DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

ECLI:RO:TBNMT:2026:002.000057

Dosar nr.566/103/2026 acord recunoaștere

ROMÂNIA
TRIBUNALUL NEAMȚ
SECȚIA PENALĂ
Ședința publică din 26.06.2026
SENTINȚA PENALĂ NR.57/P
PREȘEDINTE-(...)
(...) -GREFIER

Ministerul Public reprezentat de procuror (...) din cadrul D.N.A.-
SERVICIUL TERITORIAL BACĂU


Se examinează cauza sesizarea formulată de D.N.A.-Serviciul Teritorial Bacău având ca obiect acordul de recunoaștere a vinovăției cu privire la inculpatul A.A.-S., domiciliat (...).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 26.03.2026 iar pronunțarea s-a stabilit pentru 29.04.20206, 28.05.2026 și 26.06.2026.

TRIBUNALUL,
Asupra cauzei penale de față, constată:


Sub numărul 566/103/2026 a fost înregistrat la Tribunalul Neamț acordul de recunoaștere a vinovăției nr. 14/5/P/2025 din 11.03.2026, încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-DNA-S.T. Bacău, cu inculpatul A.A.-S., cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fapte prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., fiecare cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen..
Prin actul de sesizare a instanței s-au arătat următoarele:
În dosarul de urmărire penală nr. 14/5/P/2025:
La data de 04.02.2025, organul de cercetare penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunilor de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen și abuz în serviciu, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că la sfârșitul anului 2024 - începutul anului 2025, numitul F.I., primar al Comunei Z., posibil cu concursul altor angajați ai Primăriei Z., a manipulat cu încălcarea legii procedura de achiziție publică având ca obiectiv “Amenajare parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., județul Neamț”, în sensul conceperii și punerii în aplicare astfel încât contractul să fie câștigat, la tarife mult supraevaluate, de societatea agreată de primul, S.C. L.I.I. S.R.L. Pentru atribuirea nelegală a contractului acesta a pretins și ar urma să primească de la numitul S.C.-C., administrator al S.C. L.I.I. S.R.L., un procent de aproximativ 50% din profitul net obținut de societate ca urmare a executării contractului, respectiv suma de aproximativ 150.000 de lei.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 04.02.2025, a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. Ia art. 289 alin. 1 C. pen. și abuz în serviciu, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 12.06.2025, s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000, rap. la art. 290 alin. 1 C. pen.
În dosarul de urmărire penală nr. 26/5/P/2025:
La data de 18.07.2025, organul de cercetare penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunilor de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen și abuz în serviciu, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că, la începutul lunii iulie 2025, numita J.I., director al Școlii Gimnaziale nr. 1 Z., la solicitarea numitului F.I., primar al Comunei Z., a înaintat către Primăria Z. o adresă privind demararea procedurilor legale pentru alocarea din bugetul local a sumelor necesare reabilitării fațadei unui corp de clădire în care își desfășoară activitatea Grădinița cu program normal nr. 1 Z., iar ulterior, tot în cursul lunii iulie 2025, după alocarea din bugetul local a sumei de 550.000 de lei pentru realizarea acestei lucrări, cu concursul altor angajați din cadrul primăriei Z. și a unității de învățământ, a manipulat cu încălcarea legii procedura de achiziție publică având ca obiectiv Lucrări de construcții pentru reabilitare fațadă - Școala Gimnazială nr. 7, care a fost în așa fel concepută și pusă în aplicare încât contractul să fie câștigat, la tarife mult supraevaluate, de o societatea agreată de numitul F.I.. Pentru atribuirea nelegală a contractului acesta ar urma să primească de la administratorul acestei societăți comerciale un procent de aproximativ 50% din profitul net obținut, respectiv suma de aproximativ 250.000 de lei.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 18.07.2025, a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen. și abuz în serviciu, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 02.10.2025, s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000, rap. la art. 290 alin. 1 C. pen.
În dosarul de urmărire penală nr.48/5/P/2025:
Din denunțul formulat de numiții I.M.C. și I.C.A. la data de 22.10.2025, rezultă în esență următoarele: La începutul anului 2023, numitul F.I., în calitate de primar al comunei Z., jud. Neamț, în legătură cu obiectivul finanțat din bugetul local ”Reparații și extindere trotuare în com. Z., jud. Neamț” al cărui beneficiar era U.A.T. Z. și având atribuții în legătură cu încheierea, derularea și executarea contractului de achiziție publică cu același obiect (încheiat la 18.04.2023), a pretins de la numita I.M.C. administrator și asociat unic al S.C. P. SRL Z. ce a fost desemnată ca executant al lucrării de referință în asociere cu SC T.C. SRL, prin intermediul numitului I.C.A., soțul primei menționate, o sumă de bani în cuantum de jumătate de profitul ce urma să fie obținut de firmă ca urmare a executării contractului menționat, iar ulterior, pe parcursul execuției lucrării în baza aceleiași înțelegeri și în același scop a primit de la aceleași persoane foloase necuvenite constând în edificarea unui imobil (casă de locuit) pe o suprafață de teren aparținând familiei edilului, situată pe raza com. Z., jud. Neamț (construcție ce a presupus din partea executantului cheltuieli de aproximativ 40.000 - 50.000 euro și care a fost ulterior scos la vânzare pentru o sumă de aprox. 150.000 euro). De asemenea, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în același scop infracțional primarul F.I. a dispus și a plătit din fondurile publice suma ce constituia prețul contractului (de aprox. 3.015.980,63 lei fără TVA) în beneficiul celor doi executanți, deși a determinat și implicit a cunoscut că valoarea lucrării era mult supraevaluată și că procedura de achiziție fusese fraudată prin favorizarea asocierii menționate anterior, prin aceasta fiind prejudiciată U.A.T. Z. cu o sumă reprezentând valoarea contractului, fiind vătămate interesele acestei persoane juridice de drept public dar și a eventualelor persoane juridice care au participat la procedura de achiziție publică și care au prezentat oferte concurente și totodată realizându-se un folos necuvenit pentru societățile menționate.
Din același denunț rezultă că în mod similar s-a procedat și în cazul contractelor de achiziție publică referitoare la obiectivele ”Construire garaj utilaje, în sat Z., comuna Z., județul Neamț” și ” înființare parc in comuna Z., județul Neamț”, reprezentând lucrări contractate în anul 2023 de U.A.T. Z. prin achiziție directă de la executantul S.C. P.C. SRL Z.. Astfel, în baza unor înțelegeri prealabile cu executantul S.C. P.C. SRL Z., numitul F.I., în calitate de primar al comunei Z., jud. Neamț, în legătură cu cele două obiective și având atribuții în legătură cu încheierea, derularea și executarea contractelor de achiziție publică cu același obiect (încheiate la 28.06.2023, respectiv 04.07.2023), a pretins de la numita I.M.C. administrator și asociat unic al S.C. P.C. SRL Z. ce a fost desemnată ca executant al lucrărilor de referință, prin intermediul numitului I.C.A., soțul primei menționate, sume de bani în cuantum de jumătate de profitul ce urma să fie obținut de firmă ca urmare a executării contractelor menționate, iar ulterior, după execuția lucrărilor și plata prețului aferent contractelor, în baza aceleiași înțelegeri și în același scop a primit de la aceleași persoane sumele de 35.000 lei, respectiv. 30.000 lei. Și în aceste situații, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în același scop infracțional primarul F.I. a dispus și a plătit din fondurile publice sumele ce constituiau prețul contractelor (de aprox. 203.962,33 lei fără TVA, respectiv 387.459,48 lei fără TVA) în beneficiul executantului, deși a determinat și implicit a cunoscut că procedura de achiziție fusese fraudată prin depunerea unor oferte concurente fictive, prin aceasta fiind prejudiciată U.A.T. Z. cu sumă reprezentând valoarea contractelor, fiind vătămate interesele acestei persoane juridice de drept public și totodată realizându-se un folos necuvenit pentru societatea menționată.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 22.10.2025, a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de luare de mită, fapte prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., și a trei infracțiuni de abuz în 1 2
serviciu, fapte prev. de art. 131 2 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 28.10.2025, s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire Ia săvârșirea infracțiunii de dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000, rap. la art. 290 alin. 1 C. pen.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 30.10.2025 s-a dispus reunirea cauzelor cu nr. 14/5/P/2025, 26/5/P/2025 și 48/5/P/2025, aflate în instrumentarea Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău și formarea unui singur dosar sub nr. 14/5/P/2025.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 30.10.2025 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de următorii suspecți, astfel:
1. F.I., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar și ordonator principal de credite al U.A. T. Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif., din dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, prin încălcarea dispozițiilor legale (sau determinarea încălcării) prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2 lit. c și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif, de art. 2, art. 7 alin. 5 și 7, art. 49, 50, 58, 59 și 60 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 21 și 22 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza I din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, a aprobat și implicit ulterior a plătit din fondurile publice în beneficiul S.C. L.I.I. S.R.L., suma reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat în jurul datei de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț” , respectiv suma de 476.205,64 lei (la care se adaugă TVA), deși a coordonat și implicit a cunoscut că valoarea lucrării era supraevaluată și că procedura de achiziție fusese fraudată, vătămând astfel interesele persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată prejudiciind astfel U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. L.I.I. S.R.L.;
b. de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A. T. Z., jud. Neamț, în perioada iunie- octombrie 2025, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins cu titlu de mită de la numitul S.C.-C. administrator al S.C. L.I.I. S.R.L., o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț” și o valoare de 476.205,64 lei (la care se adaugă TVA), a primit de la acesta din urmă o parte din suma menționată și anume aprox. 50.000 lei.
c. abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar și ordonator principal de credite al U.A. T. Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, din dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, prin încălcarea dispozițiilor legale (sau determinarea încălcării) prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2, art. 51 alin. 1 și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif. și de art. 12, 14, 21, 22 și 44 din Legea 500/2002 privind finanțele publice (și implicit a prev. H.G. 907/2016 și O.M.F.P. 1917/2005), de art. 2, art. 7 alin. 5 și 7, art. 49, 50, 58, 59 și 60 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza I din O.U.G 57/2019privind Codul administrativ, după ce inițial a determinat repartizarea prin rectificare bugetară a sumei de 550.000 lei din bugetul local către Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț pentru cheltuieli având ca obiect "Reparații curente Grădinița Școala nr. 1 ”, știind că în realitate era vorba despre o investiție constând în realizarea de lucrări de intervenție asupra unei construcții administrate de U.A.T. (reabilitarea fațadei grădiniței nr. 1 Z.), astfel creând premisele alocării și utilizării acestei sume de către unitatea de învățământ în mod netransparent și fără realizarea procedurilor specifice unor lucrări de investiții, a coordonat plata din fondurile publice (având ca sursă finanțare bugetul local) în beneficiul S.C. T. S.R.L., a sumei reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat în jurul datei de 11.08.2025 între beneficiarul (secundar) Școala cu cls. I-¬VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (în fapt, fiind vorba despre o investiție, U.A.T Z. era beneficiarul principal) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în "Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț" , respectiv suma de 449.962,98 lei (la care se adaugă TVA), în același sens determinând și implicit cunoscând că valoarea lucrării era supraevaluată și că procedura de achiziție fusese fraudată. Prin această conduită ilicită complexă s-a cauzat vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma reprezentând prețul/valoarea contractului, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. T. S.R.L.;
d. de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în perioada august-octombrie 2025, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins de la numitul M.N. administrator al S.C. T. S.R.L., o sumă totală în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 11.08.2025 între beneficiarul (secundar) Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (în fapt, fiind vorba despre o investiție, U.A.T Z. era beneficiarul principal) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț ” și o valoare de 449.962,98 lei (la care se adaugă TVA), a primit în mai multe tranșe de la ultimul menționat o parte din suma pretinsă, respectiv aprox. 70.000 lei.
e. abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar și ordonator principal de credite al U.A. T. Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, din dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, prin încălcarea dispozițiilor legale (sau determinarea încălcării) prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2 lit. c și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif, de art. 2, art. 7 alin. 5 și 7, art. 49, 50, 58, 59 și 60 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 21 și 22 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza 1 din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, a aprobat și implicit ulterior a plătit din fondurile publice în beneficiul asocierii SC T.C. SRL (lider) și S.C. P.C.SRL Z., suma reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat în jurul datei de 18.04.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reparații și extindere trotuare în com.. Z., jud. Neamț”, respectiv suma de 3.015.980,63 lei (la care se adaugă TVA), deși a coordonat și implicit a cunoscut că valoarea lucrării era supraevaluată și că procedura de achiziție fusese fraudată, vătămând astfel interesele persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată prejudiciind astfel U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s- a constituit și într-un folos necuvenit pentru asocierea menționată;
f. de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în perioada aprilie - sfârșitul anului 2023, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu contractul ce va fi menționat, a primit cu titlu de mită de la numita I.M.C. administrator și asociat unic al S.C. P.C. SRL Z., foloase necuvenite constând în edificarea unui imobil (casă de locuit) pe o suprafață de teren aparținând familiei edilului, situată pe raza com.. Z., jud. Neamț (construcție ce a presupus din partea executantului cheltuieli de aproximativ 40.000 - 50.000 euro și care a fost ulterior scos la vânzare pentru o sumă de aprox. 150.000 euro) și de la numitul N.D. administrator al SC T.C. SRL un procent din profitul net obținut conform înțelegerii inițiale, în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 18.04.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ’’Reparații și extindere trotuare în com.. Z., jud. Neamț” și o valoare de 3.015.980,63 lei (la care se adaugă TVA);
g. abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar și ordonator principal de credite al U.A. T. Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, din dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, prin încălcarea dispozițiilor legale (sau determinarea încălcării) prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2 lit. c și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif, de art. 2, art. 7 alin. 5 și 7, art. 49, 50, 58, 59 și 60 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 21 și 22 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza I din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, a aprobat și implicit ulterior a plătit din fondurile publice în beneficiul S.C. P.C. SRL Z., suma reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat la data de 04.07.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Construire garaj utilaje sat Z., com.. Z., jud. Neamț ”, respectiv suma de 387.459,48 lei (la care se adaugă TVA), deși a coordonat și implicit a cunoscut că procedura de achiziție fusese fraudată, vătămând astfel interesele persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată prejudiciind astfel U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru societatea menționată;
h. de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A. T. Z., jud. Neamț, în perioada iulie- sfârșitul anului 2023, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins, a primit cu titlu de mită de la de la numita I.M.C. administrator și asociat unic al S.C. P.C. SRL Z., o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut și anume 30.000 lei, în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat la data de 04.07.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Construire garaj utilaje sat Z., com.. Z., jud. Neamț ”;
i. abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, din dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, prin încălcarea dispozițiilor legale (sau determinarea încălcării) prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2 lit. c și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif., de art. 2, art. 7 alin. 5 și 7, art. 49, 50, 58, 59 și 60 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 21 și 22 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza I din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, a aprobat și implicit ulterior a plătit din fondurile publice în beneficiul S.C. P.C. SRL Z., suma reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat la data de 28.06.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în "înființare Parc în com.. Z., jud. Neamț " , respectiv suma de 203.962,33 lei (la care se adaugă TVA), deși a coordonat și implicit a cunoscut că procedura de achiziție fusese fraudată, vătămând astfel interesele persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată prejudiciind astfel U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s- a constituit și într-un folos necuvenit pentru societatea menționată;
j. de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A. T. Z., jud. Neamț, în perioada iunie- sfârșitul anului 2023, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins, a primit cu titlu de mită de la de la numita I.M.C. administrator și asociat unic al S.C. P.C. SRL Z., o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut și anume 35.000 lei, în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat la data de 28.06.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în "înființare Parc în com.. Z., jud. Neamț, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
2. S.C. L.I.I. S.R.L., CUI (...) și S.C.-C., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada ianuarie 2025-august 2025, a înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin acceptarea propunerii ultimului de participare la procedura formală de achiziție publică ce s-a materializat în încheierea contractului de achiziție publică (în jurul datei de 25.03.2025) între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț”, dar și prin înlesnirea întocmirii și depunerii unor oferte concurente fictive și totodată prin întocmirea și depunerea documentației ce a stat la baza dispunerii de către ordonatorul de credite a plății totale în sumă de 530.542,19 lei și implicit prin beneficierea de către executant de această sumă cu privire la care cunoștea că este mult supraevaluată față de costul real al lucrării, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. L.I.I.S.R.L.;
b. dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți, în perioada iunie-octombrie 2025, în baza unei înțelegeri anterioare cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț după ce anterior a promis/acceptat propunerea ultimului de a-i remite cu titlu de mită aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț” și o valoare de 476.205,64 lei (la care se adaugă TVA), i-a dat acestuia o parte din suma menționată și anume aprox. 50.000 lei cu același titlu și implicit în legătură cu exercitarea de către ordonatorul de credite a atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
3. S.C. Y.D. S.R.L., CUI (...) și F.T., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în realizarea obiectului de activitate al acestei societăți și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada iulie - octombrie 2024, fiindu-i atribuită realizarea serviciilor de proiectare pentru obiectivul de referință ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț”, a creat premisa încălcării de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin supraevaluarea costurilor proiectului, fapt ce a creat posibilitatea plății și obținerii de către executant a unei sume suplimentare de bani, astfel contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant.
4. A.A.-S., fiul lui (...) și M.F., fostă A., fiica lui (...), sub aspectul comiterii următoarelor infracțiuni:
a. de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. I C. pen., constând în aceea că primul în calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, respectiv ce de-a doua în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului și care desfășură în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice, și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada ianuarie - martie 2025, au înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractante U.A. T. Z., în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentației de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă constând în Lucrările de construcții ”Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., Neamț”, în valoare de 476.205,64 lei fără TVA, în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar,
S.C. L.I.I. S.R.L., reprezentată de numitul S.C.-C., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. L.I.I. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant;
b. de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că primul în calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, respectiv ce de-a doua în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului ce desfășura în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice, și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada iulie - august 2025, au înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractante în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentației de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț”, în valoare de 449.962,98 lei fără TVA (scriptic figurând ca autoritate contractantă Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț, deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A. T. Z.), în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar S.C. T. S.R.L., reprezentată de numitul M.N., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. T.S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant;
c. de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că primul în calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, respectiv ce de-a doua în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului ce desfășură în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice, și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada ianuarie - aprilie 2023, au înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractante U.A.T. Z., în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentației de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția simplificată constând în lucrarea de ” Reparații și extindere trotuare în com.. Z., jud. Neamț”, în valoare de 3.015.980,63 lei fără TVA, în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar, respectiv a asocierii SC T.C. SRL (lider) și S.C. P.C. SRL Z., reprezentată de numiții N.D. și I.M.C., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către asocierea menționată, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant;
d. de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că primul în calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, respectiv ce de-a doua în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului ce desfășura în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice, și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în luna iunie 2023, au înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractactante U.A.T. Z., în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentației de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă constând în Lucrările de construcții ”Înființare parc in comuna Z., județul Neamț”, în valoare de 203.962,33 lei fără TVA, în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar, S.C. P-C S.R.L. Z., reprezentată de numita I.M.C., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. P-C S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant;
e. de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că primul în calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, respectiv ce de-a doua în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului ce desfășură în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice, și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada iunie-iulie 2023, au înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractactante U.A.T. Z., în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentației de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă constând în Lucrările de construcții ” Construire garaj utilaje, în sat Z., comuna Z., județul Neamț”, în valoare de 387.459,48 lei fără TVA, în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar, S.C. P-C S.R.L. Z., reprezentată de numita I.M.C., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. P-C S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
5. L.D., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de diriginte de șantier al lucrării de construcții ”Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., Neamț”, beneficiar U.A.T. Z., în înțelegere atât cu primarul F.I. cât și cu executantul S.C. L.I.I. S.R.L., în perioada mai-august 2025 a participat la întocmirea și a semnat situațiile de lucrări ce au stat la baza dispunerii plății efectuate de U.A.T Z. la datele de 12.06.2025 și 14.08.2025, în valoare totală de 530.542,19 lei, către persoana juridică menționată, cunoscând că datele inserate în acestea nu reflectau realitatea, respectiv costul lucrării era supraevaluat, și implicit că plata se va face cu încălcarea legii, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. L.I.I. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant.
6. C.M., fostă G., fiica lui (...), sub aspectul comiterii următoarelor infracțiuni:
a. complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de contabil în cadrul Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, în înțelegere cu primarul F.I. - ordonator principal de credite și în virtutea atribuțiilor specifice funcției, în jurul datelor de 12.06.2025 și 14.08.2025, a efectuat formalitățile de plată a sumei totale de 530.542,19 lei către persoana juridică S.C. L.I.I. S.R.L., în temeiul contractului de achiziție publică încheiat în jurul datei de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț”, cunoscând că prețul lucrării fusese supraevaluat și implicit că datele inserate în documentele justificative nu reflectau realitatea și că plata se va efectua cu încălcarea legii dar și că procedura de achiziție fusese fraudată, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. L.I.I. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într- un folos necuvenit pentru executant;
b. complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de contabil în cadrul Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, în înțelegere cu primarul F.I. - ordonator principal de credite și în virtutea atribuțiilor specifice funcției, în jurul datelor de 24.09.2025 și 23.10.2025, a efectuat formalitățile ce au permis plata sumei totale de 544.000 lei din bugetul local către persoana juridică SC T. SRL, în temeiul contractului de achiziție publică încheiat în jurul datei de 11.08.2025 între beneficiarul scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A.T. Z.) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț”, cunoscând că lucrarea era una de investiții și nu reparații curente și implicit că nu se realizase procedura legală de aprobare, avizare, evaluare, proiectare și efectuare a lucrării și totodată că prețul lucrării fusese supraevaluat și implicit că datele inserate în documentele justificative nu reflectau realitatea dar și că procedura de achiziție fusese fraudată și, raportat la toate aspectele menționate în cele ce preced, că plata se va efectua cu încălcarea legii, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către SC T. SRL, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
7. S.C. T. S.R.L., CUI (...) și M.N., fiul lui (...) sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada august-octombrie 2025, a înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin acceptarea propunerii ultimului de participare la procedura formală de achiziție publică ce s-a materializat în încheierea contractului de achiziție publică (în jurul datei de 11.08.2025) între beneficiarul scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. 1- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A. T. Z.) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț”, dar și prin întocmirea și depunerea documentației ce a stat la baza dispunerii de către ordonatorul de credite a plății totale în sumă de 544.000 lei și implicit prin beneficierea de către executant de această sumă cu privire la care cunoștea că este mult supraevaluată față de costul real al lucrării, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. T. S.R.L.;
b. dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți, în perioada august-octombrie 2025, în baza unei înțelegeri anterioare cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț după ce anterior a promis/acceptat propunerea ultimului de a-i remite cu titlu de mită o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 11.08.2025 între beneficiarul scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. 1- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A.T. Z.) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț” și o valoare de 449.962,98 lei (la care se adaugă TVA), i-a dat acestuia în mai multe tranșe o parte din suma convenită inițial și anume aprox. 70.000 lei, cu același titlu și implicit în legătură cu exercitarea de către ordonatorul de credite a atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O. U.G 57/2019privind Codul administrativ, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
8. J.I., fostă Ț., fiica lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., în aceea că în calitate de director și ordonator terțiar de credite al Școlii gimnaziale nr.1 Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T. Z. a înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator principal de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin formularea unei solicitări către Primăria Z. de alocare a unor sume vădit disproporționate de la bugetul local pentru efectuarea unor reparații asupra fațadei Grădiniței nr. 1 Z., acțiune ce a stat la baza demarării procedurilor ulterioare de repartizare a sumei totale de 550.000 lei către unitatea de învățământ, și totodată a coordonat derularea formală la nivelul unității școlare a procedurii de achiziție publică directă ce s- a materializat în încheierea contractului de achiziție publică (în jurul datei de 11.08.2025) între beneficiarul scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A.T. Z.) și executantul S.C. T. S.R.L., având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț”, și a realizat formalitățile ce țineau de calitatea sa de ordonator terțiar de credite ce au stat la baza plății totale în sumă de 544.000 lei către executant, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. T. S.R.L.
9. O.V., fiica lui (...) și S.E., fostă T., domiciliată în (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că ambele în calitate de angajate ale Scolii cu cls. I- VIII Nr. I Z. jud. Neamț ce desfășurau în fapt inclusiv activități specifice de achiziții publice, și în înțelegere cu numita J.I., directoarea unității de învățământ, în perioada iulie - august 2025, i-au sprijinit pe numiții A.A.S. și M.F., funcționari din cadrul Primăriei Z., la fraudarea procedurii de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț”, în valoare de 449.962,98 lei fără TVA (scriptic figurând ca autoritate contractantă Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț, deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A.T. Z.) și anume au primit, înregistrat și verificat documentația de achiziție pusă la dispoziție de ultimii doi menționați și ulterior au derulat în mod formal procedura de achiziție directă, în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de directorul unității de învățământ, S.C. T. S.R.L., reprezentată de numitul M.N., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. T. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant.
10. D.I.I., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de diriginte de șantier al lucrării de construcții ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț”, beneficiar scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă și beneficiar nu putea fi decât U.A.T. Z.), și în virtutea atribuțiilor conferite de această calitate, în înțelegere atât cu primarul F.I. cât și cu executantul S.C. T. S.R.L. prin reprezentant M.N., în perioada august-octombrie 2025 a participat la întocmirea și a semnat situațiile de lucrări ce au stat la baza dispunerii plății efectuate de U.A.T. Z. la datele de 24.09.2025 și 23.10.2025, în valoare totală de 544.000 lei, către persoana juridică menționată, cunoscând că datele inserate în acestea nu reflectau realitatea, respectiv costul lucrării era supraevaluat și implicit că plata se va face cu încălcarea legii, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. T. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant.
11. S.C. T.C. S.R.L. cu sediul social în (...) și N.D.D., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada aprilie - sfârșitul anului 2023, a înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin acceptarea propunerii ultimului de participare la procedura formală de achiziție publică ce s-a materializat în încheierea contractului de achiziție publică încheiat în jurul datei de 18.04.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ’’Reparații și extindere trotuare în com.. Z., jud. Neamț" în valoare de 3.015.980,63 lei (la care se adaugă TVA), dar și prin întocmirea și depunerea documentației ce a stat la baza dispunerii de către ordonatorul de credite a plății totale reprezentând prețul contractului și implicit prin beneficierea de către executant de această sumă cu privire la care cunoștea că este mult supraevaluată față de costul real al lucrării, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. T.C. S.R.L.;
b. dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. I C. pen., constând în aceea că în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți, în perioada aprilie - sfârșitul anului 2023, în baza unei înțelegeri anterioare cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț după ce anterior a promis/acceptat propunerea, i-a remis acestuia cu titlu de mită o sumă într-un anumit procent din profitul obținut, în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 18.04.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în "Reparații și extindere trotuare în com.. Z., jud. Neamț ’ în valoare de 3.015.980,63 lei (la care se adaugă TVA) și implicit în legătură cu exercitarea de către ordonatorul de credite a atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O. U.G 57/2019 privind Codul administrativ, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 12.11.2025 în cauză s-a dispus astfel:
1. Extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen.
2. Extinderea urmăririi penale in personam față de suspectul F.I., fiul lui (...) sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în perioada septembrie-noiembrie 2024, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019privind Codul administrativ, după ce a pretins indirect, a primit cu titlu de mită de la de la numitul F.T., reprezentant al S.C. Y.D. S.R.L., o sumă în cuantum de aprox. 8.000 lei, în legătură cu încheierea, derularea și decontarea prețului, referitoare la contractul de ’Servicii de proiectare amenajări spații publice Dtac+Pt+Verificare+Asistentă Tehnică’ (cod achiziție (...)), în valoare de 49.500 lei fără TVA, contract încheiat la data de 28.08.2024 între societatea prestatoare menționată și beneficiarul UATC Z., privitor la obiectivul ’’Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț”.
3. Schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina suspectului F.I. din două infracțiuni de luare de mită, prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen., în o infracțiune continuată de luare de mită, prev. de art. 6 si 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (două acte materiale).
In concret cele două acte materiale ale infracțiunii continuate constau în aceea că, în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în perioada iunie-octombrie 2025, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins cu titlu de mită de la numitul S.C.-C. administrator al S.C. L.I.I. S.R.L., o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț” și o valoare de 476.205,64 lei (la care se adaugă TVA), a primit de la acesta din urmă o parte din suma menționată și anume aprox. 50.000 lei, si că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în perioada septembrie- noiembrie 2024, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O. U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce a pretins indirect, a primit cu titlu de mită de la de la numitul F.T., reprezentant al S.C. Y.D. S.R.L., o sumă în cuantum de aprox. 8.000 lei, în legătură cu încheierea, derularea și decontarea prețului, referitoare la contractul de ” Servicii de proiectare amenajări spații publice Dtac+Pt+Verificare+Asistentă Tehnică” (cod achiziție (...)), în valoare de 49.500 lei fără TVA, contract încheiat la data de 28.08.2024 între societatea prestatoare menționată și beneficiarul UATC Z., privitor la obiectivul ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț”.
Prin ordonanța procurorului de caz din data de 12.11.2025 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de următorii inculpați, astfel:
1. F.I., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat Ia art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar și ordonator principal de credite al U.A. T. Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, din dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, prin încălcarea dispozițiilor legale (sau determinarea încălcării) prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2 lit. c și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif, de art. 2, art. 7 alin. 5 și 7, art. 49, 50, 58, 59 și 60 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 21 și 22 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza I din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, a aprobat și implicit ulterior a plătit din fondurile publice în beneficiul S.C. L.I.I. S.R.L., suma reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat în jurul datei de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț” , respectiv suma de 476.205,64 lei (la care se adaugă TVA), deși a coordonat și implicit a cunoscut că valoarea lucrării era supraevaluată și că procedura de achiziție fusese fraudată, vătămând astfel interesele persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată prejudiciind astfel U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S. C. L.I.I. S. R. L.;
b. de luare de mită în formă continuată, fapte prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen. (două acte materiale), constând în aceea că:
-în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în perioada iunie-octombrie 2025, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins cu titlu de mită de la numitul S.C.-C. administrator al S.C. L.I.I. S.R.L., o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț ” și o valoare de 476.205,64 lei (la care se adaugă TVA), a primit de la acesta din urmă o parte din suma menționată și anume aprox. 50.000 lei, și totodată foloase constând servicii de lucrări de instalații estimate la suma de aproximativ 6000-8000 lei (preț ce nu a fost achitat de beneficiar) și că,
-în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în perioada septembrie- noiembrie 2024, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce a pretins indirect, a primit cu titlu de mită de la de la numitul F.T., reprezentant al S.C. Y.D..R.L., o sumă în cuantum de aprox. 8.000 lei, în legătură cu încheierea, derularea și decontarea prețului, referitoare la contractul de ”Servicii de proiectare amenajări spații publice Dtac+Pt+Verificare + Asistentă Tehnică” (cod achiziție (...)), în valoare de 49.500 lei fără TVA, contract încheiat la data de 28.08.2024 între societatea prestatoare menționată și beneficiarul UATC Z., privitor la obiectivul ’’Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț”.
c. abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, din dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, prin încălcarea dispozițiilor legale (sau determinarea încălcării) prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2, art. 51 alin. 1 și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif. și de art. 12, 14, 21, 22 și 44 din Legea 500/2002 privind finanțele publice (și implicit a prev. H.G. 907/2016 și O.M.F.P. 1917/2005), de art. 2, art. 7 alin. 5 și 7, art. 49, 50, 58, 59 și 60 din Legea 98/2016privind achizițiile publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza I din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce inițial a determinat repartizarea prin rectificare bugetară a sumei de 550.000 lei din bugetul local către Școala cu cls. 1- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț pentru cheltuieli având ca obiect ’Reparații curente Grădinița Școala nr. 1 ”, știind că în realitate era vorba despre o investiție constând în realizarea de lucrări de intervenție asupra unei construcții administrate de U.A.T. (reabilitarea fațadei grădiniței nr. 1 Z.), astfel creând premisele alocării și utilizării acestei sume de către unitatea de învățământ în mod netransparent și fără realizarea procedurilor specifice unor lucrări de investiții, a coordonat plata din fondurile publice (având ca sursă finanțare bugetul local) în beneficiul S.C. T. S.R.L., a sumei reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat în jurul datei de 11.08.2025 între beneficiarul (secundar) Școala cu cls. 1¬VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (în fapt, fiind vorba despre o investiție, U.A.T Z. era beneficiarul principal) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț” , respectiv suma de 449.962,98 lei (la care se adaugă TVA), în același sens determinând și implicit cunoscând că valoarea lucrării era supraevaluată și că procedura de achiziție fusese fraudată. Prin această conduită ilicită complexă s-a cauzat vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma reprezentând prețul/valoarea contractului, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. T. S.R.L.;
d. de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în perioada august-octombrie 2025, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins de la numitul M.N. administrator al S.C. T. S.R.L., o sumă totală în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 11.08.2025 între beneficiarul (secundar) Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (în fapt, fiind vorba despre o investiție, U.A.T Z. era beneficiarul principal) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț” și o valoare de 449.962,98 lei (la care se adaugă TVA), a primit de la ultimul menționat o parte din suma pretinsă, respectiv aprox. 70.000 lei;
e. de luare de mită, faptă prev. de art. 6 și 7 lit. a din Legea 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar (deci ocupând o funcție de demnitate publică) și ordonator principal de credite al U.A.T. Z., jud. Neamț, în perioada aprilie - sfârșitul anului 2023, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, după ce anterior a pretins o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu contractul ce va fi menționat, a primit cu titlu de mită de la numita I.M.C. administrator și asociat unic al S.C. P.C. SRL Z., foloase necuvenite constând în edificarea unui imobil (casă de locuit) pe o suprafață de teren aparținând familiei edilului, situată pe raza com.. Z., jud. Neamț (construcție ce a presupus din partea executantului cheltuieli de aproximativ 40.000 - 50.000 euro și care a fost ulterior scos la vânzare pentru o sumă de aprox. 150.000 euro), în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 18.04.2023 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reparații și extindere trotuare în com.. Z., jud. Neamț” și o valoare de 3.015.980,63 lei (la care se adaugă TVA), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
2. S.C. L.I.I. S.R.L., CUI (...) și S.C.-C., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada ianuarie 2025-august 2025, a înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin acceptarea propunerii ultimului de participare la procedura formală de achiziție publică ce s-a materializat în încheierea contractului de achiziție publică (în jurul datei de 25.03.2025) între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț”, dar și prin înlesnirea întocmirii și depunerii unor oferte concurente fictive și totodată prin întocmirea și depunerea documentației ce a stat la baza dispunerii de către ordonatorul de credite a plății totale în sumă de 530.542,19 lei și implicit prin beneficierea de către executant de această sumă cu privire la care cunoștea că este mult supraevaluată față de costul real al lucrării, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. L.I.I. S.R.L.;
b. dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți, în perioada iunie-octombrie 2025, în baza unei înțelegeri anterioare cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț după ce anterior a promis/acceptat propunerea ultimului de a- i remite cu titlu de mită aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț” și o valoare de 476.205,64 lei (la care se adaugă TVA), i-a dat acestuia o parte din suma menționată și anume aprox. 50.000 lei cu același titlu și totodată, în același scop, a prestat în interesul primului lucrări de instalații estimate de executant la o valoare de aproximativ 8000 lei, toate în legătură cu exercitarea de către ordonatorul de credite a atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 Ut. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019privind Codul administrativ, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
3. S.C. T. S.R.L., CUI (...) și M.N., fiul lui (...), sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
a. complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada august-octombrie 2025, a înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin acceptarea propunerii ultimului de participare la procedura formală de achiziție publică ce s-a materializat în încheierea contractului de achiziție publică (în jurul datei de 11.08.2025) între beneficiarul scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A. T. Z.) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr. 1 Loc. Z. Jud. Neamț ”, dar și prin întocmirea și depunerea documentației ce a stat la baza dispunerii de către ordonatorul de credite a plății totale în sumă de 544.000 lei și implicit prin beneficierea de către executant de această sumă cu privire la care cunoștea că este mult supraevaluată față de costul real al lucrării, astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. T. S.R. L.;
b. dare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 alin. 1 C. pen., constând în aceea că în aceea că ultimul în calitate de administrator al primei, în interesul acestei societăți, în perioada august-octombrie 2025, în baza unei înțelegeri anterioare cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț după ce anterior a promis/acceptat propunerea ultimului de a-i remite cu titlu de mită o sumă în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat în jurul datei de 11.08.2025 între beneficiarul scriptic - autoritate contractantă - Școala cu cls. 1- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A.T. Z.) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr. 1 Loc. Z. Jud. Neamț ”și o valoare de 449.962,98 lei (la care se adaugă TVA), i-a dat o parte din suma convenită inițial și anume aprox. 70.000 lei, cu același titlu și implicit în legătură cu exercitarea de către ordonatorul de credite a atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
4. A.A.-S., fiul lui (...) și M.F., fostă A., fiica lui (...), sub aspectul comiterii următoarelor infracțiuni:
a. de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că primul în calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, respectiv ce de-a doua în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului și care desfășura în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice, și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada ianuarie - martie 2025, au înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractante U.A. T. Z., în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentației de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă constând în Lucrările de construcții "Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., Neamț”, în valoare de 476.205,64 lei fără TVA, în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar, S.C. L.I.I. S.R.L., reprezentată de numitul S.C.-C., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. L.I.I. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant;
b. de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., constând în aceea că primul în calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, respectiv ce de-a doua în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane al Primăriei Z. — aparatul de specialitate al primarului ce desfășura în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice, și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada iulie - august 2025, au înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractante în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentației de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț”, în valoare de 449.962,98 lei fără TVA (scriptic figurând ca autoritate contractantă Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț, deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A. T. Z.), în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar S.C. T. S.R.L., reprezentată de numitul M.N., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. T. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
S-a arătat că, inculpatul A.A.-S. a fost asistat pe parcursul urmăririi penale de apărător ales, respectiv dna. avocat B.E. din cadrul Baroului Bacău.
În fapt, s-a reținut că:
1. Relativ la obiectivul "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț":
1.1. Derularea procedurii administrative:
La data de 18.07.2024, în baza Raportului de specialitate nr. 3645/13.05.2024 întocmit de responsabilul din cadrul aparatului de specialitate al Primarului com.. Z., jud. Neamț și a referatului de aprobare nr. 3644/13.05.2024 prezentat de Primarul com.. Z. și implicit a avizului favorabil al Comisiei de Specialitate din cadrul Consiliului Local Z., prin H.C.L. nr. 39/18.07.2024, s-a aprobat Nota Conceptuală și Tema de proiectare pentru obiectivul „Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț”, în realizarea obiectivului și pentru a semna documentația aferentă fiind desemnat Primarul com. Z..
În baza hotărârii anterior precizate, la data de 28.08.2024, U.A.T. Z. a contractat prin achiziție directă (ofertă unică) de la S.C. Y.D. S.R.L., reprezentată de numitul F.T., ”Servicii de proiectare amenajări spații publice Dtac+Pt+Verificare+Asistentă Tehnică” (cod achiziție (...)), în valoare de 49.500 lei fără TVA, servicii referitoare la obiectivul "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț”.
În luna septembrie 2024, S.C. Y.D. S.R.L. a realizat prestațiile contractate, întocmind documentația tehnică aferentă obiectivului în discuție.
Prin H.C.L. nr. 60/08.11.2024, ca urmare a Raportului de specialitate nr. 9857/01.11.2024 întocmit de responsabilul din cadrul aparatului de specialitate al Primarului com. Z. și a referatului de aprobare nr. 9858/01.11.2024 prezentat de Primarul com. Z. și, implicit, a avizului favorabil al Comisiei de Specialitate din cadrul Consiliului Local Z., și totodată, în baza documentației tehnice depuse, s-a aprobat Documentația tehnică (faza D.T.A.C. + Pth) aferentă proiectului "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț”, întocmită de S.C. Y.D. S.R.L. și indicatorii tehnico-economici menționați în aceasta. Implicit, s-a aprobat valoarea totală rezultată din devizul general al investiției în cuantum de 894.918.61 lei cu TVA, din care C+M (n.r. construcție +manoperă) = 581.443.83 lei cu TVA (aprox. 471.000 lei fără TVAL Urmare a acestor demersuri, conform Proiectului de buget pe anul 2025, la capitolul "Cultură, recreere și religie” - secțiunea "Cheltuieli de capital - Parc tematic", s-a alocat suma de 900.000 lei.
La data de 20.01.2025, pe site-ul web al Primăriei Z., jud. Neamț, la secțiunea “Achiziții publice", au fost publicate Anunțurile de publicitate Lucrări de construcții, respectiv Achiziție echipamente pentru parcuri și terenuri de joacă nr. 350 și 351/20.01.2025, având ca obiectiv “Amenajare parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., județul Neamț”, achiziție directă în valoare totală de aprox. 800.754 lei cu TVA (478.608,26 lei fără TVA reprezentând lucrările de construcție și 198.862 lei fără TVA reprezentând valoarea echipamentelor pentru parcul de joacă cu montaj inclus).
Ulterior, în perioada 27-28.01.2025, Comuna Z. prin intermediul primarului F.I. a trimis patru cereri de ofertă pentru realizarea lucrărilor de construcții menționate, către SC C.R. SRL, SC L.I.I. SRL, SC T. SRL și către SC R.M.C. SRL, criteriul de atribuire stabilit fiind prețul cel mai scăzut.
Astfel, la data de 31.01.2025, trei din cele patru persoane juridice menționate (cu excepția SC T. SRL) au depus oferte cu privire la lucrările de construcții solicitate, oferta depusă de SC L.I.I. SRL conținând cel mai mic preț (476.205,64 lei fără TVA+ 90.479,07 TVA).
Totodată, relativ la echipamentele de joacă, la data de 27.01.2025 au fost cerute oferte de la SC D. SRL, SC P.T.C. SRL și SC L.P. SRL, criteriul de atribuire stabilit fiind prețul cel mai scăzut. Astfel, la data de 31.01.2025, două din cele trei persoane juridice menționate (cu excepția SC D. SRL) au depus oferte cu privire la livrarea de echipamente de joacă și montaj.
La data de 31.01.2025 prin dispoziția nr. 27 a primarului F.I. a fost desemnată Comisia de evaluare în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect “Amenajare parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., județul Neamț”, după cum urmează: A.G., viceprimar - președinte, M.F., inspector Primăria Z. - membru și A.A.-S., consilier Primăria Z. - membru.
La data de 21.02.2025, Comisia de evaluare a întocmit Procesul-verbal de evaluare nr. 1128 și Raportul procedurii de evaluare nr. 1130, prin care au stabilit admisibilitatea ofertelor transmise de persoanele juridice menționate (cu excepția celei înaintate de SC P.T.C. SRL), iar ca ofertanți câștigători pe baza criteriului prețului cel mai mic, pe SC L.I.I. SRL, în cazul lucrărilor de construcții, respectiv pe SC L.P. SRL, în cazul furnizării și montării echipamentelor de joacă.
La data de 24.03.2025, pe platforma de achiziții publice SEAP a fost publicată informarea de atribuire cu numărul DA37733005, referitor la achiziția directă de lucrări de construcții și amenajare a terenului efectuată de UAT Z., de la SC L.I.I. SRL (CUI (...)), respectiv “Lucrările de construcții Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., Neamț în valoare de 476.205,64 lei fără TVA. În cuprinsul informării sunt precizate sumar detalii privind obiectul achiziției, respectiv ”Execuția lucrărilor de Amenajare Parc Cămin Cultural în Sat Z., Comuna Z., Județul Neamț”, conform ofertei înregistrate cu nr. 622/31.01.2025. De asemenea, pe platforma electronică, la secțiunea detalii achiziție se mai regăsesc și următoarele informații: “ Data de răspuns a ofertantului 24.03.2025-15:20, Data de răspuns a autorității contractante 24.03.2025 15:21”.
Tot la data de 24.03.2025, a fost publicată informarea cu numărul DA37732884, referitor la achiziția directă de furnizare echipamente pentru parcuri și locuri de joacă efectuată de U.A.T. Z. de la S.C. L.P. S.R.L. (CUI (...)), respectiv “Dotare loc dejoacă proiect Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z., Comuna Z., județul Neamț”, în valoare de 122.733 lei, fără TVA, în cuprinsul anunțului fiind menționate tipurile și cantitățile de echipamente specifice locurilor de joacă, ce urmează să fie furnizate și montate de societatea comercială în cauză. De asemenea, pe platforma electronică, la secțiunea detalii achiziție se mai regăsesc și următoarele informații: “ Data de răspuns a ofertantului 24.03.2025 15:28, Data de răspuns a autorității contractante 24.03.2025 15:36”.
La data de 25.03.2025, între U.A.T. Comuna Z., reprezentată de numitul F.I. - primar și SC L.I.I. SRL (CUI (...)), reprezentantă de numitul S.C.C. - administrator și unic asociat, a fost încheiat contractul de lucrări nr. 1864/25.03.2025, având ca obiect realizarea lucrărilor de construcții "Amenajare Parc Cămin Cultural In Sat Z., Comuna Z., Județul Neamț”.
La data de 14.04.2025, amplasamentul a fost predat constructorului pentru demararea lucrărilor conform proiectului însușit, trasarea lucrărilor fiind realizată la data de 16.04.2025 în baza planșelor anexă la proiect și cu concursul dirigintelui de șantier desemnat, L.D..
La data de 26.05.2025, SC L.I.I. SRL prin administrator S.C.-C. a transmis Primăriei Z. situația de plată nr. 1, iar la data de 10.06.2025 factura aferentă, documente justificative în baza cărora, la data de 12.06.2025, ordonatorul de credite F.I. a aprobat și ordonanțat plata sumei de 279.393,19 lei, din care suma de 23.478,42 lei reprezentând cota aferentă garanției de bună execuție, această sumă de bani fiind achitată în contul de Trezorerie al persoanei juridice SC L.I.I. SRL.
La data de 24.07.2025, SC L.I.I. SRL prin administrator S.C.-C., a notificat Primăria Z. cu privire la finalizarea lucrărilor și a transmis unității administrativ-teritoriale situația de plată nr. 2, iar la data de 25.07.2025 factura aferentă, documente justificative în baza cărora la data de 04.08.2025, ordonatorul de credite F.I. a aprobat și ordonanțat plata sumei de 251.149,30 lei, din care suma de 18.723,97 lei reprezentând cota aferentă garanției de bună execuție, această sumă de bani fiind achitată în contul de Trezorerie al persoanei juridice SC L.I.I. SRL.
S-a precizat că la data de 25.07.2025 a fost încheiat actul adițional nr. 1 la Contactul de lucrări nr. 1864/25.03.2025, prin care prețul contractului a fost modificat la 445.834,02 lei fără TVA (530.542,48 lei cu TVA - n.r. practic aceasta fiind suma totală plătită de beneficiar către executant), ca urmare a deducerii lucrărilor la care s-a renunțat pe parcursul execuției conform dispozițiilor de șantier și notelor de renunțare emise.
La data de 12.08.2025, după întocmirea de către proiectant a referatului la terminarea lucrărilor din data de 07.08.2025, respectiv de către dirigintele de șantier a referatului nr. 11/12.08.2025, comisia de recepție din cadrul Primăriei Z. a întocmit procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 5206/12.08.2025, prin care a hotărât admiterea recepției fără obiecțiuni sau constatarea unor nereguli.
1.2. S-a arătat că, în concret, la data de 28.08.2024, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul F.I. - primar al Comunei Z. dar și al unor colaborări anterioare, persoanei juridice S.C. Y.D. S.R.L, administrată de suspectul F.T., i-a fost atribuită prin procedură de achiziție directă (achiziție realizată pe baza unei singure oferte - procedură prev. de art. 7 alin. 7 lit. c din Legea 98/2016) realizarea serviciilor de proiectare pentru obiectivul de referință "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț”, prestație în valoare de 49.500 lei (fără TVA), fiind astfel încheiat contractul de prestări servicii nr. achizitor 7263/02.09.2024 - nr. prestator 54YD/02.09.2024. în executarea contractului, în luna septembrie 2024, suspectul F.T. a întocmit documentația tehnică și devizul general al investiției dar și defalcat pe liste de cantități, rezultând un total general al cheltuielilor necesare pentru realizarea obiectivului în cuantum de 753.089,26 lei (894.918,61 lei TVA), dintre care 488.608,26 lei (581.443,83 lei cu TVA) cheltuieli pentru construcție și manoperă, sumă ce s-a dovedit a fi supraevaluată raportat la costul efectiv al lucrării (ce va fi detaliat în cele ce urmează). De altfel, din declarația suspectului F.T. a rezultat că în perioada realizării proiectului, prezentându-i inculpatului F.I. un deviz inițial cu liste de cantități și prețuri, acesta din urmă și-a manifestat nemulțumirea solicitând mărirea sumelor de la diverse repere din listele de prețuri, primul conformându-se (astfel ajungându-se la sumele de mai sus).
În acest context, în perioada septembrie - noiembrie 2024, ulterior plății contravalorii serviciilor de proiectare, după ce în prealabil a pretins indirect, respectiv l-a contactat pe numitul F.T. atenționându-1 în mod sugestiv că a aprobat și dispus plata facturii pentru serviciile prestate, aflându-se pe raza localității Z. în autoturismul marca D., model D. aparținând Primăriei Z., inculpatul F.I. a primit, cu titlu de mită de la acesta din urmă, reprezentant al S.C. Y.D. S.R.L., o sumă în cuantum de aprox. 8.000 lei, în legătură cu încheierea, derularea și decontarea prețului, referitoare la contractul de ”Servicii de proiectare amenajări spații publice Dtac+Pt+Verificare+Asistentă Tehnică” (cod achiziție (...)), în valoare de 49.500 lei fără TVA, contract încheiat la data de 02.09.2024 între societatea prestatoare menționată și beneficiarul UATC Z., privitor la obiectivul menționat.
Ulterior aprobării prin HCL 60/08.11.2024 (la inițiativa primarului F.I.) a documentației tehnice (faza D.T.A.C. + Pth) aferente proiectului ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț”, întocmită de S.C. Y.D. S.R.L. și implicit a indicatorilor tehnico-economici menționați în aceasta, în perioada ianuarie - martie 2025, inculpatul F.I., în calitate de ordonator principal de credite, a inițiat și, prin intermediul aparatului de specialitate din subordine, a derulat o procedură formală de achiziție publică pentru execuția lucrărilor de construcție aferente obiectivului (achiziție realizată pe baza consultării a minim trei operatori economici dată fiind valoarea estimată a lucrărilor ce depășea pragul legal de 300.000 lei - procedură reglementată de art. 7 alin. 7 lit. b din Legea 98/2016 și ce a fost expusă detaliat în capitolul anterior), în scopul desemnării ca executant/constructor, în mod netransparent, neconcurențial și fără respectarea regulilor de achiziție publică, a persoanei juridice S.C. L.I.I. S.R.L., administrată de inculpatul S.C.C., apropiat al edilului și persoană care efectua în mod regulat toate lucrările de instalații/intervențiile pentru imobilele familiei F.. La acel moment persoana juridică menționată nu avea niciun angajat, figurând în evidențele O.R.C. cu obiectul principal de activitate: ”Lucrări de instalații electrice” - cod CAEN 4321.
În acest sens, inculpatul F.I. a stabilit o înțelegere cu inculpatul S.C.C., administrator al S.C. L.I.I. S.R.L., potrivit căreia societatea acestuia urma să fie desemnată câștigătoare a procedurii pe baza criteriului prețului cel mai mic, în schimbul remiterii ulterioare a unei sume de bani reprezentând aproximativ jumătate din profitul rezultat din contractul de lucrări. Pentru a crea aparența de legalitate a procedurii de achiziție directă, inculpatul F.I. a aprobat și transmis anunțul de publicitate și cererile de ofertă expuse în cele ce preced, iar inculpatul S.C.C. a înlesnit întocmirea și depunerea unor oferte fictive superioare ca preț din partea altor doi operatori economici ce ar fi fost consultați, cu care derula relații de colaborare, și anume SC C.R. SRL, administrată de martorul M.C.P. și SC R.M.C. SRL, administrată de martorul R.M., procedura fiind astfel viciată (în realitate nerealizându-se o consultare reală și efectivă a acestor două firme, toate manoperele realizate de inculpați având doar rolul de a crea o aparență de legalitate a procedurii).
În această perioadă, inculpatul A.A.-S., consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z., și inculpata M.F., inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Resurse Umane, care desfășura în fapt și activități specifice structurii de achiziții, au acționat în înțelegere și la indicațiile inculpatului F.I., întocmind formal și fraudulos documentația de achiziție, astfel încât contractul de lucrări să fie încheiat cu S.C. L.I.I. S.R.L. în mod concret, la solicitarea expresă a inculpatului F.I., aceștia au derulat întreaga procedură de achiziție publică, deși cunoșteau faptul că nu sunt respectate condițiile de transparență și obiectivitate impuse de lege. Astfel, cererile de ofertă au fost transmise unor societăți indicate de inculpatul S.C.C., respectiv SC C.R. SRL și R.M.C. SRL, iar ulterior, atât oferta formulată de către SC L.I.I. SRL, cât și ofertele formulate în numele SC C.R. SRL și R.M.C. SRL au fost întocmite și predate de către inculpatul S.C.C. inculpatei M.F., oferta SC L.I.I. SRL conținând prețul cel mai mic. Conform declarațiilor administratorilor acestor societăți, respectiv M.C.P. și R.M., coroborat cu conversațiile identificate în urma percheziției telefonului mobil utilizat de S.C.C., a rezultat faptul că cei doi contra ofertanți nu au avut nici o intenție dc a obține contractul de lucrări publice de referință și că au semnat doar formal ofertele întocmite de S.C.C. în numele lor, la solicitarea acestuia, fără a exista vreo interacțiune între ei și angajații cu atribuții pe linie de achiziții publice din cadrul Primăriei Z.. Ca urmare a acestor demersuri, deși cunoșteau faptul că toate ofertele au fost întocmite de inculpatul S.C.C. fără respectarea normelor legale, inculpații A.A.S. și M.F. au validat ofertele și au întocmit procesele-verbale de evaluare și raportul procedurii prin care au desemnat câștigătoare societatea S.C. L.I.I. S.R.L. și astfel, la data de 25.03.2025, a fost încheiat contractul de achiziție publică între Primăria Z., prin reprezentant F.I., în calitate de beneficiar, și S.C. L.I.I. S.R.L., în calitate de executant, în valoare totală de 476.205,64 lei (566.684,71 lei TVA).
În continuare, în perioada sfârșitul lunii aprilie - sfârșitul lunii iulie 2025, lucrările au fost executate de S.C. L.I.I. S.R.L., sub supravegherea dirigintelui de șantier, suspectul L.D., care, deși avea obligația legală de a verifica lucrările puse în operă și de a le compara cu listele de cantități solicitate la plată, a omis să își îndeplinească efectiv atribuțiile menționate și implicit a avizat și semnat situațiile de lucrări (de plăți) parțiale care au stat la baza emiterii facturilor datate 06.06.2025 și 25.07.2025, ce conțineau costuri supraevaluate raportat la cheltuielile reale efectuate de constructor și implicit la cantitățile reale de manoperă și materiale puse în operă.
În aceeași perioadă, sub coordonarea directă a edilului, numita C.M., în calitate de contabil în cadrul aparatului de specialitate al primarului, a întocmit și efectuat formalitățile de plată către S.C. L.I.I. S.R.L., în cuantum total de 530.542,19 lei.
La data de 12.08.2025, după întocmirea de către proiectant a referatului la terminarea lucrărilor din data de 07.08.2025, respectiv de către dirigintele de șantier a referatului nr. 11/12.08.2025, comisia de recepție din cadrul Primăriei Z. a întocmit procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 5206/12.08.2025, prin care a hotărât admiterea recepției fără obiecțiuni sau constatarea unor nereguli.
Rezumând, inculpatul F.I. a aprobat și implicit ulterior a plătit din fondurile publice în beneficiul S.C. L.I.I. S.R.L., suma reprezentând prețul contractului de achiziție publică încheiat la data de 25.03.2025 între beneficiarul U.A.T Z. și executantul menționat anterior, având ca obiect execuția lucrărilor constând în ” Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț” în valoare de 445.834,02 lei fără TVA (530.542,48 lei cu TVA), deși a determinat, coordonat, și implicit a cunoscut că valoarea lucrării era supraevaluată raportat la costul efectiv al acesteia și că procedura de achiziție fusese fraudată.
S-a reținut că, prin acest comportament ilicit, F.I. a încălcat dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif., dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, precum și dispozițiile prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2 lit. c și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif., de art. 2, art. 7 alin. 5 și 7 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 21 și 22 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza I din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, vătămând astfel interesele persoanei juridice de drept public U.A.T. Z. de utilizare eficientă și in mod loial și transparent a fondurilor bugetare, și totodată, prejudiciind U.A.T. Z. cu această sumă, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. L.I.I. S.R.L.
În baza înțelegerii anterioare, la data de 28.09.2025, inculpatul S.C.C., în calitate de administrator al S.C. L.I.I. S.R.L., deplasându-se la domiciliul inculpatului F.I., i-a remis acestuia suma de 50.000 lei, reprezentând o parte din profitul obținut din contractul de lucrări de referință și în legătură cu încheierea, derularea și decontarea prețului aferent acestui contract.
Totodată, în perioada iunie - octombrie 2025 în același scop și în baza aceleiași înțelegeri, inculpatul S.C.C., în calitate de administrator al S.C. L.I.I. S.R.L. a prestat în interesul inculpatului F.I., lucrări de instalații constând în instalare și punere în funcțiune a unui compresor industrial, respectiv a unui hidrofor, lucrări estimate la suma de aproximativ 6000-8000 lei (preț ce nu a fost achitat de beneficiar).
1.3 Descrierea probelor esențiale pentru acuzația adusă inculpatului A.A.-S.:
S-a reținut declarația martorului amenințat căruia i s-a atribuit pseudonimul ”A.N.” din data de 06.02.2025, din care rezultă în esență că inculpatul F.I. obișnuiește să primească în calitate de primar al comunei sume de bani cu titlu de mită, cuantificate în procente din valoarea profiturilor aferente contractelor încheiate în numele U.A.T. Z., fie de la proiectantul S.C. Y.D. S.R.L. - în concret de la reprezentantul legal F.T., fie de la executantul SC. L.I.I. S.R.L. - în concret de la reprezentantul legal S.C.C.. De asemenea, martorul a menționat că numitul F.I. este ajutat la manipularea procedurii de achiziție publică de băiatul nașului său, A.A.S., care este angajat în cadrul primăriei, având o funcție în compartimentul de achiziții publice.
S-au reținut procesele-verbale de redare a conversațiilor telefonice interceptate ca urmare a autorizării și punerii în executare a unor măsuri de supraveghere tehnică:
- proces-verbal de redare din data de 21.02.2025, din care rezultă în esență următoarele:
• se constată o practică și cu privire la modalitatea de fraudare a procedurii de achiziție publică, realizată de A.A.S. și M.F., funcționari în cadrul UAT Z., la solicitarea primarului F.I.;
• de asemenea, din cadrul convorbirilor s-a constatat că, pentru a crea o aparență de legalitate a procedurii de achiziție publică având ca obiectiv “Amenajare parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., județul Neamț”, respectiv că s-ar fi respectat prevederile art. 7, alin. 5 și 7 din Legea 98/2016, numitul S.C.-C., pe lângă oferta întocmită în numele societății pe care o administrează (SC L.I.I. S.R.L.), a mai redactat și transmis către Primăria Z. încă două oferte, în numele unor societăți administrate de persoane din cercul său relațional, respectiv R.M. - CNP (...) și M.C.P. - CNP (...), ambii fiind administratori ai unor societăți de profil din domeniul construcțiilor. Din conținutul convorbirilor telefonice interceptate autorizat, rezultă că în cursul zilei de 11.02.2025, S.C.C. s-a întâlnit pe raza orașului R. cu M.C.P. și R.M., cărora le-a înmânat ofertele pentru a fi semnate. Ulterior, S.C.C. a constatat că cele două oferte au fost semnate în mod eronat, respectiv fiecare dintre cei doi a semnat oferta celuilalt. In acest context, S.C. l-a contactat telefonic pe fiul său, S.F., aflat la domiciliu, căruia i-a solicitat să printeze din nou cele două oferte, pe care le-a înmânat în cursul aceleiași zile celor doi administratori pentru a fi semnate;
• în cursul zilei de 12.02.2025 S.C.-C., în baza unor discuții și înțelegeri anterioare, a înmânat cele trei oferte numitei M.F.- inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane, ce desfășoară în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice la sediul Primăriei Z., în vederea întocmirii de către aceasta a documentației de achiziție prevăzută în Legea 98/2006;
• din conținutul convorbirii telefonice purtate la data de 17.02.2025 între M.F. și A.A.S. - consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice, rezultă că primarul F.I. a solicitat urgentarea procedurii de atribuire a contractului, cei doi consultându-se cu privire la existența documentelor necesare pentru îndeplinirea condițiilor de formă din partea societății SC L.I.I. S.R.L.;
- procesul-verbal de redare din data de 08.04.2025, din care rezultă în esență, următoarele:
• toate documentele cu privire la participarea la procedura de achiziție publică au fost întocmite de S.C.C.an sub îndrumarea inculpaților A.A.-S. și M.F.; în cadrul conversației cu fiul său, S.F., S.C.C. îi spune acestuia să înregistreze oferta în SEAP, iar ulterior să transmită numitului A.A.-S. „poziția” („îi dăm o poziție ca să știe să caute”).
• declarații martori R.M. și M.C.P., din data de 12.11.2025,din care rezultă în esență că ofertele depuse de aceștia în cadrul procedurii de achiziție pentru lucrarea de execuție a parcului din zona Căminului Cultural Z. au avut doar un rol formal și nu reprezentau intenția reală a acestora de a contracta lucrarea, ci doar de a-1 ajuta pe S.C.C. să obțină contractul; de asemenea, M.C.P declară faptul că S.C.C. a redactat în totalitate oferta în numele societății sale și că el doar a semnat la final. R.M. a precizat în esență același lucru, dar a nuanțat că, deși inițial a fost interesat de lucrare, ulterior a renunțat la ideea de a se implica deoarece îi era teamă că după finalizarea lucrărilor, F.I. îi va cere o sumă de bani din profit, știind că acesta obișnuiește să procedeze astfel.
• declarație suspect S.C.C., din data de 11.11.2025, care a recunoscut că în contextul prezentat, la solicitarea și în înțelegere cu primarul F.I., a înlesnit fraudarea procedurii de achiziție publică pentru lucrarea de referință și, conform înțelegerii inițiale, i-a remis primarului suma de 50.000 lei, totodată prestând în același scop și în folosul edilului lucrări de instalații estimate de executant la suma de aprox. 8.000 lei. Acesta precizează faptul că, din cadrul Primăriei Z., despre procedura de depunere a documentației a discutat cu inculpații M.F. și A.A.S., iar toate ofertele depuse au fost primite de inculpata M.F.. Inculpatul S.C.C. arată faptul că el personal a depus cele trei oferte privind lucrările de construcții pentru parcul din zona Căminului Cultural Z..
• declarație martor C.C.G. (secretar al Primăriei Z.), din data de 13.11.2025, din care rezultă în esență că numiții A.A.S. și M.F., sunt funcționarii desemnați din cadrul Primăriei Z. să desfășoare atribuții pe linie de achiziții publice.
• declarație martor A.G. (viceprimar al comunei), din data de 17.11.2025, din care rezultă, în esență, că privitor la obiectivul „Amenajare parc cămin cultural com.. Z.”, procedura de achiziție a fost derulată de către inculpații M.F. și A.A.-S. și că el, fără a fi informat în prealabil, a făcut parte doar formal din comisia de evaluare a ofertelor, în calitate de președinte de comisie, fără a fi implicat în mod concret în activitățile desfășurate. Astfel, martorul nu a participat la deschiderea ofertelor și la procesul de evaluare întrucât nu a fost informat despre aceste activități, ci doar a semnat documentele finale.
• declarație martor D.I. (consilier local), din data de 18.11.2025, din care rezultă faptul că A.A.S. și M.F. au fost inițial angajați drept consilieri personali, iar ulterior mutați la biroul Achiziții din cadrul Primăriei Z.. Martorul consideră că a fost făcută această mutare deoarece în acel birou se luau deciziile referitoare la cheltuirea banilor din bugetul local.
• declarație martor G.D.-A.Ș. (administrator al SC B.A.T. SRL, ce a oferit consultanță pentru SC L.I.I. SRL la întocmirea documentației aferente procedurii de achiziție și ulterior a devizelor de lucrări relativ la lucrarea de execuție a parcului din zona Căminului Cultural Z.), din data de 21.11.2025, ce relevă că la începutul anului 2025, ianuarie-februarie, a fost contactat de către primarul F.I., care l-a întrebat dacă poate să întocmească documentația aferentă unei proceduri de achiziție și ulterior devizele de lucrări pentru o societate care urma să facă parcul. În cadrul discuției inițiale avute cu domnul F.I., acesta i-a creat certitudinea că societatea respectivă urma să câștige licitația. La acel moment nici măcar nu cunoștea despre ce procedura de atribuire este vorba. Astfel, la două trei zile distanță, a fost sunat de către domnul S.C.C., care s-a recomandat a fi administratorul societății și i-a propus să se întâlnească pentru a discuta în detaliu cu ce urmează să-l ajute. S-a întâlnit în aceeași zi cu numitul S.C.C. la Galeria M., acesta având asupra sa o parte din proiectul tehnic (respectiv planșele color). Precizează că S.C.C. ar fi putut să aibă acele planșe fie de la proiectant, fie de la funcționarii Primăriei Z.. Cu ocazia discuțiilor purtate, a constatat că numitul S. nu stăpânea aproape deloc termenii tehnici în legătură cu domeniul construcțiilor și i-a explicat aproape în detaliu ce presupune executarea lucrării. Analizând documentele pe care i le-a pus la dispoziție domnul Scutariu, a constatat că lipsea partea economică, respectiv listele de cantități. Astfel, s-au înțeles ca martorul să întocmească partea de ofertare, în sensul completării formularelor de licitație, care sunt puse la dispoziție de autoritatea contractantă plus partea de situații de lucrări, respectiv întocmirea situațiilor de plată în momentul emiterii facturilor parțiale. Ulterior, martorul discutat cu angajata Primăriei Z., numita M.F., referitor la procedura de achiziție, întrebând-o ce fel de formulare ar trebui să pregătească pentru constructor. Totodată, a cerut și respectivele liste de cantități, care trebuiau să fie la Primărie în cadrul proiectului. A întocmit oferta pentru S.C.C. și, la indicațiile acestuia, a menționat un preț puțin mai mic decât cel estimat de proiectant.
• declarație martor G.D.-A.Ș., din data de 12.02.2026, din care rezultă, în esență, că el a întocmit toate cele trei oferte depuse pentru obiectivul privind amenajarea parcului din zona Căminului Cultural Z., la solicitarea inculpatului S.C.C.. Cu referire la discuția purtată cu inculpata M.F. la data de 28.01.2025, martorul declară faptul că a folosit expresia „încă negociază cu domnul primar” „cumva în glumă”, referindu-se la faptul că S.C.C. „probabil se află în discuții legat de prețul final pe lucrare”. Martorul face precizarea că „din ce am mai lucrat, în general ordonatorul principal, cel care comanda lucrarea decidea și prețul, de aceea am presupus că au existat discuții legate de preț între cei doi”.
• declarație martoră C.S.E. (angajată a Primăriei Z. desemnată să gestioneze site-ul web al Primăriei Z.), din data de 28.11.2025, din care rezultă în esență că de aproximativ 3 ani de zile de administrarea efectivă a site-ului web al primăriei se ocupă un domn Cerbu cu care Primăria are contract de mentenanță, martora având doar atribuția de a-i transmite acestuia documentele care trebuie încărcate sau publicate pe pagina de internet. A constatat că pe site apar și alte anunțuri și documente față de cele pe care le trimitea domnului C., despre care a aflat că erau transmise de către colega sa, M.F.. Aceste documente pe care le-a observat erau legate de proiectele aflate în derulare la Primăria Z. și față de care trebuia demarată procedura de achiziție publică. Precizează că domnul A. se ocupa de partea de achiziții publice, iar M.F. răspundea mai mult de proiecte, dar în cadrul primăriei se știa că ambii se ocupă de compartimentul de achiziții publice. În cursul anului 2025, primăria a fost supusă unei activități de audit din partea ACOR (Asociația Comunelor din România), în urma căruia s-a constatat faptul că rubrica „Achiziții” de pe site-ul Primăriei nu era completată, în fapt nu se regăsea nici un document. Astfel, colegul său A.A.S. a pregătit documentele, le-a pus pe un stick și înainte de a le transmite domnului C., s-a dus să discute cu F.I. pentru a-și da acordul. Urmare a discuției, A.A.S. i-a relatat că domnul primar nu este de acord cu publicarea pe site-ul Primăriei a niciunui document legat de achizițiile publice, iar în formularul pe care trebuia să-l transmitem către ACOR, la întrebarea dacă sunt postate pe site contractele de achiziție publică s-a răspuns cu „nu”. Martora precizează că, după acțiunea organelor judiciare, și-a dat seama că, de fapt, F.I. a refuzat publicarea anunțurilor de achiziție publică pentru că avea ceva de ascuns sau era ceva în neregulă cu acele contracte.
• declarație inculpat S.C.C. din data de 26.11.2025, în cadrul căreia acesta își menține poziția de recunoaștere a faptelor, adoptată cu ocazia audierii in calitate de suspect și precizează că toată documentația privind obiectivul „Amenajare parc cămin cultural com.. Z.” a predat-o personal inculpatei M.F.. Tot aceasta i-a spus ce anume trebuie să aducă, precum și procedurile care trebuiau făcute. M.F. se consulta mereu și cu colegul său de birou, cu domnul A..
• proces-verbal de analiză a documentelor și înscrisurilor ridicate de organele de urmărire penală cu ocazia perchezițiilor domiciliare/de sedii profesionale efectuate la data de 11.11.2025, din data de 02.12.2025, din care rezultă următoarele documente de interes:
- 10.05.2024 - Nota conceptuală nr. 3639/10.05.2024 privind necesitatea și oportunitatea obiectivului de investiție „AMENAJARE PARC CĂMIN CULTURAL ÎN SAT Z., COM. Z.”, care prevede, printre altele, estimarea cheltuielilor pentru execuția lucrării la suma de 570.390.88 lei, fără TVA;
- 18.07.2024 - Nota conceptuală privind necesitatea și oportunitatea obiectivului de investiție „AMENAJARE PARC CĂMIN CULTURAL ÎN SAT Z., COM. Z.”, anexa nr. 1 la HCL nr. 39/18.07.2024, care prevede, printre altele, estimarea cheltuielilor pentru execuția lucrării la suma de 720.267, 85 lei, fără TVA.
S-a arătat că, prin compararea Notei conceptuale nr. 3639/10.05.2024 cu Nota conceptuală anexa nr. 1 la HCL nr. 39/18.07.2024, ambele privind necesitatea și oportunitatea obiectivului de investiție „AMENAJARE PARC CĂMIN CULTURAL ÎN SAT Z., COM. Z.” și întocmite de inculpatul A.A.S., se constată faptul că acestea au același conținut, cu excepția estimării cheltuielilor pentru execuția lucrării; astfel, suma inițială propusă de 570.390.88 lei, fără TVA, a fost modificată Ia suma de 720.267, 85 lei, fără TVA.
-Anunț publicitate nr. 350 din 20.01.2025 privind contractul de achiziție directă „AMENAJARE PARC CĂMIN CULTURAL ÎN SAT Z., COM. Z.” pentru lucrări de construcții de parcuri tematice, în valoare estimată fără TVA de 478.608,26 lei;
-Anunț publicitate nr. 351 din 20.01.2025 privind contractul de achiziție directă „AMENAJARE PARC CĂMIN CULTURAL ÎN SAT Z., COM. Z.” pentru achiziție utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj, în valoare estimată fără TVA de 198.862.00 lei;
-21.01.2025 - e-mail C.A. confirmare postare anunțuri nr. 350 și 351 pe site-ul primăriei Z.;
-La data de 27.01.2025, Primăria Z. a transmis cererile de ofertă nr. 496, 500, 501 și 575 pentru prestarea de servicii de lucrări de construcții parcuri tematice cu privire la obiectivul „Amenajare parc cămin Cultural Z.” către S.C. C.R. S.R.L., S.C. L.I.I. S.R.L., S.C. R.M.C. S.R.L. și S.C. T. S.R.L.;
-la data de 27.01.2025, Primăria Z. a transmis cererile de ofertă nr. 497¬499/27.01.2025 pentru achiziționarea de utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj cu privire la obiectivul Amenajare parc Cămin Cultural Z. către S.C. D. S.R.L., S.C. P.T.C. S.R.L., S.C. L.P. S.R.L. și S.C. T. S.R.L.;
- 30.01.2025 - oferta S.C. P.T.C. S.R.L. nr. 593/30.01.2025 - „Achiziție utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj” pentru obiectivul de investiție „AMENAJARE PARC CĂMIN CULTURAL ÎN SAT Z., COM. Z.”;
-30.01.2025 - oferta S.C. L.P. S.R.L. nr. 603/30.01.2025- „Achiziție utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj” pentru obiectivul de investiție „AMENAJARE PARC CĂMIN CULTURAL ÎN SAT Z., COM. Z.”, în valoare de 122.733.00 lei fără TVA;
-31.01.2025- Referat nr. 610/31.01.2025 de constituire a comisiei de evaluare a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziție publică „AMENAJARE PARC CĂMIN CULTURAL ÎN SAT Z., COM. Z.”; prin acest referat, se propuneau ca membri ai comisiei de evaluare numiții A.G. (președinte), M.F. și A.A.-S.. Tot în baza acestui referat, se instituiau atribuțiile membrilor comisiei de evaluare;
-31.01.2025- Dispoziția Primarului comunei Z. nr. 27/31.01.2025 de constituire a comisiei de evaluare a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziție publică „AMENAJARE PARC CĂMIN CULTURAL ÎN SAT Z., COM. Z.”; prin această dispoziție, se desemnau membri ai comisiei de evaluare numiții A.G. (președinte), M.F. și A.A.-S.;
- 31.01.2025 - oferta S.C. R.M.C.OR S.R.L. nr. 621/31.01.2025 - executare lucrări pentru obiectivul de investiție „AMENAJARE PARC CĂMIN CULTURAL ÎN SAT Z., COM. Z.”, în valoare de 478.170,64 lei fără TVA;
- 31.01.2025 - oferta S.C. L.I.I. S.R.L. nr. 622/31.01.2025 - executare lucrări pentru obiectivul de investiție „AMENAJARE PARC CĂMIN CULTURAL ÎN SAT Z., COM. Z.”, în valoare de 476.205,64 lei fără TVA;
- 31.01.2025 - oferta S.C. C.R. S.R.L. nr. 623/31.01.2025 - executare lucrări pentru obiectivul de investiție „AMENAJARE PARC CĂMIN CULTURAL ÎN SAT Z., COM. Z.”, în valoare de 490.263,38 lei fără TVA;
-03.02.2025- declarații de confidențialitate și imparțialitate în calitate de membru al comisiei de evaluare a ofertelor cu privire la obiectivul „AMENAJARE PARC CĂMIN CULTURAL ÎN SAT Z., COM. Z.”, completate și semnate de numiții A.G., A.A.-S. și M.F.;
-03.02.2025- Proces verbal nr. 655/03.02.2025 de evaluare oferte „AMENAJARE PARC CĂMIN CULTURAL ÎN SAT Z., COM. Z.”, prin care au fost analizate ofertele menționate mai sus; din procesul verbal rezultă faptul că nici una dintre cele trei societăți ofertante pentru contractarea lucrărilor de construcții parcuri tematice cu privire la obiectivul „Amenajare parc cămin Cultural Z.” nu au depus certificate constatatoare emise de O.N.R.C. din care să reiasă concordanța codurilor CAEN cu obiectul contractului;
-17.02.2025 Adresă U.A.T. Z. nr. 997/17.02.2025 către S.C. L.I.I. S.R.L. solicitare certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte concordanța codurilor CAEN cu obiectul contractului;
-21.02.2025- Raportul procedurii de evaluare oferte pentru obiectivul de investiții „AMENAJARE PARC CĂMIN CULTURAL ÎN SAT Z., COM. Z.”, prin care se stabilesc următoarele: ofertant câștigător pentru lucrări de construcții : S.C. L.I.I. S.R.L.; ofertant câștigător pentru achiziție utilaje, echipamente tehnologice și funcționale: S.C. L.P. S.R.L.;
-24.03.2025 - referat de necesitate nr. 1847/24.03.2025 întocmit de A.A.S. și avizat de contabila C.M., în vederea contractării de Lucrări de construcții parcuri tematice cu privire la obiectivul „Amenajare parc cămin Cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț”;
-25.03.2025 - referat de necesitate nr. 1878/25.03.2025 întocmit de A.A.S. și avizat de contabila C.M., în vederea contractării de Lucrări de dirigenție „Amenajare parc cămin Cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț”;
-25.03.2025 - Contract de lucrări nr. 1864/25.03.2025 între Comuna Z. și SC L.I.I. SRL, având ca obiect lucrări de construcții „AMENAJARE PARC CĂMIN CULTURAL ÎN SAT Z., COM. Z., JUD. NEAMȚ”, în valoare de 476.205,64 lei fără TVA. De asemenea, prin contract se instituie obligația executantului de a constitui garanția de bună execuție a contractului, în valoare de 10% din valoarea contractului fără TVA;
• declarație inculpat A.A.S., din data de 30.01.2026, din care rezultă, în esență, că nu poate justifica diferența dintre cheltuielile prevăzute între cele două note conceptuale întocmite pentru obiectivul Amenajare parc cămin cultural în com.. Z. (prima în mai 2024 și a doua în iulie 2024), întrucât acestea au fost întocmite de proiectant și doar semnate de către acesta. De asemenea, inculpatul precizează că în cadrul proiectelor de achiziții, firmele către care se trimiteau cereri de ofertă erau alese în cadrul discuțiilor cu colega sa, M.F. și doar cu acordul primarului F.I.. Numitul A.A.S. precizează faptul că nu i-a solicitat nimeni în mod expres ca acest contractul să fie câștigat de o anumită societate, dar „singurul care avea posibilitatea să manipuleze, să facă ceva, era domnul primar F.I., nefiind altcineva care să cunoască proiectul și desfășurarea activităților”. Totodată, inculpatul arată faptul că nu a înțeles de ce primarul i-a solicitat numitei M.F. să întocmească contractul de lucrări cu S.C. L.I.I. S.R.L. la data de 17.02.2025, întrucât chiar dacă rezulta din studierea ofertelor că această societate are oferta câștigătoare, mai erau totuși mai multe etape de parcurs.
• declarație inculpat M.F., din data de 30.01.2026, din care rezultă următoarele:
- în cadrul UATC Z., notele conceptuale și temele de proiectare erau întocmite de numiții A.A.S. și M.F., în baza unui draft ce era trimis de un proiectant;
- cu referire la procedura de achiziție pentru proiectul privind amenajarea parcului din zona Cămin Cultural Z., inculpata declară că ea și colegul său, A.A.S., au vrut să opteze pentru o procedură simplificată, dată fiind valoarea totală a proiectului, întrucât le-ar fi fost mult mai ușor ca și muncă, însă domnul primar F.I. le-a spus să achiziționeze separat construcția și echipamentele de joacă și să facă două proceduri distincte de achiziție. S-a optat pentru procedura de achiziție directă cu 3 oferte, atât pe partea de jucării, cât și pe partea de construcție;
- toate cele trei oferte cu privire la lucrarea privind amenajarea parcului din zona Cămin Cultural Z. au fost depuse de numitul S.C.C.; inculpata declară faptul că știa de la numitul F.I., anterior procedurii de evaluare a ofertelor, că acest contract referitor la amenajarea parcului din zona Cămin Cultural Z. trebuia să fie obținut de domnul S.C.C.. M.F. menționează faptul că inculpatul F.I. nu a transmis în mod direct lucrătorilor pe linie de achiziții publice cine trebuie să câștige contractul privind lucrările de amenajare a parcului din zona Cămin Cultural Z., dar a precizat acestora să țină legătura cu S.C.C. legat de derularea procedurii.
- inculpata declară faptul că inculpatul F.I. i-a impus în mod clar alegerea firmelor în cazul tuturor procedurilor de achiziție desfășurate, precizând că a urmat directivele primarului întrucât îi era frică să nu își piardă locul de muncă, ultimul fiind o persoană răzbunătoare și care avea obiceiul să îi jignească și umilească pe cei din subordine.
- proces verbal din data de 29.01.2026 de analiză a datelor rezultate în urma efectuării percheziției informatice asupra telefonului utilizat de inculpata M.F., din care rezultă, în esență, conform conversației purtate de M.F. cu numitul G.D.A.Ș., că societățile cărora urma să li se trimită cerere de ofertare pentru obiectivul „Amenajare parc Cămin Cultural Z.” erau selectate de F.I.. Astfel, la data de 28.01.2025, M.F. îl întreabă pe G.D.A.Ș. „către cine trimitem cereri de ofertă ”, iar acesta îi răspunde că știe doar de S.C. L.I.I. S.R.L., dar că încă nu are „date de la ei... încă negociază cu dl primar cred” și că nu are alte vești de la ultima întâlnire avută cu primarul în ziua de joi (23.01.2025). De asemenea, M.F., Ia data de 16.01.2025, îi transmite numitului G.D.A.Ș. un document reprezentând formularul F3 - Lista cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări cu privire la obiectivul Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț, anterior depunerii ofertelor de către societățile ofertante, oferte care au fost întocmite tot de G.D.A.Ș.. Totodată, din cadrul conversațiilor purtate cu inculpatul A.A.S., rezultă faptul că inculpata M.F. a întocmit contractul cu privire la lucrările de construcții privind parcul de referință, având ca semnatari Primăria Z. și SC L.I.I. SRL, anterior desemnării societății câștigătoare în urma evaluării ofertelor.
- proces verbal din data de 29.01.2026 de analiză a datelor rezultate în urma efectuării percheziției informatice asupra telefonului utilizat de inculpatul S.C.C., din care rezultă, în esență următoarele:
- la data de 29.01.2025, R.M. îi transmite numitului S.C.C. o captură de ecran conținând adresa de e-mail „(...)”, precum și o fotografie cu certificatul de înregistrare pentru S.C. R.M.C.OR S.R.L.; de asemenea, la data de 28.01.2025, M.P. îi transmite numitului S.C.C. un mesaj conținând adresa de e-mail „(...)”, precum și o fotografie cu certificatul de înregistrare pentru S.C. C.R. S.R.L.;
- conform discuțiilor purtate la datele de 03.02.2025, 09.02.2025 și 11.02.2025 între S.C.C. și G.D.-A.Ș., reiese faptul că numitul G.D.A.Ș. a fost cel care a întocmit documentațiile de înscriere pentru contractarea lucrărilor privind obiectivul „Amenajare parc Cămin Cultural in sat Z., comuna Z., județul Neamț” pentru toate cele trei societăți participante, respectiv S.C. L.I.I. S.R.L., S.C. C.R. S.R.L. și S.C. R.M.C.OR S.R.L., documente pe care ulterior le- a transmis numitului S.C.C.. G.D.-A.Ș. îi transmite numitului S.C.C. că a „trimis oferta pentru parc Z. cu 99% prețuri față de deviz aprobat”.

2. Relativ la obiectivul ” Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1 loc. Z., jud. Neamț”:
2.1 Derularea procedurii administrative:
În luna mai 2024 a fost întocmită către S.C. Y.D. S.R.L. Expertiza tehnică privind Reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii C2 din cadrul Grădiniței nr. 1 din loc. Z., jud. Neamț. În urma analizelor calitative și cantitative, clădirea în cauză a fost încadrată în clasa de risc seismic RsII, fiind susceptibilă de avarie majoră la acțiunea cutremurului de proiectare, fiind recomandată ca soluție de intervenție demolarea clădirii și refacerea integrală.
La data de 01.08.2025, pe platforma de achiziții publice SEAP a fost publicat anunțul de atribuire cu numărul (...), referitor la achiziția directă efectuată de autoritatea contractantă Școala cu clasele I-VIII nr. 1 Z., jud. Neamț de la furnizorul S.C. T. S.R.L (CUI (...)), având ca obiect lucrări de construcții, respectiv “Reabilitare fața dă Grădinița nr. 1 loc. Z., jud. Neamț”, în valoare de 449.962,98 lei fără TVA.
La data de 03.07.2025 Școala Gimnazială nr. 1 Z. a transmis către Primăria comunei Z. adresa nr. 1076 din 03.07.2025, prin care se solicită lucrări urgente de reabilitare și reparații a clădirii Grădiniței cu Program Normal nr. 1 Z.. Prin aceeași adresă, se estimează un cost necesar pentru reabilitarea fațadei de aproximativ 700.000 lei.
La data de 08.07.2025 este emisă Hotărârea Consiliului Județean nr. 196/07.07.2025 privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a unei sume din cota de 6% din impozitul pe venit, reprezentând Fondul la dispoziția Consiliului Județean Neamț pe anul 2025, prin care se aprobă repartizarea sumei de 438.000 lei către U.A.T. Z. pentru asigurarea cofinanțării proiectelor de infrastructură.
La data de 15.07.2025, contabila UATC Z., numita C.M. a întocmit Raportul de specialitate nr. 4539/15.07.2025, privind rectificarea nr. 2 a bugetului local pe anul 2025, în care se propune spre aprobare alocarea sumei de 550.000 lei cu titlu de reparații curente; în aceeași zi, este emis referatul de aprobare nr. 4540/15.07.2025 întocmit de primarul comunei Z., F.I., privind rectificarea nr. 2 a bugetului local pe anul 2025, în care se propune spre aprobare alocarea sumei de 550.000 lei cu titlu de reparații curente.
Procedura de achiziție a avut la bază o Hotărâre a Consiliului Local al U.A.T. Z. din data de 24.07.2025, prin care s-a aprobat rectificarea nr. 2 a bugetului local pe anul 2025 al comunei Z., respectiv alocarea sumei de 550.000 de lei pentru efectuarea lucrărilor de reparații curente la Grădinița cu program normal nr. 1 Z.. Devizul general al obiectivului de investiții „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1 din com.. Z., jud. Neamț”, întocmit de proiectantul S.C. H&T.D. S.R.L. și având ca beneficiar Comuna Z., jud. Neamț prevede un total general al costurilor în valoare de 522.802,06 lei cu TVA.
Ulterior, la nivelul unității școlare s-a realizat procedura de achiziție directă, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 5 și alin. 7 lit. b din Legea nr. 98/2016 și având în vedere valoarea achiziției în sumă de 550.000 de lei, persoanele responsabile cu realizarea procedurii de licitație aveau obligația de a consulta minim trei operatori economici dintre care să desemneze câștigătorul contractului.
Astfel, la data de 28.07.2025 au fost transmise cererile de oferte privind obiectivul „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com.. Z., jud. Neamț” nr. 1235-1237/ 25.07.2025 către reprezentanții societăților S.C. T. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și S.C. E.M. S.R.L.; cererile au fost întocmite de informaticianul din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Z., numita O.V.;
La data de 29.07.2025, sunt înregistrate ofertele transmise de cele trei societăți, astfel:
- Deviz ofertă nr. 1249/29.07.2025 al SC E.M.D. SRL cu privire la obiectivul „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com.. Z., jud. Neamț”, cu un total general 553.843,68 lei;
- Deviz ofertă nr. 1250/29.07.2025 al SC D.C. SRL cu privire la obiectivul „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com.. Z., jud. Neamț”, cu un total general 582.493,28 lei;
- Deviz ofertă nr. 1252/29.07.2025 al SC T. SRL cu privire la obiectivul „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com.. Z., jud. Neamț”, cu un total general 535.445,95 lei.
La data de 30.07.2025, are loc procedura de evaluare a ofertelor, fiind întocmit în acest sens un Proces verbal de evaluare oferte și un Raport al procedurii de evaluare oferte - „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com. Z., jud. Neamț”, prin care au fost analizate ofertele depuse de S.C. T. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și S.C. E.M.D. S.R.L., după criteriul „prețul cel mai scăzut”; membrii comisiei de evaluare au fost numiții S.E.(președinte), D.E. și C.M.. În final, oferta declarată câștigătoare a aparținut S.C. T. S.R.L.
La data de 04.08.2025 este încheiat contractul de lucrări între Școala Gimnazială nr. 1 Z. și S.C. T. S.R.L. cu privire la executarea de lucrări de construcții privind obiectivul „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com. Z., jud. Neamț”, lucrări în valoare de 449.962,98 lei;
La data de 05.08.2025, este încheiat contractul de prestări servicii încheiat între Școala Gimnazială nr. 1 Z. și S.C. D.P.E. S.R.L., prin inginer D.I., cu privire la verificarea și supravegherea prin diriginte de șantier a lucrărilor de construcții „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com. Z., jud. Neamț”;
La data de 05.08.2025, este emisă adresa Școlii Gimnaziale nr. 1 Z. nr. 1290/05.08.2025 către S.C. T. S.R.L. prin care se transmite ”ordin de începere lucrări” cu data de 07.08.2025.
La data de 19.08.2025 este încheiat procesul verbal de recepție parțială nr. 01/19.08.2025, întocmit de executantul S.C. T. S.R.L., prin reprezentant M.N., privind obiectivul „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com. Z., jud. Neamț”, care stabilește faptul că lucrările au fost efectuate atât cantitativ, cât și calitativ conform Situației de lucrări anexate. Comisia de recepție a fost formată din dirigintele de șantier D.I.I., inginerul P.M. și M.N..
La data de 20.08.2025, a fost emisă E-factura nr. (...), înregistrată Ia Școala Gimnazială nr. 1 Z. cu nr. 1478/26.08.2025, emisă de S.C. T. S.R.L., în valoare de 264.751,25 și reprezentând „plata parțială reabilitare fațadă Grădinița nr. 1 Z. NT”.
La data de 11.09.2025 este emisă o adresă în atenția doamnei director J.I. întocmită de numita P.A., prin care aduce la cunoștința directorului unității de învățământ, printre altele, că nu a achitat factura cu nr. FF TIC017 din 20.08.2025 emisă de către S.C. T. S.R.L. în valoare de 264.751,25 lei, reprezentând plata parțială pentru lucrările de Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com. Z., jud. Neamț”, întrucât documentele ce trebuia să o însoțească erau incomplete. Astfel, P.A. menționează că factura nu se încadrează în legislația curentă referitoare la Recepția lucrărilor, că procesul verbal nr. 01/19.08.2025 emis de către SC T. SRL este incomplet, nefacându-se mențiunea despre participarea ordonatorului terțiar de credite și a administratorului la recepția parțială și că nu exista nici o decizie de numire a comisiei de recepție a lucrărilor emisă de către ordonatorul terțiar de credite.
La data de 23.09.2025 este emis ordinul de plată multiplu electronic din data de 23.09.2025, prin care Școala Gimnazială nr. 1 Z. a virat suma de 264.751,25 lei către contul de trezorerie al S.C. T. S.R.L., reprezentând „CVF TIC017 REPARAȚII CURENTE ART 200200 SF 01”, semnat electronic de J.I. și N.D.M..
La data de 08.10.2025 Școala Gimnazială nr. 1 Z. a transmis adresa nr. 2167/ 08.10.2025 către Primăria Comunei Z., prin care se solicită desemnarea a doi reprezentanți ai U.A.T. Z. care să facă parte din comisia de recepție a lucrărilor de execuție la obiectivul „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com. Z., jud. Neamț”; la data de 09.10.2025, prin adresa nr. 6812, Primăria Comunei Z. i-a desemnat pe numiții A.G. și C.D.D. pentru a participat la recepția lucrărilor.
La data de 13.10.2025 este emisă adresa nr. 02/11.10.2025 întocmită de S.C. T. S.R.L. către Școala Gimnazială nr. 1 Z., prin care societatea comunică finalizarea lucrărilor de execuție lucrări la obiectivul „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com.. Z., jud. Neamț”.
La data de 13.10.2025, prin Decizia nr. 73 din 13.10.2025 emisă de Școala Gimnazială nr. 1 Z., privind numirea comisiei de recepție a lucrărilor de „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com.. Z., jud. Neamț”, au fost numiți membri ai comisiei de recepție numiții J.I. - director (președinte), D.E. - director adjunct, D.A.V. - profesor, C.D.D. și A.G., ambii din cadrul U.A.T. Z..
La data de 15.10.2025 a fost întocmit Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 2/15.10.2025 privind „Reabilitarea fațadei Grădinița nr. 1, în com.. Z., jud. Neamț” de către S.C. T. S.R.L. Procesul verbal atestă faptul că lucrările au fost efectuate atât calitativ, cât și cantitativ, conform situaților de lucrări, valoarea finală totală fiind de 543.460,4 lei cu TVA. În urma constatărilor făcute, comisia a admis recepția la terminarea lucrărilor. Procesul verbal a fost semnat de către membrii comisiei de recepție, de dirigintele de șantier D.I., de inginerul P.M. și de M.N. - executant.
La aceeași dată, a fost emisă E-factura nr. (...), înregistrată la Școala Gimnazială nr. 1 Z. cu nr. 2260/16.10.2025 emisă de SC T. SRL, în valoare de 278.709,15 lei și reprezentând „plata integrală reabilitare fațadă Grădinița nr. 1 Z. NT”.
La data de 22.10.2025, persoanele responsabile din cadrul unității școlare au dispus achitarea către executant a diferenței până la valoarea totală a contractului, respectiv suma de 278.709.15 lei.
Ulterior, la data de 24.10.2025, de îndată ce această sumă de bani a ajuns în contul de Trezorerie al societății, numitul M.N. a dispus transferarea în contul personal deschis la BCR a sumei de 100.000 de lei, cu titlul de ”dividende”.
Din verificările efectuate pe site-ul web al autorității contractante, s-a constatat că nu au fost publicate informații privind procedura de inițiere sau atribuire a acestei achiziții publice.
2.2. În concret, în cursul anului 2025, în contextul derulării execuției bugetare la nivelul U.A.T. Z., județul Neamț, inculpatul F.I., în calitate de primar și ordonator principal de credite, a conceput și coordonat un mecanism fraudulos de alocare, utilizare și decontare a fondurilor publice, având drept scop obținerea unor foloase necuvenite pentru sine și pentru societatea comercială S.C. T. S.R.L., administrată de numitul M.N., tatăl numitei M.F., angajată în cadrul U.A.T. Z., cu atribuții pe linie de achiziții publice.
Astfel, în luna iulie 2025, a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local al U.A.T. Z. din data de 24.07.2025, prin care s-a aprobat rectificarea nr. 2 a bugetului local pe anul 2025 al comunei Z., respectiv alocarea sumei de 550.000 de lei pentru efectuarea lucrărilor de reparații curente la Grădinița cu program normal nr. 1 Z.. In realitate, primarul F.I. cunoștea că lucrările preconizate reprezentau o investiție - reabilitarea integrală a fațadei clădirii grădiniței inclusiv prin executarea unor lucrări de termoizolare - ce nu putea fi realizată decât de titularul dreptului de proprietate publică, respectiv de către UATC Z. prin autoritatea executivă și care nu se putea realiza prin contractarea directă a unor servicii de reparații (ci cu respectarea etapelor și procedurilor prevăzute în H.G. 907/2016 și O.M.F.P. 1917/2005). De asemenea, conform unei expertize tehnice efectuate în anul 2024 având ca obiectiv ”Reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii C2 din cadrul Grădiniței nr. 1 din localitatea Z., jud. Neamț”, clădirea în discuție se încadra în gradul de risc seismic 2 din care fac parte clădirile susceptibile de avarie majoră la acțiunea cutremurului.
Astfel, societatea care a întocmit expertiza, respectiv S.C. Y.D. SRL, a recomandat demolarea clădirii și refacerea ei integrală.
Pentru a conferi o aparență de legalitate a investiției, primarul a determinat-o pe directoarea unității școlare - Școala cu clasele I-VIII nr. 1 Z. - suspecta J.I., ca, la data de 03.07.2025, să înainteze formal și fără prospectarea pieței sau consultarea vreunor oferte, o solicitare către Primăria Z. de alocare a unor sume vădit disproporționate de la bugetul local (700.000 lei) pentru efectuarea unor reparații asupra fațadei Grădiniței nr. 1 Z.. Aceasta a procedat întocmai, asumându-și implicit calitatea formală și nelegală de autoritate contractantă.
Ulterior, în perioada iulie-august 2025, la dispoziția și sub coordonarea directă a inculpatului F.I., funcționarii - inculpați A.A.-S. și M.F. din cadrul U.A.T. Z., cu atribuții pe linie de achiziții publice, au întocmit în mod formal și fraudulos documentația de achiziție aferentă lucrării „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1 loc. Z., jud. Neamț”, stabilind dinainte ca societatea S.C. T. S.R.L., administrată de tatăl ultimei, să fie desemnată drept executant/constructor. In acest context, funcționarii Primăriei sus-menționați, cu concursul executantului M.N. (care a indicat societățile către care să fie formulate cereri de ofertă), s-au ocupat în concret de întocmirea documentelor specifice procedurii de achiziție. Astfel, cererile de ofertă au fost întocmite de către inculpata M.F., la indicația tatălui ei, M.N., iar ulterior transmise de către angajatele Școlii Gimnaziale nr. I Z. către S.C. D.A.C. S.R.L., S.C. T. S.R.L. și S.C. E.M. D. S.R.L. Urmare a acestor demersuri, conform declarațiilor administratorilor C.I. și S.C.D., M.N. a întocmit personal toate cele trei oferte (oferta S.C. T. S.R.L. având prețul cel mai mic), pe care ulterior le-a predat personal reprezentanților unității școlare, suspectele S.E. și O.V.. În acest fel, s-a asigurat derularea formală a procedurii de achiziție, creându-se o aparență de transparență și imparțialitate, deși în realitate întreaga procedură fusese viciată, tocmai în scopul desemnării ca executant a operatorului economic S.C. T. S.R.L.
În concret, deși Școala Gimnazială nr. 1 Z. figura ca unitate contractantă, procedura de achiziție a fost derulată sub coordonarea inculpaților A.A.-S. și M.F., la solicitarea inculpatului F.I. și cu acordul suspectei J.I., în scopul obținerii contractului de lucrări publice de către S.C. T. S.R.L. Toate documentele (cereri de ofertă, comunicări, contractul de lucrări) au fost întocmite de inculpații A.A.-S. și M.F., iar suspectele S.E. și O.V. doar au primit și înregistrat ofertele și documentele întocmite în numele școlii de reprezentanții U.A.T. Z., fără a realiza o analiză reală a acestora. În acest mod, a fost creată aparența respectării legislației achizițiilor publice, în realitate fiind eludate toate cerințele de transparență și concurență.
În baza documentației frauduloase, la data de 04.08.2025 s-a încheiat contractul de execuție lucrări între Școala Gimnazială nr. 1 Z., ca autoritate contractantă, și S.C.T. S.R.L., reprezentată de numitul M.N., având ca obiect „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1 loc. Z., jud. Neamț”.
Valoarea lucrării, în realitate, a fost supraevaluată, iar procesul-verbal de recepție a fost certificat de către dirigintele de șantier, suspectul D.I.I., care, în perioada august- octombrie 2025, a semnat situațiile de lucrări și devizele aferente, cunoscând că acestea nu reflectau realitatea și că valoarea efectivă a lucrărilor era mult inferioară celei decontate. În baza acestor documente, suspecta C.M. - contabil al unității, la dispoziția primarului F.I., a derulat formalitățile deschiderii de credite ce au stat la baza plății de către unitatea de învățământ, la datele de 24.09.2025și 23.10.2025, către executant, a sumei totale în cuantum de 544.000 lei.
Este relevant faptul că începând cu data de 15.09.2025, contabila unității școlare, P.A. și-a suspendat raporturile de serviciu cu unitatea școlară din cauza aspectelor nelegale identificate în principal în ceea ce privește suma foarte mare de bani alocată acestor lucrări, dar și încadrarea lor în mod fraudulos ca simple reparații, și totodată a presiunilor exercitate pentru efectuarea plăților, venite pe circuitul F.-J.-C..
În continuare, din probele administrate rezultă că în perioada august-noiembrie 2025, F.I., după ce în prealabil a pretins de la numitul M.N. administrator al S.C. T. S.R.L., o sumă totală în cuantum de aprox. jumătate din profitul obținut în legătură cu încheierea, derularea și decontarea lucrărilor din contractul de lucrări încheiat la data de 04.08.2025între beneficiarul (secundar) Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț (în fapt, fiind vorba despre o investiție, U.A.T Z. era beneficiarul principal) și executantul menționat anterior, având ca obiect execuție lucrări constând în "Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț” și o valoare de 449.962,98 lei (la care se adaugă TVA - pretindere acceptată de ultimul amintit), a primit de la acesta administrator al S.C. T. S.R.L., o parte din suma pretinsă, respectiv aprox. 70.000 lei.
Prin ansamblul acestor acțiuni concertate, inculpatul F.I., în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 2 lit. c și art. 54 alin. 6 și alin. 7 - din Legea nr. 273/2006 modif., din dispozițiile art. 20-23 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, dar și din dispozițiile 155 alin. 4 lit. a din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, a încălcat dispozițiile legale (sau a determinat încălcarea) prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2, art. 51 alin. 1 și 54 alin. 6 și 7 din Legea nr. 273/2006 modif. și de art. 12, 14, 21, 22 și 44 din Legea 500/2002 privind finanțele publice (și implicit a prev. H.G. 907/2016 și O.M.F.P. 1917/2005), de art. 2, art. 7 alin. 5 și 7 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de art. 5 alin. 1 din O.G. 119/1999 și de art. 154 alin. 1 teza I din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ, vătămând astfel interesele persoanei juridice de drept public U.A.T. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată cauzând, prin plata sumei de 544.000 lei către constructor, prejudicierea U.A.T. Z. cu suma menționată reprezentând prețul/valoarea contractului anteferit, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru S.C. T. S.R.L.
2.3 Descrierea probelor esențiale pentru acuzația adusă inculpatului A.A.-S.:
• În faza incipientă a cercetărilor au fost identificate următoarele documente întocmite cu ocazia atribuirii contractului aferent proiectului ” Reabilitare fațadă Grădinița nr. I loc. Z., jud. Neamț”: Adresa nr. 1076/03.07.2025 a Școlii Gimnaziale nr. 1 Z., adresată Primăriei Comunei Z., prin care solicită alocarea de către U.A.T. Z. de fonduri în vederea realizării unor lucrări urgente de reabilitare și reparații asupra clădirii Grădiniței cu Program normal nr. 1 Z.; anunțul de atribuire cu numărul (...), referitor la achiziția directă efectuată de autoritatea contractantă Școala cu clasele I-VIII nr. 1 Z., jud. Neamț de la furnizorul S.C. T. S.R.L (CUI (...)), având ca obiect lucrări de construcții, respectiv “Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1 loc. Z., jud. Neamț”, în valoare de 449.962,98 lei fără TVA.; H.C.L. nr. 28 din data de 24.07.2025 a U.A.T. Z., prin care s-a aprobat rectificarea nr. 2 a bugetului local pe anul 2025 al comunei Z., respectiv alocarea sumei de 550.000 de lei pentru efectuarea lucrărilor de reparații curente la Grădinița cu program normal nr. 1 Z., înscrisuri din analiza și corelarea cărora s-a constatat că procedura de atribuire a contractului de achiziție directă s-a efectuat fără îndeplinirea tuturor cerințelor de publicitate și transparență impuse de lege, fără a fi publicate informații privind demersurile de inițiere sau atribuire a acestei achiziții publice.
• declarație martor P.A. din data de 23.10.2025, din care rezultă, în esență, următoarele:
Începând cu data de 15.09.2025 a intrat în concediu fără plată, la solicitarea sa, tocmai din cauză că observase multiple ilegalități cu privire la lucrările de reabilitare a fațadei clădirii Grădiniței nr. 1 Z., și întrucât nu era de acord cu asumarea plății acestei lucrări; Martora precizează că ilegalitățile se refereau la încadrarea lucrărilor la capitolul reparații curente în loc de investiții, la modul de realizare a procedurii de achiziție, la modul de întocmire a contractului de lucrări, dar și la documentele justificative de plată prezentate de executant și la suma enormă de bani alocată raportat la obiectul prestației;
A refuzat plata facturii pentru lucrări parțiale emise de firma administrată de numitul M.N. la nici trei zile de la încheierea contractului întrucât documentele de plată erau întocmite necorespunzător și atestau aspecte nereale, respectiv că o parte din lucrare ar fi fost executată. În realitate, lucrările la fațada grădiniței nu începuseră constatând aceasta prin propriile simțuri întrucât clădirea în cauză se afla în apropierea unității de învățământ unde martora își desfășura activitatea; Martora a fost supusă unor presiuni repetate din partea numitei J.I. pentru a efectua plata facturii emise de executant, aceasta spunându-i că la rândul său primarul comunei insistă în acest sens; În cadrul unor discuții cu executantul M.N. acesta i-ar fi sugerat că are o relație apropiată cu numitul F.I. și că această lucrare este o afacere comună.
• procesul verbal din data de 04.08.2025, întocmit de ofițerul de poliție judiciară din cadrul D.N.A. - S.T. Bacău, din care rezultă, în esență că din verificările efectuate pe site- ul web al autorității contractante, s-a constatat că nu au fost publicate informații privind procedura de inițiere sau atribuire a acestei achiziții publice;
• Judecătorul a mai observat în precedent procese-verbale de redare a conversațiilor telefonice interceptate ca urmare a autorizării și punerii în executare a unor măsuri de supraveghere tehnică din data de 04.08.2025, din care rezultă în esență următoarele:
- C.M. ia legătura cu numita P.A. pentru a o instrui în legătură cu documentele ce trebuie întocmite pentru alocarea sumei de 550.000 lei din fondurile bugetului local al U.A.T. Z.;
- M.N. este cel care transmite numitei M.F. adresele de e¬mail ale celorlalte două societăți de construcții implicate în procedură, pentru ca aceasta să le poată trimite cererile de oferte; ulterior, M.F. ia legătura cu numita S.E. și se prezintă personal la unitatea de învățământ pentru a înregistra ofertele;
- Numiții A.A.-S. și M.F. comunică frecvent în perioada 29.07-01.08.2025 cu numitele S.E. și O.V. privitor la documentele întocmite, indicându-le ce formă și conținut trebuie să aibă toate înscrisurile necesare în vederea încheierii contractului de achiziție publică;
• declarații martori C.I. și S.C.D., din data de 12.11.2025, din care reiese faptul că și în cazul realizării acestui obiectiv, s-a fraudat procedura de achiziție publică în același mod precum cel prezentat anterior. Ambii martori atestă că, la solicitarea lui M.N., au semnat și ștampilat două oferte fictive, pe care primul le redactase anterior.
• expertize tehnice efectuate în anul 2024 având ca obiectiv ”Reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii C2 din cadrul Grădiniței nr. 1 din localitatea Z., jud. Neamț”, clădirea în discuție se încadra în gradul de risc seismic 2 din care fac parte clădirile susceptibile de avarie majoră la acțiunea cutremurului. Astfel, societatea care a întocmit expertiza, respectiv S.C. Y.D. SRL, a recomandat demolarea clădirii și refacerea ei integrală.
• declarații în calitate de suspecți O.V. și S.E., din data de 11.11.2025, din care rezultă în esență că inițiativa lucrării de referință a aparținut Primăriei Z., că toată documentația de atribuire a contractului de achiziție a fost întocmită de angajații pe linie de achiziție publică din cadrul Primăriei, respectiv inculpații A.A.S. și M.F., în numele unității de învățământ, iar ulterior doar înregistrată și implementată de angajații școlii.
• declarație martor C.C.G. (secretar al Primăriei Z.), din data de 13.11.2025, astfel cum a fost rezumată anterior, din care rezultă în esență că numiții A.A.S. și M.F. sunt funcționarii desemnați din cadrul Primăriei Z. să desfășoare atribuții pe linie de achiziții publice și că orice investiție din comuna Z. era hotărâtă de primar și ulterior votată de consiliul local și că nu au fost multe situații în care consilierii locali să vină cu propuneri de realizare a unor investiții.
• declarație martor C.D. (secretar al Școlii Gimnaziale nr. 1 Z.), din data de 18.11.2025, din care rezultă în esență că nu cunoaște detalii referitoare la lucrările efectuate pentru reabilitarea fațadei Grădiniței nr. 1 Z., deoarece în acea perioadă s-a aflat în concediu, iar atribuțiile sale au fost îndeplinite de colega sa, O.V.. La revenirea din concediu, din discuțiile cu colegele de serviciu, martora a înțeles că anumite persoane din cadrul Primăriei Z. au ajutat angajații unității de învățământ cu dosarul de achiziție, respectiv cu întocmirea de referate, contracte, fără a putea preciza despre ce persoane e vorba. De asemenea, C.D. precizează faptul că numita P.A. a redactat o solicitare către Primăria Z. prin care solicita schimbarea încadrării sumelor de bani alocate din „reparații recurente” în „investiții”, pe care ulterior a transmis-o către primărie și la care nu s-a primit nici un răspuns.
• declarație inculpat A.A.S., din data de 30.01.2026, din care rezultă, în esență, că referitor la proiectul privind Reabilitarea fațadei Grădiniței nr. 1 Z., acesta reține faptul că domnul primar le-a transmis lui și colegei sale, M.F., să ofere sprijin angajatelor din cadrul școlii în cazul în care au nevoie de ajutor cu privire la efectuarea achiziției, lucru pe care ulterior l-au făcut. Astfel, A.A.-S. precizează că prin el au fost transmise documente, respectiv a dus o mapă la școală, a trimis pe Whatsapp la data de 09.09.2025 un referat de necesitate cu privire la acest proiect, document care i-a fost transmis de către M.F., și a transmis de asemenea un draft de contract. Totodată, acesta precizează că a oferit sprijin numitei O.V. în momentul efectuării achiziției și că bănuiește că documentele transmise cu privire la acest proiect au fost redactate de doamna M.F., ea fiind cea care s-a implicat mai mult în ceea ce privește suportul oferit către angajatele școlii. Cu privire la numerele de înregistrare solicitate de la angajatele unității de învățământ, A.A.S. face precizarea că acestea au fost solicitate tot de numita M.F. pentru diverse documente întocmite în cadrul proiectului.
• declarație inculpat M.F., din data de 30.01.2026, din care rezultă, în esență, următoarele:
- inculpata declară faptul că, din ceea ce cunoaște, Grădinița nr. 1 Z. se află în patrimoniul UATC Z.. De asemenea, inculpata precizează că anterior lucrărilor privind Grădinița nr. 1 Z., aceasta i-a propus suspectei C.M. să acceseze fonduri europene pentru a demola vechea grădiniță și a construi o nouă grădiniță, întrucât clădirea prezenta cel puțin la exterior deteriorări importante, propunere respinsă de contabila UATC Z. pe motiv că ar fi bani în bugetul local.
- inculpata arată faptul că a fost chemată în sala de ședință de către doamna contabil M.C. și acolo a constatat că se aflau și doamnele S.E. și O.V., angajatele Școlii Z.. În acest context, M.F. precizează că a aflat că clădirea grădiniței va fi renovată și că achiziția va fi făcută de școală, pe reparații, motiv pentru care doamna contabil a rugat-o să le ajute pe doamnele de la școală să efectueze procedura de achiziție, în sensul de a le pune la dispoziție drafturi pentru a putea organiza procedura; Inculpata declară că a întocmit în numele școlii referatul de necesitate și cererea de ofertă cu privire la proiectul de referință.
- M.F. precizează faptul că, în momentul în care a aflat că tatăl său va executa lucrările privind grădinița, l-a avertizat pe acesta în legătură cu F.I., știind că este un om răzbunător și complicat;
- toate ofertele privind lucrările de reabilitare a fațadei Grădiniței nr. 1 Z. au fost depuse, probabil, de către M.N., despre care se știa anterior evaluării ofertelor că va executa lucrarea;
- inculpata arată faptul că a urmat în mod netransparent procedura de achiziție deoarece așa se proceda în cadrul Primăriei Z., trebuia să urmezi ordinele date de primarul F.I. întrucât în caz contrar acesta te umilea, te jicnea sau ”îți arăta ușa” în sensul de a fi demis.
- inculpata declară faptul că inculpatul F.I. i-a impus în mod clar alegerea firmelor în cazul tuturor procedurilor de achiziție desfășurate.
• proces-verbal din data de 29.01.2026 de analiză a datelor rezultate în urma efectuării percheziției informatice asupra telefonului utilizat de inculpata M.F., din care rezultă, în esență următoarele:
- documentația referitoare la derularea procedurii de achiziție publică privind obiectivul „Reabilitarea fațadei Grădiniței nr. 1 Z.” a fost întocmită de numita M.F., cu concursul colegului ei, A.A.S., ea fiind cea care a formulat cererile de ofertă către cele trei societăți înscrise, a întocmit referatul de necesitate, dar și contractul de lucrări încheiat între Școala Gimnazială nr. 1 Z. și S.C. T. S.R.L, și a transmis comunicările către societățile ofertante. Documentele menționate anterior au fost întocmite în numele unității de învățământ și al angajaților din cadrul instituției, fiind doar înregistrate în cadrul școlii și semnate de S.E., O.V. și J.I.;
- materialele privind obiectivul „Reabilitarea fațadei Grădiniței nr. 1 Z.”, respectiv solbancurile și ancadramente au fost alese de numitul F.I.; aceste alegeri au fost transmise de M.F. către M.N. la data de 01.07.2025, anterior depunerii ofertelor de către firmele interesate;
- în perioada 04.07-24.10.2025, au loc mai multe apeluri între M.F. și angajatele Școlii nr. 1 Z., O.V. și S.E..
- proces-verbal din data de 29.01.2026 de analiză a datelor rezultate în urma efectuării percheziției informatice asupra telefonului utilizat de inculpatul A.A.S., din care rezultă faptul că la data de 09.09.2025, A.A.S. îi transmite (mesaj redirecționat de la numita M.F.) numitei O.V. un document format Office - Word, reprezentând un referat de necesitate privind aprobarea oportunității realizării obiectivului de investiție „REABILITARE FAȚADĂ GRĂDINIȚA NR. 1, COMUNA Z., JUDEȚUL NEAMȚ”, nesemnat și nedatat, cu mențiunea „Aprob, Director, I.J.”. Documentul este urmat de un mesaj din partea numitului A.A.S., prin care îi indică numitei O.V. să înregistreze referatul înainte de efectuarea achiziției.
Prezent în fața instanței, inculpatul, în prezența avocatului acestuia, a precizat că este de acord cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorul.

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DNA-S.T. Bacău, instanța reține că, sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute de art. 480 - art. 482 Cod procedură penală, pentru admiterea acestuia.
Din ansamblul materialului probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, instanța reține următoarea situație de fapt cu privire la inculpatul A.A.-S., inculpat care a încheiat cu procurorul acordul de recunoaștere a vinovăției supus analizei în cauza de față:
1. În calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada ianuarie - martie 2025, inculpatul A.A.-S. a înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractante U.A. T. Z., în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentației de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă constând în Lucrările de construcții "Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., Neamț”, în valoare de 476.205,64 lei fără TVA, în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar, S.C. L.I.I. S.R.L., reprezentată de numitul S.C.-C., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. L.I.I. S.R.L, prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant;
2. În calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada iulie - august 2025, a înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractante în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentației de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț”, în valoare de 449.962,98 lei fără TVA (scriptic figurând ca autoritate contractantă Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț, deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A. T. Z.), în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar S.C. T. S.R.L., reprezentată de numitul M.N., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. T. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant.
În concret, în urma examinării pieselor probatorii administrate în cauză în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarele:
1. Relativ la obiectivul "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț":
Potrivit procesului-verbal de analiză a documentelor și înscrisurilor ridicate de organele de urmărire penală cu ocazia perchezițiilor domiciliare/de sedii profesionale efectuate la data de 11.11.2025, din data de 02.12.2025, instanța reține că, pe baza Raportului de specialitate nr. 3645/13.05.2024 întocmit de responsabilul din cadrul aparatului de specialitate al Primarului com.. Z., jud. Neamț și a referatului de aprobare nr. 3644/13.05.2024 prezentat de Primarul com.. Z. și implicit a avizului favorabil al Comisiei de Specialitate din cadrul Consiliului Local Z., prin H.C.L. nr. 39/18.07.2024, la data de 18.07.2024, s-a aprobat Nota Conceptuală și Tema de proiectare pentru obiectivul ,,Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț”, în realizarea obiectivului și pentru a semna documentația aferentă fiind desemnat Primarul com. Z..
Ulterior, în baza hotărârii ante menționate, la data de 28.08.2024, U.A.T. Z. a contractat prin achiziție directă (ofertă unică) de la S.C. Y.D. S.R.L., reprezentată de numitul F.T., ”Servicii de proiectare amenajări spații publice Dtac+Pt+Verificare+Asistentă Tehnică” (cod achiziție (...)), în valoare de 49.500 lei fără TVA, servicii referitoare la obiectivul "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț”. În luna septembrie 2024, S.C. Y.D. S.R.L. a realizat prestațiile contractate, întocmind documentația tehnică aferentă obiectivului în discuție.
Ca urmare a Raportului de specialitate nr. 9857/01.11.2024 întocmit de responsabilul din cadrul aparatului de specialitate al Primarului com. Z., a referatului de aprobare nr. 9858/01.11.2024 prezentat de Primarul com. Z. și, implicit, a avizului favorabil al Comisiei de Specialitate din cadrul Consiliului Local Z., și totodată, în baza documentației tehnice depuse, prin H.C.L. nr. 60/08.11.2024 s-a aprobat Documentația tehnică (faza D.T.A.C. + Pth) aferentă proiectului "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț”, întocmită de S.C. Y.D. S.R.L. și indicatorii tehnico-economici menționați în aceasta.
Totodată, s-a aprobat valoarea totală rezultată din devizul general al investiției în cuantum de 894.918.61 lei cu TVA, din care C+M (n.r. construcție +manoperă) = 581.443.83 lei cu TVA (aprox. 471.000 lei fără TVAL Urmare a acestor demersuri, conform Proiectului de buget pe anul 2025, la capitolul "Cultură, recreere și religie” - secțiunea "Cheltuieli de capital - Parc tematic", s-a alocat suma de 900.000 lei.
La data de 20.01.2025, pe site-ul web al Primăriei Z., jud. Neamț, la secțiunea “Achiziții publice", au fost publicate Anunțurile de publicitate Lucrări de construcții, respectiv Achiziție echipamente pentru parcuri și terenuri de joacă nr. 350 și 351/20.01.2025, având ca obiectiv “Amenajare parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., județul Neamț”, achiziție directă în valoare totală de aprox. 800.754 lei cu TVA (478.608,26 lei fără TVA reprezentând lucrările de construcție și 198.862 lei fără TVA reprezentând valoarea echipamentelor pentru parcul de joacă cu montaj inclus).
În continuare, în perioada 27-28.01.2025, Comuna Z. prin intermediul primarului F.I. a trimis patru cereri de ofertă pentru realizarea lucrărilor de construcții menționate, către SC C.R. SRL, SC L.I.I. SRL, SC T. SRL și către SC R.M.C. SRL, criteriul de atribuire stabilit fiind prețul cel mai scăzut.
La data de 31.01.2025, trei dintre cele patru persoane juridice menționate, respectiv, SC C.R. SRL, SC L.I.I. SRL și SC R.M.C. SRL au depus oferte cu privire la lucrările de construcții solicitate, oferta depusă de SC L.I.I. SRL conținând cel mai mic preț (476.205,64 lei fără TVA+ 90.479,07 TVA).
Referitor la echipamentele de joacă, la data de 27.01.2025 au fost cerute oferte de la trei societăți comerciale, respectiv, SC D. SRL, SC P.T.C. SRL și SC L.P. SRL, criteriul de atribuire stabilit fiind prețul cel mai scăzut. Astfel, la data de 31.01.2025, două din cele trei persoane juridice menționate, respectiv, SC P.T.C. SRL și SC L.P. SRL au depus oferte cu privire la livrarea de echipamente de joacă și montaj.
Prin dispoziția nr. 27/31.01.2025 a primarului F.I. a fost desemnată Comisia de evaluare în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect “Amenajare parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., județul Neamț”, având următoarea componență: A.G., viceprimar - președinte, M.F., inspector Primăria Z. - membru și inculpatul A.A.-S., consilier Primăria Z. - membru.
La data de 21.02.2025, Comisia de evaluare a întocmit Procesul-verbal de evaluare nr. 1128 și Raportul procedurii de evaluare nr. 1130, prin care au stabilit admisibilitatea ofertelor transmise de persoanele juridice menționate, cu excepția celei înaintate de SC P.T.C. SRL, iar ca ofertanți câștigători pe baza criteriului prețului cel mai mic au fost desemnați SC L.I.I. SRL, în cazul lucrărilor de construcții, respectiv pe SC L.P. SRL, în cazul furnizării și montării echipamentelor de joacă.
Ulterior, la data de 24.03.2025, pe platforma de achiziții publice SEAP a fost publicată informarea de atribuire cu numărul (...), referitor la achiziția directă de lucrări de construcții și amenajare a terenului efectuată de UAT Z., de la SC L.I.I. SRL (CUI (...)), respectiv “Lucrările de construcții Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., Neamț în valoare de 476.205,64 lei fără TVA. În cuprinsul acesteia au fost precizate sumar detalii privind obiectul achiziției, respectiv ”Execuția lucrărilor de Amenajare Parc Cămin Cultural în Sat Z., Comuna Z., Județul Neamț”, conform ofertei înregistrate cu nr. 622/31.01.2025. Tot pe platforma electronică, la secțiunea detalii achiziție au mai fost menționate următoarele informații: “ Data de răspuns a ofertantului 24.03.2025-15:20, Data de răspuns a autorității contractante 24.03.2025 15:21”.
La aceeași dată, a fost publicată informarea cu numărul (...), referitor la achiziția directă de furnizare echipamente pentru parcuri și locuri de joacă efectuată de U.A.T. Z. de la S.C. L.P. S.R.L. (CUI (...)), respectiv “Dotare loc dejoacă proiect Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z., Comuna Z., județul Neamț”, în valoare de 122.733 lei, fără TVA În cuprinsul informării au fost menționate tipurile și cantitățile de echipamente specifice locurilor de joacă, ce urmează să fie furnizate și montate de societatea comercială în cauză. De asemenea, pe platforma electronică, la secțiunea detalii achiziție se mai regăsesc și următoarele informații: “ Data de răspuns a ofertantului 24.03.2025 15:28, Data de răspuns a autorității contractante 24.03.2025 15:36”.
La data de 25.03.2025, între U.A.T. Comuna Z., reprezentată de numitul F.I. - primar și SC L.I.I. SRL (CUI (...)), reprezentantă de numitul S.C.C. - administrator și unic asociat, a fost încheiat contractul de lucrări nr. 1864/25.03.2025, având ca obiect realizarea lucrărilor de construcții "Amenajare Parc Cămin Cultural In Sat Z., Comuna Z., Județul Neamț”.
În continuare, la data de 14.04.2025, amplasamentul a fost predat constructorului pentru demararea lucrărilor conform proiectului însușit, trasarea lucrărilor fiind realizată la data de 16.04.2025 în baza planșelor anexă la proiect și cu concursul dirigintelui de șantier desemnat, L.D..
La data de 26.05.2025, SC L.I.I. SRL prin administrator S.C.-C. a transmis Primăriei Z. situația de plată nr. 1, iar la data de 10.06.2025 factura aferentă, documente justificative în baza cărora, la data de 12.06.2025, ordonatorul de credite F.I. a aprobat și ordonanțat plata sumei de 279.393,19 lei, din care suma de 23.478,42 lei reprezentând cota aferentă garanției de bună execuție, această sumă de bani fiind achitată în contul de Trezorerie al persoanei juridice SC L.I.I. SRL.
Ulterior, la data de 24.07.2025, SC L.I.I. SRL prin administrator S.C.-C., a notificat Primăria Z. cu privire la finalizarea lucrărilor și a transmis unității administrativ-teritoriale situația de plată nr. 2, iar la data de 25.07.2025 factura aferentă, documente justificative în baza cărora la data de 04.08.2025, ordonatorul de credite F.I. a aprobat și ordonanțat plata sumei de 251.149,30 lei, din care suma de 18.723,97 lei reprezentând cota aferentă garanției de bună execuție, această sumă de bani fiind achitată în contul de Trezorerie al persoanei juridice SC L.I.I. SRL.
În continuare, la data de 25.07.2025 a fost încheiat actul adițional nr. 1 la Contractul de lucrări nr. 1864/25.03.2025, prin care prețul contractului a fost modificat la 445.834,02 lei fără TVA (530.542,48 lei cu TVA - s.i, în concret aceasta fiind suma totală plătită de beneficiar către executant), ca urmare a deducerii lucrărilor la care s-a renunțat pe parcursul execuției conform dispozițiilor de șantier și notelor de renunțare emise.
La data de 12.08.2025, după întocmirea de către proiectant a referatului la terminarea lucrărilor din data de 07.08.2025, respectiv de către dirigintele de șantier a referatului nr. 11/12.08.2025, comisia de recepție din cadrul Primăriei Z. a întocmit procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 5206/12.08.2025, prin care a hotărât admiterea recepției fără obiecțiuni sau constatarea unor nereguli.

*

* *

Probele administrate în cauză susțin însă că, după aprobarea prin HCL 60/08.11.2024 (la inițiativa primarului F.I.), a documentației tehnice (faza D.T.A.C. + Pth) aferente proiectului ”Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com.. Z., jud. Neamț”, întocmită de S.C. Y.D. S.R.L. și implicit a indicatorilor tehnico-economici menționați în aceasta, în perioada ianuarie - martie 2025, inculpatul F.I., în calitate de ordonator principal de credite, a inițiat și, prin intermediul aparatului de specialitate din subordine, a derulat o procedură formală de achiziție publică pentru execuția lucrărilor de construcție aferente obiectivului (achiziție realizată pe baza consultării a minim trei operatori economici dată fiind valoarea estimată a lucrărilor ce depășea pragul legal de 300.000 lei - procedură reglementată de art. 7 alin. 7 lit. b din Legea 98/2016 și ce a fost expusă detaliat în capitolul anterior), în scopul desemnării ca executant/constructor, în mod netransparent, neconcurențial și fără respectarea regulilor de achiziție publică, a persoanei juridice S.C. L.I.I. S.R.L., administrată de numitul S.C.C..
În acest sens, conform probelor administrate, numitul F.I. a stabilit o înțelegere cu inculpatul S.C.C., administrator al S.C. L.I.I. S.R.L., potrivit căreia societatea acestuia urma să fie desemnată câștigătoare a procedurii pe baza criteriului prețului cel mai mic, în schimbul remiterii ulterioare a unei sume de bani reprezentând aproximativ jumătate din profitul rezultat din contractul de lucrări.
Pentru a crea aparența de legalitate a procedurii de achiziție directă, numitul F.I. a aprobat și transmis anunțul de publicitate și cererile de ofertă expuse, iar numitul S.C.C. ar fi înlesnit întocmirea și depunerea unor oferte fictive superioare ca preț din partea altor doi operatori economici ce ar fi fost consultați, cu care derula relații de colaborare, și anume SC C.R. SRL, administrată de martorul M.C.P. și SC R.M.C. SRL, administrată de martorul R.M., procedura fiind astfel viciată, întrucât, în realitate nu s-ar fi realizat o consultare reală și efectivă a acestor două firme, toate manoperele ce ar fi fost realizate de susnumiții având doar rolul de a crea o aparență de legalitate a procedurii.
Astfel, fiind audiați în cursul urmăririi penale, administratorii SC C.R. SRL și R.M.C. SRL, M.C.P. și R.M., au susținut că ofertele pe care le-au depus în cadrul procedurii de achiziție pentru lucrarea de execuție a parcului din zona Căminului Cultural Z. au avut doar un rol formal și nu reprezentau intenția reală a acestora de a contracta lucrarea, ci doar de a-1 ajuta pe S.C.C. să obțină contractul. De asemenea, M.C.P. a mai declarat faptul că S.C.C. a redactat în totalitate oferta în numele societății sale și că el doar a semnat la final. R.M. a precizat în esență același lucru, nuanțând că, deși inițial a fost interesat de lucrare, ulterior a renunțat la ideea de a se implica deoarece îi era teamă că după finalizarea lucrărilor, numitul F.I. îi va cere o sumă de bani din profit, știind că acesta obișnuiește să procedeze astfel.
Declarațiile celor doi, susținute de conversațiile identificate în urma percheziției informatice asupra telefonului mobil utilizat de numitul S.C.C., dar și de conversațiile purtate între numitul S.C.C. și martorii M.C.P. și R.M., denotă faptul că cei doi contraofertanți nu au avut nici o intenție de a obține contractul de lucrări publice de referință și că au semnat doar formal ofertele întocmite de numitul S.C.C. în numele lor, la solicitarea acestuia, fără a exista vreo interacțiune între ei și angajații cu atribuții pe linie de achiziții publice din cadrul Primăriei Z..
Potrivit depoziției martorului C.C.G., secretar al Primăriei, inculpatul A.A.S. și numita M.F., sunt funcționarii desemnați din cadrul Primăriei Z. să desfășoare atribuții pe linie de achiziții publice iar martorul D.I. (consilier local), a relatat că, inculpatul A.A.S. și numita M.F. au fost inițial angajați drept consilieri personali, iar ulterior mutați la biroul Achiziții din cadrul Primăriei Z., martorul considerând că a fost făcută această mutare deoarece în acel birou se luau deciziile referitoare la cheltuirea banilor din bugetul local.
Explorând materialul probator instanța reține că, în această perioadă, inculpatul A.A.-S., consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z., și numita M.F., inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Resurse Umane, care desfășura în fapt și activități specifice structurii de achiziții, au acționat în înțelegere și la directiva numitului F.I., întocmind formal și fraudulos documentația de achiziție, astfel încât contractul de lucrări să fie încheiat cu S.C. L.I.I. S.R.L.
Instanța reține că, în concret, la solicitarea expresă a inculpatului F.I., inculpatul A.A.-S. și numita M.F., au derulat întreaga procedură de achiziție publică, deși inculpatul A.A.-S. cunoștea, iar, aparent, numita M.F. ar fi cunoscut că nu sunt respectate condițiile de transparență și obiectivitate impuse de lege.
De altfel, în depoziția sa, martorul cu identitate protejată A.N., a relatat că, în manipularea procedurilor de achiziție, numitul F.I. era ajutat, printre alte persoane, de inculpatul A.A.-S., fiul nașului edilului, iar totodată implicarea inculpatului în derularea procedurii de atribuire a obiectivului "Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com. Z., jud. Neamț" și cunoașterea de către inculpat a caracterului fraudulos al procedurii reiese și din conversația purtată de acesta cu numita M.F. la data de 17.02.2025, astfel cum a fost interceptată și înregistrată.
La data de 17.02.2025 ora 12.02.10, numitul A.A.S., utilizator al postului telefonic cu numărul (...), o apelează pe numita M.F., utilizatoare a postului telefonic cu numărul (...)și poartă următoarea conversație de interes în cauză:
M.F.: Da, colegul
A.A.S.: Săru-mâna, colega! Ce faceți?
M.F.: Fac contractul la parc.
A.A.S.: Da' deja?
M.F.: Păi...da. Așa o zis.
A.A.S.: Da'...avem tot? Avem? Da..ok.
M.F.: O trimis deocamdată certificatul de înregistrare...
A.A.S.: Și are...pe CUI are obiectul activității construcții?
M.F.: Ăăă nu diclesc [...râde...n.rj
A.A.S.: Poftim?
M.F.: Mi-o trimis și nu văd. I-am zis să mai trimită o dată. Mi-o trimis o poză care nu se vede nica [...râde...n.r]...
(...)
Prezintă relevanță în cauză și faptul că, în continuare la data de 17.02.2025 ora 13:09:07, numitul S.C.-C., utilizator al postului telefonic cu numărul (...), o apelează pe numita S.L., utilizatoare a postului telefonic cu numărul (...) (cu care poartă următoarea convorbire:
S.L.: Ce faci?
S.C.-C.: Uite, îs aicea la curs.
S.L.: Aaa, dar când termini?
S.C.-C.: Nu știu. Dar cred către' să plec. Văd că tot sună telefoanele încontinuu. Zice că nu se citește bine certificatul ăla. Mi-o dat ăsta poză, mi-o dat mesaj înapoi. Nu-i clară poza.
S.C.C.: Și...cred c-o să mai trebuiască...hai ca s-o sun acuma să vorbesc cu ea. Te-am sunat pe tine. Stai c-am ieșit pân-afară ca să asta...că nu pot deranja aici.
(...)
În continuare, la data de 17.02.2025 ora 13.10.07, numitul S.C.-C., utilizator al postului telefonic cu numărul (...), o apelează pe numita M.F., utilizatoare a postului telefonic cu numărul (...) și poartă următoarea discuție de interes în cauză:
M.F.: Alo!
S.C.-C.: Alo! Bună ziua! Săru-mâna!
M.F.: Bună ziua! Treceți pe la noi un pic să ne-aduceți ce v-am cerut prin mesaj?
S.C.-C.: Bun, certificatul ăla vi l-am trimis..și mai trebuie altceva?
M.F.: Nu se vede, să știți. Poza e foarte nereușită [...râde...n.r]
S.C.-C.: Așa...
M.F.: Și dacă listez nu se vede nimic.
S.C.-C.: Eu îs la un curs undeva, acum am putut ieși un pic afară, că dau un curs de specializare și de asta n-am putut răspunde la telefon.
M.F.: Aa..am înțeles.
M.F.: Da...ați văzut acolo c-o să ne trebuiască și certificatul ăla de la ONRC.
S.C.-C.: Cu codurile CAEN?
M.F.: Da, da, da.
S.C.-C.: Păi alea el am toate, în afară de avioane toate sunt [...râde... n.r]
M.F.: Da ...
S.C.-C.: Le am toate activate.
M.F.: Ăăă...da, păi o să trebuiască, ne trebuie la documentație și acela. Certificatul de înregistrare care mi l-ați trimis, dar dacă aveți posibilitatea să-l aduceți să scanăm noi, ca să iese...să iese în regulă...și o să-mi trebuiască un cont de trezorerie...
S.C.-C.: Dar am contul de trezorerie.
M.F.: Așa...
S.C.-C.: Care doar v-am mai făcut lucrări ș-acolo mi s-o băgat banii totdeauna, pe ăla de trezorerie
M.F.: Așa...și nu știu, parcă v-am mai zis ceva dar nu mai știu ce. Aa...și- un număr de înregistrare ca să-i dăm un număr de astăzi.
S.C.-C.: Dar număr de înregistrare de unde să-l iau?
M.F.: Nu aveți un registru de numere?
S.C.-C.: Nu. Pentru ce?
M.F.: La fiecare contract pe care-l întocmiți nu-i dați un număr?
S.C.-C.: Nu. Dar câte contracte fac ca să zic...n-am niciun ăsta...
M.F.: Atunci să ne...o să ne dați...o să fie primul. Da' o să fie numărul 1 în cazul
S.C.-C.: Nu, dar nu mi s-o mai cerut până acuma...contracte de chestii...am mai făcut contracte dar nu mi-o cerut nimeni un număr de ăsta
M.F.: Nu vi s-o cerut?
S.C.-C.: Nu.
M.F.: Așa...da’ o să trebuiască să ne-aduceți astea ca să putem..hm...finaliza.
S.C.-C.: Am înțeles! Am înțeles! Până la cât vă găsesc acolo?
M.F.: Până la 4.
S.C.-C.: Până la 4...
M.F.: Dacă nu, mâine dimineață, cum...mâine...când aveți timp.
S.C.-C.: Da. Hai să-ncerc să vi le aduc de astăzi.
M.F.: Da?
S.C.-C.: S-ajung până acasă ca să le iau, că nu le am la mine.
M.F.: Da, că după ce semnăm contractul cu dumneavoastră o să trebuiască să facem și pentru diriginția de șantier...și mai sunt câteva de făcut.
(...)
Conversația purtată între inculpat și numita M.F., așa cum a fost redată mai sus, dovedește că, deși etapele procedurii nu fuseseră încă parcurse în totalitate, numitul F.I. îi solicitase numitei M.F. să urgenteze întocmirea contractului de lucrări cu SC L.I.I. SRL, cei doi interlocutori consultându-se cu privire la existența documentelor necesare pentru îndeplinirea condițiilor de formă din partea societății SC L.I.I. S.R.L.
În susținerea acuzației aduse inculpatului instanța reține de asemenea ca relevantă conversația purtată la data de numiții S.C.C. cu fiul său, S.F. la data de 20.03.2025, astfel:
S.C.-C.: Vezi un pic ce faci. Și pe urmă să i-l dăm Iu' ăsta. Lu'....A. Primărie Z.. Ca să vadă poziția, știi? Cum mai făceam noi.
S.F.: Ce făceam? îi trimiteam mesaj, vezi c-am postat.
S.C.-C.: Am postat și să-i trimitem poziția, nu? îi dăm o poziție ca să știe să caute, nu?
În același sens, implicarea inculpatului reiese și din conversația purtată la data de 24.03.2025 ora 08.53.31 de inculpatul A.A.S., utilizator al postului telefonic cu numărul (...), cu o persoană de sex femeiesc (în dialog notat AN FEMEIE), utilizator al postului telefonic cu numărul (...):
A.A.S.: Alo!
AN FEMEIE: Alo, da!
A.A.S.: Bună dimineața!
AN FEMEIE: Bună dimineața!
A.A.S.: A. sunt, de la Primăria Z..
AN FEMEIE: Da, da, da.
A.A.S.: \.. .răde...n.v\ Am vorbit joi sau vineri cu...
AN FEMEIE: Cu șeful, cu domnul D..
A.A.S.: Da...așa...vizavi de o postare dacă ne-ajutați cu...cu o poziție.
AN FEMEIE: Cum să nu? Numai să-mi spuneți ce trebuie să trec.
A.A.S.: AM lucrări de dirigenție amenajare parc.
(...)
Fiind audiat, martorul A.G. (viceprimar al comunei), a relatat că, privitor la obiectivul „Amenajare parc cămin cultural com.. Z.”, procedura de achiziție a fost derulată de către inculpații M.F. și A.A.-S. și că el, fără a fi informat în prealabil, a făcut parte doar formal din comisia de evaluare a ofertelor, în calitate de președinte de comisie, fără a fi implicat în mod concret în activitățile desfășurate. Astfel, martorul nu a participat la deschiderea ofertelor și la procesul de evaluare întrucât nu a fost informat despre aceste activități, ci doar a semnat documentele finale.
Conform probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța reține așadar că cererile de ofertă au fost transmise unor societăți ce au fost indicate de numitul S.C.C., respectiv SC C.R. SRL și R.M.C. SRL, iar ulterior, atât oferta formulată de către SC L.I.I. SRL, cât și ofertele formulate în numele SC C.R. SRL și R.M.C. SRL au fost întocmite și predate de către numitul S.C.C. numitei M.F., oferta SC L.I.I. SRL conținând prețul cel mai mic.
De altfel, martorul G.D.-A.Ș. (administrator al SC B.A.T. SRL, ce a oferit consultanță pentru SC L.I.I. SRL la întocmirea documentației aferente procedurii de achiziție și ulterior a devizelor de lucrări relativ la lucrarea de execuție a parcului din zona Căminului Cultural Z.), a susținut că, la începutul anului 2025, ianuarie-februarie, a fost contactat de către primarul F.I., care l-a întrebat dacă poate să întocmească documentația aferentă unei proceduri de achiziție și ulterior devizele de lucrări pentru o societate care urma să facă parcul. În cadrul discuției inițiale avute cu primarul F.I., acesta i-a creat certitudinea că societatea respectivă urma să câștige licitația. La acel moment nici măcar nu cunoștea despre ce procedura de atribuire este vorba. Astfel, la două-trei zile distanță, a fost sunat de către numitul S.C.C., care s-a recomandat a fi administratorul societății și i-a propus să se întâlnească pentru a discuta în detaliu cu ce urmează să-l ajute. Conform susținerilor martorului, s-a întâlnit în aceeași zi cu numitul S.C.C. la Galeria M., acesta având asupra sa o parte din proiectul tehnic (respectiv planșele color). Martorul a precizat că S.C.C. ar fi putut să aibă acele planșe fie de la proiectant, fie de la funcționarii Primăriei Z.. Cu ocazia discuțiilor purtate, a constatat că numitul Scutariu nu stăpânea aproape deloc termenii tehnici în legătură cu domeniul construcțiilor și i-a explicat aproape în detaliu ce presupune executarea lucrării. Analizând documentele pe care i le-a pus la dispoziție numitul Scutariu, a constatat că lipsea partea economică, respectiv listele de cantități. Astfel, s-au înțeles ca martorul să întocmească partea de ofertare, în sensul completării formularelor de licitație, care sunt puse la dispoziție de autoritatea contractantă plus partea de situații de lucrări, respectiv întocmirea situațiilor de plată în momentul emiterii facturilor parțiale. Ulterior, martorul a discutat cu angajata Primăriei Z., numita M.F., referitor la procedura de achiziție, întrebând-o ce fel de formulare ar trebui să pregătească pentru constructor. Totodată, a cerut și respectivele liste de cantități, care trebuiau să fie la Primărie în cadrul proiectului. A întocmit oferta pentru S.C.C. și, la indicațiile acestuia, a menționat un preț puțin mai mic decât cel estimat de proiectant.
Ca urmare a acestor demersuri, deși cunoștea faptul că toate ofertele au fost întocmite de inculpatul S.C.C. fără respectarea normelor legale, inculpatul A.A.S. și, aparent, numita M.F. au validat ofertele și au întocmit procesele-verbale de evaluare și raportul procedurii prin care au desemnat câștigătoare societatea S.C. L.I.I. S.R.L iar, în consecință, la data de 25.03.2025, a fost încheiat contractul de achiziție publică între Primăria Z., prin reprezentant F.I., în calitate de beneficiar și S.C. L.I.I. S.R.L., în calitate de executant, în valoare totală de 476.205,64 lei (566.684,71 lei TVA).
În susținerea activității infracționale a inculpatului A.A.S., instanța mai reține procesul-verbal de redare din data de 21.02.2025, din care rezultă că exista o practică și cu privire la modalitatea de fraudare a procedurii de achiziție publică, realizată de A.A.S. și, aparent, de M.F., funcționari în cadrul UAT Z., la solicitarea primarului F.I..
Instanța mai reține ca relevantă declarația de suspect a numitului S.C.C. care a precizat faptul că, din cadrul Primăriei Z., despre procedura de depunere a documentației a discutat cu numita M.F. și inculpatul A.A.S., iar toate ofertele depuse au fost primite de numita M.F.. ( Cu toată documentația am mers la numita M.F. care a verificat hârtiile pe care le-am adus. Aceasta mi-a spus ce anume trebuie să aduc precum și procedurile care trebuiau făcute. M.F. se consulta mereu și cu colegul său de birou, cu domnul A.). Aceasta a relatat că el personal a depus cele trei oferte privind lucrările de construcții pentru parcul din zona Căminului Cultural Z..
Tot în probarea activității infracționale atribuite inculpatului A.A.S., instanța reține si depoziția martorei C.S.E. (angajată a Primăriei Z. desemnată să gestioneze site-ul web al Primăriei Z.), potrivit căreia, inculpatul A.A.S. se ocupa de partea de achiziții publice, iar M.F. răspundea mai mult de proiecte, dar în cadrul primăriei se știa că ambii se ocupă de compartimentul de achiziții publice. Conform depoziției martorei, în cursul anului 2025, primăria a fost supusă unei activități de audit din partea ACOR (Asociația Comunelor din România), în urma căruia s-a constatat faptul că rubrica „Achiziții” de pe site-ul Primăriei nu era completată, în fapt nu se regăsea nici un document. Astfel, a susținut martora, colegul său, inculpatul A.A.S. a pregătit documentele, le-a pus pe un stick și înainte de a le transmite numitului C.A., s-a dus să discute cu numitul F.I. pentru a-și da acordul. Urmare a discuției, A.A.S. i-a relatat că primarul comunei nu este de acord cu publicarea pe site-ul Primăriei a niciunui document legat de achizițiile publice, iar în formularul pe care trebuia să-l transmită către ACOR, la întrebarea dacă sunt postate pe site contractele de achiziție publică s-a răspuns cu „nu”. Martora a mai precizat că, după acțiunea organelor judiciare, și-a dat seama că, de fapt, F.I. a refuzat publicarea anunțurilor de achiziție publică pentru că avea ceva de ascuns sau era ceva în neregulă cu acele contracte.
Totodată, implicarea inculpatului în activitatea infracțională de care este acuzat reiese și din declarația de inculpat a numitei M.F., potrivit căreia, în cadrul UATC Z., notele conceptuale și temele de proiectare erau întocmite de ea și de inculpatul A.A.S., în baza unui draft ce era trimis de un proiectant.
Cu privire la procedura de achiziție pentru proiectul privind amenajarea parcului din zona Cămin Cultural Z., sus-numita a declarat că ea și colegul său, inculpatul A.A.S., au vrut să opteze pentru o procedură simplificată, dată fiind valoarea totală a proiectului, întrucât le-ar fi fost mult mai ușor ca și muncă, însă numitul F.I. le-a spus să achiziționeze separat construcția și echipamentele de joacă și să facă două proceduri distincte de achiziție. Astfel, s-a optat pentru procedura de achiziție directă cu 3 oferte, atât pe partea de jucării, cât și pe partea de construcție. A arătat că toate cele trei oferte cu privire la lucrarea privind amenajarea parcului din zona Cămin Cultural Z. au fost depuse de numitul S.C.C. iar ea cunoștea de la numitul F.I., anterior procedurii de evaluare a ofertelor, că acest contract referitor la amenajarea parcului din zona Cămin Cultural Z. trebuia să fie obținut de numitul S.C.C. (Da, știam de la domnul primar, că acest contract trebuia să-l obțină domnul S.C.C.). Numita M.F. a mai menționat că primarul F.I. nu a transmis în mod direct lucrătorilor pe linie de achiziții publice cine trebuie să câștige contractul privind lucrările de amenajare a parcului din zona Cămin Cultural Z., dar a precizat acestora să țină legătura cu S.C.C. legat de derularea procedurii.
A mai susținut că primarul F.I. i-a impus în mod clar alegerea firmelor în cazul tuturor procedurilor de achiziție desfășurate (Da, mi-a impus alegerea firmelor în cazul tuturor procedurilor), precizând că a urmat directivele primarului întrucât îi era frică să nu își piardă locul de muncă, ultimul fiind o persoană răzbunătoare și care avea obiceiul să îi jignească și umilească pe cei din subordine.
De altfel, susținerile acesteia sunt confirmate de datele identificate cu ocazia percheziției informatice a telefonului său, întrucât așa cum reiese din procesul-verbal din data de 29.01.2026 de analiză a datelor rezultate în urma efectuării percheziției informatice (conversația purtată de numita M.F. cu numitul G.D.A.Ș.), societățile cărora urma să li se trimită cerere de ofertare pentru obiectivul „Amenajare parc Cămin Cultural Z.” erau selectate de F.I..
Fiind audiat, inculpatul A.A.S. a relatat că nu poate justifica diferența dintre cheltuielile prevăzute între cele două note conceptuale întocmite pentru obiectivul Amenajare parc cămin cultural în com.. Z. (prima în mai 2024 și a doua în iulie 2024), întrucât acestea au fost întocmite de proiectant și doar semnate de către el. De asemenea, inculpatul a susținut că în cadrul proiectelor de achiziții, firmele către care se trimiteau cereri de ofertă erau alese în cadrul discuțiilor cu colega sa, M.F. și doar cu acordul primarului F.I..
Inculpatul a mai precizat faptul că F.I. era cel care decidea cu privire la firmele cărora li se transmiteau cereri de ofertă și că nu i-a solicitat nimeni în mod expres ca acest contract să fie câștigat de o anumită societate, dar a susținut că, singurul care avea posibilitatea să manipuleze, să facă ceva, era domnul primar F.I., nefiind altcineva care să cunoască proiectul și desfășurarea activităților.
Inculpatul a mai precizat că nu a înțeles de ce primarul i-a solicitat numitei M.F. să întocmească contractul de lucrări cu S.C. L.I.I. S.R.L. la data de 17.02.2025, întrucât chiar dacă rezulta din studierea ofertelor că această societate are oferta câștigătoare, mai erau totuși mai multe etape de parcurs.

2. Relativ la obiectivul ” Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1 loc. Z., jud. Neamț”:
Potrivit probelor administrate în cauză (Adresa nr. (...) a Școlii Gimnaziale nr. 1 Z., adresată Primăriei Comunei Z., prin care solicită alocarea de către U.A.T. Z. de fonduri în vederea realizării unor lucrări urgente de reabilitare și reparații asupra clădirii Grădiniței cu Program normal nr. 1 Z.; anunțul de atribuire cu numărul (...), referitor la achiziția directă efectuată de autoritatea contractantă Școala cu clasele I-VIII nr. 1 Z., jud. Neamț de la furnizorul S.C. T. S.R.L (CUI (...)), având ca obiect lucrări de construcții, respectiv “Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1 loc. Z., jud. Neamț”, în valoare de 449.962,98 lei fără TVA.; H.C.L. nr. 28 din data de 24.07.2025 a U.A.T. Z., prin care s-a aprobat rectificarea nr. 2 a bugetului local pe anul 2025 al comunei Z., respectiv alocarea sumei de 550.000 de lei pentru efectuarea lucrărilor de reparații curente la Grădinița cu program normal nr. 1 Z., alte înscrisuri), în luna mai 2024 a fost întocmită de către S.C. Y.D. S.R.L. Expertiza tehnică privind Reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii C2 din cadrul Grădiniței nr. 1 din loc. Z., jud. Neamț. În urma analizelor calitative și cantitative, clădirea în cauză a fost încadrată în clasa de risc seismic RsII, fiind susceptibilă de avarie majoră la acțiunea cutremurului de proiectare, fiind recomandată ca soluție de intervenție demolarea clădirii și refacerea integrală.
La data de 01.08.2025, pe platforma de achiziții publice SEAP a fost publicat anunțul de atribuire cu numărul (...), referitor la achiziția directă efectuată de autoritatea contractantă Școala cu clasele I-VIII nr. 1 Z., jud. Neamț de la furnizorul S.C. T. S.R.L (CUI (...)), având ca obiect lucrări de construcții, respectiv “Reabilitare fața dă Grădinița nr. 1 loc. Z., jud. Neamț”, în valoare de 449.962,98 lei fără TVA.
La data de 03.07.2025 Școala Gimnazială nr. 1 Z. a transmis către Primăria comunei Z. adresa nr. 1076 din 03.07.2025, prin care se solicită lucrări urgente de reabilitare și reparații a clădirii Grădiniței cu Program Normal nr. 1 Z.. Prin aceeași adresă, se estimează un cost necesar pentru reabilitarea fațadei de aproximativ 700.000 lei.
În continuare, la data de 08.07.2025 a fost emisă Hotărârea Consiliului Județean nr. 196/07.07.2025 privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a unei sume din cota de 6% din impozitul pe venit, reprezentând Fondul la dispoziția Consiliului Județean Neamț pe anul 2025, prin care se aprobă repartizarea sumei de 438.000 lei către U.A.T. Z. pentru asigurarea cofinanțării proiectelor de infrastructură.
Ulterior, la data de 15.07.2025, contabila UATC Z., numita C.M. a întocmit Raportul de specialitate nr. 4539/15.07.2025, privind rectificarea nr. 2 a bugetului local pe anul 2025, în care se propune spre aprobare alocarea sumei de 550.000 lei cu titlu de reparații curente; în aceeași zi, este emis referatul de aprobare nr. 4540/15.07.2025 întocmit de primarul comunei Z., F.I., privind rectificarea nr. 2 a bugetului local pe anul 2025, în care se propune spre aprobare alocarea sumei de 550.000 lei cu titlu de reparații curente.
În ce privește procedura de achiziție, aceasta a avut la bază o Hotărâre a Consiliului Local al U.A.T. Z. din data de 24.07.2025, prin care s-a aprobat rectificarea nr. 2 a bugetului local pe anul 2025 al comunei Z., respectiv alocarea sumei de 550.000 de lei pentru efectuarea lucrărilor de reparații curente la Grădinița cu program normal nr. 1 Z.. Devizul general al obiectivului de investiții „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1 din com.. Z., jud. Neamț”, întocmit de proiectantul S.C. H&T.D. S.R.L. și având ca beneficiar Comuna Z., jud. Neamț prevede un total general al costurilor în valoare de 522.802,06 lei cu TVA.
Ulterior, la nivelul unității școlare s-a realizat procedura de achiziție directă, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 5 și alin. 7 lit. b din Legea nr. 98/2016 și având în vedere valoarea achiziției în sumă de 550.000 de lei, persoanele responsabile cu realizarea procedurii de licitație aveau obligația de a consulta minim trei operatori economici dintre care să desemneze câștigătorul contractului.
Prin urmare, la data de 28.07.2025 au fost transmise cererile de oferte privind obiectivul „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com.. Z., jud. Neamț” nr. 1235-1237/ 25.07.2025 către reprezentanții societăților S.C. T. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și S.C. E.M.D. S.R.L.; cererile au fost întocmite de informaticianul din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Z., numita O.V.;
La data de 29.07.2025, sunt înregistrate ofertele transmise de cele trei societăți, astfel:
- Deviz ofertă nr. 1249/29.07.2025 al SC E.M.D.SRL cu privire la obiectivul „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com.. Z., jud. Neamț”, cu un total general 553.843,68 lei;
- Deviz ofertă nr. 1250/29.07.2025 al SC D.C.SRL cu privire la obiectivul „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com.. Z., jud. Neamț”, cu un total general 582.493,28 lei;
- Deviz ofertă nr. 1252/29.07.2025 al SC T.SRL cu privire la obiectivul „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com.. Z., jud. Neamț”, cu un total general 535.445,95 lei.
La data de 30.07.2025, a avut loc procedura de evaluare a ofertelor, fiind întocmit în acest sens un Proces verbal de evaluare oferte și un Raport al procedurii de evaluare oferte - „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com. Z., jud. Neamț”, prin care au fost analizate ofertele depuse de S.C. T. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și S.C. E.M. S.R.L., după criteriul „prețul cel mai scăzut”; membrii comisiei de evaluare au fost numiții S.E.(președinte), D.E. și C.M.. În final, oferta declarată câștigătoare a aparținut S.C. T. S.R.L.
La data de 04.08.2025 a fost încheiat contractul de lucrări între Școala Gimnazială nr. 1 Z. și S.C. T. S.R.L. cu privire la executarea de lucrări de construcții privind obiectivul „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com. Z., jud. Neamț”, lucrări în valoare de 449.962,98 lei;
A doua zi, la data de 05.08.2025, a fost încheiat contractul de prestări servicii încheiat între Școala Gimnazială nr. 1 Z. și S.C. D.P.E. S.R.L., prin inginer D.I., cu privire la verificarea și supravegherea prin diriginte de șantier a lucrărilor de construcții „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com. Z., jud. Neamț”;
Tot la data de 05.08.2025, a fost emisă adresa Școlii Gimnaziale nr. 1 Z. nr. 1290/05.08.2025 către S.C. T. S.R.L. prin care s-a transmis ”ordin de începere lucrări” cu data de 07.08.2025.
La data de 19.08.2025 a fost încheiat procesul verbal de recepție parțială nr. 01/19.08.2025, întocmit de executantul S.C. T. S.R.L., prin reprezentant M.N., privind obiectivul „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com. Z., jud. Neamț”, în care s-a stabilit faptul că lucrările au fost efectuate atât cantitativ, cât și calitativ conform Situației de lucrări anexate. Comisia de recepție a fost formată din dirigintele de șantier D.I.I., inginerul P.M. și M.N..
La data de 20.08.2025, a fost emisă E-factura nr. TIC017/20.08.2025, înregistrată Ia Școala Gimnazială nr. 1 Z. cu nr. 1478/26.08.2025, emisă de S.C. T. S.R.L., în valoare de 264.751,25 și reprezentând „plata parțială reabilitare fațadă Grădinița nr. 1 Z. NT”.
La data de 11.09.2025 a fost emisă o adresă în atenția doamnei director J.I. întocmită de numita P.A., prin care s-a adus la cunoștința directorului unității de învățământ, printre altele, că nu a achitat factura cu nr. FF TIC017 din 20.08.2025 emisă de către S.C. T. S.R.L. în valoare de 264.751,25 lei, reprezentând plata parțială pentru lucrările de Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com. Z., jud. Neamț”, întrucât documentele ce trebuia să o însoțească erau incomplete. Astfel, numita P.A. a menționat că factura nu se încadrează în legislația curentă referitoare la Recepția lucrărilor, că procesul verbal nr. 01/19.08.2025 emis de către SC T. SRL este incomplet, nefacându-se mențiunea despre participarea ordonatorului terțiar de credite și a administratorului la recepția parțială și că nu exista nici o decizie de numire a comisiei de recepție a lucrărilor emisă de către ordonatorul terțiar de credite.
La data de 23.09.2025 a fost emis ordinul de plată multiplu electronic din data de 23.09.2025, prin care Școala Gimnazială nr. 1 Z. a virat suma de 264.751,25 lei către contul de trezorerie al S.C. T. S.R.L., reprezentând „CVF TIC017 REPARAȚII CURENTE ART 200200 SF 01”, semnat electronic de J.I. și N.D.M..
La data de 08.10.2025 Școala Gimnazială nr. 1 Z. a transmis adresa nr. 2167/ 08.10.2025 către Primăria Comunei Z., prin care se solicită desemnarea a doi
reprezentanți ai U.A.T. Z. care să facă parte din comisia de recepție a lucrărilor de execuție la obiectivul „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com. Z., jud. Neamț”; la data de 09.10.2025, prin adresa nr. 6812, Primăria Comunei Z. i-a desemnat pe numiții A.G. și C.D.D. pentru a participat la recepția lucrărilor.
La data de 13.10.2025 a fost emisă adresa nr. 02/11.10.2025 întocmită de S.C. T. S.R.L. către Școala Gimnazială nr. 1 Z., prin care societatea a comunicat finalizarea lucrărilor de execuție lucrări la obiectivul „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com.. Z., jud. Neamț”.
La data de 13.10.2025, prin Decizia nr. 73 din 13.10.2025 emisă de Școala Gimnazială nr. 1 Z., privind numirea comisiei de recepție a lucrărilor de „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, în com.. Z., jud. Neamț”, au fost numiți membri ai comisiei de recepție numiții J.I. - director (președinte), D.E. - director adjunct, D.A.V. - profesor, C.D.D. și A.G., ambii din cadrul U.A.T. Z..
La data de 15.10.2025 a fost întocmit Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 2/15.10.2025 privind „Reabilitarea fațadei Grădinița nr. 1, în com.. Z., jud. Neamț” de către S.C. T. S.R.L. Procesul verbal atestă faptul că lucrările au fost efectuate atât calitativ, cât și cantitativ, conform situaților de lucrări, valoarea finală totală fiind de 543.460,4 lei cu TVA. În urma constatărilor făcute, comisia a admis recepția la terminarea lucrărilor. Procesul verbal a fost semnat de către membrii comisiei de recepție, de dirigintele de șantier D.I., de inginerul P.M. și de M.N. - executant.
La aceeași dată, a fost emisă E-factura nr. TIC018/15.10.2025, înregistrată la Școala Gimnazială nr. 1 Z. cu nr. 2260/16.10.2025 emisă de SC T. SRL, în valoare de 278.709,15 lei și reprezentând „plata integrală reabilitare fațadă Grădinița nr. 1 Z. NT”.
La data de 22.10.2025, persoanele responsabile din cadrul unității școlare au dispus achitarea către executant a diferenței până la valoarea totală a contractului, respectiv suma de 278.709.15 lei.
Ulterior, la data de 24.10.2025, de îndată ce această sumă de bani a ajuns în contul de Trezorerie al societății, numitul M.N. a dispus transferarea în contul personal deschis la BCR a sumei de 100.000 de lei, cu titlul de ”dividende”.
În urma verificărilor efectuate pe site-ul web al autorității contractante, s-a constatat că nu au fost publicate informații privind procedura de inițiere sau atribuire a acestei achiziții publice.
Piesele probatorii disponibile dovedesc că, în fapt, în cursul anului 2025, în contextul derulării execuției bugetare la nivelul U.A.T. Z., județul Neamț, numitul F.I., în calitate de primar și ordonator principal de credite, a conceput și coordonat un mecanism fraudulos de alocare, utilizare și decontare a fondurilor publice, având drept scop obținerea unor foloase necuvenite pentru sine și pentru societatea comercială S.C. T. S.R.L., administrată de numitul M.N., tatăl numitei M.F., angajată în cadrul U.A.T. Z., cu atribuții pe linie de achiziții publice.
În acest context, în luna iulie 2025, a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local al U.A.T. Z. din data de 24.07.2025, prin care s-a aprobat rectificarea nr. 2 a bugetului local pe anul 2025 al comunei Z., respectiv alocarea sumei de 550.000 de lei pentru efectuarea lucrărilor de reparații curente la Grădinița cu program normal nr. 1 Z..
În realitate, probele susțin că primarul F.I. a cunoscut că lucrările preconizate reprezentau o investiție - reabilitarea integrală a fațadei clădirii grădiniței inclusiv prin executarea unor lucrări de termoizolare - ce nu putea fi realizată decât de titularul dreptului de proprietate publică, respectiv de către UATC Z. prin autoritatea executivă și care nu se putea realiza prin contractarea directă a unor servicii de reparații (ci cu respectarea etapelor și procedurilor prevăzute în H.G. 907/2016 și O.M.F.P. 1917/2005).
De altfel, conform unei expertize tehnice efectuate în anul 2024, având ca obiectiv ”Reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii C2 din cadrul Grădiniței nr. 1 din localitatea Z., jud. Neamț”, clădirea în discuție se încadra în gradul de risc seismic 2 din care fac parte clădirile susceptibile de avarie majoră la acțiunea cutremurului. Prin urmare, S.C. Y.D. SRL, societatea care a întocmit expertiza, a recomandat demolarea clădirii și refacerea ei integrală.
Examinând declarația numitei M.F., instanța observă că inclusiv aceasta cunoștea că Grădinița nr. 1 Z. se află în patrimoniul UATC Z., iar anterior lucrărilor privind acest obiectiv, i-a propus numitei C.M. să acceseze fonduri europene pentru a demola vechea grădiniță și a construi o nouă grădiniță, întrucât, a susținut, clădirea prezenta cel puțin la exterior deteriorări importante, propunere respinsă de contabila UATC Z. pe motiv că ar fi bani în bugetul local. Sus-numita a susținut că avea cunoștință de faptul că grădinița se afla într-o stare de risc, întrucât fusese efectuată o expertiză cu privire la aceasta.
Pentru a conferi o aparență de legalitate a investiției, primarul a determinat-o pe directoarea unității școlare - Școala cu clasele I-VIII nr. 1 Z. - suspecta J.I., ca, la data de 03.07.2025, să înainteze formal și fără prospectarea pieței sau consultarea vreunor oferte, o solicitare către Primăria Z. de alocare a unor sume vădit disproporționate de la bugetul local (700.000 lei) pentru efectuarea unor reparații asupra fațadei Grădiniței nr. 1 Z.. Sus-numita a procedat întocmai, asumându-și implicit calitatea formală și nelegală de autoritate contractantă.
Cum reiese din procesul verbal întocmit la data de 04.08.2025 de ofițerul de poliție judiciară din cadrul D.N.A. - S.T. Bacău, din verificările efectuate pe site-ul web al autorității contractante, s-a constatat că nu au fost publicate informații privind procedura de inițiere sau atribuire a acestei achiziții publice.
Potrivit depoziției martorului C.C.G. (secretar al Primăriei Z.), inculpatul A.A.S. și numita M.F. sunt funcționarii desemnați din cadrul Primăriei Z. să desfășoare atribuții pe linie de achiziții publice iar orice investiție din comuna Z. era hotărâtă de primar și ulterior votată de consiliul local, fără a exista multe situații în care consilierii locali să vină cu propuneri de realizare a unor investiții.
În aceste condiții, în perioada iulie-august 2025, la dispoziția și sub coordonarea directă a numitului F.I., funcționarii cu atribuții pe linie de achiziții publice inculpatul A.A.-S. și numita M.F. din cadrul U.A.T. Z., au întocmit în mod formal și fraudulos documentația de achiziție aferentă lucrării „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1 loc. Z., jud. Neamț”, stabilind dinainte ca societatea S.C. T. S.R.L., administrată de tatăl ultimei, să fie desemnată drept executant/constructor.
Prin urmare, cum reiese din probele disponibile, inculpatul și numita M.F., cu concursul executantului M.N., care a indicat societățile către care să fie formulate cereri de ofertă, s-au ocupat în concret de întocmirea documentelor specifice procedurii de achiziție. Astfel, cererile de ofertă au fost întocmite de către numita M.F., la indicația tatălui ei, M.N., iar ulterior transmise de către angajatele Școlii Gimnaziale nr. I Z. către S.C. D.A.C. S.R.L., S.C. T. S.R.L. și S.C. E.M. D. S.R.L.
Fiind audiați administratorii S.C. D.A.C. S.R.L și S.C. E.M. D. S.R.L., C.I. și S.C.D., aceștia au relatat că M.N. a întocmit personal toate cele trei oferte- oferta S.C. T. S.R.L. având prețul cel mai mic-, pe care ulterior le-a predat personal reprezentanților unității școlare, numitele S.E. și O.V.. Ambii martori au susținut că, la solicitarea lui M.N., au semnat și ștampilat două oferte fictive, pe care primul le redactase anterior.
În acest fel, s-a asigurat derularea formală a procedurii de achiziție, creându-se o aparență de transparență și imparțialitate, deși în realitate întreaga procedură fusese viciată, tocmai în scopul desemnării ca executant a operatorului economic S.C. T. S.R.L.
Deși Școala Gimnazială nr. 1 Z. figura ca unitate contractantă, în concret, procedura de achiziție a fost derulată sub coordonarea inculpatului A.A.-S. și a numitei M.F., la solicitarea primarului F.I. și cu acordul numitei J.I., în scopul obținerii contractului de lucrări publice de către S.C. T. S.R.L.
Aceste aspecte reies din procesele-verbale de redare a conversațiilor telefonice interceptate ca urmare a autorizării și punerii în executare a unor măsuri de supraveghere tehnică, din care rezultă că, în perioada 29.07-01.08.2025 inculpatul A.A.-S. și numita M.F. au comunicat frecvent cu numitele S.E. și O.V. privitor la documentele întocmite, cei dintâi indicându-le ce formă și conținut trebuie să aibă toate înscrisurile necesare în vederea încheierii contractului de achiziție publică.
Astfel, la data de 29.07.2025 ora 11.23.55 numita M.F., utilizatoare a postului telefonic cu numărul (...), poartă o discuție cu martora S.E., utilizatoare a postului telefonic cu numărul (...):
S.E.: Da, doamna! Bună ziua!
M.F.: Vă deranjez. Sunteți la școală, oare?
S.E.: Sunt la școală. Da. Da, da, da.
M.F.: Dacă vin, știu eu, în maxim jumătate de oră, cu ofertele să le înregistrăm, e bine, da?
S.E.: V-aștept. V-aștept.
M.F.: Bine.
S.E.: Bine.
M.F.: Bine.
S.E.: La revedere!
La data de 31.07.2025 ora 08.10.08 numita M.F., utilizatoare a postului telefonic cu numărul (...), este apelată de O.V., utilizatoare a postului telefonic cu numărul (...) și poartă următoarea discuție de interes în cauză:
M.F.: Da!
O.V.: Bună dimineața! Puteți vorbi? Un minut?...
M.F.: Spuneți! Da.
O.V.; Ăă...M-a sunat doamna administrator, că mai aveți nevoie de trei numere. Ea astăzi nu vine și sunt eu, dacă mai aveți nevoie de...
M.F.: Da...Îhî...Trei numere dați-mi, vă rog?
O.V.: Trei numere? Da, vi le dau imediat. Doar că...puteți să-mi spuneți dacă dumneavoastră le-ați făcut sau de unde vin? Că n-am trecut nici pe ăla de ieri...n-am trecut nimic. Și...
M.F.: O să...o să vă spunem după ce terminăm...
O.V.: Da?
M.F.: Oricum, în jumătate de oră o să vină cineva acolo ca să trimitem niște documente.
O.V.: Am înțeles! Da, deci trei numere... 1262...
M.F.. Da...
O.V.: 1263...
M.F.: Da...
O.V.: Și 1264
M.F.: Bine, bine...
O.V.: Bine, pot vorbi cu colegul tău, da? Despre...
M.F.; Îhî...Bine, bine...
O.V.: Mulțumesc, la revedere!

La data de 31.07.2025 ora 08.21.55 numita M.F., utilizatoare a postului telefonic cu numărul (...), o apelează pe S.E., utilizatoare a postului telefonic cu numărul (...), purtând următoarea conversație de interes în cauză:
S.E.: Da, doamna! Bună dimineața!
M.F.: Neața! îmi cer scuze că vă deranjez. Știu că sunteți acasă, da?
S.E.: Da.
M.F.: Ăăă, dar trei semnături ne dați pe niște comunicări?
S.E.: Vă dăm pe niște comunicări...
M.F.: Vine colegul, să știți. îi explicați lui și vine el, ca să nu mai veniți pe la școală dumneavoastră.
S.E.: Nu, am s-o sun pe doamna M....Că trebuie să semneze și doamna, nu?
M.F.: Ăăă, pe astea doar dumneavoastră. Pentru că aștept decizia, eu nu le pot lista pe celelalte dacă nu îmi dați număr de decizie.
S.E.: Am înțeles...Da...Deci numai eu trebuie să semnez, da?
M.F.: E o comunicare, da...nu-i...Da, doar dumneavoastră.
S.E.: Îhî, îhî...Da. Doamna, dar sunt îmbrăcată să mă duc la cumpărături. Pot să vin eu până la școală, că vin cu bicicleta rapid. Să vin în zece minute?
M.F.: Da, dacă ajungeți în zece minute e perfect, că vine colegul.
S.E.: Da? Da. Da, da, da.
S.E.: Vin în zece minute, că după aceea eu mă schimb și mă duc în grădină.
M.F.: Bine, mulțumesc!
S.E.: Bine. Pa, pa!

Relevante în privința implicării inculpatului A.A.-S. sunt și următoarele conversații purtate de inculpat cu cele două martore, astfel:
La data de 01.08.2025 ora 08.26.28 inculpatul A.A.S., utilizator al postului telefonic cu numărul (...) este apelat de S.E., utilizatoare a postului telefonic cu numărul (...) și poartă următoarea conversație:
A.A.S.: Alo!
S.E.: Bună dimineața!
A.A.S.: Săru-mâna! Bună dimineața! A. sunt. Ce faceți?
S.E.: Dar ce să fac? Sunt la școală.
A.A.S.: Sunteți la școală?
S.E.: Da.
A.A.S.: Și...ăăăă.Faceți..faceți achiziția astăzi?
S.E.: Ăăă cred că da.
A.A.S.: Da?
S.E.. Da.
A.A.S.: Ca să...ăăă....știți...de fapt, cred că-i o singură poziție, am
S.E.: Da?
A.A.S.: Da...aveți...aveți codul fiscaL.Da?
S.E.: Păi...o să intre...o să intre Teo să facă...
A.A.S.: Da? Dacă se împotmolește, ceva, dați-mi un telefon.
S.E.: Auziți? Dar acuma mă gândesc s-așteptăm să vină și doamna directoare, că-i ședință...
A.A.S.: Aa...și vine...în cursul zilei, vine astăzi să-nțeleg.
S.E.: Da.
A.A.S.: Da, da, da. Bine, bine.
S.E.: Da. Și vine astăzi și ne consultăm și cu doamna...și...da?
A.A.S.: Da, da, da. Da, da. Da, da, da, cum să nu?!
S.E.: Și vă sunăm dacă...Bine, bine...
A.A.S.: Să nu uitați de decizia aia, de comisie.
S.E.: Dar decizia de comisie e la noi? E făcută la noi?
A.A.S.: Da, păi ar trebui să facă. Doamna directoare ar trebui să dea o decizie, prin care numește cutare, cutare, cutare, membrii comisiei.
S.E.: Dar am văzut-o la doamna F., când o plecat într-o dimineață de la noi...ăăă, o ciornă cu decizia...cu poate-o facut-o doamna. Nu o întrebați un pic?
A.A.S.: Aa...nu cred c-o făcut...
...(se adresează unei persoane aflată în proximitatea sa) Ați făcut decizia? Nu...Aveți model de decizie?
S.E.: Unde scria S., D. și C.?
A.A.S.: Aa...o zis doamna contabilă că face dumneaei.
A.A.S.: Da, da, da.
S.E.: Bine. Bine atuncea.
A.A.S.: Săru-mâna, săru-mâna! Îhî.
S.E.: Bun, bun. La revedere!
La data de 01.08.2025 ora 09.05.04 inculpatul A.A.S., utilizator al postului telefonic cu numărul (...) este apelat de S.E., utilizatoare a postului telefonic cu numărul (...) și poartă următoarea discuție:
A.A.S.: Alo!
S.E.: Domnu inginer!
A.A.S.: Săru-mâna! Spuneți!
S.E.: Ăă...Auziți! O să facă decizia doamna secretară, că-i venită doamna secretară...
A.A.S.: Da.
S.E.: Dar cu ce dată?...trebuie să dea decizia...
A.A.S.: (se adresează unei persoane aflată în proximitatea sa)... Cu ce dată-i decizia de...? ...29.
S.E.: Așa..bun. Și cred că și decizia cealaltă pentru SEAP, pentru achiziție...
A.A.S.: Dar nu mai...de ce ar trebui decizie pentru achiziție?
S.E.: Nu. Nu...nu?
A.A.S.: Na...nu trebuie. Că având procesul verbal raportul procedurii, nu mai trebuie.
S.E.: Da. Bun. Deci cu data de 29 deci, decizia comisiei, da?
A.A.S.: Da, da, da.
S.E.: Bun, bun. Bine.
A.A.S.: Aveți un număr al deciziei?
S.E.: Acuma...acuma vorbesc cu doamna secretară și imediat...
A.A.S.: Da? Bine. Bine.
S.E.: ...(se adresează unei persoane aflată în proximitatea sa) D., poți să-mi dai un pic numărul la decizie? De pe 29, da? Da, da e bun 29, da. 45.
A.A.S.: 45?
S.E.: Da.
A.A.S.: Deci...decizia numărul 45...îi decizia de comisie.
S.E.: Deci decizia comisie de evaluare ofertă, da?
A.A.S.: Decizie comisie de evaluare. Da.
S.E.: Bine, bine.
A.A.S.: Bine, săru-mâna!
La data de 01.08.2025 inculpatul A.A.S., utilizator al postului telefonic cu numărul (...) este apelat de O.V., utilizatoare a postului telefonic cu numărul (...) și poartă următoarea discuție relevantă în cauză:
A.A.S.: Alo!
O.V.: Ăă...Bună ziua, domnu inginer! Sunt de la școala Z..
A.A.S.: Aa..Săruu-mâna!
O.V.: Da. Voiam să vă întreb dacă mai sunt documente de făcut ceva sau de semnat, este și doamna director aici. Eu am făcut decizia.
A.A.S.: Ăăă...Sunt de semnat anumite....anumite....dar de făcut nu mai....de făcut. Le-a...îs pregătite toate. Inclusiv contractul.
O.V.: Eu am...Am făcut eu decizia
A.A.S.: Așa...
O.V.: Și contractul? Inclusiv contractul?
A.A.S.: Da, da, da.
O.V.: Din ce vorbeam un pic cu doamna contabilă, ea a zis că contractul se face după ce fac achiziția pe SEAP. Deci i-ați dat o dată mai...?
A.A.S.: Da. Da, da, da. Da....Nu. Nu, nu, nu. Doar l-am pregătit, nu l-am...
O.V.: Da, am înțeles. Da.
A.A.S.: Nu...
O.V.: Și...eu să fac achiziția astăzi? C-am văzut că a apărut pe SEAP.
A.A.S.: Da. Da, da, da. Da, da, da, da. Faceți....cum să nu?
O.V.: Bine. Bine, deci. ..
A.A.S.: [...neinteligibil...n.r] am...am...mi se pare că-i o singură poziție pe...pe...
O.V.: Da. Da, da, am văzut. Am văzut-o, da. Da, deci fac achiziția...
A.A.S.: Faceți achiziția....Faceți achiziția...și...
O.V.: Ați zis că mai este ceva de semnat?
A.A.S.: Ăăă...Da, sunt de semnat toate actele...trebuie semnate.[...neinteligibil... n. r]
O.V.: Și vreți să veniți astăzi?
A.A.S.: Da, dacă-i toată lumea acolo...Cum vreți...luni atunci.
O.V.: Și din comisie? Membrii din comisie?
A.A.S.: Da, și comisia. Luni...rămâne...
O.V.: Nu...nu...Cred că pe luni, dacă nu?
A.A.S.: Luni, da. E bine luni.
O.V.: Cel mai bine? Eu fac achiziția acuma și luni să...
A.A.S.: Așa, faceți achiziția...
O.V.: Discutăm să fie toată lumea...
A.A.S.: Da, da, da. Da, da.
O.V.: Aduceți și dosarul luni, nu?
A.A.S.: Da, da, da, da, da. Cum să nu?
O.V.: Bine. Bine atunci.
A.A.S.: Bine.
O.V.: Vă mulțumesc! La revedere!
A.A.S.: La revedere! Săru-mâna! Sănătate!

Fiind audiate în calitate de suspect, numitele O.V. și S.E. au arătat că inițiativa lucrării de referință a aparținut Primăriei Z., că toată documentația de atribuire a contractului de achiziție a fost întocmită de angajații pe linie de achiziție publică din cadrul Primăriei, respectiv de inculpatul A.A.S. și numita M.F., în numele unității de învățământ, iar ulterior doar înregistrată și implementată de angajații școlii. (Eu mă cunosc foarte bine cu angajații din cadrul primăriei și am încredere în buna lor credință, astfel că m-am conformat cerințelor date de M.F. și A.A.S. în legătură cu acest contract și am semnat și înregistrat tot ce mi-au cerut.- S.E.-declarația din 11.11.2025; Nu mai rețin exact, dacă luni sau marți, dar îmi amintesc că a venit într-o dimineață, domnul A.A.S. de la Primărie, responsabil pe achiziții publice, care s-a prezentat pentru a ne aduce trei cereri de oferte pe care le-am și transmis către trei societăți comerciale împreună cu acesta, oferte privind execuția lucrărilor de reabilitare a fațadei grădiniței (...) documentația cu privire la contractul de achiziție publică ce vizează reabilitarea fațadei grădiniței a fost întocmită în numele școlii de angajații din cadrul Primăriei iar ulterior documentele au fost aduse la școală fie de M.F., fie de A.A.S. - O.V.- declarația din 11.11.2025).
Relevant în probarea activității infracționale a inculpatului A.A.S. este și procesul-verbal din data de 29.01.2026 de analiză a datelor rezultate în urma efectuării percheziției informatice asupra telefonului utilizat de inculpatul A.A.S., din care rezultă faptul că la data de 09.09.2025, inculpatul i-a transmis un mesaj redirecționat de la numita M.F. numitei O.V., mesaj conținând un document format Office - Word, reprezentând un referat de necesitate privind aprobarea oportunității realizării obiectivului de investiție „REABILITARE FAȚADĂ GRĂDINIȚA NR. 1, COMUNA Z., JUDEȚUL NEAMȚ”, nesemnat și nedatat, cu mențiunea „Aprob, Director, I.J.”. Documentul este urmat de un mesaj din partea inculpatului A.A.S., prin care acesta i-a indicat numitei O.V. să înregistreze referatul înainte de efectuarea achiziției.
Totodată, numita M.F., în declarația dată în calitate de inculpat a susținut că a fost chemată în sala de ședință de către numita M.C. (contabil) și acolo a constatat că se aflau și numitele S.E. și O.V., angajatele Școlii Z.. A susținut că, în acest context a aflat că clădirea grădiniței va fi renovată și că achiziția va fi făcută de școală, pe reparații, motiv pentru care contabila a rugat-o să le ajute pe angajatele școlii să efectueze procedura de achiziție, în sensul de a le pune la dispoziție drafturi pentru a putea organiza procedura; Astfel, a susținut numita M.F., ea a întocmit în numele școlii referatul de necesitate și cererea de ofertă cu privire la proiectul de referință.
Martora C.D. (secretar al Școlii Gimnaziale nr. 1 Z.), a susținut că nu cunoaște detalii referitoare la lucrările efectuate pentru reabilitarea fațadei Grădiniței nr. 1 Z., deoarece în acea perioadă s-a aflat în concediu, iar atribuțiile sale au fost îndeplinite de colega sa, O.V.. Totuși, a precizat, relevant în cauză că, la revenirea din concediu, din discuțiile cu colegele sale de serviciu, a înțeles că anumite persoane din cadrul Primăriei Z. au ajutat angajații unității de învățământ cu dosarul de achiziție, respectiv cu întocmirea de referate, contracte, fără a putea preciza despre ce persoane e vorba.
În concret, conform materialului probator disponibil, toate documentele, respectiv, cereri de ofertă, comunicări, contractul de lucrări, au fost întocmite în concret de inculpatul A.A.-S. și de numita M.F., iar numitele S.E. și O.V. doar au primit și înregistrat ofertele și documentele întocmite în numele școlii de reprezentanții U.A.T. Z., fără a realiza o analiză reală a acestora. În acest mod, a fost creată aparența respectării legislației achizițiilor publice, în realitate fiind eludate toate cerințele de transparență și concurență.
În consecință, în baza documentației frauduloase, la data de 04.08.2025 s-a încheiat contractul de execuție lucrări între Școala Gimnazială nr. 1 Z., ca autoritate contractantă, și S.C.T. S.R.L., reprezentată de numitul M.N., având ca obiect „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1 loc. Z., jud. Neamț”.
Exploatarea pieselor probatorii disponibile susține că, în realitate valoarea lucrării a fost supraevaluată, iar procesul-verbal de recepție a fost certificat de către dirigintele de șantier, numitul D.I.I., care, în perioada august- octombrie 2025, a semnat situațiile de lucrări și devizele aferente, cunoscând că acestea nu reflectau realitatea și că valoarea efectivă a lucrărilor era mult inferioară celei decontate. În baza acestor documente, numita C.M. - contabil al unității, la dispoziția primarului F.I., a derulat formalitățile deschiderii de credite ce au stat la baza plății de către unitatea de învățământ, la datele de 24.09.2025și 23.10.2025, către executant, a sumei totale în cuantum de 544.000 lei.
Instanța mai reține probele din dosar conform cărora, începând cu data de 15.09.2025, contabila unității școlare, P.A. și-a suspendat raporturile de serviciu cu unitatea școlară tocmai din cauza aspectelor nelegale identificate în principal în ceea ce privește suma foarte mare de bani alocată acestor lucrări, dar și încadrarea lor în mod fraudulos ca simple reparații, și dar și din cauza presiunilor exercitate pentru efectuarea plăților, venite pe circuitul F-J-C.
De altfel, martora C.D. a susținut că, la întoarcerea din concediu a aflat că martora P.A. a redactat o solicitare către Primăria Z. prin care solicita schimbarea încadrării sumelor de bani alocate din „reparații recurente” în „investiții”, pe care ulterior a transmis-o către primărie și la care nu s-a primit nici un răspuns.
Fiind audiată, martora P.A. a susținut că, începând cu data de 15.09.2025 a intrat în concediu fără plată, la solicitarea sa, tocmai din cauză că observase multiple ilegalități cu privire la lucrările de reabilitare a fațadei clădirii Grădiniței nr. 1 Z., și întrucât nu era de acord cu asumarea plății acestei lucrări.
Martora a precizat că ilegalitățile se refereau la încadrarea lucrărilor la capitolul reparații curente în loc de investiții, la modul de realizare a procedurii de achiziție, la modul de întocmire a contractului de lucrări, dar și la documentele justificative de plată prezentate de executant și la suma enormă de bani alocată raportat la obiectul prestației.
Prin urmare, a refuzat plata facturii pentru lucrări parțiale emise de firma administrată de numitul M.N. la nici trei zile de la încheierea contractului întrucât documentele de plată erau întocmite necorespunzător și atestau aspecte nereale, respectiv că o parte din lucrare ar fi fost executată.
În realitate, a susținut martora, lucrările la fațada grădiniței nu începuseră constatând aceasta prin propriile simțuri întrucât clădirea în cauză se afla în apropierea unității de învățământ unde martora își desfășura activitatea.
Dat fiind acest refuz, a fost supusă unor presiuni repetate din partea numitei J.I. pentru a efectua plata facturii emise de executant, aceasta spunându-i că la rândul său primarul comunei insistă în acest sens. A susținut martora că, în cadrul unor discuții cu executantul M.N. acesta i-ar fi sugerat că are o relație apropiată cu numitul F.I. și că această lucrare este o afacere comună.
În declarația sa de inculpat, numita M.F. a susținut că, în momentul în care a aflat că tatăl său va executa lucrările privind grădinița, l-a avertizat pe acesta în legătură cu F.I., știind că este un om răzbunător și complicat.
A precizat că toate ofertele privind lucrările de reabilitare a fațadei Grădiniței nr. 1 Z. au fost depuse, probabil, de către M.N., despre care se știa anterior evaluării ofertelor că va executa lucrarea.
Conform susținerilor acesteia, alegerea firmelor în cazul tuturor procedurilor de achiziție desfășurate era impusă de numitul F.I. și trebuia să urmezi ordinele date de primarul F.I. întrucât în caz contrar acesta te umilea, te jicnea sau ”îți arăta ușa” în sensul de a fi demis. Susținerile acesteia sunt probate de datele rezultate în urma efectuării percheziției informatice asupra telefonului utilizat de sus-numită, din care rezultă, următoarele aspecte:
- documentația referitoare la derularea procedurii de achiziție publică privind obiectivul „Reabilitarea fațadei Grădiniței nr. 1 Z.” a fost întocmită de numita M.F., cu concursul inculpatului, A.A.S., ea fiind cea care a formulat cererile de ofertă către cele trei societăți înscrise, a întocmit referatul de necesitate, dar și contractul de lucrări încheiat între Școala Gimnazială nr. 1 Z. și S.C. T. S.R.L, și a transmis comunicările către societățile ofertante. Documentele menționate anterior au fost întocmite în numele unității de învățământ și al angajaților din cadrul instituției, fiind doar înregistrate în cadrul școlii și semnate de S.E., O.V. și J.I.;
- materialele privind obiectivul „Reabilitarea fațadei Grădiniței nr. 1 Z.”, respectiv solbancurile și ancadramente au fost alese de numitul F.I.; aceste alegeri au fost transmise de M.F. către M.N. încă de la data de 01.07.2025, adică anterior depunerii ofertelor de către firmele interesate;
- în perioada 04.07-24.10.2025, au loc mai multe apeluri între M.F. și angajatele Școlii nr. 1 Z., O.V. și S.E..
În declarația sa din 30.01.2026, inculpatul A.A.S., a susținut că referitor la proiectul privind Reabilitarea fațadei Grădiniței nr. 1 Z., numitul F.I. le-a transmis lui și colegei sale, M.F., să ofere sprijin angajatelor din cadrul școlii în cazul în care au nevoie de ajutor cu privire la efectuarea achiziției, lucru pe care ulterior l- au făcut.
Astfel, inculpatul a precizat că prin el au fost transmise documente, respectiv a dus o mapă la școală, a trimis pe whatsapp la data de 09.09.2025 un referat de necesitate cu privire la acest proiect, document care i-a fost transmis de către M.F. și a transmis de asemenea un draft de contract.
Totodată, a arătat că a oferit sprijin numitei O.V. în momentul efectuării achiziției și bănuiește că documentele transmise cu privire la acest proiect au fost redactate de numita M.F., ea fiind cea care s-a implicat mai mult în ceea ce privește suportul oferit către angajatele școlii.
Cu privire la numerele de înregistrare solicitate de la angajatele unității de învățământ, A.A.S. a precizat că acestea au fost solicitate tot de numita M.F. pentru diverse documente întocmite în cadrul proiectului.
Astfel fiind, instanța concluzionează că, din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă suficiente date cu privire la existența faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală față de fiecare inculpat și cu privire la vinovăția acestora.

*

* *

Examinarea probelor administrate în cauză dovedește că inculpatul A.A.S. a înlesnit, cu intenție, comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu (în modalitatea prevăzută de art. 13 ind. 2 din Legea 78/2000) de către numitul F.I., doar în componenta realizării unei proceduri fictive/formale de achiziții publice care să aibă ca rezultat desemnarea ilicită (netransparentă și neconcurențială) ca executanți ai lucrărilor de referință a persoanelor juridice și implicit fizice agreate de primar.
Din punctul de vedere al dispozițiilor legale încălcate, instanța reține următoarele:
Art. 7 alin. 5-8 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, care prevede în cazul achizițiilor directe următoarea procedură:
(5) Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 270.120 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 900.400 lei.
(6) Angajamentul legal prin care se angajează cheltuielile aferente achiziției directe poate lua forma unui contract de achiziție publică sau a unei comenzi ori a altui tip de document încheiat în condițiile legii, inclusiv în cazul achizițiilor inițiate prin intermediul instrumentelor de plată ce permit posesorului să le utilizeze în relația cu comercianții în vederea efectuării de plăți, fără numerar, pentru achiziționarea de produse, servicii și/sau lucrări prin intermediul unui terminal, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea, cârdurile de plată și/sau portofele electronice.
(7) În cazul achiziției directe, autoritatea contractantă:
a) are obligația de a utiliza catalogul electronic pus la dispoziție de SEAP sau de a publica un anunț într-o secțiune dedicată a website-ului propriu sau al SEAP, însoțit de descrierea produselor, serviciilor sau a lucrărilor care urmează a fi achiziționate, pentru achizițiile a căror valoare estimată este mai mare de 200.000 lei, fără TVA, pentru produse și servicii, respectiv 560.000 lei, fără TVA, pentru lucrări;
b) are obligația de a consulta minimum trei operatori economici pentru achizițiile a căror valoare estimată este mai mare de 140.000 lei, fără TVA, pentru produse și servicii, respectiv 300.000 lei, fără TVA, pentru lucrări, dar mai mică sau egală cu valoarea menționată la lit. a); dacă în urma consultării autoritatea contractantă primește doar o ofertă valabilă din punctul de vedere al cerințelor solicitate, achiziția poate fi realizată;
c) are dreptul de a achiziționa pe baza unei singure oferte dacă valoarea estimată a achiziției este mai mică sau egală cu 140.000 lei, fără TVA, pentru produse și servicii, respectiv 300.000 lei, fără TVA, pentru lucrări;
d) are dreptul de a plăti direct, pe baza angajamentului legal, fără acceptarea prealabilă a unei oferte, dacă valoarea estimată a achiziției este mai mică de 9.000 lei, fără TVA.
(8) Autoritatea contractantă are obligația trimestrial de a transmite în SEAP o notificare cu privire la achizițiile directe, grupate pe necesitate, care să cuprindă cel puțin obiectul, cantitatea achiziționată, valoarea și codul CPV, cu excepția achizițiilor realizate prin utilizarea catalogului electronic SEAP, în baza prevederilor alin. (7) lit. a).
- art. 45 alin. 3 din H.G. 395/2.06.2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, în aplicarea prevederilor art. 7 alin. (7) lit. b) și c) din Lege, potrivit căruia consultarea operatorilor economici în vederea obținerii ofertelor/ofertei se poate face atât prin intermediul catalogului electronic pus la dispoziție de SEAP, cât și prin orice alte modalități identificate de către autoritatea contractantă.
Examinând dispozițiile actelor normative menționate, instanța conchide că achiziția directă nu reprezintă o veritabilă procedură de atribuire, ci este o modalitate simplă de cumpărare ce poate fi aplicată numai în cazul în care valoarea, fără TVA, estimată la nivelul unui an calendaristic, nu depășește pragurile valorice stabilite prin art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016.
Prin urmare, obligațiile unei entități contractante în realizarea unei achiziții directe se limitează din perspectiva legislației primare la prevederile art. 7 alin. (5) - (8) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
Astfel, în cazul acestei proceduri obligațiile prevăzute de lege pentru autoritatea contractantă se limitează la stabilirea valorii estimate a achiziției și încadrarea acesteia în pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, precum și la realizarea achiziției cu respectarea prevederilor alin. (6), (7) și (8) din același act normativ, conform ultimelor modificări legislative în materia achizițiilor publice aduse de Legea nr. 208/11.07. 2022.
Analizând dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 98/2016, se reține că în cazul prevăzut la art. 7 alin. (7) lit. b legiuitorul a prevăzut obligația consultării a minimum trei operatori economici, consultarea acestora fiind posibilă atât prin catalogul electronic pus la dispoziție de SEAP, cât și prin orice alt mijloc identificat de către autoritatea contractantă, aspect clarificat și la nivelul proiectului de modificare a normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, respectiv la art. 45 alin. (3) din Anexa la HG nr. 395/2016.
În același timp, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 98/2016 , principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică și a organizării concursurilor de soluții sunt:
a) nediscriminarea;
b) tratamentul egal;
c) recunoașterea reciprocă;
d) transparența;
e) proporționalitatea;
f) asumarea răspunderii.
Or, probele administrate în cauză atestă faptul că, sub coordonarea numitului F.I., în realizarea celor două proceduri de achiziție publică, inculpatul A.A.S. împreună cu numita M.F., nu au procedat la consultarea reală, efectivă a minimum trei operatori economici, ci au transmis cererile de ofertă doar constructorului agreat și, doar în mod formal, altor două persoane juridice indicate de aceștia și de primar, apropiate acestora, iar ulterior conform înțelegerii prealabile au primit toate cele trei oferte (în fiecare procedură) de la reprezentantul SC L.I.I. SRL, respectiv de la reprezentantul SC T. SRL, desemnând ca executant aceste din urmă societăți care ofertaseră cel mai mic preț.
Sunt de asemenea relevante inclusiv din perspectiva infracțiunii reținute în sarcina inculpatului A.A.S., prevederile legale încălcate de numitul F.I., în mod conex fraudării procedurii de achiziție publică, respectiv, prevederile legale a căror încălcare a generat în mod consecutiv și direct producerea unei vătămări a intereselor UAT Z. și a unei pagube materiale, astfel:
-prevederi din Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanțele publice:
Rolul ordonatorilor de credite
Articolul 21
(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
(2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetare anuale.
(3) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament și bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
(4) Ordonatorii terțiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate și utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale.
(5) Pentru asigurarea unei execuții bugetare prudente, ordonatorii principali de credite vor repartiza, potrivit alin. (1), creditele de angajament și creditele bugetare după reținerea a 10% din prevederile aprobate acestora*).
(8) Ordonatorii de credite prevăzuți la alin. (1) și (3) au obligația de a fundamenta, justifica și utiliza, în condiții de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate, creditele bugetare repartizate din bugetele lor instituțiilor subordonate și altor beneficiari ai acestor fonduri.
Responsabilitățile ordonatorilor de credite
Articolul 22
(1) Ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
(2) Ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de:
c) angajarea și utilizarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament și creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanțele publice locale:
”Art. 23: Responsabilitățile ordonatorilor de credite
(1) Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
(2) Ordonatorii de credite răspund de:
c) angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate și a veniturilor bugetare posibil de încasat;
Art. 54:
(6) Efectuarea plăților, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispozițiile legale, și numai după ce acestea au fost angajate, lichidate și ordonanțate.
(7) Plata cheltuielilor la comune și la instituțiile publice la care compartimentul financiar- contabil are un număr de personal mai mic de 5 persoane se realizează de către ordonatorul de credite și de persoana împuternicita cu atribuții financiar- contabile, cu respectarea normelor metodologice privind organizarea, evidenta și raportarea angajamentelor bugetare și legale.”
Ordonanța nr. 119 Republicată din 31 august 1999 privind controlul intern si controlul financiar preventiv:
Art. 5 - Buna gestiune financiară
(1) Conducătorii entităților publice, precum și persoanele care gestionează fonduri publice și/sau patrimoniu public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în desfășurarea activității.
-prevederi din Ordonanța de Urgentă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ:
Art. 154 - Rolul primarului
(1) Primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, a hotărârilor consiliului local.
Coroborând dispozițiile normative sus-redate, instanța reține că, obligația esențială a primarului, în calitate de ordonator principal de credite și implicit persoană care gestionează fonduri publice, este de a angaja cheltuieli în limitele impuse de lege și cu asigurarea regularității, economicității, eficacității și eficienței în desfășurarea activității și implicit în realizarea plăților.
Or, în cauza de față, probatoriul administrat a relevat că scopul fraudării procedurii de achiziție publică în sensul precizat anterior a fost tocmai desemnarea ca executant a persoanelor cu care numitul F.I. ar fi perfectat o înțelegere frauduloasă, iar inculpatul A.A.-S. a înlesnit, cu intenție, comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu (în modalitatea prevăzută de art. 13 ind. 2 din Legea 78/2000) de către numitul F.I. în sensul arătat mai sus.
În drept:
Instanța reține că, faptele inculpatului A.A.-S., constând în aceea că:
- în calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, împreună cu numita M.F. în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului și care desfășură în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada ianuarie - martie 2025, au înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractante U.A.T. Z., în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentației de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă constând în Lucrările de construcții "Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., Neamț”, în valoare de 476.205,64 lei fără TVA, în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar, S.C. L.I.I. S.R.L., reprezentată de numitul S.C.-C., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. L.I.I. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant, respectiv în aceea că,
- în calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, împreună cu numita M.F. în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului ce desfășură în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, în perioada iulie - august 2025, au înlesnit încălcarea de către alesul local - ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu menționate în cele ce preced, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractante în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentației de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț”, în valoare de 449.962,98 lei fără TVA (scriptic figurând ca autoritate contractantă Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț, deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A.T. Z.), în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar S.C. T. S.R.L., reprezentată de numitul M.N., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. T. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni concurente de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fapte prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., fiecare cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
Reținerea în sarcina inculpatului sa dispozițiilor art. 48 alin. 1 C.p., rezidă din faptul că, acesta, cu intenție, a înlesnit săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către numitul F.I., prin realizarea unor documentații și proceduri fictive/formale de achiziție publică ceea ce a reprezentat premisa încheierii celor două contracte de lucrări de construcții și implicit a plății ilegale (cu nerespectarea normelor anterior expuse) a prețului acestor contracte.
Întrucât inculpatul a comis cele două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal și la art. 48 alin. 1 C. pen., prin acțiuni distincte, în baza unor rezoluții infracționale distincte, înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, se impune reținerea dispozițiilor art. 38 alin.1 C.p..

*

* *

Constată instanța că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este mai mic de 15 ani închisoare, că acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiate în formă scrisă, conținând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 482 Cod procedură penală, iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat.
Prezent în fașa instanței, în prezența avocatului ales, inculpatul a solicitat admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, astfel cum a fost încheiat cu procurorul.
În speță, sunt aplicabile prevederile art. 480 alin. 4 Cod procedură penală, iar în consecință, inculpatul din prezenta cauză beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.
Instanța apreciază cuantumul pedepselor cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat, de 2 ani închisoare, respectiv, 2 ani închisoare, prin stabilirea pedepselor între limitele reduse cu 1/3 conform dispozițiilor art. 480 alin.4 C.p., - ca fiind suficiente pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepselor, prin raportare la gravitatea faptelor, la circumstanțele concrete în care au fost săvârșite și la particularitățile persoanei inculpatului.
În acest context, constată în primul rând că, inculpatul este acuzat de complicitate la comiterea de către altă persoană a unor infracțiuni de corupție, faptele acestuia aducând atingere relațiilor sociale referitoare la buna desfășurare a raporturilor de serviciu.
Corupția reprezintă un fenomen deosebit de grav și periculos, capabil să submineze structurile de putere ale statului, realizarea reformei și progresului social, un pericol serios la adresa valorilor fundamentale ale democrației, ale drepturilor omului și ale statului de drept. Corupția reprezintă o abatere gravă de la starea de normalitate, de la datorie, îndemnând folosirea abuzivă de către o persoană a funcției de intermediar sau de decizie pe care o îndeplinește, pentru a acorda celui care corupe un avantaj în schimbul unei sume de bani sau a altor foloase.
Prin actele sale de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, constând în aceea că, în calitate de consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului, împreună cu numita M.F. în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane al Primăriei Z. - aparatul de specialitate al primarului și care desfășură în fapt inclusiv activități specifice structurii de achiziții publice și în înțelegere cu numitul F.I., primar al U.A.T.C. Z., jud. Neamț, a înlesnit încălcarea de către cel din urmă, în calitate de ordonator de credite, a atribuțiilor de serviciu ante menționate, prin întocmirea, derularea și verificarea din partea autorității contractante U.A.T. Z., în mod formal și fraudulos a procedurii și implicit a documentațiilor de achiziție prevăzute de Legea 98/2016, în legătură cu achiziția directă constând în Lucrările de construcții "Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., Neamț”, în valoare de 476.205,64 lei fără TVA, în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar, S.C. L.I.I. S.R.L., reprezentată de numitul S.C.-C., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. L.I.I. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant, respectiv în legătură cu achiziția directă având ca obiect execuție lucrări constând în ”Reabilitare fațada grădiniță nr. 1 Loc. Z. Jud. Neamț”, în valoare de 449.962,98 lei fără TVA (scriptic figurând ca autoritate contractantă Școala cu cls. I- VIII Nr. 1 Z. jud. Neamț, deși în realitate era vorba despre o lucrare de investiții iar autoritate contractantă nu putea fi decât U.A.T. Z.), în scopul desemnării netransparente și neconcurențiale ca executant a firmei agreate de primar S.C. T. S.R.L., reprezentată de numitul M.N., astfel creând premisa și contribuind la vătămarea intereselor persoanei juridice de drept public U.A.T.C. Z. de utilizare eficientă și in mod economicos și transparent a fondurilor bugetare, și totodată la prejudicierea U.A.T.C. Z. cu suma plătită nejustificat către S.C. T. S.R.L., prejudiciu ce s-a constituit și într-un folos necuvenit pentru executant, inculpatul a contribuit la obținerea unui folos necuvenit pentru alte persoane și producerea unui prejudiciu material în dauna unității administrativ teritoriale.
Instanța reține că, deși individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Constată că, la individualizarea pedepselor cu privire la care s-a convenit prin acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie avute în vedere atât dispozițiile părții generale ale Codului Penal referitoare la principiul legalității sancțiunilor de drept penal prev. de art. 2 din C.p., precum și criteriile generale de individualizare enumerate de art. 74 din C.p.
Astfel, potrivit acestor dispoziții, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită
c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii
d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit
e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului
f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal
g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, la individualizarea judiciară a pedepselor, procurorul de caz s-a orientat către minimul special al pedepsei prevăzute de lege pentru fiecare dintre infracțiunile imputate inculpatului A.A.-S., având fost avute în vedere următoarele circumstanțe reale ori personale:
-inculpatul a acționat la solicitarea expresă a superiorului său ierarhic, respectiv numitul F.I., fără a iniția conduita ilicită, fiind determinat de raporturile de subordonare profesională și de practica ilicită preexistentă la nivelul Primăriei Z.; de asemenea, inculpatul nu a urmărit obținerea vreunui beneficiu material sau de altă natură și nici avut vreun interes personal în realizarea faptelor;
-inculpatul A.A.-S. nu este cunoscut cu antecedente penale, conform fișei de cazier aflată la dosar;
- inculpatul a răspuns pozitiv chemărilor organelor judiciare și a recunoscut (calificat) acuzația adusă.
Instanța își însușește aprecierile procurorului, cu următoarele completări:
Inculpatul este o persoană bine integrată în comunitate, căsătorit, având studii superioare, fiind economist/consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Z., aflat pentru prima dată în contact cu legea penală, care a conștientizat importanța respectării în viitor a normelor de drept penal. Din înscrisurile medicale depuse la dosar reiese că inculpatul este cunoscut cu afecțiuni medicale serioase de natură cardiologică.
Pedepsele aplicate trebuie să reflecte un echilibru atât sub aspectul naturii lor cât și al cuantumului și al modalității de executare, iar față de aspectele mai sus-relevate instanța, apreciază, în acord cu procurorul că nu se impune ca acestea să aibă o severitate excesivă, fiind totodată pe deplin justificate pedepsele complementare și accesorii astfel cum au fost convenite.
Ca și modalitate de executare a pedepsei rezultante, apreciază că referințele pozitive ale inculpatului astfel cum au fost indicate mai sus, atitudinea procesuală manifestată de acesta, sunt aspecte care conving instanța că reeducarea inculpatului, care nu a dovedit un potențial criminogen ridicat, este în mod real posibilă în afara închisorii, prin autoeducare dar și beneficiind de ajutorul societății prin intermediul instituțiilor publice și a altor instituții din comunitate, în condițiile unei suspendări a executării pedepsei rezultante, inculpatul urmând să probeze reintegrarea socială pe o perioadă de timp stabilită conform acordului încheiat cu procurorul, prin supunerea de bunăvoie la măsurile de supraveghere și executând un set de obligații.
Astfel, instanța apreciază că inculpatul merită să primească o șansă de a dovedi că este capabil să se schimbe, să înțeleagă importanța respectării normelor de drept penal, necesitatea remodelării conduitei viitoare, instanța apreciind că are posibilități reale de îndreptare și având convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.
În plus, instanța reține, în acord cu procurorul ca îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 91 alin.1C.p., în sensul că pedeapsa rezultantă cu închisoarea nu depășește 3 ani, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.
Așadar, față de cele reținute mai sus, îl va condamna pe inculpat la pedepsele stabilite prin acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorul, în limitele și modalitatea stabilită prin acestea, cu aplicarea pedepselor complementare și accesorii astfel cum au fost convenite, constatând că au fost respectate dispozițiile legale, urmând ca în ceea ce privește obligația acestuia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, să fie menționate cele două entități din comunitate, astfel cum au fost individualizate în Acordul încheiat, unde urmează a executa inculpatul această obligație.
Întrucât s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante cu închisoarea sub supraveghere, executarea pedepsei complementare va începe la rămânerea definitive a prezentei hotărâri, în conformitate cu dispozițiile art. 68 alin.1 lit.b C.p. iar pedeapsa accesorie aplicată va deveni executorie doar în ipoteza în care se va dispune revocarea/anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea și executarea efectivă, într-o atare ipoteză, pedeapsa accesorie urmând a se executa pe întreaga durată a executării pedepsei principale.
De asemenea, în temeiul art. 91 al. 4 Cod penal se va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 96 al. 1 și 4 Cod penal, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei, în cazul comiterii unei alte infracțiuni. Astfel, potrivit art. 96 alin.1,4 C.p.:
Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.
Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.
Față de împrejurarea că pe parcursul urmăririi penale inculpatul s-a aflat reținut, instanța va da eficiență dispozițiilor art. 72 alin.1 C.p., în dispozitivul prezentei sentințe urmând a se arăta durata privării de libertate ce va fi scăzută din pedeapsa aplicată.
Instanța constată referitor la latura civilă a cauzei că, organul de urmărire penală a apreciat prejudiciul cauzat UAT Z. la suma de 1.074.542,48 lei reprezentând sumele plătite de Primăria Z. în baza contractelor de achiziție publică privind obiectivele „Amenajare parc cămin cultural în sat Z., com, Z., jud. Bacău” și „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1 Z.”, despre care s-a stabilit că au fost decontate/achitate în mod nelegal, în baza unor proceduri de achiziții publice care nu au fost transparente și loiale.
Prin adresa nr. 1438/09.03.2026, reprezentanții UAT Z. au comunicat faptul că, la acest moment sunt de acord cu pretențiile civile în valoare de 1.074.542,48 lei, dar că vor reveni cu precizări concrete, ulterior studierii dosarului cauzei și analizării acestor aspecte în cadrul unei ședințe de consiliu local.
În cauză, prin ordonanța procurorului de caz din data de 14.11.2025, în cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, în ce-l privește pe inculpatul din prezenta cauză, A.A.-S., asupra tuturor bunurilor mobile si imobile și sumelor de bani existente în depozitele bancare deținute de acesta, în vederea garantării acoperirii prejudiciului și a cheltuielilor judiciare, dar și în vederea confiscării speciale.
Prin Ordonanța din data de 11.03.2026 s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului dispusă cu privire sumele de bani și bunurile mobile și imobile deținute de inculpatul A.A.-S..
În consecință, față de dispozițiile art. 486 alin.2 C.p.p. și constatând că între părți nu s-a încheiat tranzacție ori acord de mediere cu privire la acțiunea civilă, instanța va lăsa nesoluționată acțiunea civilă.
Totodată, față de dispozițiile art. 487 lit.a C.p.p., raportat la art. 404 alin.4 lit.c C.p.p., va constata că prin Ordonanța din data de 11.03.2026 s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului dispusă cu privire sumele de bani și bunurile mobile și imobile deținute dc inculpatul A.A.-S..
În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. va obliga pe inculpat la plata sumei de 1275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 775 reprezintă cheltuieli avansate de stat în cursul urmăririi penale.
Va constata că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:


În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 11.03.2026 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-DNA-S.T. Bacău, cu inculpatul A.A.-S. (fiul lui (...), în dosar nr. 14/5/P/2025, pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fapte prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. pen., fiecare cu aplic. art. 48 alin. 1 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.
1. În baza art. art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. p., fiecare cu aplic. art. 48 alin. 1 C. p., cu aplic. art.. 480 alin.4 C.p.p., condamnă pe inculpatul A.A.-S., cu datele de identificare de mai sus, la pedeapsa cu închisoarea de 2 (doi) ani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (relativ la fapta corelativă proiectului privind "Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Z., comuna Z., Neamț").
În temeiul art. 67 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 66 alin. 2 C. pen., aplică inculpatului A.A.-S. pedeapsa complementară, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție publică ce implică autoritatea de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășură activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii)- pe durata de 2 ani.
În temeiul art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului A.A.-S. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție publică ce implică autoritatea de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), pe durata executării pedepsei principale.
2. În temeiul art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C. p., cu aplic. art. 48 alin. 1 C. p. și a art. 480 alin. 4 din C.D.P., condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (referitor la fapta corelativă proiectului privind "Reabilitare fațada grădiniță nr.1 Loc. Z. Jud. Neamț”).
În temeiul art. 67 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 66 alin. 2 C. pen., aplică inculpatului A.A.-S. pedeapsa complementară, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție publică ce implică autoritatea de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), pe durata de 2 ani.
În temeiul art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului A.A.-S. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție publică ce implică autoritatea de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
Constată că infracțiunile deduse judecății sunt concurente și în temeiul art. 39 alin.1 lit.b C.p. cu trimitere la art. 38 alin.1 C.p., contopește pedepsele de 2 ani închisoare și 2 ani închisoare, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv, sporul de 8 luni închisoare pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani si 8 luni închisoare (doi ani și opt luni închisoare).
În temeiul art. 45 alin. 3 lit.a C. p. aplică inculpatului A.A.-S. pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a. b si g Cod penal (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție publică ce implică autoritatea de stat si dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), pe durata de 2 ani.
În baza art. 45 alin. 5 C. p. aplică inculpatului A.A.-S. pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție publică ce implică autoritatea de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășură activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pedeapsa accesorie urmând a se executa efectiv doar în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă.
În temeiul art. 91 alin. 1 din C.p., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului A.A.-S. pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit art. 92 alin. 1, alin. 2 din C.p., care curge de la data când prezenta hotărâre va rămâne definitivă.
În temeiul art. 93 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A.A.S. va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.p., obligă pe inculpatul A.A.-S. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. 3 C.p., obligă inculpatul A.A.-S. ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei R. sau în cadrul Primăriei Piatra-Neamț, cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În temeiul art. 404 alin. 2 C.p.p. și art. 91 alin. 4 C.p., atrage atenția inculpatului A.A.-S. asupra dispozițiilor art. 96 alin.1,4 C.p.:
Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.
Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.
În temeiul art. 487 alin.1 C.p. raportat la art. 404 alin.4 lit.a C.p., art. 72 alin.1 C.p., scade din durata pedepsei rezultante de 2 ani și 8 luni închisoare, durata reținerii de o zi (12.11.2025).
În temeiul dispozițiilor art. 486 alin.2 C.p.p. și constatând că între părți nu s-a încheiat tranzacție ori acord de mediere cu privire la acțiunea civilă, lasă nesoluționată acțiunea civilă.
În baza art. 487 lit.a C.p.p., raportat la art. 404 alin.4 lit.c C.p.p., constată că prin Ordonanța din data de 11.03.2026 s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului dispusă cu privire sumele de bani și bunurile mobile și imobile deținute dc inculpatul A.A.-S..
În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpat la plata sumei de 1275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 775 reprezintă cheltuieli avansate de stat în cursul urmăririi penale.
Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția procurorului și a inculpaților, prin mijlocirea grefei instanței, azi, 26.06.2026.

PREȘEDINTE GREFIER
(...) (...)

Redactat C.A.26.06.2026

Tehnoredactat E.B.26.06.2026

5 ex