IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin sentința penală nr. 30 din 12.02.2026, definitivă prin neapelare la 10.03.2026, Tribunalul Bacău admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău cu inculpatul NOICA SILVIU GHEORGHE, inspector de trafic în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.) - Inspectoratul Teritorial nr. 3 – Centrul Județean Bacău, și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de trei ani și interzicerea, pe o perioadă de patru ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în forma continuată, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată și fals intelectual în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile în cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău - Centrul de Servicii Sociale Alexandra Onești sau în cadrul Primăriei Onești, cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Instanța a dispus confiscarea sumei de 500 lei reprezentând mita luată de inculpat și desființarea înscrisurilor falsificate de inculpat.
Instanța a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 1.800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
DEFINITIVĂ
Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău în data de 09 octombrie 2025, vezi comunicatul nr. 770/VIII/3 din data de 14 noiembrie 2025 (comunicatul nr. 1).
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
14 noiembrie 2025