IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin sentința penală nr. 365 din 18.06.2025, definitivă prin neapelare la 15.07.2025, Tribunalul Constanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța cu inculpatul DINU MARIAN PAUL, inspector vamal, și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Constanța – Direcția Generală Gestionare Servicii Publice Constanța sau în cadrul Direcției Asistență Socială Constanța – Direcția Sprijin Comunitar.
Totodată, instanța a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.000 de dolari, produs al infracțiunii, și îl obligă pe acesta la plata sumei de 6.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
DEFINITIVĂ
Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța în data de 17 februarie 2025, vezi comunicatul nr. 132/VIII/3 din data de 04 martie 2025.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
04 martie 2025