Direcția Națională Anticorupție

IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

Cod ECLI: ECLI:RO:CABUC:2026:003.001231
Dosar nr. 942/2/2026

(576/2026)

ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1231/A

Ședința publică din data de 21 iulie 2026
Completul constituit din:

PREȘEDINTE: (...)
JUDECĂTOR: (...)
GREFIER: (...)

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat de domnul procuror (...).

Pe rol, se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul – condamnat B. S. împotriva Deciziei penale nr. 627/A/07.05.2019 pronunțate în dosarul nr. 45798/3/2016 de către Curtea de Apel București – Secția I Penală.
Dezbaterile s-au desfășurat în ședința publică de la termenul de judecată din data de 17 iunie 2026 și au fost consemnate în încheierea întocmită la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, iar Curtea, în temeiul art.405 alin.2 teza I din Codul de procedură penală, a stabilit termen de deliberare și pronunțare a hotărârii la data de astăzi 21 iulie 2026, când, în aceeași constituire,

CURTEA,

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
La data de 17.02.2026 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția I Penală, sub nr. 942/2/2026 (576/2026), contestația în anulare formulată de condamnatul B. S. împotriva deciziei penale nr. 627/A din 07.05.2019 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală în dosarul nr. 45798/3/2016.
În motivarea cererii, contestatorul-condamnat a solicitat ca, prin prisma Deciziilor Curții Constituționale nr.297/2018 și nr.358/2022, să se constate că, pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art.291 alin.(1) C.pen., raportat la art.7 lit. a din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 C.pen. reținută în sarcina sa prin hotărârea de condamnare, era împlinit, la data pronunțării acelei decizii, termenul general de prescripție a răspunderii penale, prevăzut de art.154 alin.1 lit. c din Codul penal, cu o durată de 8 ani și să se dispună, în consecință, încetarea procesului penal, în temeiul art.396 alin.6 rap. la art.16 alin.1 lit. f din Codul de procedură penală.
Prin încheierea din data de 03.06.2026, Curtea a admis în principiu, în majoritate, contestația în anulare formulată, constatând că aceasta este formulată de contestatorul condamnat împotriva deciziei instanței de apel, cazul invocat de contestator, prev. de art.426 lit. b) Cod procedură penală putând fi invocat oricând.

***

Analizând contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat B. S., Curtea apreciază că este fondată, pentru următoarele considerente:
Prioritar, Curtea reține că în Cauza Lin II, iulie 2026): Curtea de la Luxemburg a stabilit că instanțele din România nu ar trebui să aplice interpretarea ÎCCJ (care a extins aplicarea retroactivă a prescripției) atunci când acest lucru duce la impunitate în cazurile de fraudă gravă care afectează interesele financiare ale UE.
Sub acest ultim aspect, Curtea reține că hotărârea antereferită nu poate fi reținută, în prezenta cauză, nefiind în situația în care am putea vorbi de fraudă gravă care afectează interesele financiare ale UE.
Astfel, infracțiunile care aduc atingere Uniunii Europene (cunoscute în doctrina penală ca infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene) sunt faptele ilicite grave care prejudiciază bugetul general al UE sau bugetele administrate de aceasta.
Curtea reține că în legislația penală românească, aceste infracțiuni protejează resursele financiare ale Uniunii și includ: Fraudele la obținerea de fonduri: Folosirea sau prezentarea de declarații ori documente false, inexacte sau incomplete pentru a obține pe nedrept fonduri din bugetul european; Fraudele privind cheltuielile: Deturnarea sau reținerea ilegală a fondurilor obținute din bugetul UE, sau utilizarea acestora în alte scopuri decât cele pentru care au fost alocate inițial sau cel mult Fraudele cu TVA: Infracțiunile grave referitoare la taxa pe valoarea adăugată, cum ar fi fraudele de tip carusel, care aduc atingere sistemului comun și provoacă pagube masive.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că standardul național de protecție, derivă din Constituție și presupune aplicarea principiului mitior lex, adică a legii penale mai favorabile. Acesta este un principiu constituțional românesc, iar Constituția României conține două dispoziții esențiale.
Prima este articolul 20, care prevede că tratatele și convențiile internaționale prevalează în caz de conflict doar în măsura în care legislația internă nu oferă un standard mai favorabil de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale. Principiul legii penale mai favorabile reprezintă tocmai un asemenea standard de protecție și este consacrat chiar de Constituție. Articolul 15 stabilește expres că legea penală sau contravențională mai favorabilă se aplică retroactiv. Prin urmare, nu vorbim despre o opțiune ci despre o obligație constituțională.
Având în vedere neîndeplinirea condiției privind frauda gravă care afectează interesele financiare ale UE, Curtea consideră inutilă analiza celorlalte condiții sub aspectul reținerii prioritare a CJUE. Cauza-280/25 | Lin II.
În continuare, pe fondul contestației, Curtea reține că:
În fapt, prin sentința penală nr.2163 din data de 18 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr.45798/3/2016, în baza art.291 alin(1) C.pen. raportat la art.7 lit.a din Legea nr.78/2000 și art.5 C.pen. a fost condamnat inculpatul B. S., fără antecedente penale, la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,
În baza art.67 alin.(1) C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 lit a, b, g - dreptul de ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, aceea de funcționar public și k C.pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.65 alin.(1) C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 lit a, b, g - dreptul de ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, aceea de funcționar public și k C.pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea următoarelor fapte:
La începutul anului 2011, în calitate de președinte al A. N.A.F., inculpatul B. S. a acceptat promisiunea de bani a lui B. H. B. – director general al S.C. R. S.R.L. B., reprezentând un procent de 20% din valoarea unor contracte de furnizare produse și servicii IT ce urmau a fi încheiate la nivelul instituției publice respective, în baza derulării a două proceduri de achiziție publică, în schimbul exercitării influenței sale asupra subalternului S. D., director în cadrul Direcției de Investiții Achiziții Publice și Servicii Interne, pentru ca acesta, prin prisma funcției deținute și în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective (nr. (...)/(...) și nr. (...)/(...)) într-o manieră de natură a determina obținerea acelor servicii și echipamente de către S.C. R. S.R.L. B., primind, astfel, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, împreună cu acesta din urmă, suma totală de 13.172.520 lei, transferată de S.C. R. S.R.L. B. (subcontractorul societăților câștigătoare) în contul unei societăți cu comportament tip ,,fantomă” controlată de S. D.- S.C. I. D. S.R.L. B., în baza unor contracte fictive de prestări servicii informatice încheiate între cele două firme, din care i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 lei (calculată ca diferență între suma totală de 13.172.520 lei și suma de 658.626 lei primită de S. D.).
Totodată, s-a constatat că faptele anterior menționate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art.291 alin.(1) C.pen., raportat la art.7 lit.a din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 C.pen.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul B. S.
Ulterior, prin Decizia penală nr.627/A din data de 07 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală în Dosarul nr.45798/3/2016, instanța de apel în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală a admis apelul declarat de inculpatul B. S. împotriva sentinței penale nr.2163 din data de 18.10.2018 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală în dosarul nr.45798/3/2016.
A desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, în fond a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului B. S. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art.291 alin.1 Cod penal raportat la art.7 lit. a din Legea nr.78/2000 și art.5 Cod penal de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Totodată, a redus și durata pedepsei complementare aplicată inculpatului de la 4 ani la 3 ani.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, analizând cauza prin raportare la critica formulată, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.417 alin.2 din Codul de procedură penală, a constatat, în esență, că soluția de condamnare a inculpatului B. S., pronunțata de prima instanță este corectă, în cauză nefiind incident nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin.1 lit. a-d Cod procedură penală, în care se pronunță achitarea inculpatului.
A constatat că prima instanță a acordat semnificația cuvenită tuturor datelor relevate de actele dosarului și, printr-o apreciere și interpretare obiectivă a întregului material probator administrat ,a stabilit corect situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția apelantului intimat inculpat.
A mai reținut că prima instanță a realizat o judicioasă analiză a probelor administrate în cauză, atât in faza de urmărire penală, cât si in cursul cercetării judecătorești, raportat și la apărările inculpatului, probe care, în opinia Curții, au fost în măsură să justifice și să susțină soluția de condamnare a inculpatului B. S., adoptată prin hotărârea criticată.
A mai constatat că inculpatul B. S. a avut o atitudine nesinceră, negând orice implicare in procedurile de achiziție publica, încercând, in esență, să acrediteze ideea că prin declarațiile date in prezenta cauza martorii S. D., B. H. B. si G. Ș. au urmărit obținerea unor beneficii in dosare penale in care erau cercetați.
Examinând dosarul cauzei, procedând la propria evaluare a materialului probator, Curtea a constatat însă, contrar celor susținute de apelantul intimat inculpat B. S., prin calea de atac exercitata și declarațiile date, că probele administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești, dovedesc, cu certitudine, săvârșirea de către apelantul intimat inculpat a faptei deduse judecății, în modalitatea descrisă și reținută de prima instanță.
Referitor la individualizarea pedepselor, Curtea a apreciat că aplicând inculpatului B. S. o pedeapsă de 5 ani închisoare cu executare prin privare de libertate se realizează o justă individualizare a sancțiunii, în raport cu gravitatea în concret a faptei comise și periculozitatea autorului acesteia, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.
Curtea a avut în vedere, la stabilirea acestei pedepse, natura și gravitatea în concret a faptei reținute în sarcina inculpatului, modalitatea și împrejurările de săvârșire, calitatea in care a comis infracțiunea, suma de bani traficată, scopul urmărit.
În drept, potrivit art. 426 C proc pen, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Se observă că apelantul contestator și-a întemeiat contestația în anulare pe cazul prevăzut dispozițiile art. 426 lit b C. proc. pen, în sensul că la data condamnării, exista o cauză de încetare a procesului penal, pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art.291 alin.1 cod penal cu aplic. art.7 alin.1 lit.a din legea nr.78/2000 și art.5 cod penal.
Prin decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 Curtea Constituțională a României a stabilit că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională. Curtea a reținut că sintagma nu îndeplinea condițiile de claritate și previzibilitate, statuate anterior prin mai multe decizii ale instanței de contencios constituțional precum și ale Curții Europene a Drepturilor Omului.
Prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 Curtea Constituțională a României a stabilit că dispozițiile art. 155 alin. 1 din Codul penal sunt neconstituționale. Curtea a constatat că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.
Prin decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b din Codul de procedură penală, instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal.
Prin decizia nr. 67/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din Codul penal. De asemenea a mai stabilit că instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.
În considerentele deciziei nr. 67/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a învederat că poate fi introdusă contestație în anulare doar pentru încălcări ale legii de procedură, iar când aceasta este întemeiată pe prevederile art. 426 lit. b din Codul de procedură penală, doar atunci când instanța a pronunțat o soluție de condamnare, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, cu excepția celei referitoare la existența autorității de lucru judecat, în acest caz fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. i din Codul de procedură penală. A interpreta altfel acest caz de contestație în anulare ar însemna transformarea contestației în anulare, ca și cale extraordinară de atac, într-un apel deghizat, permițându-se, contrar legii, pronunțarea unei soluții diametral opuse, exclusiv pe baza unei interpretări diferite date acelorași elemente avute în vedere de instanța de apel, de către judecători din cadrul aceleiași instanțe. O nouă analiză a fondului cauzei poate fi dispusă, exclusiv, în ipoteza în care în cadrul contestației în anulare apar elemente noi circumscrise unei erori de procedură a instanței de apel, pornindu-se, în mod obligatoriu, de la principiul prezumției legalității hotărârilor judecătorești. Ca atare, orice aspect care a fost pus în discuția părților de către instanța de apel și cu privire la care s-a pronunțat definitiv constituie o chestiune care intră în puterea lucrului judecat, neputând fi invocată ca și caz de contestație în anulare.
Fiind sesizată cu întrebarea dacă „Constituie omisiunea instanței de a avea în vedere inexistența unei cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, în perioada 26 iunie 2018 – 30 mai 2022, o eroare de procedură, în sensul art. 426 alin. 1 lit. b din Codul de procedură penală, în ipoteza cauzelor definitiv judecate în perioada anterior menționată?”, chiar dacă a respins ca inadmisibilă sesizarea, în considerentele deciziei nr. 82/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept a învederat că se poate constata că întrebării i s-a dat un răspuns implicit prin problema dezlegată la punctul 2 din Decizia nr. 67/2022, prin interpretarea per a contrario a acesteia, respectiv instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, poate analiza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel nu a dezbătut și nu a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii. Înalta Curte a apreciat că această interpretare este susținută și de considerentele Deciziei nr. 453 din 24 iunie 2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1190 din 7 decembrie 2020), prin care dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, interpretate prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, au fost supuse controlului de constituționalitate și s-a constatat că sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În considerentele acestei decizii (paragrafele 29 și 30) s-a reținut că orice greșită apreciere a instanței cu privire la incidența cauzelor de încetare a procesului penal constituie o greșeală de drept, ce implică reevaluarea fondului hotărârii judecătorești astfel pronunțate, însă „omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la incidența unei cauze de încetare a procesului penal reprezintă o eroare de procedură, în acest caz instanța neanalizând aspectele ce ar putea determina o soluție de încetare a procesului penal”. Concluzionând, Curtea Constituțională a reținut (paragraful 34) că „omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei cauze de încetare a procesului penal poate face obiectul căii extraordinare de atac a contestației în anulare, prevăzută la art. 426 lit. b din Codul de procedură penală, pe când soluția greșitei nedispuneri a încetării procesului penal, în situația în care instanța, în mod eronat, a constatat lipsa incidenței unei cauze de încetare a procesului penal, nu face obiectul de reglementare al textului criticat.
Din interpretarea textelor legale și a deciziilor Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prezentate mai sus, Curtea apreciază că trebuie analizat în cazul contestatorului, dacă la data pronunțării deciziei contestate era împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale și dacă instanța de apel a analizat incidența prescripției pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art.291 alin.(1) C.pen., raportat la art.7 lit.a din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 C.pen.
Instanțele care au judecat fondul cauzei, în primă instanță și în apel, au reținut în sarcina inculpatului (la acel moment) B. S. săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență prev. de art.291 alin.1 cod penal cu aplic. art.7 alin.1 lit. a din legea nr.78/2000 și art.5 cod penal, stabilind cu putere de lucru judecat săvârșirea de către acesta a următoarelor fapte:
La începutul anului 2011, în calitate de președinte al A.N.A.F., inculpatul B. S. a acceptat promisiunea de bani a lui B. H. B. – director general al S.C. R. S.R.L. B., reprezentând un procent de 20% din valoarea unor contracte de furnizare produse și servicii IT ce urmau a fi încheiate la nivelul instituției publice respective, în baza derulării a două proceduri de achiziție publică, în schimbul exercitării influenței sale asupra subalternului S. D., director în cadrul Direcției de Investiții Achiziții Publice și Servicii Interne, pentru ca acesta, prin prisma funcției deținute și în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective (nr. (...)/(...) și nr. (...)/(...)) într-o manieră de natură a determina obținerea acelor servicii și echipamente de către S.C. R. S.R.L. B., primind, astfel, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, împreună cu acesta din urmă, suma totală de 13.172.520 lei, transferată de S.C. R. S.R.L. B. (subcontractorul societăților câștigătoare) în contul unei societăți cu comportament tip ,,fantomă” controlată de S. D.- S.C. I. D. S.R.L. B., în baza unor contracte fictive de prestări servicii informatice încheiate între cele două firme, din care i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 lei (calculată ca diferență între suma totală de 13.172.520 lei și suma de 658.626 lei primită de S. D.).
Curtea constată, în privința singurului caz de încetare a procesului penal invocat de condamnat, și anume acela prevăzut de art.16 alin.1 lit.f (teza a II-a) din Codul de procedură penală, că infracțiunea de trafic de influență prev. de art.291 alin.1 cod penal cu aplic. art.7 alin.1 lit. a din Legea nr.78/2000 și art.5 cod penal reținută în sarcina condamnatului a fost săvârșită în mai multe modalități normative alternative care întrunesc fiecare elementele de tipicitate ale acestei infracțiuni.
O primă modalitate în care a fost săvârșită această infracțiune este cea a acceptării de către inculpatul B. S. a promisiunii de bani a lui B. H. B. – director general al S.C. R. S.R.L. B., reprezentând un procent de 20% din valoarea unor contracte de furnizare produse și servicii IT ce urmau a fi încheiate la nivelul instituției publice respective, în baza derulării a două proceduri de achiziție publică, în schimbul exercitării influenței sale asupra subalternului S. D., director în cadrul Direcției de Investiții Achiziții Publice și Servicii Interne, pentru ca acesta, prin prisma funcției deținute și în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective (nr. (...)/(...) și nr. (...)/(...)) într-o manieră de natură a determina obținerea acelor servicii și echipamente de către S.C. R. S.R.L. B., care a fost săvârșită la începutul anului 2011, fără a se preciza exact momentul, contestatorul indicând perioada martie-aprilie 2011.
O a doua modalitate în care a fost săvârșită această infracțiune este cea a primirii de către inculpatul B. S. în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, împreună cu o altă persoană, a sumei totale de 13.172.520 lei, transferată de S.C. R. S.R.L. B. (subcontractorul societăților câștigătoare) în contul unei societăți cu comportament tip ,,fantomă” controlată de S. D.- S.C. I. D. S.R.L. B., în baza unor contracte fictive de prestări servicii informatice încheiate între cele două firme, din care i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 lei (calculată ca diferență între suma totală de 13.172.520 lei și suma de 658.626 lei primită de S. D.).
Prin prezenta contestație în anulare, contestatorul a solicitat ca termenul de prescripție a răspunderii penale să fie calculat în raport de momentul consumării infracțiunii de trafic de influență, respectiv momentul acceptării promisiunii de bani, săvârșită în perioada martie-aprilie 201, iar nu în raport de momentul primirii sumei de bani (perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012), apreciind că la nivelul doctrinei de specialitate și practicii instanței supreme s-a cristalizat opinia potrivit căreia consumarea infracțiunii de trafic de influență are loc în momentul realizării elementului material, în oricare dintre modalitățile prevăzute de textul incriminator, iar dacă există o pretindere urmată de primire, fapta se va considera consumată în momentul pretinderii.
Potrivit Deciziei nr. 1 din 20 ianuarie 2025 a ÎCCJ – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a art. 174 și a art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor unice prevăzute de art. 289 – 292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalități normative ale elementului material, se înțelege data comiterii primei modalități alternative independent de realizarea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalități alternative din conținutul infracțiunii și indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârșirii primei modalități alternative și comiterea unei alte modalități alternative ori între actele care compun acțiunea caracteristică uneia din modalitățile normative de săvârșire a faptei, respectiv data comiterii primului act dintr-o succesiune de acte corespunzătoare unei singure modalități normative.
În prezenta cauză, termenul general de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, calculat conform art.154 alin.1 lit. c din codul penal și a început să curgă potrivit art. 154 alin. (2) din Codul penal, de la data săvârșirii infracțiunii, respectiv data comiterii primei modalități alternative – acceptarea promisiunii unor sume de bani martie-aprilie 2011.
Curtea constată că la data pronunțării în apel a deciziei penale nr.627/A în Dosarul nr.45798/3/2016, respectiv 07 mai 2019, prin care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului B. S. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență anterior menționată, fusese împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale, care s-a împlinit în luna martie-aprilie 2019, astfel că prezenta contestație în anulare promovată de contestator este întemeiată.
În continuare, examinând considerentele deciziei penale nr. 627/A pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală, în dosarul nr. 45798/3/2016, Curtea constată că instanța de apel nu a analizat incidența prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea descrisă mai sus, astfel că ne aflăm în prezența unei omisiuni a instanței de a se pronunța cu privire la incidența unei cauze de încetare a procesului penal, omisiune ce reprezintă o eroare de procedură, în acest caz instanța neanalizând aspectele ce ar fi putut determina o soluție de încetare a procesului penal.
De asemenea, nici existența autorității de lucru judecat nu mai poate fi ridicată, în condițiile în care aceasta excepție a fost deja analizată la momentul admiterii în principiu a contestației în anulare.
Față de cele expuse, instanța din calea extraordinara de atac retine așadar caracterul fondat al prezentei contestații in anulare, declarata anterior admisibila în principiu, din moment ce instanța de apel a dispus condamnarea contestatorului, deși era incident un caz de încetare a procesului penal, derivând din intervenirea prescripției răspunderii penale, ca urmare a modificării legislative survenite în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, necesar a fi aplicată în cauză, întrucât constituia lege penală mai favorabilă, după cum s-a evocat în precedent.
Față de considerentele anterior evocate, Curtea constatând că cererea de contestație în anulare este întemeiată, urmează să o admită, cu consecința desființării în parte a deciziei penale de condamnare atacate, sub aspectul laturii penale, cu privire la condamnatul B. S..
Procedând la rejudecare în aceste limite, în baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, se va dispune încetarea procesul penal pornit împotriva inculpatului B. S., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art.291 alin.(1) C.pen., raportat la art.7 lit.a din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 C.pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale (faptele din martie-aprilie 2011).
Înlătură dispozițiile referitoare la aplicarea pedepselor complementare și accesorii pe lângă infracțiunea pentru care a intervenit prescripția răspunderii penale.
Va înlătura dispoziția privind obligarea inculpatului B. S. la plata sumei de 7500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, obligat în primă instanță.
Va constata că inculpatul a fost reținut si arestat preventiv, de la 12.03.2013 la 28.08.2013, arestat la domiciliu de la 07.11.2016 până la data de 27.04.2017, și că a executat pedeapsa în regim de detenție de la 07.05.2019 la data de 15.10.2021.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei.
În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul și contestația inculpatului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:

Constată că prin încheierea din 03.06.2026, în baza art.431 alin.2 C.proc.pen., a fost admisă în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul-condamnat B. S. împotriva Deciziei penale nr. 627/A/07.05.2019 pronunțate în dosarul nr. 45798/3/2016 de către Curtea de Apel București – Secția I Penală.
În baza art.432 alin.1 C.proc.pen. admite contestația în anulare formulată de contestatorul – condamnat B. S. împotriva Deciziei penale nr. 627/A/07.05.2019 pronunțate în dosarul nr. 45798/3/2016 de către Curtea de Apel București – Secția I Penală.
Desființează, în parte, decizia penală nr. 1121/A/09.11.2021 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 39276/3/2016 și, rejudecând:
În baza art.421 pct.2 lit. a C.proc.pen. admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și inculpatul B. S. împotriva sentinței penale nr. 2163 din data de 18 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr.45798/3/2016.
În baza art.396 alin.6 raportat la art.16 alin.1 lit. f C.proc.pen., cu aplicarea art.153 alin.1 și art.154 alin.1 lit. c C.pen., încetează procesul penal față de inculpatul B. S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art.291 alin.(1) C.pen., raportat la art.7 lit. a din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 C.pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale (faptele din martie-aprilie 2011).
Înlătură dispozițiile referitoare la aplicarea pedepselor complementare și accesorii pe lângă infracțiunea pentru care a intervenit prescripția răspunderii penale.
Înlătură dispoziția privind obligarea inculpatului B. S. la plata sumei de 7500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, obligat în primă instanță.
Constată că inculpatul a fost reținut si arestat preventiv, de la 12.03.2013 la 28.08.2013, arestat la domiciliu de la 07.11.2016 până la data de 27.04.2017, și că a executat pedeapsa în regim de detenție de la 07.05.2019 la data de 15.10.2021.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei.
În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul și contestația inculpatului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată, astăzi, 21.07.2026, prin punerea la dispoziția părților și a parchetului, prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte,	Judecător,
(...)	(...)

	Grefier,
	(...)

Red.jud.B.A.

Th.red. (...)/2 ex./21.07.2026