DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 375 din 19.06.2025, definitivă prin neapelare la 08.07.2025, Tribunalul Constanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța cu inculpata BADEA AILA, inspector vamal și o condamnă pe acesta la o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Serviciului Public de Asistență Socială Căminul Pentru Persane Vârstnice Constanța sau în cadrul Direcției Asistență Socială Constanța – Direcția Sprijin Comunitar.
Instanța a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 2.600 de lei și 1.600 de dolari și o obligă pe inculpată la plata sumei de 6.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța în data de 17 februarie 2025, vezi comunicatul nr. 132/VIII/3 din data de 04 martie 2025.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 04 martie 2025