Cod ECLI ECLI:RO:CAALB:2026:021.000168

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA
Dosar nr. 1381/96/2015*

DECIZIA PENALĂ Nr. 168/2026

Ședința publică de la 12 martie 2026
Completul compus din:

PREȘEDINTE (...)
Judecător (...)

Grefier (...)

La dezbateri, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia a fost reprezentat de domnul procuror (...)

Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor formulate de inculpații C.I., T.A.V. și domnul avocat G.V. pentru inculpatul H.E. (decedat) împotriva sentinței penale nr. 19/27.02.2025 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. 1381/96/2015*.
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării din data de 12 decembrie 2025 când, în baza art. 391 alin.1și 2 Cod procedură penală a stabilit termen de deliberare, redactare și pronunțare a hotărârii la data de 27 ianuarie 2026, când s-a amânat pronunțarea la data de 26 februarie 2026, când s-a amânat pronunțarea la data de 12 martie 2026.
La dosarul cauzei s-au depus la data de 30 decembrie 2025 concluzii scrise din partea părții civile Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A), iar la data de 17 februarie 2026 s-a depus, din partea domnului avocat G.V.-apărător ales al inculpaților apelanți, un extras din minuta întâlnirii președinților secțiile penale ale ÎnalteI Curți de Casație și Justiție și Curților de Apel
.

CURTEA DE APEL
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

I.Prin Sentința penală nr.19/27.02.2025 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul penal nr. 1381/96/2015, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (6) din C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C.proc.pen., s-a încetat procesul penal derulat față de inculpatul H.E., (...) (decedat în data de (...)), cu privire la comiterea a:
-3 infracțiuni de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale în raport de inculpatul C.I., 6 acte materiale în raport de inculpatul T.A.V. și două acte materiale în raport de inculpatul C.A.), prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., comise în concurs real, în condițiile art. 38 alin. (1) din C.pen.
-două infracțiuni de instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale în raport de inculpatul C.I. și două acte materiale în raport de inculpatul T.A.V.);
-o infracțiune de instigare la spălare a banilor în formă simplă, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (în raport de inculpatul C.A.).
În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (5) din C.proc.pen., s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București în contradictoriu cu inculpatul și cu partea responsabilă civilmente UAT Comuna C. J..
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c), art. 397 alin. (5) rap. la art. 25 alin. (5) din C.proc.pen., s-a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș din 14.05.2015, în dosarul de urmărire penală nr.109/P/2012, asupra bunurilor inculpatului H.E., urmând ca măsura să înceteze de drept dacă partea civilă nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în raport de inculpatul H.E. au rămas în sarcina statului.
În temeiul art. 396 alin. (6) din C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C.proc.pen., s-a încetat procesul penal derulat față de inculpatul C.I., (...), cu privire la comiterea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., ca urmare a prescripției răspunderii penale.
În temeiul art. 396 alin. (5) din C.proc.pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C.proc.pen., s-a achitat inculpatul cu privire la infracțiunea de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
În temeiul art. 396 alin. (6) din C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C.proc.pen., s-a încetat procesul penal derulat față de inculpatul T.A.V., (...), cu privire la comiterea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., ca urmare a prescripției răspunderii penale.
În temeiul art. 396 alin. (5) din C.proc.pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C.proc.pen., s-a achitat inculpatul cu privire la infracțiunea de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
În temeiul art. 397 alin. (1) din C.proc.pen., art. 1357, art. 1381 și art. 1381 din C.civ., art. 12¹ din OUG 125/2006 și art. 17 din OUG 66/2011, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) București și au fost obligați inculpații la plata către aceasta a următoarelor sume de bani:
- inculpatul C.I., suma de 504.191 lei, reprezentând subvenții pentru pășuni comunale, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal;
- inculpatul T.A.V., suma de 160.012,75 lei, reprezentând subvenții pentru pășuni comunale, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C.proc.pen., s-au menținut măsurile asigurătorii dispuse față de inculpații T.A.V. și C.I. prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș din 14.05.2015, în dosarul de urmărire penală nr.109/P/2012
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) și art. 25 alin. (3) din C.proc.pen., s-a dispus desființarea următoarelor înscrisuri:
- cererea formulată în data de 10.05.2007 de inculpatul C.I., de completare a cererii de plată înregistrată sub nr. (...);
- cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul C.I.;
- cererea formulată de inculpatul C.I. în data de 25.05.2010, de completare a cererii unice de plată înregistrată sub nr. (...);
- declarația de eligibilitate din 25.05.2010, dată de inculpatul C.I.;
- cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul C.I.;
- declarația de eligibilitate din 01.04.2011, dată de inculpatul C.I.;
- cererea completare a cererii de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007, înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul T.A.V.;
- cererea din data de 13.05.2009, de completare a cererii unice de plată pe suprafață 2009, înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul T.A.V.;
- cererea din data de 25.05.2010, de completare a cererii unice de plată pe suprafață 2010, înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul T.A.V.
- declarația de eligibilitate dată de inculpatul T.A.V. în 25.05.2010;
- cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul T.A.V.;
- declarația de eligibilitate din 12.04.2011, dată de inculpatul T.A.V.;
- cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul T.A.V.;
- declarația de eligibilitate din 27.04.2012, dată de inculpatul T.A.V.;
- cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul T.A.V.;
- declarația de eligibilitate din 08.05.2013, dată de inculpatul T.A.V.;
- contractul de închiriere nr. (...) între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și C.I.;
- contractul de închiriere nr. (...) între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și T.A.V.
- contractul de închiriere nr. (...), între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și C.I.;
- contractul de închiriere nr. (...), între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și T.A.V..
În temeiul art. 275 alin. (6) din C.proc.pen., onorariile parțiale ale apărătorilor din oficiu desemnați în cauză s-a dispus că se vor achita din fondurile Ministerului Justiției – Tribunalul Alba și vor rămâne în sarcina statului, după cum urmează:
- 250 de lei pentru avocatul din oficiu desemnat pentru inculpatul H.E., avocat P.O.T. (delegație (...));
- 250 de lei pentru avocatul din oficiu desemnat pentru inculpatul C.I., avocat M.M.G. (delegație (...));
- 250 de lei pentru avocatul din oficiu desemnat pentru inculpatul T.A.V., avocat V.S.N. (delegație (...)).
În temeiul art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C.proc.pen., au fost obligați inculpații T.A.V. și C.I. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cadrul acestui proces penal, în cuantum total de câte 1.900 de lei, fiecare, din care câte 1.400 de lei în cursul judecății în fața Tribunalului Alba (7 termene de judecată acordate, din culpa procesuală a inculpaților) și câte 500 de lei în cursul urmăririi penale.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
I. Sesizarea instanței:
Prin rechizitorul emis în data de 29.09.2015 de DNA – ST Târgu Mureș în dosarul de urmărire penală nr. 109/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
1. H.E., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- 3 infracțiuni de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene prev. de art. 47 din C.pen. rap. la art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (l) din C.pen.;
- 3 infracțiuni de instigare la obținere ilegală de fonduri în formă continuată, prev. de art. 47 din C.pen. rap. la art. 306 din C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin.(l) C.pen.;
- 3 infracțiuni de instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 din C.pen. rap. la art. 29 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen.,
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.;
2. C.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art.18¹ alin. (l) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (1) din C.pen.;
- obținere ilegală de fonduri în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 306 din C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (1) din C.pen.;
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C.pen.
- spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen.,
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.
3. C.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale) prev. și ped. de art.18¹ al.(l) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (1) din C.pen.;
- obținere ilegală de fonduri în formă continuată (5 acte materiale), prev. de art. 306 din C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (1) din C.pen.;
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C.pen.
- spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen.,
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.
4. T.A.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (6 acte materiale) prev. și ped. de art.18¹ al.(l) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (1) din C.pen.;
- obținere ilegală de fonduri în formă continuată (6 acte materiale), prev. și ped. de art. 306 din C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (1) din C.pen.;
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C.pen.
- spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen.,
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.
În sarcina inculpatului H.E., s-a reținut că, în data de 07.05.2007 și în data de 09.09.2009 l-a determinat pe inculpatul C.I. să încheie și să semneze, contrar prevederilor legale, două contracte de închiriere a unei pășuni comunale, în baza cărora acesta apoi să solicite și să obțină pe nedrept subvenții APIA, în anii 2007, 2009, 2010 și 2011 din bugetul Uniunii Europene, fapta realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de:
- instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 47 din C.pen. rap. la art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art.5 alin.(1) C.pen.;
De asemenea, s-a reținut în sarcina acestuia că în data de 07.05.2007 și în data de 09.09.2009 l-a determinat pe inculpatul T.A.V., să încheie și să semneze, contrar prevederilor legale, două contracte de închiriere a unei pășuni comunale, în baza cărora acesta apoi să solicite și să obțină pe nedrept subvenții APIA, în anii 2007, 2009, 2010, 2011, 2012 și 2013 din bugetul Uniunii Europene, fapta întrunind conținutul constitutiv al infracțiunii de:
- instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 47 din C.pen. rap. la art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin.(1) C.pen.;
S-a mai reținut că în data de 07.05.2007 l-a determinat pe inculpatul C.A., să încheie și să semneze, contrar prevederilor legale, un contract de închiriere a unei pășuni comunale, în baza căruia acesta apoi să solicite și să obțină pe nedrept subvenții APIA, în anii 2007 și 2009 din bugetul Uniunii Europene, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 47 din C.pen. rap. la art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen.;
S-a mai susținut că aceleași fapte prezentate întrunesc elementele constitutive și a alte 3 infracțiuni de instigare la obținere ilegală de fonduri în formă continuată, prev. de art. 47 din C.pen. rap. la art. 306 din C.pen. (4 acte materiale în raport de inculpatul C.I.), instigare la obținere ilegală de fonduri în formă continuată, prev. de art. 47 din C.pen. rap. la art. 306 din C.pen. (6 acte materiale în raport de inculpatul T.A.V.) și instigare la obținere ilegală de fonduri în formă continuată, prev. de art. 47 din C.pen. rap. la art. 306 din C.pen. (2 acte materiale în raport de inculpatul C.A.).
De asemenea, s-a arătat că în data de 07.05.2007 și în data de 09.09.2009, inculpatul H.E. l-a determinat pe inculpatul C.I. să încheie și să semneze, contrar prevederilor legale, două contracte de închiriere a unei pășuni comunale, pentru care acesta să solicite și să obțină pe nedrept subvenții APIA, bani care apoi să fie depuși la casieria primăriei C.J., iar ulterior să fie folosiți în interesul comunei, disimulându-se adevărata natură a provenienței lor, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni (art.18¹ din Legea nr.78/2000, art.306 C.pen.), fapta realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 din C.pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen.
În plus, s-a reținut că în data de 07.05.2007 și în data de 09.09.2009 l-a determinat pe inculpatul T.A.V. să încheie și să semneze, contrar prevederilor legale, două contracte de închiriere a unei pășuni comunale, pentru care acesta să solicite și să obțină pe nedrept subvenții APIA, bani care apoi să fie depuși la casieria primăriei C.J., iar ulterior să fie folosiți în interesul comunei, disimulându-se adevărata natură a provenienței lor, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni (art.18¹ din Legea nr.78/2000, art.306 C.pen.), fapta realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 din C.pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen.
Totodată, s-a menționat că în data de 07.05.2007 l-a determinat pe inculpatul C.A. să încheie și să semneze, contrar prevederilor legale, un contract de închiriere a unei pășuni comunale, pentru care acesta să solicite și să obțină pe nedrept subvenții APIA, bani care apoi să fie depuși la casieria primăriei C.J., iar ulterior să fie folosiți în interesul comunei, disimulându-se adevărata natură a provenienței lor, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni (art.18¹ din Legea nr.78/2000, art.306 C.pen.), fapta realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 din C.pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.
În sarcina inculpatului C.I. s-a reținut că, în data de 07.05.2007 și în data de 09.09.2009, fiind instigat de inculpatul H.E., a încheiat și semnat, contrar prevederilor legale, două contracte de închiriere a unei pășuni comunale, pentru care a solicitat și obținut pe nedrept subvenții APIA din bugetul Uniunii Europene, fapta realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale) prev. și ped. de art.18¹ al.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (1) din C.pen.;
De asemenea, s-a reținut că faptele prezentate întrunesc și conținutul constitutiv al infracțiunii de obținere ilegală de fonduri în formă continuată (4 acte materiale), prev. și ped. de art. 306 din C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (1) din C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C.pen.
Apoi, tot în sarcina inculpatului C.I. s-a reținut că în data de 07.05.2007 și în data de 09.09.2009, fiind instigat de inculpatul H.E., a încheiat și semnat, contrar prevederilor legale, două contracte de închiriere a unei pășuni comunale, pentru care a solicitat și obținut pe nedrept subvenții APIA, subvenții pe care apoi le-a virat/achitat la casieria Primăriei C.J., iar ulterior să fie folosiți în interesul comunei, disimulându-se adevărata natură a provenienței lor, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni (art.18¹ din Legea nr. 78/2000, art. 306 din C.pen.), fapta realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.
În sarcina inculpatului T.A.V. s-a reținut că în data de 07.05.2007 și în data de 09.09.2009, fiind instigat de inculpatul H.E., a încheiat și semnat, contrar prevederilor legale, două contracte de închiriere a unei pășuni comunale, pentru care a solicitat și obținut pe nedrept subvenții APIA din bugetul Uniunii Europene, fapta realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (6 acte materiale) prev. și ped. de art.18¹ al.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (1) din C.pen.;
De asemenea, s-a menționat că aceeași faptă întrunește și elementele constitutive ale infracțiunii de obținere ilegală de fonduri în formă continuată (6 acte materiale), prev. și ped. de art. 306 din C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (1) din C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C.pen.
Apoi, tot în sarcina inculpatului T.A.V. s-a reținut că în data de 07.05.2007 și în data de 09.09.2009, fiind instigat de inculpatul H.E., a încheiat și semnat, contrar prevederilor legale, două contracte de închiriere a unei pășuni comunale, pentru care a solicitat și obținut pe nedrept subvenții APIA, subvenții pe care apoi le-a virat/achitat la casieria Primăriei C.J., iar ulterior să fie folosiți în interesul comunei, disimulându-se adevărata natură a provenienței lor, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni (art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, art. 306 din C.pen.), realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.
Referitor la acțiunea civilă, prin adresa nr. (...), persoana vătămată Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) București a formulat cerere de constituire de parte civilă și a comunicat că în campaniile 2007 și 2009 C.A. a încasat suma totală de 29.837,74 lei; în campaniile 2007, 2009, 2010, 2011, 2012 și 2013 C.I. a încasat suma totală de 514.680,55 lei, respectiv în campaniile 2007, 2009,2010, 2011, 2012, 2013 și 2014 T.A.V. a încasat suma totală de 162.825,42 lei. (vol.8 filele 2-84)
APIA București s-a constituit parte civilă și a solicitat ca inculpații să fie obligați să plătească următoarele sume, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal, conform O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
-Suma încasată necuvenit de C.A., în campaniile 2007 și 2009, este de 29.837,74 lei, reprezentând subvenții pentru pășuni comunale;
-Suma încasată necuvenit de C.I., în campaniile 2007, 2009, 2010 și 2011 este de 504.191 lei, reprezentând subvenții pentru pășuni comunale;
-Suma încasată necuvenit de T.A.V., în campaniile 2007, 2009, 2010, 2011, 2012 și 2013 este de 160.012,75 lei, reprezentând subvenții pentru pășuni comunale.

Cu privire la faptele inculpatului C.A., prin Sentința penală nr. 33/27.04.2021, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 215/96/2021 (cauză disjunsă), s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii decesului acestuia.

*

Prin Sentința penală nr. 12/27.01.2023, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 1381/96/2015, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (5) din C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C.proc.pen. s-a dispus achitarea inculpatului H.E. cu privire la comiterea a două infracțiuni prevăzute de art. 25 din C.pen. din 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) din C.pen., și o infracțiune prevăzută de art. 25 din C.pen. din 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu art. 5 alin. (1) din C.pen.
În baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (5) din C.proc.pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C.proc.pen., s-a dispus achitarea inculpatului C.I. cu privire la comiterea infracțiunii de spălare de bani, prev. art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) din C.pen.
În baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (5) din C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C.proc.pen. s-a dispus achitarea inculpatului T.A.V. cu privire la comiterea infracțiunii de spălare de bani, prev. art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) din C.pen.
În baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (6) din C.proc.pen., rap. la art. 16 alin. (19 lit. f) din C.proc.pen., cu referire la art.154 alin. 1 lit. c și alin. 2 C.p., respectiv art.155 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 5 din C.pen., și în aplicarea Deciziei nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale, public. în M.O. nr. 565/9.06.2022 coroborat cu Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale, public. în M.O. nr. 518/25.06.2018, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului H.E. pentru 3 infracțiuni prevăzute de art. 25 din C.pen. din 1969 raportat la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) din C.pen.
În baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (6) din C.proc.pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C.proc.pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din C.pen., respectiv art. 155 alin. (1) din C.pen., cu aplic. art. 5 din C.pen., și în aplicarea Deciziei nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale, public. în M.O. nr. 565/9.06.2022 coroborat cu Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale, public. în M.O. nr. 518/25.06.2018, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C.I., pentru infracțiunea prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) din C.pen.
În baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (6) din C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C.proc.pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din C.pen. respectiv art. 155 alin. (1) din C.pen., cu aplic. art. 5 din C.pen., și în aplicarea Deciziei nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale, public. în M.O. nr. 565/9.06.2022 coroborat cu Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale, public. în M.O. nr.518/25.06.2018, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului T.A.V. pentru infracțiunile prevăzute de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) din C.pen.
Prin aceeași hotărâre, au fost respinse pretențiile părții civile Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București, cu sediul în București, B-dul Carol I, nr. 17, sector 2.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților: H.E., C.I., T.A.V. și C.A., puse în executare prin procesele-verbale de aplicare a sechestrului asigurător din data de 20.05.2015 și 21.05.2015.

*

Prin Decizia penală nr. 531/31.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 1381/96/2015, s-a dispus admiterea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, partea civilă Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură și inculpații C.I., H.E., respectiv T.A.V. împotriva Sentinței penale nr. 12/27.01.2023 pronunțate în dosarul nr. 1381/96/2015 al Tribunalului Harghita, a fost desființată în integralitate sentința penală apelată și s-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Alba. De asemenea, s-a stabilit că ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-și reia cursul este încheierea de ședință din data de 13 iunie 2016.
II. Desfășurarea cercetării judecătorești în fața Tribunalului Alba, în al doilea ciclu procesual:
Cauza a fost judecată în procedura de drept comun, ca urmare a faptului că inculpații nu au cerut aplicarea procedurii simplificate.
În cursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii B.L.D. (f. 216, vol. I), D.V.D. (f. 214, vol. I), S.I. (f. 210, vol. I), B.S.A. (f. 212, vol. I), B.I. (f. 208, vol. I), B.M. (f. 12, vol. II), M.F. (f. 10, vol. II), P.A.V. (f. 13. vol. II), D.E.O. (f. 20, vol. II), M.A. (f. 22, vol. II), G.P. (f. 36, vol. II), H.M. (f. 96, vol. II) și M.D.N. (f. 98, vol. II).
Totodată, au fost audiați inculpații C.I. (f. 99, vol. II) și T.A.V. (f. 101, vol. II). De asemenea, a fost administrată proba cu înscrisuri și au fost depuse la dosar adrese emise de partea civilă APIA, respectiv de către Camera de Conturi Mureș.

*

Prin Încheierea de ședință din data de 18.06.2024, în temeiul art. 386 din C.proc.pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților prin rechizitoriu, după cum urmează:
Cu privire la inculpatul H.E.:
din:
- 3 infracțiuni de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen.;
- 3 infracțiuni de instigare la obținere ilegală de fonduri în formă continuată, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 306 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin.(l) C.pen.;
- 3 infracțiuni de instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 29 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen.,
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.;
în:
- 3 infracțiuni de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale în raport de inculpatul C.I., 6 acte materiale în raport de inculpatul T.A.V. și două acte materiale în raport de inculpatul C.A.), prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., comise în concurs real, în condițiile art. 38 alin. (1) din C.pen.
- două infracțiuni de instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale în raport de inculpatul C.I. și două acte materiale în raport de inculpatul T.A.V.);
- o infracțiune de instigare la spălare a banilor în formă simplă, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (în raport de inculpatul C.A.);
- toate infracțiunile în variantele legislative din perioada 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei C.C.R. nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2022);
- toate infracțiunile cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.;
Cu privire la inculpatul C.I.:
din:
- o infracțiune de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale) prev. de art.18¹ alin. (l) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (l) C.pen.;
- o infracțiune de obținere ilegală de fonduri în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 306 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art.5 alin. (l) C.pen.;
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C.pen.
- o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (l) lit. b) din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen.,
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.
în:
- o infracțiune de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen.;
- o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale);
- toate infracțiunile în variantele legislative din perioada 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei C.C.R. nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2022);
- toate infracțiunile cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.;
Cu privire la inculpatul T.A.V.:
din:
- o infracțiune de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (6 acte materiale) prev. de art.18¹ alin. (l) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (l) C.pen.;
- o infracțiune de obținere ilegală de fonduri în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 306 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art.5 alin. (l) C.pen.;
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C.pen.
- o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (l) lit. b) din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen.,
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.
în:
- o infracțiune de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen.;
- o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale);
- toate infracțiunile în variantele legislative din perioada 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei C.C.R. nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2022);
- toate infracțiunile cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.;
Conform certificatului de deces seria (...), nr. (...), eliberat de Municipiul Târgu Mureș, inculpatul H.E. a decedat în data de (...).
Pentru termenul din 12.09.2024, doamna (...), fiica inculpatului H.E., judecător în cadrul Tribunalului Mureș, a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat încetarea procesului penal față de acest inculpat, ca urmare a decesului. De asemenea, a reiterat o serie de argumente pentru care inculpații T.A.V. și C.I. nu ar fi vinovați de comiterea infracțiunilor – s-a invocat legalitatea contractelor încheiate de aceștia cu Primăria Comunei C. J., faptul că subvențiile au fost utilizate în conformitate cu scopul lor, precum și lipsa unui prejudiciu. De asemenea, s-a invocat incoerența legislativă de la nivelul anilor 2007-2013, în ceea ce privește solicitarea ți obținerea de subvenții.
Partea responsabilă civilmente a depus la data de 17.09.2024 concluzii scrise, prin care a arătat că partea civilă și-ar fi majorat pretențiile după dispunerea rejudecării cauzei, cu nerespectarea dispozițiilor legale. Apoi, au fost prezentate o serie de argumente cu privire la legalitatea contractelor încheiate de inculpați cu Primăria Comunei C. J., respectiv faptul că APIA nu a constatat nelegalități la momentul acordării subvențiilor.
Inculpații T.A.V. și C.I. au depus la dosar concluzii scrise, prin care, în principal, au solicitat achitarea în raport de comiterea infracțiunilor de spălare a banilor, în principal ca urmare a împrejurării că fapta nu există [art. 16 alin. (1) lit. a) din C.proc.pen.], în subsidiar ca urmare a faptului că fapta nu este prevăzută de legea penală [art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C.proc.pen.], iar în terțiar ca urmare a faptului că fapta nu a fost comisă cu vinovăția prevăzută de lege [art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C.proc.pen.].
În esență, a fost prezentată evoluția legislativă a incriminării din legea specială și au fost prezentate argumentele pentru care cazurile de împiedicare a exercitării acțiunii penale sunt incidente.
Referitor la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, s-a cerut pronunțarea unei soluții de achitare, în principal ca urmare a împrejurării că fapta nu există [art. 16 alin. (1) lit. a) din C.proc.pen.], în subsidiar ca urmare a faptului că fapta nu este prevăzută de legea penală [art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C.proc.pen.].
După prezentarea formelor succesive ale normei de incriminare, inculpații au arătat că în actul de sesizare nu se indică documentele sau declarațiile false/inexacte/incomplete care ar fi fost prezentate de inculpați în fața APIA, iar întreg eșafodajul acuzațiilor se sprijină pe contractele de închiriere litigioase încheiate și semnate, contrar prevederilor legale, având ca obiect pășunile comunale litigioase, pentru care au solicitat și obținut pe nedrept subvenții de la APIA.
S-au făcut referiri la cuprinsul Deciziei CCR nr. 102/2021, iar inculpații au arătat că actele juridice care au stat la baza formulării acuzațiilor nu sunt, de fapt, contracte de închiriere (pentru susținerea acestor chestiuni, au fost redate pe larg norme de drept din Vechiul Cod civil, norme de drept procesual civil). În continuare, a fost efectuată o analiză a clauzelor contractuale, care, în opinia inculpaților, ar determina constatarea faptului că faptele imputate nu sunt prevăzute de legea penală.
În subsidiar, s-a arătat că faptele nu au fost comise de inculpați cu intenție, în continuare fiind prezentate o serie de argumente care, în opinia apărării, ar conduce la această concluzie.
De asemenea, inculpații au depus în susținerea apărărilor formulate o serie de hotărâri judecătorești, cu titlu de practică judiciară.
Analizând prezenta cauză, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța de fond a reținut următoarele:
III. Situația de fapt
Cu privire la inculpatul H.E.
S-a reținut că potrivit art. 396 alin. (6) din C.proc.pen., încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j). Conform art. 18 din C.proc.pen., în caz de amnistie, de prescripție, de retragere a plângerii prealabile, de existență a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunțării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.
Având în vedere că inculpatul a decedat în data de (...) și că procesul penal nu poate continua în cazul intervenirii decesului acestuia, s-a dispus încetarea procesului penal în ceea ce îl privește.
Referitor la acțiunea civilă, s-a reținut că, potrivit art. 25 alin. (5) din C.proc.pen., în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepția prescripției, i) și j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.
Față de modalitatea de soluționare a acțiunii penale în raport de acest inculpat, s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București în contradictoriu cu inculpatul și cu partea responsabilă civilmente UAT Comuna C. J..
Cu privire la inculpații T.A.V. și C.I.
În cadrul ședinței din data de 10.11.2023 și inclusiv în cadrul concluziilor asupra fondului cauzei, inculpații au solicitat continuarea procesului penal, indiferent de posibila incidență a prescripției răspunderii penale.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a arătat că va verifica îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunilor reținute în sarcina lor și forma de vinovăție cu care faptele au fost comise, urmând ca, în cazul în care se va constata că faptele există și au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege, să fie analizată și incidența prescripției răspunderii penale.
Din probatoriul administrat, s-a arătat că rezultă că în data de 07 mai 2007 a fost încheiat contractul de închiriere nr. (...) între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și C.I., cu domiciliul în (...), în calitate de „chiriaș”, având ca obiect închirierea de către Primăria Comunei C. J. a suprafeței de 243,21 ha pășune în trupul „P.G.”, către numitul C.I., pe o perioadă de 3 ani și o chirie de 36.480 lei. (149,99 lei/ha). (vol.1 fila 3, vol.6 fila 10, dosar de urmărire penală).
În aceeași zi a fost încheiat și contractul de închiriere nr. (...) între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și T.A.V., cu domiciliul în (...), în calitate de „chiriaș”, având ca obiect închirierea de către Primăria Comunei C. J. a suprafeței de 34,53 ha pășune în trupul „C.C.” (P.P., N.M. și N.M.), către numitul T.A.V., pe o perioadă de 3 ani și o chirie de 5.180 lei. (150 lei/ha). (vol. 1 fila 4, vol. 6 fila 9, dosar de urmărire penală).
În data de 09.09.2009 a fost încheiat contractul de închiriere nr. (...), între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și T.A.V., cu domiciliul în (...), în calitate de „chiriaș”, având ca obiect închirierea de către Primăria Comunei C. J. a suprafeței de 32,34 ha pășune în trupul „C.C.” (P.P., N.M. și N.M.), către numitul T.A.V., pe o perioadă de 10 ani. La pct. III din contract s-au menționat următoarele: „Chiriașul va vira întreaga sumă primită ca subvenție, din care se vor scădea eventualele cheltuieli efectuate (deplasări pentru ridicarea numeralului, pentru identificarea parcelelor, chelt. carburanți), proprietarului efectiv, Primăriei C.J.. Taxa de închiriere va fi achitată la casieria unității.” (vol. 6 fila 12, dosar de urmărire penală).
În aceeași zi a fost încheiat contractul de închiriere nr. (...), între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și C.I., cu domiciliul în (...), în calitate de „chiriaș”, având ca obiect închirierea de către Primăria Comunei C. J. a suprafeței de 243,21 ha pășune în trupul „P.G.”, pe o durată de 10 ani. La pct. III din contract s-au menționat următoarele: „Chiriașul va vira întreaga sumă primită ca subvenție, din care se vor scădea eventualele cheltuieli efectuate (deplasări pentru ridicarea numeralului, pentru identificarea parcelelor, chelt. carburanți), proprietarului efectiv, Primăriei C.J.. Taxa de închiriere va fi achitată la casieria unității.” (vol. 6 fila 11, dosar de urmărire penală).
Cu privire la inițiativa de a încheia contractele de mai sus, instanța a constatat că aceasta a aparținut inculpatului H.E., primar al Comunei C. J., aspect care rezultă din declarațiile date de acesta în cursul urmăririi penale, coroborate cu cele ale inculpaților C. (dată în cursul urmăririi penale), respectiv cu cele date de inculpații T. și C. în fața instanței la termenul din 12.09.2024. Astfel, din cuprinsul acestor mijloace de probă s-a arătat că rezultă că în anul 2007 inculpatul H.E. i-a chemat pe fiecare dintre cei 2 coinculpați și le-a spus că, pentru a obține subvenții din partea APIA aferente suprafețelor de pășune deținute de unitatea administrativ teritorială, este necesar ca acestea să fie „trecute” pe numele lor, urmând ca sumele de bani obținute să fie depuse în contul Primăriei Comunei C. J..
După încheierea acestor contracte, inculpații T.A.V. și C.I. au solicitat și obținut de la partea civilă APIA următoarele sume de bani, cu titlu de subvenție:
Inculpatul C.I.
1. În data de 06.04.2007, inculpatul C.I. a depus la APIA Reghin cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 7,23 ha, menționând că deține o bovină, o cabalină și 16 ovine. (vol. 3 filele 5-6, dosar de urmărire penală). În data de 10.05.2007 a completat cererea și a solicitat subvenții pentru 243,21 ha, ca urmare a faptului că a închiriat pășunea „P.G.”. (vol. 3 fila 19, dosar de urmărire penală).
Prin decizia nr. (...), APIA Reghin i-a plătit suma de 69.531,80 lei pentru suprafața de 249,62 ha, din care suma de 64.456,56 provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 5.075,24 lei provine de la bugetul național. (vol. 3 filele 36-39, dosar de urmărire penală).
2. În data de 12.05.2009, inculpatul C.I. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2009, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 249,57 ha, menționând că deține o bovină, o cabalină și 10 ovine. (vol. 3 filele 126-129, dosar de urmărire penală).
La dosar au fost depuse, în copie, contractul de închiriere a pășunii nr. (...), încheiat cu Primăria Comunei C. J., precum și contractul de arendare înregistrat la primărie sub nr. (...), încheiat între 31 proprietari de terenuri, în calitate de arendatori, și inculpatul C.I., în calitate de arendaș, având ca obiect suprafața totală de 4,00 ha, pe o perioadă de 5 ani, valabil până în data de 31 iunie 2009 (vol. 3 filele 142-145, dosar de urmărire penală). A mai fost depusă adeverința nr. (...), emisă de Comuna C. J., din care reiese că inculpatul C.I. este înscris în Registrul Agricol cu suprafața de 6,09 ha.
Prin decizia de plată în avans nr. (...), APIA Reghin i-a plătit suma de 52.406,92 lei pentru suprafața de 249,57 ha, iar prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 52.067,46 lei, pentru suprafața de 249,57 ha. (vol. 3 filele 113-114, 99-102, dosar de urmărire penală). Din suma totală de 104.474,38 lei, suma de 97.695,38 provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 6.779 lei provine de la bugetul național.
3. În data de 26.04.2010, inculpatul C.I. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2010, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 6,66 ha. (vol. 3 filele 207-209)
În data de 25.05.2010, cererea a fost completată și a solicitat subvenții pentru 243,21 ha, motivând că la digitizare a dat „salvare” din eroare, înainte de a introduce toate parcelele. (vol. 3 fila 204, dosar de urmărire penală).
La dosar au fost depuse, în copie, contractul de arendare cu nr. (...) (depus și în 2009) și contractul de închiriere pășune nr. (...), încheiat între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de proprietar și C.I., în calitate de chiriaș, având ca obiect suprafața de 243,21 ha pășune în trupul „P.G.”, pe o durată de 10 ani (vol. 3 filele 215-218, dosar de urmărire penală).
Tot în data de 25.05.2010 a semnat declarația de eligibilitate, în care a menționat că pentru pășunea închiriată de la Consiliul Local C. J., în suprafață de 243,21 ha, a solicitat drept de utilizare în baza animalelor pe care le deține, pentru pășunatul acestora și că va asigura o încărcătură de pășunat de cel puțin 0,3 UVM/ha pășune, conform unui tabel. În tabel s-a menționat că pășunea va fi pășunată de 76 bovine de peste 2 ani și 660 ovine, dar în cererea de plată a menționat că deține o bovină și 6 ovine. (vol. 3 fila 220, dosar de urmărire penală).
La dosarul APIA au mai fost depuse adeverința nr.(...), emisă de Comuna C. J., din care reiese că inculpatul C.I. figurează în evidențele registrului agricol, vol. 2 poz.39 și că, în baza declarației date pe propria răspundere, în anul 2010 utilizează 11 parcele de teren, care însumează 6,64 ha și în copie, adeverința nr. (...), emisă de Comuna C. J. în care s-a menționat că cele 243 ha din trupul P.G. vor fi acoperite de un număr de 660 capete ovine și 76 capete bovine în anul 2010 și vor fi administrate de numitul C.I. (vol. 3 filele 221, 205, dosar de urmărire penală).
Prin decizia de plată în avans nr. (...), APIA Mureș i-a plătit suma de 40.400,42 lei, pentru suprafața de 249,87 ha, prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 41.064,99 lei pentru suprafața de 249,87 ha, iar prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 73.483,02 lei, pentru suprafața de 247,27 ha (vol.3 filele 191-193, 175-178, 166-169).
Din suma totală de 154.948,43 lei, suma de 140.756,69 lei provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 14.191,74 lei provine de la bugetul național.
4. În data de 29.03.2011, inculpatul C.I. a depus la APIA Mureș cererea unică de plată pe suprafață 2011, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 250,01 ha, precizând că deține o bovină, o ecvidee și 10 ovine (vol. 3 filele 257-259, dosar de urmărire penală).
La dosarul APIA a mai fost depusă, în copie, fila 1 a contractului de arendare nr. (...), încheiat între un număr de 31 proprietari de terenuri, în calitate de arendatori, având ca obiect suprafața totală de 4,00 ha și C.I., în calitate de arendaș, contract care are fila 2 din contractul de arendare nr. (...), expirat în 31.06.2009 și anexa la contractul de arendare nr. (...) (vol.3 filele 261-263, dosar de urmărire penală). Tot în copie a fost depus și contractul de închiriere a pășunii „P.G.”, nr. (...) (vol. 3 fila 264, dosar de urmărire penală).
În declarația de eligibilitate, inculpatul a menționat că pe pășunea închiriată de la Consiliul Local vor pășuna 39 bovine și 816 ovine. În acest sens este și adeverința nr.(...), emisă de Comuna C. J. (vol. 3 filele 255, 254, dosar de urmărire penală).
La dosarul APIA a mai fost depusă și adeverința nr. (...), emisă de Comuna C. J., din care reiese că inculpatul C.I. figurează în evidențele registrului agricol, vol. 3 poziția 36, și că, în baza declarației date pe propria răspundere, în anul 2010 utilizează 9 parcele de teren, care însumează 3,57 ha (vol.3 fila 251).
Prin decizia de plată în avans nr.(...), APIA Mureș i-a plătit suma de 45.664,12 lei pentru suprafața de 249,51 ha, prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 126.686,73 lei pentru suprafața de 249,51 ha, iar prin decizia nr. (...) i-a plătit 618,77 lei (vol. 3 filele 239-241, 232-233, 227-228, dosar de urmărire penală).
Din suma totală de 172.969,62 lei, suma de 159.175,6 lei provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 13.794,02 lei provine de la bugetul național.
Inculpatul T.A.V.
În data de 10.04.2007, inculpatul T.A.V. a depus la APIA Reghin cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 2,90 ha (vol. 4 filele 7-8).
În data de 10.05.2007, a completat cererea și a solicitat subvenții pentru 34,53 ha, ca urmare a faptului că a închiriat pășunea „C.C.” (vol.4 filele 22-23).
Prin decizia nr.(...), APIA Reghin i-a plătit suma de 12.354,91 lei (vol.4 filele 83-85). În data de 21.11.2008, APIA Reghin a emis decizia nr. (...), înregistrată sub nr. (...) pentru suma de 12.314,55 lei, anulată prin decizia de rectificare din 22.11.2008 (vol.4 filele 86-88, 98-100).
Prin adresa nr. (...) din 22.09.2014, APIA Mureș a comunicat că suma de 11.149,2 lei provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 1.165,33 lei provine de la bugetul național (vol.5 fila 2-4).
2. În data de 26.03.2009, inculpatul T.A.V. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2009, înregistrată sub nr. (...) prin care a solicitat subvenții pentru 2,40 ha menționând că deține 20 ovine (vol. 4 filele 173-175).
În dosar au fost depuse, în copie, contractul de închiriere nr. (...) și chitanța seria (...) nr. (...), prin care Comuna C. J. a încasat suma de 5.666 lei de la inculpatul T.A.V., reprezentând „Subvenții pășune contract de închiriere nr. (...).”
În data de 13.05.2009, inculpatul a completat cererea la 33,82 ha, cu mențiunea: „Utilizatorul a crezut că trebuie făcut alt dosar ptr. terenurile închiriate.”
Prin decizia de plată în avans nr. (...) , APIA Reghin i-a plătit suma de 7.605,81 lei pentru suprafața de 36,22 ha, iar prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 10.205,62 lei pentru suprafața de 36,22 ha.
Din suma totală de 17.811,43 lei, suma de 16.385,95 lei provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 1.425,48 lei provine de la bugetul național.
3. În data de 26.04.2010, inculpatul T.A.V. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2010, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 2,85 ha, pe care a completat-o în data de 25.05.2010 la suprafața de 32,34 ha.
La dosar a fost depus, în copie, contractul de închiriere pășune „C.C.” nr.(...) încheiat între Primăria Comunei C. J., reprezentată de primar H.E. și T.A.V., având ca obiect suprafața de 32,34 ha pășune în trupul „C.C.”, pe o durată de 10 ani. Prin declarația de eligibilitate din 25.05.2010, inculpatul T.A.V. a declarat că pe parcelele închiriate în baza contractului de închiriere nr. (...) vor pășuna un nr. de 172 ovine și 7 bovine între 6 luni și 2 ani.
Prin decizia de plată în avans nr. (...), APIA Reghin i-a plătit suma de 5.689,74 lei pentru suprafața de 35,19 ha, prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 5.725,27 lei pentru suprafața de 35,19 ha, iar prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 16.047,84 lei pentru suprafața de 35,19 ha.
Din suma totală de 27.462,85 lei, suma de 24.496,36 lei provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 2.966,49 lei provine de la bugetul național.
4. În data de 19.04.2011, inculpatul T.A.V. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2011, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 35,15 ha.
Prin declarația de eligibilitate din 12.04.2011, inculpatul a declarat că pe parcelele închiriate în baza contractului de închiriere nr. (...) vor pășuna un nr. de 172 ovine și 7 bovine între 6 luni și 2 ani. A depus în copie și contractul de închiriere nr. (...), în copie.
Prin decizia de plată în avans nr. (...), APIA Reghin i-a plătit suma de 6.432,98 lei pentru suprafața de 35,15 ha, prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 23.565,20 lei pentru suprafața de 35,15 ha, iar prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 45,19 lei.
Din suma totală de 30.043,37 lei, suma de 27.112,84 lei provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 2.930,53 lei provine de la bugetul național.
5. În data de 27.04.2012, inculpatul T.A.V. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2012, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 35,72 ha, precizând că deține 140 ovine, fapt menționat și în declarația de eligibilitate din aceeași dată, în care a bifat căsuța că va cosi cel puțin o dată pe an acest teren. În dosar a fost depus și contractul de închiriere nr.(...), în copie.
Prin decizia nr. (...), APIA Reghin i-a plătit suma de 25.826,17 lei, fiind acordat și un avans în sumă de 8.734,41 lei pentru suprafața de 35,72 ha.
Din suma totală de 34.560,58 lei, suma de 31.408,77 lei provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 2.930,53 lei provine de la bugetul național.
6. În data de 10.05.2013, inculpatul T.A.V. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2013, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 36,11 ha, fără a preciza dacă deține animale. În declarația de eligibilitate din 08.05.2013, în care a bifat și căsuța că va cosi cel puțin o dată pe an acest teren, a menționat că va pășuna cu 11 bovine și 44 ovine. În dosar a fost depus și contractul de închiriere nr. (...), în copie.
Prin decizia nr. (...), APIA Reghin i-a plătit suma de 12.839,27 lei, pentru suprafața de 36,11 ha, prin decizia de plată în avans nr.(...) i-a plătit în avans suma de 9.828,49 lei pentru suprafața de 36,11 ha, iar prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 14.626,38 lei pentru suprafața de 36,11 ha.
Din suma totală de 37.294,14 lei, suma de 34.105,62 lei provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 3.188,52 lei provine de la bugetul național.
IV. Încadrarea juridică a faptelor și modalitatea de soluționare a acțiunii penale
Cu privire la infracțiunea prev. de art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, instanța de fond a reținut că, la data comiterii presupuselor fapte, acest text de lege avea următorul conținut:
Folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Prin art. 79, punctul 12. din titlul II al Legii nr. 187/2012, conținutul art. 18¹ din Legea nr. 78/2000 a fost modificat, infracțiunea fiind incriminată în următoarea formă:
Folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
În prezent, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 283/2020, textul de incriminare are următoarea formă:
Folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Din perspectiva elementelor constitutive ale infracțiunii, ele nu au fost schimbate pe parcursul succesiunii de legi penale.
Subiectul activ poate fi orice persoană fizică care îndeplinește condițiile generale pentru a răspunde penal și care este implicată într-o activitate de solicitare și obținere a unor ajutoare financiare nerambursabile. Infracțiunea nu poate fi comisă decât cu forma de vinovăție a intenției (aspect reținut în practică chiar înainte de modificarea legislativă introdusă prin Legea nr. 187/2012 – înainte de introducerea mențiunii referitoare la comiterea faptei cu „rea-credință”).
Sub aspectul conținutului laturii obiective, dacă în ceea ce privește noțiunea de document fals nu au existat discuții, fiind unanim acceptat că acest caracter se analizează prin prisma dispozițiilor art. 320 – 322 din C.pen., în doctrina de specialitate s-a arătat că este inexact acel înscris care, fără a fi falsificat, este întocmit incorect, astfel încât datelor pe care le conține li se dă o interpretare intenționat eronată, ce are ca rezultat schimbarea eficienței juridice a înscrisului în ansamblu. În cazul documentelor incomplete s-a apreciat că acestea sunt înscrisurile care nu conțin toate datele necesare interpretării corecte a realității la care se referă și care, din această cauză, produc efecte juridice contrare celor pe care le-ar fi generat dacă ar fi fost cunoscute datele/informațiile lipsă, care trebuie să fie esențiale în raport cu scopul în care este folosit înscrisul respectiv.
Consumarea infracțiunii are loc la momentul la care fondurile solicitate au fost efectiv primite și intră în sfera de dispoziție a celui care a obținut finanțarea prin mijloace frauduloase, în caz contrar infracțiunea rămânând în faza tentativei. De aici rezultă că pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii nu prezintă relevanță cum aleg autorii să utilizeze fondurile primite.
Revenind la cauza dedusă judecății, instanța de fond a reținut că actul normativ ce reprezintă cadrul general de acordare a plăților directe în agricultură, în sectoarele vegetal și zootehnic, în conformitate cu mecanismele prevăzute de legislația europeană, în vigoare la momentul depunerii cererilor de sprijin pentru campaniile 2007-2013 este reprezentat de OUG nr. 125/2006 și care la art. 2 prevede că printre schemele de plăți directe care se acordă începând cu anul 2007 ca mecanisme de susținere a producătorilor agricoli se numără și schema de plată unică pe suprafață (SAPS) și plățile naționale directe complementare (PNDC) în sectorul vegetal.
Sursa de finanțare pentru plățile efectuate în cadrul SAPS se asigură din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA), iar sursa de finanțare a Plăților Naționale Directe Complementare (PNDC) se asigură din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în limita prevederilor bugetare aprobate, si din Fondul european pentru agricultură si dezvoltare rurală (FEADR) - art. 8 alin. (2).
Potrivit art. 6 din acest act normativ, beneficiarii plăților directe în cadrul SAPS pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari și altele asemenea.
Potrivit dispozițiilor art. 7, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie (..) să îndeplinească următoarele condiții generale:
a) să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha, iar suprafața parcelei agricole să fie de cel puțin 0,3 ha; în cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuștilor fructiferi, suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha;
b) să declare toate parcelele agricole;
c) să înscrie sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor.
d) să fie de acord ca datele din formularul de cerere de plată să fie introduse în baza de date IACS, procesate si verificate în vederea calculării plății si transmise autorităților responsabile în vederea elaborării de studii statistice si de evaluări economice.
e) să respecte bunele condiții agricole si de mediu, reglementate prin legislația națională, pe toată suprafața agricolă a exploatației;
f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință si să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea:
g) să furnizeze toate informațiile solicitate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în termenele stabilite;
h) să permită efectuarea controalelor de către Agenda de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sau de către alte organisme abilitate în acest sens (..).
Noțiunea de „exploatare” nu este definită în acest act normativ, iar ea trebuie să primească sensul comun, cel regăsit în Dicționarul Explicativ al Limbii Române - A folosi, a pune în valoare o resursă; a extrage o substanță utilă, un material folositor etc. în vederea realizării unor obiective economice.
Prin urmare, s-a arătat de instanța de fond că în raport de aceste dispoziții legale, apărările formulate de cei doi inculpați, care vizează necesitatea analizării clauzelor inserate în cuprinsul contractelor încheiate de ei cu Primăria Comunei C. J. și calificarea acestor acte juridice ca nefiind contracte de locațiune sunt irelevante. Inserarea în contracte a unor clauze suplimentare nu schimbă cu nimic obiectul actelor juridice, care este extrem de clar și care a presupus în cazul tuturor celor 4 contracte închirierea de către Primăria Comunei C. J. a unor suprafețe de pășune către cei doi inculpați. De altfel, subvențiile au fost acordate de APIA tocmai în virtutea faptului că inculpații au declarat că au deținut/exploatat suprafețe de teren ca urmare a închirierii acestora de la Primăria Comunei C. J..
S-a susținut de instanța de fond că ceea ce este determinant pentru justa soluționare a cauzei este de a stabili dacă cererile de plată depuse în campaniile menționate în rechizitoriu, respectiv dacă actele depuse în susținerea acestora conțin date false, date incomplete, sau date inexacte.
Astfel, s-a arătat că probele administrate în cauză demonstrează că cele 4 contracte încheiate de inculpați cu Primăria Comunei C. J. (denumite contracte de închiriere) - contractul de închiriere nr. (...); contractul de închiriere nr. (...); contractul de închiriere nr. (...); contractul de închiriere nr. (...) - au avut ca unic scop generarea posibilității de a obține subvenții agricole din partea APIA pentru acele suprafețe de pășune, în condițiile în care, începând cu anul 2007, acest lucru nu se mai putea face direct de către unitatea administrativ teritorială. Niciodată nu s-a urmărit de către părțile contractante ca cei doi inculpați persoane fizice să folosească/exploateze efectiv suprafețele de pășune pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preț, denumit chirie, așa cum impune art. 1777 din C.civ.
Acest fapt rezultă din declarațiile inculpaților T. A. și C.I., care se coroborează cu cele date de martorii H.M. și M.D.N..
Martora H.M. a fost la data comiterii faptelor secretar al Comunei C. J. și a arătat în fața instanței că primarul acestei comune (inculpatul H.E.) a fost cel care a decis închirierea suprafețelor de pășune, fără nicio procedură de licitație publică, deși acest lucru era obligatoriu și chiar dacă primarul a fost atenționat cu privire la acest aspect.
De asemenea, martorul M.D.N., referent agricol în cadrul Primăriei Comunei C. J. a declarat că închirierea s-a decis de către inculpatul H.E., cu scopul de a utiliza banii proveniți din subvenții în cadrul primăriei, în interesul comunității.
În plus, aceleași aspecte au fost declarate și de către martora M.F. (contabila Primăriei Comunei C. J. în perioada 2002-2015), care a arătat că sumele de bani obținute de inculpații T.A. și C.I. au fost depuse de aceștia în conturile bancare ale Primăriei Comunei C. J., au fost evidențiate în contabilitatea primăriei și menționate în bugetele anuale. Martora B.M. (casier în cadrul Primăriei Comunei C. J. în perioada de referință) a declarat același lucru, respectiv că inculpații T.A. și C.I. au depus la casieria primăriei sumele de bani obținute cu titlu de subvenție, pentru care le elibera chitanțe ce purtau mențiunea „subvenții pășune conform contract nr. ..”. Totodată, martora P.A.V. (contabil în cadrul Primăriei Comunei C. J., care a urmat martorei M.F.) a declarat și ea că inculpații T.A. și C.I. au depus sume de bani într-un cont al primăriei care avea destinația de a evidenția sume de bani provenite din venituri proprii și din subvenții. Depunerea sumelor de bani rezultă și din calculele făcute personal de către inculpatul H.E. și consemnate olograf de acesta (vol. 6 filele 23, 40, 42, 50, din dosarul de urmărire penală).
Împrejurarea că unicul scop al închirierii a fost acela de a obține sumele de bani cu titlu de subvenție, care mai apoi să fie virate în contul Primăriei Comunei C. J., rezultă și din aceea că suprafețele de teren nu au fost niciodată predate inculpaților T.A. și C.I., în realitate acestea au fost pășunate de animalele locuitorilor din comună, la fel cum se întâmpla și anterior încheierii contractelor.
Cei doi inculpați erau angajați ai Primăriei Comunei C. J., dețineau animale, dar nu într-un număr care să necesite închirierea respectivelor suprafețelor de teren, iar scopul lor nu a fost acela de a utiliza efectiv pășunea închiriată.
În acest sens, martorul B.I. a arătat că în perioada de referință a pășunat un efectiv de animale (oi) pe pășunea „P.G.”. Martorul a mai arătat că în inculpatul C.I. nu a fost niciodată cioban și că fiecare proprietar de animale plătea în funcție de efectivul pe care îl deținea.
De asemenea, martorul S.I. a declarat că în perioada 2007-2011 a fost cioban la animalele locuitorilor din satul U. J., Comuna C. J., pe pășunea „C.C.”. Acesta a arătat că printre animale erau și cele ale inculpatului T.A. – aproximativ 25-30 de oi. Deosebit de relevantă este mențiunea martorului, care a precizat că inculpatul T.A. lucra la primărie, nu a fost niciodată cioban, iar fiecare proprietar de animale achita suma de bani aferent efectivului pe care îl deținea.
Aceste două declarații se coroborează și cu cele date de martorul B.S.A., care a arătat că a fost cioban în satul U. J., Comuna C. J., în perioada 1990-2013, iar inculpații T.A. și C.I. dețineau în acea perioadă, fiecare, aproximativ 20-30 de oi. Inculpații aveau vara animalele în turma martorului, care utiliza pășunea din „C.C.”.
Aspectele prezentate de martori sunt confirmate și de mențiunile pe care inculpații T.A. și C.I. le-au făcut în cererile de acordare a subvențiilor, în care au arătat că dețineau efective reduse de animale și că pășunatul suprafețelor de teren închiriate urma să fie asigurat, în concret, cu animalele tuturor crescătorilor de animale din localitățile aferente trupurilor de pășune.
A arătat instanța de fond că în susținerea concluziei privind caracterul fictiv/fals al celor 4 contracte încheiate de inculpații C.I. și T.A.V. cu Primăria Comunei C. J. sunt și aspectele referitoare la lucrările de întreținere efectuate în perioada de referință pe suprafețele de pășune care au făcut obiectul contractelor. Din probele administrate s-a arătat că rezultă că lucrările au fost efectuate de către angajații Primăriei Comunei C. J. – printre care și cei doi inculpați (în virtutea faptului că erau angajați ai primăriei), fapt care demonstrează că aceștia din urmă nu au deținut în chirie, în perioada 2007-2013, acele suprafețe de terenuri.
În raport de ansamblul materialului probator administrat, instanța a constatat că cererile de acordare a subvențiilor și actele depuse în susținerea acestora de către inculpații T.A. și C.I., în campaniile 2007-2013, conțin date false și inexacte, după cum urmează:
Inculpatul C.I.
1. În data de 06.04.2007, inculpatul C.I. a depus la APIA Reghin cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 7,23 ha, menționând că deține o bovină, o cabalină și 16 ovine. (vol. 3 filele 5-6, dosar de urmărire penală). În data de 10.05.2007 a completat cererea și a solicitat subvenții pentru 243,21 ha, ca urmare a faptului că a închiriat pășunea „P.G.”. (vol. 3 fila 19, dosar de urmărire penală).
Cererea de completare conține date false, întrucât inculpatul a solicitat subvenții și pentru suprafața de 243,21 ha, ca urmare a faptului că a închiriat pășunea „P.G.”, în condițiile în care închirierea nu a fost una reală, iar inculpatul nu a exploatat efectiv respectiva suprafațată, așa încât a nerespectat art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 125/2006.
Aceste dispoziții îl obligau pe inculpat să înscrie sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor. De asemenea, normele legale prezentate ofereau posibilitatea de a obține subvenții din partea APIA numai persoanelor fizice și/sau persoanelor juridice care exploatau terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari si altele asemenea.
2. În data de 12.05.2009, inculpatul C.I. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2009, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 249,57 ha, menționând că deține o bovină, o cabalină și 10 ovine. (vol. 3 filele 126-129, dosar de urmărire penală).
La dosar au fost depuse, în copie, contractul de închiriere a pășunii nr. (...), încheiat cu Primăria Comunei C. J., precum și contractul de arendare înregistrat la primărie sub nr. (...), încheiat între 31 proprietari de terenuri, în calitate de arendatori, și inculpatul C.I., în calitate de arendaș, având ca obiect suprafața totală de 4,00 ha, pe o perioadă de 5 ani, valabil până în data de 31 iunie 2009 (vol. 3 filele 142-145, dosar de urmărire penală). A mai fost depusă adeverința nr. (...), emisă de Comuna C. J., din care reiese că inculpatul C.I. este înscris în Registrul Agricol cu suprafața de 6,09 ha.
Similar campaniei din 2007, atât cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), cât și contractul de închiriere a pășunii nr. (...), încheiat cu Primăria Comunei C. J. conțin date false, întrucât inculpatul a solicitat subvenții și pentru suprafața de 243,21 ha, ca urmare a faptului că a închiriat pășunea „P.G.”, în condițiile în care închirierea nu a fost una reală, iar inculpatul nu a exploatat efectiv respectiva suprafațată, așa încât a nerespectat art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 125/2006.
3. În data de 26.04.2010, inculpatul C.I. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2010, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 6,66 ha. (vol. 3 filele 207-209)
În data de 25.05.2010, cererea a fost completată și a solicitat subvenții pentru 243,21 ha, motivând că la digitizare a dat „salvare” din eroare, înainte de a introduce toate parcelele. (vol. 3 fila 204, dosar de urmărire penală).
La dosar au fost depuse, în copie, contractul de arendare cu nr. (...) (depus și în 2009) și contractul de închiriere pășune nr. (...), încheiat între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de proprietar și C.I., în calitate de chiriaș, având ca obiect suprafața de 243,21 ha pășune în trupul „P.G.”, pe o durată de 10 ani (vol. 3 filele 215-218, dosar de urmărire penală).
Tot în data de 25.05.2010 a semnat declarația de eligibilitate, în care a menționat că pentru pășunea închiriată de la Consiliul Local C. J., în suprafață de 243,21 ha, a solicitat drept de utilizare în baza animalelor pe care le deține, pentru pășunatul acestora și că va asigura o încărcătură de pășunat de cel puțin 0,3 UVM/ha pășune, conform unui tabel. În tabel s-a menționat că pășunea va fi pășunată de 76 bovine de peste 2 ani și 660 ovine, dar în cererea de plată a menționat că deține o bovină și 6 ovine. (vol. 3 fila 220, dosar de urmărire penală).
La dosarul APIA au mai fost depuse adeverința nr. (...), emisă de Comuna C. J., din care reiese că inculpatul C.I. figurează în evidențele registrului agricol, vol. 2 poz.39 și că, în baza declarației date pe propria răspundere, în anul 2010 utilizează 11 parcele de teren, care însumează 6,64 ha și în copie, adeverința nr. (...), emisă de Comuna C. J. în care s-a menționat că cele 243 ha din trupul P.G. vor fi acoperite de un număr de 660 capete ovine și 76 capete bovine în anul 2010 și vor fi administrate de numitul C.I. (vol. 3 filele 221, 205, dosar de urmărire penală).
Cererea din data de 25.05.2010, de completare a cererii unice de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), contractul de închiriere pășune nr. (...) și declarația de eligibilitate din 25.05.2010 conțin date false, pentru că inculpatul a solicitat subvenții și pentru suprafața de 243,21 ha, ca urmare a faptului că a închiriat pășunea „P.G.”, în condițiile în care închirierea nu a fost una reală, iar inculpatul nu a exploatat efectiv respectiva suprafațată, așa încât a nerespectat art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 125/2006.
De asemenea, chiar dacă în declarația de eligibilitate a precizat expres, sub sancțiunea art. 292 din C.pen. din 1968, că deținea animalele înscrise în aceasta și care, teoretic, ar fi asigurat o încărcătură de 0,3 UVM/ha pășune, în realitate animalele nu au aparținut niciodată inculpatului C.I.. Simpla semnare a unui tabel de către proprietarii acelor animale nu produce efecte juridice, pentru că tabelul nominal de la fila 219 din volumul 3 din dosarul de urmărire penală nu dovedește deținerea de către inculpat a acelui efectiv de animale și nici asocierea, în orice formă, a respectivilor crescători. În esență, animalele care pășunau respectiva suprafațată anterior întocmirii contractului nr. (...) au pășunat și ulterior, fără ca ele să fie deținute de inculpat – condiție care era obligatorie pentru obținerea subvențiilor.
Situația este similară și în privința adeverinței eliberate de Primăria Comunei C. J. (f. 205, vol. 3, dosar de urmărire penală), întrucât acest act nu dovedește, sub niciun aspect, că animalele aparțineau inculpatului C.I., ci doar că acestea vor pășuna terenul de 243 ha, din pășunea „P.G.” – condiție care însă nu era suficientă pentru obținerea subvențiilor.
4. În data de 29.03.2011, inculpatul C.I. a depus la APIA Mureș cererea unică de plată pe suprafață 2011, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 250,01 ha, precizând că deține o bovină, o ecvidee și 10 ovine (vol. 3 filele 257-259, dosar de urmărire penală).
La dosarul APIA a mai fost depusă, în copie, fila 1 a contractului de arendare nr. (...), încheiat între un număr de 31 proprietari de terenuri, în calitate de arendatori, având ca obiect suprafața totală de 4,00 ha și C.I., în calitate de arendaș, contract care are fila 2 din contractul de arendare nr. (...), expirat în 31.06.2009 și anexa la contractul de arendare nr. (...) (vol. 3 filele 261-263, dosar de urmărire penală). Tot în copie a fost depus și contractul de închiriere a pășunii „P.G.”, nr. (...) (vol. 3 fila 264, dosar de urmărire penală).
În declarația de eligibilitate, inculpatul a menționat că pe pășunea închiriată de la Consiliul Local vor pășuna 39 bovine și 816 ovine. În acest sens este și adeverința nr.(...), emisă de Comuna C. J. (vol. 3 filele 255, 254, dosar de urmărire penală).
La dosarul APIA a mai fost depusă și adeverința nr. (...), emisă de Comuna C. J., din care reiese că inculpatul C.I. figurează în evidențele registrului agricol, vol. 3 poziția 36, și că, în baza declarației date pe propria răspundere, în anul 2010 utilizează 9 parcele de teren, care însumează 3,57 ha (vol.3 fila 251).
Instanța a constatat că și în privința campaniei din anul 2011 situația este similară, întrucât cererea unică de plată pe suprafață 2011, înregistrată sub nr. (...), contractul de închiriere a pășunii „P.G.”, nr. (...) și declarația de eligibilitate conțin aceleași date false, la fel ca în cazul campaniei din anul 2010.
Inculpatul T.A.V.
1. În data de 10.04.2007, inculpatul T.A.V. a depus la APIA Reghin cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 2,90 ha (vol. 4 filele 7-8). În data de 10.05.2007, a completat cererea și a solicitat subvenții pentru 34,53 ha, ca urmare a faptului că a închiriat pășunea „C.C.” (vol.4 filele 22-23).
2. În data de 26.03.2009, inculpatul T.A.V. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2009, înregistrată sub nr. (...) prin care a solicitat subvenții pentru 2,40 ha menționând că deține 20 ovine (vol. 4 filele 173-175).
În dosar au fost depuse, în copie, contractul de închiriere nr. (...) și chitanța seria (...) nr. (...), prin care Comuna C. J. a încasat suma de 5.666 lei de la inculpatul T.A.V., reprezentând „Subvenții pășune contract de închiriere nr. (...).”
În data de 13.05.2009, inculpatul a completat cererea la 33,82 ha, cu mențiunea: „Utilizatorul a crezut că trebuie făcut alt dosar ptr. terenurile închiriate.”
3. În data de 26.04.2010, inculpatul T.A.V. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2010, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 2,85 ha, pe care a completat-o în data de 25.05.2010 la suprafața de 32,34 ha.
La dosar a fost depus, în copie, contractul de închiriere pășune „C.C.” nr.(...) încheiat între Primăria Comunei C. J., reprezentată de primar H.E. și T.A.V., având ca obiect suprafața de 32,34 ha pășune în trupul „C.C.”, pe o durată de 10 ani. Prin declarația de eligibilitate din 25.05.2010, inculpatul T.A.V. a declarat că pe parcelele închiriate în baza contractului de închiriere nr. (...) vor pășuna un nr. de 172 ovine și 7 bovine între 6 luni și 2 ani.
4. În data de 19.04.2011, inculpatul T.A.V. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2011, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 35,15 ha.
Prin declarația de eligibilitate din 12.04.2011, inculpatul a declarat că pe parcelele închiriate în baza contractului de închiriere nr. (...) vor pășuna un nr. de 172 ovine și 7 bovine între 6 luni și 2 ani. A depus în copie și contractul de închiriere nr. (...), în copie.
5. În data de 27.04.2012, inculpatul T.A.V. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2012, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 35,72 ha, precizând că deține 140 ovine, fapt menționat și în declarația de eligibilitate din aceeași dată, în care a bifat căsuța că va cosi cel puțin o dată pe an acest teren. În dosar a fost depus și contractul de închiriere nr. (...), în copie.
6. În data de 10.05.2013, inculpatul T.A.V. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2013, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 36,11 ha, fără a preciza dacă deține animale. În declarația de eligibilitate din 08.05.2013, în care a bifat și căsuța că va cosi cel puțin o dată pe an acest teren, a menționat că va pășuna cu 11 bovine și 44 ovine. În dosar a fost depus și contractul de închiriere nr. (...), în copie.
S-a arătat de instanța de fond că raționamentul expus în privința situației inculpatului C.I. este pe deplin aplicabil și în privința inculpatului T.A.V., care în campaniile 2007, 2009, 2010, 2011, 2012 și 2013 a depus în cadrul APIA cereri de plată și documente în susținerea acestora care conțineau date false, după cum urmează: 2007 (cererea completare a cererii de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007, înregistrată sub nr. (...)), 2009 (cererea din data de 13.05.2009, de completare a cererii unice de plată pe suprafață 2009, înregistrată sub nr. (...), respectiv contractul de închiriere nr. (...)), 2010 (cererea din data de 25.05.2010, de completare a cererii unice de plată pe suprafață 2010, înregistrată sub nr. (...), contractul de închiriere pășune „C.C.” nr. (...) și declarația de eligibilitate din 25.05.2010), 2011 (cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), declarația de eligibilitate din 12.04.2011 și contractul de închiriere nr. (...)), 2012 (cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), declarația de eligibilitate din aceeași dată și contractul de închiriere nr.(...)) și 2013 (cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), declarația de eligibilitate din 08.05.2013 și contractul de închiriere nr. (...)).
Instanța a constatat că toate aceste documente au fost depuse de către inculpați cu unicul scop de a justifica obținerea subvenției – datele inserate fiind false. Prin modalitatea de întocmire a acest documente, prezentarea și utilizarea lor în cadrul APIA, această din urmă instituție a fost indusă în eroare, fapt ce a atras acordarea, pe nedrept, de sume de bani cu titlu de subvenție, aspecte care exclud reținerea cauzei de împiedicare a exercitării acțiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C.proc.pen.
Instanța a mai reținut că documentele false aveau aptitudinea de a produce consecința juridică specială prevăzută de norma de incriminare - obținerea de fonduri din bugetul Uniunii Europene, fiind de natură a justifica îndeplinirea condiției referitoare la exploatarea efectivă a pășunilor chiar de către cei doi inculpați, condiție obligatorie pentru obținerea subvențiilor. Solicitarea la plată a suprafețelor de pășuni comunale fără ca acestea să fi fost exploatate efectiv de către cei doi inculpați ar fi determinat neeligibilitatea acestora și neacordarea lor.
Pe de altă parte, chiar dacă fondurile primite au fost depuse la casieria Primăriei Comunei C. J., au fost evidențiate în contabilitate sau în bugetele anulate și utilizate chiar și pentru întreținerea pășunilor, așa cum a susținut apărarea, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii nu prezintă importanță modul de folosire de către beneficiar a sumelor acordate de A.P.I.A. Legea nu condiționează existența infracțiunii de folosirea banilor obținuți în alt scop decât cel al îndeplinirii obiectivelor promise în vederea obținerii banilor, respectiv de obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust și nici de producerea unei pagube, cum o face la infracțiunea de înșelăciune, utilizarea necorespunzătoare a fondurilor europene fiind sancționată distinct, conform art. 18² din Legea nr. 78/2000.
Astfel, s-a arătat că dacă fondurile se obțin ilegal, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, potrivit legislației române, chiar dacă aceste fonduri au fost folosite potrivit destinației pentru care au fost obținute și chiar dacă, în concret, scopul utilizării lor ar fi fost unul moral.
De asemenea, s-a susținut de instanța de fond că nu prezintă relevanță nici faptul că autoritatea contractantă, indusă în eroare fiind de documentele și declarațiile false, a aprobat cererile de plată ale inculpaților, eventual ca urmare și a unei verificări sumare a documentației depuse.
Cu privire la forma de vinovăție cu care faptele au fost comise de către cei doi inculpați, instanța a reținut că, potrivit art. 16 alin. (3) din C.pen. din 2009, fapta este sǎvârșitǎ cu intenție când făptuitorul: a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte (intenție directă); b) prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui. (intenție indirectă). – reglementare care este similară cu cea regăsită în C.pen. din 1968, la art. 19 alin. (1) pct. 1 – text de lege care era în vigoare la data comiterii faptelor.
Inculpatul C.I. este născut la data de (...) (avea 34 de ani la prima cerere de acordare a subvențiilor), este cetățean român, necăsătorit, nu are copii, are studii medii, și era angajat ca muncitor la Primăria Comunei C. J., în perioada de referință.
Inculpatul T.A.V. este născut la data de (...) (avea 45 de ani la prima cerere de acordare a subvențiilor), este cetățean român, este căsătorit, are 2 copii și era angajat ca muncitor la Primăria Comunei C. J., în perioada de referință.
Instanța a constatat că, într-adevăr, probele administrate confirmă că ambii inculpați au acționat ca urmare a îndrumărilor primite de la inculpatul H.E., primar al Comunei C. J.. Cu toate acestea, activitatea infracțională a presupus semnarea unor contracte, obținerea unor documente eliberate inclusiv de Primăria Comunei C. J., deschiderea unor conturi bancare, iar mai apoi depunerea unor cereri de acordare a subvențiilor în cadrul APIA – Centrul Regional Reghin.
De asemenea, relevant în raport de poziția subiectivă a inculpaților este și faptul că ambii încheiaseră contracte de arendă, în calitate de arendași, cu un număr ridicat de arendatori. Apoi, trebuie observat că formularele cererilor de obținere a subvențiilor și declarațiile de eligibilitate aveau inserate sancțiunile penale la care se expun persoanele care nu oferă date exacte cu privire la suprafețele de teren declarate – documente semnate personal de către ambii inculpați, aspect care nu a fost contestat.
Nu trebuie omis faptul că inculpații dețineau, înainte de încheierea actelor juridice prezentate, suprafețe de teren infime în raport de cele pentru care au primit subvenții. Cu toate acestea, au depus cereri de plată în cadrul APIA și au primit sume de bani cu titlu de subvenție de ordinul sutelor de mii de lei.
Toate acestea demonstrează că inculpații au prevăzut și au urmărit ca prin încheierea contractelor, prin depunerea documentelor false și prin solicitarea subvențiilor să obțină, pe nedrept, sume de bani pentru suprafețe de pășune pe care le-au închiriat fictiv de la Primăria Comunei C. J.. Faptul că, ulterior, au depus sumele de bani obținute la casieria primăriei nu schimbă poziția lor subiectivă în raport de comiterea elementului material.
Totodată, s-a reținut că chiar dacă este plauzibil faptul că toată activitatea infracțională a fost gândită de alte persoane, acest aspect nu poate să conducă la concluzia că inculpații nu au prevăzut rezultatul faptelor lor, în condițiile în care experiența de viață, vârsta pe care o aveau, faptul că erau angajați ai unei instituții publice și împrejurarea că înscrisurile pe care le-au semnat prevedeau în mod clar ce obligații aveau odată cu depunerea cererilor de subvenții reprezintă elemente ce demonstrează că au fost conștienți încă de la început că ceea ce au făcut contravenea legii, iar documentele depuse în cadrul APIA nu reflectau situația reală a suprafețelor de teren închiriate.
S-a arătat de instanța de fond că deși poate fi acceptat că în perioada anilor 2007-2010 exista o oarecare incoerență legislativă în domeniul accesării fondurilor europene (așa cum apărarea a invocat pe parcursul procesului), asta nu exonerează și nu explică încheierea unor contracte fictive, urmată de depunerea acestora la APIA. Situația este similară și în raport de apărarea potrivit căreia la nivelul Instituției Prefectului Județului Mureș ar fi avut loc discuții referitoare la necesitatea accesării fondurilor europene.
Raportat la aceste considerente, a susținut instanța de fond că întrucât inculpații au comis cu intenție infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată, prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen., va analiza în continuare incidența prescripției răspunderii penale.
Potrivit art. 5 alin. (1) din C.pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
C.pen. din 2009 a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, fiind relevante în speță prevederile art. 155 alin. (1) din cuprinsul său, potrivit cărora: „(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”.
Prin Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C.pen., este neconstituțională.
Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial cu numărul 518 din data de 25 iunie 2018, iar, potrivit art. 147 alin. 1 din Constituția României: „Dispozițiile din legile (..) constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.”
Prin Decizia nr. 358/2022, Curtea Constituțională a stabilit, în esență că, „în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.”
După pronunțarea acestei decizii, art. 155 alin. (1) din C.pen. a fost modificat prin OUG nr. 72/2022, publicată în Monitorul Oficial cu nr. 531 din data de 30 mai 2022, având următorul conținut: „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."
Prin Decizia 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, s-a stabilit faptul că „normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C.pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din C.pen.”
Prin urmare, instanța reține că forma avută de art. 155 alin. (1) din C.pen. cuprinsă în intervalul 25.06.2018 – 30.05.2022 este legea penală mai favorabilă și că inculpaților li se aplică numai termenele generale de prescripție a răspunderii penale.
Conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C.pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.
Potrivit art. 154 alin. (2) din C.pen., (..) în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor de obicei, de la data săvârșirii ultimului act.
S-a reținut că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al răspunderii penale nu este momentul ultimei plăți realizate de gestionarul fondurilor europene către solicitant, ci data producerii rezultatului relevant penal, respectiv obținerea de bani provenind din fonduri europene, în concret, data la care a fost avansată prima plată (tranșă) către inculpați corespunzător ultimului act material ce intră în conținutul infracțiunii continuate.
Prin urmare, momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție în situația inculpatului C.I. este 19.10.2011, data deciziei de plată în avans nr. (...), iar momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție în situația inculpatului T.A.V. este 13.09.2013, data deciziei de plată nr. (...).
Instanța a mai constatat că în cauză a operat o suspendare a cursului termenului prescripției răspunderii penale în raport de inculpatul T.A.V., întrucât, prin art. 41 și art. 43 alin. (2) din Decretul Prezidențial nr. 195 din data de 16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României (publicat în M.Of.212/16.03.2020), judecata dosarului 1381/96/2015 (la acel moment aflat pe rolul Tribunalului Harghita) a fost suspendată de drept (a se vedea în acest sens rezoluția din data de 16.03.2020, a președintelui completului de judecată învestit la acel moment cu soluționarea cauzei), fiind suspendată curgerea termenului de prescripție în intervalul 16.03.2020-14.05.2020, starea de urgență instituită fiind menținută prin Decretul Președintelui României nr.240/14.04.2020 (publicat în M. Of. nr.311/14.04.2020), suspendarea durând 60 de zile.
În ceea ce privește efectele Decretelor Președintelui României nr. 195/16.03.2020 și nr. 240/14.04.2020 privind instituirea, respectiv prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, s-a reținut că acestea reprezintă cauze de suspendare a cursului prescripției răspunderii penale.
Potrivit art. 156 alin. (1) din C.pen., cursul termenului prescripției răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal.
Prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, s-a stabilit, în cuprinsul Anexei nr. 1, în cuprinsul dispozițiilor art. 43, că activitatea de urmărire penală și cea a judecătorilor de drepturi și libertăți se desfășoară numai cu privire la anumite cauze, enumerate la lit. a), b) și c) ale alin. (1), iar, de asemenea, la alin. (2) s-a stabilit că procesele penale aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgență, cu anumite excepții. De asemenea, potrivit art. 43 alin. (8) din același act normativ, pe durata stării de urgență, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripția răspunderii penale se suspendă.
În mod similar, Decretul Președintelui României nr. 240/2020 a stabilit, în Anexa nr. 1, în cuprinsul dispozițiilor art. 64, condițiile în care urmau a se desfășura activitatea de urmărire penală și activitatea de judecată în cauzele penale. Cu privire la activitatea de judecată, în art. 63 alin. (5), s-a stabilit că procesele penale aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgență, cu anumite excepții.
Totodată, la art. 64 alin. (13) s-a stabilit, la fel precum decretului Președintelui României nr. 195/2020, că pe durata stării de urgență, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit decretului, prescripția răspunderii penale se suspendă, suspendarea operând de drept, fără a fi necesară emiterea unei ordonanțe sau a unei încheieri în acest scop.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 152/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 387 din data de 13.05.2020 (paragraful nr. 98), s-a evidențiat că decretul Președintelui nu este decât un act administrativ normativ, anume un act de reglementare secundară care pune în executare un act de reglementare primară. Totodată, în considerentele aceleiași decizii (paragrafele nr. 100-101), s-a observat că, printre măsurile de primă urgență, Președintele a dispus și limitarea activității de urmărire penală și cea a judecătorilor de drepturi și libertăți, respectiv suspendarea de drept a proceselor penale aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv a celor aflate în procedură în camera preliminară, iar aceste dispoziții, pe care Președintele le-a apreciat drept „măsuri de primă urgență cu aplicabilitate directă”, nu sunt prevăzute de art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 și constituie, în mod expres sau implicit, derogări de la legislația în vigoare la momentul instituirii stării de urgență. Președintele a dispus atât suspendarea sau neaplicarea unor dispoziții legale, cât și modificarea și completarea unor dispozițiile legale, cu impact asupra drepturi și libertăți fundamentale (precum dreptul la muncă, libertatea economică și accesul liber la justiție).
Prin urmare, s-a arătat că chiar dacă decretele emise de Președintele României reprezintă doar acte administrative normative, acte de reglementare secundară ce pun în executare acte de reglementare primară, având forță juridică inferioară legii și care nu pot să deroge, să se substituie sau să adauge la lege, motiv pentru care aceste decrete nu se încadrează în noțiunea de lege penală care să reprezinte o cauză de suspendare a prescripției răspunderii penale, emiterea lor reprezintă o „împrejurare de neprevăzut sau de neînlăturat”, de natură a conduce la suspendarea cursului prescripției răspunderii penale potrivit art. 156 alin. (1) din C.pen.
Așadar, s-a constatat că termenul de prescripție generală a răspunderii penale în privința faptei comise de inculpatul C.I. s-a împlinit în 18.10.2019 (termenul de prescripție era deja împlinit la data decretelor prezidențiale, deci nu mai putea fi suspendat). De asemenea, termenul de prescripție generală a răspunderii penale în privința faptei comise de inculpatul T.A.V. s-a împlinit în data de 12.11.2021.
Față de dispozițiile art. 396 alin. (6) din C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C.proc.pen., instanța a dispus încetarea procesului penal în privința ambilor inculpați, în raport de infracțiunile de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată, prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen.

*

Referitor la infracțiunile de spălare a banilor, reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpaților, s-a reținut că, potrivit art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 – text de lege în vigoare la data la care s-a arătat că faptele au fost comise, constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni.
Conform art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, ascunderea ori disimularea adevăratei naturi, a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni.
Cele două reglementări sunt identice, inclusiv din perspectiva pedepsei prevăzute de lege.
Acuzațiile ce se aduc prin actul de sesizare vizează faptul că în data de 07.05.2007 și în data de 09.09.2009, fiind instigat de inculpatul H.E., inculpatul C.I. a încheiat și semnat, contrar prevederilor legale, două contracte de închiriere a unei pășuni comunale, pentru care a solicitat și obținut pe nedrept subvenții APIA, subvenții pe care apoi le-a virat/achitat la casieria Primăriei C.J., iar ulterior să fie folosiți în interesul comunei, disimulându-se adevărata natură a provenienței lor, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni (art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, art. 306 din C.pen.).
Apoi, referitor la inculpatul T.A.V. s-a reținut că în data de 07.05.2007 și în data de 09.09.2009, fiind instigat de inculpatul H.E., a încheiat și semnat, contrar prevederilor legale, două contracte de închiriere a unei pășuni comunale, pentru care a solicitat și obținut pe nedrept subvenții APIA, subvenții pe care apoi le-a virat/achitat la casieria Primăriei C.J., iar ulterior să fie folosiți în interesul comunei, disimulându-se adevărata natură a provenienței lor, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni (art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, art. 306 din C.pen.).
Dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 reglementează o modalitate de săvârșire a infracțiunii de spălare a banilor, al cărei element material constă în fapte de ascundere sau disimulare care, prin natura lor, nu pot fi decât subsecvente dobândirii bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni și, totodată, diferite de acțiunile sau inacțiunile care formează elementul material al infracțiunii predicat. Noțiunile de ascundere și disimulare presupun, de obicei, activități complexe, secrete, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Instanța a constatat că prin acțiunea de depunere a banilor primiți de către cei doi inculpați cu titlu de subvenție din partea APIA la casieria Primăriei C.J. nu se realizează niciuna dintre formele alternative ale infracțiunii de spălare a banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, pentru că inculpații nu au ascuns și nici nu au disimulat adevărata natură sau proveniența acestora.
Din contră, așa cum anterior s-a arătat, sumele de bani au fost depuse la casierie, cu titlu de subvenție, așa cum rezultă din declarațiile date de martora M.F. (contabila Primăriei Comunei C. J. în perioada 2002-2015), care a arătat că sumele de bani obținute de inculpații T.A. și C.I. au fost depuse de aceștia în conturile bancare ale Primăriei Comunei C. J., au fost evidențiate în contabilitatea primăriei și menționate în bugetele anuale.
De asemenea, s-a arătat că martora B.M. (casier în cadrul Primăriei Comunei C. J. în perioada de referință) a declarat același lucru, respectiv că inculpații T.A. și C.I. au depus la casieria primăriei sumele de bani obținute cu titlu de subvenție, pentru care le elibera chitanțe ce purtau mențiunea „subvenții pășune conform contract nr. ..”.
Totodată, martora P.A.V. (contabil în cadrul Primăriei Comunei C. J., care a urmat martorei M.F.) a declarat și ea că inculpații T.A. și C.I. au depus sume de bani într-un cont al primăriei care avea destinația de a evidenția sume de bani provenite din venituri proprii și din subvenții.
Prin urmare, s-a reținut de instanța de fond că având în vedere că în cauză materialitatea faptelor reținute prin rechizitoriu există (acțiunea de depunere a banilor s-a dovedit), este exclusă pronunțarea unei soluții de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C.proc.pen.
Cu toate acestea, a arătat instanța de fond acțiunile reținute de procuror în sarcina inculpaților nu se circumscriu noțiunilor de ascundere ori disimulare, din cuprinsul art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, fapt pentru care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de aceste text de lege, motiv pentru care se va dispune achitarea inculpaților, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C.proc.pen.
V. Acțiunea civilă
S-a reținut că potrivit art. 25 alin. (5) din C.proc.pen., în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. 1 lit. b) teza întâi, lit. e), f) – cu excepția prescripției, i) și j) în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (29, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă. Prin urmare, având în vedere că în cauză se va dispune încetarea procesului penal ca urmare a incidenței prescripției răspunderii penale, instanța va soluționa acțiunea civilă alăturată acțiunii penale, față de inculpații T.A.V. și C.I..
Prin adresa nr. (...), Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) București a formulat cerere de constituire de parte civilă și a solicitat ca inculpații să fie obligați să plătească următoarele sume, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal, conform O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare:
- în privința inculpatului C.I., în campaniile 2007, 2009, 2010 și 2011 suma de 504.191 lei, reprezentând subvenții pentru pășuni comunale;
- în privința inculpatului T.A.V., în campaniile 2007, 2009, 2010, 2011, 2012 și 2013 suma de 160.012,75 lei, reprezentând subvenții pentru pășuni comunale.
Potrivit dispozițiilor art. 19 din C.proc.pen., obiectul acțiunii civile exercitată în cadrul procesului penal îl constituie repararea pagubei pricinuită părții civile, iar potrivit art. 1357 din C.civ. răspunderea civilă delictuală este antrenată atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției.
Prejudiciul este reprezentat de consecințele negative patrimoniale sau morale suferite de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșită de inculpat; acesta trebuind să fie cert, ceea ce presupune că este sigur în ce privește existența sa și posibilitățile de evaluare. Mai trebuie reținut că prejudiciul cert este atât cel actual, adică deja produs, cât și cel viitor, care este sigur că se va produce și este susceptibil de evaluare, însă nu și prejudiciul eventual.
Astfel cum s-a arătat la momentul soluționării laturii penale a cauzei, faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, fiind răsturnată prezumția de nevinovăție, iar legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudiciu rezultă din analiza probelor existente la dosar.
Din punctul de vedere al noțiunii de „neregulă”, s-a reținut că aceasta a fost definită inițial prin O.G. nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare și ulterior în O.U.G. nr. 66/2011.
S-a reținut că potrivit art. 2 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 79/2003, modificat prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 20/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 79/2003, neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al Comunității Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită.
Potrivit art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, neregulă este orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.”
Conform art. 12¹ din OUG 125/2006, sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin din fondurile europene și/sau din fondurile publice naționale aferente acestora se recuperează cu aplicarea accesoriilor fiscale calculate potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 17 din OUG 66/2011, orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia.
Instanța a reținut că prin faptele ilicite inculpații au obținut fonduri net superioare celor pe care aveau posibilitatea să le obțină în mod legal față de suprafețele deținute în proprietate ori în arendă, iar legătura de cauzalitate între faptele ilicite și prejudiciu este dovedită de probele administrate în cauză.
Referitor la gravitatea neregulilor constatate, respectiv la amploarea implicațiilor financiare, instanța a reținut următoarele:
Inculpatul C.I.
- în campania 2007, a solicitat subvenții pentru suprafața totală de 250,44 ha, din care 243,21 ha erau neeligibile (97,11 %);
- în campania 2009, a solicitat subvenții pentru suprafața totală de 249,57 ha, din care 243,21 ha erau neeligibile (97,45 %);
- în campania 2010, a solicitat subvenții pentru suprafața totală de 249,87 ha, din care 243,21 ha erau neeligibile (97,33 %);
- în campania 2011, a solicitat subvenții pentru suprafața totală de 250,01 ha, din care 243,21 ha erau neeligibile (97,28 %);
Inculpatul T.A.V.
- în campania 2007, a solicitat subvenții pentru suprafața totală de 37,43 ha, din care 34,53 ha erau neeligibile (92,25 %);
- în campania 2009, a solicitat subvenții pentru suprafața totală de 36,22 ha, din care 33,82 ha erau neeligibile (93,37 %);
- în campania 2010, a solicitat subvenții pentru suprafața totală de 35,19 ha, din care 32,34 ha erau neeligibile (91,90 %);
- în campania 2011, a solicitat subvenții pentru suprafața totală de 35,15 ha, din care 32,34 ha erau neeligibile (92,00 %);
- în campania 2012, a solicitat subvenții pentru suprafața totală de 35,72 ha, din care 32,34 ha erau neeligibile (90,53 %);
- în campania 2013, a solicitat subvenții pentru suprafața totală de 36,11 ha, din care 32,34 ha erau neeligibile (89,55 %);
Având în vedere faptul că amploarea pagubei creată prin faptele inculpaților este una foarte ridicată (procentul suprafețelor pentru care nu puteau obține în mod legal subvențiile este de peste 90% în fiecare an, în cazul inculpatului C.I. chiar peste 97%) și constatând că sunt îndeplinite toate condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale, instanța a admis în totalitate acțiunea civilă formulată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) București și a obligat inculpații la plata către aceasta a următoarelor sume de bani:
- inculpatul C.I., suma de 504.191 lei, reprezentând subvenții pentru pășuni comunale, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal;
- inculpatul T.A.V., suma de 160.012,75 lei, reprezentând subvenții pentru pășuni comunale, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal.
Referitor la solicitările procurorului și ale reprezentantului părții civile de la termenul din 12.09.2024, de obligare a inculpaților la achitarea acestor sume de bani, în solidar cu partea responsabilă civilmente Unitatea Administrativ Teritorială Comuna C. J., instanța a reținut că, potrivit art. 86 din C.proc.pen., persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal și se numește parte responsabilă civilmente.
Unitatea Administrativ Teritorială Comuna C. J. nu poate fi obligată în solidar cu inculpații C.I. și T.A.V. la plata prejudiciului, pentru că aceasta nu are calitatea de parte responsabilă civilmente în raport de cei doi, ci în raport de inculpatul H.E., față de care acțiunea civilă va fi lăsată nesoluționată.
Conform alin. (1) al art. 1373 din C.civ., comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta sǎvârșitǎ de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. Alin. (2) prevede că este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia.
S-a reținut astfel de instanța de fond că ambii inculpați erau angajați ai Primăriei Comunei C. J., dar obținerea nelegală a subvențiilor, acțiunea care reprezintă elementul material al infracțiunii prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, nu are nicio legătură cu activitatea profesională derulată în cadrul primăriei, în calitate de angajați.
VI. Măsuri asigurătorii, desființarea unor înscrisuri, cheltuieli judiciare, onorarii apărători din oficiu
S-a reținut că prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș din 14.05.2015, în dosarul de urmărire penală nr.109/P/2012, s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaților H.E., C.I. și T.A.V., măsură care a fost menținută prin Încheierea FN/25.01.2022, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 1381/96/2015/a5*, respectiv prin Încheierea penală nr. 43/13.08.2024, pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 1381/96/2015/a8.
Față de prevederile art. 397 alin. (5) și art. 25 alin. (5) din C.proc.pen., având în vedere modalitatea de soluționare a acțiunii penale și a celei civile în raport de inculpatul H.E., instanța a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș din 14.05.2015, în dosarul de urmărire penală nr.109/P/2012, asupra bunurilor acestuia, urmând ca măsura să înceteze de drept dacă partea civilă nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În ceea ce privește situația inculpaților T.A.V. și C.I., câtă vreme s-a constatat că acțiunea civilă exercitată împotriva acestora este întemeiată, în vederea garantării reparării pagubei, s-a dispus menținerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș din 14.05.2015, în dosarul de urmărire penală nr. 109/P/2012.
Conform art. 25 alin. (3) din C.proc.pen., instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii. Pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris în cadrul soluționării acțiunii penale nu este necesară o solicitare expresă din partea procurorului sau din partea părților/subiecților procesuali principală, instanța fiind ținută, din oficiu, să soluționeze cauza sub toate aspectele.
Având în vedere că inculpații C.I. și T.A.V. au depus în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură documente false și au obținut pe baza acestora, pe nedrept, sume de bani cu titlu de subvenție (așa cum acestea au fost analizate anterior), instanța a dispus desființarea acestora, după cum urmează:
- cererea formulată în data de 10.05.2007 de inculpatul C.I., de completare a cererii de plată înregistrată sub nr. (...);
- cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul C.I.;
- cererea formulată de inculpatul C.I. în data de 25.05.2010, de completare a cererii unice de plată înregistrată sub nr. (...);
- declarația de eligibilitate din 25.05.2010, dată de inculpatul C.I.;
- cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul C.I.;
- declarația de eligibilitate din 01.04.2011, dată de inculpatul C.I.;
- cererea completare a cererii de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007, înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul T.A.V.;
- cererea din data de 13.05.2009, de completare a cererii unice de plată pe suprafață 2009, înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul T.A.V.;
- cererea din data de 25.05.2010, de completare a cererii unice de plată pe suprafață 2010, înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul T.A.V.
- declarația de eligibilitate dată de inculpatul T.A.V. în 25.05.2010;
- cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul T.A.V.;
- declarația de eligibilitate din 12.04.2011, dată de inculpatul T.A.V.;
- cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul T.A.V.;
- declarația de eligibilitate din 27.04.2012, dată de inculpatul T.A.V.;
- cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul T.A.V.;
- declarația de eligibilitate din 08.05.2013, dată de inculpatul T.A.V.;
- contractul de închiriere nr. (...) între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și C.I.;
- contractul de închiriere nr. (...) între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și T.A.V.
- contractul de închiriere nr. (...), între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și C.I.;
- contractul de închiriere nr. (...), între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și T.A.V..
În temeiul art. 275 alin. (6) din C.proc.pen., onorariile parțiale ale apărătorilor din oficiu desemnați în cauză s-au achitat din fondurile Ministerului Justiției – Tribunalul Alba și au rămas în sarcina statului, după cum urmează: 250 de lei pentru avocatul din oficiu desemnat pentru inculpatul H.E., avocat P.O.T. (delegație (...)); 250 de lei pentru avocatul din oficiu desemnat pentru inculpatul C.I., avocat M.M.G. (delegație (...)); 250 de lei pentru avocatul din oficiu desemnat pentru inculpatul T.A.V., avocat V.S.N. (delegație (...)).
În temeiul art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C.proc.pen., având în vedere că inculpații T.A.V. și C.I. au cerut continuarea procesului penal și că față de ei s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, instanța i-a obligat pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cadrul acestui proces penal, în cuantum total de câte 1.900 de lei, fiecare, din care câte 1.400 de lei în cursul judecății în fața Tribunalului Alba (7 termene de judecată acordate, din culpa procesuală a inculpaților) și câte 500 de lei în cursul urmăririi penale.

*

II.APELURILE DECLARATE:
Împotriva sentinței penale nr. 19/27.02.2025 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. 1381/96/2015, în termenul legal prevăzut de Codul de procedură penală au declarat calea de atac a apelului inculpații C.I., T.A.V. și avocat ales G.V. pentru inculpatul H.E. (decedat).
În expunerea scrisă a motivelor de apel, depuse la dosar de apărătorul ales al inculpaților C.I., T.A.V. și H.E. (decedat), s-a solicitat în esență:
I.În principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru ca Tribunalul Alba să solicite parchetului să clarifice obiectul și limitele judecății și dacă procurorul aduce suficiente explicații cu privire la viciile substanțiale constatate, să procedeze la o nouă judecată în prim grad, iar dacă procurorul nu oferă asemenea clarificări, atunci să restituie cauza la parchet pentru refacerea rechizitoriului.
II. În subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe ca urmare a nemotivării hotărârii.
III. În terțiar, achitarea inculpaților H.E., T.A.V. și C.I. pentru săvârșirea faptelor de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prev. de art. 47 din Cod penal raportat la art. 18 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 în baza dispozițiilor art.16 al.l lit.b C.p.pen. teza I, iar în subsidiar, art.16 al. l lit. b teza a II-a Cod procedură penală.
Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii civile exercitate de APIA.

*

I. În motivare, cu privire la primul motiv de apel, după enunțarea dispozițiilor legale prev. de art. 5, art. 286, art. 305, art. 309, art. 327, art. 328 alin. l, art. 371 Cod procedură penală, s-a arătat că potrivit acestora, toată procedura desfășurată pentru angajarea răspunderii penale nu poate fi pusă în operă decât în raport de existența unor fapte concrete.
În acest sens, teoria și practica penală nu acceptă o răspundere penală „sine die” în care vinovăția, ca trăsătură esențială a faptei, să fie una apriorică sau conjuncturală, fără a fi evidențiată fapta în concret.
A accepta orice altă alternativă la această rigoare echivalează cu o mutație procesuală imposibilă ce translatează sensul juridic corect, dintr-o faptă concretă determinată către una virtuală ce s-ar fi putut produce sau care s-ar fi produs.
O asemenea perspectivă relativizează și compromite, în mod inacceptabil, realizarea actului de justiție care s-ar muta din domeniul obiectiv în cel virtual, din „real” în „eventual”, din termenii unei judecăți veritabile în cei de predicție sau de simplă probabilitate.
Nu în ultimul rând, în împrejurările în care fapta concretă rămâne necunoscută, drepturile și garanțiile procesuale ale inculpaților sunt grav vătămate, iar apărarea, în exercițiul ei real, este practic blocată.
Prin urmare, s-a susținut că încălcarea la care se referă echivalează cu anularea efectivă a dreptului la apărare.
Totodată, în aceeași măsură, sunt încălcate principiile fundamentale ale procesului penal referitoare la scopul acestuia (art. 1 C.proc.pen.), legalitatea procesului (art.2 C.pr.pen.), aflarea adevărului (art.5 C.pr.pen.), prezumția de nevinovăție (art.4 C.pr.pen), dreptul la un proces echitabil (art.8) și, nu mai puțin, prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În considerarea acestui element vital pentru desfășurarea procedurii penale, în doctrină s-a apreciat că „descrierea faptei în actul de sesizare este o condiție a asigurării posibilității de exercitare a unei apărări efective de către inculpat”. Doar în raport cu o faptă concretă se pot face apărări concrete.
De asemenea, s-a considerat că „în ceea ce privește modalitatea de descriere a faptei în rechizitoriu, aceasta trebuie să facă referire la datele privitoare la faptă, cât și la împrejurările în care a fost comisă (unde și când a fost săvârșită, prin ce mijloace și pentru care motive etc.). Fiecare faptă expusă și fiecare afirmație făcută trebuie sprijinite pe o referire la probele existente, cu indicarea paginii din dosar.
În practica judiciară s-a arătat că rechizitoriul nu este regulat întocmit atât timp cât în expozitivul acestuia nu se descrie fiecare fapta reținută în sarcina inculpaților, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită.
Aceeași relevanță cu totul specială este dată și în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului care a recunoscut, în repetate rânduri, „dreptul acuzatului de a fi informat nu numai cu privire la cauza acuzației, adică faptele materiale de care este acuzat și pe care se bazează acuzația, dar și la „natura” acuzației, adică încadrarea juridică a faptelor în cauză”^.
Pentru evaluarea corectă a dreptului inculpatului de a fi informat în legătură cu faptele pentru care îi este angajată răspunderea penală, Curtea Europeană s-a raportat la „conceptul de acuzație în materie penală care are o semnificație autonomă, independentă de clasificările utilizate de sistemele juridice naționale ale statelor membre”. Acesta este definit drept „notificarea oficială, din partea autorității competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale”.
De asemenea, s-a apreciat că „în materie penală, furnizarea de informații complete și detaliate privind acuzațiile împotriva unui pârât este o condiție esențială pentru a se asigura că procedurile sunt corecte. Informațiile trebuie să se refere la data săvârșirii infracțiunii și la locul în care a fost comisă fapta, aspecte care s-au modificat pe parcursul derulării procedurilor și care nu au fost cunoscute de persoana acuzată etc.”
Totodată, arătarea faptelor nu înseamnă arătarea denumirii acestora cu referire la acte generice și interpretabile, ci înseamnă descrierea fiecărui act infracțional într-o manieră exactă, care să excludă echivocul”^.
Rechizitoriul, ca act de inculpare, trebuie să îndeplinească anumite condiții de formă, dar și de conținut. Art. 6 par. 3 lit. a) CEDO obligă autoritățile judiciare care exercită funcția de acuzare să informeze persoana bănuită de comiterea unei infracțiuni, în mod amănunțit, asupra naturii si cauzei acuzației aduse împotriva sa.
În același sens s-a pronunțat și jurisprudența ’’Problema descrierii faptelor reținute în sarcina inculpatului în rechizitoriu este una foarte spinoasă în practică, fiind tratată diferit de participanții în procesul penal în funcție de interesele procesuale care îi ghidează. (...) înțelegerea obiectului judecății este primordială pentru a se putea păși la judecata cauzei într-o procedură echitabilă, acuzațiile aduse inculpaților trebuind să fie formulate într-o manieră suficient de clară, care să le permită acestora să înțeleagă obiectul și semnificația penală a faptelor pretins infracționale, spre a le fi asigurate bazele exercitării unei apărări calificate, având în vedere că audierea inculpaților, a martorilor, precum și administrarea, în general, a tuturor probelor în cursul cercetării judecătorești depind, într-o proporție covârșitoare, de modalitatea în care acuzațiile sunt descrise în rechizitoriu de către procuror.
Deopotrivă, s-a apreciat că și instanța de judecată trebuie să înțeleagă obiectul judecății pentru ca, în aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. (2) C.pr.pen., să fie în măsură să explice inculpaților învinuirile ce îi se aduc, neputând fi admis ca lămurirea obiectului judecății să se facă pe parcursul cercetării judecătorești sau, chiar mai rău, prin considerentele sentinței penale, o asemenea abordare fiind de natură a încălca flagrant dreptul la apărare al inculpatului. De multe ori în practică însă, se constată că judecătorii de cameră preliminară se mulțumesc cu o descriere mai degrabă sintetică a faptelor reținute în rechizitoriu decât cu una detaliată, preferând o înțelegere de ansamblu, structurală, a acuzației, în dauna uneia cât mai fidele. De cele mai multe ori, aceasta se întâmplă din rațiuni de prudență procesuală, judecătorii manifestând o anumită reticență în a solicita lămuririle necesare cu privire la descrierea corectă și completă a faptelor, motivând că o astfel de lămurire ar presupune serioase interferențe cu fondul acuzației, ceea ce ar exceda obiectul procedurii de cameră preliminară. Deși, într-o anumită măsură, ar putea fi de înțeles această prudență procesuală manifestată de judecătorii de cameră preliminară, admițând că solicitarea unor lămuriri cu privire la descrierea faptelor, despre care s-ar putea interpreta că interferează cu fondul cauzei, poate fi apreciată ca o exprimare anticipată a opiniei cu privire la sentința ce ar urma să fie dispusă în cauză, ceea ce nu este de dorit întrucât ar conduce la incompatibilizarea judecătorului de cameră preliminară de a proceda la judecata pe fond a cauzei, s-a arătat că se apreciază că, în beneficiul unei proceduri echitabile, care să asigure exercitarea plenară a drepturilor procesuale de către inculpat, este preferabil că judecătorul să verifice descrierea faptei în rechizitoriu sub toate aspectele ce prezintă relevanță penală, aceasta fiind singura modalitate aptă să conducă la o legală sesizare a instanței. Procedând la o atare verificare, care s-a dorit a fi exhaustivă, și nu temerară, judecătorul de cameră preliminară din speța de caz a dovedit că echilibrul procesual dintre acuzare și apărare impune în sarcina procurorului o rigoare ridicată din perspectiva descrierii faptelor.
În legătură cu o atare deficiență în descrierea acuzației, ÎCCJ a statuat: „Rechizitoriul procurorului ca act de sesizare a instanței trebuie să aibă (...) un anumit conținut pentru a configura obiectul judecății. Între elementele în acest sens pe care trebuie să le conțină rechizitoriul ca act de sesizare a instanței prin care procurorul cere acesteia să aplice legea inculpatului alături de încadrarea juridică și probele pe care se întemeiază se află și fapta imputată inculpatului. Rigurozitatea dispozițiilor legale privind obiectul judecății impune ca fapta dedusă judecății să fie reținută clar în actul de sesizare adică determinată prin toate elementele sale constitutive. Simpla mențiune privind săvârșirea unei anumite infracțiuni sau simpla reproducere a conținutului unui mijloc de probă prin care se face o anumită narațiune privind o fapta penală nu răspunde exigentelor legii pentru a putea fi inclusă în obiectul judecății. Ca atare, în condițiile în care învestește instanța prin rechizitoriu cu judecarea unei infracțiuni comisă în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen. procurorul este obligat să indice - iar judecătorul să le aibă ulterior în vedere la efectuarea cercetării judecătorești, deliberare și rezolvarea acțiunii penale în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) si (3) C. proc. pen. întrucât doar acestea constituie obiectul judecății în sensul art. 317 C. proc, pen. - toate actele materiale comise de inculpat în realizarea aceleiași rezoluțiuni prezentând fiecare în parte conținutul obiectiv al aceleiași infracțiuni descrise prin elemente concrete de individualizare [timp, loc, spațiu, persoane], verificabile ulterior cu ajutorul probelor strânse la urmărirea penală și administrate de instanță în condițiile art. 288-291 C. proc. pen. Nerespectarea obligațiilor legale imperative sus-menționate constituie pentru instanță o încălcare a regulilor de bază ale procesului penal stabilite prin art. 2, art. 3, art. 4 si art. 6 C. proc. pen. și a dreptului la apărare și la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. (1) si (2) din CEDO sancționate cu nulitatea absolută a hotărârii pronunțate în condițiile art. 197 alin. (2) si (3) C. proc. pen.”
S-a arătat că este utilă trimiterea la o cauză în care judecătorul de cameră preliminară s-a confruntat cu o situația identică, acesta reținând că: „în rechizitoriu nu s-a explicat de ce nu s-a reținut în încadrarea juridică și prevederile art. 35 N.C.P. sau 41 C.p. vechi, în condițiile în care în starea de fapt se face trimitere (tot la modul general) la înregistrarea, în mod repetat, de facturi fiscale ce nu reflectă operațiuni reale. Așadar, între expunerea în fapt și cea în drept există contradicții, la expunerea în fapt menționându-se acțiuni repetate de înregistrare a unor operațiuni comerciale fictive, iar la expunerea în drept reținându-se infracțiuni unice de evaziune fiscală/complicitate la evaziune fiscală.”
În literatura de specialitate s-a arătat faptul că, “Descrierea insuficientă a faptei dedusă judecății, [...] constituie neregularități de natură să afecteze aptitudinea rechizitoriului de a sesiza valabil instanța de judecată” (I. Kuglay în M. Udroiu -coordonator, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, 2015, p. 905-906).
Astfel, în procedurile penale, o garanție esențială a dreptului la un proces echitabil este asigurată de respectarea dreptului la apărare a celui suspectat sau acuzat de comiterea unei infracțiuni. O componentă importantă a acestei garanții este tocmai dreptul suspectului ori acuzatului de a fi informat de către autoritățile judiciare cu promptitudine, în mod detaliat și într-o limbă pe care o înțelege asupra naturii și cauzei acuzației. Numai în acest fel, persoanei în cauză îi este prezervat caracterul echitabil al procedurii și această persoană are ocazia să își exercite efectiv în procesul desfășurat împotriva sa dreptul la apărare [în acest sens, a se vedea: Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în continuare CJUE), Hotărârea din 13 iunie 2019, Moro, C- 646/17, EU:C:2019:489, punctul 43(https://curia.europa.eu/)].
Informarea cuprinde aducerea la cunoștința persoanei vizate a naturii și a cauzei acuzației formulate împotriva sa. Prin natura acuzației se înțelege încadrarea juridică dată faptei de care este învinuită persoana [în acest sens, a se vedea, spre exemplu: Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare CEDO), Mattoccia împotriva Italiei, hotărârea din 25 iulie 2000, Sadak împotriva Turciei, hotărârea din 17 iulie 2001; Del Latte împotriva Olandei, hotărârea din 9 noiembrie 2004 (https://hudoc.echr.coe.int/)], iar prin cauza acuzației se înțelege faptele materiale și împrejurările de fapt care constituie obiectul învinuirii [CEDO, Brozicek împotriva Italiei, hotărârea din 19 decembrie 1989; Steel și alții împotriva Marii Britanii, hotărârea din 23 septembrie 1998; Grecu împotriva României, hotărârea din 28 februarie 2007 (https: //hudoc. echr. coe. int/)].
În ceea ce privește momentul în care trebuie asigurat inculpatului beneficiul dreptului la informare, în principiu, acesta este cel târziu înainte ca instanța penală să înceapă examinarea acuzației pe fond și să deschidă dezbaterile [a se vedea în acest sens: CJUE,Hotărârea din 12 februarie 2020, Kolev și alții, C-704/18, EU:C:2020:92, punctul 39.
În acest sens, într-o procedură penală derulată în fața autorităților judiciare române, rechizitoriul procurorului trebuie să conțină într-o manieră comprehensibilă atât pentru profesioniștii dreptului, dar și pentru profani, patru elemente esențiale, rezumate în indicarea și explicarea celor patru “C”, adică: Cine, Ce, Când și Cum.
Mai exact, în mod necesar, rechizitoriul trebuie să cuprindă:
(i) Cine este trimis în judecată, prin indicarea subiectului pasiv al acțiunii penale, cu datele sale de identificare. Nominalizarea inculpatului -persoană fizică sau juridică, trebuie să se regăsească și să coincidă în părțile introductivă, expozitivă și dispozitivă ale rechizitoriului;
(ii) Ce a săvârșit inculpatul -natura acuzației, prin indicarea denumirii infracțiunii și a textului legal de incriminare. Aceste aspecte sunt, la rândul lor, cuprinse în cele trei părți ale rechizitoriului;
(iii) Când s-a comis fapta -parte a cauzei acuzației, prin precizarea datei sau a intervalului temporal la care fapta sau actele materiale au fost în concret comise. Aceste indicații apar, cu regularitate, în partea descriptivă a rechizitoriului, la descrierea stării de fapt și la stabilirea încadrării juridice a faptei;
(iv) Cum s-a săvârșit activitatea infracțională reproșată -parte covârșitoare a cauzei acuzației, prin prezentarea în detaliu a acțiunii sau inacțiunii puse pe seama inculpatului/fiecărui inculpat, a urmărilor pricinuite, a formei de vinovăție, cu referire în particular la probele administrate și cu oferirea unei analize pertinente a acelor probe. Aceste particularități sunt expuse în partea descriptivă a rechizitoriului, ele sunt explicate în amănunt odată cu descrierea stării de fapt și sunt rezumate la rubrica dedicată încadrării juridice.
Astfel, s-a arătat că, cu toate că legislația națională nu prevede un remediu pentru corectarea viciilor rechizitoriului după finalizarea procedurii de cameră preliminară și pe durata judecății, în jurisprudența sa recentă, CJUE a statornicit prin Hotărârea din 21 octombrie 2021, ZX, C- 282/20, EU:C:2021:874 (https://curia.europa.eu/)], că „articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale care nu prevede o cale procedurală ce permite să se remedieze după ședința preliminară într-o cauză penală neclaritățile și lacunele din conținutul rechizitoriului care aduc atingere dreptului persoanei acuzate de a i se comunica informații detaliate cu privire la acuzare”.
Totodată, aceleași dispoziții legale unionale „trebuie interpretate în sensul că instanța de trimitere este obligată să efectueze, în măsura posibilului, o interpretare conformă a legislației naționale privind modificarea acuzării care să permită procurorului să remedieze neclaritățile și lacunele din conținutul rechizitoriului în cadrul ședinței de judecată, protejând în același timp în mod activ și real dreptul la apărare al persoanei acuzate.
Numai în cazul în care consideră că o interpretare conformă în acest sens nu este posibilă, instanța de trimitere trebuie să lase neaplicată dispoziția națională care interzice suspendarea procedurii judiciare și trimiterea cauzei la procuror pentru ca acesta să întocmească un nou rechizitoriu”.
S-a susținut că în considerarea celor statuate de CJUE în cauza C-282/20 și procedând la interpretarea conformă a legislației interne, există o alternativă prin intermediul căreia ar fi posibilă îndreptarea viciilor de fond din rechizitoriul emis la data de 29 septembrie 2015:
a. Fie instanța de apel să ceară DNA-Serviciul Teritorial Tg.Mureș să corecteze neregulile semnalate ale rechizitoriului, iar dacă aceste corecții nu sunt aduse în termenul specificat ori sunt insuficiente, să restituie cauza la procuror pentru refacerea rechizitoriului. Dacă, însă, lămuririle sunt aduse în termen util și sunt îndestulătoare, urmează să se procedeze pe mai departe la judecarea cauzei. Cum corectarea actului de sesizare nu a avut loc în faza de cameră preliminară sau în etapa judecății în primă instanță, un asemenea remediu riscă să transforme judecata în apel într-o judecată într-un singur și ultim grad de jurisdicție, ceea ce contravine echității procedurii, drepturilor apărării și principiului dublului grad de jurisdicție;
b. Fie instanța de apel să desființeze hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru ca tribunalul să solicite parchetului să clarifice obiectul și limitele judecății și dacă procurorul aduce suficiente explicații cu privire la viciile substanțiale constatate, să procedeze la o nouă judecată în prim grad, iar dacă procurorul nu oferă asemenea clarificări, atunci tribunalul să restituie cauza la parchet pentru refacerea rechizitoriului. Acest remediu chiar dacă are inconvenientul că afectează echitatea procedurilor, din perspectiva termenului rezonabil al procesului penal, în același timp, însă, este apt să fixeze în mod precis limitele judecății, să protejeze în mod activ și real dreptul la apărare al inculpaților și să asigure dublul grad de jurisdicție.
S-a arătat că potrivit art.371 C.p.pen.:”Judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței”, astfel că, judecătorul cauzei nu poate adăuga nimic la starea de fapt și nici nu poate omite starea de fapt din analiza sa. Abaterile de la cadrul stabilit prin rechizitoriu sunt foarte strict reglementate de legea procesuală, cum ar fi schimbarea încadrării juridice, stabilirea părților civile până la citirea actului de sesizare a instanței etc.
Atât în procedura de cameră preliminară, cât și pe tot parcursul cercetării judecătorești s-au invocat grave deficiențe ale descrierii faptelor pentru care inculpații au fost acuzați, fără ca judecătorii de cameră preliminară și ai fondului să dispună măsurile legale necesare respectării dreptului la informarea detaliată cu privire la natura și cauza acuzațiilor pentru care au fost trimiși în judecată.
S-a arătat că cele mai importante deficiențe ale actului de sesizare sunt următoarele:
a. Prin rechizitoriu s-a stabilit, într-o variantă, nelegalitatea contractelor de închiriere - ’’Aceste contracte au fost încheiate cu nerespectarea prevederilor art.36 alin.(2) lit.c) și art.123 alin.(2) din Legea administrației publice locale nr.215/2001 ...”-pag. 6 din rechizitoriu.
b. La această nelegalitate se adaugă încă una confuză la pag.l3-”(nelegalitatea contractelor constă în împrejurarea că ele conțineau împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul utilizării pășunilor, de care ulterior s-au folosit pentru obținerea pe nedrept de subvenții de la A.P.I.A.)”, nelegalitate anticipată într-o formulare tot ambiguă la pag. 11 -”.. . persoanele chiriașe nu au avut niciodată intenția de a utiliza acele pășuni și nici nu au făcut vreodată acest lucru ulterior...”
c. Nelegalitatea unui contract nu echivalează cu fictivitatea lui motiv pentru care în rechizitoriu trebuiau să fie detaliate elementele de tipicitate ale infracțiuni de fals intelectual-în ipoteza falsificării contractelor, absorbită în infracțiunile ce fac obiectul acuzei, atât pentru forma de participație a instigării, cât și pentru cea a autoratului. Acest lucru presupunea:
- indicarea cu exactitate, prin citare, a tuturor clauzelor false/inexacte/incomplete din contractele de ’’închiriere”;
- indicarea persoanei care le-a redactat;
- indicarea locului și persoanelor în prezența cărora au fost semnate aceste contracte;
- actele concrete de instigare la falsificarea contractelor;
- descrierea elementului intențional în cazul fiecărui inculpat.
d. Simpla prezentare a contractelor, a cererilor de plată, a adeverințelor eliberate de primărie nu echivalează cu o descriere a documentelor și declarațiilor false, inexacte și incomplete, ci trebuia detaliat fiecare astfel de element prin prisma fiecărui document, a fiecărei declarații cu un astfel de conținut.
e. Deși la pag.23 din rechizitoriu la pct.5 sunt redate presupuse documente/declarații false/inexacte/incomplete acestea nu se mai regăsesc la rubrica încadrare în drept și nu știm dacă se circumscriu faptelor/actelor materiale din dispozitivul rechizitoriului.
f. La rubrica ”III. IN DREPT”, în cazul tuturor faptelor, se menționează încheierea și semnarea ’’contrar prevederilor legale” a contractelor de închiriere și nu falsificarea lor.
g. La aceeași rubrică lipsesc cu desăvârșire orice mențiuni referitoare la falsificarea vreunui document sau a vreunei declarații ori la vreun element lipsă sau incomplet al acestora.
h. Descrierea ’’paușală” a cererilor/declarațiilor pentru terenurile proprii și a celor ’’închiriate” de la Primăria Comunei C. J., atât sub aspectul laturii penale, cât și al celei civile.
i. Lipsa cu desăvârșire a descrierii elementelor de tipicitate ale infracțiunii de spălare de bani.

*

Cu privire la cel de al doilea motiv de apel, s-a susținut că judecătorul fondului a încălcat principiul oralității, nemijlocirii și contradictorialității, invocând următoarele:
a.Potrivit art. 8 Cod pr. pen., organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și judecata, cu respectarea garanțiilor procesuale și a drepturilor părților și ale subiecților procesuali, astfel încât sa fie constatate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni, nicio persoana nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoana care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.
b.Conform dispozițiilor art. 103 al. 1 C.p.pen.-’’Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.”
c.Potrivit art. 351 C.p.pen. judecata cauzei se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu. Aceste principii care guvernează faza de judecata își găsesc aplicarea în reglementarea judecății cauzei în prima instanță. Astfel, instanța are obligația de a proceda la audierea inculpatului și a martorilor, în acest fel fiind respectate principiile nemijlocirii și contradictorialității.
d.Conform art. 374 alin. 7 C.p.pen., probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părți nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești, ci doar sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților și sunt avute în vedere de instanță la deliberare.
e.Potrivit art. 376 C.p.pen. instanța are obligația de a efectua cercetarea judecătorească, în sensul audierii inculpatului, persoanei vătămate, părții civile, martorilor, precum și a administrării celorlalte probe propuse prin rechizitoriu ori de către părți și încuviințate de instanța de judecată.
f.Conform art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ’’orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor si obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată ân mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei si publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale intr-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a pârtilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției. Deci, o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil îl constituie principiul nemijlocirii, care include și readministrarea în fata instanței de fond a probelor administrate în cursul urmăririi penale.
g.În numeroase hotărâri pronunțate împotriva României (de exemplu, cauzele Beraru împotriva României, Cutean împotriva României) Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca „un aspect important al unui proces penal echitabil este posibilitatea pe care o are inculpatul de a fi confruntat cu martorii în prezenta judecătorului care, în cele din urma, se pronunță asupra cauzei. Principiul nemijlocirii este o garanție importanta în procesul penal în cadrul căruia observațiile făcute de instanță cu privire la comportamentul și credibilitatea unui martor pot avea consecințe importante pentru inculpat.”
h.Necesitatea respectării principiului nemijlocirii și readministrarea probelor în fața instanței de fond a fost subliniată în mod constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în multiple alte cauze cum ar fi: în cauza Colozza contra Italia s-a precizat că: ”deși acest lucru nu este în mod expres menționat în paragraful 1 al articolului 6, obiectul și scopul articolului în ansamblu arată că o persoana „acuzată în materie penală" are dreptul sa ia parte la audieri; mai mult, subparagrafele (c), (d) si (e) ale paragrafului 3 garantează „oricărui acuzat" dreptul „de a întreba sau solicita audierea martorilor".
S-a arătat că astfel, garanția unui proces echitabil se compune dintr-o serie de drepturi distincte, cum ar fi cele privind o instanță imparțială și independentă, judecata publică sau termenul rezonabil de desfășurare etc.
Dacă pentru unele dintre aceste drepturi se poate admite renunțarea (de exemplu, în ceea ce privește publicitatea procedurii, așa cum s-a reținut în cazul Albert și Le Compte contra Belgiei), în schimb, altele formează însăși esența noțiunii de “proces echitabil”, acesta neexistând în absența lor.
i.În doctrină s-a arătat că, din analiza hotărârilor Deweer contra Belgie; Neumeister contra Austria; Le Compte, Van Leuven si De Meyere; Albert si Le Compte; Colozza contra Italiei, se constată două cerințe pe care Curtea Europeana a Drepturilor Omului le consideră necesare pentru ca o astfel de renunțare să poată produce efecte: prima dintre ele vizează libertatea actului de voință, în sensul de a nu fi fost exercitată nici o constrângere asupra beneficiarului dreptului, iar cea de-a doua, lipsa echivocului în ce privește renunțarea la exercitarea unui drept garantat de Convenție.
j.Or, această ultimă condiție interesează și cauza de față întrucât nu numai că nu au renunțat la readministrarea probelor testimoniale, ci au solicitat în mod insistent reaudierea tuturor persoanelor audiate în cursul urmăririi penale, precum și audierea unui martor nou.
Pe cale de consecință, s-a susținut că prima instanță, adică judecătorul care a pronunțat hotărârea apelată, trebuia să judece cauza potrivit procedurii de drept comun, cu parcurgerea tuturor etapelor judecății în prima instanță și cu respectarea tuturor principiilor specifice acestei faze procesuale, consacrate de prevederile legale și comunitare sus menționate.
Modalitatea în care a procedat judecătorul fondului, prin audierea doar a inculpaților și a martorilor acuzării, respectiv a 2 martori propuși în apărare-H.M. și M.D.N.-nu poate echivala cu o soluționare efectivă a cauzei, judecata sa având un caracter pur formal, care nu corespunde exigențelor regulilor de bază ale procesului penal, astfel că, se impune rejudecarea cauzei de prima instanță, în caz contrar inculpatul privat de un grad de jurisdicție, prin soluționarea cauzei direct de această instanță de apel, după readministrarea parțială a probelor. Curtea de apel nu poate substitui integral faza de judecată care ar fi trebuit să aibă loc în prima instanță, deoarece o astfel de soluție ar determina, eliminarea artificială a unui grad de jurisdicție, în defavoarea intereselor procesuale ale inculpatului, pentru care legislația procesuală penală prevede parcurgerea obligatorie a două grade de jurisdicție.
S-a arătat că, chiar dacă această neregularitate nu se regăsește printre cele prev. de art. 281 C.p.pen., care permit trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în baza art. 421 pct. 2 lit. b C.p.pen., dublul grad de jurisdicție este un drept recunoscut în materie penală prin Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Acesta presupune că orice persoana declarată vinovată de săvârșirea unei infracțiuni de un tribunal are dreptul de a cere examinarea hotărârii prin care i s-a stabilit vinovăția de către o instanță superioară ierarhic. Mai departe, s-a arătat că dubiul grad de jurisdicție vizează o judecare devolutivă a cauzei în fața a două instanțe de judecată, una de fond, iar cea de-a doua, de control judiciar. Or, în prima instanță, în speță, nu a avut loc o judecată cu respectarea tuturor garanțiilor procedurale, astfel că primul grad de jurisdicție nu poate fi luat în considerare, motiv pentru care respectarea dreptului la un proces echitabil și asigurarea efectivă a două grade de jurisdicție, conform art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, s-a arătat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
De altfel, s-a invocat că dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a C.p.pen. obligă instanța de apel să pronunțe o nouă hotărâre și să procedeze potrivit dispozițiilor privind judecata în fond, ceea ce duce la concluzia că noua hotărâre a instanței de apel poate fi pronunțată numai pentru a substitui hotărârea anterioară a primei instanțe, dar care a fost pronunțată după desfășurarea unei judecăți ce a respectat dispozițiile art. 349 și urm. C.p.pen.; cu alte cuvinte, dacă prima instanță nu a urmat regulile menționate- oralitate, nemijlocire și contradictorialitate această instanță de control judiciar ar trebui să judece direct în apel acest proces care nu a parcurs toate etapele judecății în prima instanță și, în acest mod ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil al inculpatului prev. de art. 6 par. 1 din Convenție pentru Apararea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Având în vedere aceste considerente, s-a susținut că este mai mult decât evident că prima instanță/judecătorul care a pronunțat hotărârea apelată trebuie să soluționeze acest proces conform procedurii de drept comun, cu respectarea principiilor oralității, nemijlocirii și contradictorialității, inclusiv sub aspect probator, ceea ce implica reaudierea tuturor martorilor și a persoanelor vătămate/părților civile, ale căror declarații sunt relevante și necesare în stabilirea stării de fapt, respectiv pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, adică aceste audieri sunt pertinente, concludente și utile cauzei.
Prima instanța avea posibilitatea să refuze readministrarea acestor probe doar în ipoteza statuată de CCR prin paragraful 15 al Deciziei nr. nr. 263 din 17 mai 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (4) lit. a) și ale art. 421 pct. 2 lit. a) fraza a doua teza întâi și pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală:
”15. În acest context, Curtea a reținut că dispozițiile art. 420 alin. (5) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul inculpatului sau al oricărui participant în procesul penal de a propune readministrarea unor probe ori administrarea altora noi, ci conferă instanței de apel competența de a aprecia asupra utilității administrării/readministrării unor probe. Totodată, în acord cu art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală - la care face trimitere art. 420 alin. (5) din același cod -, „cererea privitoare la administrarea unor probe formulată [...] în cursul judecății se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare“, sens în care respingerea sa se poate dispune numai atunci când proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii, când se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, când proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu, când proba este imposibil de obținut, când cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită și când administrarea probei este contrară legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală].”
Afirmațiile judecătorului fondului că nu se impune administrarea tuturor probelor sunt contrare dispozițiilor legale naționale și comunitare redate mai sus. De altfel, în pofida acestor afirmații, cel puțin formal, același judecător s-a folosit de probele testimoniale neadministrate nemijlocit, respectiv de cele administrate fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul cercetării judecătorești de alt judecător, ceea ce denotă caracterul lor util, pertinent și concludent și, pe cale de consecință, caracterul contradictoriu al pseudo-raționamentului său.
Mai mult, aceste probe, s-a arătat că sunt esențiale în:
-stabilirea existenței/inexistenței tuturor elementelor de tipicitate ale infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată; stabilirea existenței/inexistenței relei-credințe a inculpaților; utilizarea/neutilizarea de către inc. T.A.V., C.I. și C.A., direct sau indirect, a terenurilor litigioase; stabilirea formelor asociative sătești care au utilizat/folosit terenurile litigioase; stabilirea atribuțiilor reprezentanților APIA în raport cu clauzele contractelor litigioase; demonstrarea lipsei oricăror acțiuni de inducere în eroare a reprezentanților APIA cu ocazia depunerii cererilor de plată și a documentelor anexate la acestea etc.
k.Potrivit articolului 103 Cod procedură penală:”(l)Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. (2)În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.”
Or, în pofida acestui text legal, judecătorul fondului a înlăturat formal și implicit toate probele favorabile inculpaților pe baza unor argumente inexistente în acest text ori în altă parte a Codului de procedură penală. Dimpotrivă, acest text alături de dispozițiile articolului 403 alineat 1 Cod procedură penală, conform căruia expunerea trebuie să cuprindă: descrierea faptei ce face obiectul trimiterii, în judecată, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită, precum și încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare; motivarea soluției cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a celor care au fost înlăturate, și motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză;”, obligă judecătorul să evalueze și să analizeze toate probele administrate în cauză, să le confrunte și să le înlăture argumentat pe cele care nu susțin soluția de condamnare sau achitare.
S-a sustinut astfel că hotărârea nu este motivată, contrar dispozițiilor art. 103 al.2, coroborate cu cele ale art. 403 alin. 1 Cod procedură penală, astfel că se impune trimiterea cauzei instanței de fond în vederea rejudecării, pentru următoarele argumente:
a.Conform dispozițiilor art. 103 al.2 C.p.pen.: „în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.“
b.Potrivit dispozițiilor art.403 al. 1 C.p.pen.:
”(1 )Expunerea trebuie să cuprindă:
b) descrierea faptei ce face obiectul trimiterii în judecată, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită, precum și încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare;
c) motivarea soluției cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a celor care au fost înlăturate, și motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză;”
c.Chiar dacă art.421 C.p.pen. nu reglementează soluția desființării hotărârii apelate și trimiterea cauzei instanței de fond în vederea rejudecării ei pentru nemotivarea ei, practica judiciară și comunitară pe care o vom reda, exemplificativ, în continuare, precum și doctrina a stabilit, fără echivoc necesitatea acestei soluții în caz de nemotivare a hotărârii de către judecătorul fondului.
d.Motivarea soluției pronunțate de instanța de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreționar în realizarea justiției, dând părților din proces posibilitatea să și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluției adoptate, iar instanțelor de control judiciar elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc. A motiva înseamnă a demonstra, a pune în evidență datele concrete care, folosite ca premise, duc la formularea unei concluzii logice. Simpla afirmare a unei concluzii fără indicarea unei date concrete, fără a arăta în ce mod a fost stabilită acea dată sau referirea explicită ori implicită la actele cauzei în general nu înseamnă a motiva” (I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 65(...),www.scj.ro).
e.În același sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că motivarea unei hotărâri constituie una dintre componentele dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale îi atribuie „instanței” obligația de a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor părților (CEDO, Hotărârea din 20 aprilie 2010, în cauza Boldea contra României, paragraf 32 38).
f.Tot astfel, potrivit art. 31 din Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind calitatea hotărâ-rilor judecătorești se reține că pentru a fi de calitate, hotărârea judecătorească trebuie percepută de justițiabil și de societate în general drept rezultatul unei aplicări pertinente a regulilor de drept, al unei proceduri echitabile și al unei aprecieri convingătoare a faptelor, fiind executabilă. Justițiabilul va avea atunci convingerea că a fost examinată cauza sa și că a fost soluționată corect și societatea va percepe hotărârea ca pe un factor ce poate restabili pacea socială.
Curtea a constatat că prima instanță nu a motivat soluția pronunțată, ci s-a rezumat la a reproduce conținutul rechizitoriului și al declarațiilor inculpaților și martorilor audiați fără a prezenta niciun considerent din care să rezulte modul în care a apreciat că se impune adoptată soluția pronunțată în cauză.
Astfel, hotărârea primei instanțe nu conține nici un element de raționament juridic apt să conducă la concluzia examinării efective a cauzei care nu poate fi suplinită de către instanța de apel întrucât ar conduce la lipsirea inculpaților de un grad de jurisdicție.
Curtea a apreciat că această situație creează o restrângere disproporționată a dreptului la un proces echitabil care nu poate fi compensată prin analiza instanței de control judiciar.
g.Deși omisiunea primei instanțe de a motiva soluția pronunțată nu constituie o cauză de nulitate absolută, astfel încât nu se încadrează ca atare printre motivele care pot atrage desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu art. 421 pct. (2) lit. b) Cod procedură penală, Curtea a constatat că soluția se impune pentru a garanta respectarea atât a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cât și a dreptului la două grade de jurisdicție în materie penală garantat de art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. (Curtea de Apel Oradea, Decizia penală nr. 447 din 5 iulie 2017, portal.just.ro)
h.Prin Decizia penală nr. 1037/A/2016, Curtea de Apel Cluj a admis apelurile declarate în cauză și a dispus desfințarea în întregime a sentinței pronunțate de Tribunalul Cluj și rejudecarea cauzei de către aceeași instanță. Curtea a reținut că Tribunalul Cluj a respins în bloc toate excepțiile invocate în speță de către avocații inculpaților precum și toate probele testimoniale și științifice solicitate de aceștia în apărarea apelanților, iar pe de altă parte, nicăieri în cuprinsul hotărârii nu se analizează apărările formulate de inculpați, neexistând nicio referire la întrunirea elementelor constitutive ale faptelor deduse judecății și nici la solicitările de achitare a inculpaților și la modul de soluționare a laturii civile a speței, prin prisma cererilor principale și subsidiare ale acestora, vizând existența și cuantumul prejudiciului cauzat părților civile, precum și a faptului dacă acestea au sau nu calitate procesuală activă în acest dosar.
S-a arătat că enumerarea mijloacelor de probă existente la dosar nu poate suplini motivarea hotărârii și că nici cu privire la acțiunea civilă și apărările inculpatei C. sub acest aspect, în sentința Tribunalului Cluj nu există nicio referire. Curtea a argumentat că referirea globală sau absența oricărei trimiteri la probele administrate, pe latură penală sau civilă, fără analiza acestora în raport cu componentele despăgubirilor la plata cărora inculpatul este; obligat, constituie o nemotjvare a hotărârii. Lipsa motivării hotărârii sub aspect civil și penal face imposibilă exercitarea controlului judiciar a acesteia.
Pentru a putea efectua acest control, în apel, este necesar a se cunoaște care a fost starea de fapt reținută de instanța a cărei hotărâre este atacată și pe baza căror probe s-a ajuns la această stabilire. Acest lucru nu poate fi verificat decât pe baza motivării hotărârii apelate. Sentința Tribunalului Cluj nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția respectiv, au fost lăsate neanalizate probele propuse de fiecare inculpat în parte, apărările formulate, dacă acestea au stat sau nu la baza soluției de condamnare, magistratul fondului nerăspunzând la niciuna dintre criticile sau probele propuse în apărare de către apelanți.
Or, s-a arătat că realizarea în apel a întregii cercetări judecătorești, ar răpi inculpaților un grad de jurisdicție și le-ar afecta în mod grav dreptul la apărare, câtă vreme ei nu ar mai avea la dispoziție nicio cale de atac, decizia Curții fiind definitivă, iar sentința instanței de fond este nemotivată, neputându-se exercita controlul judiciar.
i.În susținerea tezei necesității motivării hotărârii de către instanța de fond s-au invocat și paragrafele 33-34 ale Deciziei CCR nr. 263 din 17 mai 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (4) lit. a) și ale art. 421 pct. 2 lit. a) fraza a doua teza întâi și pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală:
”33. Cu privire la motivarea hotărârilor judecătorești, prin Decizia nr. 868 din 14 decembrie 2021, precitată, paragraful 22, Curtea a constatat că aceasta justifică echitatea procesului penal prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de acesta. De asemenea, Curtea a observat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că o motivare și o analiză clare sunt cerințe fundamentale ale hotărârilor judecătorești și aspecte importante ale dreptului la un proces echitabil. Prevederile art. 6 din Convenție reglementează, printre altele, obligația statelor de a institui instanțe independente și imparțiale și de a promova instaurarea procedurilor eficiente, îndeplinirea acestei obligații capătă sens când are ca rezultat împuternicirea judecătorilor de a administra în mod corect actul de justiție, scopul motivării hotărârii judecătorești fiind acela de a demonstra părților că au fost ascultate, ceea ce contribuie la o mai bună acceptare de către acestea a deciziei. Totodată, judecătorul este obligat să își întemeieze motivarea pe argumente obiective și să prezerve drepturile apărării, întinderea obligației de motivare putând să varieze însă în funcție de natura hotărârii, aspect ce trebuie analizat în lumina circumstanțelor speței (Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunțată în Cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, paragraful 29). Altfel spus, dispozițiile art. 6 din Convenție implică în sarcina instanței obligația de a proceda Ia un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea din 12 februarie 2004, pronunțată în Cauza Perez împotriva Franței, paragraful 80, și Hotărârea din 19 aprilie 1994, pronunțată în Cauza Van de Hurk împotriva Olandei, paragraful 59). întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor procedurale pe care o parte le poate utiliza în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state, Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (Hotărârea din 15 februarie 2007, pronunțată în Cauza Boldea împotriva României, paragraful 29, și Hotărârea din 19 decembrie 1997, pronunțată în Cauza Helle împotriva Finlandei, paragraful 60). Potrivit jurisprudenței constante a instanței de la Strasbourg, care reflectă un principiu legat de buna administrare a justiției, hotărârile judecătorești trebuie să indice în mod suficient motivele pe care se întemeiază (Hotărârea din 25 iulie 2002, pronunțată în Cauza Papón împotriva Franței). Dreptul la o decizie motivată își are originile într-un principiu mai general încorporat în Convenție, care protejează individul împotriva arbitrarului, în sensul că decizia instanței trebuie să conțină motive suficiente pentru a face față aspectelor esențiale de fapt și de drept invocate de părțile litigante - argumente de fond sau de procedură (Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunțată în Cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, paragrafele 29 și 30).
34. în continuare, prin Decizia nr. 868 din 14 decembrie 2021, precitată, paragrafele 23 și 24, Curtea Constituțională a amintit jurisprudența sa, potrivit căreia obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 din Convenție (Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 173). Astfel, Curtea a reținut că motivarea hotărârii judecătorești este un act inerent funcției judecătorului cauzei și constituie expresia independenței sale. Motivarea nu constituie doar premisa unei bune înțelegeri a hotărârii, ci și garanția acceptării sale de către justițiabil, care se va supune actului de justiție având încrederea că nu este un act arbitrar. Ea reprezintă un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Hotărârea instanței trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echitabil al procedurii judiciare și a respectării dreptului la apărare al părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile/apărările părților (Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, precitată, paragraful 171). în aceste condiții, Curtea a constatat că, potrivit propriei jurisprudențe și celei a instanței europene de contencios al drepturilor omului, nu numai că motivarea permite o mai bună înțelegere și acceptare a hotărârii judecătorești de către justițiabil, ci constituie, mai ales, o garanție împotriva arbitrarului. Pe de o parte, motivarea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părților și să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac să fie conformă legii, iar, pe de altă parte, permite o înțelegere a funcționării justiției de către societate (Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 17 mai 2021, paragrafele 36 și 38-41). Plecând de la aceste premise, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că stabilirea caracterului echitabil al unei proceduri penale desfășurate împotriva unui inculpat se realizează prin luarea în considerare a întregii proceduri, în ansamblul ei, astfel că trebuie să se țină seama de ansamblul procedurii desfășurate în ordinea juridică internă și de rolul instanțelor de apel sau de recurs în cadrul acesteia (Hotărârea din 2 martie 1987, pronunțată în Cauza Monnell și Morris împotriva Regatului Unit, paragraful 56). Acest aspect conduce la concluzia că o carență constatată într-un stadiu incipient al procedurii poate fi îndreptată într-un stadiu ulterior, cu condiția ca instanța de control judiciar să aibă competența necesară ștergerii viciului invocat (Hotărârea din 30 noiembrie 1987, pronunțată în Cauza H. împotriva Belgiei). Așa fiind, Curtea de la Strasbourg a apreciat că atunci când apare o problemă cu privire la lipsa oricărui temei factual și/sau juridic în hotărârea instanței de fond, este important ca instanța superioară să ofere propriile motive întemeiate referitoare la aceste aspecte (Hotărârea din 22 februarie 2007, pronunțată în Cauza Tatishvili împotriva Rusiei).
j.Din literatura de specialitate s-a arătat că s-a ales ales articolul ’’Nemotivarea sentinței penale - error in procedendo și soluția instanțelor de apel”, din SUBB Iurisprudentia nr. 3/2022 10 STUDII, autor Anca-Ioana NEGRU, publicat online la 13.04.2023, articol anexat motivelor de apel integral având în vedere că susține în mod elocvent apărarea formulată la acest punct.
k.În multiplele apărări formulate în fața instanței de fond, inclusiv în concluziile orale și cele scrise prezentate cu ocazia dezbaterii cauzei și după acest moment, s-a expus o serie întreagă de argumente bazate pe doctrină, practica judiciară națională și probele dosarului referitoare nu numai la lipsa intenției în falsificarea contractelor litigioase și a folosirii de documente/declarații false/inexacte/incomplete în fața APIA, ci și cu privire la lipsa relei-credințe a inculpaților în acest sens.
Or, din analiza hotărârii apelate s-a arătat că este lesne de observat că, exceptând câteva afirmații cu privire la existența intenției în săvârșirea infracțiunilor de către inculpați, lipsește orice argument/analiză a relei-credințe a inculpaților impusă de textul incriminator din ultima încadrare juridică a faptelor. De altfel, trebuie reținut și efortul judecătorului fondului de a suplini omisiunile din rechizitoriu, semnalate mai sus, referitoare la descrierea laturii subiective-intenției directe/indirecte- a faptelor/actelor materiale reținute în sarcina inculpaților și, cu atât mai mult, a oricărei referințe la reaua-credință a inculpaților.
Drept urmare, în opinia inculpaților apelanți concluzia judecătorului fondului de la pag. 20 din rechizitoriu-”Raportat la aceste considerente, întrucât inculpații au comis cu intenție infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete...” denotă nu numai lipsa unor contraargumente la apărările invocate de inculpați cu privire la inexistența intenției comiterii faptelor de către inculpați, ci, mai ales, a celor privind lipsa unei motivări a relei-credințe a inculpaților.
Astfel, pentru a fi în prezența unei motivări reale a hotărârii instanța de fond trebuia să înlăture apărările inculpaților referitoare la buna lor credință atât la încheierea contractelor, cât și la formularea cererilor de plată și depunerea documentelor solicitate de funcționarii APIA cum ar fi, de exemplu:
-redactarea contractelor de către secretara primăriei, adică de către persoana care asigură controlul de legalitate a acestora;
-participarea la redactarea acestor contracte sau cel puțin la stabilirea posibilității folosirii acestor contracte pentru obținerea fondurilor litigioase a reprezentantului D.E.O.;
-notorietatea acestor contracte la nivelul UAT C.J. și APIA;
-notorietatea depunerilor majorității sumelor de bani primite de la APIA la casieria primăriei C.J.;
-notorietatea utilizării/destinației acestor sume de bani;
-includerea acestor sume în bugetul local;
-obligațiile/atribuțiile legale ale funcționarilor APIA de a verifica fiecare document depus de inculpați în sprijinul cererilor de plată;
-utilizarea terenurilor litigioase de săteni, inclusiv de inculpați într-o formă asociativă sătească-stâna de oi, cu cioban plătit de toți deținătorii de oi;
-întreținerea terenurilor litigioase inclusiv de inculpați, în calitatea lor de persoane fizice, nu de angajați ai primăriei C.J. ori în dublă calitate;
-apreciere contractelor litigioase de către funcționarii APIA ca fiind contracte de concesiune ca urmare a solicitării adresate inculpaților și reprezentanților Primăriei pentru acoperirea pășunilor cu o încărcătură de animale de minim 0,3 UVM/ha, condiție necesară doar în cazul acestor contracte, nu și al celor de închiriere, conform Ordinului nr. 541/210/25.08.2009;
-lipsa unor sesizări de nelegalitate cu privire la capitolele de venituri și cheltuieli din bugetul local aferente sumelor depuse la casieria primăriei de către inculpați și, implicit, cu privire la contractele litigioase;
-soluția de clasare în cauza disjunsă care a avut ca obiect presupusa activitate infracțională a consilierilor locali care au aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al primăriei deși și cunoșteau proveniența sumelor de bani litigioase;
-vidul legislativ și dificultățile reale de interpretare, inclusiv pentru profesioniști dreptului, a normelor aplicabile în cazul subvențiilor APIA;
-imposibilitatea inducerii în eroare a funcționarilor APIA cu privire la înțelesul contractelor litigioase și a documentelor anexate, respectiv a declarațiilor de eligibilitate;
-practica judiciară în spețe similare depusă la dosar și redată în apărările scrise.
S-a mai arătat că la rândul lor, apărările referitoare la inexistența unor contracte de închiriere nu au fost analizate în hotărârea apelată pentru simplu fapt că autorul ei a apreciat în mod nelegal că ’’apărările formulate de cei doi inculpați, care vizează necesitatea analizării clauzelor inserate în cuprinsul contractelor încheiate de ei cu Primăria Comunei C. J. și calificarea acestor acte juridice ca nefiind contracte de locațiune sunt irelevante”. Simpla afirmație că obiectul acestor contracte ’’este extrem de clar” nu echivalează cu o analiză a clauzelor invocate ca fiind specifice altor tipuri de contracte decât celui de închiriere și, pe cale de consecință, nu suntem în prezența unei reale motivări a hotărârii din această perspectivă.
De asemenea, s-a arătat că în cuprinsul hotărârii apelate, s-a menționat că este ’’irelevant” faptul că ’’inculpații au declarat că au deținut/exploatat suprafețe de teren urmare a închirierii acestora de la Primăria Comunei C. J.”, din moment ce niciunul dintre ei nu au știut dacă contractele încheiate de ei au avut natura juridică a unor contracte de închiriere sau au încheiat alt tip de contracte. Pentru a fi în prezența unei motivări reale era esențial ca în hotărâre să se analizeze și să se respingă toate apărările privitoare la această chestiune, respectiv să se aducă argumente, bazate pe una sau alta din regulile de interpretare a contractelor, că respectivele contracte litigioase au natura juridică a unor contracte de închiriere.
Totodată, s-a arătat de apelanți că redarea definiției de dicționar a noțiunii de ’’exploatare”, după expunerea textului integral al art. 6 și 7 din OUG nr. 125/2006, nu echivalează cu o motivare a hotărârii din perspectiva problemei exploatării terenurilor litigioase de către inculpați deoarece:
-în definiția sus menționată nu se indică explicit titularul acțiunilor de folosire, punere în valoare etc.;
-definiția dă un răspuns favorabil la apărările referitoare la posibilitatea exploatării terenurilor litigioase fie personal de inculpați, fie prin intermediul altei/altor entități juridice, fie prin combinarea acestor tipuri de acțiuni;
-deci, judecătorul fondului ar fi trebuit să analizeze această definiție prin prisma apărărilor.
În continuare s-a arătat că deși la pagina 15 din hotărâre se menționează că ”în raport cu ansamblul materialului probator administrat, instanța constată că cererile de acordare a subvențiilor și actele depuse în susținerea acestora de către inculpații T.A. și C.I., în campaniile 2007-2013, conțin date false și inexacte, după cum urmează...” în continuare se prezintă doar elemente factuale de fals, nu și elemente factuale de inexactitate a contractelor/documentelor/declarațiilor.
Simpla enumerare a documentelor/cererilor depuse de inculpatul T.A.V. urmată de precizarea că ’’Raționamentul expus în privința situației inculpatului C.I. este pe deplin aplicabil și în privința inculpatului T.A.V....” nu echivalează cu o motivare a hotărârii în raport cu acest inculpat.
Chiar dacă inculpatul H.E. a decedat întrucât soluția de achitare este mai favorabilă în cazul acestuia decât cea a încetării procesului ca urmare a decesului instanța de fond trebuia să motiveze hotărârea în sensul înlăturării posibilității achitării acestuia.
Deși se reține răspunderea civilă și, implicit, cea penală, pentru toate terenurile care au făcut obiectul cererilor de plată/declarațiilor de eligibilitate hotărârea nu conține motivarea aferentă terenurilor proprietatea inculpaților C.I., T.A.V., C.A. nici din perspectiva răspunderii civile, nici din cea a răspunderii penale.
S-a arătat astfel că se omitecu desăvârșire probele solicitate de inculpați și administrate de alt judecător, în condițiile în care: a refuzat readministrarea lor, cu excepția audierii a 2 martori; s-a invocat nulitatea relativă a mijloacelor de probă administrate de alt judecător.

*

Sub aspectul celui de-al treilea motiv de apel, s-au arătat următoarele:
1. Infracțiunea prev. de art. 18/1 din Legea nr.78/2000 a avut următoarea evoluție legislativă de la momentul săvârșirii presupuselor fapte reținute în sarcina inculpaților până în prezent și anume:
a.Art. 18/1 din Legea nr.78/2000 a fost reglementat prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției după cum urmează:
”( l) Folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
(2)Cu aceeași pedeapsă se sancționează omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri.
(3)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au produs consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.”
b.Prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal art. 18/1 din Legea nr.78/2000 a fost modificat, începând cu data de 1.02.2014, după cum urmează:
”12. Articolul 18/1 se modifică și va avea urrnătorul cuprins:
" Art. 181. - (1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri.
(3) Dacă faptele prevăzute Ia alin. (1) și (2) au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate."
c.Prin Legea nr. 283/2020 privind modificarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și pentru dispunerea altor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2017/1.371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal art.18/1 din Legea nr.78/2000 a fost modificat, începând cu data de 12.12.2020, după cum urmează:
”1. La articolul 18/1, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins:
” Art. 18/1. - (1) Folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de Ia 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit prevederilor legale pentru obținerea sau reținerea de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept a acestor fonduri ori active.”
2.În rechizitoriu se reține în sarcina inculpaților varianta legislativă redată la punctul precedent, lit.b.
3.Nicăieri în rechizitoriu nu se indică documentele false, inexacte sau incomplete și nici declarațiile false, inexacte sau incomplete folosite sau prezentate de inculpați la APIA, ci doar, așa cum s-a arătat mai sus, nelegalitatea contractelor de închiriere cu cele 2 precizări de la pag. 11 și 13.
În mod nepermis instanța de fond enumeră contractele și documentele care, în aprecierea sa, sunt false, extinzând astfel cadrul procesual stabilit prin rechizitoriu.
În mod nepermis instanța de fond omite să se pronunțe asupra faptei/actelor materiale descrise la pct.5 pag. 23 din rehizitoriu. Astfel, s-a susținut că în mod neîntemeiat instanța de fond afirmă că:
-toate contractele de închiriere sunt false deoarece a lipsit intenția inculpaților T.A.V. și C.I. de a utiliza direct/personal terenurile care au făcut obiectul acestor contracte și cererile de plată/declarațiile de eligibilitate ar fi false deoarece au la bază contractele de închiriere false, deoarece:
-refuză să analizeze toate clauzele contractelor de închiriere pentru a determina natura juridică reală a acestora, rezumându-se la a afirma caracterul fals al contractelor prin raportare la o serie de elemente factuale, cum ar fi:
► ’’cele 4 contracte încheiate de inculpați...au avut ca unic scop generarea posibilității de a obține subvenții agricole din partea APIA.. .’’(pag. 14)
- ’’niciodată nu s-a urmărit de către părțile contractante ca cei doi inculpați persoane fizice să folosească/exploateze efectiv suprafețele de pășune pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preț, denumit chirie, așa cum impune art. 1777 din c.civ.”(pag. 14)
► ”în susținerea concluziei caracterului fictiv/fals al celor 4 contracte...sunt și aspectele referitoare la lucrările de întreținere....lucrările au fost efectuate de către angajații Primăriei Comunei C. J.-printre care și cei doi inculpați (în virtutea faptului că erau angajați ai primăriei), fapt care demonstrează că aceștia din urmă nu au deținut în chirie, în perioada 2007- 2013, acele suprafețe de terenuri.”(pag.l5)
- ’’Cererea de completare conține date false, întrucât inculpatul a solicitat subvenții și pentru suprafața de 243,21 ha, ca urmare a faptului că a închiriat pășunea ’’poiana giugiului”, în condițiile în care închirierea nu a fost una reală, iar inculpatul nu a exploatat efectiv respectiva suprafață, așa încât a nerespectat art.6 și art.7 alin. (l) lit.c) din OUG nr. 125/2006” (pag. 15) etc.
• omite să analizeze noțiunea de ’’exploatare” prin prisma apărărilor invocate și a tuturor probelor de la dosar, rezumându-se la redarea definiției de dicționar a acestei noțiuni, fără să țină seama de probele dosarului care confirmă participarea efectivă a inculpaților la exploatarea și întreținerea terenurilor litigioase-prin animalele care le-au deținut în perioada litigioasă și prin participarea directă/personală la efectuarea lucrărilor de întreținere atât în timpul programului de lucru de la primărie, cât și în afara acestui program, atât cu alți angajați ai primăriei, cât și cu persoane care nu au avut această calitate ( a se vedea conținutul agendei personale a inc. H.E. predată procurorului de caz);
• omite să indice în concret toate mențiunile false/inexacte din conținutul contractelor/documentelor/declarațiilor depuse de inculpați la APIA;
• omite să analizeze apărările invocate referitoare imposibilitatea inducerii în eroare a funcționarilor APIA, prin prisma obligațiilor lor legale și a probelor administrate referitoare la verificarea clauzelor contractelor de închiriere de către acești funcționari, rezumându-se la a afirma producerea unui asemenea efect:
► ’’prin modalitatea de întocmire a acestor documente, prezentarea și utilizarea lor în cadrul APIA, aceasta din urmă fiind indusă în eroare,...”(pag. 18)
- în pofida afirmării aprobării cererilor de plată ale inculpaților ’’eventual ca urmare și a unei verificări sumare a documentației depuse”(pag.l9)
• omite să analizeze apărările referitoare la asocierea sătească, descrisă în declarațiile inculpaților și ale mai multor martori, inclusiv ale reprezentanților APIA, prin raportare la neclaritățile legislației prezentată, rezumându-se la afirma că ’’Simpla semnare a unui tabel de către proprietarii acestor animale nu produce efecte juridice, pentru că tabelul nominal de la fila 219 din volumul 3 din dosarul de urmărire penală nu dovedește deținerea de către inculpat a acelui efectiv de animale și nici asocierea, în orice formă, a respectivilor crescători.”(pag.l7) și omițând acceptarea acestui tabel și, implicit, a acestei forme asociative de către funcționarii APIA, inclusiv sub aspectul reprezentării ei de către o singură persoană titulară de cereri de acordare de subvenții;
• omite să analizeze apărările invocate privind lipsa intenției și buna-credință a inculpaților în toate demersurile lor, rezumându-se la a afirma:
► existența intenției ’’chiar dacă este plauzibil faptul că toată activitatea infracțională a fost gândită de alte persoane....”(pag. 19);
- existența intenției chiar dacă ’’Desigur, poate fi acceptat că în perioada anilor 2007-2010 exista o oarecare incoerență legislativă în domeniul accesării fondurilor europene...”.
4.Instanța de fond a omis faptul că întregul eșafodaj al acuzațiilor din rechizitoriu se sprijină pe contractele ”de închiriere” litigioase încheiate și semnate, ’’contrar prevederilor legale”, având ca obiect pășunile comunale litigioase pentru care au ’’solicitat și obținut pe nedrept subvenții APIA din bugetul Uniunii Europene...”.
5.Întrucât noțiunea de ’’fals” nu este sinonimă cu cea de ’’nelegal” apărarea invocată și analiza instanței de fond ar fi trebui să se oprească aici, prin constatarea lipsei de tipicitate a faptelor reținute în sarcina inculpaților, ca urmare a lipsei laturii obiective a faptelor reținute în sarcina lor, dar, a ’’completat”, a ’’adăugat” elemente factuale care lipsesc din starea de fapt din rechizitoriu.
6.Analiza atentă a presupuselor ’’contracte de închiriere” litigioase oferă și alte argumente în sprijinul tezei apărării și, implicit în demonstrarea netemeiniciei hotărârii instanței de fond și anume:
a.în conformitate cu art. 52 C.proc.pen.
”(1) Instanța penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă soluționării cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competența altei instanțe, cu excepția situațiilor în care competența de soluționare nu aparține organelor judiciare.
(2)Chestiunea prealabilă se judecă de către instanța penală, potrivit regulilor și mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparține acea chestiune.
(3)Hotărârile definitive ale altor instanțe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în fața instanței penale, cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii. ”
Referitor la acest text normativ, Curtea Constituțională a României a stabilit, prin Decizia nr. 102/2021, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 357/07.04.2021, că sintagma „cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii” din cuprinsul dispozițiilor art. 52 alin. 3 din Codul de procedură penaîă este neconstituțională. în cuprinsul acestei decizii, instanța de contencios constituțional a reținut, printre altele, următoarele:
”(...) 20. Chestiunile prealabile constituie aspecte ale cauzei de natură extrapenală, trebuie rezolvate anterior soluționării problemelor care privesc fondul cauzei penale și privesc existența unei cerințe esențiale din structura infracțiunii, cum ar fi situația premisă a unei infracțiuni ori un element esențial al conținutului infracțiunii.
21. De asemenea, Curtea constată că, prin obiectul lor, chestiunile prealabile au caracterul unor condiții de fapt sau de drept a căror existență este necesar a fi verificată pentru justa soluționare a cauzei penale sau, altfel spus, probleme de natură extrapenală care trebuie soluționate înainte de rezolvarea fondului cauzei penale și de a căror rezolvare prealabilă depinde soluția în cauza respectivă. S-a apreciat, în acest sens, că, sub aspectul naturii juridice, chestiunile prealabile pot fi de natură civilă, de dreptul muncii, de dreptul familiei, de drept internațional public, de drept constituțional, de drept administrativ etc., arătându-se că o asemenea chestiune o constituie, de exemplu, prejudiciul cauzat, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală; existența împrejurării că fapta privește atribuțiile de serviciu ale inculpatului, în ipoteza comiterii infracțiunii de abuz în serviciu; stabilirea calității de cetățean sau de persoană fără cetățenie, în cazul infracțiunilor comise în străinătate; constatarea raportului juridic patrimonial în baza căruia o persoană deținea cu orice titlu un bun mobil al altuia, pe care și l-a însușit, de care a dispus pe nedrept sau pe care a refuzat să îl restituie, în cazul infracțiunii de abuz de încredere etc.
Referitor la aceeași instituție de drept procesual penal, a chestiunilor prealabile, Curtea reține că acestea sunt situații cu caracter excepțional, care apar pe parcursul soluționării cauzelor penale, iar de rezolvarea lor depinde modul de soluționare a respectivelor cauze; astfel de situații pot fi calificate drept chestiuni prealabile dacă au caracter de condiție de fapt sau de drept pentru soluționarea cauzei penale și dacă acestea sunt de competența organelor judiciare. (...)
24. De asemenea, Curtea subliniază diferențele dintre chestiunile prealabile și chestiunile prejudiciale, acestea din urmă fiind aspecte asupra cărora se pronunță, în mod obligatoriu, alte organe judiciare decât instanța penală. Din această categorie fac parte excepția de neconstituționalitate, cererile de trimitere preliminară având ca obiect interpretarea actelor Uniunii Europene și dezlegarea unor chestiuni de drept de către înalta Curte de Casație și Justiție, dar și situațiile în care instanțele civile sunt chemate să tranșeze chestiuni, precum cea referitoare la proprietatea imobiliară, care intervin în cadrul procesului penal. Prin raportare la procedura de soluționare a chestiunilor prejudiciale, instanța penală poate avea doar obligații referitoare la suspendarea soluționării cauzei, astfel cum se prevede la art. 476 din Codul de procedură penală, în ipoteza sesizării înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. (...)
29. Din perspectiva prezentei analize prezintă importanță împrejurările care privesc existența infracțiunii. în lipsa unei definiții legale, Curtea reține că noțiunea de „împrejurare“ a fost analizată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 53 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2019, paragraful 24, prin care s-a reținut că aceasta vizează atât faptele principale ale cauzei, cât și circumstanțele în care au avut Ioc acestea, precum și orice alte date de natură a servi la soluționarea cauzei (de exemplu, identificarea autorului, un alibi). Prin urmare, sintagma „împrejurări care privesc existența infracțiunii“ desemnează totalitatea aspectelor pertinente care trebuie analizate de către instanțele penale pentru a putea pronunța soluțiile în cauzele cu care au fost învestite. în mod necesar, toate aceste elemente privesc existența infracțiunii, motiv pentru care folosirea sintagmei criticate în cuprinsul art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală nu reduce sfera de aplicare a normei anterior menționate, generând însă confuzie în privința conținutului acesteia.
30. Așadar, în categoria chestiunilor prealabile care privesc existența infracțiunii se încadrează aspecte care privesc soluționarea fondului cauzei penale, precum cele referitoare la conținutul constitutiv al infracțiunii, la existența unor cauze justificative sau de neimputabilitatc, la cauze care înlătură caracterul penal al faptei, la stabilirea încadrării juridice etc. De asemenea, Curtea reține că pot constitui chestiuni prealabile aspecte referitoare la natura atribuțiilor de serviciu ale autorului infracțiunii sau la calitatea sa, aspectele referitoare la gradul de rudenie, la calitatea de soț, la situațiile juridice care intervin în materie electorală, la cele referitoare la expropriere, la proprietatea intelectuală, la achizițiile publice, Ia fondul funciar, la fiscalitate, la procedurile notariale, la procedurile arbitrare, la jurisdicțiile speciale âdministrative(la natura juridică a unui contract-subl.n. av. G.V.). Totodată, în cazul angajării răspunderii penale a persoanelor juridice, ar putea constitui chestiuni prealabile aspectele ce țin de îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea civilă privind constituirea, statutul acestora ori obiectul de activitate. Diversitatea considerabilă a unor astfel de aspecte, proporțională cu numărul nedeterminat al domeniilor și al cazurilor concrete în care pot fi săvârșite infracțiuni, fac ca, în practică, încadrarea chestiunilor prealabile în una dintre cele două categorii să fie extrem de greu de realizat.”
b.În doctrina civilă au fost prezentate o serie de argumente referitoare la calificarea juridică a cererilor părților procesuale, argumente aplicabile și în acest caz prin prisma aspectelor redate la lit.a:
b.l. Obiectul și cauza cererii de chemare in judecată sunt elemente definitorii pentru operațiunea de calificare juridică a cererii, fie că a fost considerată a fi scopul spre care tinde cel care intentează demersul judiciar, fie că a fost considerată însuși temeiul juridic al cererii, respectiv fundamentul juridic al dreptului pe care o parte îl pretinde.
b.2. Sintagma „a da calificarea juridică unei cereri” nu rezumă prerogativele instanței la activitatea de stabilire a temeiului de drept aplicabil, ci aceasta va fi ținută și să identifice natura juridică reală a cererii, a categoriei ori a instituției juridice aplicabile.
b.3. Trei aspecte sunt esențiale pentru determinarea cadrului procesual obiectiv: faptele prezentate de parte, calificarea lor juridică, anume invocarea unui temei juridic pentru pretenția formulată și încadrarea în norma de drept, respectiv invocarea unui text de lege, în care se găsește reflectată pretenția.
b.4. Pentru a lămuri chestiunea supusă dezbaterii, respectiv dacă judecătorul poate schimba calificarea juridică a cererii fără a încălca astfel principiul disponibilității, trebuie să ținem seama în primul rând de dispozițiile art. 22 alin. (1) C. pr. civ., potrivit cu care „judecătorul soluționează litigiului conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile”, ceea ce înseamnă că, independent de faptul că părțile nu ar indica niciun temei de drept pentru cererile și apărările lor, sau ar indica un temei de drept greșit, judecătorul are îndatorirea legală (s.n.) de a identifica normele de drept incidente în speța dedusă judecății,
b.5. Această îndatorire a instanței, de recalificare a cererii de chemare în judecată, rezultă fără echivoc din dispozițiile art. 22 alin. (4) C. pr. civ., care statuează că „Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire”, dar și din dispozițiile art. 7 C. pr. civ., care consacră principiul legalității: „Procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii. Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor din proces”.
b.6. în teza finală a alin. (4) a art. 22 C. pr. civ., legiuitorul stipulează însă că, în cazul în care calificarea juridică la care s-ar ajunge ca urmare a exercitării de către instanță a prerogativei restabilirii calificării juridice, „judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă”, ceea ce reprezintă o recunoaștere de către legiuitor a efectelor principiului contradictorialității, consacrat explicit în art. 14 C. pr. civ., în special în alin. (6) al acestui articol, după cum urmează: „Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații și pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii”.
b.7. Dispozițiile art. 22 alin. (4) C. pr. civ. își justifică rațiunea prin aceea că, dacă instanța ar trebui să soluționeze procesul fiind ținută de calificarea juridică propusă de reclamant, și ar ajunge la concluzia că aceasta este eronată, soluția ar fi respingerea cererii de chemare în judecată, cu consecința practică a nerezolvării conflictului dintre
b.8. „temeiul de drept” este reprezentat de normele de drept aplicabile în cauză, respectiv „textele de lege a căror incidență o evocă partea, spre deosebire de „temeiul juridic”, care este cauza cererii de chemare în judecată, fundamentul raportului juridic litigios.
b.9. Obiectul acțiunii civile îl constituie ceea ce părțile înțeleg să supună judecății, ceea ce ele pretind ca judecătorii să verifice, să aprecieze, să constate, să judece, prin intermediul obiectului urmărindu-se protecția dreptului subiectiv civil sau a unui interes ce se poate realiza doar pe calea acțiunii injustiție.
b.10. Cauza acțiunii civile este unul dintre elementele esențiale ale acțiunii civile, alături de obiectul acțiunii și părțile între care se leagă raportul juridic de drept procesual.
b.ll. Există distincție între causa petendi, respectiv cauza acțiunii civile, și causa debendi- cauza cererii de chemare în judecată, temeiul ei juridic.
b.12. Judecătorul nu poate să schimbe faptele care reprezintă cauza petendi a acțiunii, numai partea fiind în măsură să le cunoască și să le reclame și nici nu va putea schimba temeiul cererii, în sensul de izvor al dreptului invocat (act sau fapt juridic), însă va putea să interpreteze actul juridic dedus judecății, pentru a aprecia asupra încadrării juridice.
b.l3. Cu toate acestea, în cazul în care instanța dă calificarea juridică exactă a cererii (indiferent dacă aceasta nu fusese calificată în niciun fel de către reclamant, cât și în cazul în care aceasta fusese calificată greșit), este datoare să o pună în discuția părților în prealabil, pentru respectarea principiului contradictorialității.
b.14. Instanța nu ar putea pur și simplu să ignore la motivarea hotărârii calificarea juridică și argumentele asupra cărora reclamantul a insistat și să se raporteze exclusiv la propria sa calificare, întrucât, procedând astfel, s-ar nesocoti principii fundamentale ale procesului civil, respectiv disponibilitatea, contradictorialitatea și dreptul la apărare; după cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nu este suficient ca instanța să „audă” un argument, ci mai este necesar să-l trateze, cel puțin în substanța sa, în cuprinsul hotărârii sale, arătând motivat de ce anumite pretenții și apărări au fost primite ori înlăturate.
c.În același sens este și practica judiciară: „instanțele judecătorești nu sunt legate de calificarea juridică pe care partea o dă unui anumit fapt, mai ales atunci când este lipsită de experiență sau pregătire de specialitate, ci, dimpotrivă, sunt îndatorate să-i dea un ajutor activ în vederea ocrotirii drepturilor și intereselor sale; în acest scop, ele au datoria de a pune în dezbatere orice împrejurare de fapt sau de drept care ar duce la dezlegarea justă a pricinii, chiar dacă împrejurarea găsită concludentă de instanță nu este invocată anume în cerere.” - Trib. Supr. civ., Dec. nr. 642 / 14 aug. 1953, Culegere de decizii, 1952-1954, voi. I, p. 335.
d.Procurorii ”au calificat” contractele existente la dosar ca fiind contracte de închiriere bazându-se exclusiv pe denumirea lor, iar această alegere s-a materializat în latura obiectivă a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților.
La rândul ei, instanța de fond a preluat această calificare fără să contraargumenteze apărările cu privire la această chestiune.
e.Se susține teza potrivit căreia contractele existente la dosar și invocate de procurori în actele de punere sub inculpare, în rechizitoriu și prin concluziile orale formulate cu ocazia dezbaterii cauzei, nu sunt contracte de închiriere pentru următoarele motive:
e.l. Toate contractele au fost încheiate sub imperiul vechiului Cod civil motiv pentru care s-au redat dispozițiile art. 942, 962, 966, 967, 968, 969, 977, 986, 1411, 1414 Cod civil
e.2. O simplă analiză a contractelor litigioase prin prisma dispozițiilor legale sus menționate exclude posibilitatea ca acestea să fie contracte de închiriere, din moment ce ele au ca obiect (parțial) fonduri rurale și nu edificii/mișcătoare.
e.3. Este adevărat că art.123 din Legea nr.215/2001 prevede posibilitatea concesionării și închirierii bunurilor din domeniului public sau privat, de interes local sau județean, ’’prin licitație publică, organizată în condițiile legii”, însă, nici această lege, nici alte legi, cu excepția Codului civil vechi, nu au reglementat, la momentul încheierii contractelor litigioase, noțiunea de închiriere/contract de închiriere a bunurilor-pășuni comunale.
e.4. Mai mult, această dispoziție legală nu oferă suficiente criterii pentru diferențiere concesiunii de închiriere ori pentru procedurile care fac posibile concesiunile/închirierile.
e.5. Trebuie reținut și că Legea nr.219/1998 ”are ca obiect reglementarea și organizarea regimului de concesionare pentru: a) bunurile proprietate publică ori privată a statului, județului, orașului sau comunei;....” și că: ”Art. 2. - (2) Pot face obiectul unei concesiuni bunurile,”, observându-se contradicția dintre conținutul art.123, redat parțial mai sus, și art. 10 din Legea nr.219/1998: ” Concesionarea unui bun, a unei activități sau a unui serviciu public se realizează prin licitație publică sau prin negociere directă, conform prevederilor prezentei legi.”
e.6. Chiar dacă toate cele 4 contracte litigioase încheiate de inculpați cu Primăria Comunei C. J. stabilesc la capitolul ”H. Obiectul contractului” închirierea unor pășuni, astfel că , obiectul acestor contracte, în realitate, este cel reglementat la capitolul ”VI. Alte clauze: Proprietarul împreuna cu chiriașul se angajeaza sa efectueze lucrări de amenajare a pășunii, dotare cu utilaje agricole(tractor, MIG-3,5, GRAPA), vor efectua lucrări de suprainsamantari, curățiri, imprastiat îngrășăminte naturale si chimice, construirea de fântâni si puncte pentru adapatul animalelor, construirea unor adăposturi pentru animale, conform situației de lucrări anexate.”, obiect care:
-nu este specific contractului de locațiune-închiriere-reglementat de vechiul Cod civil;
-nu este reglementat de art.123 din Legea nr.215/2001, chiar dacă totalitatea lucrărilor asumate de părți nu poate fi stabilită în lipsa ’’situației de lucrări” care trebuia să facă parte integrantă din contract.
e.7. Nici capitolul ”V, Obligațiile părților:” nu conține clauze specifice contractului de închiriere reglementat de vechiul Cod civil ( altă reglementare în vigoare la momentul încheierii contractelor litigioase nu cunoaștem) (predarea bunului-pășune comunală-este o obligație specifică mai multor contracte reglementate la acel moment).
e.8. Nici prețul stabilit de părți nu este unul specific contractului de închiriere reglementat de vechiul Cod civil și nici nu este reglementat de art.123 din Legea nr.215/2001. Mai mult, trebuie reținută diferența între modul de reglementare a acestei clauze contractuale în primele 2 contracte din anul 2007 și în ultimele 2 contracte din anul 2009 și anume:
•o sumă de bani fixă în primele 2 contracte, care diferită de sumele obținute de inculpați cu titlu de subvenții;
•o sumă determinabilă în viitor după 2 criterii:
-suma primită de fiecare inculpat cu titlu de subvenție după suprafața ’’închiriată” de la Primăria Comunei C. J.;
-suma rezultată în urma scăderii din suma arătată la liniuța precedentă a sumelor cheltuite de inculpați pentru diferite activități desfășurate de aceștia.
e.9. înțelegerea materializată în contracte, potrivit probelor administrate în cauză, a fost întregită de părțile contractuale și cu o alta verbală respectiv folosirea acestor pășuni de către inculpați împreună cu alți săteni care dețineau animale în perioada de aplicare a contractelor, conform obiceiului locului și a Tabelelor depuse de inculpați la APIA ca anexe la cererile de plată. Evident că nici o astfel de înțelegere nu este specifică contractelor de închiriere.
e.10. Aceleași probe evidențiază că:
- părțile și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contracte;
- activitățile desfășurate efectiv de părți în perioada de executare a contractelor exced actelor de executare a unui contract de închiriere în înțelesul vechiului Cod civil aplicabil în speță în lipsa altor prevederi legale speciale.
7.Indiferent de calificarea juridică care se va da contractelor litigioase inculpații nu au acționat cu forma de vinovăție reglementată de art. 18/1 din Legea nr.78/2000, așa cum a fost modificat, începând cu data de 1.02.2014, prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Interpretarea dată de procurorul de caz dispozițiilor OUG nr. 125/2006 și preluată necritic de către instanța de fond este eronată și incompletă din perspectiva vinovăției inculpaților deoarece:
b.l. Nici acest text legal, nici alte texte legale nu cuprind noțiunea de ’’dovada utilizării legale și efective, în mod direct, a suprafețelor agricole pentru care au solicitat subvențiile” subliniată la pg. 13 al.l din rechizitoriu. ci sintagme precum:
- ” să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha”;
- ’’persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea.”;
- ’’Documentele care dovedesc dreptul de folosință”;
- ’’documentele din care reiese utilizarea terenului agricol”;
- ’’documentele care fac dovada utilizării legale a terenului pentru care s-a depus cererea;”
- ’’Documentele din care reiese utilizarea legală a terenului agricol”
Or, este lesne de observat că din toate aceste sintagme lipsesc noțiunile de ’’utilizare...efective” și ’’utilizare...în mod direct” .
b.2. Art. 6 din OUG nr.125/2006:
(l)Beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea.” lasă deschise și alte posibilități de interpretare a acestei ultime teze din perspectiva dreptului de folosință și a utilizării terenurilor pentru care se depune cererea:
- orice tip de contract/convenție/înțelegere neprohibită de lege;
- orice fel de utilizare-directă/indirectă/singulară/comună neprohibită de lege.
Or, contractele litigioase, complinite cu înțelegerea verbală dintre inculpați și Comuna C. J., conferă acestor nu numai un drept de folosință asupra terenurilor, ci și o utilizare comună a terenurilor de către inculpați și alți săteni. b.3. Potrivit art. 7 din OUG nr.125/2006.
(l)Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească următoarele condiții generale:
a)să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha,
f) să prezinte documentele care fac dovada utilizării legale a terenului pentru care s-a depus cererea;
(5) Documentele din care reiese utilizarea legală a terenului agricol se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și se prezintă la solicitarea reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
(5')Responsabilitatea privind valabilitatea și legalitatea documentelor menționate la alin. (5) aparține fermierului și/sau autorității care a emis/atestat aceste documente, după caz.”
b.4. Aceeași reglementare o regăsim și în OUG nr.16/2009 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură (MO din 26.08.2009,
2.La articolul 7, alineatele (2), (3), (5) și (6) vor avea următorul cuprins:
(5) Documentele care dovedesc dreptul de folosință și documentele din care reiese utilizarea terenului agricol se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și se prezintă la solicitarea reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură."
b.5. Filtrând starea de fapt din rechizitoriu prin prisma dispozițiilor legale de la secțiunile b.3. și b.4 s-a arătat că se reține din actul de sesizare, următoarele:
-nu se menționează dacă contractele litigioase fac dovada dreptului de folosință al inculpaților asupra terenurilor care fac obiectul lor;
-nu se indică ’’documentele din care reiese utilizarea terenului agricol” și nici măcar dacă au existat ordinele de ministru impuse de aceste texte legale, respectiv conținutul lor;
-nu se menționează dacă au existat solicitări din partea reprezentanților APIA ca inculpați să anexeze la cererile de plată atât documentele care ’’dovedesc dreptul de folosință”, cât și pe cele ”din care reiese utilizarea terenului agricol”.
Concluzionând, nu numai că nu este descrisă în rechizitoriu reaua-credință a inculpaților/intenția lor directă, dar nu există probe în dosar nici măcar pentru o eventuală intenție indirectă în comiterea acestor fapte.
7. În continuare s-au prezentat alte argumente, precum și detalierea unora din argumente prezentate mai sus, în demonstrarea tezei apărării și, implicit, a netemeiniciei hotărârii apelate:
a.Referitor la toate infracțiunile pentru care inculpații au fost deduși judecății s-a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 Cod proc. penală, pronunțarea unor soluții de achitare, întrucât faptele nu există în materialitatea lor, nu există nicio probă care să dovedească faptul că inculpatul E.H., în prezent decedat, i-ar fi instigat pe cei trei autori principali, C.A. T.A.V., C.I., să încheie aceste contracte, la discuțiile dintre ei nu a asistat nicio persoană, toți martorii audiați neavând cunoștințe directe despre obiectul acestora, doar bazate pe presupuneri sau deducții, iar declarațiile de martori ale inculpaților nu pot fi luate în considerare, prin prisma Deciziei Curții Constituționale nr. 236/2020 care a declarat neconstituțional art. 118 Cod proc. penală și declarația de făptuitor a inculpatului C. este lovită de nulitate absolută, acesta fiind audiat în lipsa unui avocat.
b.S-a demonstrat pe tot parcursul procesului că aceste contracte au fost legal întocmite, fiind transpuse în fapt, de la bun început existând o clauză comună care stipula că Primăria C.J. va presta lucrări de întreținere pășuni comunale împreună sau alături de inculpații autori principali, lucrări care s-au și prestat , așa cum au susținut și inculpații C. și T. prin declarațiile date, fiind achitate cu bani proveniți din subvențiile obținute în același scop, de la bun început probând că toți inculpații au utilizat pășunile și cu animalele proprii care au păscut pe acestea, fapt confirmat de toți ciobanii audiați, martorii S.I., B.I., B.S.A. și cu munca fizică depusă în mod constant/inculpații C. și T., așa cum au arătat cei din urmă, martorii audiați , contabilele M.F. , P.A.V., consilierul local M.A., casiera B.M. .
c.Un aspect important pe îl constituie acela că fiecare pășune era situată în apropierea localității din care provine fiecare inculpat în parte, aceste terenuri fiind cunoscute de aceștia foarte bine , fapt care i-a determinat să se implice mai mult în întreținerea lor, totodată partea civilă nu a fost inclusă în eroare niciun moment, cât timp subvențiile se puteau folosi și în alte scopuri, în mod legal, chiar pentru plata unor chirii, câtă vreme pășunile erau întreținute în bune condiții agricole și de mediu, iar reprezentanții Apia cunoșteau că pe acestea se află și alte animale, ale sătenilor, nu doar ale inculpaților, aspect recunoscut și de principalul reprezentant Apia în teren, martorul D.E.O. cu ocazia declarației date la Tribunalul Harghita și după cum se degajă și din declarația agentului agricol M.D.N. .
d.Doar în subsidiar s-a solicitat pronunțarea unor soluții de încetare a procesului penal, dacă instanța ar ajunge la o concluzie diferită, în sens diametral opus față de cea care rezultă din probe . În acest sens s-a invocat jurisprudența națională, instanțele care au pronunțat în mod covârșitor soluții de încetare proces penal, printre care s-a enunțat cu titlu enumerativ Curtea de Apel Oradea prin Decizia penală nr. 350/A/2022 , Curtea de Apel Cluj, Secția Penală prin Decizia penală nr. 862/17.06.2022, Curtea de Apel Bacău prin Decizia penală nr. 590/15.06.2022, Judecătoria largii- Mureș, Secția Penală prin Sentința penală nr. 662/16.06.2022. Totodată, la data de 25.10.2022 prin Decizia nr. 67 , completul privind dezlegarea unor chestiuni de drept de la înalta Curte de Casație și Justiție a decis , fără niciun dubiu de interpretare, că normele referitoare la întreruperea prescripției sunt norme de drept penal substanțial, material, supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale , cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut la art. 15 alin. 2 din Constituția țării și de art. 5 din Noul Cod penal, toate instanțele din România fiind obligate să aplice Deciziile CCR în materie de prescripție și să facă aplicarea legii penale mai favorabile inculpaților . Această decizie a fost reconfirmată și reiterată prin Decizia nr. 37 din data de 17 iunie 2024 a înaltei Curți de Casație și Justiție , completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și prin Decizia nr. 16 din data de 16 septembrie 2024 a înaltei Curți de Casație și Justiție , Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.
e.Inculpații au fost absolut convinși de deplina legalitate a demersurilor lor, demersuri care au avut girul prefectului și, mai ales, aprobarea constantă a autorității de control și coordonare partea civilă Apia, prin toți reprezentanții locali și zonali. În plus, nici Curtea de Conturi nu a constatat vreo nelegalitate a contractelor încheiate de inculpații în cauză. Inclusiv din procesul- verbal de constatare întocmit de Camera de Conturi Mureș la data de 12.10.2012, solicitat și de către Tribunalul Alba, rezultă că aceste contracte care formează obiectul cauzei și veniturile rezultate în urma lor au fost înregistrate în contabilitatea instituției la capitolul Venituri proprii, fiind înscrisă în mod cert întreaga suprafață de pășune comunală în discuție, doar că, contrar celor susținute de procurorul de ședință de la Tribunalul Alba s-a omis calcularea unei taxe pe teren, taxă care a si fost evidențiată, inclusiv achitată ulterior aspect pe care a omis să îl precizeze . Prin urmare, cu atât mai mult, consilierii locali puteau vedea sursa acestor venituri și să o aprobe, ceea ce s-a și întâmplat de-a lungul anilor.
f.Mărturie în același sens stau și înscrisurile depuse de partea civilă Apia și depoziția responsabilului direct de dosarele de subvenții ale inculpaților C.A., T.A.V. și C.I., martorul D.E.O., care a reconfirmat legalitatea procedurilor de obținere a subvențiilor, inclusiv a contractelor încheiate, respectiv realitatea înscrisurilor depuse de fiecare inculpat anual, la solicitarea acestora, inclusiv întreținerea în bune condiții agricole și de mediu a pășunilor comunale, dovadă făcând rezultatele controalelor repetate efectuate de angajații Apia la fața locului.
g.Nu confirmă considerentele de fapt expuse prin rechizitoriu și preluate necritic de către instanța de fond că sumele obținute cu titlu de subvenții ar fi fost folosite în interesul comunei sau că ar fi constituit fonduri suplimentare pentru bugetul comunei, demonstrând fără nicio putință de tăgadă, printr-un probatoriu testimonial și scriptic că o mare parte dintre acestea au fost utilizate pentru lucrări diverse pe pășunile comunale efectuate în mod covârșitor chiar de către inculpații T.A.V. și C.I., personal, prin urmare chiar în scopul pentru care au fost obținute și de către beneficiarii direcți ai subvențiilor, respectiv pentru întreținerea pășunilor comunale, inclusiv contul în care se depuneau o parte din subvenții, 5004, conform depozițiilor contabilelor M.F. și P.A.V. fiind destinat în mod prioritar bunei gospodăriri a pășunilor comunale .
h. Contrar argumentelor absolut superficiale ale acuzei și ale instanței de fond, nu ne aflăm în prezența unor contracte false, întrucât reprezentanții Apia au știut de la bun început, având în vedere clauzele contractuale, chitanțele de încasare a subvențiilor depuse la dosarele Apia, adeverințele, declarațiile de eligibilitate și tabelele nominale, clauza expresă din contractele încheiate în anul 2009, care statua clar că toată subvenția va fi încasată indirect de Primărie, că utilizarea pășunilor comunale se va efectua în continuare de Primăria Comunei C. J. împreună cu inculpații T., C. și C., că aceste pășuni vor fi în continuare utilizate prin pășunat de către toți sătenii din satele aparținătoare comunei, fapt cunoscut de prima verigă în cadrul controlului Apia, martorul D.E.O.. Acesta, cu ocazia primei declarații date în fața Tribunalului Harghita, declarație care în urma refacerii ei, fiind lovită de nulitate relativă , trebuie luată în considerare sub aspect elementelor de fapt pe care le conține, a spus că știa despre faptul că pe terenurile Primăriei pasc cu prioritate animalele cetățenilor comunei, inclusiv ale inculpaților autori principali, că cei din urmă nu dețineau sute de animale, cum greșit a înțeles procurorul, doar se angajau să asigure încărcătura cerută de cei de la APIA pe terenurile administrate de fiecare dintre ei, că aceștia nu erau ciobani și nu au afirmat vreodată că sunt, însă dețineau animale în gospodăriile proprii care pășunau pe suprafețele închiriate și aceste animale, contrar susținerilor procurorului de ședință, le-au deținut în fiecare an în mod constant și permanent, prin urmare, aveau dreptul legal să solicite și să obțină subvenții APIA, că inculpații T.A.V. și C.I., fără putință de tăgadă, au utilizat terenurile împreună cu Primăria, inclusiv le-au cosit în fiecare an, chestiune care înseamnă curățire de resturi vegetale, vegetație nedorită, nu cosire în sensul clasic al cuvântului, întrucât terenul era folosit la pășunatul animalelor sătenilor, nu se putea întreține prin cosire și prin valorificarea fânului rezultat, și oricum, această obligație nu figura în contracte, iar inculpatul C.A. a folosit pășunea cu animalele proprii, conform contractelor, acestea fiind întreținute de Primărie prin intermediul Ocolului Silvic Ghindari, dată fiind altitudinea la care se afla pășunea, zona mai greu accesibilă și vârsta înaintată a inculpatului care nu putea să presteze aceste lucrări singur. De asemenea, dovada utilizării o reprezintă și procesele-verbale de control pe teren întocmite de cei de la Apia. Considerăm că nu am creat vreodată vreo reprezentare falsă a realității părții civile prin modul în care am înțeles să punem în aplicare aceste contracte sau să le redactăm , cât timp am îndeplinit toate condițiile cerute de cei de la Apia, respectiv, au asigurat încărcătura de animale , terenurile erau eligibile, fiind apte pentru pășunat și le-au întreținut corespunzător, subvențiile fiind folosite în mod primordial pentru menținerea acestora în bune condiții, așa cum prevede și legislația europeană în materie și în scopul declarat prin contracte.
i.Era necesar ca folosința terenului, a pășunii, să se ateste prin oricare din modalitățile alternative prevăzute de lege, nu era obligatoriu, contrar susținerilor acuzei și instanței de fond, să se probeze efectuarea tuturor activităților, de exemplu cosit, curățat, pășunat, o singură activitate fiind suficientă ca să probeze folosința ori utilizarea.
În acest sens, s-au menționat prevederile Ordinului MAPDR nr. 118/2009 care arată că, documentele doveditoare solicitate producătorului agricol care atestă dreptul de folosință al terenului sunt, pe lângă contractul de închiriere, alte documente care se anexează și anume , copie a cardului exploatației și copie a documentelor care atestă efectuarea lucrărilor pe pășune și/sau declarație pe proprie răspundere, după caz, acestea putând atesta, în mod enumerativ, pășunatul cu animalele, cosirea fânului, regenerări/însămânțări, supraînsămânțări, administrare de fertilizanți și amendamente, lucrări de curățare și altele asemenea.
Astfel, subvenția nu a fost încasată pe nedrept, cum se susține în acuzare și instanța de fond, întrucât partea civilă nu a fost nicidecum indusă în eroare în calitate de autoritate competentă să decidă asupra acordării subvențiilor de către vreunul din inculpați, lipsa acestor elemente antrenând după ele și lipsa sau inexistența infracțiunilor sau a intenției directe. Prin urmare, se confirmă teza susținută, aceea că ideea încheierii contractelor le-a fost sugerată, amplificată chiar de insistențele prefectului la acea ședință, inculpatul H.E., în prezent decedat, fiind convins în totalitate că modul în care procedează este corect, mai ales că nu a intenționat niciun moment să inducă în eroare partea civilă prin reprezentanți în unicul scop de a obține subvenții pentru instituția pe care o reprezenta.
j. Toată procedura de obținere a acestor subvenții a fost legală, întrucât s-au utilizat aceste pășuni conform clauzelor contractuale, subvențiile, conform declarației martorului D.E.O., responsabil direct de dosarele inculpaților T.A.V.. C.I. și C.A. în toată perioada avută în vedere prin rechizitoriu, puteau fi folosite și la plata unor chirii, procedură des întâlnită în situații similare și absolut legală, cât timp o parte își urmau scopul stabilit, de întreținere a pășunilor în cauză.
k.În privința obiectului contractelor, s-a arătat din start că acesta presupunea efectuarea unor lucrări de întreținere pășuni comunale de către primărie împreună cu inculpații autori principali, lucrări la care s-au angajat toate părțile și a căror contravaloare urma să fie achitată din subvențiile încasate de la APIA, fiind perfect legal și în accepțiunea angajaților acestei structuri ca o parte din subvenție să se achite ca și chirie, nefiind interesați de destinația sumelor primite de solicitanți, cât timp pășunile erau întreținute și exploatate conform cerințelor lor. Practic natura contractelor, conform voinței părților, era de concesiune servicii, aceștia neavând cunoștințe juridice care să-i facă să înțeleagă cum trebuie redactat un contract în funcție de natura lui, iar secretara comunei le- a redactat în forma în care a dorit, deși era singura juristă din primărie la acel moment și nu a sesizat niciun aspect de nelegalitate al contractelor, contrar declarației acesteia date la Tribunalul Alba care conține un neadevăr sub acest aspect, raportat la prima declarație dată de aceasta la Tribunalul Harghita, având obligația legală să o facă dacă era cazul. Contractele sunt considerate legea părților, așa că opțiunea responsabililor APIA direct implicați în analizarea dosarelor de subvenții, martorul D.E.O., de a le cere inculpaților autori principali să ocupe pășunile cu un anumit număr de animale, era o chestiune exterioară obiectului propriu-zis al contractelor, așa cum a fost stabilit de părți. Aceasta cu atât mai mult cu cât, la momentul întocmirii ambelor contracte nu erau în vigoare reglementările vizând modalitatea de concesionare a pășunilor comunale, Ordinul nr. 541/210/25.08.2009, care a modificat Ordinul nr. 226/235/28.03.2003 și Legea pășunilor nr. 214/2011 în vigoare abia la data de 12.11.2012, iar normele metodologice care stabileau la modul general modul de întocmire a contractelor de concesiune pășuni comunale și asigurarea încărcăturii de animale. Cu toate acestea, inculpații au asigurat încărcătura de animale de 0, 3 UVM / ha, conform cerințelor APIA, nefiind obligați să o facă , conform clauzelor contractuale. Niciunde în legislația enunțată nu se prevede că animalele trebuiau să le aparțină, nici martorul D.E.O., responsabil direct de dosarele inculpaților autori principali nu a confirmat o atare concluzie și, oricum, inculpații, prin tabelele nominale depuse și prin adeverințele emise de angajatul de la Registrul Agricol, martorul M.D.N. , au arătat cât se poate de clar că animalele le aparțineau atât lor, cât și altor membrii ai comunității locale. De asemenea, inculpații nu au afirmat niciun moment că erau ciobani, nici nu trebuiau să fie, sau că toate animalele care pășunau acolo le aparțineau. În cererile formulate în nume propriu au arătat exact câte animale dețin și oricum aceste cereri, după cum a arătat martorul D.E.O. la urmărire penală, au fost completate de dânsul sau de angajatul de la Registrul Agricol, conform datelor reale existente în această evidență ori de femeia de serviciu de la primărie, B.S., fiind doar semnate de inculpați, deși angajații APIA nu aveau voie să completeze acte din dosarele de subvenții decât dacă inculpații nu știau să scrie sau să citească.
k. Închirierea pășunilor comunale a fost o prioritate la momentul accesării subvențiilor din fonduri UE la nivelul anului 2007, fiind încurajată de prefectul județului și de reprezentanții APIA, în scopul de a nu se pierde aceste fonduri bune pentru comunitatea locală, inclusiv primarii audiați de instanță confirmând că au încheiat astfel de contracte, chiar dacă în primele două cicluri procesuale au confirmat că au procedat la fel, o parte din subvenție încasând-o ca și chirie sau redevență, susțineri pe care nu le-au mai reiterat, adoptând o atitudine nesinceră în fața instanței, lesne de înțeles, fiind încă primari în funcție, dar le-au menținut. Declarațiile lor inițiale nu sunt lipsite de validitate, cât timp sunt afectate doar de nulitate relativă și pot fi refăcute, elementele de fapt conținute fiind valabile și acum, putând fi privite în ansamblu și coroborat cu restul materialului probator.
S-a menționat că potrivit legilor în materie de concesiune pășuni nu era necesară organizarea unor licitații pentru încheierea acestor contracte, contrar susținerilor acuzei, ci se puteau încheia direct. Cât privește necesitatea edictării unor hotărâri de Consiliul local, au arătat apelați că s-a demonstrat prin depozițiile martorului M.A. coroborate cu însemnările olografe din agenda acestuia și din agenda de ședință a inculpatului E.H., că aceste discuții cu privire la aprobarea și prelungirea contractelor au avut loc în ședințele de Consiliu Local, au ajuns la cunoștința tuturor, consilierii au aprobat sumele încasate în baza lor și modul de folosire, cunoscându-se că provin din subvenții APIA și fiind înregistrate ca atare de către cei din compartimentul financiar-contabil (în acest sens a se vedea declarațiile contabilelor din ambele etape procesuale, M.F. și P.A.). A fost o simplă omisiune a secretarei de a consemna discuțiile purtate în procesul-verbal de ședință și de a le include în Hotărârile de Consiliu Local, omisiune care din păcate nu a fost observată la timp pentru a putea fi remediată și de care se folosește procurorul în defavoarea noastră și care este trecută cu vederea de către instanța de fond.
Oricum, aceste condiții prealabile încheierii contractelor nu influențează tipicitatea infracțiunii prev. de art. 18 ind. 1 din Legea nr. 78/2000, care nu e condiționată de acestea ca și existență.
l.Pe de altă parte, Primăria Comunei C. J. nu a încasat direct subvențiile obținute pe pășunile comunale, ci indirect, conform reglementărilor contractuale, din nicio mențiune din rechizitoriu ori din hotărârea apelată nu rezultă în concret cât anume a încasat, așa că susținerile acuzei și ale instanței de fond nu sunt fondate pe probe științifice sau scriptice raportat la acest aspect. Totodată modul de încasare, adică titlu sub care au fost încasate aceste sume de bani, a fost lăsat la libera apreciere a casierei B.M. și a contabilelor, inculpații autori principali sau inculpatul H.E. neavând niciun rol în stabilirea vreunor modalități sau al titlului sub care se încasau sau se înregistrau aceste sume în evidențele contabile ale primăriei, declarându-le ca și subvenții APIA .
m.Niciodată nu s-a ascuns proveniența sau destinația acestor sume, ele s-au folosit în mod primordial conform scopului care a stat la baza solicitării lor, pentru întreținerea și exploatarea în bune condiții agricole și de mediu a pășunilor comunale.
Din aceste considerente, nicio faptă din cele reținute de acuză nu subzistă în materialitatea lor, fiind incident temeiul de achitare prev.de art. 16 alin. 1 litera a) Cod proc. penală sau cel prevăzut la art. 16 alin. 1 litera b tezele 1 sau 2 Cod proc. penală, faptele nefiind prevăzute de legea penală și neprezentând gradul de pericol social al unor infracțiuni, în ultimă instanță infracțiunile nu au fost comise cu intenție directă de niciunul dintre inculpați, aceștia îndeplinind toate condițiile de eligibilitate cerute de Apia și încă în plus .
n. S-a mai invocat și superficialitatea descrierii acuzelor de către procuror care , în enumerarea actelor materiale presupus false, s-a folosit și de înscrisurile depuse de inculpații autori principali pentru terenurile proprii pentru care se întocmeau dosare separate și erau încasate cu alt titlu, încadrând și subvențiile obținute pentru acestea în ansamblul faptic și probator, deși, în mod clar, acestea nu se circumscriu cadrului procesual, cadru care se fundamentează strict pe contractele de concesiune pășuni comunale. Chiar și această situație creează serioase dubii în conturarea acuzelor aduse inculpaților și poate atrage după sine soluții clare de achitare și pe temeiul art. 16 alin. 1 litera c Cod proc. penală, orice dubiu profitând inculpaților sau in dubiopro reo.
o. Absolut toată probațiunea, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată s-a axat strict pe tema pășunilor comunale și pe contractele de închiriere a acestora, pe subvențiile obținute ulterior, nicidecum pe terenurile personale ale inculpaților autori principali și pe subvențiile încasate pe acestea.
8.În continuare s-a prezentat o analiză amănunțită a întregului material probator administrat în ambele cicluri procesuale și a legislației aferente în materie de subvenții care anulează toată argumentația superficială a acuzei și a instanței de fond, reflectată în actul de sesizare și în hotărârea apelată:
a. în accepțiunea procurorului de caz, activitatea de instigare a inculpatului defunct ar consta în faptul că, la niște date neprecizate ca loc, timp, ar fi purtat discuții cu toți inculpații autori principali, adresându-se acestora la plural și nu individual, în legătură cu posibilitatea încheierii acestor contracte, iar aceștia au fost de acord, fără nicio obiecție sau îndoială, să parafeze aceste relații contractuale, prin semnarea contractelor în cauză, apoi prin punerea lor în executare constând în întocmirea dosarelor anuale pentru Apia.
Sub nicio formă, procurorul de caz nu descrie faptic sau juridic modalitatea ori circumstanțele de timp, loc și mod în care inculpatul H.E. i-ar fi instigat pe autorii principali să depună cereri și înscrisuri necesare/caracterul fals al fiecărui înscris, în toată perioada anilor 2007- 2013, pentru obținerea subvențiilor pe terenurile proprii, agricole ale acestora despre care acuza susține, în mod absolut fantasmagoric și lipsit de orice temei factual că ar fi fost virate instituției, subvenții care, la fel, au fost obținute în mod perfect legal, nu doar de către inculpați, cât și de către toți consătenii lor, an de an. De altfel, cu privire la aceste terenuri personale, agricole, este incontestabil faptul că inculpații autori principali au depus cereri în fiecare an pentru obținerea subvențiilor necesare, din proprie inițiativă, raportat la toată perioada anilor 2007-2013, beneficiind în integralitate de ele .
Cu toate acestea, inculpaților li se reține, fără a fi delimitate sau descrise distinct de actele materiale care vizează subvențiile obținute pe pășunile comunale și că ar fi fost instigați și ar fi obținut ilegal fonduri pentru propriile lor terenuri agricole, din bugetul de stat, acte materiale absolut inventate, fără nicio probă care să le fundamenteze și care se înscriu în continuare în conținutul constitutiv al infracțiunilor de obținere pe nedrept de fonduri europene prev. de art. 18 ind. 1 alin. I din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și a art. 5 Cod penal și instigare la acestea.
Reținerea acestor acte materiale în plus, care au rămas integrate în latura obiectivă a tuturor infracțiunilor, este menită tocmai ca să arate cât de superficial au fost efectuate cercetările penale, procurorul nefâcând nici cel mai minim efort ca să delimiteze aceste acte materiale de cele care vizau de fapt obiectul dosarului. Evident, situația premisă care se reține în sarcina tuturor inculpaților constă strict în încheierea contractelor privind pășunile comunale pentru care s-a depus altă documentație și s-a încasat un alt tip de subvenție.
De altfel, absolut toată probațiunea, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată s-a axat strict pe tema pășunilor comunale și pe contractele de închiriere a acestora, pe subvențiile obținute ulterior, nicidecum pe terenurile personale, agricole, ale inculpaților autori principali și pe subvențiile încasate pe acestea din fonduri publice. Chiar dacă inculpatul H.E. a decedat pe parcursul procesului, este absolut necesară și analizarea situației sale faptice și juridice, având în vedere contractele în discuție și ansamblul probator .
Astfel, s-a arătat că activitatea de instigare a inculpatului H.E. nu e descrisă în niciun fel prin raportare la fiecare contract și inculpat în parte, la mijloacele cu caracter determinant de care ar fi uzat ca să-i convingă pe inculpații autori principali să semneze și să încheie fiecare contract care îi vizează în mod particular, să disimuleze cu ocazia fiecărei negocieri contractuale sau act material în parte proveniența presupus ilegală a acelor subvenții, la condițiile de loc, timp, mod de comitere pentru fiecare infracțiune în parte și cu enunțarea în mod distinct a mijloacelor de probă pentru fiecare faptă concretă. Această activitate de instigare care i se impută inculpatului este privită de procuror în mod defectuos și superficial nu numai în rechizitoriul întocmit, cât și pe tot parcursul urmăririi penale, acesta raportându-se la toate contractele care formează obiectul speței în bloc și la toți inculpații autori principali priviți ca întreg, ca și cum ar fi vorba despre o singură activitate de instigare îndreptată asupra unui singur autor principal și cu referire la un singur contract.
Se preia doar textual conținutul art. 47 Cod penal actual art. 25 Cod penal anterior, definiția instigării, fără a se indica expres elementele de fapt fără de care actul de sesizare nu respectă condiția descrierii faptei. În acest sens, inclusiv în cadrul camerei preliminare, s-a uzat de practica judiciară în materie din care se degajă faptul că nu orice mijloc poate fi considerat determinant pentru a ne afla în prezența instigării, ci acesta trebuie să constea în fapte concrete, bine precizate, să fie suficient de intens încât să genereze în psihicul autorului hotărârea de a comite o faptă penală. O simplă discuție purtată cu toți inculpații odată, o simplă propunere urmată de acceptare, fără vreo obiecție sau îndoială din partea tuturor autorilor principali care și-au asumat pe loc contractele si răspunderea contractuală care le revenea, semnându-le imediat si punându-le în executare ani la rând, în accepțiunea noastră și a art. 47 Cod penal actual nu poate în niciun caz , să constituie un astfel de mijloc.
Referitor la cauza de față „ instigarea ” trebuie privită în mod individual raportat la fiecare inculpat autor principal și contract în parte, care îi vizează pe aceștia în mod particular. Astfel, nu se arată deloc de procuror prin ce modalități sau în ce manieră ar fi instigat inculpatul indicat legat de fiecare negociere contractuală în mod distinct pe fiecare dintre inculpații autori principali, fiind absolut necesară o descriere fidelă a împrejurărilor anterioare, concomitente și posterioare în care s-a încheiat fiecare contract în parte, cine a mai asistat la discuțiile prealabile încheierii acestora care să poată confirma că a fost sau nu vorba despre o instigare propriu-zisă ori de un acord de voințe perfect valabil între inculpați, cu reminiscențe strict pe plan civil, contractual, mai ales că nimeni nu a relevat vreun moment fictivitatea acestor contracte, în ciuda unor aparențe pe care se întemeiază procurorul.
b.Infracțiunea de obținere pe nedrept de fonduri constă în folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, cu intenție directă și cu rea-credință în scopul obținerii de subvenții din bugetele Uniunii Europene sau de stat gestionate de partea civilă APIA, înalta Curte de Casație și Justiție arătând, prin Decizia nr. 1313/2014 că, în fapt, discutăm despre o inducere în eroare atipică a părții contractante prin oricare dintre aceste modalități alternative.
Cu toate acestea, s-a arătat că procurorul invocă aspecte ce țin de nelegalitatea contractelor, iar pe această chestiune se insistă pe tot parcursul urmăririi penale, îmbrățișându-se teza activității doar în privința cererilor de obținere subvenții și a declarațiilor date de inculpații autori principali în dosarele APIA , aceasta fiind încă o exemplificare a nebuloasei din această speță și a ezitărilor repetate ale procurorului de a face o descriere clară, concisă și fidelă a fiecărei fapte penale, măcar în ultimul moment, al finalizării urmăririi penale. Oricum, acuza nu a fost preocupată de la început să cerceteze valabilitatea acestor contracte, refuzând încă de la debutul cercetărilor penale inculpaților dreptul de a demonstra realitatea relațiilor contractuale, omițând voit analizarea din start a clauzelor contractuale și a înscrisurilor care s-au succedat contractelor, existente în dosarele APIA și ajungând la o stare de fapt absolut aparentă și superficială. La rândul ei, instanța de fond a analizat extrem de superficial apărările noastre cu privire la aceste aspecte.
c.Mențiunile din rechizitoriu partea introductivă, deși nu au nicio relevanță juridică în privința analizării întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de obținere pe nedrept de fonduri sau cu tipicitatea acesteia, fiind aspecte anterioare comiterii faptelor, sunt folosite de acuză în mod tendențios, în defavoarea inculpaților și acestea se referă la încheierea contractelor de închiriere cu încălcarea art. 36 alin. 2 litera c și art. 123 alin. 2 din Legea administrației publice locale nr. 215/ 2001, deși în apărare s-a susținut mereu că aceste contracte au fost denumite practic impropriu „ contracte de închiriere”, când , în fapt, obiectul sau clauza lor principală consta în „ efectuarea de proprietar, împreună cu chiriașul, de lucrări de amenajare a pășunii, dotare cu utilaje agricole cu care se vor face lucrări de supraînsămânțări, curățiri, împrăștiat îngrășăminte chimice, construirea de fântâni, puncte pentru adăpatul animalelor, construirea unor adăposturi pentru animale, împrăștiat îngrășăminte chimice și naturale, conform unei situații de lucrări anexate „ , urmând ca suma stabilită cu titlu de chirie, pentru administrarea terenului de către chiriaș, să fie achitată proprietarului . Practic, prin prevederea acestei clauze în toate contractele din speță, administratorul pășunilor comunale, Primăria Comunei C. J., păstra folosința terenului și se obliga, împreună cu inculpații autori principali, să presteze mai multe tipuri de lucrări, în esență, să întrețină în continuare aceste terenuri, nefiind astfel întrunite condițiile tipice ale unui contract de închiriere prev. de art. 1410-1420 Cod civil anterior.
Conform art. 978 din Vechiul Cod civil, când o clauză contractuală e primitoare de două înțelesuri, ea se interpretează în sensul în care poate avea un efect, nu în acela în care nu ar putea avea niciunul, clauzele interpretându-se conform voinței concordante a părților. Ori, voința concordantă a părților a fost să folosească împreună pășunile comunale prin prestarea lucrărilor la care s-au angajat, fapt care a rezultat din toate actele dosarului, din înscrisurile depuse la Apia, declarațiile martorilor, urmând ca , contravaloarea acestor lucrări să fie achitată din subvențiile obținute de inculpații autori principali.
Inclusiv partea civilă APIA, prin reprezentantul ei zonal, martorul D.E.O., cel care a răspuns direct de dosarele de subvenții în majoritatea cazurilor, conform relațiilor Apia de la Tribunalul Harghita, respectiv pentru inculpatul C.I. în anii 2008, 2010, pentru inculpatul T.A.V. în anii 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, pentru inculpatul C.A. în anii 2008, 2009, 2010, și prin intermediul celorlalți reprezentanți zonali din cadrul Apia Reghin, le-a tratat ca pe niște contracte de concesiune atunci când a cerut inculpaților și reprezentanților primăriei să acopere pășunile cu o încărcătură de animale de minim 0,3 UVM/ha, condiție necesară doar în cazul acestor contracte, nu și al celor de închiriere, conform Ordinului nr. 541/210/25.08.2009, în vigoare ulterior încheierii contractelor din 2009 pentru modificarea și completarea strategiei privind activitatea de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor la nivel național, pe termen mediu și lung , în forma în vigoare la data de 29.09.2009 aprobată inițial prin Ordinul nr. 226/235 din 28.03.2003, și conform Legii pășunilor nr. 214/2011 în vigoare abia din data de 12.11.2012.
c.Niciunul dintre inculpați nu are studii juridice, nici măcar superioare, nu cunoaște în ce termeni poate fi încheiat un contract, indiferent de ce obiect ar putea avea acesta, motiv pentru care au și recurs la secretară care le-a redactat așa cum a arătat în declarația dată la Tribunalul Alba, aceasta fiind singura persoană cu studii juridice din Primărie, după cum a relatat chiar martora P.A., contabila instituției cu ocazia primei audieri la Tribunalul Harghita. De altfel, se observă clar că secretara a conceput un model de contract cu clauze, concept care putea aparține doar unei persoane cu studii juridice, aceasta fiind practic jurista Primăriei, nu doar o simplă secretară, după cum chiar martora H.M. a recunoscut în fața instanței confirmând că răspundea de respectarea legalității în activitatea primarului și a Consiliului Local.
De aceea, cu ocazia audierii inițiale a acesteia, s-a depus literatură juridică care arată clar că martora, în calitate de funcționar public și practic, jurist al Primăriei, putea refuza redactarea contractelor de închiriere pășuni comunale dacă acestea nu întruneau o condiție prealabilă, trebuia să aducă la cunoștința superiorului, inculpatul H.E. acest fapt și dacă nu se conforma, să anunțe prefectul, conform art.45 din Legea nr. 188/1999 coroborat cu Statutul funcționarilor publici europeni, care statuează că funcționarul public are dreptul de a refuza, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite de la superiorul ierarhic dacă le consideră ilegale, caz în care trebuie să aducă la cunoștința acestuia situația constatată, iar dacă acesta insistă în elaborarea actului administrativ considerat nelegal, funcționarul prezintă problema ivită autorității ierarhice imediat superioare, respectiv prefectului. Susținerea acesteia din fața Tribunalului Alba că ar fi semnalat verbal faptul că era necesară o hotărâre de Consiliu Local anterioară contractelor este una nouă și mincinoasă , cu ocazia primei audieri neafirmând acest aspect; dimpotrivă, aceasta nu și-a îndeplinit deloc atribuțiile de serviciu care-i reveneau sau le-a îndeplinit defectuos, nu doar raportat la contractele în speță, ci raportat la întreaga sa activitate, fiind singura vinovată de neconsemnarea în Hotărârile de Consiliu Local aferente anului 2010, 31 mai 2010, și chiar anterior a discuțiilor referitoare la prelungirea acestor contracte, discuții care contrar susținerilor sale mincinoase, s-au purtat cu mult anterior declanșării anchetei penale și la sumele încasate aferente lor, întrucât nu întocmea procese-verbale cu ocazia ședințelor de Consiliu Local sau le întocmea sporadic, tardiv, neconsemnând toate discuțiile purtate cu ocazia acestora, inclusiv cele esențiale care priveau chiar situația noastră. Cunoaștem aceste aspecte din susținerile inculpatului E.H. , confirmate de înscrisurile olografe depuse ca probe la dosar care-i aparțin acestuia și martorului M.A., consilier local în acea perioadă și de declarația celui din urmă .
Trebuie avute în vedere și atribuțiile secretarului în acest sens trasate la art. 48 , art. 49 și art. 115 din Legea nr.215/2001, atribuții evidențiate chiar de prefectul județului în perioada din speță, martorul C.D., în fața Tribunalului Harghita, cu ocazia audierii sale. De altfel, martora H.M. a omis aspecte importante în fața instanței, cum ar fi acela că inculpatul H.E. i-a cerut să verifice dacă aceste contracte întruneau cerințele legale, în virtutea pregătirii sale juridice.
Cu toate acestea, a recunoscut, în principal în declarația dată la Tribunalul Harghita, ale cărei elemente de fapt trebuie luate în considerare, fiind în prezența nulității relative, nu absolute a declarației date, că a verificat aceste contracte și i s-au părut perfect legale, practic a analizat conținutul lor, pentru că altfel, nu ar fi făcut această afirmație în fața instanței și a întărit ceea ce este mai mult decât evident, că a redactat contractele din punct de vedere juridic, nu doar le -a dactilografiat. Chiar martora, în preambulul declarației sale inițiale, confirmă faptul că, contractele redactate de dânsa aveau toate elementele, respectiv, îmbrăcau forma juridică necesară.
d.De remarcat că, la momentul încheierii ambelor seturi de contracte, nu exista nicio reglementare care să prevadă modul în care se pot închiria pășunile comunale crescătorilor de animale persoane fizice, nu exista un model tipizat de contract, doar prin Ordinul menționat, în vigoare ulterior încheierii contractelor din 2009, prevăzându-se că, pentru punerea în valoare a pajiștilor și folosirea optimă a acestora, consiliile locale, în baza cererilor solicitanților/ ori în cazul din speță nu au fost astfel de cereri din partea ciobanilor, aceștia refuzând să închirieze pășunea, fără niciun motiv, în acest sens a se vedea declarația ciobanului B.S.A. din zona C.C. – C., în special cea de la Tribunalul Harghita, refăcută prin reaudierea sa și la Tribunalul Alba și declarația martorului S.I. junior, cioban pe pășunea C.C./ dată la Tribunalul Harghita , încheie contracte de concesiune , conform O.U.G. nr. 34 /2006 privind achizițiile publice, pentru suprafețele de pajiști disponibile, pe o perioadă minimă recomandată de 10 ani, proporțional cu efectivele de animale deținute în exploatație.
e.Ulterior acestei reglementări a apărut Legea pășunilor nr. 214/2011 în vigoare abia din data de 12.11.2012, fără norme metodologice, deci imposibil de pus în aplicare, care reglementa încheierea acelorași contracte de concesiune, însă limita drastic beneficiarii care puteau fi doar asociațiile locale de crescători de animale, ori Comuna C. J. nu avea astfel de asociații.
f.Legislația inexistentă în materia pășunilor comunale și a modului în care ele puteau fi închiriate, fapt care a generat numeroase confuzii' în rândul primăriilor comunale în legătură cu conținutul contractelor și executarea acestora, a determinat în cele din urmă apariția Ordonanței de Urgență nr. 34/23.04.2013 pentru modificarea Legii nr. 18/1991 a fondului funciar și pentru organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente, ordonanță în vigoare la data epuizării faptelor reținute în sarcina inculpatului T.A.V., contrar susținerilor procurorului de caz care a ignorat total reglementările în vigoare la data faptelor în unicul scop de a ne acuza fără niciun drept la replică.
S-a arătat că preambulul acestei legi ne spune în mod clar că a fost edictată în condițiile în care Legea pășuni lor nr. 214/2011, care de altfel nu s-a putut aplica în lipsa unor norme metodologice, instituia obligativitatea concesionării pajiștilor doar asociațiilor locale de crescători de animale, în condițiile în care acestora, făcând parte din domeniul privat al comunei , nu li se putea aplica O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, astfel că era necesară reglementarea în regim de urgență a modului de utilizare a pajiștilor.
g.Vidul legislativ din această materie a pus probleme inclusiv celor de la APIA central, după cum rezultă din articolul apărut în Revista Ferma din data de 3.03.2011, depus ca și înscris în probațiune la dosarul pendinte , directorul APIA, F.F., declarând că : definiția plăților directe implică atât cultivarea, cât și întreținerea terenurilor în bune condiții agricole și de mediu, de acea primăriile au avut acces la fondurile europene, chit că, în mod normal, acestea ar trebui să revină crescătorilor de animale. De asemenea, în același articol se arată că nu există o Lege a pășunilor sau un Ordin clar care să precizeze, negru pe alb odată pentru totdeauna, cine are să beneficieze de pășune și de subvenția alocată pentru aceasta .
h. Acuza încearcă să demonteze apărarea inculpatului H.E., în prezent decedat, care constă în faptul că ideea încheierii acestor contracte a fost insuflată inculpatului defunct de către prefectul de atunci, martorul C.D. audiat doar la Tribunalul Harghita, care, la o ședință cu primarii pe tema subvențiilor APIA, ședință la care au participat și angajați ai structurii județene APIA, în anul 2007, a afirmat că, întrucât primăriile nu pot obține subvenții pe pășunile comunale, pot închiria aceste terenuri unor persoane oneste sau de încredere care ulterior să le vireze subvențiile obținute. Persoana indicată însă, în declarația de martor dată în fața Tribunalului Harghita, contrară celei de la urmărire penală, nu a negat că ar fi făcut asemenea afirmații și în acest sens s-a reprodus un pasaj din depoziția sa: Nu îmi aduc aminte exact, dar nici nu exclud , adoptând în fața instanței o atitudine de genul nu știu, nu-mi amintesc sau e posibil, o stare de agitație nejustificată, care a dus la concluzia unui comportament simulat, nesincer și nici nu ne așteptau să recunoască, e foarte curios și faptul că nu există procese-verbale de ședință sau înregistrări din acea perioadă, deși au fost solicitate, iar reiterând aceeași solicitare în fața instanței, s-a comunicat că de fapt au existat, dar a expirat termenul de păstrare, de 10 ani. Practic, în faza de urmărire penală au existat și nu s-a dorit comunicarea lor.
Cu ocazia reaudierii însă care a avut loc tot la Tribunalul Harghita, în al doilea ciclu procesual, martorul a subliniat că e posibil să fi avut o discuție în particular cu inculpatul H.E., pe tema subvențiilor și în plus a subliniat faptul că de nenumărate ori a insistat ca primarii, împreună cu fermierii, să introducă cât mai multe terenuri în baza de date a Apia, întrucât, cu atât erau mai mari sumele obținute cu titlu de subvenții pentru comunitate. Același martor, în fața Tribunalului Harghita, contrar atitudinii adoptate, a relevat unele realități din acea perioadă și anume, existența unor dificultăți majore în interpretarea și punerea în aplicare a legislației în materie de subvenții, aspect care a condus la disfuncționalități, oamenii de bună-credință fiind nevoiți să returneze subvențiile încasate, inclusiv faptul că era de notorietate, inclusiv la nivel de județ sau prefectură, că existau modalități prin care Primăriile sau Consiliile locale ajungeau în posesia subvențiilor. Aceste disfuncționalități legislative și chiar de ordin tehnic au fost relevate și de martora S.M.D. în fața aceleiași instanțe, care în plus, a dat dovadă și de o necunoaștere clară a legilor în materie de subvenții care îi guvernau activitatea, odată afirmând că în 2007 era obligatorie depunerea contractului de închiriere sau concesionare a pășunii comunale dacă în cerere sau adeverință se făcea referire la acesta, ori că subvenția se putea acorda pe baza unei simple cereri fără susținerea acesteia cu vreun înscris, situație total contrară legislației în vigoare în acea perioadă.
i.Că au existat ample campanii de informare APIA a primarilor cu privire la pășunile comunale și la accesarea subvențiilor pe acestea pe întreg teritoriul țării, nu doar la nivelul județului Mureș, rezultă cu certitudine și din jurisprudența, dintre care s-a amintit Sentința penală nr. 48/08.07. 2011 a Judecătoriei Agnita din care s-au rezumat următoarele:
„Începând cu anul 2007, Apia Sibiu a desfășurat acțiuni de popularizare sugerându-se să se constituie asocieri de producători care să aibă la bază câte un contract de închiriere de teren încheiat cu Consiliile Locale în urma cărora să se atribuie dreptul de folosință necesar pentru îndeplinirea condițiilor de eligibilitate în vederea acordării sprijinului financiar din fonduri europene. Respectivele contracte urmau să fie însoțite de tabele cuprinzând numărul de animale deținute de fiecare proprietar și suprafața de teren deținută în consecință. Asocierea în sine a fost sugerată din rațiuni derivate în scopul asigurării unui control mai facil ulterior de către Apia al utilizării efective a terenurilor pentru scopul declarat de pășunat și din maximizarea numărului de crescători de animale care să beneficieze de fonduri europene , evitând neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate în cazul unor cereri individuale ale acestora”.
j.Pe aceeași linie de idei s-a făcut referire și constatările instanțelor, respectiv Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești care au pronunțat soluții de achitare a unui primar pentru o faptă asemănătoare cu cele reținute în sarcina inculpaților, pentru lipsa intenției, din care s-a arătat rezumativ că: ..de comportarea inculpaților aveau cunoștință și reprezentanții APIA care la nivelul aceluiași an, 2007, au solicitat reprezentantelor locale să depună eforturi pentru accesarea unor sume cât mai mari din fondurile europene alocate. Situația menționată a fost de notorietate publică la acea vreme la nivelul tuturor comunelor din tară, astfel că funcționarii APIA responsabili de accesarea și aprobarea obținerii de fonduri europene destinate pășunilor, au procedat la efectuarea de campanii de informare pentru reprezentanții autorităților locale informându-i pe aceștia că pot desemna o persoană care să acceseze subvențiile pentru toată pășunea comunală, urmând ca subvenția astfel obținută să fie folosită pentru îmbunătățirea pășunilor în interesul crescătorilor de animale. Funcționarii APIA au sugerat autorităților locale să încheie contracte de închiriere sau de arendare cu o singură persoană pentru toată pășunea comunală, urmând ca această persoană să investească banii în scopul pentru care sunt acordate aceste subvenții. ”
S-a arătat că s-au preluat aceste chestiuni din Decizia nr. 1089/6.11.2018 a Curții de Apel Ploiești, aceeași situație fiind incidentă și în cazul inculpaților, chiar dacă aceste informări au fost promovate, preluate și de prefectul județului Mureș, însă cei din cadrul APIA le-au lansat și le-au distribuit pe întreg teritoriul tării.
k.Mai mult, primarii și viceprimarul audiați, în principal în faza de judecată, s-a arătat că la Tribunalul Harghita aceștia au furnizat mult mai multe detalii decât cu ocazia reaudierii la Tribunalul Alba când au afirmat cu totul altceva, practic au comis infracțiuni de mărturie mincinoasă, dar important este că și-au menținut declarațiile date inițial în fața instanței, respectiv martorii D.V.D., B.L.D., G.P., au confirmat că, inclusiv instituțiile dânșilor au încheiat contracte de concesiune cu deținători de animale, iar valoarea redevenței din acestea sau a chiriei era stabilită procentual, prin raportare la subvenția încasată sau reprezenta un cuantum din aceasta, după cum a declarat cu ocazia rejudecării de la Tribunalul Harghita martorul B., chiar dacă primul indicat, cu ocazia reaudierii a revenit nejustificat asupra acestei chestiuni, deși și-a menținut și declarația anterioară pe care au solicitat să fie luată în considerare. Cu ocazia rejudecării cauzei, încă de la Tribunalul Harghita, de altfel, martorii au purtat discuții în afara sălii de judecată, în fața clădirii instanței, și nu e exclus să se fi înțeles ce să declare, astfel se explică micile inadvertențe între declarațiile date anterior și ulterior rejudecării, mai mult e de înțeles atitudinea lor defensivă, sentimentul de temere, având în vedere că în prezenta cauză e inculpat tot un primar raportat la niște contracte de concesiune de care martorii nu sunt străini, încheind și ei astfel de contracte, după cum au declarat. Martorul B. chiar și-a început depoziția cerând insistent, de-a dreptul obsesiv, să afle în ce constau acuzele, deși practic nu avea deloc acest drept, ci doar să se limiteze la tema probatorie care îl vizează, acele ședințe de la Prefectură pe tema subvențiilor pe pășuni comunale și modul în care a transpus în practică eventualele recomandări primite de la Apia, prefect etc.
De altfel, s-a mai invocat un aspect foarte important și anume faptul că martorul D.V.D. a menționat, în declarațiile date atât la Tribunalul Harghita, cât și la Tribunalul Alba, însă referiri asemănătoare a făcut și în faza de urmărire penală, că:” Ni s-a indicat să găsim soluții să nu se piardă banii. Eu personal am înțeles că prin pierderea subvențiilor comuna și bunăstarea ei aveau de pierdut”. Una dintre aceste soluții era cea menționată la începutul aliniatului, aceea de a încheia contracte de închiriere pășuni comunale cu oameni de încredere.
l.Martorul D.E.O. a confirmat că structurile APIA nu erau interesate de destinația banilor încasați din subvenții, existând contracte cu clauze care prevedeau că aceștia se puteau plăti integral de fermier în contul proprietarului, uneori valoarea acestor plăți, percepute ca și chirii, depășind valoarea subvenției, așa cum au arătat alți martori audiați la Tribunalul Harghita, tot angajați ai părții civile, implicați direct în dosarele de subvenții ale inculpaților.
m. Sub acest aspect, al redevenței acceptate de cei de la APIA ca o modalitate clară prin care primăriile ajungeau în posesia subvențiilor, una perfect legală, s-a insistat în transcrierea corectă a declarației martorului D.E.O., declarație mult mai detaliată la Tribunalul Harghita și care ar trebui luată în considerare prin prisma aspectelor de fapt pe care le conține, în urma reaudierii martorului de Tribunalul Alba, fiind lovită doar de nulitate relativă, nu absolută, principalul responsabil de dosarele inculpaților, solicitare admisă de către instanță în parte și, prin urmare, s-a reprodus în mod fidel depoziția martorului, așa cum rezultă din înregistrarea de pe CD-ul înmânat de instanță și parțial din transcrierea instanței, a Tribunalului Alba, care este mai mult decât edificatoare.
Astfel, la întrebarea instanței dacă se cunoștea la APIA o formă, o procedură prin care primăriile recurgeau la astfel de proceduri pentru a obține subvențiile, martorul a dat un răspuns foarte important, care ține direct de acest dosar, la minutul 11. 23 din înregistrare și care nu s-a consemnat, deși apărătorul - avocat G. a insistat să se redea în declarație și în cele din urmă s-a redat doar ultima propoziție ruptă de contextul principal, un răspuns care confirmă cele de mai su , afirmate și în apărare că:
„Noi ce știm, și nu vreau să mă duc cu afirmațiile mai departe, atâta știm, că pentru închirierea acestor pășuni se percepea o taxă. Taxa asta, din câte am auzit, că reprezintă 10%, 20% sau 30%, din ceea ce primeau de la noi, de la Apia, nu știu și nici nu ne interesează pe noi. Deci noi, noi validăm aceste acte, vedem dacă sunt, mă rog, corecte, și după aceea, avem un sistem de control. Sistemul de control controlează aceste suprafețe, ca să fie în bună regulă, adică folosite. Deci, noi plătim utilizarea!”
La minutul 13,06 de asemenea, la întrebarea instanței despre ședințele cu primarii de la prefectură și directivele date acestora, martorul a dat un răspuns mult mai amplu, totodată a făcut precizări care duc la concluzia că nu era străin de toate discuțiile pe tema pășunilor comunale , a subvențiilor acordate pe acestea afirmând că:
„Aș fi vrut ca aceste sume să se deie la primărie cu justificarea lor în activități pe pășune , era poate cea mai bună soluție , dar, mă rog , nu discutăm asta, le trebuie încărcătură , s-au dat deținătorilor de animale, s-au taxat cât s-au taxat, asta este problema lor...”
La minutul 18, 31, la întrebarea instanței referitoare la controlul de legalitate efectuat de Apia, nu s-a consemnat răspunsul martorului în ce consta controlul pe teren și anume că:” un coleg de-al meu de la controale merge și verifică dacă utilizarea corespunde, asta înseamnă lipsă vegetație nedorită, păscutul să fie făcut într-o anumită formă și alte chestii care”.... iar referitor la contracte a arătat că: „Deci acele contracte, cum vă spun, la primirea dosarului, la validarea dosarului, le operăm în sistem, deci se controlează și acestea. Practic incumbă în controlul total al dosarului, și aspectele de contracte, de adeverință, de toate” ...chestiuni consemnate incomplet sau într-o formă mult simplificată. Mai mult, a furnizat și alte detalii ale mersului dosarului de subvenții, rolul funcționarilor Apia, care nu s-au consemnat.
La întrebarea instanței dacă în cazul concret Apia a statuat că subvențiile au fost acordate pe nedrept sau a aplicat unele proceduri în acest sens martorul a răspuns că :
” Din câte știu eu, Apia a stabilit că este corect să se dea aceste subvenții”, susținere care nu s-a consemnat decât ulterior, dându-se o tentă personală, subiectivă afirmației martorului cum că doar în aprecierea sa fondurile nu au fost obținute pe nedrept, ori consemnările nu sunt conforme celor declarate de acesta. Mai mult, a arătat că a avut ample colaborări cu șefa și colegii pe această temă și că principala problemă era încărcătura de animale, însă: „ aceasta, fiind asigurată, nu am avut nicio reținere, nici eu”, adaugă martorul. Prin urmare, nu s-a consemnat motivul principal pentru care la început, în anul 2007 , au fost discuții la Apia Reghin pe tema acordării sau nu a subvențiilor pe pășunile comunale , ori această consemnare e deosebit de important să nu se facă trunchiat, omițându-se esențialul celor afirmate de martor, motivul pentru care exista o anume reticență în aprobarea cererilor de aceeași natură cu a noastră și despre cunoașterea problemei de fond a dosarului de către tot personalul Apia angajat, inclusiv de către șefi, de repetabilitatea și corectitudinea unor astfel de cereri la nivel de județ. Aceste chestiuni, deosebit de importante pe linia apărării noastre, s-au consemnat doar parțial sau trunchiat, dându-li-se o interpretare generală sau pro acuză.
Apoi, la întrebarea pe aceeași temă a avocatului ales C.V., dacă colegii și șefa martorului aveau aceeași percepție asupra solicitărilor inculpaților de acordare a subvențiilor s-a consemnat pe scurt că da, deși martorul a susținut că :
„Deci am discutat /cu șefa și colegii săi/, înainte de a încuraja și de a da curs acestor dosare”, referindu-se la dosarele inculpaților autori principali, deci la situația lor particulară, însă nu s-a consemnat acest fapt, de asemenea, deosebit de important pe linia apărării, martorul fiind determinat, mai târziu, la insistențele justificate ale avocatului ales, G.V., să revină asupra acestor afirmații și să nege că le-ar fi făcut, referindu-ne în primul rând la expresia uzitată, cea care demonstra fără putință de tăgadă că la nivelul Apia exista o practică prin care se încuraja obținerea de subvenții pe pășunile comunale prin contracte de concesiune, închiriere, arendă, dacă era asigurată încărcătura de animale, deși există dovada clară pe CD-ul cu înregistrarea, fapt sesizat de apărătorul ales.
La întrebarea reprezentantei legale a inculpatului decedat dacă a atras atenția reprezentanților primăriei sau inculpaților că nu au suficiente animale și vor trebui să acopere pășunile cu mai multe animale ca să beneficieze de subvenții, martorul a mai răspuns că: „Dar încărcătura de animale la nivel de așa-numite stâni nu era asigurată poate doar de un singur om, poate erau mai multe persoane care făceau, constituiau o stână și dacă mie îmi asigurau acea încărcătură de animale, era perfect și îmi dădeau și contractul de arendă și adeverința de la Primărie...”, aspect concret, aplicabil și în acest caz particular, însă care nu s-a consemnat decât partea finală, că încărcătura putea fi asigurată și prin stâni, nu și modalitatea concretă în care se efectua acest lucru, descrisă de asemenea de martor.
La întrebarea reprezentantei legale a inculpatului decedat dacă interesa APIA unde merge subvenția total sau parțial, la minutul 77, 54 , martorul a declarat că: “ Nu ne interesa pe noi, nu mă interesează ce se întâmpla cu banii după ce omul...”, fapt care nu s-a consemnat. Această consemnare era importantă întrucât viza instituția ca atare, ori, acesta e angajat APIA, prin urmare activitatea sa profesională e una subsumată directivelor stabilite de șefii săi pe linia unui tip particular de subvenții, cele obținute pe pășunile comunale, iar afirmațiile martorului trebuiau consemnate întocmai și nu nuanțat sau parțial, părtinitor, doar pro acuză, așa cum se specifică și la art. 123 raportat la art. 110 Cod proc. penală cu aplicarea art. 369 alin. 6 Cod proc. penală.
Tot ceea ce interesa APIA, așa cum a arătat explicit în fata instanței și martorul D.E.O., era că terenurile care formau obiectul schemei de plată să fie întreținute în bune condiții agricole si de mediu, fapt care s-a întâmplat cu prisosință în cazul lor, motiv pentru care toți funcționarii APIA au aprobat an de an cererile inculpaților, găsindu-le perfect legale, în acord cu legislația APIA si cu regulamentele europene în materie de subvenții, inclusiv folosirea subvenției integral la viata chiriei era o chestiune care nu interesa APIA, cât timp terenurile sau pășunile comunale erau întreținute corespunzător. Prin urmare, și din acest punct de vedere nu ne aflăm în prezenta vreunei fapte penale, subvențiile fiind obținute în mod legal și folosite așișderea, în scopul declarat de solicitanți.
Astfel, revenind la depozițiile primarilor și viceprimarului enunțați anterior, s-a reținut că, o parte din subvenție, prin aceeași modalitate ca și în, cazul lor, ajungea la Primărie. De asemenea, primul martor indicat, primar al comunei I., a declarat la Tribunalul Harghita, declarație pe care a menținut-o cu ocazia reaudierii la Tribunalul Alba, că știe unele Primării care au obținut subvenții direct, printre care Primăria Sânpetru. Totodată, confirmă parțial cele susținute de ei și anume că, la acea ședință, prefectul a insistat foarte mult ca primăriile să uzeze de orice modalități, doar să nu piardă aceste subvenții, iar modul în care s-a pus problema putea fi înțeles, în sensul că, primăriile trebuie să facă tot posibilul să obțină aceste subvenții pe pășunile comunale, fiind absolut legală în acest sens încheierea unor contracte de închiriere cu deținători sau crescători de animale, în măsura în care nu exista la nivel de comună o asociație a crescătorilor.
n.Mai mult, afirmațiile inculpaților sunt susținute și de angajați ai Primăriei din acea perioadă, printre care contabila M.F., secretara H.M., chiar de consilieri locali din acea perioadă, M.A., că inculpatul defunct H.E. a informat atât Consiliul Local, cât și angajații din cadrul Primăriei , imediat după ce a participat la această ședință de la Prefectură, despre indicațiile prefectului, de a încheia contracte de închiriere cu oameni cinstiți din comună sau ciobani, în măsura în care nu exista o Asociație a Crescătorilor de Animale, cu scopul de a nu se pierde subvențiile Apia. Modul absolut onest, transparent, prin care inculpatul a prezentat această situație relevă cu atât mai mult buna sa credință și faptul că din primul moment a fost absolut convins de legalitatea demersurilor sale, având girul prefecturii pentru a proceda astfel și susținerea celor cu care conlucra. Ba mai mult, prefectul în persoană a purtat discuții chiar și cu consilierii locali, atrăgându-le atenția, conform depoziției martorului C.I. de la Tribunalul Harghita, decedat în prezent și a cărui declarație ar trebui avută în vedere sub aspectul elementelor de fapt pe care le conține, fiind lovită de nulitate relativă, nu absolută, în virtutea respectării dreptului la un proces echitabil, să aibă grijă să nu piardă aceste subvenții pentru pășunile comunale, care pot fi folosite la drumuri, repararea podurilor, din relațiile comunicate de Primăria C.J. la termenul de judecată din data de 27.11.2018 de la Tribunalul Harghita rezultând că prefectul a participat la o ședință a Consiliului Local, deși nu s-a consemnat prezența sa, însă nici nu era cazul, fiind vorba despre discuții purtate cu consilierii locali pe tema subvențiilor și nu despre adoptarea unor hotărâri pe aceeași temă.
Că aceste contracte au ajuns la cunoștința publică, fiind de notorietate existența lor în cadrul instituției și în comunitatea locală, au confirmat chiar martorii H.M., M.D.N., reaudiați de Tribunalul Alba, aceștia participând activ la întocmirea dosarelor de subvenții pentru inculpații autori principali și rezultă inclusiv din notițele martorului M.A. și ale inculpatului E.H., înscrisuri olografe de care se folosesc în probațiune, că la ședințele Consiliului Local din primăvara anului 2010 s-a discutat despre prelungirea contractelor de concesiune ori dacă nu ar fi știut consilierii locali despre încheierea sau despre existenta contractelor, nu ar fi avut nicio logică discuțiile despre necesitatea prelungirii lor ori cum ar fi putut să aprobe folosirea banilor din subvenții sau obținuți din surse extrabugetare când se știa că singurele subvenții obținute pentru pășunile comunale erau cele care formează obiectul dosarului, nu existau alte tipuri similare de subvenții. De altfel, inclusiv acuza, prin actul de sesizare, îmbrățișează aceeași opinie. De asemenea, discuții referitoare la subvențiile APIA au existat, conform notițelor martorului M.A., consilier local, încă din aprilie 2009, anterior prelungirii contractelor inițiale, iar aceste venituri extrabugetare din subvenții Apia erau incluse în bugetul local aprobat de consilierii locali și se știa că se referă la pășunile comunale, fiind depuși în contul cu această destinație.
o.Prin urmare, se confirmă teza susținută, aceea că ideea încheierii contractelor a fost sugerată, amplificată chiar de insistențele prefectului la acea ședință, la care au fost prezenți și reprezentanți APIA la nivel județean, inculpatul H.E. fiind convins în totalitate că modul în care procedează este cel corect, legal, mai ales că instrucțiunile veneau de sus, de la o somitate a județului în acea perioadă, cu atât mai mult cu cât nu a intențional niciun moment să inducă în eroare partea civilă prin reprezentanți, nicio clipă, în unicul scop de a obține subvenții pentru instituția pe care o reprezenta, după cum vom arăta în cele ce urmează.
p.Că inculpatul în prezent decedat a fost mereu de bună-credință rezultă inclusiv din adresele trimise la DNA, din atitudinea manifestată de acesta pe parcursul urmăririi penale, de care procurorul s-a folosit din plin împotriva tuturor inculpaților și strict în susținerea acuzelor, atitudine care în final i-a cauzat un stres extrem acestuia care i-a agravat bolile existente și în final i-a cauzat moartea, pe fondul slăbirii imunității, sperând până în ultimul moment că nevinovăția sa va fi pe deplin stabilită, însă susțin inculpații că inclusiv această reprezentare a procurorului e una total greșită.
q.Edificatoare în acest sens e Decizia nr. 1668/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, în care se arată că: Criteriile de evaluare a vinovăției decurg așadar din comportamentul exterior al persoanei acuzate, de natură să clarifice sensul și scopul acțiunilor întreprinse, motivația actului de conduită fiind reflectată de modul în care persoana a acționat. În acest sens, inclusiv reglementările europene, dintre care menționăm Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunității Europene din 1995, Directiva 91/308/CEE din 10.06.1991 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor, vin să sublinieze faptul că, caracterul intenționat al faptei poate decurge din împrejurările de fapt obiective, fără acest element neputând exista vreo activitate infracțională.
La analizarea laturii subiective a infracțiunilor s-a solicitat să se aibă în vedere Legea specială mai favorabilă, ținând cont că art. 18 ind. 1 din Legea nr. 78/2000 a suferit modificări prin prisma reglementării referitoare la aceasta, în formele legii aflate în vigoare ulterior adoptării Noului Cod penal, în perioada 1.02.2014 prin Legea nr. 187/2012, până la modificarea adusă la data de 12.12.2020 prin Legea nr. 283/08.12.2020, fiind prevăzută expres condiția relei-credințe, ceea ce presupune mai mult decât o intenție directă în atingerea scopului infracțional, una manifestă, cu conotații mai severe din punct de vedere al analizării conduitei antisociale, ori aceste prevederi evident le profită, în cazul lor neputându-se discuta despre o astfel de intenție, nici măcar indirectă, cât timp niciunul dintre inculpați nu a avut nici cea mai mică reprezentare a vreunui caracter ilicit, prezent sau viitor al acțiunilor lor și aceasta nu rezultă nici din analizarea stării de fapt așa cum reiese din probe și din aspectele conjuncturale.
r.Procurorul susține că fondurile au fost obținute pe nedrept întrucât inculpații autori principali nu au avut niciodată intenția de a utiliza acele pășuni, nu ar fi făcut acest lucru nici ulterior, astfel că nu ar fi fost îndreptățiți să obțină subvenții APIA, iar pentru prima dată se susține abia în rechizitoriu, la modul general, nu particular și raportat la fiecare act material, cum ar trebui, că toate cererile inculpaților autori principali adresate APIA, declarațiile, sunt false. Totodată, invocă din nou nelegalitatea contractelor, aspect irelevant, după cum s-a mai arătat, raportat la infracțiunea de obținere pe nedrept de fonduri, motivează în mod eronat că de fapt nelegalitatea constă în împrejurările necorespunzătoare adevărului în sensul utilizării pășunilor, deși atunci ar fi trebuit să spună explicit că e vorba despre falsitatea și nu nelegalitatea lor. Acuza continuă să menționeze și că Primăria a beneficiat direct de subvenții, deși legea îi interzicea.
Or, toate aceste susțineri au fost preluate necritic de către instanța de fond deși:
r.l. în primul rând, afirmația procurorului că acele contracte sau toate actele subsecvente lor depuse în dosarele APIA ar fi false pentru simplul motiv că inculpații autori principali nu ar fi utilizat terenurile în realitate, nu e susținută de întreg ansamblul probator, declarații martori, înscrisuri în probațiune, din care rezultă că cel puțin inculpații T.A.V. și C.I. au utilizat pășunile comunale închiriate sau concesionate întreținându-le, așa cum s-au obligat prin contracte, împreună cu Primăria sau prin faptul că animalele lor au păscut, împreună cu animalele sătenilor date în grija ciobanilor, în zonele C.C. și P.G., iar inculpatul C.A., de asemenea avea animale ce au păscut în zona C., deci a utilizat pășunea cu animalele proprii, zonă care, de altfel, aparținea tot de C.C., fapt confirmat de ciobanul căruia i le-a dat în grijă, martorul B.S.A. și de ciobanul, respectiv ajutorul de cioban S.I. junior audiat la Tribunalul Harghita la termenul din data de 16.01.2018, pe pășunea închiriată de el din zona C., C.C., doar că, în situația acestuia, pășunea fiind situată la o altitudine mai mare, accesul se făcea mai greu, astfel că Primăria a efectuat lucrările de întreținere la care s-a obligat prin contract prin intermediul Ocolului Silvic Ghindari, aceste activități fiind achitate, după cum era și firesc, cu subvențiile Apia încasate, conform unei situații emise de acest ocol, depuse în probațiune la dosar.
r.2. De asemenea, acuza și instanța de fond ignoră total legislația în materie de subvenții, valabilă la momentul încheierii contractelor și apoi, pe parcursul derulării actelor materiale, raportat la fiecare inculpat autor principal în parte .
Conform acesteia și anume, a art. 7 alin. 5 din O.U.G. nr. 125/21.12.2006, în vigoare la data încheierii primelor contracte din data de 7 mai 2007, partea civilă APIA stabilea documentele doveditoare privind utilizarea terenului pentru care fermierul solicită sprijin și care trebuiau depuse odată cu cererea de plată pe suprafață, prin Ordinul subsecvent nr. 246/23.04.2008 precizându-se, la art. 4 , că singurul document obligatoriu care probează utilizarea terenului agricol este, în cazul de față, contractul de închiriere deci nu trebuiau depuse alte documente decât facultativ, la solicitarea angajaților APIA, precum adeverință din care să rezulte poziția în Registrul Agricol și nr. de animale pe specii și categorii, copie după documentele de întreținere pășune. Toate acestea se depuneau, după caz, la întocmirea solicitării de plată sau ulterior, la cererea reprezentanților Apia.
Abia odată cu intrarea în vigoare a Ordinului nr. 118/3 martie 2009 pentru modificarea și completarea Ordinului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, valabil la data încheierii următoarelor contracte din 9.09.2009, contractul de închiriere proba doar dreptul de folosință, nu și utilizarea terenului în sine, conform art. 4 modificat, iar la acesta se anexau și alte documente necesare, respectiv, copie după cârdul exploatației/ document de identificare a exploatației/ sau, în cazul din speță după cardurile exploatației, fiind mai mulți deținători de animale, în afara inculpaților, după documente care atestau efectuarea lucrărilor pe pășune și /sau declarație pe proprie răspundere privind pășunatul cu animale, lucrări de curățare, cosire etc., însă și aceste documente nu se depuneau din proprie inițiativă de solicitanți, ci se cereau de reprezentanții Apia în teritoriu, în cazul din speță, de martorul D.E.O., responsabil direct de dosare în majoritatea situațiilor, care , chiar dacă nu are pregătire juridică, trebuia să cunoască foarte bine legislația Apia națională si comunitară, pentru a sesiza orice nereguli, obligații care îi reveneau și prin Fișa de Post, pentru că altfel, nu avea cum să verifice aceste documente, cererile de plată și să constate eventuale nereguli, chiar și numai lecturându-le ori vizualizându-le, așa cum se stipulează la art. 3 ind. 2 alin. 2 literele d și e din Legea nr. 1/2004 introdus prin O.U.G. nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Apia.
De altfel, inclusiv la Capitolul III din Angajamente și Declarații la formularele tipizate ale cererilor se arată că în cazul oricăror suspiciuni de fraudă sau nereguli, Apia va lua măsuri de recuperare a sumelor, acționării în instanță a fermierului, nu va acorda sprijinul, verifică temeinic informațiile din cerere și documentele anexate sau solicită alte documente suplimentare în orice moment, informează fermierul să își retragă total sau parțial cererea dacă constată nereguli, obligații stabilite clar în sarcina martorilor indicați anterior și a celorlalți angajați Apia, implicați în verificarea cererilor și a documentației anexate.
r.3. S-a precizat în detaliu și în mod repetat rolul primordial al APIA în toată această procedură a analizării întrunirii condițiilor de eligibilitate pentru acordarea subvențiilor, rol pe care atât procurorul de caz cât și judecătorul fondului l-au minimalizat în repetate rânduri, până în a-1 dezbrăca de semnificația sa reală, juridică și a-1 duce undeva în zona derizoriului, în mod total nejustificat.
S-au reluat aceste explicații deoarece sunt menite să demonstreze netemeinicia hotărârii apelate:
• Conform art. 3 ind. 2 alin. 2 literele d, e și i din Legea nr. 1/16.02.2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, introdus prin O.U.G. nr. 76/2008 Agenția primește, înregistrează si verifică cererile de plată și documentele anexate, autorizează plata în urma verificării cererilor de plată și a documentelor anexate sau înștiințează beneficiarii cu privire la eventualele nereguli sesizate, în vederea soluționării acestora, verifică prin controale tehnice, contabile și administrative beneficiarii și organismele de punere în aplicare și informează Comisia Europeană în cel mai scurt timp cu privire la controalele planificate si efectuate, precum și asupra rezultatelor obținute în urma măsurilor de verificare și control.
O definiție legală a tipurilor de controale, însă cu titlu general, este prevăzută în Ordinul nr. 152/26,02,2004 privind stabilirea termenilor de referință pentru organizarea și funcționarea Sistemului Integrat de Administrare și Control, componentele acestui sistem fiind, conform Ordinului enunțat, o bază de date informatizată, un sistem de identificare a parcelelor agricole, un sistem de identificare și înregistrare a drepturilor de plată, cererile de sprijin, sistemul integrat de control, sistemul unic de identificare a fiecărui agricultor care a depus cerere de sprijin și sistemul de identificare și înregistrare a animalelor.
Prin urmare, s-a arătat că vorbim, în accepțiunea legii, de un sistem complex, format din controlul administrativ al cererilor și controlul pe teren.
Controlul administrativ al cererilor de sprijin constă în verificarea lor prin detectarea neregulilor, folosind mijloacele administrative, inclusiv teledetectia, iar controlul pe teren constă în verificarea la fața locului a conformității cu realitatea informațiilor din cererea de sprijin, uneori apelându-se și la controale încrucișate care constau în detectarea automată a neregulilor folosind mijloace computerizate în vederea analizării întrunirii condițiilor de eligibilitate.
Toate aceste mijloace computerizate sunt enunțate în Ordinul menționat.
Aceste verificări nu sunt unele formale, după cum rezultă chiar din economia textelor enunțate, ci sunt menite să depisteze orice nereguli în obținerea și folosirea subvențiilor. Acest fapt e întărit și în Regulamentele C.E. care au prioritate față de legislația internă, de altfel edictată pe baza acestora, respectiv Regulamentul CE nr. 885/2006 al Comisiei în ceea ce privește autorizarea agențiilor de plăți și a altor entități, precum și lichidarea conturilor FEGA și FEADR care în Anexa I, Condiții de Autorizare, pct. 2 Activități de Control, prevede că Agenția de Plată stabilește procedurile primirii. înregistrării si tratării cererilor , precum si o descriere a tuturor documentelor care trebuie utilizate, iar orice agent responsabil de ordonantare dispune de o listă de control detaliată a verificărilor pe care trebuie să le efectueze. Acesta alătură documentelor justificative care însoțesc cererea o atestare în care certifică faptul că au fost efectuate aceste controale. în plus, se certifică faptul că activitatea a fost revizuită de un cadru superior.
Deci, o cerere de plată se ordonanțează numai după ce se realizează un număr suficient de controale menite să verifice dacă aceasta e conformă cu normele comunitare și acestea includ controalele prevăzute de regulamentul care reglementează măsura specifică în temeiul căreia se solicită ajutorul , precum si controalele care au ca obiect prevenirea și depistarea oricărei fraude sau nereguli. Conducerea Agenției este informată periodic si în timp util, asupra rezultatelor controalelor efectuate, astfel încât să se poată estima dacă au fost efectuate controale suficiente înainte de depunerea unei cereri.
S-a arătat că art. 23 din Regulamentul CE nr. 79(...) al Comisiei, care se referă si la Sistemul Integrat de Gestionare si Control, prevede în Titlul III, la Capitolul Controale, art. 23, faptul că aceste controale administrative și la fata locului se efectuează astfel încât să asigure o verificare eficientă a respectării condițiilor de acordare a ajutoarelor si a cerințelor, normelor aplicabile în materie de eco-conditionare, iar la articolul 24 se arată că aceste controale administrative sunt menite, printre altele, să verifice existenta drepturilor la plată si eligibilitatea pentru ajutor.
Aceste două tipuri de control trebuie să le efectueze toți angajații implicați în avizarea cererilor de ajutor, bineînțeles , atât în temeiul legii, cât si pe baza atribuțiilor de serviciu inserate în fisa postului.
Controlul vizual al cererilor de plată și a documentelor anexate este o construcție în afara legii a celor din cadrul APIA, probabil menită să minimalizeze răspunderea reală stabilită prin cadrul legal, a unor funcționari din cadrul instituției, întrucât nicăieri nu este amintit alt tip de control, decât cel administrativ.
Vizualizarea presupune și lecturarea documentelor, așa cum a arătat si martorul D.E.O., nu doar o ordonare mecanică, robotică, formală a acestora, întrucât altfel nu avea cum să se verifice întrunirea condițiilor de eligibilitate de către solicitantul subvenției, să se confrunte fiecare document cu baza de date si cu situația de la fata locului, în caz contrar . rolul Apia si toată legislația în materie ar fi practic inexistente si inutile .
Acest control, în accepțiunea APIA, se face de către un angajat al instituției , după ce responsabilul de dosar, căruia îi este repartizat dosarul în faza incipientă, solicită toate documentele necesare tipului de sprijin respectiv de la beneficiarul subvențiilor si le verifică în vederea depistării oricărei nereguli. De regulă, același funcționar, dar poate fi si altul, de la Centrul Local APIA, întocmește un proces-verbal pentru controlul vizual în care trebuie să constate că dosarul este complet, că există toate documentele necesare și dacă e cazul, să se depună alte acte în completare, face demersuri în acest sens si pune în vedere beneficiarului subvenției să le depună, fapt care atestă, din nou, că acesta nu e un control pur formal, ci, dimpotrivă, constituie o reverificare a cererii si a documentelor care deja constituie dosarul de subvenție.
Pe lângă cei doi funcționari, există si alții, responsabili de autorizare, care efectuează controale și supracontroale administrative sau de sistem, care, din nou, presupun o reverificare a cererii si a tuturor documentelor depuse de solicitantul subvenției si întocmesc un proces-verbal în acest sens. Nici acesta nu este un control formal, după cum se acreditează greșit ideea, întrucât scopul final este același, de depistare a oricăror nereguli din controalele anterioare sau a oricăror lipsuri la nivel de documentație, referitor la suprafețele și animalele declarate, prin confruntare cu bazele de date indicate mai sus și cu verificările anterioare efectuate de alți funcționari.
Importanța acestui control administrativ a fost subliniată și de martorii audiați din cadrul APIA în primul ciclu procesual, la Tribunalul Harghita, C.P.F. care a susținut că se verifica existența documentelor necesare, iar dacă numărul de animale declarat nu era conform, sistemul informatic al Apia, implementat încă din anul 2007, dădea erori la finalizarea dosarului, fapt reiterat si de martorul A.M. care a controlat administrativ. În anul 2007, cererile inculpaților T.A.V. și C.I., fără să constate vreo neregulă în acte sau că ar fi un număr insuficient de înscrisuri necesare acelui tip de sprijin solicitat de cei doi. La fel, martora B.E. verifica actele care prezentau interes pentru Apia, practic toate, la fel și ceilalți martori audiați de Tribunalul Harghita din cadrul Apia, deja enunțați.
Mai există și ultimul palier însă tot în cadrul celor care autorizează plata, funcționarii care întocmesc Deciziile de plată si avizează plata subvențiilor solicitate, aceștia trebuind să se asigure, anterior stabilirii cuantumului plăților, că cererea de plată si documentele justificative ale acesteia au fost analizate si controlate, respectiv supracontrolate administrativ si la fata locului, acestea întrunind condițiile necesare tipului de sprijin solicitat, aspect care rezultă chiar din conținutul acestor Decizii de plată aflate la dosar.
Prin urmare și funcționarii aflați pe acest ultim palier, efectuează o reevaluare a dosarului întocmit solicitantului, tocmai pentru a nu exista nereguli sau suspiciuni care ar împiedica obținerea subvențiilor,
Prin prisma legislației naționale și îndeosebi europene invocate aceste verificări nu sunt unele formale, cum se acreditează greșit ideea de către partea civilă, după cum rezultă chiar din economia textelor enunțate, ci sunt menite să depisteze orice nereguli în obținerea și folosirea subvențiilor, având în vedere faptul că APIA stabilea care sunt documentele doveditoare anexate cererilor de plată, efectua controale și supracontroale administrative ale documentației depuse prin metoda recunoscută , a celor 4 ochi, și la fața locului, având acces nelimitat la toate bazele de date în acest scop , aceeași cerere și aceleași documente fiind procesate și verificate de mai multe persoane din cadrul Centrului local, apoi la nivel de județ, de unde se eliberau Deciziile de plată.
r.4. De asemenea, acuza și instanța de fond invocă încălcarea prevederilor art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 125/2006 constând în aceea că în calitate de locatori, ar fi beneficiat de plata directă a subvențiilor, afirmație nereală, întrucât acest beneficiu a fost indirect, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în același act normativ, la art. 3 alin. 1 litera i se definește termenul de plată directă care constă în plata efectuată direct fermierului în cadrul schemelor de plăti , ori plata a fost efectuată direct solicitanților, inculpaților autori principali și nu Primăriei, ca instituție, în calitate de concedent sau locator.
r.5. Procurorul de caz și instanța de judecată merg mai departe în încercarea de a demonstra că sunt vinovați fără drept de apel, afirmând că, nu au utilizat niciodată pășunile în sensul că nu le-au cosit sau pășunat, inculpații autori principali nefiind ciobani, fapt care nici nu ar fi fost posibil prin prisma faptului că inculpații T.A.V. și C.I. erau muncitori angajați în cadrul Primăriei și inculpatul C.A. era bătrân și bolnav, cu toate că la datele încheierii contractelor acesta era perfect sănătos și deloc în etate, fiind și consilier local, chiar dacă nu exclude faptul că primii inculpați au prestat unele lucrări pe pășuni, dar nu în baza contractelor, ci ca angajați ai instituției.
S-a arătat că aceste afirmații sunt neîntemeiate deoarece:
În primul rând, așa cum a arătat si martorul D.E., reprezentant Apia în teritoriu cu ocazia primei audieri la Tribunalul Harghita și după cum rezultă din legile speciale în materie de subvenții nu există nicio interdicție legală ca Primăria să încheie contracte de concesiune sau închiriere pășuni cu angajați ai săi ori consilieri locali. Cei trei inculpați erau înscriși în Registrul Fermierilor, conform art. 7 alin. 1 dinO.U.G.nr. 125/2006 modificată succesiv, prin urmare puteau beneficia de sprijin comunitar, aveau fiecare în exploatare terenuri agricole de cel puțin 1 ha. Îndeplineau toate condițiile generale de eligibilitate cerute de legislația APIA, respectiv erau înscriși în Registrul Exploatatiilor si dețineau animale, neexistând nicăieri inserată condiția să aibă si ocupația de ciobani.
Întărește această concluzie chiar Ordinul nr. 246/23.04.2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, în vigoare la data de 25.04.2008, pe parcursul derulării ambelor seturi de contracte, la art. 5 alin. 2 care statuează că aceste contracte de închiriere pajiști comunale se puteau încheia și cu deținători de animale persoane fizice, așa cum erau inculpații autori principali, prevedere menținută și prin Ordinul nr. 118/3 martie 2009, care i-a succedat.
De altfel, la art. 1 pct. 6 din Ordinul nr. 40/29.04.2010 privind aprobarea Normei sanitare veterinare pentru implementarea procesului de identificare și înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor, se definește termenul deținător de animale ca fiind caracteristic persoanei care are în posesie permanentă animale. În calitate de proprietar sau în posesie temporară, in calitate de îngrijitor/cioban. Inculpații dețineau animale fiecare în proprietate, după cum a rezultat din cererile depuse la APIA, iar numărul exact al acestora se putea verifica și de cei de la APIA prin intermediul Registrului Agricol, al Sistemului Integrat de Administrare și Control, o bază de date atotcuprinzătoare, creată tocmai pentru controlul riguros al cererilor de plată, încât să se prevină fraudarea bugetului comunitar și național, care funcționa la nivelul APIA. După cum au arătat primarii și viceprimarul audiați în principal la Tribunalul Harghita, reprezentantul APIA, contractele de închiriere se puteau încheia nu doar cu ciobani, ci și cu simpli deținători de animale, iar toți inculpații autori principali dețineau animale în proprietate care au pășunat pe terenurile închiriate, fapt confirmat și de ciobanii care le-au avut în grijă, respectiv S.I., B.S.A., îndeosebi în declarațiile date în fața instanței, mult mai cuprinzătoare decât cele de la urmărire penală.
De asemenea, faptul că inculpații T.A.V. și C.I. erau angajați în calitate de muncitori în cadrul Primăriei și prestau activități lucrative pe pășuni prin prisma atribuțiilor de serviciu, nu este probat în mod cert de procuror, cât timp, prin contractele încheiate, aceștia s-au obligat să presteze în mod special anumite activități care vizau întreținerea pășunilor împreună cu Primăria, pe când în Fișa postului, pentru inculpatul T., nu figurează vreo atribuție de serviciu expresă în legătură cu pășunile, iar în Fișa postului inculpatului C. figurează, la modul general, atribuții care vizează curățarea acestora, aceste activități nefiind particularizate pe tipuri de lucrări, așa cum sunt descrise detaliat în clauzele contractuale, lucrări care, evident, nu figurează și în fișa postului.
Martorii audiați din cadrul Primăriei, care însă nu au mai fost reaudiați la Tribunalul Alba, dar avem depozițiile contabilelor M.F., P.A.V., ale casierei B.M., ale consilierului local M.A., ale agentului agricol M.D.N. și în principal ale inculpaților C.I. și T.A.V., inclusiv ciobanii, respectiv martorii H.F., care a prestat o serie de lucrări pe Pășunile P.G. și C.C., L.I. și I.G., care au participat la lucrări de curățare pe Pășunea C.C., al doilea martor prestând același tip de lucrări și pe Pășunea P.G., împreună cu inculpatul C.I., fiind plătiți de inculpatul T.A. cu bani proveniți din subvenții APIA, conform Statului de plată pentru anii 2012-2013 depus la dosar în probațiune, martorul C.V., cabanier la cabanele de protocol ale Primăriei C.J. de pe pășunea C.C. în perioada anilor 2010-2014, consilierii locali, au confirmat, în cea mai mare parte, fără putință de tăgadă, că inculpații au cosit cu cositoarea mecanică în fiecare an, au contribuit la reabilitarea drumurilor spre pășuni, au construit adăposturi pentru animale, troci, au săpat șanțuri, au contribuit la construcția și repararea a peste 15 podețe, au amenajat două izvoare pe pășunile închiriate de fiecare, au curățat pășunile de vegetație nedorită în cadrul campaniilor de primăvară, toamnă, utilizându-le inclusiv prin faptul că animalele lor au pășunat acolo, iar inculpatul C., de asemenea , a utilizat pășunea folosind-o cu animalele proprii, în condițiile pe care le-am expus. Aceste lucrări au fost efectuate în baza contractelor, mai ales că erau prestate și peste programul normal de lucru de 8 ore, până seara, împreună cu Primăria, chiar în zilele de sâmbătă, conform depozițiilor martorilor, neputându-se disocia, contrar afirmațiilor procurorului, activitatea demisă de aceștia în baza atribuțiilor de serviciu , de cea depusă în baza contractelor, evidențiată în mod particular , conform clauzelor contractuale comune . Faptul că Primăria Comunei C. J. s-a implicat în furnizarea de unelte, de exemplu motocositoare sau a încheiat unele contracte de prestări servicii cu unele firme , de exemplu cu S.C. F. T. S.R.L. R., care aveau utilajele grele necesare pentru astfel de lucrări de anvergură, cum ar fi reabilitarea drumurilor care duceau înspre pășuni sau pe pășuni/forestiere, nu schimbă cu nimic datele problemei, contrar insinuărilor lipsite de substanță ale acuzei exprimate cu ocazia fiecărei audieri în parte, ci, dimpotrivă, constituie o obligație impusă chiar prin clauzele contractuale, instituția dispunând de utilajele necesare pentru a face orice tip de lucrări pe pășune, obligându-se chiar prin contract să le pună la dispoziția inculpaților și să presteze toate tipurile de lucrări necesare pentru întreținerea acestora în bune condiții, alături de el. Să nu mai amintim faptul că e total lipsit de relevanță cine a contractat lucrările, inculpații sau Primăria, ca instituție publică, cât timp acestea se efectuau împreună cu inculpații, conform contractului. Reiterăm astfel cele arătate în preambulul concluziilor noastre, și anume faptul că, obiectul sau clauza principală a contractelor, care guvernează și natura acestora, consta în: „ efectuarea de proprietar , împreună cu chiriașul, de lucrări de amenajare a pășunii, dotare cu utilaje agricole cu care se vor face lucrări de supraînsămăntări, curățiri, împrăștiat îngrășăminte chimice, construirea de fântâni, puncte pentru adăpatul animalelor, construirea unor adăposturi pentru animale, împrăștiat îngrășăminte chimice și naturale .
s. În continuare s-a detaliat, pe acte materiale așa-zis infracționale, în ce constau acele așa-zise cereri și documente apreciate ca fiind false de procuror și care ar fi indus în eroare reprezentanții părții civile după cum urmează:
s.l. Inculpatului C.A. i s-au reținut 2 acte materiale, însă procurorul se referă, ca și în cazul tuturor inculpaților și la cererile depuse de aceștia în vederea obținerii de subvenții pe terenurile proprii, inclusiv la actele anexate pentru acestea, pe care, la fel, le analizează, deși sunt rupte total de complexul cauzal.
•La primul act material din data de 13.04.2007, pentru inculpatul C. nu se spune nimic, de ce ar fi falsă cererea, mai ales că aceasta vizează obținerea de subvenții pe terenul propriu.
•De-abia la data de 10.05.2007 inculpatul completează cererea solicitând subvenții pentru pășunea închiriată din zona C./ C.C., în suprafață de 33,85 ha. La momentul depunerii cererii, conform art. 7 alin. 5 din O.U.G. nr. 125/21.12.2006, partea civilă stabilea documentele doveditoare privind utilizarea terenului pentru care fermierul solicită sprijin și care trebuiau depuse odată cu cererea de plată pe suprafață, prin Ordinul subsecvent nr. 246/23.04.2008 care a intrat în vigoare la data de 25.04.2008 , deci la o dată ulterioară încheierii contractului, precizându-se , la art. 4, că singurul document obligatoriu care probează utilizarea terenului agricol este, contractul de închiriere, deci nu trebuiau depuse alte documente decât facultativ, la solicitarea angajaților APIA, precum adeverință din care să rezulte poziția în Registrul Agricol și numărul de animale pe specii și categorii, copie după documentele de întreținere pășune. Toate acestea se depuneau după caz, la întocmirea solicitării de plată sau la cererea reprezentanților Apia.
•Partea civilă nu are cum să invoce că a fost indusă în eroare, cât timp a încălcat, prin reprezentanții săi zonali, aceste prevederi legale, acordând, la data de 29.06.2008, inculpatului subvenția, atât pentru terenul propriu, cât si pentru cel închiriat, prin Decizia nr. (...), deși nu i-a solicitat acestuia singura dovadă a utilizării terenului care la acea dată era contractul de închiriere în sine, vina aparținând în exclusivitate părții civile care era obligată să îl solicite anterior acordării subvenției sau odată cu depunerea cererii.
•Cu toate acestea, la dosarul de subvenții s-a depus o adeverință total reală, prin care inculpatul proba, conform Registrului Agricol, că deține teren în proprietate.
Prin urmare, din start acest act material se impune să fie eliminat.
•Referitor la al doilea act material, din 13.05.2009, nici acesta nu există, cât timp, la data de 13.05.2009, inculpatul C. a anexat la cerere o chitanță din care rezultă clar că o parte din subvenție, suma de 4.928 lei, a fost încasată de Primărie, cu același titlu, nu cu titlu de chirie, cum se afirmă, deci aici nu se poate vorbi despre inducerea în eroare a reprezentanților zonali APIA, aceștia având obligația verificării actelor depuse și putând să își dea seama că de fapt subvenția e încasată parțial sau integral de Primărie, care oricum efectua și lucrările de întreținere pe pășuni împreună cu inculpații, conform clauzelor exprese ale contractului, depus în copie. La dosarul de subvenții s-a depus o adeverință total reală, prin care inculpatul proba, conform Registrului Agricol, că deține teren în proprietate, iar în cererea depusă specifică la fel, în mod real, că deține animale în proprietate, numărul și specia acestora, aspecte care se puteau verifica și de angajații Apia, după cum a mai susținut, care aveau acces la toate bazele de date informatizate sau scriptice, din cadrul Primăriei sau instituționale. Odată cu intrarea în vigoare a Ordinului nr. 118/3 martie 2009, valabil la data celei de-a doua solicitări a inculpatului C., contractul proba doar dreptul de folosință, nu și utilizarea terenului în sine, conform art. 4 modificat, iar la acesta se anexau și alte documente necesare, respectiv, copie după cardul exploatației, după documente care atestau efectuarea lucrărilor pe pășune și /sau declarație pe proprie răspundere privind pășunatul cu animale, lucrări de curățare, cosire etc., însă și aceste documente nu se depuneau din proprie inițiativă de solicitanți, ci se cereau de reprezentanții APIA în teritoriu, fiind prevăzute în mod enumerativ, astfel că nu era necesară depunerea tuturor odată. În cazul acesta, inculpatului nu i s-au solicitat alte documente care să ateste efectuarea lucrărilor pe pășune de reprezentantul APIA zonal, deși erau obligatorii, la nivelul fiecărei exploatații existând un Registru al activităților, inclusiv pentru campania 2009, în care se evidențiau toate lucrările de curățare, cosire odată pe an etc., conform Ghidului informativ pentru fermieri pe anul 2009, prezent pe site-ul APIA. Nu se poate reține vina inculpatului care nu știa ce acte trebuie să depună, dacă reprezentantul APIA nu i le solicita. Practic, nici în acest caz partea civilă nu are cum să invoce că a fost indusă în eroare, cât timp, a încălcat, prin reprezentanții săi zonali aceste prevederi legale, acordând, la data de 26.11.2009 inculpatului subvenția atât pentru terenul propriu, cât și pentru cel închiriat, prin Decizia nr. (...), deși nu i-a solicitat acestuia alte documente, în afara contractului de închiriere, care probau folosința pășunii, nu a verificat acel Registru de activități care trebuia să existe la nivelul exploatației.
•Cu toate acestea, inculpatul a făcut dovada utilizării terenului prin contractul de închiriere și prin faptul că avea în proprietate un teren agricol mai mare de 1 ha, deținea animale care au păscut pe pășunea închiriată C.-C.C., fiind date în grija ciobanului B.S.A., conform declarației acestuia din urmă, confirmate și de ajutorul său, martorul S.I. junior, audiat la Tribunalul Harghita, respectiv de martorul S.I. senior, practic, a folosit terenul prin păsunare cu animalele proprii. Era necesar ca folosința terenului, a pășunii, să se ateste prin oricare din modalitățile alternative prevăzute de lege, nu era obligatoriu, contrar susținerilor acuzei, să se probeze efectuarea tuturor activităților, de exemplu cosit, curățat, păsunat, o singură activitate fiind suficientă ca să probeze folosința ori utilizarea. Astfel, subvenția nu a fost încasată pe nedrept, cum se susține.
s.2. Pentru inculpatul C.I. se rețin patru acte materiale, tot raportat obținerea pe nedrept de fonduri. Și aici se arată că a depus prima cerere la data de 6.04.2007, nu se spune nimic, de ce ar fi falsă cererea, mai ales că aceasta vizează obținerea de subvenții pe terenul propriu, care nu are legătură cu cadrul procesual.
•De-abia la data de 10.05.2007 inculpatul completează cererea solicitând subvenții pentru pășunea închiriată din zona P.G., în suprafață de 243,21 ha. La momentul depunerii cererii, conform art. 7 alin. 5 din O.U.G. nr. 125/21.12.2006, partea civilă stabilea documentele doveditoare privind utilizarea terenului pentru care fermierul solicită sprijin și care trebuiau depuse odată cu cererea de plată pe suprafață, prin Ordinul subsecvent nr. 246/23.04.2008 precizându-se , la art. 4 , că singurul document obligatoriu care probează utilizarea terenului agricol este , în cazul din speță , contractul de închiriere, deci nu trebuiau depuse alte documente decât facultativ, la solicitarea angajaților APIA, precum adeverință din care să rezulte poziția în Registrul Agricol și nr. de animale pe specii și categorii, copie după documentele de întreținere pășune. Toate acestea se depuneau, după caz, la întocmirea solicitării de plată sau la cererea reprezentanților Apia.
•Partea civilă nu are cum să invoce că a fost indusă în eroare, cât timp a încălcat, prin reprezentanții săi zonali, aceste prevederi legale, acordând, la data de 26.06.2008, inculpatului subvenția atât pentru terenul propriu, cât si pentru cel închiriat, prin Decizia nr. (...), deși nu i-a solicitat acestuia singura dovadă a utilizării terenului care la acea dată era contractul de închiriere în sine, vina aparținând în exclusivitate părții civile care era obligată să îl solicite anterior acordării subvenției sau odată cu depunerea cererii.
Prin urmare, din start acest act material se impune să fie eliminat.
•Referitor la al doilea act material, din 12.05.2009, nici acesta nu există, cât timp , la dosarul de subvenții s-a depus o adeverință total reală, prin care inculpatul proba, conform Registrului Agricol, că deține teren în proprietate, iar în cererea depusă specifica la fel, în mod real, că deține animale în proprietate, numărul și specia acestora, aspecte care se puteau verifica și de angajații APIA, după cum s-a mai susținut, care aveau acces la toate bazele de date informatizate sau scriptice, din cadrul Primăriei sau instituționale. Odată cu intrarea în vigoare a Ordinului nr. 118/3 martie 2009 , valabil la data celei de-a doua solicitări a inculpatului C., contractul proba doar dreptul de folosință, nu și utilizarea terenului în sine, conform art. 4 modificat, iar la acesta se anexau și alte documente necesare, respectiv, copie după cârdul exploatației, după documente care atestau efectuarea lucrărilor pe pășune și /sau declarație pe proprie răspundere privind pășunatul cu animale, lucrări de curățare, cosire etc., însă și aceste documente nu se depuneau din proprie inițiativă de solicitanți, ci se cereau de reprezentanții Apia în teritoriu. În cazul acesta, inculpatului nu i s-au solicitat alte documente care să ateste efectuarea lucrărilor pe pășune de reprezentantul Apia zonal, deși, erau obligatorii, la nivelul fiecărei exploatații existând un Registru al activităților pentru campania 2009, în care se evidențiau toate lucrările de curățare, cosire odată pe an etc., conform Ghidului informativ pentru fermieri pe anul 2009, prezent pe site-ul APIA. Nu se poate reține vina inculpatului care nu știa ce acte trebuie să depună, dacă reprezentantul APIA nu i le solicita. Practic, nici în acest caz partea civilă nu are cum să invoce că a fost indusă în eroare, cât timp, a încălcat, prin reprezentanții săi zonali aceste prevederi legale, acordând, la data de 27.11.2009 inculpatului subvenția atât pentru terenul propriu, cât și pentru cel închiriat, prin Decizia nr. (...), deși nu i-a solicitat acestuia alte documente, în afara contractului de închiriere, care probau folosința pășunii, nu a verificat acel Registru de activități care trebuia să existe la nivelul exploatației. Mai mult, se menționează un contract de arendare depus de inculpat care nu are legătură cu pășunea comunală, ci cu terenul propriu.
•Al treilea act material, raportat la același inculpat, din data de 26.04.2010, presupune un contract nr. (...), încheiat cu mai mulți proprietari de terenuri agricole. Și aici se arată că a depus prima cerere la data de 26.04.2010, nu se spune nimic, de ce ar fi falsă cererea, mai ales că aceasta vizează obținerea de subvenții pe terenul propriu, care nu are legătură cu cadrul procesual.
•Aici, de fapt ca și în cazul tuturor inculpaților, procurorul confundă cererile de obținere subvenții depuse de fiecare inculpat și pentru care, la fel, s-au încasat sume de bani de la APIA, cu cele care priveau pășunea comunală, așa că actele depuse de ei privind terenurile proprii nu ar trebui să fie analizate de procuror. De asemenea, s-a depus contractul de închiriere nr. (...), foarte clar, care exclude orice infracțiune, însă se mai face referire și la cererea de plată a inculpatului care spunea că deține mai puține animale decât apăreau în declarația de eligibilitate sau în adeverința de la Primărie. De fapt, inculpatul a depus o cerere reală, afirmând câte animale are în gospodărie, iar declarația de eligibilitate, adeverința emisă de Primărie, Tabelul nominal anexat la dosarul APIA specificau în mod clar că pășunea va fi acoperită cu animalele sătenilor, printre care și ale inculpatului, acte care sunt reale, nicidecum false, cum se insinuează, realitatea acestor adeverințe fiind confirmată inclusiv de cei care le-au întocmit și contrasemnat, respectiv martorii M.D., agentul agricol, martora H.M., secretara, audiați în fata instanței. Oricum era clar, din toate dosarele APIA, inclusiv martorul D. declarând în acest sens, că inculpații nu dețineau suficiente animale în gospodăriile proprii cu care să acopere suprafața eligibilă sau aptă pentru pășunat, că de fapt animalele lor vor pășuna împreună cu cele ale sătenilor din U. și C.. Din conținutul adeverinței emise de Primăria Comunei C. J. și a declarației de eligibilitate, se poate observa clar că pășunea va fi acoperită de un număr mai mare de animale, conform evidențelor la nivel de comună, iar inculpatul doar administra pășunea, plus că la cerere s-a depus în copie contractul din 2009, foarte clar , în care se stipulează expres că acesta va vira toată suma primită ca subvenție la Primărie sub forma unei taxe de închiriere, cu deducerea unor cheltuieli.
•Prin urmare, reprezentanții APIA nu au fost nicidecum induși în eroare, ei trebuiau de la bun început, analizând documentația depusă de inculpat, să nu aprobe cererea, știind că subvenția se va încasa indirect de Primărie, conform legislației care impunea obligații foarte clare în sarcina lor.
Aceștia trebuiau să verifice aceste documente, cererile de plată și să constate eventuale nereguli, așa cum se stipulează la art. 3 ind. 2 alin. 2 literele d și e din Legea nr. 1/2004 introdus prin O.U.G. nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Apia. De altfel, inclusiv la Capitolul III din Angajamente și Declarații la formularele tipizate ale cererilor se arată că în cazul oricăror suspiciuni de fraudă sau nereguli APIA va lua măsuri de recuperare a sumelor, acționării în instanță a fermierului, nu va acorda sprijinul, verifică temeinic informațiile din cerere și documentele anexate sau solicită alte documente suplimentare în orice moment, informează fermierul să își retragă total sau parțial cererea dacă constată nereguli, obligații stabilite clar în sarcina martorului și a celorlalți angajați APIA, implicați în verificarea cererilor și a documentației anexate.
•Al patrulea act material din data de 29.03.2011, are la bază tot contractul din 2009, privind P.G.. Și aici contractul e clar, partea civilă APIA nu putea fi indusă în eroare. Se mai vorbește despre contractul de arendare nr. 1 din 2010, de faptul că în realitate nu se depune la dosar acest contract, ci altul, expirat la 31.06.2009. Oricum, din nou e vorba de alte subvenții de pe terenul propriu care nu ar trebui să facă obiectul dosarului, sunt trecute de procuror în plus la descrierea actelor materiale infracționale.
În ceea ce privește declarația de eligibilitate, adeverința emisă de Primărie, Tabelul nominal anexat la dosarul Apia, acestea specificau în mod clar că pășunea va fi acoperită cu animalele sătenilor, printre care și ale inculpatului, acte care sunt reale, nicidecum false, cum se insinuează. Oricum era clar, din toate dosarele APIA, inclusiv martorul D. declarând în acest sens, că inculpații nu dețineau suficiente animale în gospodăriile proprii cu care să acopere suprafața eligibilă sau aptă pentru pășunat, că de fapt animalele lor vor pășuna împreună cu cele ale sătenilor din U. și C.. Din conținutul adeverinței emise de Primăria Comunei C. J. și a declarației de eligibilitate, se poate observa clar că pășunea va fi acoperită de un număr mai mare de animale, conform evidențelor la nivel de comună, iar inculpatul doar administra pășunea, plus că la cerere s-a depus în copie contractul din 2009, foarte clar, în care se stipulează expres că acesta va vira toată suma primită ca subvenție la Primărie sub forma unei taxe de închiriere, cu deducerea unor cheltuieli. Prin urmare, reprezentanții Apia nu au fost nicidecum induși în eroare, ei trebuiau de la bun început, analizând documentația depusă de inculpat, să nu aprobe cererea, știind că subvenția se va încasa indirect de Primărie, conform legislației care impunea obligații foarte clare în sarcina lor.
Aceștia trebuiau să verifice aceste documente, cererile de plată și să constate eventuale nereguli, așa cum se stipulează la art. 3 ind. 2 alin. 2 literele d și e din Legea nr. 1/2004 introdus prin O.U.G. nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Apia. De altfel, inclusiv la Capitolul III din Angajamente și Declarații la formularele tipizate ale cererilor se arată că în cazul oricăror suspiciuni de fraudă sau nereguli Apia va lua măsuri de recuperare a sumelor, acționării în instanță a fermierului, nu va acorda sprijinul, verifică temeinic informațiile din cerere și documentele anexate sau solicită alte documente suplimentare în orice moment, informează fermierul să își retragă total sau parțial cererea dacă constată nereguli, obligații stabilite clar în sarcina martorului și a celorlalți angajați Apia, implicați în verificarea cererilor și a documentației anexate.
•Și ultimele acte materiale sunt susceptibile de același raționament, 6 pentru inculpatul T. V. A., primul, din 10.04.2007, care se referă la pășunea C.C., la fel, nu se motivează de acuză în ce a constat falsitatea cererii. Si aici se spune că a depus prima cerere la data de 10.04.2007, nu se menționează nimic, de ce ar fi falsă cererea, mai ales că aceasta vizează obținerea de subvenții pe terenul propriu, care nu are legătură cu cadrul procesual.
De-abia la data de 10.05.2007 inculpatul completează cererea solicitând subvenții pentru pășunea închiriată din zona C.C., în suprafață de 34,53 ha. La momentul depunerii cererii, conform art. 7 alin. 5 din O.U.G. nr. 125/21.12.2006, partea civilă stabilea documentele doveditoare privind utilizarea terenului pentru care fermierul solicită sprijin și care trebuiau depuse odată cu cererea de plată pe suprafață, prin Ordinul subsecvent nr. 246/23.04.2008 precizându-se, la art. 4 , că singurul document obligatoriu care probează utilizarea terenului agricol este, în acest caz, contractul de închiriere, deci nu trebuiau depuse alte documente decât facultativ, la solicitarea angajaților Apia, precum adeverință din care să rezulte poziția în Registrul Agricol și nr. de animale pe specii și categorii, copie după documentele de întreținere pășune. Toate acestea se depuneau, după caz, la întocmirea solicitării de plată sau la cererea reprezentanților Apia.
Partea civilă nu are cum să invoce că a fost indusă în eroare, cât timp a încălcat prin reprezentanții săi zonali , aceste prevederi legale, acordând, la data de 29.06.2008, inculpatului subvenția atât pentru terenul propriu, cât si pentru cel închiriat, prin Decizia nr. (...), deși nu i- a solicitat acestuia singura dovadă a utilizării terenului care la acea dată era contractul de închiriere în sine, vina aparținând în exclusivitate părții civile care era obligată să îl solicite anterior acordării subvenției sau odată cu depunerea cererii.
Prin urmare, s-a arătat că din start, acest act material se impune să fie eliminat.
•La data de 26.03.2009, al doilea act material, inculpatul T. a anexat la cerere o chitanță din care rezulta clar că o parte din subvenție, suma de 5,666 lei a fost încasată de Primărie, cu același titlu, de subvenție pășune, nu cu titlu de chirie, cum se afirmă, deci aici nu se poate vorbi despre inducerea în eroare a reprezentanților zonali APIA, aceștia având obligația verificării actelor depuse și putând să își dea seama că de fapt subvenția e încasată parțial de Primărie, care oricum efectua și lucrările de întreținere pe pășuni împreună cu inculpații, conform clauzelor exprese ale contractului, depus în copie. Nu se menționează nimic, de ce ar fi falsă cererea, mai ales că aceasta vizează obținerea de subvenții pe terenul propriu, care nu are legătură cu cadrul procesual, iar inculpatul specifica la fel, în mod real, că deține animale în proprietate, numărul și specia acestora, aspecte care se puteau verifica și de angajații APIA, după cum s-a mai susținut, care aveau acces la toate bazele de date informatizate sau scriptice, din cadrul Primăriei sau instituționale. Cererea a fost completată la data de 13.05.2009 în sensul includerii și a suprafeței închiriate din pășunea comunală, aspect de asemenea real, conform contractului de închiriere nr. (...) depus la dosarul Apia. Odată cu intrarea în vigoare a Ordinului nr. 118/3 martie 2009, valabil la data celei de-a doua solicitări a inculpatului T., contractul proba doar dreptul de folosință, nu și utilizarea terenului în sine, conform art. 4 modificat, iar la acesta se anexau și alte documente necesare, respectiv, copie după cârdul exploatației, după documente care atestau efectuarea lucrărilor pe pășune și /sau declarație pe proprie răspundere privind pășunatul cu animale, lucrări de curățare, cosire etc., însă și aceste documente nu se depuneau din proprie inițiativă de solicitanți, ci se cereau de reprezentanții Apia în teritoriu. În cazul acesta, inculpatului nu i s-au solicitat alte documente care să ateste efectuarea lucrărilor pe pășune de reprezentantul APIA zonal, deși erau obligatorii, la nivelul fiecărei exploatații existând un Registru al activităților pentru campania 2009, în care se evidențiați toate lucrările de curățare, cosire odată pe an etc., conform Ghidului informativ pentru fermieri pe anul 2009, prezent pe site-ul Apia. Nu se poate reține vina inculpatului care nu știa ce acte trebuie să depună, dacă reprezentantul Apia nu i le solicita. Practic, nici în acest caz partea civilă nu are cum să invoce că a fost indusă în eroare, cât timp a încălcat, prin reprezentanții săi zonali, aceste prevederi legale, acordând, la data de 26.11.2009, inculpatului, subvenția atât pentru terenul propriu, cât și pentru cel închiriat, prin Decizia nr. (...), deși nu i-a solicitat acestuia alte documente, în afara contractului de închiriere, care probau folosința pășunii, nu a verificat acel Registru de activități care trebuia să existe la nivelul exploatației.
•Referitor la al treilea act material din 26.04.2010, nici acesta nu există, cât timp, la dosarul de subvenții s-a depus o cerere completată prin care solicita subvenții, inițial doar pentru terenul propriu, apoi și pentru pășunea comunală închiriată. Odată cu intrarea în vigoare a Ordinului nr. 118/3 martie 2009 , valabil la data celei de-a treia solicitări a inculpatului, contractul proba doar dreptul de folosință, nu și utilizarea terenului în sine, conform art. 4 modificat, iar la acesta se anexau și alte documente necesare, respectiv, copie după cârdul exploatației, după documente care atestau efectuarea lucrărilor pe pășune și /sau declarație pe proprie răspundere privind pășunatul cu animale, lucrări de curățare, cosire etc., însă și aceste documente nu se depuneau din proprie inițiativă de solicitanți, ci se cereau de reprezentanții Apia în teritoriu. În cazul acesta, inculpatului nu i s-au solicitat alte documente care să ateste efectuarea lucrărilor pe pășune de reprezentantul Apia zonal, deși erau obligatorii, la nivelul fiecărei exploatații existând un Registru al activităților pentru campania 2009, în care se evidențiau toate lucrările de curățare, cosire odată pe an etc. , conform Ghidului informativ pentru fermieri pe anul 2009, prezent pe site-ul APIA. Nu se poate reține vina inculpatului care nu știa ce acte trebuie să depună, dacă reprezentantul APIA nu i le solicita. Practic, nici în acest caz partea civilă nu are cum să invoce că a fost indusă în eroare, cât timp , a încălcat , prin reprezentanții săi zonali aceste prevederi legale, acordând, la datele de 21.10.2010, respectiv 3.02.2010 și 6.07.2010 inculpatului subvenția, atât pentru terenul propriu, cât și pentru cel închiriat, deși nu i-a solicitat acestuia alte documente, în afara contractului de închiriere și a declarației de eligibilitate care probau folosința pășunii, nu a verificat acel Registru de activități care trebuia să existe la nivelul exploatației.
În declarația de eligibilitate, absolut reală, se specifica în mod clar că pășunea va fi acoperită cu animalele sătenilor, printre care și ale inculpatului. Oricum rezulta în mod cert, din toate dosarele APIA, inclusiv martorul D. declarând în acest sens, că inculpații nu dețineau suficiente animale în gospodăriile proprii cu care să acopere suprafața eligibilă sau aptă pentru pășunat, că de fapt animalele lor vor pășuna împreună cu cele ale sătenilor din U. și C., iar inculpatul doar administra pășunea , plus că la cerere s-a depus în copie contractul din 2009, foarte clar, în care se stipulează expres că acesta va vira toată suma primită ca subvenție la Primărie sub forma unei taxe de închiriere, cu deducerea unor cheltuieli. Prin urmare, reprezentanții APIA nu au fost nicidecum induși în eroare, ei trebuiau de la bun început, analizând documentația depusă de inculpat, să nu aprobe cererea, știind că subvenția se va încasa integral, conform clauzei contractuale exprese, indirect de Primărie, conform legislației care impunea obligații în sarcina lor foarte clare.
Aceștia trebuiau să verifice aceste documente, cererile de plată și să constate eventuale nereguli, așa cum se stipulează la art. 3 ind. 2 alin. 2 literele d și e din Legea nr. 1/2004 introdus prin O.U.G. nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Apia. De altfel, inclusiv la Capitolul III din Angajamente și Declarații la formularele tipizate ale cererilor se arată că în cazul oricăror suspiciuni de fraudă sau nereguli Apia va lua măsuri de recuperare a sumelor, acționării în instanță a fermierului, nu va acorda sprijinul, verifică temeinic informațiile din cerere și documentele anexate sau solicită alte documente suplimentare în orice moment, informează fermierul să își retragă total sau parțial cererea dacă constată nereguli, obligații stabilite clar în sarcina martorului și a celorlalți angajați Apia, implicați în verificarea cererilor și a documentației anexate.
•Al patrulea act material din data de 19.04.2011 are la bază tot contractul din 2009, privind pășunea C.C..
În ceea ce privește declarația de eligibilitate, aceasta specifica în mod clar că pășunea va fi acoperită cu animalele sătenilor, printre care și ale inculpatului, iar acesta din urmă doar administra pășunea, act care este real, fiind emis pe baza datelor din Registrul Agricol, nicidecum fals, cum se insinuează. Oricum rezultă în mod cert, din toate dosarele APIA, inclusiv martorul D. declarând în acest sens, că inculpații nu dețineau suficiente animale în gospodăriile proprii cu care să acopere suprafața eligibilă sau aptă pentru pășunat, că de fapt animalele lor vor pășuna împreună cu cele ale sătenilor din U. și C., conform evidențelor la nivel de comună, iar inculpatul doar administra pășunea, plus că la cerere s-a depus în copie contractul din 2009, foarte clar, în care se stipulează expres că acesta va vira toată suma primită ca subvenție la Primărie sub forma unei taxe de închiriere, cu deducerea unor cheltuieli. Prin urmare, reprezentanții APIA nu au fost nicidecum induși în eroare, ei trebuiau de la bun început, analizând documentația depusă de inculpat, să nu aprobe cererea, știind că subvenția se va încasa indirect de Primărie conform legislației care impunea obligații în sarcina lor foarte clare.
Aceștia trebuiau să verifice aceste documente, cererile de plată și să constate eventuale nereguli, așa cum se stipulează la art. 3 ind. 2 alin. 2 literele d și e din Legea nr. 1/2004 introdus prin O.U.G. nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea APIA. De altfel, inclusiv la Capitolul III din Angajamente și Declarații la formularele tipizate ale cererilor se arată că în cazul oricăror suspiciuni de fraudă sau nereguli APIA va lua măsuri de recuperare a sumelor, acționării în instanță a fermierului, nu va acorda sprijinul, verifică temeinic informațiile din cerere și documentele anexate sau solicită alte documente suplimentare în orice moment, informează fermierul să își retragă total sau parțial cererea dacă constată nereguli, obligații stabilite clar în sarcina martorului și a celorlalți angajați Apia, implicați în verificarea cererilor și a documentației anexate.
•Al cincilea act material din 27.04.2012 are la bază tot contractul din 2009, privind pășunea C.C..
În ceea ce privește declarația de eligibilitate, adeverința emisă de Primărie, Tabelul nominal anexat la dosarul Apia, martorii N.I. și B.S. recunoscându-și semnăturile pe acesta și calitatea inculpatului de administrator de pășune și reprezentant al intereselor lor la APIA, acestea specificau în mod clar că pășunea va fi acoperită cu animalele sătenilor date în grija ciobanilor, printre care și ale inculpatului, acte care sunt reale, nicidecum false, cum se insinuează. Oricum rezultă în mod cert, din toate dosarele APIA, inclusiv martorul D. declarând în acest sens, că inculpații nu dețineau suficiente animale în gospodăriile proprii cu care să acopere suprafața eligibilă sau aptă pentru pășunat, că de fapt animalele lor vor pășuna împreună cu cele ale sătenilor din U. și C. . Declarația martorului a fost confirmată și de viceprimarul comunei, martorul N.I., de o fostă angajată a Primăriei, martora B.S. în fața instanței de judecată etc.
Din conținutul adeverinței emise de Primăria Comunei C. J. și a declarației de eligibilitate, se poate observa clar că pășunea va fi acoperită de un număr mai mare de animale, conform evidențelor la nivel de comună iar inculpatul doar administra pășunea, nu era proprietarul tuturor animalelor care pășunau acolo, plus că la cerere s-a depus în copie contractul din 2009, foarte clar, în care se stipulează expres că acesta va vira toată suma primită ca subvenție la Primărie sub forma unei taxe de închiriere, cu deducerea unor cheltuieli. Prin urmare, reprezentanții APIA nu au fost nicidecum induși în eroare, ei trebuiau de la bun început, analizând documentația depusă de inculpat, să nu aprobe cererea, știind că subvenția se va încasa indirect de Primărie, conform legislației care impunea obligații în sarcina lor foarte clare.
Aceștia trebuiau să verifice aceste documente, cererile de plată și să constate eventuale nereguli, așa cum se stipulează la art. 3 ind. 2 alin. 2 literele d și e din Legea nr. 1/2004 introdus prin O.U.G. nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea APIA. De altfel, inclusiv la Capitolul III din Angajamente și Declarații la formularele tipizate ale cererilor se arată că în cazul oricăror suspiciuni de fraudă sau nereguli APIA va lua măsuri de recuperare a sumelor, acționării în instanță a fermierului, nu va acorda sprijinul, verifică temeinic informațiile din cerere și documentele anexate sau solicită alte documente suplimentare în orice moment, informează fermierul să își retragă total sau parțial cererea dacă constată nereguli, obligații stabilite clar în sarcina martorului și a celorlalți angajați Apia, implicați în verificarea cererilor și a documentației anexate.
În plus, art. 7 alin. 1 litera f și alin. 5 din Ordinul nr. 246 din 23.04.2008 al Ministerului Agriculturii, prevede în mod expres că cei de la APIA trebuie să solicite beneficiarilor subvențiilor să facă dovada utilizării terenului, deci era o obligație legală instituită în sarcina Apia, Agenția Locală, care nu a cerut alte dovezi.
•Al șaselea act material, din data de 10.05.2013 are la bază tot contractul din 2009, privind pășunea C.C..
În ceea ce privește declarația de eligibilitate, aceasta specifica în mod clar că pășunea va fi acoperită cu animalele sătenilor, printre care și ale inculpatului, iar acesta din urmă doar administra pășunea, act care este real, fiind emis pe baza datelor din Registrul Agricol, nicidecum fals, cum se insinuează. Oricum rezulta în mod cert, din toate dosarele APIA, inclusiv martorul D. declarând în acest sens, că inculpații nu dețineau suficiente animale în gospodăriile proprii cu care să acopere suprafața eligibilă sau aptă pentru pășunat, că de fapt animalele lor vor pășuna împreună cu cele ale sătenilor din U. și C., conform evidențelor la nivel de comună, iar inculpatul doar administra pășunea, plus că la cerere s-a depus în copie contractul din 2009, foarte clar, în care se stipulează expres că acesta va vira toată suma primită ca subvenție la Primărie sub forma unei taxe de închiriere, cu deducerea unor cheltuieli. Prin urmare, reprezentanții APIA nu au fost nicidecum induși în eroare, ei trebuiau de la bun început, analizând documentația depusă de inculpat, să nu aprobe cererea , știind că subvenția se va încasa indirect de Primărie , conform legislației care impunea obligații în sarcina lor foarte clare.
Aceștia trebuiau să verifice aceste documente, cererile de plată și să constate eventuale nereguli, așa cum se stipulează la art. 3 ind. 2 alin. 2 literele d și e din Legea nr. 1/2004 introdus prin O.U.G. nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea APIA. De altfel, inclusiv la Capitolul III din Angajamente și Declarații la formularele tipizate ale cererilor se arată că în cazul oricăror suspiciuni de fraudă sau nereguli APIA va lua măsuri de recuperare a sumelor, acționării în instanță a fermierului, nu va acorda sprijinul, verifică temeinic informațiile din cerere și documentele anexate sau solicită alte documente suplimentare în orice moment, informează fermierul să își retragă total sau parțial cererea dacă constată nereguli, obligații stabilite clar în sarcina martorului și a celorlalți angajați Apia, implicați în verificarea cererilor și a documentației anexate.
Sistemul informatic al celor de la APIA numit Sistem integrat de control sau Bază de date informatizată, a cărui organizare și funcționare era reglementată de Ordinul nr. 152 din 26.02.2004 al Ministerului Agriculturii, pe care l-am anexat la dosar la Tribunalul Harghita , era astfel programat încât putea detecta orice erori de date referitoare la suprafețe de teren, la efective de animale și de aceste aspecte, respectiv numărul de animale deținut de inculpați, se agață în mod netemeinic, după cum s-a arătat prin prezenta, procurorul la descrierea unor acte materiale, amintind și prevederile O.U.G. nr. 66 care stabilea regulile aplicabile în vederea constatării oricărei fraude în privința fondurilor europene și publice. Prin urmare era exclus ca cei trei inculpați să depună acte conținând date nereale în sensul efectivelor de animale deținute, a suprafețelor de teren folosite , mai ales că acestea se puteau verifica conform acestui sistem și la Primării în Registrul Agricol sau la fața locului de responsabilul de dosar, la primirea dosarului, conform afirmației martorului C.C.C.N., angajat al Apia Mureș, Serviciu Control pe teren, audiat de Tribunalul Harghita, înscrierile din acesta fiind efectuate de agentul agricol M.D.N. , care a întocmit inclusiv adeverințe în dosarele Apia contrasemnate de secretara H.M. care-i supraveghea și coordona activitatea în mod direct, persoane răspunzătoare direct de realitatea datelor înscrise. Oricum, cei de la Agenția locală Apia aveau obligația de a verifica temeinic orice cerere, acte depuse de beneficiari , fiind autoritatea publică responsabilă cu implementarea acestui Sistem Integrat de Administrare și Control de care vorbeam. Aceste obligații de control și verificare sunt instituite în sarcina Agențiilor locale Apia , inclusiv prin Regulamentul CE nr. 885 din 2006 al Comisiei Europene, art. 1 Capitolul I numit Agenții de Plăți și Alte Entități , pe care l-am atașat la dosar.
•Prin urmare, se confirmă teza susținută, aceea că ideea încheierii contractelor le-a fost sugerată, amplificată chiar de insistențele prefectului la acea ședință, inculpatul în prezent decedat fiind convins în totalitate că modul în care procedează este corect, mai ales că nu a intenționat niciun moment să inducă în eroare partea civilă prin reprezentanți în unicul scop de a obține subvenții pentru instituția pe care o reprezenta.
Mai mult, pe parcursul derulării contractelor din 2009, Ordinul nr. 246/ 2008 în materie de subvenții, a fost modificat prin Ordinul nr. 67/ 2011 care la art. 5 alin. 10 din O.U.G. nr. 125/2006 mai prevedea, printre actele obligatorii de depus la dosarele Apia în cazul în care solicitanții subvențiilor sunt Consiliile Locale, informații, conform Registrului Agricol, referitoare la numărul de animale pe specii aflate în proprietatea Primăriei, efectivul de animale al sătenilor și terenul pe care pășunează, ori aceste acte s-au depus începând cu primele contracte, din 2007, un indiciu clar că de fapt și Consiliile locale sau Primăria foloseau subvențiile obținute de chiriași, actele enunțate nefiind obligatorii sau prevăzute de legea în materie de subvenții, dacă beneficiarii erau persoanele fizice, în speță inculpații autori principali sau chiriași.
•In consecință, s-a susținut că comportamentul exterior al inculpaților. modalitatea clară în care au expus celor_de la APIA situația de fapt, îi exonerează de orice răspundere penală, neputându-se discuta despre reaua lor credință/ intenția lor directă, manifestă de a obține subvenții pe nedrept, nici măcar de una indirectă.

*

Sub aspectul acțiunii civile s-a solicitat respingerea acesteia, pentru următoarele considerente:
Art. 19 alin. 1 Cod procedură penală spune că acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile, potrivit legii civile, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale. Prin urmare, inculpații nu au fost trimiși în judecată decât pentru fapte care privesc modul de obținere al subvențiilor pe pășunile comunale, nu și pentru terenurile proprii, indiferent de faptul că a existat o singură cerere pentru ambele tipuri de subvenții sau categorii de terenuri sau că plățile s-au efectuat prin aceeași Decizie sau separat, aspect total irelevant din punct de vedere penal și civil.
S-au reiterat susținerile inițiale în sensul că sub nicio formă, procurorul de caz nu descrie faptic sau juridic modalitatea, circumstanțele de timp, loc și mod, în care inculpatul H.E. i-ar fi instigat pe autorii principali să depună cereri și înscrisuri necesare în toată perioada 2007- 2013 , pentru obținerea subvențiilor pe terenurile proprii, agricole ale acestora, subvenții care, la fel, au fost obținute în mod perfect legal, nu doar de către inculpați, cât și de către toți consătenii lor, an de an. Cu toate acestea, li se pun în cârcă și actele materiale aferente acestora, fapte absolut inventate, ca să sporească numărul acuzelor în mod absolut artificial, deși, evident, contractele care i se impută se referă strict la pășunile comunale, la fel și discuțiile precontractuale.
Partea civilă, prin reprezentanți, dă dovadă de o totală necunoaștere și ignorare a legii procesual penale indicate anterior, a art. 19 alin. 1 Cod procedură penală .
Este evident, din răspunsul comunicat de partea civilă că, constituirea de parte civilă vizează și sume care nu formează obiectul prezentului dosar, fiind vorba despre subvențiile obținute de inculpații autori principali pentru terenurile agricole personale în același interval de timp, 2007- 2013, și nu pentru pășunile comunale închiriate. Subvenția pentru terenurile proprii, adică arabile sau agricole în general, era încasată de fiecare inculpat autor principal în parte cu titlu de schemă de plată directă complementară, fiind vorba despre un alt tip de subvenție decât cel încasat pentru pășunile comunale, invocând în acest sens Ordinul M.A.D.R. nr. 704/2007, art. 7 și 8 și Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008, art. 8, care l-a abrogat, iar în cererile de plată terenurile sunt trecute separat, pe categorii de folosință, la baza pășunilor comunale stau contractele de închiriere plus celelalte adeverințe, declarații de eligibilitate cerute de Apia, iar la baza terenurilor proprii, arabile sau agricole, adeverințele care atestă existența acestora și există Decizii prin care inculpații au încasat cu titlu diferit cele două tipuri de subvenții sau prin care au încasat diferit doar un tip sau altul. S-a exemplificat în acest sens cu Decizia nr. (...), primul act material T., Decizia nr. (...) , al patrulea act material C.I., Decizia nr. (...), al doilea act material C.I., Decizia nr.(...), al doilea act material C.A. și exemplele pot continua.
Totodată, partea civilă ignoră total regulile procesual penale și prezintă modalități de calcul preluate din Regulamente europene, și acestea greșite, la o simplă recalculare matematică, ilogice, care nu au nicio legătură cu constituirea de parte civilă, în care figurează cuantumul subvențiilor încasat de inculpați în fiecare campanie, și pentru terenurile proprii, deși prejudiciul reclamat de aceasta în mod clar nu e în legătură directă de cauzalitate cu faptele care au format obiectul acțiunii penale și nu poate fi revendicat în prezentul proces penal, ci , eventual, separat, pe calea unei acțiuni civile.
Nebuloasa în care se află partea civilă rezultă chiar din răspunsul comunicat la dosarul de urmărire penală la întrebarea procurorului care constă în menționarea sumelor cu care ar fi fost autorizat la plată fiecare inculpat, dacă suprafețele de pășuni ar fi fost declarate neeligibile și care sunt diferențele rezultate ca fiind plătite necuvenit, pe fiecare campanie, acesta constând în aceea că: pentru a putea furniza calcule în afara sistemului este necesar a se cunoaște cu exactitate suprafețele pentru care ar fi primit sume plătite necuvenit, deși aceste suprafețe ar fi trebuit cunoscute, rezultând din cererile de plată și din contracte.
Superficialitatea răspunsurilor repetate ale acesteia, înaintate instanței, e clară , din nou, și e evidentă reaua-credință a părții civile în a solicita în continuare obligarea inculpaților la plata întregului așa-zis prejudiciu, în pofida dispozițiilor legale pe care le-au invocat, calculate în plus și eronat.
Prin urmare, încă din faza de urmărire penală, partea civilă nu a dorit să clarifice acțiunea civilă, fiind mult mai simplu să pretindă de la inculpați tot ce au încasat, confundând civilul cu penalul, deși nu avea ca dovadă în acest sens decât niște calcule informatice greșite.
Partea civilă APIA, prin răspunsul formulat la solicitarea Tribunalului Alba de a defalca sumele încasate cu titlu de subvenții pe pășunile comunale de inculpați încalcă iarăși prezumția de nevinovăție, deși susține contrariul, invocând aspecte pur teoretice, după cum chiar aceasta recunoaște, fără vreo bază factuală, face din nou insinuări malițioase, cu titlu așa-zis general, la adresa inculpaților, în condițiile în care singura sursă de informare a părții civile o constituie numai actul de acuză și niște cereri de plată în format electronic, pe care nu le-a analizat, în situația în care chiar aceasta , prin reprezentanți, a recunoscut că nu s-a aflat vreun moment în posesia vreunui act dintr-un dosar APIA întocmit pentru vreunul dintre inculpații autori principali, acestea fiind tot timpul în posesia structurii zonale APIA, Centrul Local Reghin, după cum și Deciziile se află la structura județeană APIA, fiind depuse în parte și la dosarul de urmărire penală.
S-a arătat în continuare că APIA, prin toate structurile sale la nivel local, este singura responsabilă în această speță, partea civilă ignorând în mod deliberat atribuțiile proprii care îi reveneau în materie de for suprem în materia analizării, aprobării, verificării oricărui tip de subvenții acordate sau al sesizării oricăror nereguli sau fraude în acest domeniu, inclusiv cele ce țin de legalitatea actelor, respectiv prin prisma analizării și verificării acestora raportat la dispozițiile legale aplicabile în materie de subvenții, atribuții clar trasate în Legea nr. 1/2000 și în Regulamentul CE nr. 885/2006, ca și cadru general și, mai ales, în toată legislația în materie de subvenții, ca și cadru particular, pe care chiar ea o invocă, bineînțeles, cum altfel, decât exclusiv în defavoarea noastră, în tandem cu procurorul.
Aceasta trebuia să verifice aceste documente, cererile de plată și să constate eventuale nereguli și inclusiv fraude, contrar răspunsului prin care își declină responsabilitatea pentru cele din urmă în sarcina organelor judiciare, insinuând că atributul constatării acestora revine exclusiv celor din urmă, așa cum se stipulează la art. 3 ind. 2 alin. 2 literele d și e din Legea nr. 1/2004 introdus prin O.U.G. nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea APIA. De altfel, inclusiv la Capitolul III din Angajamente și Declarații la formularele tipizate ale cererilor depuse de orice solicitant de subvenții se arată că în cazul oricăror suspiciuni de fraudă sau nereguli, APIA va lua măsuri de recuperare a sumelor, acționării în instanță a fermierului, nu va acorda sprijinul , verifică temeinic informațiile din cerere și documentele anexate sau solicită alte documente suplimentare în orice moment, informează fermierul să își retragă total sau parțial cererea dacă constată nereguli, obligații stabilite clar în sarcina tuturor angajaților Apia, implicați în verificarea cererilor și a documentației anexate.
Ori, după cum rezultă din răspunsul formulat, în toată perioada depunerii cererilor pentru obținere de subvenții, practic timp de 8 ani, până la trimiterea în judecată a inculpaților, nu s-a constatat nicio neregulă cât de mică , nici în ceea ce privește numărul de animale , nici în ceea ce privește modul de folosire al terenurilor sau modul de redactare al cererilor, al înscrisurilor prezentate. Observăm că tocmai această constatare extrem de relevantă pentru cauză nu e evidențiată de către partea civilă cu litere îngroșate sau mărite , cum sunt redate pasajele din ordonanța nr. 66/2011 sau cele din O.U.G. nr. 125/2006, fiind amintită doar în treacăt, ca ceva insignifiant , dar care de fapt spune extrem de multe, în ceea ce privește buna-credintă a inculpaților pe tot parcursul campaniilor agricole.
În plus, s-a arătat că în continuare, autoarea acestui răspuns dă dovadă de o totală necunoaștere și ignorare a legii procesual penale, a art. 19 alin. 1 Cod procedură penală, care spune clar că, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale. Prin urmare, inculpații nu au fost trimiși în judecată decât pentru fapte care privesc modul de obținere al subvențiilor pe pășunile comunale, nu și pentru terenurile proprii, indiferent de faptul că a existat o singură cerere pentru ambele tipuri de subvenții sau categorii de terenuri sau că plățile s-au efectuat prin aceeași Decizie sau separat, aspect total irelevant din punct de vedere penal și civil.
O altă constatare că partea civilă nu e interesată de cadrul procesual și de lămurirea acestuia o constituie faptul că formulează pretenții civile mult extinse față de inculpatul C.I., căruia îi pretinde inclusiv subvențiile încasate pentru campaniile 2012, 2013, raportat la care s-a dat soluție de clasare și nu a fost trimis în judecată și se fac calcule pentru campania agricolă aferentă anului 2008 pentru care nu a fost trimis în judecată, referitor la inculpatul C.A. face calcule estimative ale subvențiilor încasate pe pășunile comunale ce vizează campaniile agricole aferente anilor 2008, 2010, 20Î1, 2012, 2013 care nu fac obiectul acestui dosar și față de inculpatul T.A.V. se fac calcule pentru campania agricolă aferentă anului 2008 pentru care nu a fost trimis în judecată.
Nici măcar partea civilă nu îsi însușește calculele estimative efectuate de proprii juriști, arătând că solicită în continuare sumele indicate prin prima constituire de parte civilă care vizează toate subvențiile încasate de inculpați , omitând faptul că doi dintre inculpații de la care le solicită, C.A. si H.E., au decedat, practic le solicită si de la defuncți.
Se mai observă că, mult invocata O.U.G. nr. 66/2011 a intrat în vigoare abia la data de 30.11.2011 și prin urmare nu se poate aplica retroactiv, raportat la toate actele materiale reținute în sarcina inculpaților. Nu mai miră nimic, având în vedere maniera de a efectua calcule ipotetice, estimative referitoare la asa-zisele subvenții încasate de inculpați pentru răspunsurile comunale, calcule în care își majorează practic pretențiile avute în constituirea de parte civilă depusă în anul 2015 pentru fiecare campanie agricolă, pe care de altfel o menține , în condițiile în care practic pretențiile ar fi trebuit să se micșoreze, eliminându-se subvențiile încasate de fiecare inculpat în parte pentru terenurile agricole proprii, suportate din bugetul național, nicidecum să crească exponențial, ilogic si absurd.
Astfel, e evident, că nu se poate ține cont de aceste așa-zise calcule care oricum nu sunt reale, doar estimative, depășesc sumele indicate în prima constituire de parte civilă menționată, fără nicio justificare a modului în care, prin eliminarea unor sume de bani s-a ajuns practic la pretenții mult mai mari pe baza unui simplu calcul ipotetic.
Cu titlu exemplificativ, s-a arătat că în cazul inculpatului C.I., se ajunsese la un prejudiciu de 633.164,22 Iei, cu 128.973,22 lei mai mult decât cel indicat în constituirea de parte civilă pentru toate suprafețele de teren, fie ele agricole sau pășuni comunale, cu includerea de campanii în plus, pe anii 2008, 2012, 2013, pentru care nu a fost dedus judecății, ceea ce este absurd. Per a contrario, în cazul inculpatului C.A. se ajunse la o sumă mai mică decât cea inserată în constituirea de parte civilă, deși în aceasta era vorba despre reținerea a două campanii agricole aferente actelor materiale pentru care a fost dedus judecății si în calculul efectuat ipotetic pe pășunile comunale, i se rețin cinci campanii agricole în plus, pe anii 2008, 2010, 2011, 2012, 2013 pentru care nu a fost dedus judecății. Inclusiv la inculpatul T.A.V. se constată o diferență de prejudiciu în plus de 5.3332,11 lei, deși practic se scad ipotetic sumele aferente subvențiilor pentru terenurile agricole proprii.
Este clar, analizând aceste calcule comparativ cu propria constituire de parte civilă pe care APIA o menține, modul haotic , ilogic si absurd în care s-a procedat la calcularea pretențiilor raportat lafiecare inculpat în parte, ignorându-se cu desăvârșire actele materiale pentru care au fost deduși judecății și starea de fapt reținută prin actul de acuză.
S-a arătat pe tot parcursul procesului că aceste plăti s-au efectuat și separat, prin Decizii separate, și cu un alt titlu, fiind depuse inclusiv Decizii cu titlu de exemplu în acest sens la dosar.
Un aspect e acela că inclusiv calculele așa-zisului prejudiciu mult extins sunt total eronate din punct de vedere matematic, după cum se poate lesne constata din exemplul dat chiar de partea civilă prin așa-zisul răspuns, din calculele estimative ale potențialului prejudiciu rezultând sume mai mari decât din cele informatice, inserate în cuprinsul acțiunii civile inițiale, deși suprafețele de teren sunt mai mici sau chiar sume mai mici decât cele inițiale, deși suprafețele de teren sunt mai mari, așa cum s-a arătat în cuprinsul prezentului memoriu si, oricum, cuprind campanii agricole care exced obiectului dosarului.
La solicitarea Tribunalului Harghita, s-a precizat în detaliu rolul primordial al Apia in toată această procedură a analizării întrunirii condițiilor de eligibilitate pentru acordarea subvențiilor, rol pe care aceasta l-a minimalizat în repetate rânduri, până în a-l dezbrăca de semnificația sa reală, juridică și a-l duce undeva în zona derizoriului în mod total nejustificat.
Având în vedere că partea civilă a refuzat să lămurească cadrul procesual în prezenta cauză, fapt care produce consecințe evidente și pe linia conturării clare a acuzelor care se aduc și pe linia acțiunii civile alăturate celei penale, nu există altă soluție legală decât cea a respingerii acțiunii civile ca nefondată, în toate cazurile , nefiind întrunite dispozițiile art. 19 aliniat 1 din Codul de procedură penală pentru admiterea acesteia , solicitând în plus si pe cale de consecință revocarea măsurilor sechestrului asigurator dispus asupra bunurilor mobile si imobile ale tuturor inculpaților, exceptând, situația distinctă a inculpatului C.A. si situația similară a inculpatului H.E., fată de care se impune lăsarea ca nesolutionată a acțiunii civile, dată fiind survenirea decesului acestora pe parcursul procesului.
Pe cale de consecință, s-a arătat că se impune să se respingă ca nefondat și petitul constând în solicitarea părții civile de a fi obligați inculpații la plata accesoriilor fără indicarea vreunui temei legal, contrar dispozițiilor art. 1386 alin. 2 Cod civil, acestea calculându-se doar de la data consumării fiecărei infracțiuni în parte, respectiv de la data ultimului act material presupus infracțional, nu de la data presupusei comiteri a fiecărui act material în parte, fapt care ar conduce evident la o îmbogățire fără justă cauză a părții civile. Mai mult, O.U.G. nr. 66/2011 care se indică cu titlu general, a intrat în vigoare la data de 30.11.2011, prin urmare nu se poate invoca pentru acte materiale presupus săvârșite anterior acestei date, aceasta fiind încă o dovadă a nebuloasei în care se află partea civilă în demersurile sale nefondate.
S-a arătat că în ipoteza achitării inculpatului defunct H.E. se impune respingerea acțiuni civile și nu lăsarea ei nesoluționată față de acesta și față de persoana responsabilă civilmente- Comuna C. J.. O parte din aceste apărări, omise de către instanța de fond, au fost confirmate recent de către înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept prin decizia nr. 190/2025.
Din moment ce instanța de fond reține plăți directe/indirecte către Primăria Comunei C. J. se impunea obligarea acesteia la plata sumelor încasate de la inculpații C.I., T.A.V. și C.A. către APIA, în ipoteza reținerii existenței faptelor și a vinovăției acestor inculpați.
Derularea unor noi procese în vederea recuperării acestor sume de bani de la Comuna C. J. reprezintă o soluție inechitabilă pentru inculpați.

*

S-a arătat că hotărârea apelată este netemeinică și sub aspectul menținerii măsurilor sechestrului asigurător instituit în cauză și a respingerii cererii de revocarea lor, pentru următoarele motive:
Revocarea măsurilor sechestrului asigurător se impune oricum, întrucât de la început organul de urmărire penală nu a respectat prevederile art. 252 Cod proc. penală , omițând să evalueze, nici măcar formal, bunurile mobile și imobile sechestrate, neținând cont că acestea sunt deținute în devălmășie de către inculpații T.A.V. și E.H. , fiind dobândite în timpul căsătoriei acestora, astfel trebuia avută în vedere doar cota de zi din aceste bunuri, după prealabila evaluare a acestora. Prin urmare, s-a arătat că măsurile dispuse sunt evident netemeinice și se impun a fi revocate, ca urmare a desființării Ordonanței din 14.05.2015 a procurorului de caz și a procesului-verbal de punere în aplicare a acestuia din data de 20.05.2015. S-a depus și practică judiciară în acest sens, încheierea Curții de Apel Ploiești din 9 februarie 2016, cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii la dosarul de fond.
Totodată, s-a susținut că măsura asiguratorie s-a instituit fără a se cunoaște existența unui prejudiciu cert ca întindere, fiind incluse și subvențiile obținute de inculpați cu alt titlu, pentru terenurile proprii, deși nu există nici măcar o dovadă că inculpatul E.H. i-ar fi instigat pe ceilalți inculpați autori principali să obțină subvenții pe terenurile din gospodăriile proprii sau să depună cereri și înscrisuri anual pe acestea. Acesta e un alt motiv care impune revocarea ca netemeinică a măsurii sechestrului asigurător.
S-a arătat că trebuie să se mai aibă în vedere că s-a depășit o durată de timp rezonabilă de la instituirea sechestrului până în prezent de peste 9 ani de zile, inacceptabilă și în viziunea CEDO, care încalcă dreptul de liberă proprietate prin menținerea la nesfârșit a acestei măsuri care devine o veritabilă pedeapsă , neexistând un echilibru just între interesul public și cel privat și în acest sens s-a amintit cu titlu de exemplu speța Credit Europe Leasing I.F.N. S.A. contra României, în acest caz stabilindu-se că a fost încălcat art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenție, sechestrul asigurător reprezentând o sarcină excesivă. S-au amintit și alte spețe pe aceeași temă, respectiv Luordo împotriva Italiei și Forminster Enterprises Limited împotriva Cehiei. Pe aceeași linie de idei s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală prin Decizia nr. 520/ 20.05. 2021 , sau mai recent Curtea de Apel Oradea printr-o Decizie penală pronunțată la data de 08.03.2022, care a ridicat măsurile sechestrului asigurător dispuse într-o cauză având ca obiect tot infracțiuni de corupție, sechestru instituit tot la nivelul anului 2015, ca și în speța de față, invocând că durata efectivă a măsurilor asigurătorii este relativ îndelungată în raport de durata și evoluția procedurii, iar consecințele produse asupra inculpaților depășesc efectele normale ale unei astfel de măsuri, transformându-se într-o sarcină excesivă pentru aceștia.
Inclusiv Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 629/8.10.2015 a reamintit că măsurile asigurătorii sunt provizorii, ca efect al indisponibilizării bunurilor inculpatul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini afectându-i atributul dispoziției juridice și materiale pe tot parcursul procesului penal și, mai grav, afectează aceleași drepturi și unui terț, care nu este parte în același proces, în speță fiind vorba despre soția inculpatului, toate bunurile sechestrate fiind comune.
De asemenea s-a invocat art. 97 alin. 2 Codproc. penală, solicitând să nu se țină cont de declarațiile inculpaților date în calitate de martori, arătând că acestea nu constituie mijloace de probă în procesul penal, inculpații neputând cumula o dublă calitate și nu pot fi folosite în susținerea învinuirilor, de altfel, nici procurorul nu le enumeră ca mijloace de probă, însă, cu toate acestea, se folosește de ele în considerente. „ Este dincolo de orice îndoială că audierea unei persoane în calitate de martor, deși se cunoaște că ar putea fi implicată într-o activitate infracțională în legătură cu care este audiat, este contrară dispozițiilor legale și această declarație nu poate fi folosită împotriva sa , după convertirea calității de martor în cea de inculpat”, aserțiune preluată chiar din Decizia nr.42/A/03 februarie 2016 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, prin altă Decizie de speță, nr. 40/A/2018, a statuat că : „deși aflarea adevărului trebuie să primeze, procurorul nu poate atribui calitatea de martor unei persoane despre care știe că este implicată în comiterea unei fapte penale, doar pentru ca, folosind mecanismul descris să ajungă la formularea unei acuzații penale”, cum s-a întâmplat și în cazul de față, respectiv al celorlalți inculpați implicați în prezenta cauză, fiind evident că nu există nicio altă probă directă care să confirme vreo acuzație, nefiind prezentă nicio altă persoană la discuțiile care au precedat elaborarea contractelor, concomitente parafării acestora sau care să aibă cunoștințe directe, exceptând angajații APIA, despre clauzele inserate în contracte și executarea în concret a acestora, toți martorii audiați având doar cunoștințe indirecte bazate pe prezumții, presupuneri, fără vreun fundament faptic.
Mai mult, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 236 pronunțată la data de 2 iunie 2020 și publicată în Monitorul Oficial nr. 597 din data de 8 iulie 2020, a admis excepția vizând neconstituționalitatea art. 118 Cod proc. penală arătând clar că soluția legislativă enunțată care nu reglementează dreptul martorului la tăcere și la neautoincriminare, este neconstituțională, în acord cu jurisprudența existentă în aceeași materie, o persoană prezumat nevinovată neputând fi constrânsă să producă proba vinovăției sale, ci dimpotrivă, aceasta are dreptul să rămână în pasivitate, acuzarea fiind obligată să probeze vinovăția sa.
Chiar dacă deciziile Curții Constituționale produc efecte doar pentru viitor, instanța de fond trebuie să țină seama de faptul că declararea neconstituționalității a intervenit în cursul desfășurării procesului penal, fapt care a fost deja recunoscut și în materia interceptărilor nelegale efectuate de S.R.I., și să înlăture declarațiile de martori ale inculpaților din ansamblul probator, iar în acest sens s-a amintit cu titlu dejurisprudență Decizia nr. 1567/A/21.11. 2018 a Curții de Apel București, Secția 1 Penală.
Inclusiv Curtea de Apel Târgu-Mureș, Secția Penală, cu ocazia întâlnirii tuturor judecătorilor din raza sa de competență care a avut loc în perioada 17/18 decembrie 2021 la Sovata a concluzionat în sensul neluării în considerare de către instanțe, cu ocazia deliberării și a pronunțării hotărârii a declarațiilor date de inculpați în calitate de martori, invocând Decizia enunțată, a Curții Constituționale.

****

La termenul de judecată din data de 13.05.2025, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea apelului declarat de domnul avocat G.V. pentru inculpatul H.E. decedat pe parcursul procesului penal în fața instanței de fond.
La termenul de judecată din data de 10.06.2025 s-a emis o adresă către partea civilă- Agenția Pentru Plăți și Intervenție în Agricultură București cu mențiunea de a depune la dosar, o precizare a acțiunii civile detaliată, în conformitate cu cele statuate prin Decizia nr. 190/19.05.2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 504 din 29 mai 2025, respectiv să se menționeze punctual, cu referire la fiecare inculpat față de care s-au solicitat despăgubiri, prejudiciul rezultat defalcat pentru fiecare și/sau eventual în solidaritate, ca urmare a plăților achitate și calculate numai pentru suprafețele de teren cu privire la care s-au constatat nereguli - terenurile menționate în cuprinsul rechizitoriului emis în data de 29.09.2015, de DNA – ST Târgu Mureș în dosarul de urmărire penală nr. 109/P/2012 (prin care au fost trimiși în judecată inculpații H.E., C.I., T.A.V.), cu indicarea naturii subvențiilor acordate în fiecare campanie pentru aceste suprafețe de teren (exemplu: SAPS, FEGA, FEADR, PNDC1, ZMD, CNDP1, BN, BN, etc.), modul de calcul al sumelor aferente suprafețelor față de care s-au constatat nereguli, și al prejudiciului solicitat pe fiecare campanie, conform plăților efectuate aferente acestor suprafețe de teren cu indicarea suprafeței, a deciziei de plată și a înscrisurilor anexă care au avut în vedere suprafețele antemenționate ( exemplu: decizia cu număr și dată, schema de plată, suma de bani cuvenită pentru suprafața respectivă în euro, valoarea euro la cursul BNR la data respectivă, valoarea coeficientului de reducere, etc), în concret calculul prejudiciului aferent acestor suprafețe cu privire la care s-au constatat nereguli, urmând a se efectua în conformitate cu maniera de calcul indicată detaliat în cuprinsul deciziilor de plată de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață pentru fiecare campanie ce face obiectul prezentei cauzei depuse la dosarul cauzei, la final urmând a fi indicate expres sumele de bani achitate numai pentru suprafețele cu privire la care s-au constatat nereguli în fiecare campanie ( 2007, 2009, 2010, 2011,2012, 2013, 2014), răspunsul fiind comunicat și atașat la dosar (filele 90-97 ds. apel), solicitare reiterată la termenul de judecată din data de 25.11.2025 prin consilierul prezent al părții civile, răspunsul fiind depus la dosar (f. 139-140 ds. apel).
Motivele de apel au fost supuse dezbaterii contradictorii cu toți participanții prezenți la termenul de judecată din data de 12.12.2025, astfel cum s-a consemnat în încheierea de la data respectivă ce face parte integrantă din prezenta.
Inculpații C.I. și T.A.V. fiind prezenți în fața Curții de Apel, au învederat că nu înțeleg să dea declarație și că își mențin declarațiile date anterior în cauză, aspect consemnat în încheierea de la termenul din data de 12.12.2025.
La data de 30.12.2025 prin serviciul registratură al instanței, partea civilă APIA a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat admiterea cererii de constituire parte civilă (f. 147-149 ds. apel, 151-155 ds. apel), iar la data de 17.02.2026 avocat G.V. pentru inculpații a depus la dosar completare la motivele de apel (f. 157-162 ds. apel).

***

Examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate și în raport de principiile care reglementează soluționarea căii de atac prev. de art. 416-419 C.pr.pen., Curtea apreciază apelurile declarate de inculpații C.I. și T.A.V. și de avocat ales G.V. pentru inculpatul H.E. decedat pe parcursul procesului penal în fața instanței de fond împotriva Sentinței Penale nr. 19/27.02.2025 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul penal nr. 1381/96/2015, ca fiind fondate, pentru următoarele considerente:

III. Cu privire la admisibilitatea căii de atac exercitate de către avocat G.V. pentru inculpatul H.E. decedat pe parcursul procesului penal:
În ceea ce privește admisibilitatea exercitării căii de atac de către avocat G.V. pentru inculpatul H.E. decedat pe parcursul procesului penal în fața instanței de fond ( la data de 30.08.2024 conform certificatului de deces seria (...), nr. (...), eliberat de Municipiul Târgu Mureș, în data de (...)-fila 93 verso ds. fond), Curtea reține că apelul declarat de avocat G.V. pentru inculpatul H.E. este contrar criticilor reprezentantului Ministerului Public de la termenul de judecată din data de 13.05.2025, precum și ocazia susținerii concluziilor pe fond de la termenul din data de 12.12.2025, admisibil, în baza mandatului de reprezentare încheiat cu inculpatul pe parcursul procesului penal încă din cursul urmăririi penale și inclusiv în fața instanței de fond în ambele cicluri procesuale până la intervenirea cauzei obiective constând în decesul persoanei pe care o reprezenta -în speță având calitatea de inculpat, apărătorul ales având dreptul de a declara calea de atac împotriva sentinței penale pronunțată de instanța de fond potrivit dispozițiilor art. 409 Cod procedură penală care sub denumirea marginală ”persoanele care pot face apel”, prevăd expres că pentru inculpat apelul poate fi declarat și de către avocat ( art. 409 alin. 1 lit. b și alin. 2 Cod procedură penală). Evident nu mai era posibilă activitatea în sensul strict al terminologiei de a reprezenta persoana pentru care s-a declarat cale de atac, de vreme ce aceasta nu mai este în ființă. Aceeași posibilitate conform textului legal antemenționat o avea reprezentantul legal pentru oricare dintre părți, iar pentru inculpat și soțul acestuia, ceea ce înseamnă că dispozițiile legale aplicabile atât în situația în care partea este în viață, dar mai cu seamă când dintr-un motiv absolut obiectiv ( a intervenit decesul pe parcursul procesului penal) persoanele menționate sunt îndreptățite să continue actele de jurisdicție în favoarea lui.
În acest sens, amintim că potrivit art. art. 126 din Hotărârea nr. 64/2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat, în baza contractului de asistență juridică, în lipsa unor prevederi contrare, avocatul este împuternicit să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului, iar pentru activitățile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistență juridică, acesta reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată sau în formă autentică, acte de conservare, administrare ori dispoziție în numele și pe seama clientului. La dosarul cauzei avem depuse în fiecare etapă procesuală împuternicirile avocațiale ale domnului avocat G.V. pentru inculpatul H.E., ultima înainte de intervenirea decesului inculpatului, fiind depusă în fața Tribunalului Alba având ca temei contractul de asistență juridică nr. (...) în baza căruia a fost mandatat să exercite activități de asistență și reprezentare în fața instanței ( împuternicirea avocațială seria (...) nr. (...)-fila 66 vol. I ds. fond).
Pe de altă parte, nu sunt de omis prevederile legale în materie de mandat, respectiv articolul 87 din Codul de procedură civilă care reglementează conținutul mandatului de reprezentare în judecată. Acesta prezumă că mandatul acoperă toate actele procesuale în fața aceleiași instanțe (alin. 1), iar avocatul poate îndeplini acte de conservare sau căi de atac chiar și fără mandat, sub rezerva confirmării (alin. 2) coroborat cu articolul 88 din Codul de Procedură Civilă care prevede că mandatul de reprezentare în judecată nu încetează prin moartea mandantului (cel care a dat împuternicirea) sau prin survenirea incapacității acestuia (instituirea consilierii judiciare/tutelei speciale). Mandatul continuă până la retragerea lui de către moștenitori sau reprezentantul legal. Dispozițiile legale din Codul de procedură civilă se completează cu cele din dreptul civil material unde la art. 2030 Cod civil se prevede expres că mandatul atunci când are ca obiect încheierea unor acte succesive în cadrul unei activități cu caracter de continuitate nu încetează dacă această activitate este în curs de desfășurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renunțare al părților ori al moștenitorilor acestora, coroborat cu art. 2035 Cod civil care precizează deopotrivă că în caz de deces mandatarul, la fel ca moștenitorii ori reprezentanții săi sunt obligați să continue executarea mandatului dacă întârzierea acesteia riscă să pună în pericol interesele mandantului ori ale moștenitorilor săi.
Sub acest aspect Curtea reține că în calitate de moștenitoare a inculpatului H.E., fiica acestuia - (...) având funcția de judecător și care l-a reprezentat deopotrivă pe inculpat în condițiile art. 223 alin. 3 din Legea nr. 303/2022 în primul ciclu procesual și în fața Tribunalului Alba până la data intervenirii decesului, a fost încunoștințată potrivit actelor de la dosar ( corespondența efectuată pe adresa de email personală-f. 11, 20 ds. apel, cererea de accesare a dosarului electronic-f. 40 și urm. ds. apel ) aspect confirmat și de avocat, despre declararea căii de atac de către avocatul ales G.V. pentru defunct, necomunicând la dosar vreo manifestare de voință în sensul revocării sau renunțării la mandat în calitate de moștenitoare.
În acest sens, Curtea are în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, care, prin decizia nr. 1257/27.02.2006 pronunțată în dosar nr. 30040/1/2005, a arătat că „în cadrul obligațiilor decurgând din împuternicirea avocațială se include aceea de a declara calea de atac deschisă părții pe care o asistă. În acest caz, avocatul acționează ca apărător al părții la instanța de apel, iar recursul poate fi declarat în această calitate și nu ca reprezentant al părții, în temeiul dispozițiilor legale care prevăd că apărătorul poate declara recurs pentru titularul dreptului de recurs”.
Cu trimitere la argumentele evidențiate mai sus, dar și la prevederile art. 409 alin. 1 lit. b, alin. 2 Cod procedură penală, conform cărora pentru inculpat apelul poate fi declarat și de către avocat, coroborat cu art. 126 din Hotărârea nr. 64/2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat, art. 87-88 Cod procedură civilă, art. 2030 și art. 2035 Cod civil, Curtea apreciază că apelul declarat de avocat ales G.V. pentru inculpatul H.E. decedat pe parcursul procesului penal în fața instanței de fond, ca fiind unul admisibil urmând a examina cauza pe fond din perspectiva criticilor formulate pe calea apelului declarat, dar având în vedere și disp. art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că în afara criticilor invocate, Curtea va examina cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.
Sub acest aspect Curtea mai arată că în cauză pentru aceleași considerente, absolut obiective ( a intervenit decesul inculpatului pe parcursul procesului penal), s-ar putea da eficiență și dispozițiilor art. 419 Cod procedură penală referitoare la extinderea efectului apelurilor declarate în cauză de inculpații C.I. și T.A.V., atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile, în măsura în care aceasta i-ar fi favorabil în concret situației juridice a inculpatului, în funcție de datele ce particularizează cauza (materialul probatoriu administrat care permite sau nu analiza situației juridice a persoanei acuzate decedate, atitudinea procesuală a inculpatului pe parcursul procesului penal până la intervenirea decesului, consecințele hotărârii din perspectiva unor căi extraordinare de atac ce pot fi promovate de moștenitori ori din perspectiva promovării unor acțiuni pe cale separată cum ar fi acțiunea civilă, legătura indisolubilă dintre faptele inculpatului și faptele celorlalți coinculpați, etc.), însă, dat fiind faptul că avocatul ales a declarat apel pentru acesta pe care Curtea îl apreciază ca fiind admisibil, va analiza cauza în ceea ce îl privește prin prisma motivelor de apel susținute de apărător.

*

IV.Cu privire la motivele de apel care tind la trimiterea cauzei spre rejudecare:
Din perspectiva criticilor formulate în comun prin motivele de apel declarate de inculpații apelanți C.I. și T.A.V. și avocat G.V. pentru inculpatul H.E. decedat pe parcursul procesului penal în fața instanței de fond, care vizează trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca în principal, Tribunalul Alba să solicite parchetului să clarifice obiectul și limitele judecății și dacă procurorul aduce suficiente explicații cu privire la viciile substanțiale constatate, să procedeze la o nouă judecată în prim grad, iar dacă procurorul nu oferă asemenea clarificări, atunci să restituie cauza la parchet pentru refacerea rechizitoriului, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe ca urmare a nerespectării dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil- judecata în fața instanței de fond nerealizându-se prin readministrarea tuturor probelor în mod nemijlocit și contradictoriu, precum și ca urmare a nemotivării hotărârii, Curtea le apreciază ca nefondate, pentru următoarele considerente:
S-a susținut în esență, prin prisma motivelor de apel depuse în scris că rechizitoriul nu este unul regulamentar întocmit, nefiind descrisă în mod corespunzător fiecare faptă concretă reținută în sarcina inculpaților astfel încât să poată să beneficieze de garanțiile unei apărări efective, de dreptul la un proces echitabil, ceea ce impune trimiterea cauzei Tribunalului Alba pentru a solicita parchetului să clarifice obiectul și limitele judecății și dacă procurorul aduce suficiente explicații cu privire la viciile substanțiale constatate, să se procedeze la o nouă judecată în prim grad, iar dacă procurorul nu oferă asemenea clarificări, atunci să se restituie cauza la parchet pentru refacerea rechizitoriului, invocându-se sub acest aspect Hotărârile CJUE din 12 februarie 2020, Kolev și alții, C-704/18 EU:C:2020:92 - Hotărârea din 21 octombrie 2021, ZX, C-282/20, EU:C:2021:874, Hotărârea din 13 iunie 2019, Moro, C-646/17, EU:C:2019:489.
Pe de altă parte, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare ca urmare a încălcării de către instanța de fond a principiului oralității, nemijlocirii și contradictorialității, deoarece modalitatea în care a procedat judecătorul fondului, prin audierea doar a inculpaților și a martorilor acuzării, respectiv a doi martori propuși în apărare-H.M. și M.D.N.-nu poate echivala cu o soluționare efectivă a cauzei, judecata având un caracter pur formal, care nu corespunde exigențelor regulilor de bază ale procesului penal, astfel că, se impune rejudecarea cauzei de prima instanță, în caz contrar inculpații fiind privați de un grad de jurisdicție, prin soluționarea cauzei direct de instanța de apel, după readministrarea parțială a probelor. S-a susținut că se impunea reaudierea tuturor martorilor și a persoanelor vătămate/părților civile, ale căror declarații sunt relevante și necesare în stabilirea stării de fapt, respectiv pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, mai ales că instanța de fond s-a folosit de probele testimoniale neadministrate nemijlocit, respectiv de cele administrate fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul cercetării judecătorești de alt judecător, ceea ce denotă caracterul lor util, pertinent și concludent și, pe cale de consecință, caracterul contradictoriu al pseudo-raționamentului său.
Nu în ultimul rând, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare ca efect al nemotivării soluției pronunțate de către instanța de fond, din analiza hotărârii apelate în opinia inculpaților putându-se observa că nu și-a argumentat soluția prin raportare și la apărările inculpaților și mai mult, a suplinit omisiunile din rechizitoriu, referitoare la descrierea laturii subiective-intenției directe/indirecte- a faptelor/actelor materiale reținute în sarcina inculpaților.
Sintetizând cele prezentate pe scurt mai sus și pe larg la secțiunea dedicată motivelor de apel din prezenta, dar și susținerile consemnate în încheierea de la termenul din data de 12.12.2025, Curtea, reține că se invocă în esență, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, apreciindu-se de inculpații apelanți C.I. și T.A.V. prin apărător ales și de apărătorul ales pentru inculpatul H.E. (decedat) că rechizitoriul emis în data de 29.09.2015, de DNA – ST Târgu Mureș în dosarul de urmărire penală nr. 109/P/2012 este neregulamentar întocmit din perspectiva descrierii faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată ceea ce din perspectiva recentei jurisprudențe CJUE impune remedierea chiar și în acest moment procesual, iar pe de altă parte judecata în fața instanței de fond nu s-a realizat prin readministrarea tuturor probelor în mod nemijlocit și contradictoriu, iar soluțiile pronunțate prin sentința penală atacată sunt lipsite de o motivare judicioasă, ceea ce atrage nulitatea.
Cu privire la aceste critici, Curtea arată mai întâi, că într-adevăr o garanție esențială a dreptului la un proces echitabil este asigurată de respectarea dreptului la apărare a celui suspectat sau acuzat de comiterea unei infracțiuni. O componentă importantă a acestei garanții este tocmai dreptul suspectului ori acuzatului de a fi informat de către autoritățile judiciare cu promptitudine, în mod detaliat și într-o limbă pe care o înțelege asupra naturii și cauzei acuzației. Prin natura acuzației se înțelege încadrarea juridică dată faptei de care este învinuită persoana, iar prin cauza acuzației se înțelege faptele materiale și împrejurările de fapt care constituie obiectul învinuirii. În ceea ce privește momentul în care trebuie asigurat inculpatului beneficiul dreptului la informare, în principiu, acesta este cel târziu înainte ca instanța penală să înceapă examinarea acuzației pe fond și să deschidă dezbaterile. Într-o procedura penală derulată în fața autorităților judiciare române, rechizitoriul procurorului îndeplinește o dublă funcție: nu doar fixează limitele obiectului judecății, ci în același timp oferă inculpatului detaliile adecvate asupra naturii și cauzei acuzației. Viciile de neregularitate invocate prin prisma apelului declarat, constată Curtea de Apel că au fost susținute și în procedura de cameră preliminară, finalizată însă prin încheierea penală nr. 4/CP/15.02.2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Harghita în dosar penal nr. 1381/96/2015/a1, modificată și rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 25/CP/18.05.2016 pronunțată de completul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș, ocazie cu care s-a statuat că rechizitoriul este regulamentar întocmit și s-a dispus începerea judecății.
Cu toate că legislația națională nu prevede un remediu pentru corectarea viciilor rechizitoriului după finalizarea procedurii de cameră preliminară și pe durata judecății, în jurisprudența sa recentă, CJUE a statornicit prin Hotărârea din 21 octombrie 2021, ZX, C282/20, EU:C:2021:874 că „articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale care nu prevede o cale procedurală ce permite să se remedieze după ședința preliminară într-o cauză penală neclaritățile și lacunele din conținutul rechizitoriului care aduc atingere dreptului persoanei acuzate de a i se comunica informații detaliate cu privire la acuzare”. Totodată, aceleași dispoziții legale unionale „trebuie interpretate în sensul că instanța de trimitere este obligată să efectueze, în măsura posibilului, o interpretare conformă a legislației naționale privind modificarea acuzării care să permită procurorului să remedieze neclaritățile și lacunele din conținutul rechizitoriului în cadrul ședinței de judecată, protejând în același timp în mod activ și real dreptul la apărare al persoanei acuzate. Numai în cazul în care consideră că o interpretare conformă în acest sens nu este posibilă, instanța de trimitere trebuie să lase neaplicată dispoziția națională care interzice suspendarea procedurii judiciare și trimiterea cauzei la procuror pentru ca acesta să întocmească un nou rechizitoriu”.
Astfel, cauza se va relua din etapa judecății în primă instanță și nu din faza de cameră preliminară, întrucât, în absența intervenirii oricărui element nou de la data rămânerii definitive a încheierii prin care s-a finalizat procedura de cameră preliminară și până în prezent și în lipsa constatării vreunei nulități absolute care să se fi strecurat în procedura de cameră preliminară și care să lovească prin ricoșeu și actele de judecată, încheierea judecătorului de cameră preliminară, deși nu are autoritate de lucru judecat, căci nu dezleagă fondul pricinii, reprezintă o hotărâre penală definitivă care provine de la autoritatea judecătorească și se bucură astfel pe deplin de stabilitate, neexistând nici un temei legal pentru ca instanța de apel să o desființeze. În al doilea rând, reluarea judecății în primă instanță constituie modalitatea potrivită să asigure în cauză exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii Europene și nu face imposibil în practică sau excesiv de dificilă exercițiul acestor drepturi.
În speță, nu este de omis că ne aflăm în faza de apel, după ce cauza a fost rejudecată în primă instanță în două cicluri procesuale, după etapa camerei preliminare, fiind pronunțată Sentința penală nr. 12/27.01.2023 de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 1381/96/2015, hotărâre care prin Decizia penală nr. 531/31.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 1381/96/2015, ca urmare a admiterii apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, partea civilă Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură și inculpații C.I., H.E., respectiv T.A.V., a fost desființată în integralitate și s-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Alba, cu mențiunea că ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-și reia cursul este încheierea de ședință din data de 13 iunie 2016.
Inculpații au beneficiat de posibilitatea susținerii criticilor referitoare la modul de descriere a acuzațiilor cu ocazia rejudecării cauzei în primă instanță în al doilea ciclu procesual în fața Tribunalului Alba prin raportare la Hotărârile CJUE din 12 februarie 2020, Kolev și alții, C-704/18 EU:C:2020:92 - Hotărârea din 21 octombrie 2021, ZX, C-282/20, EU:C:2021:874, Hotărârea din 13 iunie 2019, Moro, C-646/17, EU:C:2019:489, astfel ca instanța de fond să aprecieze dacă se impune să solicite parchetului să clarifice obiectul și limitele judecății, remediu pe care nu au înțeles să îl invoce. Este adevărat că atât în procedura de cameră preliminară, cât și pe tot parcursul cercetării judecătorești s-au invocat grave deficiențe ale descrierii faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, însă Curtea constată că aceste critici s-au invocat în contextul apărărilor formulate pe parcursul derulării cauzei, fără a face referire efectiv după apariția deciziilor CJUE la aplicarea acestui remediu procesual de către instanțele de fond în cele două cicluri procesuale. În concret, inculpații au beneficiat de apărător ales, au dat declarații și și-au făcut apărări în raport de actul de acuzare ce face obiectul sesizării instanței, Curtea apreciind că prin respingerea acestui motiv de apel (deși criticile care vizează modul de descriere al faptelor în rechizitoriu apar ca fiind întemeiate), nefiind afectată echitatea procedurilor, parcurgerea cauzei în primă instanță în două cicluri procesuale cu posibilitatea de a invoca aplicarea acestui remediu instituit prin jurisprudența CJUE, asigurând protejarea în mod activ și real al dreptului la apărare.
Solicitarea în faza de apel a unei noi trimiteri spre rejudecare pentru ca instanța de fond să solicite parchetului să clarifice obiectul și limitele judecății și dacă procurorul aduce suficiente explicații cu privire la viciile substanțiale constatate, să se procedeze la o nouă judecată în prim grad, iar dacă procurorul nu oferă asemenea clarificări, atunci să restituie cauza la parchet pentru refacerea rechizitoriului, în virtutea jurisprudenței CJUE la care s-a făcut referire, după ce deja inculpații au beneficiat de această posibilitate, etapă în care au stat în pasivitate făcându-și apărări și administrându-se probe raportat la obiectul și limitele judecății stabilit prin rechizitoriul întocmit în data de 29.09.2015, de DNA – ST Târgu Mureș în dosarul de urmărire penală nr. 109/P/2012, ar reprezenta în acest moment procesual o prelungire ineficientă a procedurilor judiciare, care în opinia Curții poate prezenta și o componentă de defavorizare a inculpaților, fiind lesne de înțeles că inclusiv durata procedurilor așa cum de altfel și CEDO a statuat reprezintă la rândul ei deja o sancțiune/pedeapsă, în cauză fiind evident încălcat termenul rezonabil prin prisma faptului că acuzațiile aduse inculpaților datează începând cu anul 2007, rechizitoriul a fost emis în 29.09.2015, s-au parcurs ca efect al trimiterii cauzei spre rejudecare două cicluri procesuale în primă instanță, urmând a fi pronunțată o decizie definitivă abia în 2026.
În consecință, reluarea judecății în primă instanță ca efect al trimiterii cauzei spre rejudecare prin Decizia penală nr. 531/31.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 1381/96/2015 a asigurat exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii Europene potrivit deciziilor CJUE invocate, respectiv: Hotărârea din 12 februarie 2020, Kolev și alții, C-704/18, cit. supra, punctele 48 și 49, și Hotărârea din 21 octombrie 2020, ZX, C-282/20, cit. supra, punctul 35), dând posibilitatea inculpaților, dar și primei instanțe să efectueze la rândul său o interpretare conformă a legislației naționale privind modificarea acuzării, care să permită procurorului să remedieze în timp scurt în scris sau oral în ședință publică neclaritățile și lacunele din conținutul rechizitoriului întocmit în data de 29.09.2015, de DNA – ST Târgu Mureș în dosarul de urmărire penală nr. 109/P/2012, din parcurgerea încheierilor derulate la fiecare termen de judecată, Curtea constatând că nu s-au invocat aceste aspecte, iar la acest moment procesual acest remediu riscă să transforme soluționarea cauzei într-un ciclu repetat de rejudecări de o durată excesivă, Curtea urmând a analiza astfel acuzațiile prin prisma rechizitoriului astfel cum a fost întocmit.
În continuare, Curtea constată că instanța de fond ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare, a procedat în cursul cercetării judecătorești la administrarea în mod nemijlocit a probei testimoniale constând în audierea martorilor B.L.D. (f. 216, vol. I), D.V.D. (f. 214, vol. I), S.I. (f. 210, vol. I), B.S.A. (f. 212, vol. I), B.I. (f. 208, vol. I), B.M. (f. 12, vol. II), M.F. (f. 10, vol. II), P.A.V. (f. 13. vol. II), D.E.O. (f. 20, vol. II), M.A. (f. 22, vol. II), G.P. (f. 36, vol. II), H.M. (f. 96, vol. II) și M.D.N. (f. 98, vol. II), audierea inculpaților C.I. (f. 99, vol. II) și T.A.V. (f. 101, vol. II), precum și proba cu înscrisuri, iar în virtutea liberei aprecieri a probelor, faptul că în considerarea soluției pronunțate a făcut referire la mijloace de probă constând în declarațiile unor martori de la dosar care se bucură de prezumția de legalitate nu determină trimiterea cauzei spre rejudecare. Pe de altă parte, Curtea constată că deși se susține că instanța de fond nu a procedat la reaudierea tuturor martorilor, respingând chiar cereri în probațiune solicitate de inculpați, în fața instanței de apel nu s-a solicitat readministrarea probelor ori administrarea de probe noi, în remedierea eventualei vătămări pe care o invocă pe calea apelurilor declarate, de altfel chiar inculpații solicitând să se țină cont de toate probele administrate în cauză în toate etapele procesuale și totodată uzând de dreptul la tăcere cu mențiunea că își mențin declarațiile date anterior în cauză, aspect consemnat în încheierea de la termenul de judecată din data de 12.12.2025.
De asemenea, cu privire la critica vizând nelegalitatea sentinței atacate pe motiv că ar fi nemotivată, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.401 C.proc.pen. (Cuprinsul hotărârii), hotărârea prin care instanța penală soluționează fondul cauzei trebuie să conțină o parte introductivă, o expunere și dispozitivul.
Potrivit art.403 C.proc.pen. (Conținutul expunerii),
(1) Expunerea trebuie să cuprindă: a) datele privind identitatea părților; b) descrierea faptei ce face obiectul trimiterii în judecată, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită, precum și încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare; c) motivarea soluției cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a celor care au fost înlăturate, și motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză; d) arătarea temeiurilor de drept care justifică soluțiile date în cauză.
(2) În caz de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, expunerea trebuie să cuprindă fiecare faptă reținută de instanță în sarcina inculpatului, forma și gradul de vinovăție, circumstanțele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunțată, respectiv timpul care se va deduce din pedeapsa stabilită în caz de anulare sau revocare a renunțării la aplicarea pedepsei ori a amânării aplicării pedepsei, precum și actele din care rezultă perioada ce urmează a fi dedusă.
(3) Dacă instanța reține în sarcina inculpatului numai o parte dintre faptele ce formează obiectul trimiterii în judecată, se va arăta în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronunțat condamnarea ori, după caz, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei și pentru care anume fapte, încetarea procesului penal sau achitarea.
(4) În cazul renunțării la aplicarea pedepsei și al amânării aplicării pedepsei, precum și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se vor prezenta în hotărâre motivele care au determinat renunțarea sau amânarea ori, după caz, suspendarea și se vor arăta consecințele la care persoana față de care s-au dispus aceste soluții se expune dacă va mai comite infracțiuni sau, după caz, dacă nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
În acest context, Curtea constată că prin prisma motivelor de apel invocate se reproșează sentinței atacate lipsa motivării soluției cu privire la latura penală, respectiv cu privire la infracțiunile pentru care s-a constatat încetarea procesului penal ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale în contextul în care s-a solicitat continuarea procesului penal în conformitate cu dispozițiile art. 18 Cod procedură penală ( inculpații C.I. și T.A.V.), respectiv încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii decesului ( pentru inculpatul H.E.) (art. 403 alin. 1 lit. c C.proc.pen.), precum și lipsa argumentării soluției pronunțate cu privire la toate apărările formulate, însă din simpla lecturare a tuturor considerentelor sentinței nr. 19/27.02.2025 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul penal nr. 1381/96/2015, reiese că în ansamblu aspectele invocate de apărare au fost analizate de prima instanță în contextul expunerii pe larg a tuturor argumentelor care au stat la baza soluționării laturii penale, distinct, cu privire la fiecare inculpat, Curtea constatând totodată că judecătorul fondului a procedat atât la descrierea faptelor ce fac obiectul trimiterii în judecată, cu indicarea încadrării juridice date acestora prin actul de sesizare, cât și la analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și civile, atât sub aspectul pronunțării unei soluții de achitare, cât și sub aspectul pronunțării soluțiilor de încetare a procesului penal, fiind respectate exigențele prevăzute de art.403 alin.1 C.proc.pen. referitoare la conținutul expunerii, critica privind nemotivarea hotărârii fiind nefondată sub acest aspect.
Curtea constată că hotărârea este supusă desființării atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege. Conform dispozițiilor art. 403 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen. hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă în expunere, între altele, motivarea soluției cu privire la latura penală și civilă a cauzei, prin analiza probelor și a oricăror elemente de fapt care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei, analiza probelor care au fost înlăturate, temeiurile de fapt și de drept care au dus la adoptarea soluției. Prin urmare, în cuprinsul hotărârii trebuie analizată fiecare faptă reținută de instanță în sarcina inculpatului, analizarea materialului probator care susține soluția pronunțată, forma și gradul de vinovăție al persoanei cercetate și pentru care s-a dispus condamnarea, temeiurile de drept și de fapt care au condus la soluția dispusă în cauză. În art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului Dreptul este reglementat dreptul la un proces echitabil, care cuprinde, între altele, atât dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor cât și obligația instanței de a examina aceste observații, cu alte cuvinte, sarcina instanței fiind aceea de a analiza, efectiv mijloacele, argumentele și probatoriile părților.
În jurisprudența C.E.D.O. s-a susținut, în mod constant, că deși potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție instanțele au obligația de a-și motiva hotărârile, aceasta nu însemnă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument, amploarea acestei obligații variind în funcție de natura hotărârii. Cu toate acestea, noțiunea de proces echitabil impune obligația fiecărei instanțe naționale de a-și motiva pe scurt hotărârea, indiferent dacă a făcut-o prin alipirea motivelor oferite de o instanță inferioară sau altfel, să examineze cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției și să nu se mulțumească să confirme concluziile unei instanțe inferioare (cauza Helle împotriva Finlandei paragraful 60, cauza Boldea c. României, cauza Albina c. României).
În concret, Curtea reține că sentința apelată cuprinde o descriere detaliată a stării de fapt conturate în urma administrării probatoriului, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății în fond, cu precizarea că materialul probatoriu relevant constă în înscrisuri, martori, etc., pe larg analizate în sentința atacată, fiind coroborate cu restul probelor, atât cu prilejul indicării ansamblului probator al cauzei, cât și în descrierea propriu-zisă a stării de fapt, rezultând o expunere amplă a activității infracționale reținute în sarcina fiecăruia dintre inculpații C.I., T.A.V., dar și a inculpatului H.E., judecătorul fondului arătând în cazul fiecărei infracțiuni deduse judecății și în cazul fiecărui inculpat trimis în judecată situația de fapt reținută în urma coroborării probelor și încadrarea juridică a faptelor.
În continuare, Curtea reține că ulterior analizei stării de fapt prin raportare la probele administrate în cauză și la temeiurile de drept corespunzătoare, prima instanță a procedat la rezolvarea acțiunii penale, în privința inculpaților C.I. și T.A.V., fiind analizate pe larg atât probele care au servit ca temei pentru soluția de încetare ca efect al intervenirii termenului de prescripție după solicitarea de continuare a procesului penal, cât și cele care au stat la baza achitării inculpaților, fiind prezentate motivat condițiile de existență pentru fiecare infracțiune imputată atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective, dar fiind antamată și situația juridică a inculpatului H.E. prin prisma considerentelor, deși s-a pronunțat o soluție de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii decesului, alegând totodată aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. 5 Cod procedură penală prin lăsarea ca nesoluționată acțiunii civile în ceea ce îl privește, astfel că Curtea, în dezacord cu apărarea, constatând că sentința examinată cuprinde o analiză cuprinzătoare a infracțiunilor prev. de art. art. 18¹ din Legea nr. 78/2000 și de spălare a banilor prev. de art. 49 alin. 1 lit. b din Legea nr. 129/2019/ art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, după schimbarea încadrării juridice prin rechizitoriu prin încheierea din data de 18.06.2024, prezentându-se mai întâi argumentele care au justificat încetarea procesului penal ca efect al intervenirii termenului de prescripție pentru infracțiunile în discuție, cu trimitere punctuală sub aspectul tipicității obiective la elementul material, la urmarea imediată, la legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată, iar sub aspectul tipicității subiective arătându-se în mod judicios ce anume susține opinia instanței că inculpații au acționat cu intenție directă și cu rea-credință, Curtea observând că analiza primei instanțe nu este nicidecum una abstractă și generală.
Se impune în acest context a se preciza că motivarea unei hotărâri judecătorești ridică o problemă de conținut, relevantă fiind consistența analizei juridice și pertinența argumentelor aduse de instanță în susținerea soluției pronunțate și nu o chestiune de cantitate, iar calitatea unei motivări și implicit respectarea exigențelor impuse de prevederile art.403 C.proc.pen. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției. În egală măsură, trebuie avut în vedere și faptul că obligația judecătorului de a motiva soluția pronunțată, așa cum această obligație este impusă de prevederile textului de lege mai sus menționat, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv a fiecărui motiv de critică formulat și nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părți în susținerea, respectiv în combaterea criticilor cu care a fost învestit, constatând Curtea în această privință că în cuprinsul considerentelor din sentința examinată s-a realizat inclusiv o analiză a apărărilor formulate de fiecare inculpat cu respingerea sau admiterea motivată a acestora.
Concluziv sub acest aspect, Curtea reține că potrivit jurisprudenței CEDO prin motivarea hotărârii trebuie evidențiat că observațiile părților au fost în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată, căci art.6 din Convenție, invocat și de inculpații apelanți implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Perez împotriva Franței și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei), fără ca aceasta să însemne că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument (a se vedea Van de Hurk), iar amploarea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii. Trebuie, de asemenea, să se țină cont în special de diversitatea mijloacelor pe care un susținător le poate prezenta în justiție și de diferențele dintre statele contractante în materie de dispoziții legale, cutume, concepții doctrinale, prezentare și redactare a sentințelor și hotărârilor. De aceea problema de a ști dacă o instanță și-a încălcat obligația de a motiva ce decurge din articolul 6 din Convenție nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței. De asemenea, noțiunea de proces echitabil cere ca o instanță internă care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea, indiferent dacă a făcut-o alipind motivele oferite de o instanță inferioară sau altfel, să fi examinat cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției și nu să se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Helle împotriva Finlandei, Boldea împotriva României, Albina împotriva României).
Din analiza cauzei rezultă că instanța de fond a motivat hotărârea raportat la probatoriul administrat în cauză, au fost arătate temeiurile pe care s-a întemeiat soluționarea laturii penale și civile, probele care au fost înlăturate și cele care au fost menținute, a realizat o analiză a elementelor de fapt care să susțină soluția adoptată în cauză față de toți inculpații. Faptul că instanța de fond a reținut aceleași împrejurări faptice și în succesiunea cronologică care se regăsește și în cuprinsul actului de sesizare ori în argumentarea soluției a explicat cum înțelege acuzația, analizând și interpretând coroborat probele administrate, nu poate fi apreciată ca o nemotivare a hotărârii pronunțate, în cauză fiind făcute referiri concrete la ceea ce a rezultat din evaluarea probelor și care susțin soluția de încetare a procesului penal, respectiv de achitare, chiar dacă interpretarea instanței privind caracterul infracțional al faptelor reținute în sarcina inculpaților privind infracțiunea prev. de art. 18 ind. 1 din legea 78/2000 a fost în sensul celor reținute de acuzare.
În consecință, în cauză, se constată că judecătorul de fond a examinat și a dat un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății, sentința apelată îndeplinind cerințele impuse de dispozițiile art.403 Cproc.pen., apelurile fiind nefondate și pe acest considerent.

*

V.Pe fondul apelurilor declarate de inculpații C.I., T.A.V. și de avocatul ales- G.V. pentru inculpatul H.E. decedat pe parcursul procesului penal în fața instanței de fond:
În continuare, analiza efectuată de către instanța de control judiciar are în vedere și disp. art. 417 alin. 2 C.pr.pen., în sensul că în afara criticilor formulate de către inculpații apelanți C.I. și T.A.V. și avocatul ales pentru inculpatul H.E. decedat pe parcursul procesului penal în fața instanței de fond, Curtea a examinat cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, după cum urmează:
A) Astfel, prin rechizitoriul emis în data de 29.09.2015, de DNA – Serviciul Teritorial Târgu Mureș în dosarul de urmărire penală nr. 109/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
1. H.E., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art.5 alin.(1) Cod penal (în legătură cu inculpatul C.I.);
- instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art.5 alin.(1) Cod penal (în legătură cu inculpatul T.A.V.);
- instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art.5 alin.(1) Cod penal (în legătură cu inculpatul C.A.) ;
- instigare la obținere ilegală de fonduri în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 306 Cod penal (4 acte materiale), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art.5 alin.(1) Cod penal (în legătură cu inculpatul C.I.);
- instigare la obținere ilegală de fonduri în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 306 Cod penal (6 acte materiale), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art.5 alin.(1) Cod penal (în legătură cu inculpatul T.A.V.);
- instigare la obținere ilegală de fonduri în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 306 Cod penal (2 acte materiale), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art.5 alin.(1) Cod penal (în legătură cu inculpatul C.A.);
- instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 29 alin.1 lit. b) din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (în legătură cu inculpatul C.I.);
- instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 29 alin.1 lit. b) din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (în legătură cu inculpatul T.A.V.);
- instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 29 alin.1 lit. b) din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (în legătură cu inculpatul C.A.),
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.;
2. C.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art.18¹ alin. (l) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (1) din C.pen.;
- obținere ilegală de fonduri în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 306 din C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (1) din C.pen.;
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C.pen.
- spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen.,
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.
3. C.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale) prev. și ped. de art.18¹ al.(l) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (1) din C.pen.;
- obținere ilegală de fonduri în formă continuată (5 acte materiale), prev. de art. 306 din C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (1) din C.pen.;
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C.pen.
- spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen.,
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.
4. T.A.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (6 acte materiale) prev. și ped. de art.18¹ al.(l) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (1) din C.pen.;
- obținere ilegală de fonduri în formă continuată (6 acte materiale), prev. și ped. de art. 306 din C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (1) din C.pen.;
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C.pen.
- spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen.,
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.
Prin Sentința penală nr. 33/27.04.2021, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 215/96/2021 (cauză disjunsă), s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul C.A., ca urmare a intervenirii decesului acestuia.
Prin Sentința penală nr. 12/27.01.2023, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 1381/96/2015, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (5) din C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C.proc.pen. s-a dispus achitarea inculpatului H.E. cu privire la comiterea a două infracțiuni prevăzute de art. 25 din C.pen. din 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) din C.pen., și o infracțiune prevăzută de art. 25 din C.pen. din 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu art. 5 alin. (1) din C.pen.
În baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (5) din C.proc.pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C.proc.pen., s-a dispus achitarea inculpatului C.I. cu privire la comiterea infracțiunii de spălare de bani, prev. art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) din C.pen.
În baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (5) din C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C.proc.pen. s-a dispus achitarea inculpatului T.A.V. cu privire la comiterea infracțiunii de spălare de bani, prev. art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) din C.pen.
În baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (6) din C.proc.pen., rap. la art. 16 alin. (19 lit. f) din C.proc.pen., cu referire la art.154 alin. 1 lit. c și alin. 2 C.p., respectiv art.155 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 5 din C.pen., și în aplicarea Deciziei nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale, public. în M.O. nr. 565/9.06.2022 coroborat cu Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale, public. în M.O. nr. 518/25.06.2018, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului H.E. pentru 3 infracțiuni prevăzute de art. 25 din C.pen. din 1969 raportat la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) din C.pen.
În baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (6) din C.proc.pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C.proc.pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din C.pen., respectiv art. 155 alin. (1) din C.pen., cu aplic. art. 5 din C.pen., și în aplicarea Deciziei nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale, public. în M.O. nr. 565/9.06.2022 coroborat cu Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale, public. în M.O. nr. 518/25.06.2018, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C.I., pentru infracțiunea prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) din C.pen.
În baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (6) din C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C.proc.pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din C.pen. respectiv art. 155 alin. (1) din C.pen., cu aplic. art. 5 din C.pen., și în aplicarea Deciziei nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale, public. în M.O. nr. 565/9.06.2022 coroborat cu Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale, public. în M.O. nr.518/25.06.2018, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului T.A.V. pentru infracțiunile prevăzute de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) din C.pen.
Prin aceeași hotărâre, au fost respinse pretențiile părții civile Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților: H.E., C.I., T.A.V. și C.A., puse în executare prin procesele-verbale de aplicare a sechestrului asigurător din data de 20.05.2015 și 21.05.2015.
Prin Decizia penală nr. 531/31.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 1381/96/2015, s-a dispus admiterea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, partea civilă Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură și inculpații C.I., H.E., respectiv T.A.V. împotriva Sentinței penale nr. 12/27.01.2023 pronunțate în dosarul nr. 1381/96/2015 al Tribunalului Harghita, a fost desființată în integralitate sentința penală apelată și s-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Alba, fiind stabilit că ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-și reia cursul este încheierea de ședință din data de 13 iunie 2016.
Cauza a fot înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 09.06.2023 sub dosar nr. 1381/96/2015.
Prin încheierea de ședință din data de 18.06.2024, instanța de fond-Tribunalul Alba, în temeiul art. 386 din C.proc.pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților prin rechizitoriu, după cum urmează:
Cu privire la inculpatul H.E. din: 3 infracțiuni de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen.; 3 infracțiuni de instigare la obținere ilegală de fonduri în formă continuată, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 306 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin.(l) C.pen.; 3 infracțiuni de instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 29 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.;
în: trei infracțiuni de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale în raport de inculpatul C.I., 6 acte materiale în raport de inculpatul T.A.V. și două acte materiale în raport de inculpatul C.A.), prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., comise în concurs real, în condițiile art. 38 alin. (1) din C.pen.; două infracțiuni de instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale în raport de inculpatul C.I. și două acte materiale în raport de inculpatul T.A.V.); o infracțiune de instigare la spălare a banilor în formă simplă, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (în raport de inculpatul C.A.); toate infracțiunile în variantele legislative din perioada 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei C.C.R. nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2022) și toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.;
Cu privire la inculpatul C.I. din: o infracțiune de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale) prev. de art.18¹ alin. (l) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (l) C.pen.; o infracțiune de obținere ilegală de fonduri în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 306 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art.5 alin. (l) C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C.pen.; o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (l) lit. b) din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen. în: o infracțiune de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen.; o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale); toate infracțiunile în variantele legislative din perioada 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei C.C.R. nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2022); toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.;
Cu privire la inculpatul T.A.V. din: o infracțiune de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (6 acte materiale) prev. de art.18¹ alin. (l) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art. 5 alin. (l) C.pen.; o infracțiune de obținere ilegală de fonduri în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 306 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și a art.5 alin. (l) C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C.pen.; o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (l) lit. b) din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen. în: o infracțiune de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen.; o infracțiune de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale); toate infracțiunile în variantele legislative din perioada 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei C.C.R. nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2022); toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen..
Pe parcursul procesului penal, în al doilea ciclu procesual în fața instanței de fond, în data 30.08.2024 a intervenit decesul inculpatului H.E., conform certificatului de deces seria (...), nr. (...), eliberat de Municipiul Târgu Mureș în (...) (fila 93 verso vol. II ds. fond).
Prin Sentința penală nr.19/27.02.2025 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul penal nr. 1381/96/2015, s-au hotărât următoarele:
Cu privire la inculpatul H.E. (decedat în data de 30.08.2024),:
În temeiul art. 396 alin. (6) din C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C.proc.pen., s-a încetat procesul penal derulat față de inculpat cu privire la comiterea a: 3 infracțiuni de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale în raport de inculpatul C.I., 6 acte materiale în raport de inculpatul T.A.V. și două acte materiale în raport de inculpatul C.A.), prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., comise în concurs real, în condițiile art. 38 alin. (1) din C.pen.
-două infracțiuni de instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale în raport de inculpatul C.I. și două acte materiale în raport de inculpatul T.A.V.);
-o infracțiune de instigare la spălare a banilor în formă simplă, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (în raport de inculpatul C.A.).
În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (5) din C.proc.pen., s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București în contradictoriu cu inculpatul și cu partea responsabilă civilmente UAT Comuna C. J..
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c), art. 397 alin. (5) rap. la art. 25 alin. (5) din C.proc.pen., s-a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș din 14.05.2015, în dosarul de urmărire penală nr.109/P/2012, asupra bunurilor inculpatului H.E., urmând ca măsura să înceteze de drept dacă partea civilă nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Cu privire la inculpatul C.I.:
În temeiul art. 396 alin. (6) din C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C.proc.pen., s-a încetat procesul penal derulat față de inculpat, cu privire la comiterea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., ca urmare a prescripției răspunderii penale.
În temeiul art. 396 alin. (5) din C.proc.pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C.proc.pen., s-a achitat inculpatul cu privire la infracțiunea de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Cu privire la inculpatul T.A.V.:
În temeiul art. 396 alin. (6) din C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C.proc.pen., s-a încetat procesul penal derulat față de inculpat, cu privire la comiterea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., ca urmare a prescripției răspunderii penale.
În temeiul art. 396 alin. (5) din C.proc.pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C.proc.pen., s-a achitat inculpatul cu privire la infracțiunea de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Apelurile declarate de inculpații C.I., T.A.V. și de avocat G.V. pentru inculpatul H.E. decedat pe parcursul procesului penal în fața instanței de fond împotriva Sentinței Penale nr. 19/27.02.2025 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul penal nr. 1381/96/2015 s-au înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub dosar penal nr. 1381/96/2015*.
Pe calea apelurilor promovate inculpații apelanți C.I. și T.A.V., nu au contestat, încheierea de la termenul de judecată din data de 18.06.2024 prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul DNA-Serviciul Teritorial Târgu Mureș emis la data de 29.09.2025 în dosar penal nr. 109/P/2012 și nici soluția de achitare dispusă de instanța de fond, pentru fiecare, în temeiul art. 396 alin. (5) din C.proc.pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C.proc.pen., cu privire la infracțiunea de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale reținute pentru fiecare).
Din perspectiva soluției de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, în temeiul art. 396 alin. (6) din C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C.proc.pen. față de inculpatul C.I., cu privire la comiterea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen. și față de inculpatul T.A.V. cu privire la comiterea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., criticile inculpaților apelanți au vizat în esență, pronunțarea unei soluții de achitare în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. a) sau lit b) teza a II -a Cod procedură penală, cu consecința respingerii acțiunii civile și a ridicării măsurilor asiguratorii.
Pe calea apelului promovat, avocat G.V. pentru inculpatul H.E. decedat pe parcursul procesului penal în fața instanței de fond, nu s-a contestat, încheierea de la termenul de judecată din data de 18.06.2024 prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul DNA-Serviciul Teritorial Târgu Mureș emis la data de 29.09.2025 în dosar penal nr. 109/P/2012, în esență, fiind aduse aceleași critici, care vizează pronunțarea unei soluții de achitare în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. a) sau lit. b teza a II -a Cod procedură penală, cu consecința respingerii acțiunii civile și a ridicării măsurilor asiguratorii.
Din perspectiva criticilor privind inculpatul H.E. aduse soluției de încetare a procesului penal reținând ca temei de drept art. 16 alin. 1 lit. f ) Cod procedură penală ( intervenirea decesului inculpatului) pronunțate de instanța de fond, Curtea îl apreciază, ca fondat, aspectele care vizează latura civilă urmând a fi analizate la secțiunea următoare din prezenta.
Aceasta deoarece, deși, dispozițiile procesual penale sunt exprese și limitative în ipoteza intervenirii decesului persoanei acuzate pe parcursul procesului penal, art. 16 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală coroborat cu art. 396 alin. 6 Cod procedură penală prevăzând expres că încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute de art. 16 alin. 1 lit e)-j) Cod procedură penală, avem în vedere dispozițiile art. 18 Cod procedură penală care în unele ipoteze de încetare a procesului penal enumerate de art. 16 alin. 1 lit. e)-j) dau posibilitatea de a solicita expres de către inculpat ori reprezentant continuarea procesului penal respectiv în caz de aministie, prescripție, de retragere a plângerii prealabile ( art. 16 alin. 1 lit. f) și g) Cod procedură penală), situație în care la finalul cercetării judecătorești se poate pronunța o soluție de achitare pentru unul dintre temeiurile prevăzute de art. 16 alin 1 lit. a)-d) Cod procedură penală, dispozițiile art. 18 Cod procedură penală făcând obiectul unor excepții de neconstituționalitate, ocazie cu care Curtea Constituțională analizând criticile de neconstituționalitate desprinse din neprevederea în cuprinsul acestor dispoziții legale a posibilității continuării procesului penal la cererea moștenitorilor legali/membrilor de familie a inculpatului decedat ( deciziile CCR nr. 249/2021 publicată în M. Of. al României nr. 672/07.07.2021 și nr. 212/2020 publicată în M. Of. al României nr. 589/06.07.2020).
Astfel, spre deosebire de situația incidenței prescripției răspunderii penale ca și impediment la continuarea exercitării acțiunii penale, în caz de deces al inculpatului, instanța nu are posibilitatea continuării cercetării judecătorești, însă poate dispune soluția achitării, reținând unul din impedimentele prevăzute la art. 16 alin. 1 lit. a)-d) din Codul de procedură penală, în raport de probatoriul administrat în cauză până la acel moment, aceleași impedimente urmând a fi avute în vedere cu prioritate.
Totodată este evident că inculpatul decedat nu mai este subiect de drept, însă însuși legiuitorul admite posibilitatea dispunerii unei soluții față de o persoană care nu mai are capacitate de folosință, care poate fi reabilitată la cererea soțului sau a rudelor apropiate după moartea condamnatului ( art. 530 alin. 1 Cod procedură penală) ori chiar achitată la cererea unui membru de familie al condamnatului, după moartea acestuia, ca urmare a revizuirii hotărârii judecătorești ( art. 455 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală).
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin două decizii de speță identificate, respectiv: Decizia nr. 238/A din 27 iulie 2023, pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a hotărât că în situația în care intervine decesul unui inculpat pe parcursul derulării cercetării judecătorești în primă instanță, fără ca instanța de fond să pronunțe o soluție cu privire la acesta, în apel instanța constatând raportat la acuzațiile Parchetului, că ”fapta pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, în calitate de autori, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, atunci nici fapta pentru care inculpatul decedat a fost trimis în judecată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, atât timp cât acesta a fost acuzat de complicitate la săvârșirea de către primi doi inculpați a infracțiunii reținute în sarcina lor. Or, soluția de achitare în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) din C. proc. pen. dispusă față de inculpații autori profită și inculpatului decedat și, totodată, prevalează celei de încetare a procesul penal, prevăzută de art. 16 alin. 1 lit. f) teza a III-a din C. proc. pen., fiind favorabilă memoriei inculpatului decedat” , precum și Sentința Penală nr. 269/22.06.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția Penală prin care s-a dispus soluția de achitare a trei inculpați al căror deces a intervenit în cursul cercetării judecătorești în primă instanță, în condițiile incidenței simultane a două impedimente la continuarea exercitării acțiunii penale, respectiv fapta nu există și decesul inculpatului.
În cele din urmă, trebuie remarcat faptul că rațiunea instituirii impedimentului prev. de art. 16 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală ca efect al decesului inculpatului ce impune în acord cu dispozițiile art. 396 alin. 6 Cod procedură penală o soluție de încetare a procesului penal, iar conform art. 25 alin. 5 Cod procedură penală -lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile, este pentru că un proces al unei persoane decedate contravine principiilor art. 6 CEDO, deoarece, prin însăși natura sa, este incompatibil cu principiul egalității armelor și cu toate garanțiile unui proces echitabil. În plus, este de la sine înțeles că nu este posibil să pedepsești o persoană decedată și, cel puțin în această măsură, procesul de justiție penală este blocat. Orice pedeapsă impusă unei persoane decedate încalcă demnitatea acesteia. În cele din urmă, un proces al unei persoane decedate contravine obiectului și scopului art. 6 din Convenție, precum și principiului bunei-credințe și principiului eficacității inerente acestui articol, însă per a contrario se poate dispune soluția achitării, reținând unul din impedimentele prevăzute la art. 16 alin. 1 lit. a)-d) din Codul de procedură penală, dacă până la intervenirea decesului s-au administrat suficient probatoriu în cauză pentru a efectua o analiză asupra temeiniciei acuzației, aceste impedimente urmând a fi avute în vedere cu prioritate, deoarece sunt mai favorabile (Magnițki și alții împotriva Rusiei, 2019, pct. 281; a se vedea și Grădinar împotriva Moldovei, 2008, pct. 90-104, cu privire la un proces desfășurat după decesul unui inculpat, în urma cererii soției acestuia pentru a obține confirmarea că soțul ei nu a comis infracțiunea, cerere pe care Curtea a examinat-o în temeiul laturii civile a art. 6).
Trebuie menționat că inculpatul H.E., încă din primul ciclu procesual -în fața Tribunalului Harghita, cu ocazia supunerii dezbaterii contradictorii a intervenirii termenului de prescripție pentru faptele deduse judecății, a solicitat continuarea procesului penal în conformitate cu dispozițiile art. 18 Cod pr. penală pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, de altfel prin Sentința penală nr. 12/27.01.2023, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 1381/96/2015, pe lângă soluțiile de achitare dispuse în baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (5) din C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C.proc.pen. cu privire la comiterea a două infracțiuni prevăzute de art. 25 din C.pen. din 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) din C.pen., și o infracțiune prevăzută de art. 25 din C.pen. din 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu art. 5 alin. (1) din C.pen., s-a dispus și încetarea procesului penal pornit pentru 3 infracțiuni prevăzute de art. 25 din C.pen. din 1969 raportat la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) din C.pen., ca urmare a intervenirii termenului de prescripție- în baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (6) din C.proc.pen., rap. la art. 16 alin. (19 lit. f) din C.proc.pen., cu referire la art.154 alin. 1 lit. c și alin. 2 C.p., respectiv art.155 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 5 din C.pen., și în aplicarea Deciziei nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale, public. în M.O. nr. 565/9.06.2022 coroborat cu Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale, public. în M.O. nr. 518/25.06.2018, aceeași atitudine procesuală continuând să o manifeste pe tot parcursul procesului penal, declarând cale de atac împotriva sentinței penale antemenționate, iar în faza de apel și ulterior în al doilea ciclu procesual în fața Tribunalului Alba solicitând și la termenul din data de 10.11.2023 continuarea procesului penal indiferent de posibila incidență a prescripției răspunderii penale, atitudine procesuală continuată prin apărător ales după data intervenirii decesului inculpatului.
Această manifestare de voință expresă a inculpatului H.E. a obligat ulterior instanța să procedeze la administrarea de probe, respectiv la evaluarea materialului probator administrat în cauză în vederea stabilirii întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, pentru a dispune fie conform art. 396 alin. 7 C.pr.pen., care face referire la situația în care inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 C.pr.pen. și se constată urmare a continuării procesului penal că sunt incidente cazurile prevăzute de art. 16 alin. 1 lit. a)-d), în această împrejurare instanța de judecată pronunțând achitarea, fie conform alin. 8 al aceluiași articol, referitor la ipoteza în care inculpatul a cerut continuarea procesului penal și se constată ca urmare a continuării procesului penal că nu sunt incidente cazurile prevăzute de art. 16 alin. 1 lit. a)-d), instanța de judecată pronunțând încetarea. În ambele situații ca urmare a solicitării inculpatului de continuare a procesului penal, instanța urma să facă referire și să analizeze vinovăția sau nevinovăția inculpatului.
Astfel, la cererea de continuare a procesului penal de către inculpatul H.E. pentru infracțiunile pentru care se constatase intervenirea termenului de prescripție și urmare a declarației de apel formulată de Parchet, în speță DNA-Serviciul Teritorial Târgu Mureș împotriva Sentinței penale nr. 12/27.01.2023, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 1381/96/2015 cu privire la soluțiile de achitare în baza dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (5) din C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C.proc.pen. pentru comiterea a două infracțiuni prevăzute de art. 25 din C.pen. din 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) din C.pen., și o infracțiune prevăzută de art. 25 din C.pen. din 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu art. 5 alin. (1) din C.pen., instanța -în speță Tribunalul Alba în al doilea ciclu procesual a fost îndreptățită să continue cercetarea judecătorească și să administreze probatoriul necesar lămuririi cauzei sub toate aspectele, iar la final în situația în care constata incidența unui alt caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală putea să dea o soluție în raport de acest caz, în cazul inculpatului intervenind două cazuri simultane de încetare a procesului penal ( prescripția și decesul, ambele reglementate de art. 16 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală și ambele pe planul dreptului procesual penal, reprezentând o condiție de procedibilitate deoarece intervenirea oricăreia dintre ele împiedică punerea în mișcare sau continuarea exercitării acțiunii penale).
Așadar - similar principiului non reformatio in peius, aplicabil căilor de atac în faza de judecată - și în această situație, continuându-se cercetarea judecătorească la cererea inculpatului, la finalul cercetării judecătorești nu se va putea adopta o soluție care să îi creeze acestuia o situație mai grea decât cea care a fost desființată prin cererea de continuare a procesului penal.
Cu toate acestea instanța de fond, deși a administrat probe la cererea de continuare a procesului penal a inculpatului H.E. și ca efect al apelurilor declarate în cauză care au generat desființarea sentinței penale pronunțate de Tribunalul Harghita și rejudecarea cauzei de către Tribunalul Alba, fără a analiza dacă sunt incidente vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. 1 lit. a)-d) Cod procedură penală, a înțeles să aplice automat și in abstracto cazul de încetare a procesului penal prev. de art. 16 alin. 1 lit. f) Cod pr. penală ca urmare a intervenirii decesului inculpatului, deși această situație absolut obiectivă a intervenit în fază avansată a cercetării judecătorești și oricum dispunând de suficient material probator, pentru a analiza vinovăția sau nevinovăția, cauza fiind în al doilea ciclu procesual.
Pentru aceste considerente Curtea de Apel, sub aspectul laturii penale, constată că soluția instanței de fond de încetare a procesului penal privind pe inculpatul H.E. al cărui deces a intervenit pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță în al doilea ciclu procesual, la data de 30.08.2024, conform certificatului de deces seria (...), nr. (...), eliberat de Municipiul Târgu Mureș emis la data de (...), reținând ca temei de drept dispozițiile art. 396 alin. (6) din C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C.proc.pen., după ce s-a parcurs un ciclu procesual, iar în al doilea ciclu procesual, cauza fiind înregistrată după trimiterea spre rejudecare la Tribunalul Alba la data de 09.06.2023, la data intervenirii decesului inculpatului ( 30.08.2024) fiind în faza avansată cercetarea judecătorească, instanța de fond administrând probe nemijlocit și în ceea ce îl privește, efectuând deopotrivă inclusiv o analiză a acuzației penale atât pentru inculpatul decedat, cât și pentru ceilalți coinculpați trimiși în judecată, este netemeinică, și potrivit considerentelor mai sus prezentate, precum și a dispozițiilor legale în materie poate fi reformată pe calea de atac a apelului declarat de apărător ales.
Curtea mai arată că în cauză pentru aceleași considerente, absolut obiective ( a intervenit decesul inculpatului pe parcursul procesului penal), s-ar putea da eficiență și dispozițiilor art. 419 Cod procedură penală referitoare la extinderea efectului apelurilor declarate în cauză de inculpații C.I. și T.A.V., atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile, în măsura în care aceasta i-ar fi mai favorabil, însă așa cum am arătat mai sus, dat fiind faptul că avocatul ales a declarat apel pentru acesta pe care Curtea îl apreciază ca fiind admisibil, va analiza cauza în ceea ce îl privește prin prisma motivelor de apel susținute de apărător.
Pe de altă parte, ținând seama că inculpatul decedat nu mai este subiect de drept, însă însuși legiuitorul admite posibilitatea dispunerii unei soluții față de o persoană care nu mai are capacitate de folosință, care poate fi reabilitată la cererea soțului sau a rudelor apropiate după moartea condamnatului ( art. 530 alin. 1 Cod procedură penală) ori chiar achitată la cererea unui membru de familie al condamnatului, după moartea acestuia, ca urmare a revizuirii hotărârii judecătorești ( art. 455 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală) și reținând că soluția de încetare a procesului penal a instanței de fond după efectuarea cercetării judecătorești și în ceea ce îl privește și care și-a manifestat expres voința de continuare a procesului penal, chiar în ipoteza constatării prescripției răspunderii penale, Curtea urmează a analiza și situația juridică a inculpatului H.E. prin prisma considerentelor prezentei decizii, indisolubil legată de acuzațiile care se aduc inculpaților C.I. și T.A.V. care, la rândul lor au solicitat continuarea procesului penal potrivit art. 18 Cod procedură penală, pentru infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, pentru care au fost trimiși în judecată în calitate de autori, defunctul inculpat H.E. fiindu-i imputată forma de participație a instigării la această infracțiune în raport de fiecare dintre inculpații C.I. și T.A.V., C.A., precum și instigare la infracțiunea de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale în raport de inculpatul C.I. și două acte materiale în raport de inculpatul T.A.V.) și o infracțiune de instigare la spălare a banilor în formă simplă, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (în raport de inculpatul C.A.), infracțiuni pentru care autorii C.I. și T.A. au fost achitați în primă instanță, iar soluția nu a fost contestată, iar față de C.A. s-a dispus o soluție de încetare ca urmare a intervenirii decesului acestuia.

**

V.1. Înainte de a analiza infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care inculpații apelanți C.I. și T.A.V. au fost trimiși în judecată în calitate de autori, iar inculpatul H.E. în calitate de instigator, Curtea va analiza cu prioritate infracțiunile de instigare la infracțiunea de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale în raport de inculpatul C.I. și două acte materiale în raport de inculpatul T.A.V.) și o infracțiune de instigare la spălare a banilor în formă simplă, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (în raport de inculpatul C.A.) pentru care inculpatul H.E. a fost trimis în judecată.
Astfel, în sarcina inculpatului H.E., s-a reținut prin rechizitoriu, următoarele:
- în data de 07.05.2007 și în data de 09.09.2009 l-a determinat pe inculpatul C.I., să încheie și să semneze, contrar prevederilor legale, două contracte de închiriere a unei pășuni comunale, în baza cărora acesta apoi să solicite și să obțină pe nedrept subvenții APIA, în anii 2007, 2009, 2010 și 2011 din bugetul Uniunii Europene (instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art.5 alin.(1) Cod penal);
-în data de 07.05.2007 și în data de 09.09.2009 l-a determinat pe inculpatul T.A.V., să încheie și să semneze, contrar prevederilor legale, două contracte de închiriere a unei pășuni comunale, în baza cărora acesta apoi să solicite și să obțină pe nedrept subvenții APIA, în anii 2007, 2009, 2010, 2011, 2012 și 2013 din bugetul Uniunii Europene (instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art.5 alin.(1) Cod penal);
-în data de 07.05.2007 l-a determinat pe inculpatul C.A., să încheie și să semneze, contrar prevederilor legale, un contract de închiriere a unei pășuni comunale, în baza căruia acesta apoi să solicite și să obțină pe nedrept subvenții APIA, în anii 2007 și 2009 din bugetul Uniunii Europene ( instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art.5 alin.(1) Cod penal);
-în data de 07.05.2007 și în data de 09.09.2009 l-a determinat pe inculpatul C.I., să încheie și să semneze, contrar prevederilor legale, două contracte de închiriere a unei pășuni comunale, în baza cărora acesta apoi să solicite și să obțină pe nedrept subvenții APIA, în anii 2007, 2009, 2010 și 2011 din bugetul național ( instigare la obținere ilegală de fonduri în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 306 Cod penal (4 acte materiale), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art.5 alin.(1) Cod penal);
-în data de 07.05.2007 și în data de 09.09.2009 l-a determinat pe inculpatul T.A.V., să încheie și să semneze, contrar prevederilor legale, două contracte de închiriere a unei pășuni comunale, în baza cărora acesta apoi să solicite și să obțină pe nedrept subvenții APIA, în anii 2007, 2009, 2010, 2011, 2012 și 2013 din bugetul național ( instigare la obținere ilegală de fonduri în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 306 Cod penal (6 acte materiale), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art.5 alin.(1) Cod penal);
-în data de 07.05.2007 l-a determinat pe inculpatul C.A., să încheie și să semneze, contrar prevederilor legale, un contract de închiriere a unei pășuni comunale, în baza căruia acesta apoi să solicite și să obțină pe nedrept subvenții APIA, în anii 2007 și 2009 din bugetul național (instigare la obținere ilegală de fonduri în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 306 Cod penal (2 acte materiale), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art.5 alin.(1) Cod penal);
-în data de 07.05.2007 și în data de 09.09.2009 l-a determinat pe inculpatul C.I., să încheie și să semneze, contrar prevederilor legale, două contracte de închiriere a unei pășuni comunale, pentru care acesta să solicite și să obțină pe nedrept subvenții APIA, bani care apoi să fie depuși la casieria primăriei C.J., iar ulterior să fie folosiți în interesul comunei, disimulându-se adevărata natură a provenienței lor, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni (art.18¹ din Legea nr.78/2000, art.306 Cod penal) ( instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 29 alin.1 lit. b) din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal);
-în data de 07.05.2007 și în data de 09.09.2009 l-a determinat pe inculpatul T.A.V., să încheie și să semneze, contrar prevederilor legale, două contracte de închiriere a unei pășuni comunale, pentru care acesta să solicite și să obțină pe nedrept subvenții APIA, bani care apoi să fie depuși la casieria primăriei C.J., iar ulterior să fie folosiți în interesul comunei, disimulându-se adevărata natură a provenienței lor, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni (art.18¹ din Legea nr.78/2000, art.306 Cod penal) ( instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 29 alin.1 lit. b) din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal);
-în data de 07.05.2007 l-a determinat pe inculpatul C.A., să încheie și să semneze, contrar prevederilor legale, un contract de închiriere a unei pășuni comunale, pentru care acesta să solicite și să obțină pe nedrept subvenții APIA, bani care apoi să fie depuși la casieria primăriei C.J., iar ulterior să fie folosiți în interesul comunei, disimulându-se adevărata natură a provenienței lor, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni (art.18¹ din Legea nr.78/2000, art.306 Cod penal), ( instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 29 alin.1 lit. b) din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal).
Am expus deja că prin încheierea de ședință din data de 18.06.2024, instanța de fond, în temeiul art. 386 din C.proc.pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților prin rechizitoriu, cu privire la inculpatul H.E. din: 3 infracțiuni de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen.; 3 infracțiuni de instigare la obținere ilegală de fonduri în formă continuată, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 306 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin.(l) C.pen.; 3 infracțiuni de instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 29 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen.;
în: trei infracțiuni de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale în raport de inculpatul C.I., 6 acte materiale în raport de inculpatul T.A.V. și două acte materiale în raport de inculpatul C.A.), prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., comise în concurs real, în condițiile art. 38 alin. (1) din C.pen.; două infracțiuni de instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale în raport de inculpatul C.I. și două acte materiale în raport de inculpatul T.A.V.); o infracțiune de instigare la spălare a banilor în formă simplă, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (în raport de inculpatul C.A.); toate infracțiunile în variantele legislative din perioada 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei C.C.R. nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2022) și toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen..
Prin sentința penală atacată, Tribunalul Alba, în temeiul art. 396 alin. (5) din C.proc.pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C.proc.pen., a achitat inculpatul C.I. cu privire la infracțiunea de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală și pe inculpatul T.A.V. cu privire la infracțiunea de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond, prin prisma materialului probator administrat în cauză și a dispozițiilor legale incidente, a reținut în esență referitor la infracțiunile de spălare a banilor, reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpaților C.I. și T.A.V., că pornind de la definiția infracțiunii reglementată de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 – text de lege în vigoare la data la care s-a arătat că faptele au fost comise cu corespondent în art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, precum și de la acuzațiile ce se aduc prin actul de sesizare care vizează faptul că în data de 07.05.2007 și în data de 09.09.2009, fiind instigat de inculpatul H.E., inculpatul C.I. a încheiat și semnat, contrar prevederilor legale, două contracte de închiriere a unei pășuni comunale, pentru care a solicitat și obținut pe nedrept subvenții APIA, subvenții pe care apoi le-a virat/achitat la casieria Primăriei C.J., iar ulterior să fie folosiți în interesul comunei, disimulându-se adevărata natură a provenienței lor, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni (art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, art. 306 din C.pen.), precum și că în data de 07.05.2007 și în data de 09.09.2009, inculpatul T.A.V. fiind instigat de inculpatul H.E., a încheiat și semnat, contrar prevederilor legale, două contracte de închiriere a unei pășuni comunale, pentru care a solicitat și obținut pe nedrept subvenții APIA, subvenții pe care apoi le-a virat/achitat la casieria Primăriei C.J., iar ulterior să fie folosiți în interesul comunei, disimulându-se adevărata natură a provenienței lor, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni (art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, art. 306 din C.pen.), se constată că prin acțiunea de depunere a banilor primiți de către cei doi inculpați cu titlu de subvenție din partea APIA la casieria Primăriei C.J. nu se realizează niciuna dintre formele alternative ale infracțiunii de spălare a banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, pentru că inculpații nu au ascuns și nici nu au disimulat adevărata natură sau proveniența acestora. A reținut instanța de fond, că în cauză materialitatea faptelor reținute prin rechizitoriu există deoarece acțiunea de depunere a banilor la casieria Primăriei C.J. s-a dovedit, cu toate acestea, acțiunile reținute de procuror în sarcina inculpaților nu se circumscriu noțiunilor de ascundere ori disimulare, din cuprinsul art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, fapt pentru care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzute de aceste text de lege, motiv pentru care s-a dispus achitarea inculpaților-autori, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C.proc.pen.
În atare situație, Curtea, reținând că s-au administrat probe în cele două cicluri procesuale și privind pe inculpatul H.E., în egală măsură, constată că eventualele acțiuni întreprinse de inculpat de a determina pe inculpații C.I. și T.A.V. să depună banii obținuți din subvenții APIA la casieria primăriei C.J., care ulterior să fie folosiți în interesul comunei, în absența unei fapte prevăzute de legea penală comisă de inculpații C.I. și T.A.V., nu au semnificația unor acte de instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale în raport de inculpatul C.I. și două acte materiale în raport de inculpatul T.A.V.).
Curtea constată că omisiunea probării existenței faptei penale se răsfrânge nu numai asupra autorului, dar și în ceea ce îi privește pe complici ori instigatori, a căror contribuție accesorie depinde de existența faptei pe care se presupune că au instigat-o. Actele instigatorului susțin o faptă comisă de către autor. Lipsa faptei autorului conduce astfel nu numai la achitarea acestuia, dar și la achitarea pentru același temei a respectivilor instigatori ori complici, fără ca instanța să mai analizeze vinovăția acestora sau să administreze alte probe în ceea ce îi privește. Proba privind lipsa faptei autorului este suficientă pentru a conduce la achitarea tuturor celor acuzați de a fi participat la fapta respectivă.
Lipsa faptei prevăzute de legea penală diferă ca situație juridică, prin consecințele sale, de lipsa vinovăției autorului. În acest din urmă caz, fapta pe care o determină instigatorul sau după caz, o sprijină complicele există, iar lipsa vinovăției autorului reprezintă o situație subiectivă care îi profită doar acestuia. Lipsa faptei reprezintă însă o situație obiectivă ce se răsfrânge asupra tuturor participanților care nu pot fi trași la răspundere pentru un act care nu a existat ori nu îndepliniște cerințele elementului material al unei fapte de natură penală, indiferent dacă sunt acuzați că l-au săvârșit ori doar instigat sau, după caz, sprijinit.
Prin urmare, cum în cazul autorilor, inculpații C.I. și T.A.V. s-a dispus definitiv (soluția nefiind apelată) pronunțarea unei soluții de achitare pentru infracțiunea de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale), reținută în sarcina fiecăruia, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală întemeiată pe dispozițiile art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., rezultă, sub raportul elementului formal al infracțiunii, lipsa cerinței esențiale a instigării de a determina efectiv și real la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Pentru considerentele anterior expuse, constatând că acțiunile realizate de inculpații C.I. și T.A.V. nu îndeplinesc condițiile atașate elementului material al infracțiunii de spălare a banilor, respectiv depunerea sumelor de bani obținute cu titlu de subvenții APIA la casieria Primăriei C.J. pentru a fi folosiți în interesul comunei nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, va dispune aceeași soluție de achitare, însă întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. b) Cod pr. penală în ceea ce îl privește pe inculpatul H.E. privind cele două infracțiuni de instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale în raport de inculpatul C.I. și două acte materiale în raport de inculpatul T.A.V.), întrucât soluția de achitare prevalează celei de încetare a procesul penal, fiind în contextul celor arătate, favorabilă inculpatului. Lipsa și a tipicității subiective a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată în calitate de instigator pentru infracțiunile de spălare a banilor, se desprinde din materialul probator care relevă că intenția inculpatului în calitate de primar al Comunei C. J. a fost de a obține fonduri suplimentare pentru bugetul comunei, demers care este incompatibil în sine cu scopul infracțiunii de spălare de bani, respectiv ascunderea sau disimularea provenienței lor.

*

În continuare în ceea ce privește infracțiunea de instigare la spălare a banilor în formă simplă, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (în raport de inculpatul C.A.), Curtea reținând că prin Sentința penală nr. 33/27.04.2021, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 215/96/2021 (cauză disjunsă), s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul C.A., ca urmare a intervenirii decesului acestuia, va realiza o analiză a condițiilor constituente și formale ce se impun a fi mai întâi verificate prin prisma normei incriminatoare și a contextului factual prezentat în actul de acuzare, pornind de la definiția instigatorului așa cum este reglementată de dispozițiile art. 47 Cod penal.
Potrivit art. 47 Cod penal, Curtea reține că instigatorul este acea persoană care determină cu intenție (directă sau indirectă) o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală înainte ca aceasta din urmă să se fi decis să comită fapta și să fi început executarea activității infracționale. Instigarea trebuie să constea pe de o parte, în efectuarea unei activități concrete, obiectiv determinate, iar nu simple îndemnuri, sugestii, solicitări verbale, iar pe de altă parte, actele de determinare trebuie să se refere la comiterea unei/unor anumite fapte prevăzute de legea penală de către un anumit autor sau de către coautori determinați.
Actele de instigare nu pot reprezenta doar o activitate de stimulare, de îmboldire sau impulsionare, ci în realitate trebuie să fie vorba de o influențare insistentă, convingătoare de natură să îl facă pe autor să procedeze nemijlocit la săvârșirea faptei.
În speță, pe de o parte, raportat la materialul probator administrat, îndeosebi declarațiile inculpaților coroborate cu declarațiile martorilor, Curtea reține că simplele îndemnuri ori aluzii, sugestii, rugăminți, solicitări verbale, cum este cazul concret din cauză, nu sunt suficiente pentru a crea acest proces de determinare a unei persoane de a săvârși o faptă prevăzută de legea penală.
Astfel, constatăm că prin rechizitoriu în sarcina inculpatul C.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin.1 lit. b) din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 5 alin. (1) Cod penal, s-a reținut că în data de 07.05.2007, fiind instigat de inculpatul H.E., a încheiat și semnat, contrar prevederilor legale, un contract de închiriere a unei pășuni comunale, pentru care a solicitat și obținut pe nedrept subvenții APIA, subvenții pe care apoi le-a virat/achitat la casieria Primăriei C.J., iar ulterior să fie folosiți în interesul comunei, disimulându-se adevărata natură a provenienței lor, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni (art.18¹ din Legea nr. 78/2000, art.306 Cod penal).
Fapta inculpatului C.A. nu a fost analizată din perspectiva întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată ( art. 18 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, art. 306 Cod penal și art. 29 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 656/2002 în prezent cu corespondent în art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019), așa cum am arătat prin Sentința penală nr. 33/27.04.2021, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 215/96/2021 (cauză disjunsă), fiind dispusă încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii decesului acestuia, însă nu se poate omite că activitatea infracțională efectivă reținută în sarcina acestuia este complet identică cu cea a inculpaților C.I. și T.A.V., cel puțin din perspectiva acuzației de spălare de bani constând în depunerea banilor primiți cu titlu de subvenție APIA la casieria Primăriei C.J. în scopul de a fi folosiți ulterior în interesul comunei, situația premisă fiind de asemenea aceeași cu cea reținută în sarcina inculpaților apelanți C.I. și T.A.V. referitor la încheierea unui contract de închiriere a unei pășuni comunale, faptă care s-a constatat în privința acestora din urmă că nu este prevăzută de legea penală deoarece nu se realizează niciuna dintre formele alternative ale infracțiunii de spălare a banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cum de altfel se poate reține și despre inculpatul C.A. că nu a ascuns și nici nu a disimulat adevărata natură sau proveniență a banilor.
Pe de altă parte, din materialul probator nu rezultă că inculpatul H.E. prin acțiunile sale l-ar fi determinat în mod direct pe autorul presupusei fapte de spălare a banilor -C.A. de a săvârși infracțiunea, în rechizitoriu, la fel ca în situația inculpaților autori C.I. și T.A.V. nefiind indicată în concret modalitatea prin care inculpatul H. l-ar fi determinat pe C.A. să ia rezoluția infracțională de a săvârși o faptă prevăzută de legea penală, motiv pentru care va dispune aceeași soluție de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. b) Cod pr. penală și în ceea ce privește infracțiunea de instigare la spălare a banilor în formă simplă, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (în raport de inculpatul C.A.)pentru care inculpatul H.E. a fost trimis în judecată.
În completare la cele deja statuate de instanța de fond privind achitarea inculpaților C.I. și T.A.V. pentru infracțiunile de spălare de bani și în justificarea soluțiilor de achitare în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală privind inculpatul H.E. pentru infracțiunile de instigare la infracțiunile de spălare de bani pentru care inculpații C.I., T.A.V. și C. A. au fost trimiși în judecată, față de care s-a dispus câte o soluție de achitare pentru inculpații C.I. și T.A.V. prin sentința penală atacată și una de încetare a procesului penal fără o analiză a elementelor constitutive ale infracțiunii pentru inculpatul C. A. ca urmare a intervenirii decesului acestuia, Curtea va argumenta prin prezenta de ce autorilor prin raportare la infracțiunea predicat ( în urma căreia ar fi rezultat produsul spălării banilor), nu se poate reține infracțiunea de spălare a banilor și prin urmare nici activitatea imputată inculpatului H.E. de instigare.
Infracțiunea de spălare a banilor se regăsea, până la abrogarea și înlocuirea prin Legea 129/2019, în Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului. Infracțiunea de spălare a banilor a fost reglementată inițial la articolul 23, iar apoi la articolul 29 din Legea 656/2002. Odată cu intrarea în vigoare a Legii 129/2019 infracțiunea de spălare a banilor este normată la articolul 49. Modificările aduse au pus în acord textul de lege cu Decizia 418/2018 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16 din 8 iunie 2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, în ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii (pct. 2 din dispozitiv), sunt neconstituționale.
Totodată, o parte din soluțiile oferite de Decizia 16/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție devin aplicabile în speță. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că infracțiunea de spălarea banilor are trei variante: cea prevăzută la lit. a), cea prevăzută la lit. b) și cea prevăzută la lit. c) ale alin. 1 din art. 29 din Legea nr. 656/2002. Acțiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002, reprezintă modalități ale elementului material. Spălarea de bani este o infracțiune la care elementul material constă într-o acțiune ce se poate realiza în șapte modalități alternative (schimbarea, transferul, ascunderea, disimularea, dobândirea, deținerea sau folosirea). Realizarea oricărei modalități a elementului material va conduce la consumarea infracțiunii. Odată consumată infracțiunea, realizarea altei modalități a elementului material în baza aceleiași rezoluții infracționale va fi lipsită de consecințe juridice. De exemplu, cel care deține un bun despre care știe că provine din săvârșirea unei infracțiuni comite infracțiunea de spălare de bani. Dacă ulterior această persoană transferă acest bun, vom fi în prezența aceleiași infracțiuni, realizându-se doar o nouă modalitate a elementului material, fără relevanță juridică.
De asemenea, și paragraful 3 din Decizia 16/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căruia infracțiunea de spălare a banilor are un caracter autonom, existența acesteia nefiind condiționată de pronunțarea unei soluții de condamnare (amânare a aplicării pedepsei sau renunțare la aplicarea pedepsei) pentru infracțiunea din care provin bunurile. De altfel, și din conținutul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, „Cunoașterea provenienței bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanțele faptice obiective.” rezultă că infracțiunea de spălare de bani este autonomă, nefiind necesară pentru existența acesteia a unei condamnări pentru infracțiunea din care provin bunurile. Este evident însă că în situația în care nu există o condamnare pentru infracțiunea din care provin bunurile instanța învestită cu soluționarea cauzei privind infracțiunea de spălare de bani nu trebuie doar să suspecteze că bunurile provin din activitate infracțională, ci și să aibă certitudini în acest sens.
Cu toate acestea, Curtea arată că nu ar trebui reținut de plano concursul între infracțiunea de spălare a banilor, indiferent de varianta în care a fost săvârșită, și infracțiunea predicat/premisă, deoarece argumentele dezbătute între deciziile 16/2016 și 418/2018 ar trebui să se rezume strict la varianta de la litera (c) – dobândirea, deținerea sau folosirea, ci și la primele două variante de incriminare, în funcție de particularitățile cauzei.
În sarcina inculpaților C.I., T.A.V., defuncții C. A. și H.E., s-a reținut în considerarea situației de fapt mai sus expuse că ar fi săvâșit infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 cu corespodent în art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 ( sub forma autoratului, și respectiv a instigării). În sarcina acelorași inculpați s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată prev. de art.18¹ al.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și a art.5 al.(1) Cod penal ( sub forma autoratului și instigării).
Astfel, Curtea reține:
Constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi[,] a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;
c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri de către o altă persoană decât subiectul activ al infracțiunii din care provin bunurile, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.
(2) Tentativa se pedepsește.
(2¹) Constituie circumstanță agravantă săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor de către una dintre entitățile raportoare prevăzute la art. 5, în exercitarea activității sale profesionale.
Alineatul precedent a fost introdus prin Legea 102/2021 (30.04.2021).
(3) Dacă fapta a fost săvârșită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii, instanța aplică, după caz, una sau mai multe dintre pedepsele complementare prevăzute la art. 136 alin. (3) lit. a) -c) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Cunoașterea provenienței bunurilor sau scopul urmărit trebuie stabilită/stabilit din circumstanțele faptice obiective.
(5) Dispozițiile alin. (1) – (4) se aplică indiferent dacă infracțiunea din care provine bunul a fost comisă pe teritoriul României sau în alte state membre sau state terțe.
(6) Dispozițiile alin. (1) – (4) se aplică și infracțiunilor de spălare a banilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de către o persoană juridică română chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracțiune și de legea penală a țării unde a fost săvârșită.
În primul rând, vom stabili care este situația care ridică dificultăți, și anume săvârșirea unei infracțiuni susceptibilă de obținerea unor bunuri, secondată de o schimbare, transferare, ascundere, disimulare, dobândire, deținere sau folosire a bunurilor. Astfel, suprapunerea subiectului activ al infracțiunii predicat cu cel al infracțiunii de spălare a banilor dă nastere unui concurs de infracțiuni real, eterogen, cu conexitate consecvențională. Un astfel de concurs cu conexitate consecvențională va exista deoarece infracțiunea de spălarea banilor este comisă pentru ascunderea produsului infracțiunii predicat comisă anterior, sau pentru disimularea originii ilicite a bunurilor provenite din aceasta ori în scopul ajutării persoanei care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei. Practic, spălarea banilor presupune ansamblul de tehnici, metode economice sau financiare prin care banii sau alte bunuri obținute din activități ilicite sunt desprinse de originea lor ilicită, pentru ca apoi să li se dea o aparentă proveniență legală, într-un circuit economic complex. Deși, în Decizia 16/2016 Înalta Curte n-a găsit vreo problemă în concursul dintre infracțiunea predicat și infracțiunea de spălare a banilor, ulterior, Curtea Constituțională în Decizia 418/2018, a constatat că în varianta dobândirii, deținerii sau folosirii de bunuri autorul, coautorul, complicele ori instigatorul la infracțiunea principală (din care provin banii murdari) nu poate fi subiect activ al infracțiunii de spălare a banilor.
Legiuitorul a ținut cont de Decizia Curții strict în limitele de care Curtea a fost ținută atunci când a fost învestită cu excepția de neconstituționalitate a articolului 29. Astfel, a inserat la articolul 49 condiția potrivit căreia dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri trebuie săvârșită de către o altă persoană decât subiectul activ al infracțiunii din care provin bunurile.
Dacă avem în vedere Decizia nr. 646/2021, Decizia nr. 116 din 10 martie 2020, paragraful 23 și Decizia nr. 545 din 26 septembrie 2019, paragrafele 26-32, prin care, Curtea Constituțională a reținut că varianta normativă prevăzută la alin. (1) lit. a) constă în fapte de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul ajutării persoanei care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei; varianta normativă reglementată la alin. (1) lit. b) constă în ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni; iar varianta infracțională prevăzută la alin. (1) lit. c) din aceeași lege constă în dobândirea, depunerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni. Curtea a stabilit că primele două modalități normative, reglementate la art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, corespund scopului reglementării infracțiunilor de spălare a banilor, acela de combatere a acțiunilor de ascundere și disimulare a provenienței unor bunuri rezultate din săvârșirea de infracțiuni, în timp ce modalitatea normativă prevăzută la art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, este neconstituțională în ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii, Curtea arată că nici în celelalte 4 variante de comitere a spălării banilor nu poate fi vorba de un concurs de infracțiuni când subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor este identic cu cel al infracțiunii predicat.
Ținând cont de faptul că legiuitorul a făcut mențiune expresă doar în cazul deținerii folosirii sau dobândirii interpretarea dominantă va fi cea potrivit căreia un astfel de concurs nu este exclus.
Astfel ar trebui considerat că infracțiunea de spălare a banilor nu trebuie reținută automat în sarcina autorului infracțiunii premisă – din care provin foloasele – pentru simplul fapt că subsecvent s-a realizat și una dintre acțiunile specifice elementului material al infracțiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar lipsi infracțiunea de spălarea banilor de individualitate. O astfel de orientare se poate observa și în decizii recente ale Înaltei Curți. Aceasta din urmă a statuat că în modalitatea alternativă a infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) subiectul activ al infracțiunii nu este circumstanțiat, acesta putând fi orice persoană fizică sau juridică și, în anumite situații, chiar autorul infracțiunii predicat din care provin bunurile. (Decizia nr. 195/A/2019 – constituirea unui grup infracțional organizat (art.367 NCP) – Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală; Decizia nr. 72/A/2022 – infracțiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea nr. 241/2005) – Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală disponibile pe www.scj.ro).
Înalta Curte a evidențiat că infracțiunea de spălare a banilor nu trebuie reținută automat în sarcina autorului infracțiunii din care provin bunurile, pentru simplul fapt că în activitatea sa infracțională s-a realizat și una dintre acțiunile proprii elementului material al infracțiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar lipsi infracțiunea de spălare de bani de individualitate.
Pe de altă parte, Curtea de apel reține că sintagma – cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni- la care legiuitorul face expres referire la literele a și b, exclude prin firea lucrurilor un concurs între cele două fapte. Din moment ce legiuitorul vorbește de cunoașterea provenienței ilicite, este clar că această condiție atașată laturii subiective nu ar putea fi analizată în persoana subiectului activ al infracțiunii predicat, pentru că în mod evident acesta cunoaște cu siguranță provenința ilicită, din moment ce chiar el a săvârșit-o. Așadar chiar sintagma ’’cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni’’, existentă în cuprinsul normei de incriminare, este folosită de legiuitor pentru a exclude din sfera subiecților activi persoanele implicate în comiterea infracțiunii din care provin bunurile. O exprimare asemănătoare este folosită de legiuitor și în cazul altor infracțiuni precum tăinuirea. Din moment ce este unanim acceptat în practică că autorul infracțiunii predicat nu poate fi și tăinuitor și din moment ce în conținutul infracțiunii de tăinuire regăsim modalități specifice variantelor de la literele a și b rațiunea nu poate să fie alta.
Astfel, rațiunea incriminării spălării de bani exclude reținerea cvasiautomată a acestei infracțiuni în cazurile în care participantul la infracțiunea predicat efectuează acte de schimbare, transfer de bunuri, ascundere sau disimulare a originii bunului, deoarece în acest caz se ajunge în mod inevitabil la angajarea în mod disproporționat a răspunderii penale a subiectului activ al infracțiunii predicat pentru comiterea unei fapte, care, în esență, nu reprezintă altceva decât o urmare firească a activității infracționale principale.
Mai arătăm că, potrivit art. 18 ind.1 din Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, infracțiunea premisă/predicat pentru care inculpații au fost trimiși în judecată în calitate de autori, respectiv instigator constă în folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
Prin urmare, în speță, activitatea infracțională circumscrisă infracțiunii prev. de art. 18 ind.1 din Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție se presupune că a produs beneficii materiale pentru care s-au desfășurat activități ilicite constând în ( falsificări de documente, înscrisuri) și ulterior conduite similare pentru a profita de pe urma acestei activități. Așadar suma de bani datorată statului cu titlu de fonduri obținute pe nedrept și care constituie obiect material al infracțiunii prev. de art. 18 ind.1 din Legea nr.78/2000 nu poate să se cuvină în același timp și părții civile APIA cu titlu de despăgubiri civile și să fie, concomitent, produs material al infracțiunii spălare a banilor.
O interpretare contrară ar putea însemna o dublă sancționare (art. 4 din Protocolul 7 adițional la Convenție), adică ar echivala cu sancționarea penală a oricăror operațiuni vu privire la suma de bani respectivă subsecvente săvârșirii unei infracțiuni.
Curtea conchide că în condițiile în care elementul material specific unor infracțiuni materiale implică în cele mai multe cazuri și acțiuni de apropiere și valorificare a folosului infracțional, nu este de conceput ca, automat, subiectul activ al infracțiunii predicat să răspundă și pentru infracțiunea de spălare de bani sau pentru o altă conduită similară.
În consecință, Curtea, conchide că se impune achitarea inculpatului H.E. în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale în raport de inculpatul C.I. și două acte materiale în raport de inculpatul T.A.V.) și pentru o infracțiune de instigare la spălare a banilor în formă simplă, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (în raport de inculpatul C.A.).

***

V.2. Cu privire la infracțiunea prev. de art. 18¹ alin 1 din Legea 78/2000 pentru care inculpații C.I., T.A. și H.E., au fost trimiși în judecată:

V.2.1. Aspecte de ordin legislativ privind infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată prev. de art. 18¹ alin 1 din Legea 78/2000 pentru care inculpații C.I., T.A. și H.E., au fost trimiși în judecată:

Art.18 ind.1 din Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, prevedea, până la data de 31.01.2014, următoarele:
„(1) Folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin.(1) și (2) au produs consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi”.
La data de 1.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, lege care, prin art.79 pct.12, a modificat art.18 ind.1 din Legea nr.78/2000, acest din urmă text legal având următorul conținut:
„(1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin.(1) se sancționează omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin.(1) și (2) au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate”.
Tentativa la infracțiunea prevăzută de art.18 ind.1 a fost incriminată în art.18 ind.4 din Legea nr.78/2000, atât înaintea, cât și după adoptarea Legii nr.187/2012.
Din perspectiva conținutului său constitutiv, infracțiunea prevăzută de art. 18¹ din Legea nr. 78/2000 implică, în esență, o inducere în eroare a autorității contractante, prin folosirea unor înscrisuri inexacte sau false, reprezentând, prin urmare, o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare (a se vedea Decizia nr. 4/2016 pronunțată de ÎCCJ - Completul competent să judece recursul în interesul legii).
Infracțiunea este, prin natura sa, o infracțiune intenționată, de rezultat, lipsa obținerii fondurilor generând forma tentată.
Elementul material în varianta tip constă în folosirea sau prezentarea de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete.
În varianta asimilată elementul material constă în omisiunea de a furniza datele cerute de lege pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
Așadar, rezultă că în varianta tip elementul material constă într-o acțiune, iar în varianta asimilată într-o inacțiune.
Folosirea presupune utilizarea unor documente ori declarații false, inexacte sau incomplete. Nu are importanță modalitatea de folosire, respectiv dacă au fost depuse direct, prin intermediar sau prin poștă.
Actele false sunt acelea care au fost modificate prin contrafacere sau alterare.
Contrafacerea scrierii constă într-o plăsmuire a unui înscris fie în întregime, fie doar în parte.
Alterarea înscrisului presupune existența înscrisului asupra căruia se intervine prin înlocuirea datelor reale cu altele nereale ori prin înlăturarea unora relevante pentru accesarea fondurilor.
Declararea falsă constă în faptul că autorul face declarații necorespunzătoare adevărului în scopul obținerii unor fonduri europene.
În varianta asimilată, autorul omite cu știință să furnizeze datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri europene.
Urmarea imediată constă în producerea unei pagube în bugetul Uniunii Europene.
Raportul de cauzalitate. Fiind o infracțiune de rezultat legătura de cauzalitate dintre acțiunea sau inacțiunea făptuitorului și paguba produsă trebuie dovedită.
Latura subiectivă. Sub aspect subiectiv infracțiunea se săvârșește cu vinovăție sub forma intenției directe sau indirecte, făptuitorul urmărind sau acceptând că prin săvârșirea faptei ar putea produce o pagubă bugetului Uniunii Europene. În noua reglementare s-a adăugat condiția ca folosirea sau prezentarea documentelor sau declarațiilor false să fie făcută cu rea-credință. Considerăm că această nouă condiție aduce doar o clarificare față de vechea reglementare, în sensul că fapta trebuie să fie săvârșită cu intenție pentru a fi infracțiune, în oricare dintre modalitățile normative.
Curtea constată că prin art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012 a fost modificat art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în sensul introducerii, cu privire la toate modalitățile normative ale elementului material al laturii obiective, a cerinței ca acțiunile care îl definesc să fie săvârșite cu ”rea-credință”. Procedând în acest mod, legiuitorul a urmărit să înlăture orice urmă de îndoială în ce privește latura subiectivă a infracțiunii, noțiunea de „rea-credință” semnificând intenția și fiind folosită pentru a stabili cu certitudine că infracțiunea nu poate fi comisă decât cu această formă de vinovăție și a exclude culpa ca manifestare a acesteia (cu toate că, și potrivit vechii reglementări, s-a apreciat că infracțiunea nu se poate comite decât cu intenție).
Pentru infracțiunile săvârșite în varianta tip și varianta asimilată pedeapsa pentru persoana fizică este în actuala reglementare închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. Se observă că prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedepsele au fost mult reduse.
În continuare Curtea va examina condițiile legale pentru obținerea subvențiilor pe suprafață în perioada 2010-2018.
Reținem astfel, că, în anii 2010-2013, beneficiarii subvențiilor de suprafață și condițiile generale pentru a putea beneficia de subvențiile de suprafață sunt prevăzute în O.U.G. nr.125/2006 și în dispozițiile Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.246/2008.
Potrivit art. 5 din O.U.G nr.125/2006: (1) Schema de plată unică pe suprafață constă în acordarea unei sume uniforme pe hectar, plătibilă o dată pe an, decuplată total de producție. (2) Sursa de finanțare pentru plățile efectuate în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață se asigură din Fondul european pentru garantare în agricultură (FEGA). (3) Suprafața agricolă eligibilă poate avea următoarele categorii de folosință: (....) b) pajiști permanente - pășuni și fânețe - terenul utilizat pentru pășunatul animalelor sau pentru producerea de furaje, iar potrivit art. 6 alin. (1): Beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de concesionari locatari sau altele asemenea. (2) Arendatorul, concedentul și/sau locatorul nu beneficiază de plăți directe pentru terenul arendat, concesionat și/sau închiriat.
Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, potrivit art. 7 alin (1) din acest act normativ, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească următoarele condiții generale: să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha, să declare toate parcelele agricole; c) să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor; f) să prezinte documentele care fac dovada utilizării legale a terenului pentru care s-a depus cererea; ... (5) Documentele din care reiese utilizarea legală a terenului agricol se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și se prezintă la solicitarea reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. (51) Responsabilitatea privind valabilitatea și legalitatea documentelor menționate la alin. (5) aparține fermierului și/sau autorității care a emis/atestat aceste documente, după caz.
Potrivit art. 4 alin. l din Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 246/2008, documentele care fac dovada utilizării legale a terenului agricol pentru care s-a depus cererea de plată, conform art. 7 alin. 1 lit. f din OUG nr. 125/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările și completările ulterioare, sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune. [...] sau adeverința eliberată de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol, în cazul în care documentele prevăzute anterior nu pot fi puse la dispoziția Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
OUG nr. 125/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2007, prevedea:
Art. 2 - Schemele de plăți directe care se acordă începând cu anul 2007, ca mecanisme de susținere a producătorilor agricoli, sunt următoarele:
a) Schema de plată unică pe suprafață (SAPS);
b) plăți naționale directe complementare (PNDC) în sectorul vegetal;
c) plăți naționale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic;
d) Schema de plată pentru culturi energetice;
e) Schema de plată separată pentru zahăr;
f) Schema de ajutoare naționale tranzitorii.
Totodată, reținem că, în perioada 2014 – 2019, beneficiarii subvențiilor de suprafață și condițiile generale pentru a putea beneficia de subvențiile de suprafață sunt prevăzute în O.U.G. nr. 3/2015 și în dispozițiile Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 246/2008.
Astfel, art. 7 alin. 1 din O.U.G. nr. 3/2015 prevede că: Beneficiarii plăților sunt fermierii activi persoane fizice și/sau persoane juridice care desfășoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori legali ai suprafețelor de teren agricol și/sau deținători legali de animale, potrivit legislației în vigoare, care, potrivit art. 8 alin. 1, pentru a beneficia de plățile directe prevăzute la art. 1 alin. (2), trebuie: să fie înregistrați în Registrul unic de identificare, administrat de APIA; să depună cerere unică de plată în termen; să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha, suprafața parcelei agricole trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha și/sau, după caz, să dețină un număr minim de animale. [...] j) să înscrie, sub rezerva aplicării sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere unică de plată și în documentele anexate acesteia privind lista suprafețelor și/sau efectivele de animale; [...] (6) Documentele din care reiese utilizarea legală a terenului agricol si deținerea efectivelor de animale se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și se prezintă, după caz, de către toți solicitanții la depunerea cererilor unice de plată. Suprafețele sau efectivele de animale pentru care nu se prezintă aceste documente sunt neeligibile la plată. (7) Responsabilitatea privind legalitatea și valabilitatea documentelor menționate la alin. 6 aparține fermierului și/sau autorității care a emis/atestat aceste documente, după caz.
În raport de dispozițiile OUG nr. 3/2015, din 2014 și până în februarie 2016, a fost aplicabil tot Ordinul anterior al M.A.D.R nr.246/2008 care a fost ulterior abrogat prin Ordinul M.A.D.R. nr. 234/22.02.2016. Din aprilie 2015, pentru completarea aceleiași OUG nr 3/2015 este aplicabil și Ordinul M.A.D.R. nr. 619/6 aprilie 2015.
Potrivit Ordinului MADR nr. 619 din 6 aprilie 2015, condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească un solicitant pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plăți directe sunt cele prevăzute la art. 8 din ordonanță. Potrivit art. 5 alin.1 din acest Ordin, la depunerea cererii unice de plată, fermierii trebuie să prezinte la APIA: a) copie de pe cartea de identitate/buletinul de identitate/pașaport/certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerțului/certificatul de înregistrare fiscală, după caz, iar în cazul reprezentantului, copie de pe datele de identificare, respectiv carte de identitate/buletin de identitate/pașaport; b) dovada deținerii unui cont bancar activ; c) procura notarială, în cazul în care fermierul persoană fizică împuternicește o persoană pentru depunerea cererii unice de plată în numele său sau pentru a-1 reprezenta în relația cu APIA. (2) Începând cu anul de cerere 2015 documentele care fac dovada utilizării terenului și care se prezintă la APIA, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. n) din ordonanță, sunt cele privind: a) exploatația în care se desfășoară activitatea agricolă: adeverința se completează conform modelului-cadru prevăzut în anexa nr. 1 și este însoțită de o copie conform cu originalul a filelor în care sunt înscrise datele din cap. II. b, cap. III și cap. XV din Registrul agricol 2015 -2019 sau un format letric din registrul agricol în format electronic, certificat conform cu originalul de către emitent; și b) terenul agricol aflat la dispoziția fermierului: (ii) pentru terenul aflat la dispoziția fermierului sub alte forme decât în proprietatea fermierului, acesta prezintă tabelul centralizator cuprinzând contractele prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.
De asemenea, sunt aplicabile prevederile Ordonanței de Urgență nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015 - 2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură.
Conform Art. 1 - (1) Prezenta ordonanță de urgență aprobă schemele de plăți, ca mecanisme de susținere și de garantare a producătorilor agricoli și a operatorilor economici, respectiv schemele de plăți directe și ajutoarele naționale tranzitorii, care se aplică în agricultură în perioada 2015 - 2020.
(2) Schemele de plăți directe sunt următoarele:
a) schema de plată unică pe suprafață;
b) plata redistributivă;
c) plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu;
d) plata pentru tinerii fermieri;
e) schema de sprijin cuplat;
f) schema simplificată pentru micii fermieri.
(3) Ajutoarele naționale tranzitorii - ANT se acordă în domeniul vegetal și zootehnic în limita prevederilor bugetare anuale alocate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Art. 34 - (1) Criteriile de eligibilitate, condițiile specifice și modul de implementare a schemelor de plăți prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) și a măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală prevăzute la art. 33 alin. (2) se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
Raportat la aceste dispoziții legale, reținem că prezintă relevanță cine deține un titlu de proprietate sau un drept de folosință în baza unui contract de orice tip, pentru a beneficia de plățile din cadrul schemei de plată unică pe suprafață și respectiv plățile naționale directe complementare în sectorul vegetal fiind totodată necesar ca solicitantul să fie și utilizatorul direct al suprafeței, cel care o exploatează în mod efectiv în temeiul unui drept recunoscut printr-un înscris: titlul de proprietate în situația în care proprietarul este și cel care utilizează terenul, contractul de arendă, în situația în care arendașul utilizează în mod direct terenul, contractul de închiriere (locațiune) în situația în care chiriașul (locatarul) utilizează în mod direct terenul, contractul de comodat în situația în care comodatarul exploatează terenul, și așa mai departe.
V.2.2. În propria-i analiză a materialului probator din perspectiva caracterului general al căii de atac exercitate de inculpații apelanți C.I. și T.A.V., constată că, din perspectiva acuzației aduse inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată, prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen. cu reținerea a 4 acte materiale în sarcina inculpatului C.I.-campaniile agricole din anii 2007,2009, 2010 și 2011 și 6 acte materiale în sarcina inculpatului T.A.V.-campaniile agricole din anii 2007,2009,2010,2011, 2012 și 2013, și a acuzației aduse inculpatului H.E. constând în 3 infracțiuni de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale în raport de inculpatul C.I., 6 acte materiale în raport de inculpatul T.A.V. și două acte materiale în raport de inculpatul C.A.-campaniile agricole din anii 2007 și 2009), prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., așa cum în mod corect s-a dispus de instanța de fond schimbarea încadrării juridice prin încheierea de la termenul de judecată din data de 18.06.2024, și totodată reținând că probele strânse în cursul urmăririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea în judecată și pentru a servi drept temei de condamnare, trebuie verificate în activitatea de judecată de către instanță, în cursul cercetării judecătorești, constată că reiese o stare de fapt contrară celei reținute în actul de sesizare ce infirmă susținerile acuzației, dar și a instanței de fond prin sentința penală atacată în sensul că inculpații au săvârșit o faptă de natură penală, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective.
În rechizitoriu, indicându-se la baza acuzațiilor mijloacele de probă constând în declarația inculpatului H.E. (vol.8 filele 157-161); denunțul formulat sub numele de P.A. vol.1 filele 1-4); declarația numitului C.A. din data de 16.01.2014 (vol.1 filele 10-11); procesul verbal de efectuare a actelor premergătoare (vol.1 fila 12); declarațiile martorilor B.L.D., D.V.D, S.I., B.S.A., B.I., B.M., M.F., P.A.V. (vol.1 filele 133-136, 142-147, 159-166); declarațiile martorilor D.E.O., M.A., G.P. (vol.8 filele 133-138); înscrisurile trimise de APIA Mureș, aflate în dosarele de subvenții ale inculpaților C.I., T.A.V. și C.A. (vol.2, 3, 4, 5); înscrisurile trimise de Comuna C. J. (vol.6), Parchetul a arătat că pornind de la denunțul formulat de un anume P.A. din data de 26.10.2012 înregistrat la D.N.A. - Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș, primit prin corespondență împotriva primarului Comunei C. J., H.E., constând în aceea că, la data de 07.05.2007, la Primăria C.J. jud. Mureș s-au înregistrat trei contracte fictive privind închirierea unor suprafețe de pășune, în scopul obținerii pe nedrept de fonduri bănești de la Uniunea Europeană, la care au fost anexate, în copie, contractele de închiriere de pășuni cu numerele 743, 744 și 755 din 07.05.2007 și care cu ocazia invitării la sediul Parchetului numitul P.A., a declarat verbal că nu l-a formulat și nici nu a trimis un asemenea denunț, semnătura nu-i aparține, nu are cunoștință despre aspectele din denunț și nici nu știe cine ar fi persoana care s-a folosit de numele său, s-au identificat următoarele contracte care au generat situația premisă a acuzației din speță privind pe inculpații C.I., T.A.V. și H.E.:
În data de 07 mai 2007 a fost încheiat contractul intitulat ”contract de închiriere” nr. (...) între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și C.I., cu domiciliul în (...), în calitate de „chiriaș”, având ca obiect închirierea de către Primăria Comunei C. J. a suprafeței de 243,21 ha pășune în trupul „P.G.”, către numitul C.I., pe o perioadă de 3 ani și o chirie de 36.480 lei. (149,99 lei/ha). (vol.1 fila 3, vol.6 fila 10, dosar de urmărire penală).
În aceeași zi a fost încheiat și contractul intitulat ”contract de închiriere” nr. (...) între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și T.A.V., cu domiciliul în (...), în calitate de „chiriaș”, având ca obiect închirierea de către Primăria Comunei C. J. a suprafeței de 34,53 ha pășune în trupul „C.C.” (P.P., N.M. și N.M.), către numitul T.A.V., pe o perioadă de 3 ani și o chirie de 5.180 lei. (150 lei/ha). (vol. 1 fila 4, vol. 6 fila 9, dosar de urmărire penală).
De asemenea în aceeași dată a fost încheiat și contractul intitulat ”contract de închiriere” nr. (...) între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și C.A., cu domiciliul în (...) în calitate de „chiriaș”, având ca obiect închirierea de către Primăria Comunei C. J. a suprafeței de 33 ha pășune în trupul „C.” către numitul C. A., pe o perioadă de 3 ani și o chirie de 4950 lei (vol. 6 fila 8, dosar de urmărire penală).
În toate cele trei contracte la secțiunea VI. ”Alte clauze” se specifică : proprietarul împreună cu chiriașul se angajează să efectueze lucrări de amenajare a pășunii, dotarea cu utilaje agricole ( tractor, MIG-3,5, grapa), vor efectua lucrări de supraînsămânțări, curățiri, împrăștiat îngrășăminte naturale și chimice, construirea de fântâni și puncte pentru adăpatul animalelor, construirea unor adăposturi pentru animale, conform situației de lucrări anexate.
În data de 09.09.2009 a fost încheiat contractul intitulat ”contract de închiriere” nr. (...), între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și T.A.V., cu domiciliul în (...), în calitate de „chiriaș”, având ca obiect închirierea de către Primăria Comunei C. J. a suprafeței de 32,34 ha pășune în trupul „C.C.” (P.P., N.M. și N.M.), către numitul T.A.V., pe o perioadă de 10 ani (vol. 6 fila 12, dosar de urmărire penală).
În aceeași zi a fost încheiat contractul intitulat ”contract de închiriere” nr. (...), între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și C.I., cu domiciliul în (...), în calitate de „chiriaș”, având ca obiect închirierea de către Primăria Comunei C. J. a suprafeței de 243,21 ha pășune în trupul „P.G.”, pe o durată de 10 ani (vol. 6 fila 11, dosar de urmărire penală).
În plus față de contractele încheiate în anul 2007, în cazul contractelor antemenționate încheiate în 2009, la pct. III din contract intitulat ”Prețul, valoarea contractului ” s-au menționat următoarele: „Chiriașul va vira întreaga sumă primită ca subvenție, din care se vor scădea eventualele cheltuieli efectuate (deplasări pentru ridicarea numeralului, pentru identificarea parcelelor, chelt. carburanți), proprietarului efectiv, Primăriei C.J.. Taxa de închiriere va fi achitată la casieria unității.” (vol. 6 fila 12, dosar de urmărire penală).
La fel ca în cazul contractelor din 2007, la secțiunea VI. ”Alte clauze” se specifică : proprietarul împreună cu chiriașul se angajează să efectueze lucrări de amenajare a pășunii, dotarea cu utilaje agricole ( tractor, MIG-3,5, grapa), vor efectua lucrări de supraînsămânțări, curățiri, împrăștiat îngrășăminte naturale și chimice, construirea de fântâni și puncte pentru adăpatul animalelor, construirea unor adăposturi pentru animale, conform situației de lucrări anexate.
Din perspectiva acuzației, s-a imputat de Parchet-DNA-Serviciul Teritorial Târgu Mureș că în toate cele cinci contracte s-a făcut o mențiune neconformă cu realitatea, în sensul că la domiciliul chiriașilor, s-a trecut că aceștia locuiesc în apt.(...), ori ei locuiesc în case particulare și nu în apartamente.
De asemenea, s-a reținut de procuror că aceste contracte au fost încheiate cu nerespectarea prevederilor art.36 alin. (2) lit. c) și art.123 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr.215/2001, la inițiativa primarului H.E., care i-a fi determinat pe chiriași să semneze cele 5 contracte, în vederea obținerii de subvenții A.P.I.A. pentru pășunile comunale, bani care să fie apoi virați în contul Primăriei C.J.. În acest sens, s-a arătat de procuror că dispozițiile legale antemenționate au fost încălcate deoarece pentru închirierea pășunilor comunale și implicit pentru încheierea acestor contracte nu s-a organizat nicio licitație publică și nu s-a adoptat nicio hotărâre de consiliu local.
La data de 03.06.2013 s-au solicitat Primăriei Comunei C. J. dosarele speciale ale ședințelor Consiliului local în care au fost adoptate hotărârile prin care s-a aprobat închirierea unor terenuri – pășuni comunale în anii 2007 și 2009 către diferite persoane fizice. (vol. 6 fila 1 dup).
Prin adresa nr.(...), semnată de primarul H.E., Comuna C. J. a trimis hotărârile Consiliului local al Comunei C. J. cu nr.14/31.03.2008 și nr.10/30.03.2009, privind organizarea pășunatului natural și stabilirea taxelor de pășunat. (vol. 6 filele 2-7 dup)
S-a constatat de Parchet însă că prin aceste două hotărâri ale Consiliului local s-au aprobat taxele și condițiile în care deținătorii de animale pot folosi pășunile comunale, nicidecum închirierea pășunilor comunale.
Prin aceeași adresă, inculpatul-defunct H.E., având calitatea de primar a comunicat unele precizări prin care a adus la cunoștință faptul că „Contractele de închiriere a pășunilor către unele peroane fizice s-au făcut în anul 2007 (cu câteva zile înainte de a se termina perioada de solicitare de subvenții de la APIA), la indicațiile date de prefectul județului de atunci, dl. C.D., care în ședința cu primarii a arătat că întrucât primăriile nu au voie la subvenții pe pășuni, iar la nivel de comună nu aveam la acea dată cetățeni cu un număr mare de ovine și nici asociații agricole înființate, pentru a nu se pierde acele sume, să se închirieze acest teren unor cetățeni cinstiți, care să vireze sumele (după ce se scad unele cheltuieli inerente) la primărie. Lucru pe care l-am făcut și noi prin trei cetățeni – doi angajați ai primăriei (C.I. și T.A.V.) și C.A. – consilier; (...) întreaga sumă, am urmărit să fie virată la primărie, pe bază de chitanță, iar pentru unele cheltuieli (deplasări, curățiri de pășune, lucrări la drumuri, etc.) s-au prezentat acte justificative; spre confirmare vă înaintăm dosarele ce le-am făcut în anii 2007-2009. Ceilalți ani 2010-2011 au fost verificați de Curtea de Conturi (tot în baza unor reclamații făcute înainte de alegerile locale). Cu toată răspunderea afirm că nici un leu din banii de subvenții nu a fost sustras. Odată cu apariția O.U.G. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, contractele de închiriere au încetat, pentru anul 2013, pentru persoanele menționate mai sus (rămânând un singur contract pe numele lui T.A.V., valabil pe anul 2013 – pentru recuperarea unor sume cheltuite în această primăvară la curățat de pășune, urmând să înceteze cu începere din anul 2014).” (vol. 6 fila 2).
S-a reținut de Parchet că aceste precizări sunt menționate și în adresa cu același număr (...), semnată de primarul H.E. și contabilul P.A.V.. (vol. 6 fila 3 dup), iar cu privire la aspectul privind indicația afirmativ dată de prefectul C.D., au fost audiați martorii B.L.D., primar al Comunei G. și D.V.D, primar al Comunei I., indicați de către H.E., respectiv D.C., a căror declarații, constată Curtea că au fost enunțate întocmai în cuprinsul rechizitoriului, dintre care în esență a confirmat cu ocazia audierii în faza de urmărire penală organizarea unei ședințe în luna aprilie 2007 la prefectură ocazie cu care li s-a spus să trebuie profitat de momentul intrării în UE și să se acceseze subvențiile pe suprafețe, iar pășunile comunale să le concesioneze sau să le închirieze proprietarilor de animale, fiind unele primării care au accesat direct fonduri APIA și le-au primit o perioadă de timp doar martorul D.V.D..
Astfel, s-a reținut de Parchet în rechizitoriu, că după încheierea acestor contracte, inculpații T.A.V., C.I. și C. A. au solicitat și obținut de la partea civilă APIA următoarele sume de bani, cu titlu de subvenție:
Inculpatul C.I.:
1. În data de 06.04.2007, a depus la APIA Reghin cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 7,23 ha, menționând că deține o bovină, o cabalină și 16 ovine. (vol. 3 filele 5-6, dosar de urmărire penală). În data de 10.05.2007 a completat cererea și a solicitat subvenții pentru 243,21 ha, ca urmare a faptului că a închiriat pășunea „P.G.”. (vol. 3 fila 19, dosar de urmărire penală).
Prin decizia nr. (...), APIA Reghin i-a plătit suma de 69.531,80 lei pentru suprafața de 249,62 ha, din care suma de 64.456,56 provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 5.075,24 lei provine de la bugetul național. (vol. 3 filele 36-39, dosar de urmărire penală).
2. În data de 12.05.2009, a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2009, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 249,57 ha, menționând că deține o bovină, o cabalină și 10 ovine. (vol. 3 filele 126-129, dosar de urmărire penală).
La dosar au fost depuse, în copie, contractul de închiriere a pășunii nr. (...), încheiat cu Primăria Comunei C. J., precum și contractul de arendare înregistrat la primărie sub nr. (...), încheiat între 31 proprietari de terenuri, în calitate de arendatori, și inculpatul C.I., în calitate de arendaș, având ca obiect suprafața totală de 4,00 ha, pe o perioadă de 5 ani, valabil până în data de 31 iunie 2009 (vol. 3 filele 142-145, dosar de urmărire penală). A mai fost depusă adeverința nr. (...), emisă de Comuna C. J., din care reiese că inculpatul C.I. este înscris în Registrul Agricol cu suprafața de 6,09 ha.
Prin decizia de plată în avans nr. (...), APIA Reghin i-a plătit suma de 52.406,92 lei pentru suprafața de 249,57 ha, iar prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 52.067,46 lei, pentru suprafața de 249,57 ha. (vol. 3 filele 113-114, 99-102, dosar de urmărire penală). Din suma totală de 104.474,38 lei, suma de 97.695,38 provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 6.779 lei provine de la bugetul național.
3. În data de 26.04.2010 a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2010, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 6,66 ha. (vol. 3 filele 207-209)
În data de 25.05.2010, cererea a fost completată și a solicitat subvenții pentru 243,21 ha, motivând că la digitizare a dat „salvare” din eroare, înainte de a introduce toate parcelele. (vol. 3 fila 204, dosar de urmărire penală).
La dosar au fost depuse, în copie, contractul de arendare cu nr. (...) (depus și în 2009) și contractul de închiriere pășune nr. (...), încheiat între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de proprietar și C.I., în calitate de chiriaș, având ca obiect suprafața de 243,21 ha pășune în trupul „P.G.”, pe o durată de 10 ani (vol. 3 filele 215-218, dosar de urmărire penală).
Tot în data de 25.05.2010 a semnat declarația de eligibilitate, în care a menționat că pentru pășunea închiriată de la Consiliul Local C. J., în suprafață de 243,21 ha, a solicitat drept de utilizare în baza animalelor pe care le deține, pentru pășunatul acestora și că va asigura o încărcătură de pășunat de cel puțin 0,3 UVM/ha pășune, conform unui tabel. În tabel s-a menționat că pășunea va fi pășunată de 76 bovine de peste 2 ani și 660 ovine, dar în cererea de plată a menționat că deține o bovină și 6 ovine. (vol. 3 fila 220, dosar de urmărire penală).
La dosarul APIA au mai fost depuse adeverința nr.(...), emisă de Comuna C. J., din care reiese că inculpatul C.I. figurează în evidențele registrului agricol, vol. 2 poz.39 și că, în baza declarației date pe propria răspundere, în anul 2010 utilizează 11 parcele de teren, care însumează 6,64 ha și în copie, adeverința nr. (...), emisă de Comuna C. J. în care s-a menționat că cele 243 ha din trupul P.G. vor fi acoperite de un număr de 660 capete ovine și 76 capete bovine în anul 2010 și vor fi administrate de numitul C.I. (vol. 3 filele 221, 205, dosar de urmărire penală).
Prin decizia de plată în avans nr. (...), APIA Mureș i-a plătit suma de 40.400,42 lei, pentru suprafața de 249,87 ha, prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 41.064,99 lei pentru suprafața de 249,87 ha, iar prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 73.483,02 lei, pentru suprafața de 247,27 ha (vol.3 filele 191-193, 175-178, 166-169).
Din suma totală de 154.948,43 lei, suma de 140.756,69 lei provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 14.191,74 lei provine de la bugetul național.
4. În data de 29.03.2011, a depus la APIA Mureș cererea unică de plată pe suprafață 2011, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 250,01 ha, precizând că deține o bovină, o ecvidee și 10 ovine (vol. 3 filele 257-259, dosar de urmărire penală).
La dosarul APIA a mai fost depusă, în copie, fila 1 a contractului de arendare nr. (...), încheiat între un număr de 31 proprietari de terenuri, în calitate de arendatori, având ca obiect suprafața totală de 4,00 ha și C.I., în calitate de arendaș, contract care are fila 2 din contractul de arendare nr. (...), expirat în 31.06.2009 și anexa la contractul de arendare nr. (...) (vol.3 filele 261-263, dosar de urmărire penală). Tot în copie a fost depus și contractul de închiriere a pășunii „P.G.”, nr. (...) (vol. 3 fila 264, dosar de urmărire penală).
În declarația de eligibilitate, inculpatul a menționat că pe pășunea închiriată de la Consiliul Local vor pășuna 39 bovine și 816 ovine. În acest sens este și adeverința nr.(...), emisă de Comuna C. J. (vol. 3 filele 255, 254, dosar de urmărire penală).
La dosarul APIA a mai fost depusă și adeverința nr. (...), emisă de Comuna C. J., din care reiese că inculpatul C.I. figurează în evidențele registrului agricol, vol. 3 poziția 36, și că, în baza declarației date pe propria răspundere, în anul 2010 utilizează 9 parcele de teren, care însumează 3,57 ha (vol.3 fila 251).
Prin decizia de plată în avans nr.(...), APIA Mureș i-a plătit suma de 45.664,12 lei pentru suprafața de 249,51 ha, prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 126.686,73 lei pentru suprafața de 249,51 ha, iar prin decizia nr. (...) i-a plătit 618,77 lei (vol. 3 filele 239-241, 232-233, 227-228, dosar de urmărire penală).
Din suma totală de 172.969,62 lei, suma de 159.175,6 lei provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 13.794,02 lei provine de la bugetul național.
Inculpatul T.A.V.:
1.În data de 10.04.2007, a depus la APIA Reghin cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 2,90 ha (vol. 4 filele 7-8).
În data de 10.05.2007, a completat cererea și a solicitat subvenții pentru 34,53 ha, ca urmare a faptului că a închiriat pășunea „C.C.” (vol.4 filele 22-23).
Prin decizia nr.(...), APIA Reghin i-a plătit suma de 12.354,91 lei (vol.4 filele 83-85). În data de 21.11.2008, APIA Reghin a emis decizia nr. (...), înregistrată sub nr. (...) pentru suma de 12.314,55 lei, anulată prin decizia de rectificare din 22.11.2008 (vol.4 filele 86-88, 98-100).
Prin adresa nr. (...) din 22.09.2014, APIA Mureș a comunicat că suma de 11.149,2 lei provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 1.165,33 lei provine de la bugetul național (vol.5 fila 2-4).
2. În data de 26.03.2009, a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2009, înregistrată sub nr. (...) prin care a solicitat subvenții pentru 2,40 ha menționând că deține 20 ovine (vol. 4 filele 173-175).
În dosar au fost depuse, în copie, contractul de închiriere nr. (...) și chitanța seria (...) nr. (...), prin care Comuna C. J. a încasat suma de 5.666 lei de la inculpatul T.A.V., reprezentând „Subvenții pășune contract de închiriere nr.(...).”
În data de 13.05.2009, inculpatul a completat cererea la 33,82 ha, cu mențiunea: „Utilizatorul a crezut că trebuie făcut alt dosar ptr. terenurile închiriate.”
Prin decizia de plată în avans nr. (...) , APIA Reghin i-a plătit suma de 7.605,81 lei pentru suprafața de 36,22 ha, iar prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 10.205,62 lei pentru suprafața de 36,22 ha.
Din suma totală de 17.811,43 lei, suma de 16.385,95 lei provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 1.425,48 lei provine de la bugetul național.
3. În data de 26.04.2010, a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2010, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 2,85 ha, pe care a completat-o în data de 25.05.2010 la suprafața de 32,34 ha.
La dosar a fost depus, în copie, contractul de închiriere pășune „C.C.” nr.(...) încheiat între Primăria Comunei C. J., reprezentată de primar H.E. și T.A.V., având ca obiect suprafața de 32,34 ha pășune în trupul „C.C.”, pe o durată de 10 ani. Prin declarația de eligibilitate din 25.05.2010, inculpatul T.A.V. a declarat că pe parcelele închiriate în baza contractului de închiriere nr. (...) vor pășuna un nr. de 172 ovine și 7 bovine între 6 luni și 2 ani.
Prin decizia de plată în avans nr. (...), APIA Reghin i-a plătit suma de 5.689,74 lei pentru suprafața de 35,19 ha, prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 5.725,27 lei pentru suprafața de 35,19 ha, iar prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 16.047,84 lei pentru suprafața de 35,19 ha.
Din suma totală de 27.462,85 lei, suma de 24.496,36 lei provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 2.966,49 lei provine de la bugetul național.
4. În data de 19.04.2011, a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2011, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 35,15 ha.
Prin declarația de eligibilitate din 12.04.2011, inculpatul a declarat că pe parcelele închiriate în baza contractului de închiriere nr. (...) vor pășuna un nr. de 172 ovine și 7 bovine între 6 luni și 2 ani. A depus în copie și contractul de închiriere nr. (...), în copie.
Prin decizia de plată în avans nr. (...), APIA Reghin i-a plătit suma de 6.432,98 lei pentru suprafața de 35,15 ha, prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 23.565,20 lei pentru suprafața de 35,15 ha, iar prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 45,19 lei.
Din suma totală de 30.043,37 lei, suma de 27.112,84 lei provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 2.930,53 lei provine de la bugetul național.
5. În data de 27.04.2012, a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2012, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 35,72 ha, precizând că deține 140 ovine, fapt menționat și în declarația de eligibilitate din aceeași dată, în care a bifat căsuța că va cosi cel puțin o dată pe an acest teren. În dosar a fost depus și contractul de închiriere nr.(...), în copie.
Prin decizia nr. (...), APIA Reghin i-a plătit suma de 25.826,17 lei, fiind acordat și un avans în sumă de 8.734,41 lei pentru suprafața de 35,72 ha.
Din suma totală de 34.560,58 lei, suma de 31.408,77 lei provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 2.930,53 lei provine de la bugetul național.
6. În data de 10.05.2013, a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2013, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 36,11 ha, fără a preciza dacă deține animale. În declarația de eligibilitate din 08.05.2013, în care a bifat și căsuța că va cosi cel puțin o dată pe an acest teren, a menționat că va pășuna cu 11 bovine și 44 ovine. În dosar a fost depus și contractul de închiriere nr. (...), în copie.
Prin decizia nr. (...), APIA Reghin i-a plătit suma de 12.839,27 lei, pentru suprafața de 36,11 ha, prin decizia de plată în avans nr.(...) i-a plătit în avans suma de 9.828,49 lei pentru suprafața de 36,11 ha, iar prin decizia nr. (...) i-a plătit suma de 14.626,38 lei pentru suprafața de 36,11 ha.
Din suma totală de 37.294,14 lei, suma de 34.105,62 lei provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 3.188,52 lei provine de la bugetul național.
Inculpatul C.A.:
1. În data de 13.04.2007, la APIA Reghin, sub nr. (...), a fost înregistrată cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007, prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 1,05 ha, menționând că deține 2 ovine. (vol.2 filele 6-7).
În data de 10.05.2007 a completat cererea și a solicitat subvenții pentru 33,85 ha, pe motiv că a închiriat pășunea „C.”. (vol.2 fila 15).
La dosar este depusă adeverința nr. (...) din 27.11.2007, emisă de Primăria C.J., din care reiese că numitul C.A. este înscris în registrul agricol cu suprafața de 4,35 ha teren agricol. (vol.2 fila 24).
Prin decizia nr.(...)/29.06.2008, APIA Reghin i-a plătit suma de 11.782,26 lei pentru suprafața de 34,90 ha, din care suma de 10.704,56 lei provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 1.077,70 lei provine de la bugetul național.
2. În data de 13.05.2009, la APIA Reghin, sub nr. (...)/13.05.2009, s-a înregistrat cererea unică de plată pe suprafață 2009, prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 35,45 ha, menționând că deține o bovină și 2 ovine (vol.2 filele 103-106).
La dosar, în copie, a fost depus contractul de închiriere nr.(...)/07.05.2007 și chitanța seria (...) nr.(...) din 19.08.2008, emisă de Comuna C. J., prin care s-a încasat suma de 4.928 lei de la C.A., reprezentând „Subvenție pășuni contract de închiriere nr. 743”, respectiv adeverința nr.(...) din 13.05.2009 emisă de Comuna C. J., din care reiese că numitul C.A. este înscris în registrul agricol cu suprafața de 4,15 ha teren agricol.
Totodată, a semnat o declarație prin care a preluat întreaga responsabilitate referitoare la corectitudinea și veridicitatea informațiilor din cerere.
Prin decizia de plată în avans nr.(...) / 26.11.2009, APIA Reghin i-a plătit suma de 7.444,10 lei pentru suprafața de 35,45 ha, iar prin decizia nr.(...) / 02.04.2010 i-a plătit suma de 10.120,04 lei, pentru suprafața de 35,45 ha.
Din suma totală de 17.564,14 lei, suma de 16.071,09 provine din fondurile FEGA și FEADR, iar suma de 1.493,05 lei provine de la bugetul național.
Ca atare, s-a reținut în rechizitoriu că în baza contractelor menționate mai sus, s-a procedat ulterior la solicitarea și obținerea pe nedrept de fonduri de la A.P.I.A. Mureș, în sensul că persoanele chiriașe nu au avut niciodată intenția de a utiliza acele pășuni și nici nu au făcut vreodată acest lucru ulterior, astfel încât nu erau îndreptățite să obțină subvenții APIA, invocând dispozițiile art. 6 și art. 7 din O.U.G. nr.125/2006. De asemenea, s-a reținut că din prevederile legale menționate mai sus rezultă cu claritate că beneficiarii acestor plăți trebuie să facă dovada utilizării legale și efective, în mod direct, a suprafețelor agricole pentru care au solicitat subvențiile, or din cercetările efectuate a reieșit că cei trei chiriași, inculpații C.I., T.A.V. și C.A. nu au utilizat/exploatat pășunile comunale pentru care au încheiat contracte de închiriere nelegale și pentru care au solicitat și obținut pe nedrept subvenții APIA.
În opinia Parchetului, cererile de subvenții depuse de cei trei inculpați C.I., T.A.V. și C. A. la APIA și declarațiile incluse în aceste cereri constituie, documente și declarații false, în înțelesul art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000. (nelegalitatea contractelor constă în împrejurarea că ele conțineau împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul utilizării pășunilor, de care ulterior s-au folosit pentru obținerea pe nedrept de subvenții de la A.P.I.A.). De asemenea, s-a reținut că legea interzice expres locatorului să beneficieze de plăți directe pentru terenul închiriat. Or, a reținut Parchetul că din cuprinsul celor 5 contracte de închiriere a pășunilor comunale menționate și din adresele-răspuns ale Comunei C. J., semnate de primarul H.E., din declarațiile martorilor audiați în cauză, reiese în mod clar că beneficiarul acelor plăți a fost tocmai locatorul, adică Primăria com. C. J..
Am redat mai sus că tot Parchetul-DNA-Serviciul Teritorial Târgu Mureș a reținut în rechizitoriu că nelegalitatea, uneori folosind termenul de ”fictivitate” a contractelor ar reieși și din împrejurarea că acestea au fost încheiate cu nerespectarea prevederilor art.36 alin. (2) lit. c) și art.123 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr.215/2001, deoarece pentru închirierea pășunilor comunale și implicit pentru încheierea acestor contracte nu s-a organizat nicio licitație publică și nu s-a adoptat nicio hotărâre de consiliu local la inițiativa primarului H.E., care i-a fi determinat pe chiriași să semneze cele 5 contracte, în vederea obținerii de subvenții A.P.I.A. pentru pășunile comunale, bani care să fie apoi virați în contul Primăriei C.J..
Sintetizând, în acord cu apărarea, Curtea reține că prin rechizitoriu care constituie actul de sesizare al instanței, iar potrivit art. 371 Cod procedură penală judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare al instanței, în opinia Parchetului au existat documentele false care s-ar circumscrie elementelor de tipicitate a infracțiunii prev. de art. 18 ind. 1 din Legea 78/2000 și constau în:
-încheierea contractelor intitulate contracte de închiriere ”fie nelegal, fie fictiv” la inițiativa primarului H.E. cu inculpații C.I., T.A.V. și C. A., angajați ai primăriei, fie cu nerespectarea prevederilor art.36 alin. (2) lit. c) și art.123 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr.215/2001, deoarece pentru închirierea pășunilor comunale și implicit pentru încheierea acestor contracte nu s-a organizat nicio licitație publică și nu s-a adoptat nicio hotărâre de consiliu local, fie pentru că ele conțineau împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul utilizării pășunilor, de care ulterior s-au folosit pentru obținerea de subvenții de la A.P.I.A.;
-contractele conțin o mențiune neconformă cu realitatea, în sensul că la domiciliul chiriașilor, s-a trecut că aceștia locuiesc în apt.(...), ori ei locuiesc în case particulare și nu în apartamente;
-cererile de subvenții depuse de cei trei inculpați C.I., T.A.V. și C. A. la APIA, precum și declarațiile incluse în aceste cereri constituie, documente false.
În niciun paragraf al rechizitoriului nu ni se indică de Parchet, din perspectiva cererilor și declarațiilor depuse de inculpații cu ocazia campaniilor agricole reținute în actul de acuzare în ce constă elementele necorespunzătoare adevărului care ar atrage falsitatea totală sau parțială a acestor documente, ori elementele de inexactitate din cuprinsul acestora, în afară de a prezenta o cronologie, respectiv o enumerare al actelor depuse la dosar de fiecare dată cu ocazia solicitării subvențiilor APIA, așa cum s-a prezentat mai sus, inculpații depunând cerere pentru obținere subvenții în campaniile agricole menționate și pentru terenurile proprii.
Ori, Curtea în acord cu apărarea reține că nelegalitatea unui contract nu echivalează cu fictivitatea lui motiv pentru care în rechizitoriu trebuiau să fie detaliate elementele de tipicitate ale infracțiuni de fals intelectual-în ipoteza falsificării contractelor, absorbită în infracțiunile ce fac obiectul acuzei, atât pentru forma de participație a instigării, cât și pentru cea a autoratului. Acest lucru presupunea: indicarea cu exactitate, a tuturor clauzelor false/inexacte/incomplete din contractele de ’’închiriere”; indicarea persoanei care le-a redactat; indicarea locului și persoanelor în prezența cărora au fost semnate aceste contracte; actele concrete de instigare la falsificarea contractelor; descrierea elementului intențional în cazul fiecărui inculpat.
Simpla prezentare a contractelor, a cererilor de plată, a adeverințelor eliberate de primărie nu echivalează cu o descriere a documentelor și declarațiilor false, inexacte și incomplete, ci trebuia detaliat fiecare astfel de element prin prisma fiecărui document, a fiecărei declarații cu un astfel de conținut.
Deși, în rechizitoriu sunt redate presupuse documente /declarații false/inexacte/incomplete acestea nu se mai regăsesc la rubrica încadrare în drept, necunoscându-se dacă se circumscriu faptelor/actelor materiale din dispozitivul rechizitoriului, iar la rubrica în drept în cazul tuturor faptelor, se menționează încheierea și semnarea ’’contrar prevederilor legale” a contractelor de închiriere și nu falsificarea lor, lipsind orice mențiuni referitoare la falsificarea vreunui document sau a vreunei declarații ori la vreun element lipsă sau incomplet al acestora, după cum constatăm că la rubrica solicitării desființării înscrisurilor propuse nu se indică niciun document sau înscris în afara contractelor mai sus enumerate.
După ce am redat acuzația Parchetului, Curtea în acord cu apărarea constată că instanța de fond extinde cadrul procesual stabilit prin rechizitoriu, eludând dispozițiile art. 371 Cod procedură penală potrivit cărora ”judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare al instanței”.
Constatăm că instanța de fond, prin sentința penală atacată, a reținut că probele administrate în cauză demonstrează că cele 4 contracte încheiate de inculpați cu Primăria Comunei C. J. (denumite contracte de închiriere) - nr. (...); nr. (...); nr. (...); nr. (...) - au avut ca unic scop generarea posibilității de a obține subvenții agricole din partea APIA pentru acele suprafețe de pășune, în condițiile în care, începând cu anul 2007, acest lucru nu se mai putea face direct de către unitatea administrativ teritorială și că niciodată nu s-a urmărit de către părțile contractante ca cei doi inculpați persoane fizice să folosească/exploateze efectiv suprafețele de pășune pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preț, denumit chirie, așa cum impune art. 1777 din C.civ.
De asemenea, constatăm că aceeași instanță de fond, stabilește cum cererile de acordare a subvențiilor și actele depuse în susținerea acestora de către inculpații T.A. și C.I., în campaniile 2007-2013, conțin date false și inexacte, adăugând la acuzația descrisă prin rechizitoriu, în considerentele sentinței de la paginile 15-18, pe care le redăm întocmai:
Inculpatul C.I.
1. În data de 06.04.2007, inculpatul C.I. a depus la APIA Reghin cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 7,23 ha, menționând că deține o bovină, o cabalină și 16 ovine. (vol. 3 filele 5-6, dosar de urmărire penală). În data de 10.05.2007 a completat cererea și a solicitat subvenții pentru 243,21 ha, ca urmare a faptului că a închiriat pășunea „P.G.”. (vol. 3 fila 19, dosar de urmărire penală).
Cererea de completare conține date false, întrucât inculpatul a solicitat subvenții și pentru suprafața de 243,21 ha, ca urmare a faptului că a închiriat pășunea „P.G.”, în condițiile în care închirierea nu a fost una reală, iar inculpatul nu a exploatat efectiv respectiva suprafațată, așa încât a nerespectat art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 125/2006.
Aceste dispoziții îl obligau pe inculpat să înscrie sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor. De asemenea, normele legale prezentate ofereau posibilitatea de a obține subvenții din partea APIA numai persoanelor fizice și/sau persoanelor juridice care exploatau terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari si altele asemenea.
2. În data de 12.05.2009, inculpatul C.I. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2009, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 249,57 ha, menționând că deține o bovină, o cabalină și 10 ovine. (vol. 3 filele 126-129, dosar de urmărire penală).
La dosar au fost depuse, în copie, contractul de închiriere a pășunii nr. (...), încheiat cu Primăria Comunei C. J., precum și contractul de arendare înregistrat la primărie sub nr. (...), încheiat între 31 proprietari de terenuri, în calitate de arendatori, și inculpatul C.I., în calitate de arendaș, având ca obiect suprafața totală de 4,00 ha, pe o perioadă de 5 ani, valabil până în data de 31 iunie 2009 (vol. 3 filele 142-145, dosar de urmărire penală). A mai fost depusă adeverința nr. (...), emisă de Comuna C. J., din care reiese că inculpatul C.I. este înscris în Registrul Agricol cu suprafața de 6,09 ha.
Similar campaniei din 2007, atât cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), cât și contractul de închiriere a pășunii nr. (...), încheiat cu Primăria Comunei C. J. conțin date false, întrucât inculpatul a solicitat subvenții și pentru suprafața de 243,21 ha, ca urmare a faptului că a închiriat pășunea „P.G.”, în condițiile în care închirierea nu a fost una reală, iar inculpatul nu a exploatat efectiv respectiva suprafațată, așa încât a nerespectat art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 125/2006.
3. În data de 26.04.2010, inculpatul C.I. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2010, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 6,66 ha. (vol. 3 filele 207-209)
În data de 25.05.2010, cererea a fost completată și a solicitat subvenții pentru 243,21 ha, motivând că la digitizare a dat „salvare” din eroare, înainte de a introduce toate parcelele. (vol. 3 fila 204, dosar de urmărire penală).
La dosar au fost depuse, în copie, contractul de arendare cu nr. (...) (depus și în 2009) și contractul de închiriere pășune nr. (...), încheiat între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de proprietar și C.I., în calitate de chiriaș, având ca obiect suprafața de 243,21 ha pășune în trupul „P.G.”, pe o durată de 10 ani (vol. 3 filele 215-218, dosar de urmărire penală).
Tot în data de 25.05.2010 a semnat declarația de eligibilitate, în care a menționat că pentru pășunea închiriată de la Consiliul Local C. J., în suprafață de 243,21 ha, a solicitat drept de utilizare în baza animalelor pe care le deține, pentru pășunatul acestora și că va asigura o încărcătură de pășunat de cel puțin 0,3 UVM/ha pășune, conform unui tabel. În tabel s-a menționat că pășunea va fi pășunată de 76 bovine de peste 2 ani și 660 ovine, dar în cererea de plată a menționat că deține o bovină și 6 ovine. (vol. 3 fila 220, dosar de urmărire penală).
La dosarul APIA au mai fost depuse adeverința nr. (...), emisă de Comuna C. J., din care reiese că inculpatul C.I. figurează în evidențele registrului agricol, vol. 2 poz.39 și că, în baza declarației date pe propria răspundere, în anul 2010 utilizează 11 parcele de teren, care însumează 6,64 ha și în copie, adeverința nr. (...), emisă de Comuna C. J. în care s-a menționat că cele 243 ha din trupul P.G. vor fi acoperite de un număr de 660 capete ovine și 76 capete bovine în anul 2010 și vor fi administrate de numitul C.I. (vol. 3 filele 221, 205, dosar de urmărire penală).
Cererea din data de 25.05.2010, de completare a cererii unice de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), contractul de închiriere pășune nr. (...) și declarația de eligibilitate din 25.05.2010 conțin date false, pentru că inculpatul a solicitat subvenții și pentru suprafața de 243,21 ha, ca urmare a faptului că a închiriat pășunea „P.G.”, în condițiile în care închirierea nu a fost una reală, iar inculpatul nu a exploatat efectiv respectiva suprafațată, așa încât a nerespectat art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 125/2006.
De asemenea, chiar dacă în declarația de eligibilitate a precizat expres, sub sancțiunea art. 292 din C.pen. din 1968, că deținea animalele înscrise în aceasta și care, teoretic, ar fi asigurat o încărcătură de 0,3 UVM/ha pășune, în realitate animalele nu au aparținut niciodată inculpatului C.I.. Simpla semnare a unui tabel de către proprietarii acelor animale nu produce efecte juridice, pentru că tabelul nominal de la fila 219 din volumul 3 din dosarul de urmărire penală nu dovedește deținerea de către inculpat a acelui efectiv de animale și nici asocierea, în orice formă, a respectivilor crescători. În esență, animalele care pășunau respectiva suprafațată anterior întocmirii contractului nr. (...) au pășunat și ulterior, fără ca ele să fie deținute de inculpat – condiție care era obligatorie pentru obținerea subvențiilor.
Situația este similară și în privința adeverinței eliberate de Primăria Comunei C. J. (f. 205, vol. 3, dosar de urmărire penală), întrucât acest act nu dovedește, sub niciun aspect, că animalele aparțineau inculpatului C.I., ci doar că acestea vor pășuna terenul de 243 ha, din pășunea „P.G.” – condiție care însă nu era suficientă pentru obținerea subvențiilor.
4. În data de 29.03.2011, inculpatul C.I. a depus la APIA Mureș cererea unică de plată pe suprafață 2011, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 250,01 ha, precizând că deține o bovină, o ecvidee și 10 ovine (vol. 3 filele 257-259, dosar de urmărire penală).
La dosarul APIA a mai fost depusă, în copie, fila 1 a contractului de arendare nr. (...), încheiat între un număr de 31 proprietari de terenuri, în calitate de arendatori, având ca obiect suprafața totală de 4,00 ha și C.I., în calitate de arendaș, contract care are fila 2 din contractul de arendare nr. (...), expirat în 31.06.2009 și anexa la contractul de arendare nr. (...) (vol. 3 filele 261-263, dosar de urmărire penală). Tot în copie a fost depus și contractul de închiriere a pășunii „P.G.”, nr. (...) (vol. 3 fila 264, dosar de urmărire penală).
În declarația de eligibilitate, inculpatul a menționat că pe pășunea închiriată de la Consiliul Local vor pășuna 39 bovine și 816 ovine. În acest sens este și adeverința nr.(...), emisă de Comuna C. J. (vol. 3 filele 255, 254, dosar de urmărire penală).
La dosarul APIA a mai fost depusă și adeverința nr. (...), emisă de Comuna C. J., din care reiese că inculpatul C.I. figurează în evidențele registrului agricol, vol. 3 poziția 36, și că, în baza declarației date pe propria răspundere, în anul 2010 utilizează 9 parcele de teren, care însumează 3,57 ha (vol.3 fila 251).
Instanța a constatat că și în privința campaniei din anul 2011 situația este similară, întrucât cererea unică de plată pe suprafață 2011, înregistrată sub nr. (...), contractul de închiriere a pășunii „P.G.”, nr. (...) și declarația de eligibilitate conțin aceleași date false, la fel ca în cazul campaniei din anul 2010.
Inculpatul T.A.V.
1. În data de 10.04.2007, inculpatul T.A.V. a depus la APIA Reghin cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 2,90 ha (vol. 4 filele 7-8). În data de 10.05.2007, a completat cererea și a solicitat subvenții pentru 34,53 ha, ca urmare a faptului că a închiriat pășunea „C.C.” (vol.4 filele 22-23).
2. În data de 26.03.2009, inculpatul T.A.V. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2009, înregistrată sub nr. (...) prin care a solicitat subvenții pentru 2,40 ha menționând că deține 20 ovine (vol. 4 filele 173-175).
În dosar au fost depuse, în copie, contractul de închiriere nr. (...) și chitanța seria (...) nr. (...), prin care Comuna C. J. a încasat suma de 5.666 lei de la inculpatul T.A.V., reprezentând „Subvenții pășune contract de închiriere nr.(...).”
În data de 13.05.2009, inculpatul a completat cererea la 33,82 ha, cu mențiunea: „Utilizatorul a crezut că trebuie făcut alt dosar ptr. terenurile închiriate.”
3. În data de 26.04.2010, inculpatul T.A.V. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2010, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 2,85 ha, pe care a completat-o în data de 25.05.2010 la suprafața de 32,34 ha.
La dosar a fost depus, în copie, contractul de închiriere pășune „C.C.” nr.(...) încheiat între Primăria Comunei C. J., reprezentată de primar H.E. și T.A.V., având ca obiect suprafața de 32,34 ha pășune în trupul „C.C.”, pe o durată de 10 ani. Prin declarația de eligibilitate din 25.05.2010, inculpatul T.A.V. a declarat că pe parcelele închiriate în baza contractului de închiriere nr. (...) vor pășuna un nr. de 172 ovine și 7 bovine între 6 luni și 2 ani.
4. În data de 19.04.2011, inculpatul T.A.V. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2011, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 35,15 ha.
Prin declarația de eligibilitate din 12.04.2011, inculpatul a declarat că pe parcelele închiriate în baza contractului de închiriere nr. (...) vor pășuna un nr. de 172 ovine și 7 bovine între 6 luni și 2 ani. A depus în copie și contractul de închiriere nr. (...), în copie.
5. În data de 27.04.2012, inculpatul T.A.V. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2012, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 35,72 ha, precizând că deține 140 ovine, fapt menționat și în declarația de eligibilitate din aceeași dată, în care a bifat căsuța că va cosi cel puțin o dată pe an acest teren. În dosar a fost depus și contractul de închiriere nr. (...), în copie.
6. În data de 10.05.2013, inculpatul T.A.V. a depus la APIA Reghin cererea unică de plată pe suprafață 2013, înregistrată sub nr. (...), prin care a solicitat subvenții pentru suprafața de 36,11 ha, fără a preciza dacă deține animale. În declarația de eligibilitate din 08.05.2013, în care a bifat și căsuța că va cosi cel puțin o dată pe an acest teren, a menționat că va pășuna cu 11 bovine și 44 ovine. În dosar a fost depus și contractul de închiriere nr. (...), în copie.
Raționamentul expus în privința situației inculpatului C.I. este pe deplin aplicabil și în privința inculpatului T.A.V., care în campaniile 2007, 2009, 2010, 2011, 2012 și 2013 a depus în cadrul APIA cereri de plată și documente în susținerea acestora care conțineau date false, după cum urmează: 2007 (cererea completare a cererii de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007, înregistrată sub nr. (...)), 2009 (cererea din data de 13.05.2009, de completare a cererii unice de plată pe suprafață 2009, înregistrată sub nr. (...), respectiv contractul de închiriere nr. (...)), 2010 (cererea din data de 25.05.2010, de completare a cererii unice de plată pe suprafață 2010, înregistrată sub nr. (...), contractul de închiriere pășune „C.C.” nr. (...) și declarația de eligibilitate din 25.05.2010), 2011 (cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), declarația de eligibilitate din 12.04.2011 și contractul de închiriere nr. (...)), 2012 (cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), declarația de eligibilitate din aceeași dată și contractul de închiriere nr.(...)) și 2013 (cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), declarația de eligibilitate din 08.05.2013 și contractul de închiriere nr. (...)).
Instanța a constatat că toate aceste documente au fost depuse de către inculpați cu unicul scop de a justifica obținerea subvenției – datele inserate fiind false.

*

În esență, reține Curtea că atât Parchetul, cât și instanța de fond au calificat toate cele 4 contracte încheiate de inculpații C.I. și T.A.V. cu Primăria Comunei C. J. prin reprezentant-primar H.E. (denumite contracte de închiriere) - nr. (...) nr. (...); nr. (...); nr. (...), cel de al 5 lea- care nu a făcut obiectul analizei instanței de fond cu nr. (...) (încheiat cu inculpatul C. A.),ca fiind contracte de închiriere, bazându-se strict pe denumirea din conținutul lor, pentru ca ulterior să se susțină că aceste contracte sunt nelegale, așa cum am arătat Parchetul susținând că ”nelegalitatea contractelor constă în aceea că au fost încheiate, fie cu nerespectarea prevederilor art.36 alin. (2) lit. c) și art.123 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr.215/2001, deoarece pentru închirierea pășunilor comunale și implicit pentru încheierea acestor contracte nu s-a organizat nicio licitație publică și nu s-a adoptat nicio hotărâre de consiliu local, fie pentru că ele conțineau împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul utilizării pășunilor, de care ulterior s-au folosit pentru obținerea de subvenții de la A.P.I.A., precum și o mențiune neconformă cu realitatea, în sensul că la domiciliul chiriașilor, s-a trecut că aceștia locuiesc în apt.(...), ori ei locuiesc în case particulare și nu în apartamente, și pentru aceste motive și cererile de subvenții depuse de cei trei inculpați C.I., T.A.V. și C. A. la APIA, precum și declarațiile incluse în aceste cereri constituie, documente false, iar instanța de fond că ”au avut ca unic scop generarea posibilității de a obține subvenții agricole din partea APIA pentru acele suprafețe de pășune, în condițiile în care, începând cu anul 2007, acest lucru nu se mai putea face direct de către unitatea administrativ teritorială și că niciodată nu s-a urmărit de către părțile contractante ca cei doi inculpați persoane fizice să folosească/exploateze efectiv suprafețele de pășune pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preț, denumit chirie, așa cum impune art. 1777 din C.civ.”, continuând așa cum am redat prin prezenta cu indicarea în concret a documentelor care ar conține mențiuni false ori inexacte, de altfel procedând la desființarea lor în integralitate prin sentința penală atacată.
Or, Curtea, constată contrar celor reținute de instanța de fond că indiferent de calificarea juridică a contractelor ( care este dată de conținutul lor, iar nu de denumirea dată de părțile contractante), au fost încheiate sub imperiul vechiului Cod civil. O simplă analiză a contractelor litigioase prin prisma dispozițiilor legale sus menționate exclude posibilitatea ca acestea să fie contracte de închiriere, din moment ce ele au ca obiect (parțial) fonduri rurale și nu edificii/mișcătoare.
Este adevărat că art.123 din Legea nr.215/2001 prevede posibilitatea concesionării și închirierii bunurilor din domeniului public sau privat, de interes local sau județean, ”prin licitație publică, organizată în condițiile legii”, însă, nici această lege, nici alte legi, cu excepția Codului civil vechi, nu au reglementat, la momentul încheierii contractelor litigioase, noțiunea de închiriere/contract de închiriere a bunurilor-pășuni comunale, iar această dispoziție legală nu oferă suficiente criterii pentru diferențierea concesiunii de închiriere ori pentru procedurile care fac posibile concesiunile/închirierile.
Și Legea nr.219/1998 ”are ca obiect reglementarea și organizarea regimului de concesionare pentru: a) bunurile proprietate publică ori privată a statului, județului, orașului sau comunei;....” și că: ”Art. 2. - (2) Pot face obiectul unei concesiuni bunurile”, observându-se contradicția dintre conținutul art.123, redat parțial mai sus, și art. 10 din Legea nr.219/1998: ” Concesionarea unui bun, a unei activități sau a unui serviciu public se realizează prin licitație publică sau prin negociere directă, conform prevederilor prezentei legi.”
Astfel, se observă că chiar dacă toate cele 5 contracte litigioase încheiate de inculpați cu Primăria Comunei C. J. stabilesc la capitolul ”H. Obiectul contractului” închirierea unor pășuni, astfel că , obiectul acestor contracte, în realitate, este cel reglementat la capitolul ”VI. Alte clauze: Proprietarul împreună cu chiriașul se angajeaza să efectueze lucrări de amenajare a pășunii, dotare cu utilaje agricole (tractor, MIG-3,5, GRAPA), vor efectua lucrări de supraînsămânțări, curățiri, împraștiat îngrășăminte naturale și chimice, construirea de fântâni și puncte pentru adăpatul animalelor, construirea unor adăposturi pentru animale, conform situației de lucrări anexate”, obiect care nu este specific contractului de locațiune-închiriere-reglementat de vechiul Cod civil și nu este reglementat nici de art.123 din Legea nr.215/2001.
Nici capitolul ”V. Obligațiile părților:” nu conține clauze specifice contractului de închiriere reglementat de vechiul Cod civil (predarea bunului-pășune comunală-este o obligație specifică mai multor contracte reglementate la acel moment), după cum nici prețul stabilit de părți nu este unul specific contractului de închiriere reglementat de vechiul Cod civil și nici nu este reglementat de art.123 din Legea nr.215/2001.
Mai mult, se remarcă o diferență între modul de reglementare a acestei clauze contractuale în primele 3 contracte din anul 2007 și în ultimele 2 contracte din anul 2009 și anume: o sumă de bani fixă în primele 3 contracte, care diferită de sumele obținute de inculpați cu titlu de subvenții; o sumă determinabilă în viitor după 2 criterii: suma primită de fiecare inculpat cu titlu de subvenție după suprafața ’’închiriată” de la Primăria Comunei C. J.; suma rezultată în urma scăderii din suma precedentă a sumelor cheltuite de inculpați pentru diferite activități desfășurate de aceștia.
Înțelegerea materializată în contracte, potrivit probelor administrate în cauză, a fost întregită de părțile contractuale și cu o alta verbală respectiv folosirea acestor pășuni de către inculpați împreună cu alți săteni care dețineau animale în perioada de aplicare a contractelor, conform obiceiului locului și a Tabelelor depuse de inculpați la APIA ca anexe la cererile de plată, înțelegere care nu este specifică contractelor de închiriere.
Aceleași probe evidențiază că: părțile și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contracte, iar activitățile desfășurate efectiv de părți în perioada de executare a contractelor exced actelor de executare a unui contract de închiriere în înțelesul vechiului Cod civil aplicabil în speță în lipsa altor prevederi legale speciale.
Am arătat mai sus că raportat la dispozițiile legale din OUG 125/2006 prezintă relevanță cine deține un titlu de proprietate sau un drept de folosință în baza unui contract de orice tip, pentru a beneficia de plățile din cadrul schemei de plată unică pe suprafață și respectiv plățile naționale directe complementare în sectorul vegetal fiind totodată necesar ca solicitantul să fie și utilizatorul direct al suprafeței, cel care o exploatează în mod efectiv în temeiul unui drept recunoscut printr-un înscris: titlul de proprietate în situația în care proprietarul este și cel care utilizează terenul, contractul de arendă, în situația în care arendașul utilizează în mod direct terenul, contractul de închiriere (locațiune) în situația în care chiriașul (locatarul) utilizează în mod direct terenul, contractul de comodat în situația în care comodatarul exploatează terenul, și așa mai departe.
Or, din cuprinsul contractelor din speță, complinite cu înțelegerea verbală dintre inculpați și Comuna C. J., rezultă că s-a conferit inculpaților nu numai un drept de folosință asupra terenurilor, ci și o utilizare comună a terenurilor de către inculpați și alți săteni. Practic, prin prevederea acestei clauze în toate contractele din speță, administratorul pășunilor comunale, Primăria Comunei C. J., păstra folosința terenului și se obliga, împreună cu inculpații autori principali, să presteze mai multe tipuri de lucrări, în esență, să întrețină în continuare aceste terenuri, nefiind astfel întrunite condițiile tipice ale unui contract de închiriere prev. de art. 1410-1420 Cod civil anterior.
Conform art. 978 Cod civil anterior, când o clauză contractuală e primitoare de două înțelesuri, ea se interpretează în sensul în care poate avea un efect, nu în acela în care nu ar putea avea niciunul, clauzele interpretându-se conform voinței concordante a părților. Ori, rezultă clar din conținutul contractelor că voința concordantă a părților a fost să folosească împreună pășunile comunale prin prestarea lucrărilor la care s-au angajat, fapt care a rezultat și din înscrisurile depuse la APIA, declarațiile martorilor, urmând ca contravaloarea acestor lucrări să fie achitată din subvențiile obținute de inculpații autori principali, aspect, de asemenea consemnat în conținutul contractelor încheiate în 2009.
Inclusiv partea civilă APIA prin reprezentantul zonal, martorul D.E.O. ( răspunzător direct de dosarele de subvenții, respectiv pentru inculpatul C.I. în anii 2008, 2010, pentru inculpatul T.A.V. în anii 2008, 2009, 2010, 2011,2012, 2013, pentru inculpatul C.A. în anii 2008, 2009, 2010) și prin intermediul celorlalți reprezentați APIA le-a tratat ca pe niște contracte de concesiune atunci când au cerut inculpaților și reprezentanților Primăriei să acopere pășunile cu o încărcătură de animale de minim 0,3 UVM/ha, condiție necesară doar în cazul acestor contracte, nu și al celor de închiriere, conform Ordinulului nr. 541/210/25.08.2009 în vigoare ulterior încheierii contractelor din 2009.
Oricum se poate menționa că contractele din speță au fost încheiate anterior unei legiferări clare privind aplicarea schemelor de sprijin în domeniul administrării pășunilor, aspect rezultat din însăși modificările intervenite în domeniul concesionării și închirierii pajiștilor aduse prin Legea 214/2001, ulterior prin Legea 86/2014, iar în ceea ce privește schemele de plăți prin OUG 34/2013, OUG 3/2015 privind aprobarea schemelor unice de plăți și Ordinul 571/2015 privind instituirea contractului cadru de concesionare/închiriere a pajiștilor aflate în domeniul public sau privat al UAT. Același aspect se poate reține și în ceea ce privește legislația europeană în domeniul normelor privind aplicarea schemelor de ajutor direct pentru agricultori în domeniul pajiștilor, la momentul încheierii respectivelor contracte, în vigoare fiind Regulamentele CE nr. 12990/2005, nr. 247/2006 și 378/2007, modificate substanțial prin art. 6 din Regulamentul CE nr. 73/2009 al Consiliului din 19.01.2009 privind stabilirea unor norme comune pentru aplicarea sistemelor de sprijin financiar pentru agricultori.
Potrivit art. 6 din OUG nr. 125/2006 cu corespondent în OUG nr.16/2009 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007: documentele din care reiese utilizarea legală a terenului agricol se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și se prezintă la solicitarea reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, iar responsabilitatea privind valabilitatea și legalitatea documentelor aparține fermierului și/sau autorității care a emis/atestat aceste documente, după caz.
Din cuprinsul contractelor reiese așa cum am redat mai sus că a existat o clauză comună care stipula că Primăria C.J. va presta lucrări de întreținere pășuni comunale împreună sau alături de inculpații autori principali, lucrări care s-au și prestat așa cum au susținut și inculpații prin declarațiile date, fiind achitate cu bani proveniți din subvențiile obținute în același scop, materialul probator demonstrând că toți inculpații au utilizat pășunile și cu animalele proprii care au păscut pe acestea, fapt confirmat de toți ciobanii audiați, martorii S.I., B.I., B.S.A. și cu munca fizică depusă în mod constant de inculpații C.I. și T.A.V., aspecte confirmate și de martorii -contabilele M.F. , P.A.V., consilierul local M.A., casiera B.M., iar pășunile au fost întreținute în bune condiții agricole și de mediu, reprezentanții APIA cunoscând că pe acestea se află și alte animale, ale sătenilor, nu doar ale inculpaților, aspect recunoscut și de reprezentantul APIA în teren, martorul D.E.O. cu ocazia declarației date la Tribunalul Harghita și de agentul agricol M.D.N. .
Curtea reține astfel că reprezentanții APIA au cunoscut, având în vedere clauzele contractuale, chitanțele de încasare a subvențiilor depuse la dosarele APIA, adeverințele, declarațiile de eligibilitate și tabelele nominale, clauza expresă din contractele încheiate în anul 2009, care statua clar că toată subvenția va fi încasată indirect de Primărie, că utilizarea pășunilor comunale se va efectua în continuare de Primăria Comunei C. J. împreună cu inculpații T., C. și C., clauza fiind inserată în toate contractele, respectiv că aceste pășuni vor fi în continuare utilizate prin pășunat de către toți sătenii din satele aparținătoare comunei, încă de la prima verificare în cadrul controlului APIA, de martorul D.E.O.. Astfel, martorul D.E.O. audiat în fața Tribunalului Harghita a confirmat că știa despre faptul că pe terenurile Primăriei pasc cu prioritate animalele cetățenilor comunei, inclusiv ale inculpaților autori principali, că cei din urmă nu dețineau sute de animale, doar se angajau să asigure încărcătura cerută de cei de la APIA pe terenurile administrate de fiecare dintre ei, că aceștia nu erau ciobani și nu au afirmat vreodată că sunt, însă dețineau animale în gospodăriile proprii care pășunau pe suprafețele închiriate și aceste animale, le-au deținut în fiecare an în mod constant și permanent, prin urmare, aveau dreptul legal să solicite și să obțină subvenții APIA, că inculpații T.A.V. și C.I., au utilizat terenurile împreună cu Primăria, inclusiv le-au cosit în fiecare an, chestiune care înseamnă curățire de resturi vegetale, vegetație nedorită, întrucât terenul era folosit la pășunatul animalelor sătenilor, astfel că nu se putea întreține prin cosire și prin valorificarea fânului rezultat, obligație care oricum nu figura în contracte, la fel și inculpatul C.A. folosind pășunea cu animalele proprii, conform contractului, acestea fiind întreținute de Primărie prin intermediul Ocolului Silvic Ghindari, dată fiind altitudinea la care se afla pășunea, zona mai greu accesibilă și vârsta înaintată a inculpatului care nu putea să presteze aceste lucrări singur.
De asemenea, dovada utilizării o reprezintă și procesele-verbale de control pe teren întocmite reprezentații părții civile APIA, astfel că nu se poate reține că s-a creat vreodată vreo reprezentare falsă a realității părții civile prin modul în care s-au pus în aplicare aceste contracte, cât timp s-au îndeplinit toate condițiile cerute de APIA, respectiv, s-a asigurat încărcătura de animale, terenurile erau eligibile, fiind apte pentru pășunat și au fost întreținute corespunzător, subvențiile fiind folosite în mod primordial pentru menținerea acestora în bune condiții, așa cum prevede și legislația europeană în materie și în scopul declarat prin contracte.
În atare situație, constată Curtea că DNA-ST Târgu Mureș a construit nu mai puțin de 18 acuzații (9 acuzații în sarcina inculpatului H.E., 3 acuzații în sarcina inculpatului C.I., 3 acuzații în sarcina inculpatului T.A.V. și 3 acuzații în sarcina inculpatului C.A.) pe marginea modului în care au fost obținute fondurile europene. Acuzarea a imputat inexactități în privința documentației depuse de către solicitanți, respectiv depunerea contractelor încheiate de inculpații C.I., T.A.V. și C.A. cu Primăria Comunei C. J. prin reprezentant-primar-inculpatul defunct H.E., respectiv contractele cu - nr. (...); nr. (...); nr. (...); nr. (...) și nr. (...), care practic așa cum am arătat mai sus ar fi conținut clauze care stabileau că administratorul pășunilor comunale, Primăria Comunei C. J., păstra folosința terenului și se obliga, împreună cu inculpații autori principali, să presteze mai multe tipuri de lucrări, în esență, să întrețină în continuare aceste terenuri.
În baza unei analize judicioase a probatoriului administrat de către Curtea de apel, se constată că niciuna dintre acuzații nu este justificată, nici obiectiv și nici subiectiv.
Deși toată documentația necesară accesării și finanțării solicitării a fost conformă cu prevederile legii, fiind verificată și aprobată anual de reprezentanții părții civile APIA, Curtea de apel constată că în opinia Parchetului depunerea unor contracte intitulate de părți contracte de închiriere, dar care prin prisma clauzelor reprezenta voința concordantă a părților (Primăria Comunei C. J. și inculpații) să folosească împreună pășunile comunale prin prestarea lucrărilor la care s-a angajat, urmând ca contravaloarea acestor lucrări să fie achitată din subvențiile obținute de inculpații autori principali, a fost suficientă pentru a se considera că toate aceste contracte sunt nelegale și actele subsecvente depuse la APIA sunt false pentru simplul motiv că inculpații autori principali nu ar fi utilizat pășunile comunale și astfel am fi în ipoteza unei fraude ce antrenează răspunderea penală pentru infracțiunea prev. de art. 18 ind. 1 din Legea nr.78/2000, pentru echivalentul întregii sume.
Constată astfel Curtea că ceea ce se poate reproșa din perspectiva unei acuzații este aceea că începând cu anul 2007 unitatea administrativ teritorială ( în speță Primăria C.J.) nu putea beneficea de subvențiile din fondurile Europene, subvenții APIA, iar ca urmare a încheierii acestor contracte denumite impropriu contracte de închiriere, dar cu un conținut atipic, deși suprafațele de teren aparținând Primăriei Comunei C. J. au fost folosite și exploatate conform cerințelor, atât de inculpați prin faptul că animalele lor au păscut, împreună cu animalele sătenilor date în grija ciobanilor, urmând ca contravaloarea acestor lucrări să fie achitată din subvențiile obținute de inculpații autori principali și au respectat întocmai condițiile contractuale, ar fi obținut pe nedrept aceste fonduri europene, producând astfel un prejudiciu, pe care APIA îl reclamă la toată valoarea subvențiilor acordate.
În contextul acestor infracțiuni cu un anume grad de specificitate, Curtea consideră că este necesar să evidențieze distincția dintre abatere, neregulă și fraudă în materia fondurilor europene, având în vedere consecințele specifice ale incidenței fiecăreia dintre acestea nu doar asupra drepturilor părților ci, implicit, asupra bugetului Uniunii Europene, a donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale.
În același sens este și jurisprudența ICCJ care prin Decizia nr. 170/A din 6 iulie 2024 a arătat cu titlu de principiu următoarele:
”În cazul infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene este necesar să existe o abatere de la legalitate/conformitate/regularitate în raport cu angajamentele legal încheiate, care doar în prezența prejudiciului sau a potențialității lui constituie neregulă (abatere +prejudiciu) și, mai departe, pentru a fi fraudă, este necesar ca prin respectiva neregulă beneficiarul să fi indus (urmărit să inducă) în eroare finanțatorul, iar prin prisma impactului financiar produs și a elementelor de proporționalitate/necesitate, tragerea la răspundere penală să fie instrumentul adecvat și necesar atingerii scopului de bună gestionare a finanțării, respectiv prevenire sau recuperare a prejudiciului.
Conceptul de neregulă folosit de O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora este foarte larg, putând acoperi toate ipotezele de incriminare ale infracțiunilor vizând utilizarea fondurilor europene. În acest context, este relevantă distincția dintre noțiunile de abatere, neregulă și fraudă, având în vedere consecințele specifice ale incidenței fiecăreia dintre acestea.
Orice „fraudă” reprezintă o „neregulă”, însă nu orice „neregulă” constituie „fraudă” astfel încât să antreneze răspunderea penală pentru infracțiuni contra intereselor financiare ale UE sau a bugetelor din fondurile publice. Putem vorbi despre fraudă doar atunci când avem de a face de o neregulă intenționată.
Totodată orice neregulă din domeniul utilizării fondurilor europene este o abatere, însă nu orice abatere este o neregulă. Distincția dintre noțiuni este la nivelul gravității încălcării normei și impactului financiar al încălcării.
În cazul în care obiectivul proiectului a fost atins, o abatere constatată pe parcursul acestuia (în cauza de față o eroare de crotaliere, respectiv necorespondența dintre fișele individuale ale familiilor de albine și plăcuțele de identificare a stupilor) nu poate fi calificată drept neregulă și cu atât mai puțin fraudă, deoarece lipsește prejudiciul sau potențialitatea lui.
Raționamentul primei instanțe, precum că, atunci când se constată o abatere de la normele care reglementează proiectele cu fonduri europene, există per se un prejudiciu sau un potențial prejudiciu, este greșit. Dacă distincțiile anterior arătate dintre abatere, neregulă și fraudă ar fi fără semnificație juridică și orice abatere este/ar fi o fraudă, atunci nu s-ar mai fi justificat identificarea și definirea diferențiată, iar abaterea ar fi fost caracterizată direct fraudă. ”
Am arătat mai sus, din considerentele expuse de Înalta Curte în decizia antemenționată că: dacă orice fraudă reprezintă o neregulă, însă nu orice neregulă constituie fraudă astfel încât să antreneze răspunderea penală pentru infracțiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene sau a bugetelor din fondurile publice; pentru ca o neregulă să fie considerată fraudă aceasta trebuie să fie săvârșită cu rea intenție, iar pentru a stabili dacă orice neregulă intenționată este fraudă, două aspecte sunt esențiale: cel care ține de intenția beneficiarului de a-l frauda (induce în eroare) pe finanțator, precum și aspectul ce ține de proporționalitate, prin raportare la elementele de ansamblu ale cauzei și aptitudinea de a atinge scopul urmărit de prevenire/recuperarea prejudiciului prin celelalte mijloace expres reglementate de legislația extrapenală incidentă în materia fondurilor, respectiv pe cale administrativă sau contractuală.
Aceste distincții sunt, în mod evident, necesare cu atât mai mult cu cât din punct de vedere terminologic atât aria de cuprindere a noțiunii de neregulă (orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul...) cât și acțiunile ce constituie elemente de tipicitate ale infracțiunii prev. de art. 18 ind. 1 din Legea nr.78/2000 (folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete [apare că orice folosire sau prezentare, fără a distinge în raport de pondere], dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul...) sunt foarte largi, fiind folosiți termeni generali, fără nicio circumstanțiere.
În acest context, Curtea evidențiază jaloanele fixate prin orientările oferite de organismele Uniunii Europene, cât și prin jurisprudența Curții Constituționale în ceea ce privește componenta de necesitate, proporționalitate, respectiv ultima ratio, cu referire la recurgerea la instrumentele penale pentru refacerea echilibrului în ipoteza unei fapte ilicite, inclusiv a celor care se referă la gestiunea fondurilor europene.
În primul rând, reținem că, așa cum s-a evidențiat anterior, granița dintre fraudă și neregulă este extrem de sensibilă. Întrucât norma de incriminare (art. 18 ind. 1) nu circumstanțiază, pare că orice folosire/prezentare a unui document/declarație chiar incomplet(e) sau inexact(e), dacă generează obținerea pe nedrept de fonduri, este infracțiune.
Caracteristica de generalitate a reglementării este regăsită și în privința noțiunii de neregulă, aceasta fiind orice abatere de la legalitate/regularitate/conformitate dacă prejudiciază sau poate prejudicia bugetul UE și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.
În al doilea rând, așa cum rezultă atât din legislația internă, cât și din normele Uniunii, consecințele constatării unei nereguli, cu atât mai mult a unei fraude, sunt considerabile asupra bugetului statului beneficiarului programului/proiectului. Se aplică corecții financiare, ceea ce semnifică excluderea totală/parțială de la finanțarea de fonduri europene și recuperarea sumelor de către Comisa Europeană de la bugetul intern, iar in cazul fraudei (când este vorba despre infracțiune), prejudiciul se repară cu mare întârziere. Prin urmare, calificarea corectă a acestor acte/fapte prezintă o importanță deosebită și din această perspectivă.
În al treilea rând, atunci când sunt în analiză astfel de evaluări, chiar Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul subliniază nevoia respectării principiului proporționalității. Potrivit art.85 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr.1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013, „atunci când ia o decizie cu privire la o corecție financiară, Comisia respectă principiul proporționalității, ținând seama de natura și de gravitatea încălcării legislației aplicabile și de implicațiile financiare ale acesteia pentru bugetul Uniunii”, aspect regăsit și în O.U.G. nr.66/2011, în art. 2 lit. n). Prin urmare, doar în astfel de circumstanțe se aplică corecțiile financiare.
Revenind în zona fraudei, respectiv în zona penală, reținem că scopul urmărit de legiuitor prin instrumentele de drept penal este acela de a apăra ordinea de drept, de a apăra valorile sociale specifice domeniului reglementat.
Măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare și să respecte un just echilibru între interesul public și cel individual, iar legea penală să fie, din această perspectivă, ultima ratio.
Curtea Constituțională a subliniat că, din „perspectiva principiului ultima ratio în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancțiunea penală” (Decizia nr.405/15 iunie 2016, par. 69; Decizia nr.392/ 6 iunie 2017 par. 53; Decizia nr.176/ 22 martie 2022 par. 31-32; Decizia nr.283/17 mai 2023).
În coordonate asemănătoare, în Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor către o politică a Uniunii Europene în materie penală: asigurarea punerii în aplicare eficace a politicilor Uniunii Europene prin intermediul dreptului penal, COM/2011/0573, la pct. 2.2.1 - Necesitate și proporționalitate - dreptul penal ca măsură de ultimă instanță (ultima ratio) - se precizează că "anchetele și sancțiunile penale pot avea un impact semnificativ asupra drepturilor cetățenilor și au un efect stigmatizant. Prin urmare, dreptul penal trebuie să rămână întotdeauna o măsură la care se recurge în ultimă instanță. Prin urmare, legiuitorul trebuie să analizeze dacă alte măsuri decât cele de drept penal, de exemplu regimuri de sancțiuni de natură administrativă sau civilă, nu ar putea asigura în mod suficient aplicarea politicii și dacă dreptul penal ar putea aborda problemele mai eficace.”
Legiuitorul a reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghii pentru înlăturarea consecințelor unor fapte care, potrivit reglementării penale se pot circumscrie unei infracțiuni, dar în privința cărora trebuie evaluat gradul de intensitate/gravitate pentru a stabili dacă este necesară aplicarea unei pedepse.
Altfel spus, chiar dacă o anumită faptă este incriminată infracțiune, nu orice acțiune sau inacțiune a persoanei care se circumscrie calităților cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârșite, trebuie încadrată în sfera normei de incriminare.
Așa cum a subliniat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, sarcina aplicării principiului ultima ratio revine nu doar legiuitorului, ci și instanțelor de judecată chemate să aplice legea (Decizia nr.405/15 iunie 2016; Decizia nr.392/ 6 iunie 2017; Decizia nr.283/17 mai 2023).
Atribuțiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situațiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din inițiativă. Astfel, în activitatea sa de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în acest domeniu (par.89 din Decizia nr.283/17 mai 2023).
În limitele acestor jaloane, rolul instanțelor de judecată în cazul infracțiunilor cu un astfel de potențial de interpretare, este de a delimita comportamentul cu semnificație penală față de cel care, deși privit strict, s-ar putea încadra în sfera normei de incriminare, totuși nu va fi urmărit să provoace daune intereselor financiare ale UE, iar abaterea de la legalitatea sau conformitatea normelor să fie una minoră, fără impact financiar și justificată, pe alocuri, și de complexitatea cadrului legislativ și instituțional, de regulile specifice fiecărui program/proiect de finanțare, așa încât, aplicând la proiect, să fi generat (chiar propriei-i situații) mai multe probleme decât ar fi rezolvat cu ajutorul finanțării.
Jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului stabilește că, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație (Decizia nr.649/15 decembrie 2022, Hotărârea pronunțată de CEDO în Cauza Cantoni c Franței, par. 31). De asemenea, instanța europeană a statuat în mod constant că destinatarul normei trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele respective, consecințele pe care o acțiune dată le poate avea. Acele consecințe nu trebuie neapărat să fie previzibile cu certitudine absolută. Deși certitudinea este de dorit, aceasta poate avea drept consecință o rigiditate excesivă, iar legea trebuie să fie capabilă să țină pasul cu evoluția circumstanțelor. În consecință, numeroase legi sunt formulate inevitabil în termeni care, într-o mai mare sau mai mică măsură, sunt vagi și ale căror interpretare și aplicare constituie chestiuni de practică (Hotărârea CtEDO în Cauza Perincek împotriva Elveției, par.133).
Revenind la datele speței, în lumina considerațiilor anterioare, Curtea trebuie să stabilească dacă mențiunile inexacte ce vizează activitatea inculpaților în privința modului de încheiere a contractelor mai sus amintite, chiar prin prisma celor reținute de Parchet prin rechizitoriu ( cu nerespectarea prevederilor art.36 alin. (2) lit. c) și art.123 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr.215/2001, deoarece pentru închirierea pășunilor comunale și implicit pentru încheierea acestor contracte nu s-a organizat nicio licitație publică și nu s-a adoptat nicio hotărâre de consiliu local, fie pentru că ele conțineau împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul utilizării pășunilor, care au fost practic utilizate și de ceilalți săteni aspect adus la cunoștință conform actelor de la dosar, necorelarea numărului de casă privind domiciliul chiriașilor, în sensul că s-a trecut că aceștia locuiesc în apt.(...), ori ei locuiesc în case particulare și nu în apartamente) contracte de care ulterior s-au folosit pentru obținerea de subvenții de la A.P.I.A., se încadrează în noțiunea de abatere de la conformitatea/regularitatea cerințelor programului, sau constituie o neregulă, în sensul OUG 66/2011, ori chiar o fraudă, în sensul art. 18 ind. 1 din Legea nr.78/2000.
În cauza noastră, exploatarea terenurilor s-a realizat, lucrările asumate prin contractele încheiate ce fac obiectul judecății s-au îndeplinit, așadar nu avem un prejudiciu efectiv și nici potențial, și, prin urmare, nu există un impact financiar. Cu toate acestea, instanța de fond a calificat fapta drept fraudă motivând că încheierea contractelor antemenționate ar fi avut ca unic scop generarea posibilității de a obține subvenții agricole din partea APIA pentru acele suprafețe de pășune, în condițiile în care, începând cu anul 2007, acest lucru nu se mai putea face direct de către unitatea administrativ teritorială și că deși au fost respectate condițiile contractuale, inclusiv cele de exploatare conform verificărilor efectuate de reprezentanții APIA, inculpații persoane fizice în calitate de părți contractante nu au exploatat ei efectiv suprafețele de pășune, fiind angajați ai Primăriei Comunei C. J., dețineau animale, dar nu într-un număr care să necesite închirierea respectivelor suprafețelor de teren, iar scopul lor nu a fost acela de a utiliza efectiv pășunea închiriată.
Practic nu se impută inculpaților că în cererile de acordare a subvențiilor au declarat împrejurări necorespunzătoare adevărului, ci din contră au menționat în cuprinsul acestora că pășunatul suprafețelor de teren închiriate urma să fie asigurat, în concret, cu animalele tuturor crescătorilor de animale din localitățile aferente trupurilor de pășune. Astfel, se invocă o pretinsă cauză ilicită urmărită la încheierea acestor contracte, fără a se indica în concret ilicitatea cauzei, după cum reținem că aceste contracte nu au fost rezoluționate prin acordul părților, dar nici nu au fost anulate sau declarate nelegale de o instanță, bucurându-se de prezumția de legalitate și de circuitul lor în circuitul civil.
Deopotrivă însăși acuzarea, de altfel cum reiese și din materialul probator confirmă că lucrările au fost efectuate de către angajații Primăriei Comunei C. J. – printre care și cei doi inculpați, însă se susține că nu în virtutea contractelor ci a faptului că erau angajați ai primăriei), așa cum era stipulat în contracte. Scopul instituirii schemelor de sprijin a fost chiar acela de a asigura o bună gestionare a pajistilor, a întreținerii, curățării corespunzătoare a acestora și prin acestea o creștere a valorii lor economice printr-o mai bună includere a lor în circuitul economic și agricol prin construirea de drumuri de acces, adăposturi permanente sau sezoniere pentru animale, aducțiuni de apă, etc., iar prin contractele încheiate tocmai acest scop a fost urmărit care a și fost îndeplinit. Se constată astfel că acuzarea nu a susținut niciun moment faptul că banii astfel obținuți virați în contul Primăriei C.J. nu ar fi fost folosiți în scopul în care au fost acordați, ci doar că inculpații ar fi folosit contractele antemenționate, nefiind indicată nicio probă din care să rezulte că banii încasați de la APIA au fost folosiți în alt scop decât în cel pentru care s-au acordat.
În actul de inculpare nu se probează faptul că inculpații C.I., T.A.V. au prestat activități lucrative pe pășuni prin prisma atribuțiilor de serviciu, de vreme ce aceștia s-au obligat expres prin contractele încheiate să presteze în mod special anumite activități care vizau întreținerea pășunilor împreună cu Primăria, pentru inculpatul T. nefigurând în fișa postului vreo atribuție expresă în legătură cu pășunile, iar în fișa postului pentru inculpatul C. figurează la modul general atribuții care vizează curățarea acestora.
Astfel, martorii audiați în cauză, respectiv contabilele M.F., P.A.V., casiera B.M., consilierul local M.A., agentul agricol M.D.N., ciobanii H.F., care au prestat o serie de lucrări pe pășunile P.G. și C.C., L.I. și I.G., care au participat la lucrări de curățare pe Pășunea C.C., al doilea martor prestând același tip de lucrări și pe pășunea P.G., împreună cu inculpatul C.I., fiind plătiți de inculpatul T.A. cu bani proveniți din subvenții APIA, conform statului de plată pentru anii 2012-2013 depus la dosar în probațiune, martorul C.V., cabanier la cabanele de protocol ale Primăriei C.J. de pe pășunea C.C. în perioada anilor 2010-2014, au confirmat, că inculpații C.I. și T.A. au cosit cu cositoarea mecanică în fiecare an, au contribuit la reabilitarea drumurilor spre pășuni, au construit adăposturi pentru animale, troci, au săpat șanțuri, au contribuit la construcția și repararea a peste 15 podețe, au amenajat două izvoare pe pășunile închiriate de fiecare, au curățat pășunile de vegetație nedorită în cadrul campaniilor de primăvară, toamnă, utilizându-le inclusiv prin faptul că animalele lor au pășunat acolo, iar inculpatul C.A., de asemenea, a utilizat pășunea folosind-o cu animalele proprii. Aceste lucrări au fost efectuate în baza contractelor, mai ales că erau prestate și peste programul normal de lucru de 8 ore, până seara, împreună cu Primăria, chiar în zilele de sâmbătă, conform depozițiilor martorilor, neputându-se disocia, activitatea demisă de aceștia în baza atribuțiilor de serviciu, de cea depusă în baza contractelor, evidențiată în mod particular , conform clauzelor contractuale comune.
Faptul că Primăria Comunei C. J. s-a implicat în furnizarea de unelte, de exemplu motocositoare sau a încheiat unele contracte de prestări servicii cu unele firme, de exemplu cu S.C. F. T. S.R.L. R., care aveau utilajele grele necesare pentru astfel de lucrări de anvergură, cum ar fi reabilitarea drumurilor care duceau înspre pășuni sau pe pășuni/forestiere, constituie o obligație impusă chiar prin clauzele contractuale, instituția dispunând de utilajele necesare pentru a face orice tip de lucrări pe pășune, obligându-se chiar prin contract să le pună la dispoziția inculpaților și să presteze toate tipurile de lucrări necesare pentru întreținerea acestora în bune condiții, alături de el, fiind lipsit de relevanță cine a contractat lucrările, inculpații sau Primăria, ca instituție publică, cât timp acestea se efectuau împreună cu inculpații, conform contractului.
În acest caz, ne aflăm în situația cel mult a unei abateri de la conformitate/regularitate în raport cu angajamentele legal încheiate, dar această abatere nu poate fi calificată neregulă și, cu atât mai puțin, fraudă.
Simpla constatare a unei abateri nu atrage automat concluzia că suntem în prezența unei nereguli, deoarece lipsește prejudiciul sau potențialitatea lui.
Tot ceea ce interesa APIA, așa cum a arătat explicit în fata instanței și martorul D.E.O., era că terenurile care formau obiectul schemei de plată să fie întreținute în bune condiții agricole și de mediu, fapt care s-a întâmplat, motiv pentru care toți funcționarii APIA au aprobat an de an cererile inculpaților, găsindu-le perfect legale, în acord cu legislația și cu regulamentele europene în materie de subvenții, inclusiv folosirea subvenției integral la plata chiriei era o chestiune care nu interesa partea civilă APIA, cât timp terenurile sau pășunile comunale erau întreținute corespunzător. Prin urmare, și din acest punct de vedere nu ne aflăm în prezenta vreunei fraude, subvențiile fiind obținute în mod legal și folosite, în scopul declarat de solicitanți.
De asemenea, controalele efectuate în teren ori strict pe baza actelor prezentate în legătură cu sumele solicitate pe parcursul campaniilor agricole ce fac obiectul acuzației și prin utilizarea celor cinci contracte reținute în rechizitoriu ca fiind întocmite nelegal nu au fost contestate de reprezentații părții civile APIA, care au aprobat schemele de sprijin, au stabilit aplicabilitatea lor și au emis în final ordinele de plată în baza cărora au fost acordate subvențiile pretinse în prezent cu titlu de despăgubiri. Condițiile îndeplinirii cerințelor legale a cererilor de plata a subvențiilor acordate pe scheme de sprijin directe pentru agricultură din fondurile europene, în speță pentru întreținerea și exploatarea pajiștilor au fost apreciate de reprezentații APIA ca fiind îndeplinite anual, eligibile și admisibile la plată, nefiind identificate cu ocazia controalelor nicio încălcare a normelor de acordare a finanțărilor din fonduri nerambursabile pentru agricultură, nici sub aspectul documentelor depuse, dar mai ales nici sub aspectul neîndeplinirii obligațiilor de întreținere și exploatare a terenurilor.
Prin urmare prejudiciul apare ca fiind inexistent și din această perspectivă, de vreme ce documentele care au stat la baza acordării fondurilor europene au fost analizate și au trecut prin filtrul de control sub aspectul admisibilității cererilor, al eligibilității lor, inclusiv verificarea îndeplinirii obligațiilor, iar emiterea ordinelor de plată a fost succesiv efectuată de către însăși partea civilă APIA. În lipsa oricăror condiții de legalitate privind modul de încheiere a contractelor la care acuzarea face referire (lipsa organizării vreunei licitații publice, lipsa unei hotărâri a consiliului local, etc.) se impuneau a fi complinite și/sau respinse la aprobarea plăților chiar de către reprezentanții părții civile APIA în virtutea atribuțiilor, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, potrivit art. 7 alin. 5 din O.U.G. nr. 125/21.12.2006, în vigoare la data încheierii primelor contracte din data de 7 mai 2007, partea civilă APIA stabilea documentele doveditoare privind utilizarea terenului pentru care fermierul solicită sprijin și care trebuiau depuse odată cu cererea de plată pe suprafață, prin Ordinul subsecvent nr. 246/23.04.2008 precizându-se, la art. 4 , că singurul document obligatoriu care probează utilizarea terenului agricol este, în cazul din speță contractul de închiriere deci nu trebuiau depuse alte documente decât facultativ, la solicitarea angajaților APIA, precum adeverință din care să rezulte poziția în Registrul Agricol și nr. de animale pe specii și categorii, copie după documentele de întreținere pășune. Toate acestea se depuneau, după caz, la întocmirea solicitării de plată sau ulterior, la cererea reprezentanților Apia.
Odată cu intrarea în vigoare a Ordinului nr. 118/3 martie 2009 pentru modificarea și completarea Ordinului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, valabil la data încheierii următoarelor contracte din 9.09.2009, contractul de închiriere proba doar dreptul de folosință, nu și utilizarea terenului în sine, conform art. 4 modificat, iar la acesta se anexau și alte documente necesare, respectiv, copie după cârdul exploatației/ document de identificare a exploatației/ sau, în cazul din speță, după cardurile exploatației, fiind mai mulți deținători de animale, în afara inculpaților, după documente care atestau efectuarea lucrărilor pe pășune și /sau declarație pe proprie răspundere privind pășunatul cu animale, lucrări de curățare, cosire etc., însă și aceste documente nu se depuneau din proprie inițiativă de solicitanți, ci se cereau de reprezentanții APIA în teritoriu, care trebuiau să sesizeze orice nereguli, obligații care le reveneau, pentru verificarea acestor documente, cererile de plată și să constate eventuale nereguli, chiar și numai lecturându-le ori vizualizându-le, așa cum se stipulează la art. 3 ind. 2 alin. 2 literele d și e din Legea nr. 1/2004 introdus prin O.U.G. nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea APIA.
De altfel, inclusiv la Capitolul III din Angajamente și Declarații la formularele tipizate ale cererilor se arată că în cazul oricăror suspiciuni de fraudă sau nereguli, APIA va lua măsuri de recuperare a sumelor, acționării în instanță a fermierului, nu va acorda sprijinul, verifică temeinic informațiile din cerere și documentele anexate sau solicită alte documente suplimentare în orice moment, informează fermierul să își retragă total sau parțial cererea dacă constată nereguli, obligații stabilite în sarcina funcționarilor implicați în verificarea cererilor și a documentației anexate.
Conform art. 3 ind. 2 alin. 2 literele d, e și i din Legea nr. 1/16.02.2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, introdus prin O.U.G. nr. 76/2008 Agenția primește, înregistrează si verifică cererile de plată și documentele anexate, autorizează plata în urma verificării cererilor de plată și a documentelor anexate sau înștiințează beneficiarii cu privire la eventualele nereguli sesizate, în vederea soluționării acestora, verifică prin controale tehnice, contabile și administrative beneficiarii și organismele de punere în aplicare și informează Comisia Europeană în cel mai scurt timp cu privire la controalele planificate si efectuate, precum și asupra rezultatelor obținute în urma măsurilor de verificare și control.
O definiție legală a tipurilor de controale, însă cu titlu general, este prevăzută în Ordinul nr. 152/26.02.2004 privind stabilirea termenilor de referință pentru organizarea și funcționarea Sistemului Integrat de Administrare și Control, componentele acestui sistem fiind, conform Ordinului enunțat, o bază de date informatizată, un sistem de identificare a parcelelor agricole, un sistem de identificare și înregistrare a drepturilor de plată, cererile de sprijin, sistemul integrat de control, sistemul unic de identificare a fiecărui agricultor care a depus cerere de sprijin și sistemul de identificare și înregistrare a animalelor.
Prin urmare, în accepțiunea legii, este vorba de un sistem complex, format din controlul administrativ al cererilor și controlul pe teren.
Controlul administrativ al cererilor de sprijin constă în verificarea lor prin detectarea neregulilor, folosind mijloacele administrative, inclusiv teledetectia, iar controlul pe teren constă în verificarea la fața locului a conformității cu realitatea informațiilor din cererea de sprijin, uneori apelându-se și la controale încrucișate care constau în detectarea automată a neregulilor folosind mijloace computerizate în vederea analizării întrunirii condițiilor de eligibilitate. Aceste verificări nu sunt unele formale, după cum rezultă chiar din economia textelor enunțate, ci sunt menite să depisteze orice nereguli în obținerea și folosirea subvențiilor. Acest fapt e întărit și în Regulamentele C.E. care au prioritate față de legislația internă, de altfel edictată pe baza acestora, respectiv Regulamentul CE nr. 885/2006 al Comisiei în ceea ce privește autorizarea agențiilor de plăți și a altor entități, precum și lichidarea conturilor FEGA și FEADR care în Anexa I, Condiții de Autorizare, pct. 2 Activități de Control, prevede că Agenția de Plată stabilește procedurile primirii, înregistrării și tratării cererilor, precum si o descriere a tuturor documentelor care trebuie utilizate, iar orice agent responsabil de ordonanțare dispune de o listă de control detaliată a verificărilor pe care trebuie să le efectueze. Acesta alătură documentelor justificative care însoțesc cererea o atestare în care certifică faptul că au fost efectuate aceste controale. În plus, se certifică faptul că activitatea a fost revizuită de un cadru superior.
Deci, o cerere de plată se ordonanțează numai după ce se realizează un număr suficient de controale menite să verifice dacă aceasta e conformă cu normele comunitare și acestea includ controalele prevăzute de regulamentul care reglementează măsura specifică în temeiul căreia se solicită ajutorul , precum si controalele care au ca obiect prevenirea și depistarea oricărei fraude sau nereguli. Conducerea Agenției este informată periodic și în timp util, asupra rezultatelor controalelor efectuate, astfel încât să se poată estima dacă au fost efectuate controale suficiente înainte de depunerea unei cereri.
Art. 23 din Regulamentul CE nr. 79(...) al Comisiei, care se referă și la Sistemul Integrat de Gestionare și Control, prevede în Titlul III, la Capitolul Controale, art. 23, faptul că aceste controale administrative și la fata locului se efectuează astfel încât să asigure o verificare eficientă a respectării condițiilor de acordare a ajutoarelor și a cerințelor, normelor aplicabile în materie de eco-condiționare, iar la articolul 24 se arată că aceste controale administrative sunt menite, printre altele, să verifice existenta drepturilor la plată și eligibilitatea pentru ajutor.
Acest control, în accepțiunea APIA, se face de către un angajat al instituției, după ce responsabilul de dosar, căruia îi este repartizat dosarul în faza incipientă, solicită toate documentele necesare tipului de sprijin respectiv de la beneficiarul subvențiilor și le verifică în vederea depistării oricărei nereguli. Apoi se întocmește un proces-verbal pentru controlul vizual în care trebuie să constate că dosarul este complet, că există toate documentele necesare și dacă e cazul, să se depună alte acte în completare, face demersuri în acest sens si pune în vedere beneficiarului subvenției să le depună, fapt care atestă, din nou, că acesta nu e un control pur formal, ci, dimpotrivă, constituie o reverificare a cererii si a documentelor care deja constituie dosarul de subvenție.
Pe lângă cei doi funcționari, există si alții, responsabili de autorizare, care efectuează controale și supracontroale administrative sau de sistem, care, din nou, presupun o reverificare a cererii și a tuturor documentelor depuse de solicitantul subvenției și întocmesc un proces-verbal în acest sens, scopul final fiind același, de depistare a oricăror nereguli din controalele anterioare sau a oricăror lipsuri la nivel de documentație, referitor la suprafețele și animalele declarate, prin confruntare cu bazele de date indicate mai sus și cu verificările anterioare efectuate de alți funcționari.
Importanța acestui control administrativ a fost subliniată și de martorii audiați din cadrul APIA în primul ciclu procesual, la Tribunalul Harghita, C.P.F. care a susținut că se verifica existența documentelor necesare, iar dacă numărul de animale declarat nu era conform, sistemul informatic al APIA, implementat încă din anul 2007, dădea erori la finalizarea dosarului, fapt reiterat și de martorul A.M. care a efectuat controlul administrativ.
Mai există și ultimul palier însă tot în cadrul celor care autorizează plata, funcționarii care întocmesc Deciziile de plată și avizează plata subvențiilor solicitate, aceștia trebuind să se asigure, anterior stabilirii cuantumului plăților, că cererea de plată și documentele justificative ale acesteia au fost analizate și controlate, respectiv supracontrolate administrativ și la fata locului, acestea întrunind condițiile necesare tipului de sprijin solicitat, aspect care rezultă chiar din conținutul acestor Decizii de plată aflate la dosar. Prin urmare și funcționarii aflați pe acest ultim palier, efectuează o reevaluare a dosarului întocmit solicitantului, tocmai pentru a nu exista nereguli sau suspiciuni care ar împiedica obținerea subvențiilor,
Prin prisma legislației naționale și îndeosebi europene invocate aceste verificări nu sunt unele formale, ci sunt menite să depisteze orice nereguli în obținerea și folosirea subvențiilor, având în vedere faptul că APIA stabilea care sunt documentele doveditoare anexate cererilor de plată, efectua controale și supracontroale administrative ale documentației depuse, și la fața locului, având acces nelimitat la toate bazele de date în acest scop, aceeași cerere și aceleași documente fiind procesate și verificate de mai multe persoane din cadrul Centrului local, apoi la nivel de județ, de unde se eliberau Deciziile de plată.
Sintetizând, Curtea reține că pentru infracțiunile împotriva intereselor financiare ale UE (art. 18 ind. 1 și urm. din Legea nr.78/2000) este necesar să existe o abatere de la legalitate/conformitate/regularitate în raport cu angajamentele legal încheiate, care doar în prezența prejudiciului sau a potențialității lui constituie neregulă (abatere+prejudiciu) și, mai departe, este necesar ca prin respectiva neregulă beneficiarul să fi indus (urmărit să inducă) în eroare finanțatorul, iar prin prisma impactului financiar produs și a elementelor de proporționalitate/necesitate, tragerea la răspundere penală să fie instrumentul adecvat și necesar atingerii scopului de bună gestionare a finanțării, respectiv prevenire sau recuperare a prejudiciului. În cauza pendinte, avem o abatere ( Primăria Comunei C. J. începând cu anul 2007 nu putea obține subvenții agricole din partea APIA pentru suprafețele de pășune, încheind contracte cu persoane fizice prin care s-au angajat alături de unitatea administrativ teritorială să efectueze lucrări de amenajare a pășunii, dotare cu utilaje agricole (tractor, MIG-3,5, GRAPA), lucrări de supraînsămânțări, curățiri, împrăștiat îngrășăminte naturale și chimice, construirea de fântâni și puncte pentru adăpatul animalelor, construirea unor adăposturi pentru animale, conform situației de lucrări anexate, urmând ca subvențiile obținute să fie virate în contul Primăriei, pășunatul fiind realizat de mai mulți deținători de animale, în afara inculpaților, încheierea contractelor cu nerespectarea unor prevederi legale-în speță imputându-se că pentru încheierea contractelor nu s-a organizat nicio licitație publică și nu s-a adoptat nicio hotărâre de consiliu local-conform prevederilor art.36 alin. (2) lit. c) și art.123 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr.215/2001 ) însă aceasta nu a produs un prejudiciu, este o abatere minoră care poate/putea fi remediată prin instrumentele oferite de legislația specifică în materia fondurilor europene, prin pârghii extrapenale. Evaluând comportamentul inculpaților Curtea consideră că este unul fără semnificație penală și, chiar privit de o manieră strictă, este evident că aceasta nu a urmărit să provoace daune intereselor financiare ale UE, abaterea fiind minoră, fără impact financiar.
În continuare, Curtea reține că nu este îndeplinită în cauză nici cerința relei credințe a inculpaților autori ai infracțiunii prev. de art. 18 ind. 1 din Legea 78/2000.
Inculpații au fost convinși de deplina legalitate a demersurilor lor, demersuri care au avut aprobarea constantă a autorității de control și coordonare- partea civilă APIA, prin toți reprezentanții locali și zonali. În plus, nici Curtea de Conturi nu a constatat vreo nelegalitate a contractelor încheiate de inculpații în cauză. Inclusiv din procesul- verbal de constatare întocmit de Camera de Conturi Mureș la data de 12.10.2012, solicitat și de către Tribunalul Alba, rezultă că aceste contracte care formează obiectul cauzei și veniturile rezultate în urma lor au fost înregistrate în contabilitatea instituției la capitolul ”Venituri proprii”, fiind înscrisă în mod cert întreaga suprafață de pășune comunală în discuție, doar că, s-a omis calcularea unei taxe pe teren, taxă care a si fost evidențiată, inclusiv achitată ulterior aspect pe care a omis să îl precizeze . Prin urmare, cu atât mai mult, consilierii locali puteau vedea sursa acestor venituri și să o aprobe, ceea ce s-a și întâmplat de-a lungul anilor.
În același sens sunt și înscrisurile depuse de partea civilă APIA și depoziția responsabilului direct de dosarele de subvenții ale inculpaților C.A., T.A.V. și C.I., martorul D.E.O., care a reconfirmat legalitatea procedurilor de obținere a subvențiilor, inclusiv a contractelor încheiate, respectiv realitatea înscrisurilor depuse de fiecare inculpat anual, la solicitarea acestora, inclusiv întreținerea în bune condiții agricole și de mediu a pășunilor comunale, dovadă făcând rezultatele controalelor repetate efectuate de angajații APIA la fața locului.
Nu confirmă considerentele de fapt expuse prin rechizitoriu și preluate de către instanța de fond că sumele obținute cu titlu de subvenții ar fi fost folosite în interesul comunei sau că ar fi constituit fonduri suplimentare pentru bugetul comunei, demonstrând fără nicio putință de tăgadă, printr-un probatoriu testimonial și scriptic că o mare parte dintre acestea au fost utilizate pentru lucrări diverse pe pășunile comunale efectuate chiar de către inculpații T.A.V. și C.I., personal, prin urmare chiar în scopul pentru care au fost obținute și de către beneficiarii direcți ai subvențiilor, respectiv pentru întreținerea pășunilor comunale, inclusiv contul în care se depuneau o parte din subvenții, conform depozițiilor contabilelor M.F. și P.A.V. fiind destinat în mod prioritar bunei gospodăriri a pășunilor comunale .
Prin urmare subvențiile APIA nu au fost obținute pe nedrept de către inculpați, neputându-se reține că partea civilă APIA a fost indusă în eroare în calitate de autoritate competentă să decidă asupra acordării subvențiilor, iar exploatarea terenurilor s-a realizat, conform contractelor depuse de solicitanți și a documentelor solicitate, condiții de asemenea verificate și controlate tot de partea civilă, modul de utilizare a subvențiilor nu prezintă relevanță pentru partea civilă, însăși martorii angajați ai APIA audiați în cauză, respectiv D.E.O., S.M.D., respectiv C.P.F., M.I., A.M. specializați pe controale de teren , B.Ș., P.S., C.R. susținând că nu interesa APIA ceea ce făcea beneficiarul subvenției cu aceasta, ci prezintă interes doar utilizarea pășunilor, în sensul asigurării încărcăturii de animale necesare și a eligibilității suprafețelor, condiții pe deplin îndeplinite.
Cât privește cazul de achitare pe care își întemeiază Curtea soluția sub aspectul săvârșirii de către inculpații apelanți C.I. a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen. și T.A.V. a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., pentru care au fost trimiși în judecată și pentru care instanța de fond, după schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin încheierea din 18.06.2024 a dispus o soluție de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii termenului de prescripție, reținând în considerente vinovăția acestora ca urmare a solicitării de continuare a procesului penal în conformitate cu dispozițiile art. 18 Cod procedură penală, este cel prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală, apreciind că acesta este cel mai apropiat de situația concretă din speță, întrucât acoperă cel mai veridic situația în care fapta concret comisă nu este prevăzută de legea penală nici sub aspectul laturii obiective și nici a laturii subiective - respectiv în cazul în care fapta există în materialitatea ei, însă lipsește trăsătura esențială a infracțiunii ca aceasta să fie prevăzută de legea penală, Curtea constatând că din materialul probator administrat în cauză, nu reiese că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, sub aspectul laturii obiective (tipicitatea obiectivă)-nefiind identificate documente nelegale/false, existența unui prejudiciu și sub aspectul laturii subiective ( tipicitatea subiectivă)-nefiind îndeplinită nici condiția relei credințe impusă de textul incriminator al infracțiunii, concluzie desprinsă din situația de fapt și de drept, mai sus analizată pe larg.
Ca atare pentru aceleași rațiuni prezentate și la secțiunea precedentă, același temei de drept al achitării prev. de art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală îl va reține și în ceea ce îl privește pe inculpatul H.E. (decedat) sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale în raport de inculpatul C.I., 6 acte materiale în raport de inculpatul T.A.V. și 2 acte materiale în raport de inculpatul C.A.), prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., comise în concurs real, în condițiile art. 38 alin. (1) din C.pen.
Considerentele mai sus prezentate referitoare la acuzația privind instigarea la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, sunt pe deplin aplicabile. Așa cum am arătat potrivit art. 47 Cod penal, instigatorul este acea persoană care determină cu intenție (directă sau indirectă) o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală înainte ca aceasta din urmă să se fi decis să comită fapta și să fi început executarea activității infracționale. Instigarea trebuie să constea pe de o parte, în efectuarea unei activități concrete, obiectiv determinate, iar nu simple îndemnuri, sugestii, solicitări verbale, iar pe de altă parte, actele de determinare trebuie să se refere la comiterea unei/unor anumite fapte prevăzute de legea penală de către un anumit autor sau de către coautori determinați.
Actele de instigare nu pot reprezenta doar o activitate de stimulare, de îmboldire sau impulsionare, ci în realitate trebuie să fie vorba de o influențare insistentă, convingătoare de natură să îl facă pe autor să procedeze nemijlocit la săvârșirea faptei.
În speță, pe de o parte, raportat la materialul probator administrat, îndeosebi declarațiile martorilor, Curtea reține că simplele sugestii, solicitări verbale, cum este cazul concret din cauză, nu sunt suficiente pentru a crea acest proces de determinare a unei persoane de a săvârși o faptă prevăzută de legea penală.
De altfel, în rechizitoriu nu se descrie modalitatea concretă în care inculpatul H.E. i-ar fi instigat pe autorii principali ( C.I., T.A.V. și C. A. ) prin prezentarea circumstanțelor de timp, loc și mod în care ar fi întreprins acțiuni de instigare să încheie contractele din speță, nefiind descrisă în niciun fel prin raportare la fiecare contract și inculpat în parte, mijloacele cu caracter determinant de care ar fi uzat să-i convingă pe inculpații autori principali să semneze și să încheie fiecare contract în parte. Ori, pentru ca o acțiune să intre în sfera de incidență a instigării din punct de vedere al răspunderii penale, trebuie să se precizeze în concret cu referire la împrejurările anterioare, concomitente și posterioare în care s-a încheiat fiecare contract și cu fiecare inculpat, astfel încât să se stabilească dacă a generat în psihicul autorului hotărârea de a comite o faptă de natură penală.
Atitudinea inculpatului H.E., ținând seama și de contextul perioadei reținută în actul de acuzare, perioada anilor 2007-2010 când exista o incoerență legislativă în domeniul accesării fondurilor europene, chiar dacă nu se circumscrie sub aspectul laturii obiective activității infracționale a instigării, nu a fost nici una specifică relei credințe, fiind verosimilă și confirmată apărarea că ideea încheierii acestor contracte a fost insuflată în cadrul unor ședințe la nivelul consiliului județean unde s-ar fi discutat pe vremea respectivă pe tema subvențiilor APIA, despre faptul că primăriile nu pot obține subvenții pe pășunile comunale, însă pot închiria aceste terenuri unor persoane de încredere care ulterior să le vireze subvențiile obținute, iar martorii D.V.D., B.L.D., G.P., în calitate de primari și viceprimar, audiați în faza de judecată în fața Tribunalului Harghita cu confirmat că inclusiv primăriile la care activau au încheiat contracte de concesiune cu deținători de animale, iar valoarea redevenței din acestea sau a chiriei era stabilită procentual prin raportare la subvenția încasată sau reprezenta un cuantum din aceasta, apreciind-o ca fiind o soluție pentru bunăstarea comunei.
Pe de altă parte și comportamentul exterior al inculpatului relevă buna credința, aceste contracte fiind aduse la cunoștința publică, dar și în cadrul instituției fiind discutate prelungirea lor inclusiv la ședințele Consiliului Local, iar din procesul verbal de constatare întocmit de Camera de Conturi Mureș la data de 12.10.2012 rezultă de asemenea că aceste contracte și veniturile rezultate ( subvențiile obținute de inculpații autori) virate în conturile primăriei au fost înregistrate în contabilitate la secțiunea ”Venituri proprii”.
Nu în ultimul rând, materialul probator, după cum chiar prin rechizitoriu se confirmă, relevă că niciodată nu s-a ascuns proveniența sau destinația acestor sume cu titlu de subvenții APIA, ele s-au folosit în mod primordial conform scopului care a stat la baza solicitării lor, pentru întreținerea și exploatarea în bune condiții agricole și de mediu a pășunilor comunale.

*

VI. Cu privire la latura civilă, măsurile asiguratorii și dispoziția instanței de fond de desființare a înscrisurilor dispuse în cauză:
Sub aspectul laturii civile a cauzei, Curtea reține că potrivit ultimelor precizări din fața Curții de Apel, în acord cu Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 190/19.05.2025, partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) București a menționat că pretențiile civile solicitate sunt în cuantum total de 488.541, 81 lei reprezentând prejudiciul produs de inculpatul C.I. în campaniile 2007, 2009, 2010 și 2011 și de 147.683,02 lei reprezentând prejudiciul produs de inculpatul T.A.V. în campaniile 2007, 2009, 2010, 2011, 2012 și 2013, aferent și proporțional cu obiectul contractelor din cauză, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal, conform O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare.
Or, reținând considerentele soluțiilor de achitare dispuse prin prezenta, reținând ca temei de drept dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală sub aspectul săvârșirii de către inculpații apelanți C.I. și T.A.V. a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen. și a inculpatului H.E. sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale în raport de inculpatul C.I., 6 acte materiale în raport de inculpatul T.A.V. și 2 acte materiale în raport de inculpatul C.A.), prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., comise în concurs real, în condițiile art. 38 alin. (1) din C.pen., deoarece faptele concret comise nu sunt prevăzute de legea penală nici sub aspectul laturii obiective (tipicitatea obiectivă)-nefiind identificate documente nelegale/false, existența unui prejudiciu și nici sub aspectul laturii subiective ( tipicitatea subiectivă)-nefiind îndeplinită condiția relei credințe impusă de textul incriminator al infracțiunii, raportat și la dispozițiile art. 19 alin. 1 Cod procedură penală, care prevăd expres că acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, dat fiind particularitățile speței, Curtea are în vedere și dispozițiile art. 1357 alin. 1 și 2 Cod civil care reprezintă reglementarea generală a răspunderii delictuale și care prevăd: ,,cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Coroborând dispozițiile legale anterior citate, reiese că pentru atragerea răspunderii civile delictuale este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: săvârșirea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, material sau moral, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția, chiar sub forma celei mai ușoare culpe.
Relativ la existenta unei fapte ilicite reținem că fapta ilicită constă în acțiunea sau inacțiunea prin care, încălcându-se normele de drept obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei persoane. În cauză, faptele ilicite imputate inculpaților se referă la obținerea pe nedrept a unor fonduri prin folosirea unor înscrisuri false, fapte care nu au fost probate conform celor reținute în cadrul considerentelor sub aspectul laturii penale referitor la fiecare. Prin urmare, față de considerentele anterioare Curtea opinează că nu este întrunită cerința existenței unei fapte ilicite generatoare de prejudiciu, care în procesul penal ar fi fost chiar fapta prevăzută de norma de incriminare reținută în sarcina inculpaților și pentru care a fost exercitată acțiunea penală.
În acest sens Curtea arată că în cadrul procesului penal acțiunea civilă nu poate urmări decât acoperirea prejudiciului cauzat prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, orice altă faptă care nu face obiectul acestei acțiuni neputând fi reținută ca temei pentru angajarea răspunderii delictuale.
Raportat la cea de-a doua condiție, Curtea observă că vinovăția inculpaților ar consta în faptul că acțiunile lor au fost săvârșite cu intenție, aspect, de asemenea, nedovedit prin probele coroborate în soluționarea acțiunii penale, cu atât mai mult cu cât, în cazul răspunderii civile delictuale, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Chiar dacă soluționarea laturii civile în cauză este guvernată de dispoziții speciale față de specificul finanțării acordate, totuși nici chiar în cuprinsul acestor norme nu se omite necesitatea limitării întinderii reparației în mod proporțional cu paguba cauzată.
Astfel, art. 17 din O.U.G 66/2011, act normativ care reglementează activitățile de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire și de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, prevede că orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității. Prin legislația specială nu se creează o formă de răspundere necorelată cu întinderea reală a prejudiciului cauzat, principiul reparării integrale neavând semnificația acoperirii unui prejudiciu mai mare decât cel efectiv cauzat.
Curtea opinează că, față de particularitățile cauzei, retragerea sprijinului financiar nu poate opera deoarece ar echivala cu impunerea restituirii unei sume care nu face obiectul prejudiciului generat de fapta ilicită. Or, retragerea sprijinului financiar trebuie să opereze ținând seama de dispozițiile art. 17 din O.U.G 66/2011 și anume proporțional cu suprafețele pentru care s-au constatat nereguli, iar cu privire la celelalte suprafețe care au fost folosite/exploatate efectiv și asupra cărora s-au depus înscrisuri conforme, doar dacă ab initio nu întrunea condițiile de obținere inițială a finanțării.
Astfel, reținând că inculpații au desfășurat în realitate activitățile agricole în considerarea cărora s-a acordat sprijinul financiar, nefiind identificate cu ocazia controalelor reprezentanților părții civile nicio încălcare a normelor de acordare a finanțărilor din fonduri nerambursabile pentru agricultură nici sub aspectul documentelor depuse, dar mai ales nici sub aspectul neîndeplinirii obligațiilor de întreținere și exploatare a terenurilor, are ca și consecință lipsa unei creanțe bugetare rezultate din neregulile constatate. Din punct de vedere al regimului noțiunii de „neregulă”, astfel cum s-au constatat în prezenta cauză, Curtea reține că această noțiune a fost definită inițial prin O.G. nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare și ulterior în O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenire, constatare și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.
Potrivit art. 2 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr.79/2003, modificat prin art.1 pct.2 din Ordonanța Guvernului nr.20/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.613 din 20 august 2008, „a) neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al Comunității Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită”.
Potrivit art.2 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 „neregulă este orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.” Această definiție reprezintă o preluare a prevederilor art. 1 alin.(2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr.2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 23 decembrie 1995, potrivit cărora „Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate”, precum și a celor ale art.2 pct.7 din Regulamentul (CE) al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul de Dezvoltare Regională, Fondul Social și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr.1260/1999, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene din 31 iulie 2006, potrivit cărora „neregularitate înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general”.
În prezenta cauză Curtea nu a constatat existența unor nereguli, în sensul prevederilor legale de mai sus, constând în prezentarea de către inculpații a vreunor documente false, respectiv cu conținut nereal sau inexact, comportamentul inculpaților fiind unul fără semnificație penală și, chiar privit de o manieră strictă, nu au urmărit să provoace daune intereselor financiare ale UE, obiectul acuzației demonstrând că ne aflăm cel mul în situația unei abateri de la conformitate/regularitate în raport cu angajamentele legal încheiate, dar această abatere nu poate fi calificată neregulă, fiind fără impact financiar.
În consecință în temeiul art. 397 alin. (1) din C.proc.pen., art. 1357, art. 1381 din C.civ., art. 12¹ din OUG 125/2006 și art. 17 din OUG 66/2011, va respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) București în contradictoriu cu inculpații C.I. T.A.V. și H.E. acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente UAT Comuna C. J..

*

În continuare, Curtea, văzând soluțiile principale, dar și adiacente, laturii penale și cele ale laturii civile, va evalua, în continuare, utilitatea, respectiv necesitarea măsurilor asigurătorii instituite în cauză încă din cursul urmăririi penală față de inculpații C.I., T.A.V. și H.E.. Astfel, reține că măsurile asiguratorii dispuse pentru faptele proprii ale inculpaților C.I. și T.A.V. în calitate de autori și H.E. în calitate de instigator pentru infracțiunile de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art. 18¹ alin 1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., reținută în sarcina fiecărui inculpat nu mai sunt necesare în raport cu scopul decelat la momentul instituirii lor, respectiv asigurarea acoperirii prejudiciului produs prin comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.
În consecință, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C.proc.pen., va ridica măsurile asigurătorii dispuse față de inculpații T.A.V., C.I. și H.E. prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș din data de 14.05.2015, în dosarul de urmărire penală nr.109/P/2012.

*

În continuare, reținând că instanța de fond, a dispus desființarea următoarelor înscrisuri, respectiv: cererea formulată în data de 10.05.2007 de inculpatul C.I., de completare a cererii de plată înregistrată sub nr. (...); cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul C.I.; cererea formulată de inculpatul C.I. în data de 25.05.2010, de completare a cererii unice de plată înregistrată sub nr. (...); declarația de eligibilitate din 25.05.2010, dată de inculpatul C.I.; cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul C.I.; declarația de eligibilitate din 01.04.2011, dată de inculpatul C.I.; cererea completare a cererii de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007, înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul T.A.V.; cererea din data de 13.05.2009, de completare a cererii unice de plată pe suprafață 2009, înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul T.A.V.; cererea din data de 25.05.2010, de completare a cererii unice de plată pe suprafață 2010, înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul T.A.V.; declarația de eligibilitate dată de inculpatul T.A.V. în 25.05.2010; cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul T.A.V.; declarația de eligibilitate din 12.04.2011, dată de inculpatul T.A.V.; cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul T.A.V.; declarația de eligibilitate din 27.04.2012, dată de inculpatul T.A.V.; cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. (...), formulată de inculpatul T.A.V.; declarația de eligibilitate din 08.05.2013, dată de inculpatul T.A.V.; contractul de închiriere nr. (...) între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și C.I.; contractul de închiriere nr. (...) între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și T.A.V.; contractul de închiriere nr. (...), între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și C.I.; contractul de închiriere nr. (...), între Primăria Comunei C. J., reprezentată prin primar H.E., în calitate de „proprietar” și T.A.V., a căror nelegalitate sau ca prezentând vreun caracter fals ori inexact nu a fost dovedită, va înlătura prin prezenta această dispoziție.

***

VII. Pentru considerentele mai sus prezentate, care constituie motive de desființare a sentinței penale atacate, Curtea:
Va constata admisibil apelul declarat de avocat ales G.V. pentru inculpatul H.E. decedat pe parcursul procesului penal în fața instanței de fond.
În baza art. 421 pct. 2 lit. b) C.pr.pen. va admite apelurile declarate de inculpații C.I., T.A.V. și de avocat G.V. pentru inculpatul H.E. decedat pe parcursul procesului penal în fața instanței de fond împotriva Sentinței Penale nr. 19/27.02.2025 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul penal nr. 1381/96/2015.
Va desființa sentința penală atacată, sub aspectul:
- modului de soluționare a laturii penale privind infracțiunile prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) C.pen. pentru care inculpații C.I. și T.A.V. au fost trimiși în judecată prin rechizitorul emis în data de 29.09.2015 de DNA – ST Târgu Mureș în dosarul de urmărire penală nr. 109/P/2012, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu conform încheierii din data de 18.06.2024 pronunțată de instanța de fond;
-modului de soluționare a laturii penale privind infracțiunile pentru care inculpatul H.E. decedat pe parcursul procesului penal în fața instanței de fond, a fost trimis în judecată prin rechizitorul emis în data de 29.09.2015, de DNA – ST Târgu Mureș în dosarul de urmărire penală nr. 109/P/2012, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu conform încheierii din data de 18.06.2024 pronunțată de instanța de fond;
-modului de soluționare al acțiunii civile exercitate de persoana vătămată Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - București în contradictoriu cu inculpații C.I., T.A.V. și H.E., acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente UAT Comuna C. J.;
-netemeinicia menținerii măsurilor asiguratorii dispuse față de inculpații T.A.V., C.I. și H.E. prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș din 14.05.2015, în dosarul de urmărire penală nr.109/P/2012;
-netemeiniciei desființării înscrisurilor în conformitate cu dispozițiile art. 404 alin. (4) lit. i) și art. 25 alin. (3) din C.proc.pen.;
-netemeiniciei obligării inculpaților T.A.V. și C.I. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat potrivit art. 275 alin.1 pct. 3 lit. b) Cod procedură penală,
și procedând la o nouă soluționare a cauzei în aceste limite:
I.Cu privire la inculpatul C.I. (...):
În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală va achita pe inculpatul C.I. - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., varianta legislativă în vigoare din perioada 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei C.C.R. nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2022), astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu conform încheierii din data de 18.06.2024 pronunțată de instanța de fond, fapta concret săvârșită nefiind prevăzută de legea penală nici sub aspectul laturii obiective și nici a laturii subiective.

*

II. Cu privire la inculpatul T.A.V. (...):
În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală va achita pe inculpatul T.A.V. -sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., varianta legislativă în vigoare din perioada 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei C.C.R. nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2022), astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu conform încheierii din data de 18.06.2024 pronunțată de instanța de fond, fapta concret săvârșită nefiind prevăzută de legea penală nici sub aspectul laturii obiective și nici a laturii subiective.

*

III.Cu privire la inculpatul H.E. (...) -decedat în data de 30.08.2024):
În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală va achita pe inculpatul H.E. sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, conform încheierii din data de 18.06.2024 pronunțată de instanța de fond:
- a trei infracțiuni de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale în raport de inculpatul C.I., 6 acte materiale în raport de inculpatul T.A.V. și două acte materiale în raport de inculpatul C.A.), prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., comise în concurs real, în condițiile art. 38 alin. (1) din C.pen;
-două infracțiuni de instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale în raport de inculpatul C.I. și două acte materiale în raport de inculpatul T.A.V.);
-o infracțiune de instigare la spălare a banilor în formă simplă, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (în raport de inculpatul C.A.),
toate în variantele legislative din perioada 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei C.C.R. nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2022) și cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen., faptele concret săvârșite nefiind prevăzute de legea penală nici sub aspectul laturii obiective și nici a laturii subiective
Va respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) București în contradictoriu cu inculpații C.I. T.A.V. și H.E. acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente UAT Comuna C. J..
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C.proc.pen., va ridica măsurile asigurătorii dispuse față de inculpații T.A.V., C.I. și H.E. prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș din 14.05.2015, în dosarul de urmărire penală nr.109/P/2012.
Va înlătura dispozițiile instanței de fond privind desființarea înscrisurilor enumerate potrivit art. 404 alin. (4) lit. i) și art. 25 alin. (3) din C.proc.pen..
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat privind inculpații C.I. și T.A.V., aferente soluționării cauzei în faza de urmărire penală și în fața instanței de fond vor rămâne în sarcina statului.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de apel vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Constată admisibil apelul declarat de avocat ales G.V. pentru inculpatul H.E. decedat pe parcursul procesului penal în fața instanței de fond.
În baza art. 421 pct. 2 lit. b) C.pr.pen. admite apelurile declarate de inculpații C.I., T.A.V. și de avocat G.V. pentru inculpatul H.E. decedat pe parcursul procesului penal în fața instanței de fond împotriva Sentinței Penale nr. 19/27.02.2025 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul penal nr. 1381/96/2015.
Desființează sentința penală atacată, sub aspectul:
- modului de soluționare a laturii penale privind infracțiunile prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) C.pen. pentru care inculpații C.I. și T.A.V. au fost trimiși în judecată prin rechizitorul emis în data de 29.09.2015 de DNA – ST Târgu Mureș în dosarul de urmărire penală nr. 109/P/2012, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu conform încheierii din data de 18.06.2024 pronunțată de instanța de fond;
-modului de soluționare a laturii penale privind infracțiunile pentru care inculpatul H.E. decedat pe parcursul procesului penal în fața instanței de fond, a fost trimis în judecată prin rechizitorul emis în data de 29.09.2015, de DNA – ST Târgu Mureș în dosarul de urmărire penală nr. 109/P/2012, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu conform încheierii din data de 18.06.2024 pronunțată de instanța de fond;
-modului de soluționare al acțiunii civile exercitate de persoana vătămată Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - București în contradictoriu cu inculpații C.I., T.A.V. și H.E., acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente UAT Comuna C. J.;
-netemeinicia menținerii măsurilor asiguratorii dispuse față de inculpații T.A.V., C.I. și H.E. prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș din 14.05.2015, în dosarul de urmărire penală nr.109/P/2012;
-netemeiniciei desființării înscrisurilor în conformitate cu dispozițiile art. 404 alin. (4) lit. i) și art. 25 alin. (3) din C.proc.pen.;
-netemeiniciei obligării inculpaților T.A.V. și C.I. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat potrivit art. 275 alin.1 pct. 3 lit. b) Cod procedură penală,
și procedând la o nouă soluționare a cauzei în aceste limite:

I.Cu privire la inculpatul C.I. (...):
În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală achită pe inculpatul C.I. - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., varianta legislativă în vigoare din perioada 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei C.C.R. nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2022), astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu conform încheierii din data de 18.06.2024 pronunțată de instanța de fond, fapta concret săvârșită nefiind prevăzută de legea penală nici sub aspectul laturii obiective și nici a laturii subiective.

*

II. Cu privire la inculpatul T.A.V. (...):
În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală achită pe inculpatul T.A.V. -sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., varianta legislativă în vigoare din perioada 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei C.C.R. nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2022), astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu conform încheierii din data de 18.06.2024 pronunțată de instanța de fond, fapta concret săvârșită nefiind prevăzută de legea penală nici sub aspectul laturii obiective și nici a laturii subiective.

*

III.Cu privire la inculpatul H.E. ((...) -decedat în data de 30.08.2024):
În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală achită pe inculpatul H.E. sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, conform încheierii din data de 18.06.2024 pronunțată de instanța de fond:
- a trei infracțiuni de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (4 acte materiale în raport de inculpatul C.I., 6 acte materiale în raport de inculpatul T.A.V. și două acte materiale în raport de inculpatul C.A.), prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. și art. 5 alin. (1) din C.pen., comise în concurs real, în condițiile art. 38 alin. (1) din C.pen;
-două infracțiuni de instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (două acte materiale în raport de inculpatul C.I. și două acte materiale în raport de inculpatul T.A.V.);
-o infracțiune de instigare la spălare a banilor în formă simplă, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 49 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (în raport de inculpatul C.A.),
toate în variantele legislative din perioada 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei C.C.R. nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2022) și cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C.pen., faptele concret săvârșite nefiind prevăzute de legea penală nici sub aspectul laturii obiective și nici a laturii subiective
Respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) București în contradictoriu cu inculpații C.I. T.A.V. și H.E. acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente UAT Comuna C. J..
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C.proc.pen., ridică măsurile asigurătorii dispuse față de inculpații T.A.V., C.I. și H.E. prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș din 14.05.2015, în dosarul de urmărire penală nr.109/P/2012.
Înlătură dispozițiile instanței de fond privind desființarea înscrisurilor enumerate potrivit art. 404 alin. (4) lit. i) și art. 25 alin. (3) din C.proc.pen..
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat privind inculpații C.I. și T.A.V., aferente soluționării cauzei în faza de urmărire penală și în fața instanței de fond rămân în sarcina statului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată, azi, data de 12.03.2026, prin punerea la dispoziția părților, și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, potrivit art. 405 alin. 1 Cod de procedură penală.

Președinte,		Judecător,
(...)		(...)
	Grefier,
	(...)

Data tehnoredactării:12.03.2026

Inițialele redactorului și ale tehnoredactorului: (...)/(...)

Numărul exemplarelor:2

Numele judecătorilor care au pronunțat hotărârile supuse controlului: (...)