trebuie constatat faptul că inculpatul apelant nu a săvârșit fapta cu intenție, fapta neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu. În concret, inculpatul a invocat prevederile art. 30 alin. 4 C.pen., și anume existența unei erori asupra normei extrapenale la momentul comiterii presupuselor fapte ilicite. Contrar statuărilor primei instanțe, inculpatul s-a aflat într-o eroare vincibilă asupra normei penale extrapenale – asupra tipicității, dar care produce efecte asupra vinovăției cerute de norma de incriminare. Astfel, inculpatul apelant a considerat în mod eronat că dacă societatea I.L. SRL depusese documentația necesară pentru reautorizare, ulterior începând perioada stării de urgență și apoi a stării de alertă, valabilitatea autorizației de mediu a fost prelungită automat în baza legislației specifice perioadei. Reținerea erorii vincibile asupra normei extrapenale va conduce la înlăturarea intenției, cu posibilitatea reținerii formei culpei, dacă instanța ajunge la concluzia că există elementele vreunei forme de culpă.
Examinându-se ansamblul materialului probator al cauzei și argumentele prezentate de apărare și acuzare, Curtea reține că prima instanța a stabilit o stare de fapt conformă cu probele și mijloacele de probă administrate în cauză, care au primit o judicioasă analiză și interpretare.
Instanța de apel reține că toate acuzațiile penale formulate împotriva inculpatului P.S.V., în limitele condamnării sale de instanța de fond, sunt susținute în plan probator de toate probele administrate în cauză, iar evaluarea acestora s-a realizat în acord cu exigențele legale în materie de probațiune și cu respectarea principiului in dubio pro reo (îndoiala profită inculpatului).
Cu alte cuvinte, activitatea infracțională derulată de inculpat a fost extrasă din analiza declarațiilor martorilor, a proceselor-verbale de investigații, a înscrisurilor atașate la dosarul cauzei; a declarațiilor inculpatului.
În cauză, a fost administrat un vast probatoriu în cursul urmăririi penale și al judecății în primă instanță, fiind realizată o elaborată și laborioasă analiză a materialului probator, cu punerea în evidență a tuturor elementelor, împrejurărilor și aspectelor de fapt cu relevanță în calificarea juridică a faptelor inculpatului ca fiind ilicit penal.
Prima instanță, în urma cercetării judecătorești efectuate și a evaluării puterii probatorii a fiecărui mijloc de probă, a reținut aceeași stare de fapt cu cea descrisă în acuzare, reținând, în același timp, că probele administrate în cauză au puterea de a susține, dincolo de orice îndoială rezonabilă, existența faptelor și imputabilitatea acestora. Probele și mijloacele de probă avute în vedere au fost menționate expres în cuprinsul hotărârii apelate și a fost indicat conținutul tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză.
Prin prezenta, Curtea nu va efectua un examen scriptic distinct asupra probelor, decât în măsura în care este necesar pentru a decela argumentele și apărările furnizate de inculpat în fața instanței de control judiciar pentru susținerea căii de atac promovate, respectiv pentru a răspunde criticilor de netemeinicie furnizate de apărarea inculpatului.
Așa cum s-a arătat deja, în esență, inculpatul a susținut netemeinicia hotărârii apelate, argumentând că prima instanță a dat o eronată interpretare dispozițiilor legale incidente în ceea ce privește obligativitatea deținerii autorizațiilor de mediu de către SC I.L. SRL la data efectuării celor două inspecții (controale) de către inculpat, precum și a atribuțiilor de serviciu ale inculpatului care, în concret, putea aprecia asupra necesității respectării de către operator a obligației de autorizare în strânsă legătură cu activitatea efectiv derulată la momentul controlului. Același inculpat, a mai arătat că, la data comiterii pretinselor fapte ilicite, s-a aflat în eroare de drept extrapenală, cu privire la efectele unor acte normative – legislație primară asupra valabilității autorizației de mediu deținute de același operator privat. Totodată, s-a pus în discuție lipsa tipicității infracțiunilor, în legătură atât cu elementul material, dar și în privința urmării imediate a infracțiunilor (cu referire la ambele incriminări – abuz în serviciu, în forma tip, abuz în serviciu, varianta calificată, prevăzută de legislația specială, ambele reținute ca fiind incidente în cauză în privința inculpatului și au servit ca temei al condamnării în primă instanță).
Curtea reține, pe baza declarațiilor concordante ale tuturor martorilor cauzei, ce se coroborează cu piesele scrise ale dosarului, rezultă fără dubiu, următoarea stare de fapt:
Societatea I.L. SRL a fost înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. (...), CUI (...), cu sediul social în (...), având ca obiect principal de activitate „Fabricarea altor produse chimice” (cod CAEN 2059), iar ca activități secundare „Comerț cu ridicata al altor mașini și echipamente” (cod CAEN 4669), „Comerț cu ridicata al produselor chimice” (cod CAEN 4675) și „Cercetare – dezvoltare în alte științe naturale și inginerie” (cod CAEN 7219).
Începând cu data de 23.10.2012, sediul social principal figurează la adresa din (...), iar activitățile care se desfășoară la acest sediu sunt „Fabricarea altor produse chimice n.c.a.” (cod CAEN 2059) și „Comerț cu ridicata al produselor chimice” (cod CAEN 4675).
Potrivit Ordinului ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1798/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizației de mediu, pentru activitățile desfășurate de SC I.L. SRL (fabricarea altor produse chimice și comerț cu ridicata al produselor chimice) era necesară solicitarea și obținerea autorizației de mediu (poziția 123 cod 2466 – Fabricarea altor produse chimice și poziția 259 cod CAEN 5155 – comerț cu ridicata al produselor chimice din Anexa 1 la Procedură).
Astfel, operatorul amintit a obținut, inițial, autorizația de mediu nr. 356/10.10.2012, emisă de Ministerul Mediului și Pădurilor – Agenția Națională pentru Protecția Mediului – Agenția Regională pentru Protecția Mediului Cluj-Napoca, pentru „Depozit intermediar și gestiune substanțe chimice, aparatură, sticlărie, consumabile, materiale laborator” pentru comerțul cu ridicata al produselor chimice și reambalare reactivi chimici solizi și lichizi (cod CAEN 4675) și fabricarea altor produse chimice n.c.a. (cod CAEN 2059), la locația din (...).
Ulterior, același operator, modificându-și punctul de lucru, la data de 30.01.2015, a obținut autorizația de mediu nr. 8/30.01.2015 (f.166-178 dup,vol.2), prin care activitatea societății I.L. SRL a fost autorizată pentru „Comerț cu ridicata al produselor chimice și reambalare reactivi chimici solizi și lichizi”, pentru punctul de lucru din (...), cu o perioadă de valabilitate 5 ani, de la data de 30.01.2015 la data de 30.01.2020.
Societatea I.L. SRL are ca asociați pe E. SRL și martorul N.V., acesta din urmă fiind și administrator. Potrivit declarației acestui martor, esențială din perspectiva acuzațiilor aduse inculpatului în cauză, societatea a derulat, de la înființare și până la momentul controalelor efectuate de inculpat, operațiuni similare cu același tip de substanțe și produse chimice, iar obiectul de activitate al entității administrate nu a suferit modificări.
Fiindu-i prezentat tabelul cu substanțele și preparatele chimice de la filele 278-279 dosar urmărire penală, vol. 2, martorul a confirmat că toate aceste substanțe au făcut obiectul activității desfășurate de I.L. SRL, cu excepția benzidinei, în ultimii doi ani, de când a fost interzisă. În concret, activitatea firmei viza achiziționarea materiilor prime specificate la punctul I.2. (i.e. care se regăsesc și în tabelul prezentat martorului), recepția produselor achiziționate, manipularea / depozitarea mărfii în locuri de depozitare, reambalare reactivi chimici solizi și lichizi din ambalaje de 1.5, 10, 25 kg sau litri în flacoane de 50, 100, 250, 500, 1000 g sau ml (circa 10% din volumul de activități), manipulare, depozitare și livrare reactivi chimici în ambalaje și în forma în care sunt achiziționați (circa 90% din volumul de activități), transport / vânzare de produse comercializate.
Conform martorului, activitatea pe care o desfășura societatea era de cumpărare, depozitare și livrare / distribuire (f.185 dosar instanță fond), dar, ocazional, desfășura și activități de producție în baza codului CAEN 2059 privind fabricarea de produse, însă această activitate reprezenta 1% din activitatea societății, de exemplu o dată pe săptămână produceau substanțe (f.184, dosar instanță fond).
În deplin acord cu cele statuate de prima instanță, sens în care ne însușim în întregime raționamentul logico-juridic urmat în cuprinsul sentinței apelate, Curtea reține că, în fapt, societatea I.L. SRL derula activitățile tipice obiectului său de activitate, aspect care rezultă fără echivoc din piesele cauzei. Teza apărării în sensul că inculpatul, la data controalelor, nu a observat ca societatea, prin lucrătorii acesteia, să efectueze toate activitățile de mai-sus, nu poate fi primită. Așa cum s-a arătat deja, chiar administratorul societății, audiat în calitate de martor, a admis că nici activitatea concret derulată cu substanțe și produse chimice și nici obiectul de activitate (conform calificării CAEN) nu au cunoscut modificări calitative în timp, ci, mai degrabă, cantitative. Din această perspectivă, este corectă concluzia primei instanțe în sensul că, la data efectuării celor două controale, societatea era ținută de obligația de a deține o autorizație de mediu legal emisă și aflată în perioada de valabilitate care să confere societății un temei legal suficient pentru derularea activității.
Sub acest aspect, Curtea constată că, în cuprinsul memoriului cuprinzând motivele de apel, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că societatea nu derula activități în concret de natura celor care impun autorizarea, în acest sens făcându-se trimiteri la noțiuni de ordin tehnic (strânse legate de procesul tehnologic în care sunt implicate produse și substanțe chimice) ori la calitatea destinatarilor produselor și substanțelor chimice furnizate de societatea controlată.
Curtea nu își propune să acorde un răspuns aprofundat argumentelor de ordin tehnic la care face trimitere apărarea inculpatului, în contextul în care, în speță, s-a dovedit în mod neechivoc că societatea controlată derula în concret în perioada de referință activități de fabricare și comercializare cu substanțe și produse chimice de natura celor care impun obținerea și deținerea unei autorizații de mediu valabile. În egală măsură, nu poate fi primit argumentul apărării în sensul că destinatarii finali ai activității derulate de operatorul privat controlat nu făceau parte din categoria destinatarilor „industriali” și, ca atare, nu era necesară deținerea autorizației de mediu, întrucât în raport de același tip de „consumatori” finali și-a derulat activitatea societatea controlată și în perioada de valabilitate a autorizațiilor de mediu deținute anterior de aceasta. Atât timp cât, în cauză, nu au putut fi identificate alte repere legislative care să dreseze conduita acestui operat privat controlat, nu se poate reține teza apărării în sensul că acesta din urmă era scutit de obligația de a deține o autorizație de mediu valabilă.
Curtea reține că hotărârea apelată cuprinde o expunere exhaustivă nu doar a raționamentului judiciar avut în vedere de prima instanță cu prilejul soluționării cauzei pe fond, cu trimitere la starea de fapt conturată în acuzare și la probele și mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și al judecății, ci și a conținutului tuturor probelor administrate esențiale, valorificate cu prilejul antrenării răspunderii penale a inculpatului. Prima instanță a reținut în mod expres că ansamblul probatoriu al cauzei confirmă starea de fapt din rechizitoriu (cu excepția obligativității aplicării unei sancțiuni contravenționale complementare în sarcina operatorului privat, constând în suspendarea activității), după o analiză vastă, elaborată, aprofundată și completă a fiecărui mijloc de probă, realizând o coroborare judicioasă a probelor, semnalându-se și explicându-se contradicțiile și neconcordanțele între declarațiile date de inculpat și ceilalți martori esențiali ai cauzei. Judecătorul fondului a explicat în ce măsură anumite piese probatorii ale cauzei, la care apărarea inculpatului a făcut trimitere în mod expres, nu sunt în măsură prin ele însele să conducă la netemeinicia acuzelor penale formulate împotriva inculpatului prin actul de sesizare a instanței.
Inculpatul P.S.V. a fost angajat în calitate de comisar (funcție publică de execuție specifică) în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județului Cluj începând cu anul 2012, scopul principal al postului fiind îndeplinirea atribuțiilor ce revin Gărzii Naționale de Mediu în domeniul prevenirii, constatării și sancționării încălcării prevederilor legale privind protecția mediului, apelor, solului, aerului și biodiversității.
Printre atribuțiile de serviciu esențiale ale inculpatului, conform fișei postului, se regăsesc și acelea privitoare la constatarea faptelor ce constituie contravenții și aplicarea sancțiunilor în domeniul protecției mediului (pct. 1), controlarea respectării cerințelor legale în emiterea actelor de reglementare (pct. 3), efectuarea controalelor tematice dispuse de conducerea GNM (pct. 18), controlarea activităților cu impact asupra mediului și aplicarea sancțiunilor contravenționale (pct. 20), controlarea modului în care sunt respectate prevederile actelor de reglementare (f.21), monitorizarea producătorilor, importatorilor și distribuitorilor de substanțe și preparate periculoase (pct. 33), efectuarea controlului respectării cerințelor speciale în vederea comercializării substanțelor ca atare, în preparat sau în articol (pct. 35) și constatarea și sancționarea încălcării prevederilor reglementărilor în domeniul substanțelor și al preparatelor periculoase.
Inculpatul P.S.V., în calitate de comisar în cadrul Comisariatului Județean Cluj, avea atribuții de inspecție și control, precum și de constatare și sancționare a contravențiilor în domeniul de activitate [art. 11 alin. (1) din HG nr. 1005/2012], pe care și le-a exercitat în ceea ce privește societatea I.L. SRL, în repetate rânduri, fiind vorba de inspecții planificate, clasa B (1 inspecție / an) și tematice. Din echipa de control făceau parte inculpatul P.S.V. și martora V.S., angajată în calitate de comisar la aceeași unitate.
După realizarea unei prime inspecții în anul 2019, când, printre altele, s-a constatat valabilitatea autorizației de mediu nr. 08/30.01.2015 (valabilă până în ianuarie 2020 - acoperea operațiunile efectiv derulate de societate - comercializarea diverselor produse chimice, unele fiind reambalate în cantități mai mici și distribuite clienților, iar produsele chimice comercializate sunt de reactivi chimici solizi și lichizi, materiale de laborator, solvenți, acizi, baze, săruri, parafină, formol etc.), inculpatul a derulat alte două controale la același operator, de interes pentru acuzațiile penale aduse inculpatului, după cum urmează:
a) potrivit mențiunilor raportului de inspecție nr. RUC 07/21.10.2019 (f.35-42,213-219 dup,vol.7), întocmit și asumat de echipa de control din care făcea parte și inculpatul, s-a procedat la verificarea autorizației de mediu nr. 08/30.01.2015 (valabilă până în ianuarie 2020), a amplasamentului, spațiilor de depozitare deșeuri, managementului substanțelor periculoase, depozitării de materii prime, produse, intermediari etc. Deopotrivă, s-a constatat că operatorul controlat - I.L. SRL desfășoară o activitate de comerț cu ridicata a produselor chimice, conform codului CAEN 4675. Mai exact, activitatea se desfășoară în baza autorizației de mediu amintite, și presupune comercializarea diverselor produse chimice, unele fiind reambalate în cantități mai mici și distribuite clienților. Produsele chimice comercializate sunt: reactivi chimici solizi și lichizi, materiale de laborator, solvenți, acizi, baze, săruri, parafină, formol etc. S-a constatat că societatea nu are obligația monitorizării factorilor de mediu, iar ca și deficiențe s-a consemnat că societatea nu a depus declarațiile la fondul de mediu pentru anul 2019, motiv pentru care s-a aplicat o sancțiune contravențională (avertisment), potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională seria GNM nr. 16060/21.10.2019.
b) în conformitate cu conținutul raportului de inspecție nr. RUC 08/07.10.2020 (f.53-60 dup,vol.7), întocmit și semnat de inculpatul P.S.V., la data de 20.10.2020, acesta a procedat la verificarea autorizației de mediu deținute de același operator economic controlat, a înregistrărilor / rapoartelor, amplasamentului, proceselor tehnologice, operațiilor, managementului deșeurilor, spațiilor de depozitare, managementului substanțelor periculoase, depozitării de materii prime, produse, intermediari etc. S-a constatat că societatea I.L. SRL are ca activitate comerțul cu ridicata a produselor chimice, conform codului CAEN 4675, ce se desfășoară în baza autorizației de mediu nr. 08/30.01.2015, valabilă până în ianuarie 2020, și presupune comercializarea diverselor produse chimice, unele fiind reambalate în cantități mai mici și distribuite clienților. Produsele chimice comercializate sunt: reactivi chimici solizi și lichizi, materiale de laborator, solvenți, acizi, baze, săruri, parafină, formol etc. și de această dată, s-a menționat în cuprinsul raportului de control că, raportat la autorizația de mediu deținută, societatea nu are obligația de a monitoriza factorii de mediu și că, de această dată, societatea figurează cu toate declarațiile depuse la fondul de mediu, inclusiv pentru luna august 2020. În cuprinsul raportului nu s-a realizat niciun fel de apreciere / mențiune cu privire la valabilitatea autorizației de mediu nr. 8/30.01.2015 și nici cu privire la încetarea obligației operatorului de a deține o autorizație de mediu pentru activitățile concret derulate. Nu s-a aplicat cu acel prilej nicio sancțiune contravențională în legătură cu lipsa / nevalabilitatea autorizației de mediu.
c) Potrivit raportului de inspecție nr. RUC 09/10.11.2021 (f.71-78 dup,vol.7), întocmit și semnat de inculpatul P.S.V., la data de 10.11.2021, acesta a procedat la verificarea autorizației de mediu, a înregistrărilor / rapoartelor, amplasamentului, proceselor tehnologice, operațiilor, managementului deșeurilor, spațiilor de depozitare, managementului substanțelor periculoase, depozitării de materii prime, produse, intermediari etc. Și de această dată s-a constatat că societatea I.L. SRL are ca activitate comerțul cu ridicata a produselor chimice, conform codului CAEN 4675, ce se se desfășoară în baza autorizației de mediu nr. 08/30.01.2015, valabilă până în ianuarie 2020, și presupune comercializarea diverselor produse chimice, unele fiind reambalate în cantități mai mici și distribuite clienților. Produsele chimice comercializate sunt: reactivi chimici solizi și lichizi, materiale de laborator, solvenți, acizi, baze, săruri, parafină, formol etc. Acest raport de inspecție are un conținut similar cu cel anterior în ceea ce privește activitățile de control derulate și activitățile derulate de societate, precum și mențiuni similare legate de autorizația de mediu 08/30.01.2015, cu valabilitate ianuarie 2020, pentru activitatea de comerț cu ridicata a produselor chimice, conform cod CAEN-4675”, expirată la data inspecției, depunerea în termen în format electronic a declarațiilor de mediu (inclusiv pentru luna septembrie 2021). Nici de această dată raportul de inspecție nu conține vreo apreciere cu privire la necesitatea existenței unei autorizații de mediu valabile / valabilitatea vechii autorizații de mediu. Nu au fost constatate deficiențe și nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.
Ulterior controalelor derulate de inculpat, societatea și-a desfășurat în continuare activitatea, realizând venituri aspect care rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei (cu referire la declarațiile informative 394), ce se coroborează pe deplin cu declarațiile martorului N.V., administratorul societății controlate.
Curtea constată că, audiat fiind în cauză, martorul a arătat că, în opinia sa, după împlinirea termenului de valabilitate a autorizației nr. 8/30.01.2015, respectiv după data de 30.01.2020, societatea era îndreptățită să își continue activitatea obișnuită, conform obiectului de activitate, întrucât valabilitatea acestei autorizații a fost prelungită până în anul 2022, ca efect al Legii nr. 55/2020, privitoare la starea de alertă pe teritoriul României, fiind depusă, în termenul legal de 45 zile anterior expirării valabilității autorizației amintite, cererea însoțită de documentație privitoare la obținerea unei noi autorizații de mediu. Cu toate acestea, la data de 24.02.2023, s-a depus documentația pentru obținerea unei noi autorizații de mediu (f. 17 dup, vol. 2), ca, mai apoi, la data de 09.03.2023 să fie realizată o nouă inspecție la societatea de către o echipă de comisari de mediu (din care inculpatul nu a făcut parte), prilej cu care s-a constatat că este necesară deținerea unei autorizații de mediu valabile pentru activitatea concret derulată de societate la sediul din mun. Cluj-Napoca, str. Dornei nr. 41, jud. Cluj – activități de amestecare / condiționare produse în funcție de comenzi, reambalare produse chimice din recipienți mari în recipienți mai mici. Cu acest prilej, s-a constatat că autorizația de mediu nr. 8/2015 și-a încetat valabilitatea la data de 30.01.2020, dispunându-se interzicerea activității de fabricare a altor produse chimice și comerț cu ridicata a produselor chimice în lipsa autorizației de mediu, aplicarea de sancțiuni contravenționale principale (amendă în cuantum de 50.000 lei) și complementare (suspendarea activității agentului economic), potrivit notei de constatare nr. 175/09.03.2023 și procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria GNM nr. 004780/15.03.2023 (f. 20-26 dup, vol. 2).
În drept, activitatea derulată de inculpat, pe linia îndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu în legătură cu activitatea operatorului privat I.L. SRL și a deținerii autorizației de mediu valabile, are caracter ilicit din perspectiva incriminării de la art. 297 alin. 1 C.pen. și art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000, privitoare la infracțiunea de abuz în serviciu, în deplin acord cu cele statuate la prima instanță.
Curtea reține că probele cauzei atestă indiscutabil împrejurarea, ce constituie, de altfel, situația premisă a activității ilicite derulate de inculpat, potrivit căreia, la nivelul celor două controale din 2020 și 2021, derulate de inculpat (în cadrul unui control tematic), că societatea desfășura, în fapt, activități specifice obiectului de activitate amintit, în acord cu cele arătate în paragrafele ce preced. Corect s-a reținut și la prima instanță că nu poate fi primită apărarea inculpatului în sensul că, în concret, activitatea societății nu presupunea la data controalelor activități de comercializare și fabricare ce impuneau deținerea autorizației de mediu. Încă din anul 2012, societatea a realizat la cele două puncte de lucru activități tipice obiectului de activitate, prin natura lor, cunoscând însă modificări de ordin cantitativ, motiv pentru care societatea s-a aflat în legalitate până la data de 30.01.2020, deținând autorizațiile de mediu nr. 356/10.10.2012 și nr. 8/30.01.2015.
Sub acest aspect, Curtea reține că activitatea de achiziționare, depozitare, transportare și vânzare a substanțelor chimice, este supusă codului CAEN 4675, iar activitatea de fabricare de substanțe chimice (incluzând diluarea unei substanțe) este supusă codului CAEN 2059, iar în ambele cazuri este necesară deținerea unei autorizații de mediu. Activitatea desfășurată de societate constituie „comerț cu ridicata” în sensul codului CAEN 4675 și art. 4 lit. c) din OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață (republicată în M. Of. nr. 603 din 31 august 2007), respectiv activitate desfășurată de comercianții care cumpără produse în cantități mari în scopul revânzării acestora în cantități mai mici altor comercianți sau utilizatori profesionali și colectivi, iar nu „comerț cu amănuntul” [activitatea desfășurată de comercianții care vând produse, de regulă, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora (art. 4 lit. d) din OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață].
Contrar argumentației inculpatului, livrarea și comercializarea către spitale, DSP, universități și laboratoare are scop industrial prin raportare la natura substanțelor și produselor comercializate / livrate și nu prin raportare la calitatea acestor destinatari.
În consens cu prima instanță, Curtea reține că substanțele și produsele chimice care au făcut obiectul activității societății I.L. SRL, astfel cum au fost menționate de martorii N.V. și V.S., indicate în rapoartele de inspecție și în tabelul cuprinzând substanțele manipulate de societate și în cele două autorizații de mediu emise în 2012 și 2015, sunt dintre cele care sunt supuse codului CAEN 4675 (anilină, tuș tipografic, uleiuri esențiale, gaze industriale, adezivi chimici, coloranți, rășini sintetice, metanol, parafină, substanțe aromatizante, sodă, sare industrială, acizi și sulfuri, derivate de amidon etc.).
Activitatea societății I.L. SRL a vizat în perioada de referință achiziționarea substanțelor / amestecurilor periculoase, în majoritate, de pe piața internă, depozitarea și comercializarea, ca atare sau în amestec, în beneficiul unor terți, achiziționarea de substanțe / amestecuri în ambalaje originale și depozitarea lor, mai apoi livrarea acestora în ambalaje originale sau ambalaje achiziționate de societate și utilizate pentru reambalare pentru cantități mai mici.
Așa cum s-a arătat deja, cu prilejul tuturor controalelor derulate la societate începând cu anul 2014 și până în anul 2023 s-a constatat că, la nivelul operatorului privat controlat, s-au desfășurat operațiuni similare cu produse chimice având aceeași natură (cu unele modificări mai degrabă de ordin cantitativ), astfel că este justificată concluzia primei instanțe în sensul că, la nivelul celor două controale efectuate de inculpat, în 2020 și 2021, societatea trebuia să dețină autorizație de mediu în acord cu prevederile art. 2 pct. 9 și urm. Din OUG nr. 195/2005 și Ordinului Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1798/2007.
Deopotrivă, la data celor două controale amintite, relevante din perspectiva acuzațiilor aduse inculpatului, autorizația de mediu nr. 8/30.10.2015 (termen de valabilitate de 5 ani, ca efect al Legii nr. 226/2013) își încetase valabilitatea încă din data de 30.01.2020, în deplin acord cu cele statuate la fond. Valabilitatea autorizației de mai sus nu s-a prelungit automat pe durata stării de urgență și a stării de alertă. Art. 14 din Decretul prezidențial nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României (publicat în M. Of. nr. 212 din 16 martie 2020) prevedea în mod expres că „se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență”, dispoziție care nu era aplicabilă în cazul de față, având în vedere că autorizația de mediu era deja expirată la momentul la care a fost instituită starea de urgență la data de 16.03.2020, pe o durată de 30 de zile. Aceeași dispoziție se regăsește în cuprinsul art. 18 din Decretul prezidențial nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României (publicat în M. Of. nr. 311 din 14 aprilie 2020) începând cu data de 15.04.2020, pe o durată de 30 de zile, nefiind nici aceasta aplicabilă.
Sub aspectul analizat relevante sunt și prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în M. Of. nr. 396 din 15 mai 2020), potrivit cărora starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, și nu poate depăși 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne. Astfel, starea de alertă a fost instituită prin HG 394/2020 pe o durată de 30 de zile și a fost prelungită, succesiv, prin mai multe hotărâri de guvern, ultima dintre ele fiind HG 171/2022, prin care s-a dispus prelungirea stării de alertă, cu o durată de 30 zile, începând cu data de 07.02.2022, care a încetat la data de 08.03.2022.
Potrivit art. 4 alin. 5 din Legea nr. 55/2020, „valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări”.
Din economia prevederilor legale amintite rezultă fără echivoc că, pe durata stării de alertă, s-a menținut valabilitatea doar a acelor autorizații de mediu a căror valabilitate urma să expire pe durata acestei stări de alertă, ipoteză care nu se verifică și în cazul societății I.L. SRL, întrucât valabilitatea autorizației de mediu nr. 8/2015 expirase la data de 30.01.2020, așa cum s-a arătat deja.
Martorul N.V., administrator al I.L. SRL, a formulat cererea de eliberare a autorizației la data de 17.12.2019 (f.268dup,vol.2), cu 45 de zile înainte de expirarea autorizației nr. 8/30.01.2015, la care a atașat fișa de prezentare și declarația (f.274-281dup,vol.2), publicația (f.273dup,vol.2), planul de situație (f.272dup,vol.2), planul de încadrare în zonă (f.271dup,vol.2) și certificatul constatator (f.282-286dup,vol.2). Nici această procedură de reautorizare nu îi conferea societății abilitarea legală de a continua desfășurarea activității până la obținerea unei noi autorizații de mediu, aspect care rezultă din cuprinsul art. 15-17 din OUG nr. 195/2005, întrucât situația de excepție la care face referire apărarea, privitoare la valabilitatea pe durata procedurii de reautorizare, nu se aplică operatorului controlat, în contextul în care autorizația de mediu nr. 8/2015 nu a fost emisă cu program de conformare.
De altfel, în fața instanței de apel, apărarea inculpatului s-a axat pe ideea că, la data controalelor, societatea nu desfășura în fapt activități de genul celor care reclamă existența unei autorizații de mediu și că inculpatul a apreciat că valabilitatea autorizației de mediu nr. 8/2015 se prelungise pe durata stării de alertă.
Or, așa cum s-a reținut deja, niciuna din aceste apărări nu pot fi primite. Relevante sub acest aspect sunt chiar mențiunile din cele două rapoarte de inspecție intocmite ca urmare a controalelor realizate de inculpat în anii 2020 și 2021, din care rezultă că inculpatul nu a făcut aprecieri la acel moment privitoare la caracterul activității desfășurate de societate și care nu ar fi reclamat necesitatea unei autorizații de mediu, după cum inculpatul nu a făcut vreo mențiune cu privire la prelungirea autorizației de mediu nr. 8/2015 pe durata stării de alertă și ulterior, pe durata procedurii de reautorizare. Curtea reține că toate aceste aprecieri ale inculpatului legate de tipul activității derulate de societatea controlată în intervalul de referință, de valabilitatea autorizației amintite pe durata stării de alertă / a procedurii de reautorizare sunt toate apărări pro causa, formulate doar în cursul procesului penal și doar în scopul ca inculpatul să se pună la adăpost de o eventuală răspundere penală, așa cum, în mod judicios, s-a constatat și în cuprinsul sentinței apelate.
La data efectuării celor două controale, inculpatul P.S.V. avea calitatea de inspector al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Cluj, aflându-se în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, pe linia efectuării controlului tematic la operatorul privat – SC I.L. SRL, în legătură cu modul de respectarea a prevederilor legislației speciale de mediu, printre aceste atribuții înscriindu-se și acelea privitoare la verificarea existenței și valabilității autorizației de mediu și de constatare a contravențiilor prevăzute de legislația de mediu, încheierea proceselor-verbale de constatare și sancționare contravențională, astfel că inculpatul avea calitatea de funcționar public, în sensul art. 175 alin. 1 lit. b) teza a II-a C.pen. (persoană care exercită o funcție publică de orice natură), art. 1 alin. 1 și 2 alin. 1 din OUG nr. 17/2005, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 349/2007, art. 1 alin. 1, art. 5 alin. 1 și art. 11 din HG nr. 1005/2012. La data efectuării celor două controale, la datele de 07.10.2020 și 10.11.2021, finalizate prin întocmirea rapoartelor de inspecție nr. RUC 08/07.10.2020 și nr. RUC 09/10.11.2021, inculpatul se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în baza ordinelor de serviciu nr. 891/07.10.2020 și nr. 1368/10.11.2021, emise de comisarul-șef al Comisariatului Județean Cluj.
Același inculpat care, în ciuda faptului că a constatat că societatea controlată nu deține autorizație de mediu la datele amintite, deși desfășoară activități care impun și deținerea unui astfel de document, nu a luat niciun fel de măsuri față de operatorul controlat (aplicarea unor sancțiuni contravenționale), care, astfel, și-a continuat activitatea, constituie inacțiuni care implică încălcarea atribuțiilor specifice de serviciu, prev. de art. 14 alin. 2 din OUG nr. 195/2005, art. 75 lit. v) și r) din OUG nr. 195/2005.
În concret, inculpatul are îndatorirea de a constata că derularea activității de societate în lipsa autorizației de mediu este contravenție, cu luarea de măsuri sancționatorii contravenționale în acord cu prevederile art. 7 alin. 3 lit. a), art. 96 și art. 97 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 195/2005. Potrivit art. 14 alin. (2) din OUG nr. 195/2005, funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă pentru activitățile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției mediului.
Concluzia se impune în contextul în care desfășurarea activității în lipsa autorizației valabile de mediu constituie contravenția prev. de art. 96 alin. 2 pct. 1 din OUG nr. 195/2005, sancționabilă cu amenda contravențională, cu limite cuprinse între 30.000 lei și 60.000 lei.
Contrar apărării inculpatului, Curtea reține că inculpatul avea, în cadrul controlului tematic desfășurat în baza ordinelor de serviciu amintite, obligația de a verifica, printre altele, și existența documentelor relevante deținute de societatea controlată, din care face parte și autorizația de mediu.
Urmare a constatării lipsei autorizației de mediu, inculpatul era ținut de obligația de a întocmi un proces-verbal de sancționare a contravenției, cu aplicarea de sancțiuni contravenționale (avertisment sau amendă). În consens cu cele statuate de prima instanță, Curtea reține că aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării activității operatorului controlat nu era obligatorie în raport de contravenția de la art. 96 alin. 2 pct. 1 din OUG nr. 195/2005, aspect care rezultă din economia prevederilor art. 97 alin. 3 din OUG nr. 195/2005, art. 1 alin. 2 din HG nr. 1005/2012 și art. 96 alin.2 pct. 1 din OUG nr. 195/2005. Or, inculpatul nu a constatat existența contravenției amintite și nu a luat niciun fel de măsură de sancționare a societății controlate, aspect care rezultă din cuprinsul celor două rapoarte de inspecție întocmite, potrivit cărora nu s-au aplicat sancțiuni la data controlului.
Astfel, este corectă concluzia la care s-a oprit prima instanță în sensul că inculpatul, funcționar public și aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la datele de 07.10.2020 și 10.11.2021, nu și-a îndeplinit atribuțiile specifice privitoare la constatarea lipsei autorizației de mediu a SC I.L. SRL care, la data controalelor își desfășura activitatea specifică supusă autorizării din perspectiva legislației de mediu aplicabile, și, astfel, nu a constatat comiterea de către această societate a contravenției prev. de art. 96 alin. 2 pct. 1 din OUG nr. 195/2005, cu luarea de măsuri de sancționare contravențională, fapt ce a permis societății continuarea activității în afara limitelor legale (cu nerespectarea unor dispoziții legale obligatorii).
Împrejurarea că cele două rapoarte de inspecție au fost avizate de către conducătorul ierarhic (comisarul-șef) al Comisariatului Județean Cluj nu pot să complinească încălcarea atribuțiilor de seriviciu ale inculpatului, respectiv nu poate să confere legalitate modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu ce îi incumbau inculpatului la data efectuării celor două controale.
Prin urmare, prin modul de exercitare a atribuțiilor de serviciu de către inculpat, tradus în două inacțiuni distincte de a nu lua măsuri de sancționare contravențională a SC I.L. SRL, inculpatul nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu strâns legate de constatarea și sancționarea contravențiilor din legislația de mediu amintită, prevăzute de legislația primară (ordonanță de urgență a Guvernului).
Prin activitatea ilicită a inculpatului s-a cauzat o vătămare semnificativă drepturilor și inetereselor legitime ale Gărzii Naționale de Mediu de a constata și sancționa contravențiile privitoare la mediu și, totodată, inculpatul, prin modalitatea concretă în care și-a încălcat atribuțiile de serviciu, a favorizat obținerea unui folos necuvenit în beneficiul SC I.L. SRL, în acord cu cele ce vor fi expuse în continuare.
Curtea reține că mediul constituie un obiectiv public de interes major, în acord cu prevederile art. 1 din OUG nr. 195/2005, a cărui protecție este determinată ca atare prin legislația primară și secundară specifice, iar Garda Națională de Mediu, raportat la modul de organizare și la atribuțiile acestei entități, stabilite prin lege, asigură protejarea acestui interes. Mai exact atribuțiile esențiale ale acestei instituții publice sunt strâns legate de prevenirea, constatarea și sancționarea încălcării prevederilor legale privind protecția mediului și veghează la respectarea reglementărilor privitoare la controlul poluării industriale și managementului riscului, substanțelor și preparatelor periculoase, biodiversității și ariilor naturale protejate, fondului de mediu ș.a.m.d. Instituția, prin agenții săi publici – inspectori de mediu, urmărește și controlează circulația substanțelor și produselor chimice. Asigurarea efectivă a protecției mediului vizează în cauza de față conformitatea activității concret derulate de societatea I.L. SRL pe linia punerii în circulație de substanțe și produse chimice cu reglementările specifice în materie, în contextul în care, tipul de substanțe și produse chimice comercializate / fabricate de societate impun existența autorizației de mediu, fiind, în sine, periculoase, cu potențial vătămator al mediului.
Sub acest aspect, în mod întemeiat s-a reținut de prima instanță că substanțele chimice ce au făcut obiectul activității societății sunt specializate, iar societatea I.L. SRL trebuia să dețină, pe lângă autorizația de mediu, și o licență eliberată de Agenția Națională Antidrog în condițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 142/2018, privind precursorii de droguri și explozivi, iar în acest sens, inculpatul a constatat cu ocazia fiecărei inspecții efectuate că societatea deținea declarațiile locațiilor pentru operațiunile cu substanțe clasificate (f.48-50dup,vol.7: pentru acid clorhidric, acid sulfuric, toluen, acetonă, eter etilic, metilacetonă, permanganat de potasiu, anhidria acetică, peroxid de hidrogen etc.). Or, asemenea produse chimice (precursori de droguri și explozivi) au fost comercializate de societate, astfel cum a constatat și inculpatul în toate rapoartele de inspecție întocmite, substanțele regăsindu-se și în tabelul de substanțe din fișa de prezentare depusă de martorul N.V. pentru obținerea autorizației de mediu (f.278-279dup,vol.2).
În consecință, activitatea societății a implicat în perioada de referință operațiuni cu substanțe de genul celor arătate mai sus, cu un potențial vătămător semnificativ asupra mediului, fapt ce a și impus, de altfel, realizarea controalelor tematice dispuse la operatorul privat, controale realizate de inculpat în condițiile amintite anterior.
Cu ocazia controlului realizat la societate în cursului anului 2023 (acțiunile din 27.02.2023 și 01.03.2023), dispuse de organele de urmărire penală, la care au participat și inspectori din cadrul GNM – Comisariatul Județean Cluj, s-au identificat un număr de 1233 recipiente / ambalaje de diferite tipuri și capacități, cu produse chimice, cu termen de valabilitate expirat sau fără termen de valabilitate, fără etichete ori cu etichete neconforme, acestea fiind depozitate pe rafturi alături de alte produse conforme. La data de 09.03.2023 la punctul de lucru al societății s-a realizat o nouă inspecție (din echipa de control nefăcând parte inculpatul), prilej cu care s-a constatat că în incintă se desfășurau activități de amestecare / condiționare produse pe comenzi, activități de reambalare produse chimice provenind din recipienți mai mari, transferați în ambalaje mai mici, iar spațiul de lucru era neconform întrucât nu dispunea de instalații pentru reținerea / evacuarea / dispersia poluanților în mediu, iar societatea nu deținea autorizație de mediu pentru activitatea derulată (s-a constatat că autorizația de mediu nr. 8/2015 și-a încetat valabilitatea la data de 30.01.2020), fapt ce a condus la încheierea notei de constatare nr. 175/09.03.2023 și a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria GNM nr. 004780/15.03.2023, prin care s-au dispus interzicerea activității de fabricare a altor produse chimice și de comerț cu ridicata a produselor chimice fără autorizația de mediu valabilă, societății fiindu-i aplicate sancțiunile contravenționale principale și complementare : amenda contravențională în cuantum de 50.000 lei și suspendarea activității agentului economic.
Raportat la aceste considerente, Curtea reține că activitatea societății avea un potențial vătămător semnificativ pentru mediu, astfel că activitatea ilicită derulată de inculpat în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu la data controalelor din 2020 și 2021 (relevante pentru acuzațiile penale din cauză) a fost de natură de a cauza o vătămare concretă și serioasă în drepturile instituției publice de a interveni, constata și sancționa contravenții prevăzute în legislația de mediu, corelativ cu paleta de sancțiuni ce puteau fi aplicate societății pentru reintrarea în legalitate, și de a asigura, astfel, o protecție efectivă a mediului.
Curtea reține că nu poate fi primită teza apărării în sensul că vătămarea adusă Gărzii Naționale de Mediu este doar una virtuală și nesemnificativă, fapt ce ar înlătura incidența legii penale (activitatea ilicită a inculpatului având relevanță doar în planul unei eventuale răspunderi contravenționale sau disciplinare). Așa cum s-a arătat deja, pe de-o parte, activitatea societății avea o anumită amploare (natura operațiuni, tip de substanțe chimice comercializate / fabricate, natura acestor substanțe, potențialul vătămător al acestora asupra mediului), iar pe de altă parte, tocmai în considerarea substanțelor chimice „manipulate” și comercializate s-a dispus în mod repetat efectuarea controalelor tematice la societatea I.L. SRL, au fost emise autorizații de mediu începând cu data înființarii, au fost aplicate sancțiuni contravenționale și, finalmente, în anul 2023, s-a dispus suspendarea activității acestui operator, printre altele și pentru lipsa autorizației de mediu valabile.
Deopotrivă, în ceea ce privește consecințele / urmările activității ilicite a inculpatului, Curtea constată că, în mod judicios, s-a reținut de către prima instanță că, prin neluarea măsurilor de sancționare împotriva societății I.L. SRL, inculpatul a permis acestei societăți să își desfășoare în continuare activitatea în lipsa unei autorizații de mediu, fiind vorba de o activitate periculoasă în legătură cu circulația substanțelor și produselor chimice, în care se includ precursori de droguri și explozivi. Fiind vorba despre o activitate comercială, a permis astfel societății să obțină venituri în urma livrării de produse chimice către diferite persoane juridice (cu referire la declarațiile informative 394 privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA și bilanțurilor (dup,vol.XI). Chiar și în lipsa caracterului obligatoriu al sancțiunii complementare a suspendării activității societății, permisiunea acordată, prin neluarea măsurilor sancționatorii, de a desfășura activitatea producătoare de venituri în lipsa autorizației de mediu, a condus la obținerea unor foloase necuvenite (în concret, neautorizate) de către societatea I.L. SRL în intervalul 07.10.2020 – 2022 (07.10.2020 – 09.11.2021 pentru prima acuzație de abuz în serviciu; 10.11.2021 – 2022 pentru cea de-a doua acuzație de abuz în serviciu).
Inculpatul a cunoscut că societatea I.L. SRL desfășoară o activitate cu produse și substanțe chimice pentru care era necesară deținerea autorizației de mediu și a constatat personal că autorizația de mediu nr. 8/2015 își încetase valabilitatea la data de 30.01.2020, iar prin modalitatea în care a acționat, în plan subiectiv, a acceptat posibilitatea ca, prin luarea măsurilor de constatare și sancționare a contravenției prev. de art. 96 alin. 2 pct. 1 din OUG nr. 195/2005, să cauzeze nu doar o vătămare drepturilor și intereselor legitime ale Gărzii Naționale de Mediu pe linia asigurării respectării de către instituție a reglementărilor în materia protecției mediului, ci și să procure un folos necuvenit societății controlate, care, așa cum s-a arătat deja, și-a continuat derularea de activități specifice cu substanțe și produse chimice periculoase în lipsa autorizației de mediu.
În drept, fapta inculpatului P.S.V. care, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Cluj, deși la data de 07.10.2020, cu ocazia inspecției efectuate la SC I.L. SRL, a constatat că această societate nu deținea o autorizație valabilă de mediu, nu a luat nicio măsură față de societate și a permis continuarea activității, cu consecința vătămării intereselor legitime ale Gărzii Naționale de Mediu de a asigura respectarea legislației în materie și producerii unui folos necuvenit în favoarea SC I.L. SRL, care și-a putut continua activitatea de comercializare a unor produse chimice fără a deține o autorizație de mediu, în perioada 07.10.2020 – 09.11.2021, cu consecința realizării de venituri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen.
Fapta aceluiași inculpat care, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Cluj, deși la data de 10.11.2021, cu ocazia inspecției efectuate la SC I.L. SRL, a constatat că această societate nu deținea o autorizație valabilă de mediu, nu a luat nicio măsură față de societate și a permis continuarea activității, cu consecința vătămării intereselor legitime ale Gărzii Naționale de Mediu de a asigura respectarea legislației în materie și producerii unui folos necuvenit în favoarea SC I.L. SRL, care și-a putut continua activitatea de comercializare a unor produse chimice fără a deține o autorizație de mediu, în perioada 10.11.2021 – 2022, cu consecința realizării de venituri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen.
Activitatea inculpatului are caracter ilicit și realizează tipicitatea obiectivă a infracțiunii calificate analizate, atât din perspectiva elementului material (inacțiunea – neluarea măsurilor de constatare și sancționare a contravenției, atribuțiile de serviciu ale inculpatului fiind cuprinse în legislația primară – OUG nr. 195/2005), cât și din perspectiva urmării socialmente periculoase – vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale Gărzii Naționale de Mediu – vătămare semnificativă legată de împiedicarea instituției de a lua măsuri concrete și efective de sancționare a contravenției, eventuala suspendare a activității derulate de operatorul controlat cu nesocotirea legii, reintrarea acestuia în legalitate, și, prin aceasta, salvgardarea mediului) și procurarea unui folos necuvenit societății I.L. SRL, care a continuat derularea de operațiuni de comercializare și fabricare de produse chimice în lipsa autorizației de mediu, începând cu data de 07.10.2020 (data primului control). O măsură de suspendare a acestei activități s-a dispus doar în cursul lunii martie 2023, urmare a unei alte inspecții derulate la punctul de lucru al societății.
Referitor la problematica ultima ratio a dreptului penal și a incriminării de la art. 297 alin. 1 C.pen., Curtea mai reține următoarele:
În conformitate cu art. 297 alin. (1) Cod penal, Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică.
Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 405/2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 517/08.07.2016, s-a dispus că dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. 1 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”. Curtea de contencios constituțional a reținut în considerentele deciziei că termenul „defectuos” nu este definit în Codul penal și nici nu este precizat elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată, ceea ce determină lipsa lui de claritate și previzibilitate. Această lipsă de claritate, precizie și previzibilitate a sintagmei „îndeplinește în mod defectuos” din cadrul dispozițiilor criticate creează premisa aplicării ei ca rezultat al unor interpretări și aprecieri arbitrare. Având în vedere aceste aspecte, precum și faptul că persoana care are calitatea de funcționar în sensul legii penale trebuie să poată determina, fără echivoc, care este comportamentul care poate avea semnificație penală, Curtea a constatat că sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul art. 297 alin. 1 Cod penal nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează „prin încălcarea legii”. Mai mult, Curtea Constituțională a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislație primară – legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta, deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă. În concluzie, în materie penală, principiul legalității incriminării, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege”, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceștia supunându-se sancțiunii penale.
Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a impus în sarcina organelor judiciare necesitatea evaluării incidenței principiului minimei intervenții a legii penale. Ea a constatat că „în prezent, orice acțiune sau inacțiune a persoanei care se circumscrie calităților cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârșite, poate intra în sfera normei de incriminare. Această constatare determină Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voința legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu. Aceasta cu atât mai mult cu cât Curtea constată că legiuitorul a identificat și reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecințelor unor fapte care, deși, potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale.” (par. 76)... În concluzie, Curtea reține că sarcina aplicării principiului „ultima ratio” revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea. Astfel, instanța de contencios constituțional a apreciat că „responsabilitatea de a reglementa și aplica, în acord cu principiul anterior menționat, prevederile privind „abuzul în serviciu”, ține atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/ Guvern), cât și de organele judiciare — ministerul public și instanțele judecătorești —, indiferent dacă subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor proceduri penale ordinare” (par. 80). Prin urmare, se poate considera că în mod implicit Curtea a considerat că faptele care prin efectele lor sunt lipsite de importanță ori sunt apte să atragă numai răspunderea disciplinară nu pot fi considerate fapte tipice de abuz în serviciu. (M Udroiu – Sinteze de drept penal. Partea specială, CH Beck București 2020, pag. 774-775).
Prin Decizia nr. 405/2016, Curtea Constituțională a României a reținut că „îndeplinirea unei atribuții de serviciu implică manifestarea de voință din partea persoanei în cauză, care se concretizează în acțiunile efective ale acesteia și care are ca scop ducerea la bun sfârșit/realizarea obligației prescrise. (...) Organelor judiciare, în misiunea de interpretare și aplicare a legii și de stabilire a defectuozității îndeplinirii atribuției de serviciu, le revine obligația de a aplica standardul obiectiv, astfel cum acesta a fost stabilit prin prescripția normativă. (...) Din perspectiva principiului „ultima ratio” în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancțiunea penală. (...) Sarcina aplicării principiului „ultima ratio” revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea.
Ca atare, elucidarea obligațiilor încălcate de inculpat în speță este posibil de efectuat de către instanța de judecată prin raportare la dispozițiile relevante ale OUG nr. 195/2005, care vizează realizarea unor atribuții de control și constatare a contravențiilor, de aplicare a unor sancțiuni contravenționale, cuprinse, de altfel, și în fișa postului inculpatului. În acest sens, instanța reține că inculpatul a încălcat cu bună știință obligațiile pozitive decurgând din principiile care stau la baza sistemului de protecție a mediului, transformând activitatea sa de inspector în cadrul GNM într-o activitate pur formală, având ca scop facilitarea derulării unei activități cu potențial vătămător pentru mediu în afara limitelor legale (în lipsa autorizației de mediu). Modul de exercitare a atribuțiilor de serviciu de către inculpat este contrar nu doar statului de funcționar public - inspector, ci este în contradicție deplină cu OUG nr. 195/2002, golind de conținut și de importanță activitatea de inspecție și control recunoscută Gărzii Naționale de Mediu, aruncând în derizoriu misiunea instituției de protecție reală a mediului și de verificare a modului de respectare de către destinatarii legii a reglementărilor din materia specifică.
În egală măsură, instanța reține că prin modul de exercitare a atribuțiilor sale de serviciu s-a creat o vătămare semnificativă și serioasă în contul GNM, iar raportat la modul concret de neîndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către inculpat (pe linia constatării și sancționării contravențiilor din legislația de mediu) este afectată credibilitatea activităților realizate de această instituție pentru protecția efectivă a mediului.
Ca atare, modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către inculpat la data celor două controale are caracter ilicit, depășind ca relevanță juridică sfera ilicitului contravențional sau disciplinar, neputându-se reține în speță teoria acreditată de apărare, aceea privind „ultima ratio” a dreptului penal.
Se mai are în vedere aici că, tocmai pentru nerespectarea legislației specifice de mediu, societatea a fost sancționată contravențional (chiar de către inculpat), ultima dată în cursul anului 2023, când s-a dispus și suspendarea activității societății pentru lipsa autorizației de mediu, în acord cu cele deja expuse.
Corect s-a argumentat de primul judecător că, în cauză, vătămarea cauzată drepturilor și intereselor legitime ale instituției Garda Națională de Mediu de a constata și sancționa contravenții, de a lua măsuri efective pentru protecția mediului, nu se confundă cu obiectul juridic al infracțiunii de abuz în serviciu (ocrotirea relațiilor și raporturilor de serviciu) și nici cu inacțiunile imputate inculpatului (neluarea măsurilor de constatare și sancționare a contravenției ori de aplicare a unor sancțiuni contravenționale).
Curtea mai reține că subsidiaritatea dreptului penal și a răspunderii penale față de alte forme de răspundere juridică (civilă, administrativă, contravențională, disciplinară), argumentată de apărarea inculpatului pe temeiul principiului ultima ratio, nu poate fi reținută în speță, tocmai ținând seama de intensitatea vătămării cauzate GNM în prerogativa acestei instituții de a lua măsuri concrete de protecție a mediului (substanțele implicate în operațiunile derulate de societate fiind unele periculoase). O concluzie contrară nu poate fi primită întrucât, în circumstanțele speței, s-ar ajunge la o dezincriminare în fapt a infracțiunii de abuz în serviciu reținute în sarcina inculpatului, demers care îi este oprit instanței judecătorești.
Deși legea penală nu cuprinde o definiție a sintagmei „vătămare a drepturilor și intereselor legitime a unei persoane”, Curtea reține că, urmare a Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale a României, publicată în M.Of. nr. 517/08.07.2016, și urmând raționamentul instanței de contencios constituțional legat de intensitatea vătămării, Curtea reține că inculpatul a încălcat atribuțiile esențiale se serviciu și, prin aceasta, vătămarea îmbracă caracter serios și semnificativ, fiind lezate în substanța lor prerogativele GNM de a lua măsuri concrete de depistare și sancționare a contravențiilor de mediu, de aplicare a sancțiunilor cntravenționale, de asigurare a respectării legislației specifice, respectiv de protejare efectivă a mediului.
Legea nr.78/2000 constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, care instituie măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție și se aplică unei categorii de persoane clar circumstanțiate de legiuitor încă din primul articol al legii. Curtea constată că infracțiunea prevăzută de dispozițiile art.132 din Legea nr.78/2000 reprezintă, astfel cum prevede și titlul secțiunii din care face parte, o infracțiune asimilată celor de corupție, prin modul în care a fost incriminată constituind o formă specială a infracțiunii de abuz în serviciu, care are o variantă tip prevăzută de dispozițiile art. 297 din Codul penal.
Curtea reține că analiza existenței infracțiunii prevăzute de art.132 din Legea nr.78/2000 trebuie să pornească de la dispozițiile referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu (a se vedea în acest sens Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale a României), elementele constitutive ale acesteia fiind cele prevăzute de art. 297 alin. 1 din Codul penal, la care se adaugă condiția obținerii pentru sine ori pentru altul a unui folos necuvenit.
Infracțiunea prevăzută de dispozițiile art.132 din Legea nr.78/2000 prezintă trăsăturile constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu la care se adaugă condiția referitoare la obținerea de către funcționarul public, pentru sine ori pentru altul, a unui folos necuvenit. Pentru a deveni aplicabile aceste dispoziții este necesar să se constate mai întâi că faptele săvârșite întrunesc toate elementele de structură ale conținutului variantei-tip descrise de art. 297 din Codul penal.
Situația premisă ce stă la baza infracțiunii prevăzute de dispozițiile art.132 din Legea nr.78/2000 presupune întotdeauna constatarea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în forma sa tip. Doar după constatarea existenței infracțiunii de abuz în serviciu în varianta-tip se poate trece la analiza îndeplinirii condiției speciale referitoare la urmarea imediată a acestei fapte, respectiv condiția ca subiectul activ al infracțiunii să fi obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Neîndeplinirea unui act și îndeplinirea defectuoasă a unui act interpretat ca fiind efectuat prin încălcarea legii reprezintă modalități de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu. Privitor la îndatoririle legate de o anumită funcție sau de un anumit loc de muncă, există un complex de norme, unele cuprinse în acte normative cu caracter general, privind îndatoririle angajaților în genere, altele, în acte normative cu caracter special. Îndeplinirea unei atribuții de serviciu implică manifestarea de voință din partea persoanei în cauză, care se concretizează în acțiunile efective ale acesteia și care are ca scop ducerea la bun sfârșit/realizarea obligației prescrise. Realizarea acestui demers se raportează atât la un standard subiectiv/intern al persoanei care exercită atribuția de serviciu, cât și la un standard obiectiv. Standardul subiectiv ține de forul intern al persoanei respective, iar măsura în care acesta este atins ține de autoevaluarea acțiunilor întreprinse. Standardul obiectiv are ca element de referință principal normativul actului care reglementează atribuția de serviciu respectivă.
În continuare, infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, astfel încât consumarea ei este legată de producerea uneia dintre urmările prevăzute de dispozițiile art.297 din Codul penal, și anume cauzarea unei pagube sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
În jurisprudența sa, Curtea Constituțională nu a realizat o suprapunere a elementului „pagubă” (regăsit în art.297 din Codul penal) cu cel de „folos necuvenit” (regăsit în dispozițiile art.132 din Legea nr.78/2000) în sensul aprecierii că cele două reprezintă noțiuni ce se asimilează. Dimpotrivă, Curtea Constituțională a analizat separat cele două elemente, tocmai pentru că acestea au o existență de sine stătătoare în contextul săvârșirii infracțiunii. Cu alte cuvinte, producerea pagubei, deși uneori se poate converti într-un folos necuvenit, nu este întotdeauna echivalentă cu obținerea acestui folos. De asemenea, cele două elemente nu se exclud reciproc, ci, din contră, doar după constatarea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în forma sa tip, care presupune cauzarea pagubei sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se poate trece la a se constata dacă s-a obținut de către funcționar un folos necuvenit, fiind, în consecință, săvârșită infracțiunea prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000.
Referitor la sintagma „a obținut”, aceeași curte a observat că aceasta are, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, sensul de „a primit”, „a dobândit”, „a realizat”. În ceea ce privește folosul obținut din săvârșirea infracțiunii, curtea apreciază că acesta presupune orice avantaje patrimoniale, bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, prestații de servicii în mod gratuit, angajarea, promovarea în serviciu, dar și avantaje nepatrimoniale, cu condiția ca acestea să fie legal nedatorate. Expresia „pentru sine ori pentru altul” se referă la destinația foloaselor, prin sintagma „pentru altul” legiuitorul înțelegând să incrimineze și o destinație colaterală, deviată a foloaselor obținute din săvârșirea acestei infracțiuni de către inculpat.
Critica apelantului inculpat cu privire la inexistența vătămării drepturilor și intereselor legitime ale Gărzii Naționale de Mediu și la obținerea unui folos de către societatea controlată I.L. SRL (ca urmare a neantrenării răspunderii contravenționale pentru lipsa autorizației de mediu) nu pot fi primite, în raport de argumentele deja expuse. În consecință, este nejustificată solicitarea inculpatului de pronunțare a unei soluții de achitare pe temeiul de la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedură penală.
În ceea ce privește existența unei erori asupra normei de drept extrapenale, decurgând din modul defectuos de interpretare a legii privitoare la starea de alertă din cursului anului 2020, Curtea reține că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele art. 30 alin. 4 Cod penal, privitoare la eroare, și, astfel, nu se poate reține cauza de neimputabilitate în limitele acreditate de apărarea inculpatului, fiind exclusă o soluție de achitare a acestuia în condițiile art. 16 alin. 1 lit. d) C.proc.pen.
În conformitate cu prevederile art. 30 Cod penal, (1) nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. (...) (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și în cazul necunoașterii unei dispoziții legale extrapenale.
În acord cu cele arătate deja, Curtea reține, pe baza pieselor probator ale cauzei, cu referire la conținutul actelor de control întocmite de inculpat (rapoarte de inspecție), că, la data verificărilor realizate la operatorul privat I.L. SRL cu privire la modul de respectare a legislației de mediu, inculpatul nu a făcut niciun fel de aprecieri scrise sau mențiuni în cuprinsul rapoartelor referitoare la prelungirea valabilității autorizației de mediu nr. 8/2015 pe temeiul și durata existenței stării de alertă ori pentru că societatea se afla în procedură de reautorizare. Toate aceste apărări privitoare la prelungirea valabilității acestei autorizații de mediu pe durata stării de alertă sau a procedurii de reautorizare le-a ridicat inculpatul exclusiv în cadrul procesului penal și în legătură cu trimiterea sa în judecată pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu.
Așa cum s-a arătat în paragrafele ce preced, pe lângă faptul că aceste apărări sunt formulate pro causa, ele sunt și vădit nefondate, nefiind incidente în privința societății controlate actele normative privind starea de alertă. De asemenea, s-a reținut deja că, în sine, în cazul acestei societăți, procedura de reautorizare nu a condus la prelungirea valabilității autorizației nr. 8/2015 până la emiterea unei noi autorizații. De altfel, nici în luna martie 2023 societatea nu obținuse o nouă autorizație de mediu, pentru care se aplicase încă din anul 2019 (cererea și documentația aferentă).
Curtea reține că pentru a fi în prezența erorii de drept (asupra unei norma de lege extrapenale) este necesar ca, în concret, subiectul să nu cunoască reglementarea extrapenală incidentă în cauză (existența în sine a actului normativ sau a normei extrapenale), din orice altă sursă. În evaluarea acestei erori se ține cont de poziția subiectivă a autorului care o invocă extrasă din împrejurări obiective, exterioare forului său intern. Concluzia se impune și în contextul că eroarea asupra normei extrapenale implică probarea unui fapt negativ, ce nu este susceptibil de o probă directă.
Se ține seama de specificul normei, accesibilitatea actului normativ (notorietatea actului normativ, canalele de consultare), calificarea autorului (domeniul de activitate al persoanei care invocă eroarea, pregătirea profesională). În speță, inculpatul însuși admite că, la data efectuării celor două controale (2020 și 2021), avea cunoștință de emiterea unor acte normative privitoare la starea de alertă, dar și de împrejurarea că acestea au fost edictate, printre altele, și pentru a prelungi valabilitatea unor acte administrative emise pe seama particularilor, inclusiv în materia protecției mediului. Același inculpat a arătat că, în concret, a apreciat că instituirea stării de alertă în cursul anului 2020, a condus și la prelungirea valabilității autorizației de mediu nr. 8/2015 deținute de societatea I.L. SRL.
Or, în paragrafele ce preced, s-a arătat că aceste acte normative privitoare la starea de alertă nu au produs niciun fel de efecte asupra valabilității autorizațiilor de mediu care aveau data de valabilitate expirată anterior instituirii stării de alertă.
Curtea reține că inculpatul, raportat la pregătirea sa profesională și la necesitatea de a realiza atribuțiile esențiale de control și constatare a contravențiilor din legislația de mediu, avea îndatorirea de a verifica valabilitatea autorizațiilor de mediu deținute de agenții economici controlați, fapt ce conduce la concluzia fermă că actele normative privitoare la instituirea și prelungirea stării de alertă pe teritoriul României în anul 2020 erau acte normative de interes pentru activitatea derulată de inculpat în calitatea sa oficială. Aceste acte normative (sigur, cu caracter de lege extrapenală) au fost accesibile, putând fi consultate, fiind publicate și în Monitorul Oficial al României.
Din această perspectivă, pretinsa eroare în care s-a aflat inculpatul cu privire la modul de interpretare a acestor acte normative nu doar că nu are caracter invincibil, dar este și formal afirmată de inculpat pe fondul procesului penal. Interpretarea acestor norme de drept extrapenal (relative la starea de alertă) nu au un înalt grad tehnic juridic, astfel că, la o simplă lectură, se constată că acestea nu produceau efecte asupra actelor administrative cu durată de valabilitate expirată anterior instituirii stării de alertă.
Pe de altă parte, mutându-se examenul asupra erorii vincibile asupra normei extrapenale (privitoare la starea de alertă) alegată de inculpat, raportat la pregătirea profesională, domeniul de activitate și interes al acestuia, la nevoia imperioasă de aducere la îndeplinire a atribuțiilor de serviciu într-un domeniu strategic de interes public (protecția mediului), Curtea reține, la fel, că inculpatul a cunoscut faptul intrării în vigoare a acestor acte normative, însă a abordat superficial incidența acestora în domeniul de activitate al acestuia.
Din această perspectivă, în mod corect s-a reținut la prima instanță că simpla stare dubitativă cu privire la interpretarea și aplicarea unei norme de drept extrapenal în care s-a aflat inculpatul la momentul efectuării celor două controale nu poate avea valoarea unei erori asupra normei extrapenale, în condițiile art. 30 alin. 4 C.pen., și care să conducă la concluzia lipsei imputabilității. Dubiul pe care încearcă să în acrediteze apărarea inculpatului afectează și în optica judecătorilor Curții doar modalitatea intenției (factorul volitiv) cu care acesta a acționat la data comiterii infracțiunilor (intenție indirectă). Din moment ce în discuție se afla valabilitatea autorizației de mediu și modalitatea de interpretare a dispozițiilor privind menținerea acestei valabilități pe perioada stării de alertă sau pe perioada procedurii de reautorizare, cunoașterea greșită a modalității de interpretare a normei de drept extrapenal ar fi trebuit să aibă la bază o decizie asumată la nivelul Gărzii Naționale de Mediu, instituția publică responsabilă cu asigurarea protecției mediului, aspect care nu se verifică în cauză.
Totodată, în mod judicios s-a reținut în cuprinsul sentinței apelate că atât timp cât activitatea societății era suspusă autorizării pe linie de mediu, autorizația nr. 8/2015 era expirată din 30.01.2020, anterior stării de pandemie și de declarare a stării de alertă, valabilitatea acesteia nu s-a menținut pe durata procedurii de reautorizare (ultimul termen acordat pentru completarea documentației pentru emiterea unei noi autorizații acordat de Agenția pentru Protecția Mediului Cluj a fost 15.05.2020), la momentul efectuării controalelor în 07.10.2020 și 10.11.2021 inculpatul nu s-a bazat pe niciun element de factură obiectivă pentru a constata valabilitatea autorizației nr. 8/2015.
În consecință, Curtea constată că, în cauză, pe bază de probe, nu pot fi reținute cauze justificative ori de neimputabilitate, activitatea derulată de inculpat, cu conținutul expus anterior, este antijuridică și imputabilă inculpatului, realizând tipicitatea obiectivă și subiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap.la art. 297 alin. 1 C.pen.
Deopotrivă, neputând fi identificate nici cauze de nepedepsire sau de înlăturare a răspunderii penale, Curtea reține că toate criticile de netemeinicie furnizate de apărarea inculpatului P.S.V. privitoare la existența infracțiunilor și imputabilitatea acestora sunt neîntemeiate.
Astfel fiind, fiind întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii analizate, în mod temeinic prima instanță a procedat la angajarea răspunderii penale a inculpatului P.S.V..
Referitor la modul de individualizare a răspunderii penale a inculpatului pentru infracțiunile comise, Curtea reține următoarele:
Curtea notează că aplicabilitatea prevederilor 74 C.pen. a fost corect realizată la fond, este temeinică durata pedepselor principale aplicate pentru infracțiunile reținute, prin orientarea pedepselor aplicate inculpatului la minimul limitelor de pedeapsă, fiind puse în evidență circumstanțele personale care caracterizează favorabil persoana inculpatului (probitatea profesională a inculpatului – lipsa abaterilor disciplinare, calificativele obținute la evaluările profesionale periodice, vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, studiile, situația socială și familială, conduita procesuală), precum și împrejurările de ordin obiectiv care imprimă faptelor comise un grad de pericol social mai scăzut (existența unor autorizații de mediu pe durata de existență a societății, reintrarea în legalitate în 2023 prin obținerea unei noi autorizații de mediu, absența impactului asupra mediului). Contrar solicitărilor apărării, nu se impune în apel redozarea pedepselor aplicate pentru comiterea acestor infracțiuni, în sensul reducerii duratei acestora.
La dosarul cauzei nu pot fi identificate probe pe baza cărora să poată fi reținute alte cauze (stări și/sau circumstanțe) de atenuare a răspunderii penale a inculpatului. De altfel, în cauză nu pot fi valorificate prevederile art. 396 alin. 10 C.proc.pen., întrucât inculpatul nu a recunoscut acuzațiile penale formulate împotriva sa. Totodată, se constată că prima instanță a valorificat în mod temeinic prevederile art. 76 alin. 1 C.pen., fiind întrunite cerințele art. 75 alin. 2 lit. b) C.pen., privitoare la circumstanța atenuantă judiciară relativă la acele împrejurări legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.
Curtea reține că atât natura, cât și cuantumul concret al pedepsei pe care instanța o stabilește și aplică în sarcina inculpatului, trebuie privită și din perspectiva art. 3 din Legea nr. 254/2013, referitor la pedeapsă și scopul acesteia. Potrivit textului legal indicat, scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni trebuie să se realizeze nu doar pentru cel căruia i se aplică o pedeapsă care este menită să asigure constrângerea și reeducarea inculpatului (așa numita “prevenție specială”), ci și pentru ceilalți destinatari ai legii penale - care sub amenințarea cu pedeapsa prevăzută în norma penală își conformează conduita socială la exigențele acesteia (așa numita “prevenție generală”).
Scopul imediat al pedepsei se realizează prin funcția de constrângere a pedepsei (care implică o privațiune de drepturi la adresa inculpatului), funcția de reeducare (care implică înlăturarea deprinderilor antisociale ale inculpatului), dar și prin funcția de exemplaritate a pedepsei, care are ca scop determinarea altor posibili subiecți de drept penal să evite săvârșirea de noi infracțiuni, datorită consecințelor la care se expun. Or, pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul definit de legiuitor, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă persoana inculpatului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.
Prin urmare este stabilit cu valoare de principiu că atingerea dublului scop educativ și preventiv al pedepsei este esențial condiționată de caracterul adecvat al acesteia, revenind instanței de judecată datoria asigurării unui echilibru real între gravitatea faptei și periculozitatea infractorului, precum și durata și modalitatea de executare a sancțiunii pe de altă parte.
În concret, prima instanță a avut în vedere circumstanțele reale de comitere a activității infracționale, dar și datele care caracterizează persoana inculpatului, conduita acestuia anterior și ulterior comiterii infracțiunilor (conform celor reținute prin sentința apelată), concluzionând în sensul că adecvate sunt pedepse cu închisoarea, cu suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 ani, 4 luni și 13 zile închisoare sub supraveghere, fiind întrunite cumulativ cerințele art. 91 C.pen.
În cauză, Curtea constată că prima instanță a realizat o analiză judicioasă a tuturor criteriilor de individualizare a răspunderii penale, cu punerea în evidență a tuturor circumstanțelor reale și personale ce influențează gravitatea activității infracționale comise și periculozitatea făptuitorului.
Curtea reține că, în speță, la adoptarea uneia dintre soluțiile prev. de art. 396 C.proc.pen. trebuie avute în vedere toate criteriile de individualizare a răspunderii penale, limitele speciale ale pedepsei principale, stările și circumstanțele reale și personale care atenuează/agravează răspunderea penală și, finalmente, modalitățile concrete de individualizare a răspunderii penale, aplicare a pedepsei și executare a acesteia.
Curtea reține că durata și conținutul pedepselor complementare aplicate de prima instanță pe lângă pedepsele principale cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunilor reținute și pentru care s-a pronunțat condamnarea, sunt temeinice și se impun a fi menținute în integralitate. La fel, nu sunt identificate alte motive de netemeinice și/sau nelegalitate a hotărârii apelate, astfel că se impune menținerea în întregime a sentinței primei instanțe.
În lumina considerentelor ce preced și reținând că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală sub toate aspectele cercetate, Curtea, procedând conform art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.S.V., fiul lui (...), cu domiciliul procesual ales la (...), împotriva sentinței penale nr. 112/26 aprilie 2024, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 4640/117/2023.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.proc.pen., va obliga apelantul-inculpat P.S.V. la plata sumei de 1.600 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.S.V., fiul lui (...), cu domiciliul procesual ales la (...), împotriva sentinței penale nr. 112/26 aprilie 2024, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 4640/117/2023.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă apelantul-inculpat P.S.V. la plata sumei de 1.600 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Definitivă.
Pronunțată azi, data de 16 octombrie 2025, prin punerea deciziei la dispoziția participanților prin intermediul Grefei Curții.
| PREȘEDINTE |
|
JUDECĂTOR |
| (...) |
|
(...) |
| |
GREFIER |
|
| |
(...) |
|
Red.(...)/Tehn. (...).
5expl/16.10.2025
Jud.fond.