IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin sentința penală nr. 26 din 09.02.2026, definitivă prin neapelare la 01.03.2026, Tribunalul Bacău admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău cu inculpatul Z.D. și îl condamnă pe aceasta la o pedeapsă de un an și patru luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei com. Cornu Luncii sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Instanța îl obligă pe acesta la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
DEFINITIVĂ
Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție –Serviciul Teritorial Bacău în data de 09 septembrie 2025, vezi comunicatul nr. 770/VIII/3 din data de 14 noiembrie 2025 (comunicatul nr. 1).
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
14 noiembrie 2025