IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
Operator de date cu caracter personal înregistrat la nr. 3136/2005
Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBVAS:2026:001.000029
Dosar nr. 2321/89/2025
ROMÂNIA
TRIBUNALUL VASLUI
PENAL
SENTINȚA PENALĂ Nr. 29/2026
Ședința publică de la 16 Februarie 2026
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE (...)
Grefier (...)
Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul C.Ș. având ca obiect sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința din data de 17.12.2025 și au fost consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta hotărâre, la ședința de judecată participând reprezentantul Ministerului Public – DNA ST Iași procuror (...), când, în temeiul art. 391 alin. (1) din Codul de procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, pronunțarea a fost amânată la 16.01.2026, 05.02.2026, 12.02.2026, respectiv pentru astăzi, 16.02.2026, când s-au reținut următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 03.11.2025, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 2321/89/2025, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de DNA – Serviciul Teritorial Iași cu inculpatul C.Ș., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, modificată, rap. la art. 292 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal (3 acte materiale), cu aplic. art. 480 alin. 4 Cod procedură penală, obiect al cauzei penale nr. 149/12/P/2022/d5.
S-a reținut în esență prin actul de sesizare al instanței că, inculpatul C.Ș., în perioada 13.02.2019 – 22.12.2020, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, de 3 ori, i-a dat sume de bani (în total 1.300 euro) lui D. D.-S., care a lăsat să se creadă că are influență asupra unor funcționari publici, respectiv asupra unui inspector tehnic atestat R.A.R. din cadrul unei stații autorizate R.A.R., pentru a-l determina pe acesta să efectueze acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv pentru a atesta în mod nereal efectuarea inspecției tehnice periodice la mai multe vehicule și încadrarea acestora în normele de siguranță a circulației, protecție a mediului înconjurător și în categoria de folosință căreia îi sunt destinate, fără ca aceste activități să fie efectuate și fără ca vehiculele să fie prezentate în stația I.T.P., astfel:
1) La data de 13.02.2019, i-a dat lui D. D.-S. suma de 350 de euro, pentru efectuarea de către un funcționar a actului contrar îndatoritor de serviciu anterior menționat;
2) La data de 14.03.2019, i-a dat lui D. D.-S. suma de 600 de euro, pentru efectuarea de către un funcționar a actului contrar îndatoritor de serviciu anterior menționat;
3) La data de 22.12.2020, i-a dat lui D. D.-S. suma de 350 de euro, pentru efectuarea de către un funcționar a actului contrar îndatoritor de serviciu anterior menționat;
Prin acord, a fost stabilit felul și cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, respectiv de 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
A fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 149/12/P/2022/d5.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către DNA – Serviciul Teritorial Iași, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 Cod procedură penală.
Din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:
Dosarul cu nr. 66/P/2020 (din care s-a constituit dosarul nr. 149/12/P/2022/d5, prin disjungerea cauzei) a fost înregistrat la data de 15.09.2020 la Direcția Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași, urmare a declinării competenței de soluționare a dosarului cu nr. 37/D/P/2020 de către D.I.I.C.O.T – B.T. Vaslui.
În cauză se efectuau cercetări in rem cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. 1, 2 C.p., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., dare de mită în formă continuată, prev. de art. 290 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 321 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., urmare a unei sesizări din oficiu întocmită la data de 09.06.2020 de lucrătorii din cadrul D.G.A.-S.J.A. Vaslui cu privire la activitatea inspectorilor tehnici din cadrul stației de inspecție tehnică periodică, autorizată R.A.R., S.C. A.A.C. S.R.L. B..
În baza mandatelor de percheziție domiciliară nr. 21/UP - 48/UP, toate emise la data de 16.04.2021 de Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vaslui, în data de 21.04.2021 au fost efectuate percheziții domiciliare la mai multe locații, printre care și la domiciliul numitului D.D.S. și la sediul SC D.S. SRL, fiind ridicate diverse sisteme informatice.
Astfel, din analiza proceselor verbale de analizare a datelor rezultate din perchezițiile informatice, coroborate cu restul probelor administrate în cauză (procese verbale de verificare persoane și vehicule, procese verbale de analizare a datelor puse la dispoziție de unități bancare și servicii de transfer bani, înscrisuri, declarații de martori, procese verbale de redare a conversațiilor interceptate), au rezultat indicii privind comiterea de infracțiuni de corupție, de către D. D.-S., care în perioada 2017 – 2021 a pretins și primit sume de bani de la diferite persoane, pe de o parte, în legătură cu propriile atribuții de serviciu, ca și inspector tehnic atestat R.A.R., în cadrul SITP SC T. SRL, precum și în legătură cu activitatea altor inspectori tehnici atestați R.A.R, pe lângă care D. D.-S. a pretins influență, în vederea atestării în mod nereal a efectuării inspecției tehnice periodice la mai multe vehicule, fără ca această activitate să fie efectuată și fără ca vehiculele să fie prezentate în stația I.T.P.
Instanța reține că, activitatea de inspecție tehnică periodică (I.T.P.) este reglementată la nivel național prin prevederile O.G. nr. 81/2000 privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, aprobată și modificată prin Legea nr. 260/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 21 decembrie 2017), modificată ulterior prin Legea nr. 203/2018 și Legea nr. 152/2019.
Ordonanța stabilește cadrul general de organizare și funcționare a sistemului de inspecție tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România.
Cerințele specifice privind organizarea și funcționarea sistemului de inspecție tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, precum și metodologia de efectuare a inspecției tehnice periodice se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor pentru aprobarea Reglementărilor privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România - RNTR 1 și se actualizează ori de câte ori este nevoie (art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 81/2000).
Reglementările privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România - RNTR 1, au fost aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr 2133/2005 din 8 decembrie 2005, (OMTCT nr. 2.133/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 608bis din 15 august 2008) și detaliază metodologia de efectuare a inspecției tehnice periodice.
Conform art. 2 din O.G. nr. 81/2000, vehiculele înmatriculate sau înregistrate în România pot fi menținute în circulație numai dacă se face dovada respectării cerințelor tehnice specifice stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2), prin efectuarea inspecțiilor tehnice periodice iar obligația efectuării inspecțiilor tehnice periodice, precum și a respectării periodicității acestora, în funcție de categoria de vehicul, revine deținătorului certificatului de înmatriculare/înregistrare.
Conform art. 2 alin. 5 din O.G. nr. 81/2000, inspecția tehnică periodică cuprinde, cumulativ, după caz, următoarele:
a) inspecția tehnică privind siguranța rutieră;
b) inspecția tehnică privind protecția mediului;
c) inspecția tehnică privind încadrarea în categoria de folosință conform destinației.
Conform disp. art. 4 din Ordonanță nr. 81/2000, inspecțiile tehnice periodice se efectuează de către Regia Autonomă «Registrul Auto Român», denumit în continuare R.A.R., organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor Construcțiilor și Turismului, prin reprezentanțele sale județene sau prin operatori economici autorizați și monitorizați de R.A.R.
Regia Autonomă "Registrul Auto Român" funcționează în baza H.G. nr. 768/1991 privind înființarea și funcționarea Regiei Autonome Registrul Auto Român, republică în bază Monitorul Oficial, Partea I nr. 307 din 01 noiembrie 1994, act normativ prin care a fost înființată Regia Autonomă "Registrul Auto Român", cu sediul în municipiul București, Calea Griviței nr. 391, sectorul 1, ca persoană juridică ce funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, prin reorganizarea Registrului Auto Român din cadrul Institutului de Cercetări și Proiectări Tehnologice în Transporturi. "Registrul Auto Român" - R.A. se organizează și funcționează conform Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților de stat ca regii autonome și societăți comerciale.
Ministerul Transporturilor reprezintă interesele statului în consiliul de administrație al Regiei Autonome "Registrul Auto Român".
Conform art. 2, "Registrul Auto Român" - R.A., în baza împuternicirii date de Ministerul Transporturilor, ca autoritate în transporturi, certifică încadrarea vehiculelor rutiere în normele de siguranță a circulației, protecție a mediului înconjurător și în categoria de folosință căreia îi sunt destinate, efectuează verificarea stațiilor de inspecție tehnică, la cererea Ministerului Transporturilor, precum și operațiunile de registru pentru vehiculele rutiere înmatriculate în România.
Activitatea de inspecție tehnică periodică se poate realiza prin operatori economici autorizați, numai pe baza unui contract de franciză încheiat cu R.A.R. de către aceștia, în condițiile legii.
Potrivit disp. art. 4 alin. 3 ind. 1 din O.G. nr. 81/2000, R.A.R. este desemnată ca autoritate competentă și organism de supraveghere, deținând în această calitate responsabilitatea administrării sistemului național de inspecții tehnice periodice.
Persoanele autorizate, care au încheiat cu R.A.R. contracte de franciză pentru inspecția tehnică periodică nu au dreptul să cesioneze activitatea de inspecție tehnică periodică.
Infrastructura și aparatura de inspecție utilizată în reprezentanțele R.A.R. și în stațiile de inspecție tehnică periodică autorizate trebuie să respecte cerințele specifice activității de inspecție tehnică periodică stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2). Aparatura de inspecție respectă cerințele prevăzute de legislația în vigoare privind activitatea de metrologie.
Prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2) sunt precizate obligațiile R.A.R. și ale persoanelor autorizate cu privire la întreținerea infrastructurii și a aparaturii de inspecție în conformitate cu specificațiile producătorilor.
Inspecțiile tehnice periodice sunt efectuate de către inspectori tehnici atestați de către R.A.R. Pentru atestare aceștia trebuie să îndeplinească cerințele de calificare profesională și competență stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2).
Atestarea inițială și periodică a inspectorilor tehnici de către R.A.R. se acordă în baza unei examinări specifice. R.A.R. eliberează inspectorilor tehnici atestați un certificat de atestare care conține informațiile stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2).
Potrivit RNTR 1, stațiile de inspecție tehnică periodică, sunt denumite abreviat SITP iar inspectorul tehnic din cadrul SITP, este denumit inspector tehnic.
Potrivit art. 4 din RNTR 1, în funcție de categorie, destinație și masa totală maximă autorizată (denumită MTMA), vehiculele ce vor fi supuse ITP sunt grupate în trei clase de ITP, astfel: a) clasa I: mopede, motociclete, mototricicluri, cvadricicluri și remorcile acestora; b) clasa a II-a: vehicule cu MTMA până la 3.500 kg inclusiv, cu excepția celor din clasa I; c) clasa a III-a: vehicule cu MTMA mai mare de 3.500 kg.
Fiecare SITP poate fi autorizat pentru a efectua inspecția tehnică periodică pentru una sau mai multe clase de vehicule.
Potrivit disp. art. 4 alin. 7 ind. 4 O.G. nr. 81/2000, R.A.R. asigură supravegherea activității persoanelor autorizate, precum și a inspectorilor tehnici și aplică măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei ordonanțe și a reglementărilor prevăzute la art. 1 alin. (2).
Una din atribuțiile R.A.R., descrise la art. 4 alin. 8 din Ordonanță nr. 81/2000 constă în aceea că personalul R.A.R. monitorizează persoanele autorizate prin măsuri cum ar fi, printre altele:
(i) supravegherea tehnică a stațiilor de inspecție tehnică periodică, inclusiv prin mijloace informatice, prin analiza rezultatelor inspecțiilor tehnice periodice folosind metode statistice;
(ii) controlul executării inspecțiilor tehnice periodice, inclusiv prin reverificări efectuate de R.A.R. în stațiile de inspecție tehnică periodică la vehiculele inspectate în cadrul acestor stații;
Departamentul din cadrul R.A.R. care asigură componența de control și verificare a stațiilor autorizate R.A.R. este Departament Inspecții Tehnice Periodice și Supraveghere Parc Național de Vehicule (D.I.T.P. – S.P.N.V.).
Conform disp. art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "serviciu public" presupune o activitate organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public. În acest context, reținem că activitatea de inspecție tehnică periodică este rezultatul interesului deosebit pe care îl manifestă pentru orice stat pentru satisfacerea unor nevoi de interes general, respectiv asigurarea siguranței traficului rutier și a protecției mediului, aspect dedus din regimul de autorizare, de reglementare, de supraveghere prudențială pe care îl exercită statul român, prin intermediul autorității publice special înființate în acest sens, respectiv R.A.R.
Rezultă așadar din dispozițiile legale mai sus menționate faptul că activitatea de inspecție tehnică periodică este un serviciu de interes public, iar R.A.R. reprezintă autoritatea publică care investește persoane fizice și juridice particulare cu exercitarea respectivului serviciu public și supraveghează totodată persoanele fizice și juridice autorizate în exercitarea serviciului public.
Prin urmare, reținem că inspectorii tehnici din cadrul SITP, au calitate de funcționari publici, în sensul disp. art. 175 alin. 2 C.p., întrucât au atestate emise de R.A.R., pentru efectuarea de inspecții tehnice periodice și exercită un serviciu public pentru care au fost învestiți de R.A.R. ca autoritate publică și fiind totodată supuși controlului și supravegherii R.A.R., cu privire la îndeplinirea activității de inspecție tehnică periodică, ca serviciu public.
Totodată, având în vedere cele de mai sus, se constată că inspectorii din cadrul R.A.R., autoritate publică, organism tehnic de specialitate desemnat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor ca autoritate competentă în domeniul vehiculelor rutiere, siguranței rutiere, protecției mediului înconjurător și asigurării calității, funcționari public în sensul disp. art. 175 alin. 1 lit. b) C.p., teza a doua, întrucât dețin o funcție publică.
Inspectorii I.T.P. – S.P.N.V. din cadrul R.A.R. au totodată funcție de control, întrucât asigură tocmai supravegherea stațiilor S.I.T.P. și verificarea modului de respectare a RNTR 1 de către personalul autorizat al acestor stații.
În concret, activitatea de inspecție tehnică periodică, desfășurată de către un inspector tehnic atestat R.A.R., în cadrul unsei SITP este reglementată detaliat de dispozițiile RNTR 1.
Astfel, conform art. 13 din RNTR 1, ITP se execută numai la vehiculele la care se prezintă: a) certificatul de înmatriculare sau dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare, eliberată de autoritățile competente și completată în mod corespunzător cu datele necesare identificării sau, după caz, autorizația provizorie de circulație; b) cartea de identitate a vehiculului.
Vehiculele prezentate la ITP trebuie să fie curate, în special caroseria, șasiul, ansamblurile și subansamblurile ce urmează să fie controlate. Ele trebuie prezentate cu anvelopele umflate la presiunea nominală.
La ITP se execută operațiunile prevăzute în Planul de operațiuni, al cărui model este prevăzut, în funcție de categoria vehiculului, în anexele nr. 1 și 2 la RNTR 1 pct. A.
Pentru fiecare vehicul prezentat la ITP se completează de inspectorul tehnic sau de inspectorul RAR un raport de ITP corespunzător categoriei vehiculului sau un raport de verificare RAR, după caz, corespunzător categoriei vehiculului. Raportul de ITP sau raportul de verificare RAR se înregistrează după finalizarea ITP a vehiculului respectiv în calculator.
Deficiențele constatate în cadrul ITP se încadrează de inspectorul tehnic sau de inspectorul RAR în una dintre următoarele grupe: deficiență minoră (DMi), deficiență majoră (DMa) sau deficiență periculoasă (DP), definite în conformitate cu planurile de operațiuni prevăzute în anexele nr. 1, 2 și 21 la RNTR 1. Este obligatorie menționarea pe raportul de ITP a tuturor deficiențelor constatate, indiferent de grupa în care a fost încadrată deficiența.
Dacă vehiculul corespunde cerințelor tehnice precizate în planul de operațiuni corespunzător sau prezintă numai deficiențe încadrate în grupa DMi, inspectorul tehnic sau inspectorul RAR:
i) consemnează în raportul de ITP sau în raportul de verificare RAR "Bun tehnic" sau "Bun tehnic cu DMi";
ii) semnează și ștampilează raportul, îl înregistrează în baza națională de date cu inspecții tehnice periodice și aplică pe raport matca elementului de securizare;
iii) consemnează în anexa la certificatul de înmatriculare data-limită până la care trebuie efectuată următoarea ITP, semnează și ștampilează anexa, notează în anexă codul de tranzacție/numărul de înregistrare al ITP așa cum apare în aplicația informatică de evidență și aplică pe anexă elementul de securizare corespunzător, a cărui serie este indicată de calculator ulterior înregistrării în baza națională de date cu inspecții tehnice periodice;
iv) emite certificatul de inspecție tehnică periodică, îl verifică din punctul de vedere al conținutului, îl semnează, îl ștampilează și îl înmânează persoanei ce a prezentat vehiculul la ITP;
v) aplică pe placa cu numărul de înmatriculare din față ecusonul corespunzător ITP, cu excepția remorcilor, a autovehiculelor cu două sau 3 roți și a cvadriciclurilor, în cazul cărora acesta se aplică pe placa cu numărul de înmatriculare din spate;
vi) arhivează raportul de ITP sau raportul de verificare RAR completat (....).
Este de esența activității de inspecție tehnică periodică prezentarea fizică a autovehiculului în cauză în SITP, pentru a fi efectiv inspectat de către inspectorul tehnic, conform procedurilor legale, prevăzute de RNTR 1. Doar în această modalitate autovehiculul poate fi analizat tehnic, putând fi identificate toate deficiențele acestuia, în funcție de acestea urmând ca vehiculul să fie declarat „bun tehnic” sau să de dispună de către inspectorul tehnic respingerea acestuia.
Este de precizat că respingerea la ITP a unui vehicul pentru deficiențe majore sau deficiențe periculoase determină încetarea valabilității ITP (în cazul în care ITP este încă valabilă) pentru vehiculul respectiv și, coroborat cu legislația în vigoare privind circulația pe drumurile publice, i se interzice acestuia circulația pe drumurile publice până la obținerea unei noi ITP. În acest sens, inspectorul tehnic trebuie să procedeze la anularea ITP consemnată în anexa la certificatul de înmatriculare, iar RAR va anula ITP pentru acel vehicul în baza de date cu înregistrări (art. 16 ind. 1 din RNTR 1).
*
În speța de față, în ciuda prevederilor legale menționate anterior, din probatoriul administrat a rezultat faptul că D. D.-S., în perioada 2017 – 2021, având calitatea de inspector tehnic atestat RAR (inițial în cadrul SITP S.C. T. S.R.L, iar mai apoi în cadrul SC D.-S. SRL) a dezvoltat și perfectat o practică de a pretinde, accepta și primi sume de bani, pe de o parte, în legătură cu propriile atribuții de serviciu, ca și inspector tehnic atestat R.A.R., în cadrul SITP SC T. SRL, precum și în legătură cu activitatea altor inspectori tehnici atestați R.A.R, pe lângă care D. D.-S. a pretins influență, în vederea atestării în mod nereal a efectuării inspecției tehnice periodice la mai multe vehicule, fără ca această activitate să fie efectuată și fără ca vehiculele să fie prezentate în stația I.T.P..
Activitatea infracțională viza cu precădere de vehicule de mare tonaj, respectiv clasa a III-a (cu MTMA mai mare de 3.500 kg) care erau deținute de diferite persoane juridice, făcând transport internațional, aflate în afara României, și care astfel nu erau aduse în țara în momentul expirării ITP-ului (cu scutirea cheltuielilor de transport și crearea astfel a mobilului pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită și cumpărare de influență de către beneficiari), verificarea tehnică periodică fiind obținută așadar în fals, doar în baza datelor înscrise în certificatelor de înmatriculare, cu ignorarea celor mai elementare reguli prevăzute în O.G. nr. 81/2000 și RNTR 1, în disprețul total al legii și al interesului public, după cum se va arăta în continuare.
Începând cu anul 2010, D. D.-S. a fost alocat și a activat ca inspector tehnic în cadrul a două stații ITP de pe raza jud. Vaslui, respectiv stațiile ITP aparținând SC T. SRL, cod stație VS020 (în perioada 23.04.2010-17.05.2018) și SC D.-S. SRL, cod stație VS043 (începând cu data de 07.07.2018).
Astfel, în perioada 23.04.2010-17.05.2018, D. D.-S., CNP (...) a fost angajat la SC T. SRL, CUI – (...) cu sediul social în (...), pe funcția de inginer autovehicule rutiere (conform contractului individual de muncă nr. 264 / 22.04.2010).
Începând cu data de 15.06.2010, D. D.-S. a fost alocat și a activat ca inspector tehnic în cadrul stației ITP cu indicativul VS 20 aparținând SC T. SRL, fiindu-i atribuită în acest sens de către reprezentanța RAR Vaslui ștampila de inspector tehnic identificată prin amprenta cu indicativul VS.20.001.
Totodată, în perioada 2017 – 2018, D. D.-S. i-au fost eliberate următoarele certificate de atestare:
-Certificat de atestare cu nr. 24928/14.04.2016, valabil până la data de 14.04.2018, prin care era atestat să efectueze: ITP pentru clasele de ITP a II-a, a III-a (certificat anulat la data de 30.06.2016);
-Certificat de atestare cu nr. 25533/09.08.2016, valabil până la data de 09.08.2018, prin care era atestat să efectueze: ITP pentru clasele de ITP a II-a, a III-a.
De asemenea, în perioada 2017 – 17.05.2018 (perioada de referință, în care D. D.-S. a lucrat ca inspector tehnic în cadrul SITP aparținând SC T. SRL) SC T. SRL deținut autorizația tehnică nr. 1860/3 din data de 23.08.2016, cu valabilitate până la data de 23.08.2018, prin care R.A.R. a autorizat SC T. SRL, cu sediul (...) să execute inspecții tehnice periodice la clasele a II-a (vehicule rutiere cu MTMA până la 3.500 kg inclusiv, cu excepția celor din clasa I) și a III-a (vehicule rutiere cu MTMA mai mare de 3.500 kg), în stația de inspecție tehnică periodică din (...), începând cu 24.08.2016, având interdicție de a efectua inspecția tehnică periodică la: tractoare, remorci cu sistem de frânare inerțial, autovehicule care nu sunt echipate cu dispozitiv de amplificare a efortului de apăsare la pedala de frână, autovehicule echipate cu instalație GPL sau GNC, autobuze articulate (observații: nu se efectuează verificări ale eficacității sistemului de frânare al vehiculelor prin probe funcționale în parcurs);
La data de 14.04.2011, D. D.-S., în calitate de asociat unic și administrator, a înființat SC D.-S. SRL, CUI (...), cu sediul social în (...), având ca obiect principal de activitate „întreținerea și repararea autovehiculelor” (cod CAEN 4520), administrată de D. D.-S..
În prezent, SC D.-S. SRL figurează cu sediul social în (...) și are ca obiect principal de activitate „activități de testări și analize tehnice” (cod CAEN 7120).
Începând cu data de 15.06.2018, D. D.-S., CNP (...) figurează ca angajat la SC D.-S. SRL, CUI (...), având funcția de inginer autovehicule rutiere, activitatea desfășurându-se în baza a două contracte individuale de muncă (contractul individual de muncă nr. 7 / 12.06.2018, pentru perioada 15.06.2018 – 17.12.2018; contractul individual de muncă nr. 8 / 15.05.2019, pentru perioada 16.05.2019 – prezent, suspendat în perioada 04.05.2021 – 01.09.2021).
Începând cu data de 06.07.2018 și până în luna aprilie 2021 (perioada de referință din prezenta cauză) D. D.-S. a fost alocat ca inspector tehnic în cadrul stației ITP cu indicativul VS 043 aparținând SC D.-S. SRL, care a fost autorizată de RAR să execute inspecții tehnice periodice la punctul de lucru din (...), fiindu-i atribuită în acest sens de către reprezentanța RAR Vaslui ștampila de inspector tehnic identificată prin amprenta cu indicativul VS.43.001.
De asemenea, începând 15.06.2018 (momentul angajării la SC D.-S. SRL), lui D. D.-S. i-au fost eliberate următoarele certificate de atestare:
-Certificat de atestare cu nr. 25533/09.08.2016, valabil până la data de 09.08.2018, prin care era atestat să efectueze: ITP pentru clasele de ITP a II-a, a III-a;
-Certificat de atestare cu nr. 29802/08.08.2018, valabil până la data de 07.08.2020, prin care era atestat să efectueze ITP pentru clasele de ITP: clasa a II-a (categoriile de vehicule: M1 cu MTMA ≤ 3.500 kg, M2 cu MTMA ≤ 3.500 kg, N1, O1, O2, T cu MTMA ≤ 3.500 kg, mașini și utilaje autopropulsate pentru lucrări cu MTMA ≤ 3.500 kg); a III-a (categoriile de vehicule: M1 cu MTMA > 3.500 kg, M2 cu MTMA > 3.500 kg, M3, N2, N3, O3, O4, T cu MTMA > 3.500 kg, mașini și utilaje autopropulsate pentru lucrări cu MTMA > 3.500 kg);
-Certificat de atestare cu nr. 34409/27.10.2020, valabil până la data de 26.10.2022, prin care era atestat să efectueze ITP pentru clasele de ITP: clasa a II-a (categoriile de vehicule: M1 cu MTMA ≤ 3.500 kg, M2 cu MTMA ≤ 3.500 kg, N1, O1, O2, T cu MTMA ≤ 3.500 kg, mașini și utilaje autopropulsate pentru lucrări cu MTMA ≤ 3.500 kg); a III-a (categoriile de vehicule: M1 cu MTMA > 3.500 kg, M2 cu MTMA > 3.500 kg, M3, N2, N3, O3, O4, T cu MTMA > 3.500 kg, mașini și utilaje autopropulsate pentru lucrări cu MTMA > 3.500 kg);
În aceeași perioadă (2018 -2021) SC D.-S. SRL a fost autorizată de către R.A.R. să execute inspecții tehnice periodice la clasa de inspecție tehnică a II-a (vehicule rutiere cu masa totală maximă autorizată până la 3.500 kg inclusiv, cu excepția celor din clasa I) la stația de inspecție tehnică din (...) (SITP cod VS 043), în baza următoarele autorizații tehnice:
-autorizația tehnică nr. 3273 din data de 06.07.2018 cu valabilitate până la data de 10.07.2020, R.A.R. a autorizat SC D.-S. SRL să execute inspecții tehnice periodice la clasa de inspecție tehnică a II-a (vehicule rutiere cu MTMA până la 3.500 kg inclusiv, cu excepția celor din clasa I) în stația de inspecție tehnică periodică din (...), începând cu 11.07.2018, având interdicție de a efectua inspecția tehnică periodică la: tractoare, vehicule tractate, autovehicule care nu sunt echipate cu dispozitiv de amplificare a efortului de apăsare la pedala de frână, autovehicule echipate cu instalație GPL sau GNC (observații: nu se efectuează verificări ale eficacității sistemului de frânare al vehiculelor prin probe funcționale în parcurs);
-autorizația tehnică nr. 3273/1 din data de 09.07.2020 cu valabilitate până la data de 05.04.2021, R.A.R. a autorizat SC D.-S. SRL să execute inspecții tehnice periodice la clasa de inspecție tehnică a II-a (vehicule rutiere cu MTMA până la 3.500 kg inclusiv, cu excepția celor din clasa I) în stația de inspecție tehnică periodică din (...), începând cu 11.07.2020, având interdicție de a efectua inspecția tehnică periodică la: tractoare, vehicule tractate, autovehicule care nu sunt echipate cu dispozitiv de amplificare a efortului de apăsare la pedala de frână, autovehicule echipate cu instalație GPL sau GNC (observații: nu se efectuează verificări ale eficacității sistemului de frânare al vehiculelor prin probe funcționale în parcurs);
-autorizația tehnică nr. 3273/2 din data de 01.04.2021 cu valabilitate până la data de 05.04.2023, R.A.R. a autorizat SC D.-S. SRL să execute inspecții tehnice periodice la clasa de inspecție tehnică a II-a (vehicule rutiere cu MTMA până la 3.500 kg inclusiv, cu excepția celor din clasa I) în stația de inspecție tehnică periodică din (...), începând cu 06.04.2021, având interdicție de a efectua inspecția tehnică periodică la: tractoare, vehicule tractate, autovehicule echipate cu instalație GPL sau GNC (observații: nu se efectuează verificări ale eficacității sistemului de frânare al vehiculelor prin probe funcționale în parcurs).
Rezultă așadar faptul că, în perioada 2017 - 17.05.2018, D. D.-S., fiind inspector tehnic atestat RAR în cadrul SITP aparținând SC T. SRL (cod stație VS020) putea, în cadrul atribuțiilor de serviciu să efectueze inspecții tehnice periodice la vehicule din clasele a II-a (vehicule rutiere cu MTMA până la 3.500 kg inclusiv, cu excepția celor din clasa I) cât și vehicule din clasa a III-a (vehicule rutiere cu MTMA mai mare de 3.500 kg).
Ulterior, în perioada 06.07.2018 – aprilie 2021, D. D.-S., fiind inspector tehnic atestat RAR în cadrul SITP aparținând SC D.-S. SRL putea, în cadrul atribuțiilor de serviciu să efectueze inspecții tehnice periodice doar la vehicule din clasele a II-a (vehicule rutiere cu MTMA până la 3.500 kg inclusiv, cu excepția celor din clasa I), întrucât stația ITP la care lucra nu era autorizată și pentru vehicule din clasa a III-a.
*
În acest context faptic, a fost identificat C.Ș. ca fiind una dintre persoanele care, contra unor sume de bani, a obținut prin intermediul lui D. D.-S., atestarea în mod nereal a efectuării inspecției tehnice periodice la mai multe vehicule, fără ca această activitate să fie efectuată și fără ca vehiculele să fie prezentate în stația I.T.P., astfel:
1. Cumpărare de influență – act material 1
La data de 13.02.2019, C.Ș. i-a dat lui D. D.-S. suma de 350 de euro, D. D.-S. lăsând să se creadă că are influență asupra unor funcționari publici, respectiv asupra unui inspector tehnic atestat R.A.R. din cadrul unei stații autorizate R.A.R., pentru a-l determina pe acesta să efectueze un act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv să ateste în mod nereal efectuarea inspecției tehnice periodice la un vehicul și încadrarea acestuia în normele de siguranță a circulației, protecție a mediului înconjurător și în categoria de folosință căreia îi este destinată, fără ca această activitate să fie efectuată și fără ca vehiculul să fie prezentat în stația I.T.P.
Faptele au fost comise în următoarele împrejurări:
În perioada 15.06.2010 – 06.07.2018, D. D.-S. a fost alocat și a activat ca inspector tehnic în cadrul stației ITP cu indicativul VS 020 aparținând SC T. SRL, care a fost autorizată de RAR să execute inspecții tehnice periodice la clasa de inspecție tehnică a II-a (vehicule rutiere cu masa totală maximă autorizată până la 3.500 kg inclusiv, cu excepția celor din clasa I) și a III-a (vehicule rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg), la punctul de lucru din (...).
Începând cu data de 07.07.2018, D. D.-S. a fost alocat și a activat ca inspector tehnic în cadrul stației ITP cu indicativul VS 043 aparținând SC D.-S. SRL (administrată de D. D.-S.) ce a fost autorizată de RAR să execute inspecții tehnice periodice la clasa de inspecție tehnică a II-a (vehicule rutiere cu masa totală maximă autorizată până la 3.500 kg inclusiv, cu excepția celor din clasa I), la punctul de lucru din (...).
C.Ș. cunoștea despre D. D.-S. faptul că, în schimbul sumei de 350 euro / vehicul, putea determina funcționari publici, respectiv inspectori tehnici atestați R.A.R., să ateste în mod nereal efectuarea inspecției tehnice periodice a vehiculelor din clasa a III-a (vehicule cu MTMA peste 3.500 kg), fără prezența acestora în stația ITP.
Astfel, în data de 12.02.2019, ora 10:19:44, numitul C.Ș., utilizator al contului (...)S. l-a contactat pe D. D.-S., utilizator al contului (...) D.D.C., prin intermediul aplicației WhatsApp, ocazie cu care i-a cerut să-i comunice adresa la care să-i trimită actele unui vehiculul (identificat ca având nr. de înmatriculare (...)) ce necesita atestarea în fals a inspecției tehnice periodice ("Sa imi dai adresa unde sa trimit actele ", " Ok trimit la fan courier acum ").
La ora 10:39:36, D. D.-S. a răspuns solicitării venite din partea lui C.Ș. și i-a trimis interlocutorului său o fotografie înfățișând cartea sa de identitate cu seria (...), nr. (...) (foto nr. 1), oferindu-i astfel datele de care acesta avea nevoie pentru expedierea plicului susmenționat. Totodată, D. D.-S. i-a solicitat lui C.Ș. ca plicul în cauză să fie expediat cu posibilitatea ridicării de la sediul firmei de curierat, iar după trimiterea acestuia să-i trimită și o poză cu AWB
Ulterior, în după-amiaza zilei de 12.02.2019, urmare a înțelegerii dintre cei doi și având în vedere modul de lucru convenit, C.Ș. a trimis din localitatea B., prin intermediul Fan Courier, coletul cu AWB-ul nr. 3043945410002, având ca destinatar pe D. D.-S., conținând actele vehiculului cu nr. de înmatriculare (...) ce necesita atestarea în fals a inspecției tehnice periodică, ce a fost ridicat de acesta la data de 13.02.2019.
De asemenea, tot în cursul zilei de 12.02.2019, C.Ș. l-a contactat din nou pe D. D.-S. și i-a cerut să-i comunice și un cont bancar pentru a-i putea trimite cei 350 de euro solicitați în schimbul atestării în fals a inspecției tehnice periodice pentru vehiculul cu nr. de înmatriculare (...) ("Sa imi dai si un cont bancar sa iti dau banii "), ocazie cu care D. D.-S. i-a solicitat interlocutorului său să-i trimită banii fie prin intermediul serviciilor moneygram/ western union, fie în plic odată cu actele vehiculului în cauză ("Trimite pe money gram sau western ", "Sau ii pui in plic cu actele").
La data de 13.02.2019, ora, 09:53:26, C.Ș. l-a contactat pe D. D.-S. și l-a anunțat că îi trimite cei 350 de euro solicitați în schimbul atestării în fals a inspecției tehnice periodice prin serviciul Western Union ("Iti trimit acum pe western ca nu raspunde f. "). La scurt timp, C.Ș. i-a trimis interlocutorului său, prin intermediul aplicației WhatsApp, și o fotografie salvată cu denumirea "Document BT24.pdf" reprezentând dovada transferului (foto nr.2).
La data de 19.02.2019, C.Ș. l-a contactat pe D. D.-S. și l-a întrebat dacă atestarea în fals a inspecției tehnice periodice pentru vehiculul cu nr. de înmatriculare (...) poate fi realizată în săptămâna în curs ("Se rezolva saptamana asta?"), ocazie cu care D. D.-S. i-a răspuns că documentele vehiculului în cauză sunt gata ("Sînt gata.pe ce adresă le trimit?").
În acest context, C.Ș. i-a solicitat lui D. D.-S. să-i trimită documentele la sediul Fan Courier din mun. B. ("La b. la sediu fan courier ").
Din probatoriul administrat a rezultat că actul contrar îndatoririlor de serviciu care a făcut obiectul traficului de influență a fost și realizat, în data de 14.02.2019 fiind efectuate în cadrul SITP aparținând SC A.S. SRL B. (cod stație BC 077), în fals, mențiunile referitoare la efectuarea inspecției tehnice periodice la cele vehiculul cu nr. de înmatriculare (...), fără ca această activitate să fie efectuată și fără ca vehiculul să fie prezentat în stația I.T.P.
Astfel, la data de 20.02.2019, D. D.-S. a trimis, prin intermediul Fan Courier, coletul cu AWB-ul nr. 3051944540010 având ca destinatar pe C.Ș., conținând actele vehiculului cu nr. de înmatriculare (...) ce aveau consemnate în fals datele privind inspecția tehnică periodică și care a fost ridicat de acesta la data de 21.02.2019. Drept dovadă, la ora 07:11:40, D. D.-S. l-a contactat pe C.Ș. și i-a trimis, tot prin intermediul aplicației WhatsApp, o fotografie reprezentând dovada expedierii coletului susmenționat.
Situația de fapt anterior expusă rezultă din coroborarea discuțiilor purtate în perioada 2017-2021, prin intermediul aplicației WhatsApp, de către D. D.-S., identificate cu ocazia perchezițiilor informatice efectuate asupra telefonului mobil marca SAMSUNG, ridicat de la acesta, cu datele puse la dispoziție de R.A.R., firmele de curierat și respectiv de unitățile bancare, după cum urmează:
Urmare a percheziției informatice efectuate, în baza mandatului de percheziție cu nr. 66/UP din data de 06.05.2021, asupra telefonului mobil marca SAMSUNG, serie IMEI 353627097214236101, cu cartela SIM ORANGE cu seria 1709071386224A06 și cardului de memorie 32 GB, KINGSTON seria SDC10G2/32GB31652-002, ridicate de la D. D.-S., CNP (...), au fost identificate discuțiile purtate în perioada 2018-2020, prin intermediul aplicației ”WhatsApp”, de D. D.-S. și C.Ș., în legătură cu efectuarea inspecțiilor tehnice periodice pentru mai multe vehicule contra unor sume de bani, fără ca vehiculele să fie prezentate în stațiile ITP, fiind întocmit în acest sens procesul verbal din data de 03.12.2024.
Astfel, a rezultat atestarea în mod nereal a efectuării inspecției tehnice periodice vehiculului cu nr. de înmatriculare (...) de către un inspector tehnic atestat R.A.R. din cadrul stației autorizate R.A.R. aparținând SC A.S. SRL B. – cod stație BC 077) în data de 14.02.2019, act contrar îndatoririlor de serviciu în schimbul căruia D. D.-S. a primit suma de 350 de euro la data de 13.02.2019.
Procedându-se la analizarea situațiilor transmise de RAR, cu privire la inspecțiile tehnice periodice efectuate în perioada 01.01.2017 – 20.04.2021 la stația ITP aparținând SC A.S., CUI-(...) (indicativ BC 077) s-a constatat că, la data de 14.02.2019, a fost efectuată inspecția tehnică periodică la vehiculul cu nr. de înmatriculare (...), aparținând SC G.T. SRL, CUI (...), astfel:
Examinându-se datele puse la dispoziție de firma de curierat FAN COURIER, s-au constatat următoarele:
-la data de 12.02.2019 a fost trimis prin intermediul Fan Courier un colet ce avea consemnat la rubrica Expeditor datele: C.Ș., iar la rubrica Destinatar datele: D.D., fiind generat AWB-ul nr. 3043945410002 (ridicat de D. D.-S. la data de 13.02.2019);
-la data de 20.02.2019 a fost trimis prin intermediul Fan Courier un colet ce avea consemnat la rubrica Expeditor datele: D.D., iar la rubrica Destinatar datele: C.Ș., fiind generat AWB-ul nr. 3051944540010 (ridicat de D. D.-S. la data de 21.02.2019)
Examinându-se datele puse la dispoziție de compania de servicii financiare WESTERN UNION, s-au constatat următoarele:
-la data de 13.02.2019, C.Ș. a trimis beneficiarului D. D.-S., prin intermediul WESTERN UNION, suma de 350 de euro (operațiunea figurând în evidențele WESTERN UNION cu nr. 0860942352), banii fiind ridicați de D. D.-S. în cursul aceleași zile, respectiv 13.02.2019.
*
* *
2. Cumpărare de influență – act material 2
La data de 14.03.2019, C.Ș. i-a dat lui D. D.-S. suma de 600 de euro, pe care a trimis-o acestuia prin expediția poștală având AWB-ul 3073943390024, expediată de data de 14.03.2019 de la Brașov, prin intermediul FAN COURIER, primită de D. D.-S. la data de 15.03.2019, D. D.-S. lăsând să se creadă că are influență asupra unor funcționari publici, respectiv asupra unui inspector tehnic atestat R.A.R. din cadrul unei stații autorizate R.A.R., pentru a-l determina pe acesta să efectueze acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv să ateste în mod nereal efectuarea inspecției tehnice periodice la două vehicule și încadrarea acestora în normele de siguranță a circulației, protecție a mediului înconjurător și în categoria de folosință cărora le este destinată, fără ca această activitate să fie efectuată și fără ca vehiculul să fie prezentat în stația I.T.P.
Faptele au fost comise în următoarele împrejurări:
În data de 08.03.2019, C.Ș., utilizator al contului (...)S. l-a contactat pe D. D.-S., utilizator al contului (...) D.D.C., prin intermediul aplicației WhatsApp și au discutat despre posibilitatea atestării în fals a inspecției tehnice periodice pentru două vehicule, identificate ca fiind vehicul marca VOLVO cu nr. de înmatriculare (...) și vehicul marca BMW cu nr. de înmatriculare (...).
În cursul discuției, astfel cum a rezultat din derularea ulterioară a evenimentelor, D. D.-S. a pretins suma de 600 de euro (350 euro / vehicul din clasa a III-a, cu MTMA peste 3.500 kg și respectiv 250 euro / vehicul din clasa a II-a, cu MTMA până la 3.500 kg inclusiv), în vederea efectuării de demersuri pentru obținerea ITP-ului la cele două vehicule, fără prezența lor în stația ITP, prin folosirea influenței sale asupra inspectorului tehnic care urma să facă actul contrar îndatoririlor de serviciu solicitat.
La data de 14.03.2019, urmare a înțelegerii dintre cei doi, C.Ș. a trimis prin intermediul Fan Courier – Agenția Brașov, coletul cu AWB-ul nr. 3073943390024, având ca destinatar pe D. D.-S., conținând actele a două vehicule (cu nr. de înmatriculare (...) și (...)) ce necesitau atestarea în fals a inspecției tehnice periodice, împreună cu suma de 600 de euro.
Expediția poștală conținând suma de 600 de euro și actele vehiculelor în cauză a fost primită de D. D.-S. în data de 15.03.2019.
În după-amiaza zilei de 14.03.2019, C.Ș. l-a contactat din nou pe D. D.-S., prin intermediul aplicației WhatsApp, și l-a anunțat că plicul susmenționat fusese expediat, urmând să ajungă a doua zi ("Maine ajung"). Totodată, la ora 18:22:13, C.Ș. i-a trimis interlocutorului său o fotografie înfățișând dovada trimiterii coletului în cauză.
În acest context, D. D.-S. l-a întrebat pe C.Ș. dacă în coletul tocmai expediat au fost trimise actele celor două vehicule cu privire la care discutaseră anterior ("1 sau 2 ?", " Mică si mare ? ", " Alea două ? "), ocazie cu care acesta i-a răspuns că i-a trimis documentele celor două vehicule în legătură cu care au discutat în data de 08.03.2019, urmând să-i trimită prin intermediul aplicației WhatsApp și poze după cartea de identitate
La ora 18:32:00, D. D.-S. l-a contactat din nou pe C.Ș., prin intermediul aplicației WhatsApp și i-a solicitat numărul de kilometri indicați de odometrul vehiculul marca Volvo cu nr. de înmatriculare (...) ("Sa trimiți km la camion "), ocazie cu care, la ora 20:16:54, C.Ș. a transmis informațiile cerute printr-un mesaj text având următorul conținut " Km camion 618531 ", urmat de o poza salvată cu denumirea "(...)AstEdT_OImisBSUkN3L2FbvXH-cGPFfggM4n3dpLycFc.enc" înfățișând cartea de identitate
La data de 15.03.2019, ora 09:13:35, C.Ș. a fost contactat de D. D.-S., prin intermediul aplicației WhatsApp, care i-a solicitat din nou numărul de kilometri aferenți vehiculelor vizate de atestarea în fals a inspecției tehnice periodice (" Km ? "), ocazie cu care acesta i-a transmis informațiile solicitate, respectiv 618531 km pentru vehiculul marca VOLVO cu nr. de înmatriculare (...) (" Am trimis 618531 ") și 276080 km pentru vehiculul marca BMW cu nr. de înmatriculare (...) (" La asta mica 276080 ").
Astfel, prin raportare la cele două cifre indicate ca reprezentând kilometrajul vehiculelor, a fost posibilă identificarea acesta din bazele de date ale R.A.R., ca fiind vehicul marca VOLVO cu nr. de înmatriculare (...) și vehicul marca BMW cu nr. de înmatriculare (...).
De asemenea, întrebat fiind de C.Ș. când vor fi finalizate demersurile referitoare la atestarea în fals a inspecției tehnice periodice pentru vehiculele susmenționate, D. D.-S. i-a răspuns că acestea vor fi gata până la finalul zilei ("Da oricum sunt gata azi suta la suta").
Ulterior, C.Ș. i-a transmis interlocutorului său faptul că va veni personal să ridice documentele celor două vehicule, întrucât în jurul orei 13:00 va ajunge în B. (" Vin eu la b. ma pornesc acum si ajung pe la 13 "), drept pentru care acesta a fost îndrumat de D. D.-S. să meargă pe (...), unde lucra D.D.-M., soția lui D. D.-S. deoarece documentele se aflau la ea ("Vino la b. , la sotie la servici pe (...) la biroul de asigurări (...)", "Actele sint la ea").
În fapt, actele contrare îndatoririlor de serviciu care au făcut obiectul traficului de influență au fost și realizate, în data de 15.03.2019 fiind efectuate în cadrul SITP aparținând SC A.A.SRL B. (cod stație VS 003), în fals, mențiunile referitoare la efectuarea inspecției tehnice periodice la vehiculele cu nr. de înmatriculare (...) și (...), fără ca această activitate să fie efectuată și fără ca vehiculele să fie prezentate în stația I.T.P.
*
Situația de fapt anterior expusă rezultă din coroborarea discuțiilor purtate în perioada 2017-2021, prin intermediul aplicației WhatsApp, de către D. D.-S., identificate cu ocazia perchezițiilor informatice efectuate asupra telefonului mobil marca SAMSUNG, ridicat de la acesta, cu datele puse la dispoziție de R.A.R., firmele de curierat și respectiv de unitățile bancare, după cum urmează:
Urmare a percheziției informatice efectuate, în baza mandatului de percheziție cu nr. 66/UP din data de 06.05.2021, asupra telefonului mobil marca SAMSUNG, serie IMEI 353627097214236101, cu cartela SIM ORANGE cu seria 1709071386224A06 și cardului de memorie 32 GB, KINGSTON seria SDC10G2/32GB31652-002, ridicate de la D. D.-S., CNP (...), au fost identificate discuțiile purtate în perioada 2018-2020, prin intermediul aplicației ”WhatsApp”, de D. D.-S. și C.Ș., în legătură cu efectuarea inspecțiilor tehnice periodice pentru mai multe vehicule contra unor sume de bani, fără ca vehiculele să fie prezentate în stațiile ITP, fiind întocmit în acest sens procesul verbal din data de 03.12.2024.
Astfel, a rezultat atestarea în mod nereal a efectuării inspecției tehnice periodice a două vehicule având nr. de înmatriculare (...), respectiv nr. de înmatriculare (...) de către un inspector tehnic atestat R.A.R. din cadrul stației autorizate R.A.R. aparținând SC A.S. SRL B. – cod stație BC 077) în data de 15.03.2019, acte contrare îndatoririlor de serviciu în schimbul cărora D. D.-S. a primit suma de 600 de euro la data de 15.03.2019.
*
* *
3. Cumpărare de influență – act material 3
La data de 22.12.2020, C.Ș. i-a dat lui D. D.-S. suma de 350 de euro, pe care a trimis-o acestuia prin expediția poștală având AWB-ul 3357017650012, expediată de data de 22.12.2020 de la Brașov, prin intermediul FAN COURIER, primită de D. D.-S. la data de 23.12.2020, D. D.-S. lăsând să se creadă că are influență asupra unor funcționari publici, respectiv asupra unui inspector tehnic atestat R.A.R. din cadrul unei stații autorizate R.A.R., pentru a-l determina pe acesta să efectueze un act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv să ateste în mod nereal efectuarea inspecției tehnice periodice la un vehicul și încadrarea acestuia în normele de siguranță a circulației, protecție a mediului înconjurător și în categoria de folosință căreia îi este destinată, fără ca această activitate să fie efectuată și fără ca vehiculul să fie prezentat în stația I.T.P.
Faptele au fost comise în următoarele împrejurări:
C.Ș., CNP (...) este asociat unic și administrator al SC R.P. SRL, CUI- (...) cu sediul social în (...).
Societatea în cauză a fost înființată în anul 2011, are ca obiect principal de activitate „comerț cu amănuntul al cărnii și al produselor din carne, în magazine specializate” (cod 4722), iar între anii 2018-2020 a deținut mai multe vehicule (autoturisme, autoutilitare) care au efectuat transport pe teritoriul României.
De asemenea, în perioada aprilie 2014 - ianuarie 2015, C.Ș. a fost angajat ca șofer autocamion/mașină de mare tonaj (contract individual de muncă nr. 44/28.04.2014, respectiv contract individual de muncă nr. 44/28.05.2014) în cadrul societății SC G.T. SRL, CUI- (...), cu sediul social în (...), administrată de cetățeanul belgian T.M.W.R(d.n. 22.07.1964 în loc. (...)).
Societatea în cauză are ca obiect principal de activitate „transporturi rutiere de mărfuri” (cod CAEN - 4941), iar între anii 2018-2020 a deținut mai multe vehicule care au efectuat transport național/internațional.
C.Ș. cunoștea despre D. D.-S. faptul că, în schimbul unor sume de bani, putea determina funcționari publici, respectiv inspectori tehnici atestați R.A.R., să ateste în mod nereal efectuarea inspecției tehnice periodice a vehiculelor, fără prezența acestora în stația ITP.
În acest sens, este de amintit că C.Ș. apelase în cursul anului 2019 la D. D.-S. pentru atestarea în fals a ITP-ului la vehiculul cu nr. de înmatriculare (...), iar colaborarea dintre aceștia s-a dovedit a fi una câștigătoare pentru C.Ș. întrucât la data de 14.02.2019 au fost efectuate în cadrul SITP aparținând SC A.S. SRL B. (cod stație BC 077), în fals, mențiunile referitoare la efectuarea inspecției tehnice periodice la vehiculul susmenționat, fără ca această activitate să fi fost efectuată și fără ca vehiculul să fi fost prezentat în stația I.T.P.
Astfel, în luna decembrie 2020, C.Ș. a decis să apeleze din nou la D. D.-S. pentru a rezolva menționarea în fals a efectuării inspecției tehnice periodice la vehiculul având nr. de înmatriculare (...) (ce aparținea SC G.T. SRL, CUI- (...), societate în cadrul căreia lucrase ca șofer autocamion/mașină de mare tonaj), fără prezentarea acestuia la stația ITP.
Conform înțelegerii existente între cei doi, C.Ș. trebuia să îi trimită lui D. D.-S. tariful obișnuit, respectiv 350 euro/vehicul, prin intermediul unei expediții poștale expediate cu ajutorul FAN COURIER, odată cu actele vehiculului vizat de reînnoirea ITP-ului.
Ca atare, la data de 22.12.2020, având în vedere modul de lucru uzitat de-a lungul timpului, C.Ș. a trimis prin intermediul Fan Courier – Agenția Brașov, coletul cu AWB-ul nr. 3357017650012, având ca destinatar pe D. D.-S., conținând actele vehiculului cu nr. de înmatriculare (...), ce necesita atestarea în fals a inspecției tehnice periodice, împreună cu suma de 350 de euro, pentru ca D. D.-S. să facă demersurile necesare pe lângă un inspector tehnic atestat R.A.R., în vederea îndeplinirii actului contrar îndatoririlor de serviciu menționat anterior.
Expediția poștală conținând suma de 350 de euro și actele vehiculului în cauză a fost primită de D. D.-S. la data de 23.12.2020.
Totodată, în cursul aceleași zile, ora 14:54:24, C.Ș., utilizator al contului (...) S. l-a contactat pe D. D.-S., utilizator al contului (...)D.D.C., prin intermediul aplicației WhatsApp, și i-a trimis o fotografie înfățișând dovada expedierii coletului susmenționat.
Actul contrar îndatoririlor de serviciu care a făcut obiectul traficului de influență fusese realizat, în data de 24.12.2020 fiind efectuate în cadrul SITP aparținând SC A.S. SRL (cod stație BC 077), în fals, mențiunile referitoare la efectuarea inspecției tehnice periodice la vehiculul cu nr. de înmatriculare (...), fără ca această activitate să fie efectuată și fără ca vehiculul să fie prezentat în stația I.T.P..
Ulterior, la data de 28.12.2020, D. D.-S. a trimis prin intermediul Fan Courier – Agenția Bârlad, coletul cu AWB-ul nr. 3363037500146, având ca destinatar pe C.Ș., conținând actele vehiculului cu nr. de înmatriculare (...) ce aveau consemnate în fals datele privind inspecția tehnică periodică (primit de C.Ș. la data de 29.12.2020).
Totodată, în cursul aceleași zile, ora 16:20:44, D. D.-S. l-a contactat pe C.Ș., prin intermediul aplicației WhatsApp, și i-a trimis o poză înfățișând dovada expedierii coletului susmenționat, ocazie cu care C.Ș. i-a mulțumit ("Mulțumesc.").
Situația de fapt anterior expusă rezultă din coroborarea discuțiilor purtate în perioada 2017-2021, prin intermediul aplicației WhatsApp, de către D. D.-S., identificate cu ocazia perchezițiilor informatice efectuate asupra telefonului mobil marca SAMSUNG, ridicat de la acesta, cu datele puse la dispoziție de R.A.R., firmele de curierat și respectiv de unitățile bancare, după cum urmează:
Urmare a percheziției informatice efectuate, în baza mandatului de percheziție cu nr. 66/UP din data de 06.05.2021, asupra telefonului mobil marca SAMSUNG, serie IMEI 353627097214236101, cu cartela SIM ORANGE cu seria 1709071386224A06 și cardului de memorie 32 GB, KINGSTON seria SDC10G2/32GB31652-002, ridicate de la D. D.-S., CNP (...), au fost identificate discuțiile purtate în perioada 2018-2020, prin intermediul aplicației ”WhatsApp”, de D. D.-S. și C.Ș., în legătură cu efectuarea inspecțiilor tehnice periodice pentru mai multe vehicule contra unor sume de bani, fără ca vehiculele să fie prezentate în stațiile ITP, fiind întocmit în acest sens procesul verbal din data de 03.12.2024.
Astfel, a rezultat atestarea în mod nereal a efectuării inspecției tehnice periodice la vehiculul cu nr. de înmatriculare (...) de către un inspector tehnic atestat R.A.R. din cadrul stației autorizate R.A.R. aparținând SC A.S. SRL B. – cod stație BC 077) în data de 24.12.2020, act contrar îndatoririlor de serviciu în schimbul cărora D. D.-S. a primit suma de 350 de euro la data de 23.12.2020.
Examinându-se datele puse la dispoziție de firma de curierat FAN COURIER, s-au constatat următoarele:
-la data de 22.12.2020 a fost trimis prin intermediul FAN COURIER – agenția Brașov un colet ce avea consemnat la rubrica Expeditor datele: C.Ș., iar la rubrica Destinatar datele: D.D. – Ridicare din sediul FAN Bârlad (Sediu), fiind generat AWB-ul nr. 3357017650012, ce a fost ridicat de D. D.-S. la data de 23.12.2020;
-la data de 28.12.2020 a fost trimis prin intermediul FAN COURIER – agenția Bârlad un colet ce avea consemnat la rubrica Expeditor datele: D.D., iar la rubrica Destinatar datele: C.Ș. - Ridicare din sediul FAN Brașov Z. , fiind generat AWB-ul nr. 3363037500146, ce a fost ridicat de C.Ș. la data de 29.12.2020.
Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi, respectiv:
- Proces verbal de percheziție domiciliară;
- Proces verbal de percheziție informatică;
- procese verbale de analizarea a datelor rezultate din perchezițiile informatice;
- procese verbale de identificare a persoanelor fizice și juridice și a vehiculelor;
- procese verbale de analizare a datelor puse la dispoziție de firmele de curierat;
- procese verbale de analizare a datelor puse la dispoziție de instituțiile financiare;
- procese verbale de analizare a datelor puse la dispoziție de Regia Autonomă «Registrul Auto Român» privind inspecțiile tehnice periodice;
- declarație inculpat D. D.-S.;
- declarațiile susp. / inc. C.Ș.;
În drept,
Fapta inculpatului C.Ș. care, în perioada 13.02.2019 – 22.12.2020, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, de 3 ori, i-a dat sume de bani (în total 1.300 euro) lui D. D.-S., care a lăsat să se creadă că are influență asupra unor funcționari publici, respectiv asupra unui inspector tehnic atestat R.A.R. din cadrul unei stații autorizate R.A.R., pentru a-l determina pe acesta să efectueze acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv pentru a atesta în mod nereal efectuarea inspecției tehnice periodice la mai multe vehicule și încadrarea acestora în normele de siguranță a circulației, protecție a mediului înconjurător și în categoria de folosință căreia îi sunt destinate, fără ca aceste activități să fie efectuate și fără ca vehiculele să fie prezentate în stația I.T.P., astfel:
1) La data de 13.02.2019, i-a dat lui D. D.-S. suma de 350 de euro, pentru efectuarea de către un funcționar a actului contrar îndatoritor de serviciu anterior menționat;
2) La data de 14.03.2019, i-a dat lui D. D.-S. suma de 600 de euro, pentru efectuarea de către un funcționar a actului contrar îndatoritor de serviciu anterior menționat;
3) La data de 22.12.2020, i-a dat lui D. D.-S. suma de 350 de euro, pentru efectuarea de către un funcționar a actului contrar îndatoritor de serviciu anterior menționat,
constituie infracțiunea de cumpărare de influență, în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, modificată, rap. la art. 292 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal (3 acte materiale).
În consecință se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 15 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat ales cu împuternicire avocațială depusă la dosarul de urmărire penală.
Față de aceste considerente și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a) rap. la art. 396 alin. (2) C. proc. pen., va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de DNA – Serviciul Teritorial Iași cu inculpatul C.Ș., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, modificată, rap. la art. 292 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal (3 acte materiale), cu aplic. art. 480 alin. 4 Cod procedură penală, obiect al cauzei penale nr. 149/12/P/2022/d5.
Pe cale de consecință, va condamna pe inculpatul C.Ș., la pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea 78/2000, modificată, rap. la art. 292 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal (3 acte materiale), cu aplic. art. 480 alin. 4 Cod procedură penală.
În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, va aplica inculpatului C.Ș., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal, pe o perioadă de 2 (doi) ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Potrivit art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, executarea pedepsei complementare va începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În baza art. 65 alin. 1 C.p., va aplica inculpatului C.Ș., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a și b Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.
În baza art. 91 Cod penal, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (un) an și 4 (patru) luni de închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform art. 92 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C.Ș. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brașov, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, va impune inculpatului C.Ș. obligația de a frecventa un program de reintegrare socială, derulat de către Serviciul de Probațiune Brașov sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul C.Ș. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei (...) sau în cadrul Complexului Servicii (...) din cadrul DGASPC B., pe o perioadă de 60 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, instituția din comunitate urmând a fi stabilită de consilierul de probațiune în condițiile art. 402 alin.2 C.p.p.
Conform art. 94 alin. 1 Cod penal, datele prevăzute la art. 93 alin. 1 lit. c- e Cod penal se vor comunica Serviciului de Probațiune Brașov.
Potrivit art. 404 alin. 2 Cod de procedură penală raportat la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în regim de detenție în cazul nerespectării cu rea-credință, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse ori stabilite de lege sau în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
În temeiul prevederilor art. 163 CPP, va dispune conservarea împreună cu dosarul cauzei, la rămânerea definitivă a prezentei sentinței penale, a unui suport optic CD-R ce conține în formă scanată, dosarul penal nr. 149/12/P/2022/d5 și un plic cu următoarele suporturi optice:
-Suport optic Blu-ray — conține declarația martorului D.C. din 19.06.2025 - partea I;
-Suport optic Blu-ray — conține declarația martorului D.C. din 19.06.2025 — partea a-II-a;
-Suport optic tip DVD marca Verbatim — conține declarația de inc. D.D.S. din 23.06.2025 și declarația de inc. C.Ș. din data de 30.10.2025;
-Suport optic tip DVD marca Verbatim — conține răspunsuri de la Registrul Auto Român și de la Fan Courier.
În temeiul disp. art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, va obliga inculpatul C.Ș. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1.200 lei (din care suma de 474,66 lei reprezintă cheltuieli judiciare din timpul urmăririi penale).
Va lua act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași cu inculpatul C.Ș., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, modificată, rap. la art. 292 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal (3 acte materiale), cu aplic. art. 480 alin. 4 Cod procedură penală, obiect al cauzei penale nr. 149/12/P/2022/d5.
Condamnă pe inculpatul C.Ș., CNP (...), fiul lui (...), născut la data de (...), în (...), cu domiciliul în (...) necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea 78/2000, modificată, rap. la art. 292 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal (3 acte materiale), cu aplic. art. 480 alin. 4 Cod procedură penală.
În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului C.Ș., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal, pe o perioadă de 2 (doi) ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Potrivit art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, executarea pedepsei complementare va începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În baza art. 65 alin. 1 C.p., aplică inculpatului C.Ș., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a și b Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.
În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (un) an și 4 (patru) luni de închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform art. 92 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C.Ș. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brașov, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului C.Ș. obligația de a frecventa un program de reintegrare socială, derulat de către Serviciul de Probațiune Brașov sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul C.Ș. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei (...) sau în cadrul Complexului Servicii (...) din cadrul DGASPC B., pe o perioadă de 60 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, instituția din comunitate urmând a fi stabilită de consilierul de probațiune în condițiile art. 402 alin.2 C.p.p.
Conform art. 94 alin. 1 Cod penal, datele prevăzute la art. 93 alin. 1 lit. c- e Cod penal se vor comunica Serviciului de Probațiune Brașov.
Potrivit art. 404 alin. 2 Cod de procedură penală raportat la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în regim de detenție în cazul nerespectării cu rea-credință, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse ori stabilite de lege sau în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
În temeiul prevederilor art. 163 CPP dispune conservarea împreună cu dosarul cauzei, la rămânerea definitivă a prezentei sentinței penale, a unui suport optic CD-R ce conține în formă scanată, dosarul penal nr. 149/12/P/2022/d5 și un plic cu următoarele suporturi optice:
-Suport optic Blu-ray — conține declarația martorului D.C. din 19.06.2025 - partea I;
-Suport optic Blu-ray — conține declarația martorului D.C. din 19.06.2025 — partea a-II-a;
-Suport optic tip DVD marca Verbatim — conține declarația de inc. D.D.S. din 23.06.2025 și declarația de inc. C.Ș. din data de 30.10.2025;
-Suport optic tip DVD marca Verbatim — conține răspunsuri de la Registrul Auto Român și de la Fan Courier.
În temeiul disp. art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obliga inculpatul C.Ș. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1.200 lei (din care suma de 474,66 lei reprezintă cheltuieli judiciare din timpul urmăririi penale).
Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
Pronunțată, azi, 16.02.2026, prin punerea la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte,
(...)
Grefier,
(...)
Red. (...)/16.02.2026
4ex./2 com: 1 inc, 1 DNA ST Iași.
Datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce impune obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.