DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 317 din 20.11.2025, definitivă prin neapelare la 09.12.2025, Tribunalul Suceava admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava cu inculpatul LUȚA VLAD VASILE, asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Rădăuți „Sf. Doctori Cosma și Damian” și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de un an și 9 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, ambele în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul D.G.A.S.P.C. Suceava – Centrul de Plasament „Universul copiilor” Rădăuți, județul Suceava sau în cadrul Primăriei mun. Rădăuți, jud. Suceava.
Obligă inculpatul la plata sumei de 10.600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava în data de 22 octombrie 2025, vezi comunicatul nr. 728/VIII/3 din data de 28 octombrie 2025.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 28 octombrie 2025